Language of document :

Acțiune introdusă la 6 septembrie 2012 - Diputación Foral de Bizkaia/Comisia

(Cauza T-397/12)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Diputación Foral de Bizkaia (Spania) (reprezentant: I. Sáenz-Cortabarría Fernández, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Constatarea nulităţii articolului 2 din decizia atacată, întrucât declară ilegale ajutoarele preconizate în acordurile notificate la 15 aprilie 2009 sau, în subsidiar, întrucât declară ilegal ajutorul preconizat în acordul notificat privind terenurile.

constatarea nulităţii articolelor 5 şi 6 din decizia atacată, întrucât Comisia şi-a întemeiat examinarea privind compatibilitatea cu tratatul, prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE pe premisa că este vorba despre ajutoare ilegale.

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Decizia atacată1 califică drept ajutoare ilegale, compatibil şi respectiv incompatibil cu piaţa internă, două acorduri, "privind terenurile" şi "privind locuinţele", încheiate la 15 decembrie 2006, pe de o parte, între societatea Bizkailur S. A. (societate de drept public, deţinută 100 % de Diputación) şi societăţile Habidite Technologies Pais Vasco S. A., Grupo Empresarial AFER S. L., şi Grupul Habidite privind crearea unei fabrici Habidite în Alonsotegi.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

Primul motiv întemeiat pe existenţa unei erori de drept, prin calificarea drept ilegale a ajutoarelor preconizate în acordurile din 2006, prin reţinerea existenţei la această dată a unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic şi necondiţionat privind plata ajutoarelor în favoarea Habidite. Comisia nu ţine seama de consecinţele juridice rezultate dintr-o interpretare a contractelor în temeiul normelor de drept civil care le sunt aplicabile (în mod special, art. 1258 din Codul civil).

Al doilea motiv, invocat în subsidiar faţă de motivul anterior, şi întemeiat pe eroarea de drept săvârşită în decizia atacată, prin declararea ilegală a ajutorului conţinut în aşa-numitul "Acord privind terenurile", întrucât nu ţine seama de faptul că acest acord prevede în mod expres că executarea sa depinde de respectarea caracterului legal ("în măsura în care este posibil din punct de vedere legal"), încălcându-se astfel, prin interpretare şi aplicare necorespunzătoare, prevederile articolului 108 alineatul (3) TFUE şi ale articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE2.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 şi a principiului general al bunei administrări şi, în general, a drepturilor şi a garanţiilor procedurale ale Diputación, în calitate de parte interesată în cadrul procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, atunci când, în fapt, a fost împiedicată, îngreunată sau limitată în mod neîntemeiat posibilitatea acesteia de a participa în mod corespunzător la procedura administrativă iniţiată de Comisie şi de a-şi exprima în mod eficace şi util punctul de vedere cu privire la aspectul că, în orice caz, ar fi vorba despre ajutoare ilegale.

Al patrulea motiv, întemeiat pe viciul inexistenţei sau al lipsei motivării, întrucât Comisia a efectuat examinarea privind compatibilitatea la care se referă articolul 108 alineatul (2) din TFUE pornind de la premisa că este vorba despre ajutoare ilegale, iar nu despre ajutoare notificate.

____________

1 - Decizia Comisiei Europene din 27 iunie 202 referitoare la ajutorul de stat nr. SA.28356 C 37/09 (ex N 226/09) Habidite Alonsotegi [COM(202) 494 final]

2 - JO L 83, p. 1, Ediţie specială 08/vol. 1, p. 41.