HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
9 iunie 2016(*)
[Text rectificat prin ordonanța din 7 septembrie 2016]
„Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală și industrială – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 5 alineatul (2) litera (b) – Dreptul de reproducere – Excepții și limitări – Copie privată – Compensație echitabilă – Finanțare suportată din bugetul general de stat – Admisibilitate – Condiții”
În cauza C‑470/14,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), prin decizia din 10 septembrie 2014, primită de Curte la 14 octombrie 2014, în procedura
Entidad de Gestión de Derechos de los Productores Audiovisuales (EGEDA),
Derechos de Autor de Medios Audiovisuales (DAMA),
Visual Entidad de Gestión de Artistas Plásticos (VEGAP)
împotriva
Administración del Estado
Asociación Multisectorial de Empresas de la Electrónica, las Tecnologías de la Información y la Comunicación, de las Telecomunicaciones y de los contenidos Digitales (Ametic),
cu participarea:
Artistas Intérpretes, Sociedad de Gestión (AISGE),
Centro Español de Derechos Reprográficos (CEDRO),
Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI),
Entidad de Gestión, Artistas, Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE),
Sociedad General de Autores y Editores (SGAE),
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul J. Malenovský (raportor), îndeplinind funcția de președinte de cameră, domnul M. Safjan, doamna A. Prechal, domnul S. Rodin și doamna K. Jürimäe, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: doamna M. Ferreira, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 1 octombrie 2015,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Entidad de Gestión de Derechos de los Productores Audiovisuales (EGEDA), Derechos de Autor de Medios Audiovisuales (DAMA) și Visual Entidad de Gestión de Artistas Plásticos (VEGAP), de J. Suárez Lozano, abogado;
– pentru Asociación Multisectorial de Empresas de la Electrónica, las Tecnologías de la Información y la Comunicación, de las Telecomunicaciones y de los contenidos Digitales (Ametic), de A. González García și de D. Sarmiento Ramirez‑Escudero, abogados;
– pentru Artistas Intérpretes, Sociedad de Gestión (AISGE), de J. Montes Relazón, abogado;
– pentru Centro Español de Derechos Reprográficos (CEDRO), de S. Vázquez Senin, procuradora, asistată de I. Aramburu Muñoz și de J. de Fuentes Bardají, abogados;
– pentru Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI), Entidad de Gestión, Artistas, Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE) și Sociedad General de Autores y Editores (SGAE), de J. Marín López și de R. Blanco Martínez, abogados;
– pentru guvernul spaniol, de M. Sampol Pucurull, în calitate de agent;
– pentru guvernul elen, de A. Magrippi și de S. Charitaki, în calitate de agenți;
– pentru guvernul francez, de D. Colas și de D. Segoin, în calitate de agenți;
– [Astfel cum a fost rectificat prin ordonanța din 7 septembrie 2016] pentru guvernul finlandez, de J. Heliskoski, în calitate de agent;
– pentru guvernul norvegian, de E. Leonhardsen și de M. Schei, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de É. Gippini Fournier și de J. Samnadda, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 19 ianuarie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Entidad de Gestión de Derechos de los Productores Audiovisuales (EGEDA), Derechos de Autor de Medios Audiovisuales (DAMA) și Visual Entidad de Gestión de Artistas Plásticos (VEGAP), pe de o parte, și Administración del Estado (administrația publică, Spania) și Asociación Multisectorial de Empresas de la Electrónica, las Tecnologías de la Información y la Comunicación, de las Telecomunicaciones y de los contenidos Digitales (Ametic), pe de altă parte, cu privire la reglementarea națională referitoare la sistemul de compensație echitabilă pentru copia privată finanțată din bugetul general de stat.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (4), (9), (31), (35) și (38) ale Directivei 2001/29 au următorul cuprins:
„(4) Printr‑o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. Se va asigura astfel păstrarea locurilor de muncă și se va încuraja crearea de noi locuri de muncă.
[…]
(9) Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății.
[…]
(31) Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într‑un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne.
[…]
(35) În cazul anumitor excepții sau limitări, titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate. La determinarea formei, a modalităților detaliate și a posibilelor niveluri ale acestei compensații echitabile, ar trebui să se țină cont de împrejurările specifice fiecărui caz. […]
[…]
(38) Statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă o excepție sau limitare de la dreptul de reproducere pentru anumite tipuri de reproduceri de materiale audio, vizuale și audiovizuale pentru uz personal, însoțită de o compensație echitabilă. O astfel de excepție poate implica introducerea sau menținerea sistemelor de remunerare în vederea compensării prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. […]”
4 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Dreptul de reproducere”, prevede:
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
(a) pentru autori, a operelor lor;
(b) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;
[…]”
5 Articolul 5 din directiva menționată, intitulat „Excepții și limitări”, prevede la alineatul (2):
„Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:
[…]
(b) pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile care să țină cont de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice menționate la articolul 6 pentru operele sau obiectele protejate în cauză;
[…]”
Dreptul spaniol
6 Real Decreto‑Ley 20/2011 sobre medidas urgentes en materia presupuestaria, tributaria y financiera para la corrección del déficit público (Decretul‑lege regal 20/2011 de adoptare a unor măsuri urgente în domeniul bugetar, fiscal și financiar pentru corectarea deficitului public) din 30 decembrie 2011 (BOE nr. 315 din 31 decembrie 2011, p. 146574) cuprinde o a zecea dispoziție adițională intitulată „Modificarea sistemului de compensație echitabilă pentru copia privată” (denumită în continuare „a zecea dispoziție adițională”), care prevede:
„1. Se elimină compensația echitabilă pentru copia privată prevăzută la articolul 25 din [Texto Refundido de la Ley de Propiedad Intelectual (textul codificat al Legii privind proprietatea intelectuală)], aprobat prin [Real Decreto Legislativo 1/1996 (Decretul‑lege regal 1/1996)] din 12 aprilie 1996, și ale cărui limite sunt definite la articolul 31 alineatul 2 din această lege.
2. Guvernul stabilește prin regulament procedura de plată către beneficiari a compensației echitabile finanțate din bugetul general de stat.
[…]”
7 Real Decreto 1657/2012 que regula el procedimiento para el pago de la compensación por copia privada con cargo a los Presupuestos Generales del Estado (Decretul regal 1657/2012 privind procedura de plată a compensației pentru copia privată finanțată din bugetul general de stat) din 7 decembrie 2012 (BOE nr. 295 din 8 decembrie 2012, p. 84141) urmărește punerea în aplicare a celei de a zecea dispoziții adiționale.
8 Articolul 1 din acest decret regal, intitulat „Obiectul”, prevede:
„Prezentul decret regal are ca obiect să reglementeze:
a) procedura și criteriile obiective de stabilire a cuantumului anual al compensației echitabile pentru copia privată bazată pe prejudiciul cauzat;
b) procedura de calcul și de plată către beneficiari a compensației echitabile pentru copia privată finanțată din bugetul general de stat.”
9 Articolul 3 din decretul regal menționat, intitulat „Cuantumul compensației”, prevede la alineatul 1:
„Suma corespunzătoare pentru compensarea prejudiciului suferit de titularii drepturilor de reproducere ca urmare a instituirii excepției privind copia privată definită la articolul 31 din textul codificat al Legii privind proprietatea intelectuală, aprobat prin Decretul‑lege regal 1/1996 din 12 aprilie 1996, este fixată, în limitele bugetare stabilite pentru fiecare exercițiu financiar, prin decret al ministrului educației, culturii și sportului, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 4.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
10 Reclamantele în litigiul principal sunt societăți de gestiune colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, abilitate să perceapă compensația echitabilă destinată titularilor de drepturi în cazul efectuării de copii private ale operelor sau ale obiectelor lor protejate.
11 La 7 februarie 2013, acestea au introdus la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), secția de contencios administrativ, o acțiune care urmărește anularea Decretului regal 1657/2012.
12 Această instanță a autorizat ulterior Artistas Intérpretes, Sociedad de Gestión (AISGE), Centro Español de Derechos Reprográficos (CEDRO), precum și Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI), Entidad de Gestión, Artistas, Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE) și Sociedad General de Autores y Editores (SGAE) să intervină în procedură. Unele dintre aceste societăți de gestiune colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală au introdus ele însele o acțiune împotriva Decretului regal 1657/2012.
13 În susținerea concluziilor lor, reclamantele din litigiul principal invocă faptul că Decretul regal 1657/2012 este incompatibil, în două privințe, cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29. În primul rând, ele susțin, în esență, că această din urmă dispoziție impune ca compensația echitabilă acordată titularilor de drepturi în cazul efectuării de copii private să fie suportată, cel puțin în final, de persoanele fizice aflate la originea prejudiciului pe care o astfel de copie îl cauzează dreptului lor de reproducere exclusiv, în timp ce reglementarea instituită prin cea de a zecea dispoziție adițională și prin Decretul regal 1657/2012 stabilește această compensație în sarcina bugetului general de stat, prin urmare, a tuturor contribuabililor. În al doilea rând, acestea arată că reglementarea menționată nu garantează caracterul echitabil al respectivei compensații.
14 La rândul lor, pârâtele din litigiul principal susțin că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 nu se opune ca un stat membru să prevadă un sistem precum cel instituit prin cea de a zecea dispoziție adițională și prin Decretul regal 1657/2012.
15 După ce amintește contextul care a condus la înlocuirea de către autoritățile spaniole a sistemului de redevență digitală în vigoare până în anul 2011 cu un sistem de compensație echitabilă pentru copia privată finanțată din bugetul general de stat, instanța de trimitere arată mai întâi că, în conformitate cu principiul neafectării veniturilor bugetare, acest nou mecanism, spre deosebire de cel anterior, este finanțat de totalitatea contribuabililor spanioli, indiferent dacă aceștia pot sau nu pot să efectueze copii private. În continuare, aceasta solicită să se stabilească, în esență, dacă Directiva 2001/29 trebuie interpretată în sensul că impune statelor membre care optează pentru un astfel de mecanism să se asigure, în același mod ca atunci când preferă instituirea unei redevențe, că costul acestuia este suportat, direct sau indirect, de persoanele care se consideră că au cauzat un prejudiciu titularilor de drepturi pentru motivul că efectuează sau au capacitatea să efectueze copii private. În cazul unui răspuns negativ, această instanță ridică problema dacă stabilirea în avans pentru fiecare exercițiu bugetar a sumei alocate plății compensației echitabile achitate titularilor de drepturi permite să se garanteze caracterul echitabil al acestei compensații.
16 În aceste condiții, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Un sistem de compensație echitabilă pentru copia privată care, pe baza estimării prejudiciului cauzat efectiv, este finanțat din bugetul de stat, fără a fi astfel posibil să se garanteze că valoarea acestei compensații este suportată de utilizatorii de copii private, este conform cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, faptul că suma totală alocată în bugetul general de stat pentru compensația echitabilă pentru copia privată trebuie să fie fixată în limitele bugetare stabilite pentru fiecare exercițiu financiar, deși este calculată în funcție de prejudiciul cauzat efectiv, este conform cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29?”
Cu privire la întrebările preliminare
17 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de compensație echitabilă pentru copia privată care, precum cel în discuție în litigiul principal, este finanțat din bugetul general de stat, fără a fi astfel posibil să se garanteze că valoarea acestei compensații echitabile este suportată de utilizatorii de copii private.
18 În această privință trebuie arătat, în primul rând, că, potrivit articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, statele membre pot să prevadă o excepție sau o limitare de la dreptul exclusiv de reproducere prevăzut la articolul 2 din această directivă, în cazul reproducerilor pe orice suport realizate de o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii acestui drept exclusiv să primească o compensație echitabilă care să țină cont de măsurile tehnice vizate la articolul 6 din directiva menționată (denumită în continuare „excepția privind copia privată”).
19 Astfel cum reiese din considerentele (35) și (38) ale Directivei 2001/29, această dispoziție transpune voința legiuitorului Uniunii Europene de a stabili un sistem special de compensare a cărui aplicare este declanșată de existența unui prejudiciu cauzat titularilor de drepturi, ce dă naștere în principiu obligației de „despăgubire” sau de „compensare” a acestora din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 41).
20 În consecință, în cazul în care statele membre decid să instituie excepția privind copia privată prevăzută de dispoziția menționată în dreptul lor intern, acestea sunt obligate în special să prevadă plata unei compensații echitabile în favoarea titularilor de drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 30, și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 19).
21 Pe de altă parte, Curtea a subliniat deja că, pentru a nu se admite că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 este lipsit de efect util, trebuie să se considere că această dispoziție impune o obligație de rezultat statelor membre care instituie excepția privind copia privată, în sensul că acestea sunt ținute să asigure, în cadrul competențelor lor, perceperea efectivă a compensației echitabile destinate despăgubirii titularilor de drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Stichting de Thuiskopie, C‑462/09, EU:C:2011:397, punctul 34, precum și Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 57).
22 În aceste condiții, întrucât respectiva dispoziție nu are decât un caracter facultativ și nu oferă mai multe precizări cu privire la diferiții parametri ai sistemului de compensație echitabilă a cărui instituire o impune, trebuie să se considere că statele membre dispun de o largă marjă de apreciere pentru a delimita acești parametri în dreptul lor intern (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 37, Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 20, și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 20).
23 În special, revine statelor membre sarcina de a determina care sunt persoanele care trebuie să achite respectiva compensație, precum și de a stabili forma, modalitățile și nivelul acesteia, cu respectarea Directivei 2001/29 și, în sens mai general, a dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Stichting de Thuiskopie, C‑462/09, EU:C:2011:397, punctul 23, Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 21, și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 20).
24 Ținând seama de această marjă largă de apreciere, și chiar dacă jurisprudența citată la punctele 19-23 din prezenta hotărâre a fost dezvoltată în contextul sistemelor de compensație echitabilă finanțată printr‑o redevență, nu se poate considera că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 se opune, de principiu, ca statele membre care au decis instituirea unei excepții privind copia privată să opteze pentru stabilirea, în acest cadru, a unui sistem de compensație echitabilă finanțată nu printr‑o astfel de redevență, ci din bugetul lor general.
25 Astfel, cu condiția ca un asemenea sistem alternativ să asigure plata unei compensații echitabile în favoarea titularilor de drepturi, pe de o parte, și ca modalitățile sale să garanteze perceperea efectivă a acesteia, pe de altă parte, el trebuie considerat, în principiu, compatibil cu obiectivul esențial al Directivei 2001/29 care constă, așa cum reiese din considerentele (4) și (9) ale acesteia, în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a proprietății intelectuale și a drepturilor de autor.
26 În al doilea rând, rezultă din considerentele (35) și (38) ale Directivei 2001/29 că compensația echitabilă prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă are ca obiect despăgubirea titularilor de drepturi, în mod corespunzător, pentru utilizarea neautorizată a operelor sau a obiectelor lor protejate. Pentru a stabili nivelul acestei compensații, trebuie să se aibă în vedere drept criteriu util prejudiciul cauzat titularului de drepturi respectiv prin actul de reproducere în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 39).
27 Rezultă că persoanelor care reproduc opere sau obiecte protejate fără autorizarea prealabilă din partea titularilor de drepturi în cauză și care, procedând astfel, le cauzează un prejudiciu acestora le revine, în principiu, obligația de a repara prejudiciul respectiv prin finanțarea compensației echitabile prevăzute în acest scop (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 45, și Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Hewlett‑Packard Belgium, C‑572/13, EU:C:2015:750, punctul 69).
28 În această privință, Curtea a precizat că nu este nicidecum necesar ca asemenea persoane să fi efectuat în mod efectiv copii private. Astfel, atunci când aparate sau suporturi de reproducere sunt puse la dispoziția acestora, respectiva punere la dispoziție este suficientă pentru a justifica contribuția lor la finanțarea compensației echitabile prevăzute în favoarea titularilor de drepturi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctele 54-56, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctele 24, 25 și 64).
29 Or, din textul clar al articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 reiese că excepția privind copia privată este concepută exclusiv în favoarea persoanelor fizice care efectuează sau au capacitatea să efectueze reproduceri ale operelor sau ale altor obiecte protejate pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctele 43-45 și 54-56, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctele 22-25 și 64).
30 Rezultă că, spre deosebire de persoanele fizice, care intră sub incidența excepției privind copia privată în condițiile precizate de Directiva 2001/29, persoanele juridice sunt în orice caz excluse de la beneficiul respectivei excepții, astfel încât acestea nu au dreptul să efectueze copii private fără să obțină autorizarea prealabilă din partea titularilor de drepturi asupra operelor sau obiectelor în cauză.
31 În această privință, Curtea a statuat deja că nu este conform cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 să se aplice redevența pentru copia privată în special cu privire la echipamentele, la aparatele și la suporturile de reproducere digitală care sunt achiziționate de alte persoane decât persoanele fizice, în scopuri vădit străine de realizarea unor astfel de copii private (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 53, precum și Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 28).
32 În aceste condiții, o asemenea interpretare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 nu se opune ca persoanele juridice să fie eventual debitoare ale obligației de finanțare a compensației echitabile destinate titularilor de drepturi, în schimbul acestei copii private.
33 Prin urmare, Curtea a admis că, ținând cont de dificultățile practice care pot apărea în cursul punerii în aplicare a unei asemenea finanțări, statele membre puteau finanța această compensație echitabilă printr‑o redevență impusă anterior realizării copiilor private persoanelor care dispun de echipamente, de aparate sau de suporturi de reproducere și le pun la dispoziția persoanelor fizice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 46, Hotărârea din 16 iunie 2011, Stichting de Thuiskopie, C‑462/09, EU:C:2011:397, punctul 27, Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 24, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 46).
34 Astfel, nimic nu împiedică acești debitori să includă cuantumul redevenței pentru copia privată în prețul de punere la dispoziție a respectivelor echipamente, aparate și suporturi de reproducere sau în prețul serviciului de reproducere furnizat. În acest fel, sarcina unei asemenea redevențe va fi suportată, în definitiv, de utilizatorii privați care achită acest preț. În aceste condiții, utilizatorul privat la dispoziția căruia sunt puse echipamentele, aparatele și suporturile de reproducere sau care profită de un serviciu de reproducere trebuie considerat în realitate „debitorul indirect” al compensației echitabile, cu alte cuvinte, debitorul efectiv al acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 48).
35 O finanțare precum cea vizată la punctul 33 din prezenta hotărâre trebuie, așadar, considerată conformă cu echilibrul just care trebuie găsit, potrivit considerentului (31) al Directivei 2001/29, între interesele titularilor de drepturi și cele ale utilizatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctul 49, Hotărârea din 16 iunie 2011, Stichting de Thuiskopie, C‑462/09, EU:C:2011:397, punctele 28 și 29, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 53).
36 Rezultă din această jurisprudență că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, deși statele membre au, desigur, posibilitatea să instituie un sistem în temeiul căruia persoanele juridice sunt, în anumite condiții, obligate să achite redevența destinată să finanțeze compensația echitabilă vizată la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, asemenea persoane juridice nu pot, în orice caz, să rămână în final debitoare efective ale respectivei obligații.
37 Considerațiile care stau la baza acestei jurisprudențe se aplică în toate cazurile în care un stat membru a introdus excepția privind copia privată, indiferent dacă acesta a stabilit un sistem de compensație echitabilă finanțată printr‑o redevență sau, precum în speță, din bugetul său general.
38 Astfel, trebuie amintit că noțiunea de compensație echitabilă nu este definită prin trimitere la dreptul național, așa încât trebuie considerată ca fiind o noțiune autonomă a dreptului Uniunii și trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan, C‑467/08, EU:C:2010:620, punctele 31-33 și 37, precum și Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Hewlett‑Packard Belgium, C‑572/13, EU:C:2015:750, punctul 35).
39 În speță, din decizia de trimitere reiese că, având în vedere neafectarea de venituri concrete – precum cele care provin dintr‑o taxă specifică – unor cheltuieli determinate, poziția bugetară destinată plății compensației echitabile trebuie considerată ca fiind alimentată de totalitatea resurselor înscrise în bugetul general de stat și, prin urmare, și de totalitatea contribuabililor, inclusiv persoanele juridice.
40 Pe de altă parte, din dosarul prezentat Curții nu rezultă că există în speță vreo reglementare permițând persoanelor juridice, care, în orice caz, nu intră sub incidența articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, să solicite scutirea de obligația de a contribui la finanțarea respectivei compensații sau cel puțin să solicite rambursarea acesteia (a se vedea în această privință Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctele 25-31 și 37, și Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 45) conform unor modalități a căror stabilire revine în exclusivitate statelor membre.
41 În aceste condiții, și astfel cum subliniază instanța de trimitere chiar prin modul de redactare a întrebării sale, un asemenea sistem de finanțare a compensației echitabile din bugetul general al statului membru în cauză nu este susceptibil să garanteze că valoarea acestei compensații este suportată în final numai de utilizatorii de copii private.
42 Ținând seama de ansamblul acestor considerații, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de compensație echitabilă pentru copia privată care, precum cel în discuție în litigiul principal, este finanțat din bugetul general de stat, fără a fi astfel posibil să se garanteze că valoarea acestei compensații este suportată de utilizatorii de copii private.
43 Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se examineze cea de a doua întrebare adresată Curții.
Cu privire la cheltuielile de judecată
44 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de compensație echitabilă pentru copia privată care, precum cel în discuție în litigiul principal, este finanțat din bugetul general de stat, fără a fi astfel posibil să se garanteze că valoarea acestei compensații echitabile este suportată de utilizatorii de copii private.
Semnături