HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
25 aprilie 2012(*)
„Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive luate împotriva Republicii Islamice Iran în scopul împiedicării proliferării nucleare — Înghețarea fondurilor — Acțiune în anulare — Admisibilitate — Competența Consiliului — Abuz de putere — Intrare în vigoare – Neretroactivitate — Obligația de motivare — Dreptul la apărare — Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă — Eroare de drept — Noțiunea de susținere a proliferării nucleare — Eroare de apreciere”
În cauza T‑509/10,
Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran, cu sediul în Teheran (Iran), reprezentată de F. Esclatine și de S. Perrotet, avocați,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bishop și de R. Liudvinaviciute‑Cordeiro, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Comisia Europeană, reprezentată de M. Konstantinidis și de É. Cujo, în calitate de agenți,
intervenientă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 195, p. 25), precum și a Deciziei 2010/644/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 281, p. 81) și a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (JO L 281, p. 1), în măsura în care aceste acte o privesc pe reclamantă,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din doamnele I. Pelikánová (raportor), președinte, și K. Jürimäe și domnul M. van der Woude, judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 ianuarie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamata, Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran, este o societate iraniană care este deținută de National Iranian Oil Company și care are rolul de a efectua în mod centralizat achiziții pentru activitățile din domeniul petrolului, al gazelor și al petrochimiei ale grupului acesteia din urmă.
Măsuri restrictive adoptate împotriva Republicii Islamice Iran
2 Prezenta cauză se înscrie în cadrul măsurilor restrictive instituite în scopul de a face presiuni asupra Republicii Islamice Iran pentru ca aceasta din urmă să pună capăt activităților nucleare care prezintă un risc de proliferare și dezvoltării vectorilor de transport de arme nucleare (denumite în continuare „proliferarea nucleară”).
3 În cadrul Uniunii Europene, au fost adoptate Poziția comună 2007/140/PESC a Consiliului din 27 februarie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 61, p. 49) și Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1).
4 Articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Poziția comună 2007/140 prevedea înghețarea tuturor fondurilor și a tuturor resurselor economice ale anumitor categorii de persoane și de entități. Lista acelor persoane și entități figura în anexa II la Poziția comună 2007/140.
5 În ceea ce privește competențele Comunității Europene, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 prevedea înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor identificate de Consiliul Uniunii Europene că participă la proliferarea nucleară conform articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Poziția comună 2007/140. Lista acelor persoane, entități și organisme vizate de o măsură de înghețare a fondurilor în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 alcătuia anexa V la acest regulament.
6 Poziția comună 2007/140 a fost abrogată prin Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 195, p. 39).
7 Articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413 prevede înghețarea fondurilor mai multor categorii de entități. Această dispoziție vizează în special „persoanele sau entitățile […] care sunt implicate în [proliferarea nucleară] sau persoanele care au legătură directă cu aceste activități sau care le susțin, ori persoanele sau entitățile care acționează în numele sau sub comanda acestora, ori ale entităților aflate în proprietatea acestora sau controlate de acestea, inclusiv prin mijloace ilicite […], astfel cum sunt enumerate în anexa II”.
8 Potrivit articolului 24 alineatele (2)-(4) din Decizia 2010/413:
„(2) În cazul în care Consiliul decide să supună o persoană sau o entitate măsurilor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) și la articolul 20 alineatul (1) litera (b), acesta modifică anexa II în consecință.
(3) Consiliul comunică decizia sa persoanei sau entității prevăzute la [alineatul] (2), inclusiv motivele pentru includerea pe listă, fie direct, dacă dispune de adresa acestora, fie prin publicarea unui anunț care oferă persoanei sau entității în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
(4) În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana sau entitatea în cauză.”
9 Lista din anexa II la Decizia 2010/413 a fost înlocuită de o nouă listă, aprobată prin Decizia 2010/644/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 281, p. 81).
10 Regulamentul nr. 423/2007 a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 281, p. 1).
11 Potrivit articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010:
„(2) Se îngheață toate fondurile și resursele economice aflate în proprietatea, posesia sau sub controlul persoanelor, entităților și organismelor enumerate în anexa VIII. Anexa VIII cuprinde persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele […] care, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia [2010/413] au fost identificate ca:
(a) participând, fiind asociate în mod direct sau susținând [proliferarea], […] sau [ca fiind deținute sau controlate de o asemenea] persoană, entitate sau organism, inclusiv prin mijloace ilicite, sau [ca] desfășur[ând] activități în numele sau sub coordonarea acestora;
[…]”
12 Potrivit articolului 36 din Regulamentul nr. 961/2010:
„(2) Atunci când Consiliul decide să supună [o entitate] măsurilor menționate la articolul 16 alineatul (2), acesta modifică anexa VIII în consecință.
(3) Consiliul comunică decizia sa, inclusiv justificarea includerii[,] entității […] menționat[e] [la alineatul (2)], fie direct, dacă dispune de adresa acest[eia], fie prin publicarea unui anunț, oferind[u‑i] posibilitatea de a prezenta observații.
(4) Atunci când sunt transmise observații sau sunt prezentate dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință […] entitatea […] în cauză.”
Măsuri restrictive care o privesc pe reclamantă
13 Odată cu adoptarea Deciziei 2010/413, la 26 iulie 2010, numele reclamantei a fost inclus de Consiliu pe lista persoanelor, entităților și organismelor aflată în tabelul I din anexa II la decizia menționată.
14 În consecință, numele reclamantei a fost înscris pe lista persoanelor, entităților și organismelor aflată în tabelul I din anexa V la Regulamentul nr. 423/2007 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 (JO L 195, p. 25). Adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 a avut drept consecință înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale reclamantei.
15 În Decizia 2010/413, Consiliul a reținut următoarele justificări:
„Comercializează echipamente pentru sectorul gazelor și petrolului care pot fi utilizate pentru programul nuclear al Iranului. A încercat să achiziționeze materiale (valve din aliaj extrem de rezistent) care nu au utilizare în afara industriei nucleare. Are legături cu companii implicate în programul nuclear al Iranului.”
16 În Regulamentul de punere în aplicare nr. 668/2010 a fost utilizată următoarea formulare:
„Comercializează echipamente pentru industria petrolului și gazelor naturale, care pot fi utilizate pentru programul nuclear al Iranului. A încercat să achiziționeze materiale (valve din aliaj foarte rezistent) cu unică utilizare în domeniul nuclear. Are legături cu societăți implicate în programul nuclear al Iranului. ”
17 Consiliul a informat‑o pe reclamantă cu privire la includerea numelui său pe lista din anexa II la Decizia 2010/413 și pe cea din anexa V la Regulamentul nr. 423/2007 prin scrisoarea din 29 iulie 2010, pe care reclamanta spune că a primit‑o la 25 august 2010.
18 Prin scrisoarea din 12 septembrie 2010, reclamanta a solicitat Consiliului să reexamineze decizia de a o include pe lista din anexa II la Decizia 2010/413 și pe cea din anexa V la Regulamentul nr. 423/2007. De asemenea, aceasta a invitat Consiliul să îi comunice elementele pe care s‑a întemeiat pentru a adopta măsurile restrictive care o privesc.
19 Includerea numelui reclamantei în anexa II la Decizia 2010/413 nu a fost afectată de adoptarea Deciziei 2010/644.
20 Întrucât Regulamentul nr. 423/2007 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 961/2010, numele reclamantei a fost inclus de Consiliu la punctul 29 din tabelul B din anexa VIII la acest din urmă regulament. În consecință, fondurile și resursele economice ale reclamantei sunt înghețate în temeiul articolului 16 alineatul (2) din regulamentul menționat.
21 În ceea ce privește includerea reclamantei, Regulamentul nr. 961/2010 este motivat după cum urmează:
„Comercializează echipamente pentru sectorul petrolier și al gazelor care pot fi utilizate pentru programul nuclear iranian. A încercat să achiziționeze material (uși dintr‑un aliaj foarte rezistent) utilizat exclusiv pentru industria nucleară. Are legături cu societăți care participă la programul nuclear al Iranului.”
22 Prin scrisoarea din 28 octombrie 2010, Consiliul a răspuns la scrisoarea reclamantei din 12 septembrie 2010 arătând că, după reexaminare, a respins solicitarea acesteia privind eliminarea numelui său de pe lista din anexa II la Decizia 2010/413 și de pe cea din anexa VIII la Regulamentul nr. 961/2010. În această privință, Consiliul a precizat că, întrucât dosarul nu conținea elemente noi care să justifice o schimbare a poziției sale, reclamantei trebuiau să i se aplice în continuare măsurile restrictive prevăzute de textele menționate.
Procedura și concluziile părților
23 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 octombrie 2010, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
24 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 3 februarie 2011, Comisia Europeană a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea Consiliului. Prin Ordonanța din 11 martie 2011, președintele Camerei a patra a Tribunalului a admis această cerere de intervenție.
25 În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
— anularea Deciziei 2010/413 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010;
— obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
26 În observațiile din 6 decembrie 2011, prezentate ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamanta a extins primul capăt al cererii formulate, solicitând Tribunalului să anuleze Decizia 2010/644 și Regulamentul nr. 961/2010 în măsura în care aceste acte o privesc.
27 Consiliul și Comisia solicită Tribunalului:
— respingerea acțiunii;
— obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
28 Reclamanta prezintă nouă motive. Primul motiv este întemeiat pe nelegalități legate de intrarea în vigoare a Deciziei 2010/413. Acest motiv cuprinde, în esență, două aspecte. Primul aspect este întemeiat pe faptul că Decizia 2010/413 a intrat în vigoare retroactiv. Al doilea aspect este întemeiat pe nelegalitatea articolului 4 din Decizia 2010/413 coroborat cu articolul 28. Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare. Al treilea motiv este întemeiat pe o încălcare a dreptului său la apărare și a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă. Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității. Al cincilea motiv este întemeiat pe necompetența Consiliului de a adopta actele atacate. Al șaselea motiv este întemeiat pe un abuz de putere. Al șaptelea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește noțiunea de implicare în proliferarea nucleară. Al optulea motiv este întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor în ceea ce privește activitățile sale. Al nouălea motiv, prezentat în subsidiar, este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității.
29 Consiliul și Comisia contestă temeinicia motivelor invocate de reclamantă.
30 În plus, pe de o parte, Consiliul și Comisia susțin că Tribunalul nu este competent să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al primului motiv. Pe de altă parte, în cadrul ședinței, aceștia au afirmat că acțiunea este inadmisibilă în măsura în care este întemeiată pe o pretinsă încălcare a drepturilor fundamentale ale reclamantei.
31 Cu titlu introductiv, trebuie examinate, mai întâi, argumentele Consiliului și ale Comisiei referitoare la competența Tribunalului, în continuare, argumentele acestora privind admisibilitatea anumitor motive ale acțiunii și, în sfârșit, admisibilitatea cererii de anulare a Deciziei 2010/644 și a Regulamentului nr. 961/2010, formulată de reclamantă în observațiile din 6 decembrie 2011.
Cu privire la competența Tribunalului de a se pronunța asupra celui de al doilea aspect al primului motiv
32 Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamanta susține, în esență, că articolul 4 din Decizia 2010/413 este nelegal întrucât prevede măsuri de interzicere al căror domeniu de aplicare nu este determinat suficient de precis.
33 Este necesară pronunțarea cu privire la competența Tribunalului de a statua asupra acestui motiv.
34 Potrivit articolului 275 TFUE:
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce privește dispozițiile privind politica externă și de securitate comună, nici în ceea ce privește actele adoptate în temeiul acestora.
Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispozițiilor articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeană și să se pronunțe în ceea ce privește acțiunile formulate în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalității deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.”
35 Articolul 4 din Decizia 2010/413 prevede cele ce urmează:
„(1) Se interzice vânzarea, furnizarea sau transferul de echipament și tehnologie‑cheie pentru următoarele sectoare‑cheie ale industriei gazului și petrolului din Iran, sau către întreprinderi iraniene sau deținute de Iran implicate în sectoarele respective în afara Iranului, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, sau cu ajutorul navelor sau al aeronavelor aflate sub jurisdicția statelor membre, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul acestora:
(a) rafinare;
(b) gaz natural lichefiat;
(c) extracție;
(d) producție.
Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante cărora li se aplică prezenta dispoziție.
(2) Se interzice furnizarea următoarelor către întreprinderi din Iran care sunt implicate în sectoarele‑cheie ale industriei gazului și petrolului din Iran menționate la alineatul (1) sau întreprinderi iraniene sau deținute de Iran implicate în sectoarele respective în afara Iranului:
(a) asistență sau instruire tehnică și alte servicii legate de echipamente și tehnologie‑cheie astfel cum sunt stabilite conform alineatului (1);
(b) finanțare sau asistență financiară pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de echipamente și tehnologie‑cheie astfel cum sunt stabilite conform alineatului (1) sau pentru furnizarea de asistență sau instruire tehnică conexă.
(3) Este interzisă participarea în cunoștință de cauză sau deliberată la activități care au drept scop sau efect încălcarea interdicțiilor menționate la alineatele (1) și (2).”
36 Decizia 2010/413 a fost adoptată în temeiul articolului 29 UE, care este o dispoziție referitoare la politica externă și de securitate comună în sensul articolului 275 TFUE. Trebuie, așadar, să se verifice dacă articolul 4 din aceasta îndeplinește condițiile definite la articolul 275 al doilea paragraf TFUE.
37 Or, pe de o parte, măsurile de interzicere adoptate la articolul 4 din Decizia 2010/413 sunt măsuri de natură generală, domeniul lor de aplicare fiind determinat prin raportare la criterii obiective, iar nu prin raportare la persoane fizice sau juridice identificate. În consecință, astfel cum arată Consiliul și Comisia, articolul 4 din Decizia 2010/413 nu este o decizie care prevede măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE.
38 Pe de altă parte, măsurile restrictive adoptate în privința reclamantei rezultă din punerea în aplicare a articolului 20 din Decizia 2010/413, iar nu a articolului 4 din aceasta. Prin urmare, această din urmă dispoziție nu poate fi vizată, în speță, de o excepție de nelegalitate în temeiul articolului 277 TFUE coroborat cu articolul 263 TFUE.
39 În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că, în temeiul articolului 275 primul paragraf TFUE, Tribunalul nu este competent să soluționeze o acțiune prin care se urmărește aprecierea legalității articolului 4 din Decizia 2010/413 și, prin urmare, să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al primului motiv.
Cu privire la admisibilitatea cererii de anulare a Deciziei 2010/644 și a Regulamentului nr. 961/2010
40 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 9 și 10 de mai sus, de la introducerea cererii, lista din anexa II la Decizia 2010/413 a fost înlocuită de o nouă listă, adoptată în Decizia 2010/644, iar Regulamentul nr. 423/2007 a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul nr. 961/2010. Reclamanta a solicitat să își poată adapta concluziile inițiale astfel încât acțiunea sa să vizeze anularea acestor patru acte (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”).
41 În această privință, trebuie să se amintească faptul că, atunci când o decizie sau un regulament care privește direct și individual un particular este înlocuit în cursul procedurii printr‑un act având același obiect, acesta trebuie considerat un element nou, care permite reclamantului să își modifice concluziile și motivele. Astfel, obligarea reclamantului să introducă o nouă acțiune ar fi contrară bunei administrări a justiției, precum și necesității limitării duratei procedurii. În plus, ar fi nedrept ca, pentru a contracara criticile cuprinse în acțiunea prezentată instanței comunitare împotriva unui act, instituția în cauză să poată adapta actul atacat sau să îl înlocuiască cu altul și să se prevaleze, în cursul procedurii, de această modificare sau de această înlocuire pentru a priva cealaltă parte de posibilitatea de a‑și extinde concluziile și motivele inițiale la actul ulterior sau pentru a prezenta concluzii și motive suplimentare împotriva acestuia (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, Rep., p. II‑3019, punctul 46 și jurisprudența citată).
42 Așadar, în speță, potrivit acestei jurisprudențe, trebuie să se admită cererile reclamantei și să se considere că acțiunea acesteia urmărea, la data terminării procedurii orale, și anularea Deciziei 2010/644 și a Regulamentului nr. 961/2010, în măsura în care aceste acte o privesc, și să permită părților să își reformuleze concluziile, motivele și argumentele în lumina acestui nou element, ceea ce implică și dreptul acestora de a prezenta concluzii, motive și argumente suplimentare (a se vedea prin analogie Hotărârea People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, punctul 41 de mai sus, punctul 47).
Cu privire la argumentele Consiliului și ale Comisiei privind admisibilitatea motivelor întemeiate pe pretinsa încălcare a drepturilor fundamentale ale reclamantei
43 În ședință, Consiliul și Comisia au arătat că reclamanta trebuie considerată organizație guvernamentală și, prin urmare, o emanație a statului iranian, care nu ar putea invoca măsurile de protecție și garanțiile aferente drepturilor fundamentale. Acestea consideră, în consecință, că motivele acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare a drepturilor menționate trebuie declarate inadmisibile.
44 În această privință, în primul rând, trebuie arătat că nici Consiliul, nici Comisia nu contestă însuși dreptul reclamantei de a solicita anularea actelor atacate. Acestea contestă numai că reclamanta este titulara anumitor drepturi pe care ea le invocă în vederea obținerii acestei anulări.
45 Or, în al doilea rând, problema dacă reclamanta este sau nu este titulara dreptului invocat în susținerea unui motiv de anulare nu privește admisibilitatea acelui motiv, ci temeinicia lui. În consecință, argumentația Consiliului și a Comisiei, întemeiată pe aspectul că reclamanta ar fi o organizație guvernamentală, trebuie să fie respinsă în măsura în care prin ea se vizează constatarea inadmisibilității parțiale a acțiunii.
46 În al treilea rând, argumentația menționată a fost prezentată pentru prima dată în ședință, fără să se fi invocat de către Consiliu sau de către Comisie faptul că ea se întemeiază pe elemente de drept sau de fapt care să fi apărut în timpul procedurii. În măsura în care se referă la fondul litigiului, ea reprezintă, așadar, un motiv nou, în sensul articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ceea ce conduce la concluzia că trebuie să fie declarată inadmisibilă.
Cu privire la fond
47 Tribunalul consideră că motivele prezentate de reclamantă trebuie analizate în următoarea ordine:
— al cincilea motiv, întemeiat pe necompetența Consiliului de a adopta actele atacate;
— al șaselea motiv, întemeiat pe un abuz de putere;
— primul aspect al primului motiv, întemeiat pe intrarea retroactivă în vigoare a Deciziei 2010/413;
— al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare;
— al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei și a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă;
— al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește noțiunea de implicare în proliferarea nucleară;
— al optulea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor în ceea ce privește activitățile reclamantei;
— al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității;
— al nouălea motiv, prezentat cu titlu subsidiar și întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe necompetența Consiliului de a adopta actele atacate
48 Reclamanta susține că Consiliul nu era competent să adopte actele atacate. În primul rând, ea arată că actele atacate au ca temei juridic declarația Consiliului European privind Iranul din 17 iunie 2010 (denumită în continuare „declarația din 17 iunie 2010”). În al doilea rând, potrivit reclamantei, această declarație se limitează să prevadă punerea în aplicare de către Consiliu a Rezoluției 1929 (2010) a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite [denumită în continuare „Rezoluția 1929 (2010)”] și adoptarea unor măsuri de însoțire, însă nu prevede adoptarea unor măsuri de înghețare a unor fonduri autonome. În al treilea rând, Rezoluția 1929 (2010) nu ar conține măsuri care să vizeze industria iraniană a petrolului și a gazelor sau pe reclamantă. Reclamanta deduce din aceasta că Consiliul nu era competent să adopte măsuri restrictive împotriva sa în temeiul declarației din 17 iunie 2010.
49 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentelor reclamantei.
50 Trebuie remarcat, cu titlu introductiv, că Consiliul a adoptat măsuri restrictive împotriva reclamantei din cauza unei pretinse susțineri de către aceasta a proliferării nucleare, iar nu doar din cauza faptului că ea își desfășura activitatea în sectorul petrolului, al gazelor și al petrochimiei. În consecință, împrejurarea că Rezoluția 1929 (2010) nu conține măsuri specifice referitoare la acest din urmă sector nu are nicio relevanță.
51 În plus, Rezoluția 1929 (2010) vizează să împiedice proliferarea nucleară, în special prin asigurarea respectării rezoluțiilor anterioare ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite în materie. Având în vedere acest obiectiv, realizarea lui poate fi însoțită de adoptarea unor măsuri restrictive împotriva entităților care susțin proliferarea nucleară.
52 În consecință, modul de formulare a punctului 4 din declarația din 17 iunie 2010, potrivit căruia Consiliul Afacerilor Externe este invitat „să adopte […] măsurile de punere în aplicare a măsurilor cuprinse în [Rezoluția 1929 (2010)], precum si măsurile de însoțire”, include și adoptarea unor măsuri restrictive, precum cele care o vizează pe reclamantă.
53 În plus, punctul 4 din declarația din 17 iunie 2010 conține și un pasaj potrivit căruia „[a]ceste măsuri ar trebui să se axeze […] pe noi interdicții privind regimul vizelor și pe înghețarea activelor, îndeosebi în ceea ce privește Garda Revoluționară Islamică”. Contrar celor susținute de reclamantă, acest mod de formulare prevede posibilitatea adoptării unor măsuri restrictive, inclusiv a unor măsuri autonome.
54 Prin urmare, trebuie să se considere că, prin adoptarea măsurilor restrictive împotriva reclamantei, Consiliul s‑a conformat articolului 26 alineatul (2) primul paragraf UE, potrivit căruia acesta trebuie să acționeze „pe baza orientărilor generale și a liniilor strategice definite de Consiliul European”.
55 Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că Consiliul era competent să adopte măsurile restrictive împotriva reclamantei și să respingă în consecință cel de al cincilea motiv ca neîntemeiat.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe un abuz de putere
56 Reclamanta susține că Consiliul a comis un abuz de putere. Ea arată, în această privință, că Consiliul a adoptat măsuri restrictive împotriva sa fără să dispună de probe referitoare la implicarea sa în proliferarea nucleară și fără să îi respecte drepturile procedurale. Aceste împrejurări conduc, potrivit reclamantei, la concluzia că Consiliul a intenționat efectiv să deturneze regimul de măsuri restrictive legat de proliferarea nucleară pentru a aduce atingere industriei petrolului, a gazelor și a petrochimiei iraniene.
57 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentelor reclamantei.
58 Potrivit jurisprudenței, un act reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât pe cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, Rep., p. II‑3967, punctul 50 și jurisprudența citată).
59 Or, în speță, reclamanta nu a dovedit existența unor asemenea indicii. Astfel, ea nu a prezentat elemente care să sugereze că împrejurările pe care le invocă, presupunând că au fost dovedite, nu erau datorate unor simple erori din partea Consiliului, ci rezultau din intenția acestuia de a atinge alte obiective decât cel de împiedicare a proliferării nucleare.
60 În consecință, cel de al șaselea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe intrarea retroactivă în vigoare a Deciziei 2010/413
61 Reclamanta susține că Decizia 2010/413 este nelegală întrucât articolul 28 din aceasta prevede că decizia intră în vigoare la data adoptării sale, care a fost anterioară zilei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
62 Consiliul și Comisia contestă temeinicia argumentelor reclamantei.
63 Articolul 297 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE prevede următoarele:
„Regulamentele și directivele care se adresează tuturor statelor membre, precum și deciziile, în cazul în care acestea nu indică destinatarii, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.”
64 Pe de o parte, trebuie amintit că un principiu fundamental al ordinii juridice a Uniunii impune ca un act care emană de la autorități publice să nu fie opozabil justițiabililor înainte ca aceștia să aibă posibilitatea de lua cunoștință de el. Pe de altă parte, deși, în general, principiul securității situațiilor juridice se opune ca aplicarea în timp a unui act al Uniunii să aibă un punct de plecare stabilit la o dată anterioară publicării sale, situația poate fi totuși diferită, în mod excepțional, atunci când obiectivul care trebuie atins impune aceasta și atunci când încrederea legitimă a persoanelor interesate este pe deplin respectată (Hotărârea Curții din 25 ianuarie 1979, Weingut Decker, 99/78, Rec., p. 101, punctele 3 și 8).
65 În speță, nu se contestă că, deși a fost adoptată la 26 iulie 2010, Decizia 2010/413, care nu indică destinatarii, nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene decât în ziua următoare.
66 Pe de altă parte, Consiliul nici măcar nu invocă vreun motiv care să justifice recunoașterea unui efect retroactiv în privința Deciziei 2010/413.
67 În aceste împrejurări, trebuie să se anuleze articolul 28 din Decizia 2010/413, în măsura în care o privește pe reclamantă, și să se considere, în consecință, că această din urmă decizie a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
68 Cu toate acestea, reclamanta nu invocă elemente care să tindă să demonstreze că aceste împrejurări sunt de natură să afecteze legalitatea celorlalte dispoziții din Decizia 2010/413, în măsura în care acestea o vizează pe reclamantă.
69 Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie să fie admis în măsura în care prin acesta se solicită anularea articolului 28 din Decizia 2010/413 și să fie respins, în rest, ca inoperant.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
70 Reclamanta susține că actele atacate nu au fost motivate de Consiliu corespunzător cerințelor legale, astfel încât nu poate să identifice faptele care îi sunt reproșate și să verifice sau să combată temeinicia motivării furnizate.
71 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentelor reclamantei. El arată că motivele furnizate se referă la susținerea de către reclamantă a proliferării nucleare. El adaugă că actele atacate au fost adoptate într‑un context cunoscut de reclamantă.
72 Obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, astfel cum este prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și, mai precis în speță, la articolul 24 alineatul (3) din Decizia 2010/413, la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 și la articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010, are ca scop, pe de o parte, să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv. Obligația de motivare enunțată astfel constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative. Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa sa neputând fi regularizată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 80 și jurisprudența citată).
73 Prin urmare, cu excepția situației în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre sau de modul de administrare a relațiilor lor internaționale, care să împiedice comunicarea anumitor elemente, Consiliul este obligat, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Decizia 2010/413, al articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 și al articolului 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010, să aducă la cunoștința entității vizate de o măsură adoptată, după caz, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Decizia 2010/413, al articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 sau al articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010, motivele specifice și concrete pentru care consideră că această dispoziție este aplicabilă persoanei vizate. Consiliul trebuie astfel să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a măsurii și considerațiile care l‑au determinat să o adopte (a se vedea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 81 și jurisprudența citată).
74 Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, întrucât caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (a se vedea Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 82 și jurisprudența citată).
75 În speță, din motivarea actelor atacate rezultă, pe de o parte, că Consiliul invocă trei justificări autonome care susțin adoptarea unor măsuri restrictive împotriva reclamantei. În consecință, acestea trebuie să fie verificate unul câte unul.
76 În ceea ce privește prima justificare, potrivit căreia reclamanta comercializează echipamente pentru sectorul gazelor și petrolului care pot fi utilizate pentru programul nuclear al Iranului, trebuie admis că, astfel cum arată reclamanta, motivarea furnizată este foarte generală, având în vedere că nu se precizează natura sau categoriile de echipamente vizate și natura activităților reproșate reclamantei.
77 Cu toate acestea, având în vedere explicațiile furnizate în ședință, trebuie să se considere că această motivare este suficientă. Astfel, din răspunsul Consiliului la o întrebare a Tribunalului reiese că prima justificare nu este întemeiată pe achiziționări concrete de bunuri care au fost efectiv utilizate în scopuri de proliferare nucleară, ci pe împrejurarea generală că bunurile achiziționate de reclamantă din sectorul gazelor, al petrolului sau al petrochimiei sunt susceptibile să aibă o asemenea utilizare. Or, această împrejurare este cunoscută reclamantei, care a admis‑o în mod expres în înscrisurile sale, dar care contestă, în special în cadrul celui de al șaptelea motiv, relevanța sa în raport cu noțiunea de implicare în proliferarea nucleară. Astfel, trebuie să se considere că motivarea furnizată a permis reclamantei să verifice temeinicia actelor atacate și să se apere în fața Tribunalului, iar acestuia din urmă, să își exercite controlul.
78 În ceea ce privește cea de a doua justificare, întemeiată pe aspectul că reclamanta ar fi încercat să achiziționeze valve din aliaj extrem de rezistent utilizate exclusiv pentru industria nucleară, trebuie remarcat că motivarea furnizată identifică tipul de articole vizat, permițând astfel reclamantei să conteste realitatea pretinsei tentative de achiziționare și să susțină că valvele din aliaj extrem de rezistent utilizate de ea nu sunt destinate exclusiv industriei nucleare.
79 În schimb, cea de a treia justificare, potrivit căreia reclamanta are legături cu companii implicate în programul nuclear al Iranului, prezintă un caracter insuficient întrucât nu îi permite acesteia să înțeleagă ce tip de legături și cu ce companii i se reproșează a avea aceste legături în mod efectiv, astfel încât ea nu este în măsură să verifice temeinicia acestei susțineri și să o conteste cu un minim grad de precizie.
80 În aceste împrejurări, pe de o parte, trebuie respins cel de al doilea motiv ca neîntemeiat în măsura în care vizează prima și a doua justificare furnizate de Consiliu. Pe de altă parte, trebuie admis cel de al doilea motiv și, prin urmare, actele atacate trebuie să fie anulate în măsura în care este vizată cea de a treia justificare.
81 Având vedere că cele trei justificări vizate sunt autonome, această constatare nu conduce la anularea actelor atacate în măsura în care prin acestea sunt instituite măsuri restrictive împotriva reclamantei. Cu toate acestea, cea de a treia justificare nu va putea fi luată în considerare cu ocazia examinării celorlalte motive ale acțiunii, în special a celui de al optulea motiv, referitor la o eroare de apreciere a faptelor.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantei și a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă
82 Reclamanta arată că, prin adoptarea Deciziei 2010/413 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010, Consiliul i‑a încălcat dreptul la apărare, ceea ce implică și o încălcare a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă.
83 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentelor reclamantei. Pe de o parte, el susține că reclamanta nu poate invoca principiul respectării dreptului la apărare. Pe de altă parte, consideră că, în orice caz, a respectat acest principiu, precum și dreptul reclamantei la o protecție jurisdicțională efectivă.
— Cu privire la dreptul la apărare
84 Potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea dreptului la apărare, în special a dreptului de a fi ascultat, în orice procedură deschisă împotriva unei entități și susceptibilă de a conduce la un act cauzator de prejudiciu reprezintă un principiu fundamental al dreptului Uniunii care trebuie să fie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză (Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 91).
85 Pe de o parte, principiul respectării dreptului la apărare impune ca elementele incriminatorii care i se impută entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate. Pe de altă parte, entității trebuie să i se dea posibilitatea de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, Rec., p. II‑4665, punctul 93).
86 Cu titlu introductiv, Consiliul și Comisia contestă aplicabilitatea, în speță, a principiului respectării dreptului la apărare. Referindu‑se la Hotărârea Tribunalului din 19 mai 2010, Tay Za/Consiliul (T‑181/08, Rep., p. II‑1965, punctele 121-123), acestea susțin că reclamanta nu a fost vizată de măsuri restrictive ca urmare a activităților proprii, ci pentru motivul apartenenței sale la o categorie generală de persoane și de entități. În consecință, procedura de adoptare a măsurilor restrictive nu ar fi fost inițiată împotriva reclamantei în sensul jurisprudenței citate la punctul 84 de mai sus și, prin urmare, ea nu s‑ar putea prevala de dreptul la apărare sau nu s‑ar putea prevala de acesta decât într‑o măsură restrânsă.
87 Această argumentație nu poate fi reținută.
88 Astfel, pe de o parte, rezultă din motivarea actelor atacate că adoptarea măsurilor restrictive față de reclamantă este justificată, în special, de tranzacțiile pe care ar fi încercat să le realizeze și de legăturile pe care le‑ar avea cu anumite entități. Astfel, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tay Za/Consiliul, punctul 86 de mai sus, reclamanta face obiectul unor măsuri restrictive pentru că se presupune că este implicată personal în proliferarea nucleară, iar nu pentru motivul apartenenței sale la categoria generală de persoane și de entități legate de Republica Islamică Iran.
89 În consecință, raționamentul care figurează la punctele 121-123 din Hotărârea Tay Za/Consiliul, punctul 86 de mai sus, nu poate fi transpus în prezenta cauză.
90 Pe de altă parte, în orice caz, articolul 24 alineatele (3) și (4) din Decizia 2010/413, articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 și articolul 36 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 961/2010 prevăd dispoziții care garantează dreptul la apărare al entităților vizate de măsuri restrictive adoptate în temeiul acestor texte. Respectarea acestui drept face obiectul controlului din partea instanței Uniunii (Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 37).
91 În aceste împrejurări, trebuie concluzionat că principiul respectării dreptului la apărare poate fi invocat de reclamantă în speță.
92 Potrivit jurisprudenței, cu privire la primul act prin care sunt înghețate fondurile unei entități, comunicarea elementelor incriminatoare trebuie să aibă loc fie concomitent cu adoptarea actului în cauză, fie cât mai curând posibil după această adoptare. La cererea entității în cauză, aceasta din urmă are și dreptul de a‑și prezenta punctul de vedere cu privire la elementele respective după ce actul a fost adoptat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., p. I‑6351, punctul 342, și Hotărârea Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, punctul 85 de mai sus, punctul 137).
93 În plus, trebuie remarcat că, atunci când au fost comunicate informații suficient de precise, care permit entității interesate să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra elementelor pe care i le impută Consiliul, principiul respectării dreptului la apărare nu implică obligația acestei instituții de a da în mod spontan acces la documentele conținute în dosarul său. Consiliul este obligat să permită accesul la toate documentele administrative neconfidențiale privind măsura în cauză numai la cererea părții interesate (a se vedea Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 97 și jurisprudența citată).
94 În speță, în primul rând, în ceea ce privește comunicarea elementelor incriminatoare, adoptarea Deciziei 2010/413 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 a fost comunicată personal reclamantei prin scrisoarea din 29 iulie 2010.
95 În ceea ce privește conținutul acestei comunicări, reclamanta se plânge de caracterul vag al motivației furnizate, ceea ce ar avea drept consecință obligarea sa de a face dovada unui fapt negativ.
96 Cu toate acestea, din examinarea celui de al doilea motiv de mai sus reiese că actele atacate erau motivate corespunzător cerințelor legale în ceea ce privește prima și a doua justificare furnizate de Consiliu.
97 În consecință, trebuie să se constate că Consiliul nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantei în ceea ce privește comunicarea inițială a elementelor incriminatoare.
98 În al doilea rând, reclamanta susține că nu a putut să aibă acces la elementele și la informațiile care o privesc conținute în dosarul Consiliului, în pofida faptului că a formulat o cerere expresă în acest sens prin scrisoarea din 12 septembrie 2010. Consiliul contestă existența unei asemenea cereri.
99 Scrisoarea din 12 septembrie 2010 conținea următorul pasaj:
„În plus, pentru ca [reclamanta] să poată să își exercite drepturile, se solicită Consiliului să informeze societatea, cu un nivel rezonabil de detalii, cu privire la:
i) pretinsele tentative de achiziționare a unor valve din aliaj extrem de rezistent;
ii) pretinsele legături cu societăți, organizații și instituții care au legătură cu programul nuclear;
iii) natura echipamentelor care ar putea fi utilizate pentru programul nuclear al Iranului.”
100 Consiliul nu a răspuns la această cerere prin scrisoarea sa din 28 octombrie 2010.
101 În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că Consiliul a încălcat dreptul la apărare al reclamantei întrucât nu a răspuns la cererea de acces la dosar formulată de aceasta în timp util.
102 În al treilea rând, în ceea ce privește dreptul reclamantei de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere cu privire la elementele reținute împotriva sa, trebuie să se constate că, după adoptarea primelor acte prin care fondurile reclamantei au fost înghețate, la 26 iulie 2010, aceasta a adresat Consiliului scrisoarea din 12 septembrie 2010, în care și‑a expus punctul de vedere și a solicitat ca măsurile restrictive adoptate împotriva sa să fie anulate. Consiliul a răspuns la această scrisoare la 28 octombrie 2010.
103 Reclamanta se mai plânge, în acest context, și de faptul că nu a dispus decât de un termen extrem de redus pentru a prezenta Consiliului o cerere de reexaminare, având în vedere termenul de transmitere a scrisorii prin care era informată cu privire la adoptarea unor măsuri restrictive împotriva sa.
104 Or, pe de o parte, termenul vizat, care a curs între 25 august 2010 și 15 septembrie 2010, a fost de aproape trei săptămâni. Un asemenea termen trebuie considerat suficient, ținând seama de împrejurările speței și, în special, de volumul limitat al elementelor invocate de Consiliu. Pe de altă parte, în orice caz, reclamanta se limitează la o argumentație generală, fără a explica impactul concret al termenului redus asupra apărării sale. În consecință, argumentația sa cu privire la acest aspect nu poate fi reținută.
105 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că dreptul reclamantei de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere a fost respectat.
— Cu privire la dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă
106 Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul protecției jurisdicționale efective constituie un principiu general de drept al Uniunii care decurge din tradițiile constituționale comune statelor membre și care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. Eficacitatea controlului jurisdicțional implică obligația autorității Uniunii în cauză de a comunica entității vizate motivele adoptării unei măsuri restrictive, în măsura în care este posibil, fie la momentul la care această măsură este adoptată, fie cel puțin cât mai rapid posibil după acest moment, pentru a permite entității vizate exercitarea, în termenele stabilite, a dreptului său de a introduce acțiunea. Respectarea acestei obligații de a comunica motivele menționate este astfel necesară, atât pentru a permite destinatarilor măsurilor respective să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este utilă sesizarea instanței Uniunii, cât și pentru a‑i acorda pe deplin acesteia din urmă posibilitatea de a exercita controlul legalității actului în cauză, care îi revine (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, punctul 92 de mai sus, punctele 335-337 și jurisprudența citată).
107 În speță, din examinarea celui de al doilea motiv reiese că reclamanta a dispus, în timp util, de informații suficient de precise cu privire la primele două justificări reținute de Consiliu pentru a motiva adoptarea unor măsuri restrictive împotriva sa. Cu toate acestea, astfel cum s‑a constatat la punctele 98-101 de mai sus, Consiliul nu a răspuns la cererea reclamantei prin care se solicita accesul la elementele dosarului, formulată înainte de expirarea termenului de introducere a acțiunii.
108 Or, această împrejurare este a priori susceptibilă să fi afectat apărarea reclamantei în fața Tribunalului și constituie, în consecință, o încălcare a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă.
109 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se admită cel de al treilea motiv și, prin urmare, să se anuleze actele atacate în măsura în care o privesc pe reclamantă.
110 Cu toate acestea, în înscrisurile prezentate Tribunalului, Consiliul a confirmat, în esență, că dosarul său nu conținea alte probe sau informații decât cele reproduse în motivarea actelor atacate. În aceste împrejurări, trebuie să se examineze, din considerente de economie a procedurii și în interesul unei bune administrări a justiției, cel de al șaptelea și cel de al optulea motiv, întemeiate pe o eroare de drept în ceea ce privește noțiunea de implicare în proliferarea nucleară și, respectiv, pe o eroare de apreciere a faptelor în ceea ce privește activitățile reclamantei. Astfel, o asemenea examinare poate evita, dacă este cazul, formularea unei noi acțiuni în fața Tribunalului, întemeiată pe aceleași argumente ca cele invocate în cadrul prezentei cauze.
Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește noțiunea de implicare în proliferarea nucleară
111 Reclamanta arată că, prin faptul că s‑a bazat pe prima justificare, întemeiată pe împrejurarea că ea comercializează echipamente pentru sectorul gazelor și al petrolului care pot fi utilizate pentru programul nuclear al Iranului, Consiliul a săvârșit o eroare de drept. Astfel, această împrejurare nu ar justifica, singură, adoptarea unor măsuri restrictive.
112 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentelor reclamantei. El arată că împrejurarea că reclamanta este susceptibilă să achiziționeze pentru membrii grupului National Iranian Oil Company echipamente care pot fi utilizate în cadrul programului nuclear al Iranului constituie o susținere a proliferării nucleare.
113 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 77 de mai sus, prima justificare furnizată de Consiliu nu este întemeiată pe un comportament concret al reclamantei care să o implice în proliferarea nucleară. Astfel, ea se întemeiază pe constatarea că reclamanta prezintă un risc particular de a fi implicată în proliferarea nucleară din cauza poziției sale de societate având rolul de a efectua în mod centralizat achiziții în cadrul grupului National Iranian Oil Company.
114 Or, articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413 prevede înghețarea fondurilor „persoane[lor] și entități[lor] […] care […] susțin” proliferarea nucleară. De asemenea, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 și articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010 vizează în special entitățile desemnate ca „susținând” proliferarea nucleară.
115 Modul de formulare folosit de legiuitor implică faptul că adoptarea măsurilor restrictive împotriva unei entități, din cauza susținerii pe care o acordă proliferării nucleare, presupune ca aceasta să fi adoptat în prealabil un comportament care să corespundă acestui criteriu. În schimb, în absența unui asemenea comportament efectiv, simplul risc ca entitatea vizată să sprijine proliferarea nucleară în viitor nu este suficient.
116 În consecință, trebuie să se constate că, întrucât a adoptat o interpretare în sens contrar a articolului 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413, a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 și a articolului 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010, Consiliul a săvârșit o eroare de drept.
117 Consiliul susține de asemenea, în această privință, că este autorizat, în temeiul articolului 215 alineatul (1) TFUE, să întrerupă total relațiile economice și financiare cu un stat terț sau să adopte măsuri restrictive sectoriale împotriva unui asemenea stat.
118 Această împrejurare este totuși inoperantă în speță. Astfel, dispozițiile pe care se întemeiază măsurile restrictive adoptate împotriva reclamantei, enumerate la punctul 116 de mai sus, nu prevăd asemenea măsuri generale sau sectoriale, ci măsuri individuale.
119 Având în vedere cele de mai sus, cel de al șaptelea motiv trebuie să fie admis și, în consecință, trebuie să se anuleze actele atacate în măsura în care este vizată prima justificare.
Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor în ceea ce privește activitățile reclamantei
120 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, având în vedere rezultatul examinării celui de al doilea și a celui de al șaptelea motiv de mai sus, examinarea prezentului motiv este limitată la a doua justificare furnizată de Consiliu, întemeiată pe împrejurarea că reclamanta ar fi încercat să achiziționeze valve din aliaj extrem de rezistent utilizate exclusiv în industria nucleară.
121 Cu privire la acest aspect, reclamanta arată că, spre deosebire de ceea de a reținut Consiliul în motivarea actelor atacate, valvele pe care le achiziționează nu sunt utilizate exclusiv în industria nucleară, ci și în sectorul gazelor, al petrolului și al petrochimiei.
122 Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia argumentației reclamantei. El arată că aceasta din urmă nu a demonstrat că nu a încercat niciodată să achiziționeze valve utilizate exclusiv în industria nucleară.
123 Potrivit jurisprudenței, controlul jurisdicțional al legalității unui act prin care au fost adoptate măsuri restrictive în privința unei entități cuprinde și aprecierea situației de fapt și a împrejurărilor invocate în justificarea acesteia, precum și verificarea elementelor de probă și a informațiilor pe care se întemeiază această apreciere. În caz de contestare, revine Consiliului sarcina de a prezenta aceste elemente în vederea verificării lor de instanța Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctele 37 și 107).
124 În speță, Consiliul nu a furnizat vreo informație sau vreun element de probă referitor la cea de a doua justificare care să depășească motivarea actelor atacate. Astfel cum admite Consiliul însuși, în esență, acesta s‑a întemeiat pe simple afirmații nesusținute de vreun element de probă, potrivit căreia reclamanta ar fi încercat să achiziționeze valve din aliaj extrem de rezistent utilizate exclusiv în industria nucleară.
125 În aceste împrejurări, trebuie concluzionat că Consiliul nu a făcut dovada susținerilor invocate în cadrul celei de a doua justificări.
126 Prin urmare, cel de al optulea motiv trebuie admis în măsura în care vizează cea de a doua justificare furnizată de Consiliu, iar actele atacate trebuie să fie anulate în măsura în care este vizată această din urmă justificare.
127 Având în vedere ceea ce precede, acțiunea în anulare trebuie admisă, iar actele atacate trebuie anulate în măsura în care o privesc pe reclamantă.
128 În ceea ce privește efectele în timp ale anulării actelor atacate, trebuie remarcat, mai întâi, că Regulamentul de punere în aplicare nr. 668/2010, care a modificat lista din anexa V la Regulamentul nr. 423/2007, nu mai produce efecte juridice din cauza abrogării acestui din urmă regulament prin intermediul Regulamentului nr. 961/2010. În consecință, anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 nu privește decât efectele pe care acesta le‑a produs între data intrării sale în vigoare și data abrogării sale.
129 În continuare, în ceea ce privește Regulamentul nr. 961/2010, trebuie amintit că, în temeiul articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la articolul 280 TFUE, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului de recurs menționat la articolul 56 primul paragraf din statutul menționat sau, în cazul în care în acest termen s‑a introdus un recurs, după respingerea acestuia. Consiliul dispune, așadar, de un termen de două luni, prelungit cu termenul de zece zile prevăzut pentru considerente de distanță, începând de la notificarea prezentei hotărâri pentru a remedia încălcarea constatată, adoptând, dacă este cazul, noi măsuri restrictive în privința reclamantei. În speță, riscul de a aduce o atingere serioasă și ireversibilă eficacității măsurilor restrictive impuse de Regulamentul nr. 961/2010 nu pare suficient de ridicat, având în vedere consecințele importante ale acestor măsuri asupra drepturilor și libertăților reclamantei, pentru a justifica menținerea efectelor regulamentului menționat în ceea ce o privește pe aceasta din urmă pentru o perioadă care să o depășească pe cea prevăzută la articolul 60 al doilea paragraf din Statutul Curții (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2011, Kadio Morokro/Consiliul, T‑316/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 38).
130 În sfârșit, în ceea ce privește efectele în timp ale anulării Deciziei 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/644, trebuie amintit că, în temeiul articolului 264 al doilea paragraf TFUE, Tribunalul poate indica, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile. În speță, existența unei diferențe între data de la care produce efecte anularea Regulamentului nr. 961/2010 și data de la care produce efecte anularea Deciziei 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/644, ar putea aduce o atingere gravă securității juridice, întrucât, prin cele două acte, reclamantei i se aplică măsuri identice. Prin urmare, efectele Deciziei 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/644, trebuie să fie menținute în ceea ce o privește pe reclamantă, de la data intrării sale în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până când anularea Regulamentului nr. 961/2010 începe să producă efecte (a se vedea prin analogie, referitor la acest ultim aspect, Hotărârea Kadio Morokro/Consiliul, punctul 129 de mai sus, punctul 39).
Cu privire la cheltuielile de judecată
131 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia.
132 Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din același regulament, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Tribunalul nu are competența de a se pronunța cu privire la al doilea aspect al primului motiv.
2) Anulează, în măsura în care este vizată Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran:
— Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC;
— Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului;
— Decizia 2010/644/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/413;
— Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007.
3) Menține efectele Deciziei 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2010/644, în ceea ce privește Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran, de la data intrării sale în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până când anularea Regulamentului nr. 961/2010 începe să producă efecte.
4) Consiliul Uniunii Europene suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran.
5) Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pelikánová | Jürimäe | Van der Woude |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 aprilie 2012.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Măsuri restrictive adoptate împotriva Republicii Islamice Iran
Măsuri restrictive care o privesc pe reclamantă
Procedura și concluziile părților
În drept
Cu privire la competența Tribunalului de a se pronunța asupra celui de al doilea aspect al primului motiv
Cu privire la admisibilitatea cererii de anulare a Deciziei 2010/644 și a Regulamentului nr. 961/2010
Cu privire la argumentele Consiliului și ale Comisiei privind admisibilitatea motivelor întemeiate pe pretinsa încălcare a drepturilor fundamentale ale reclamantei
Cu privire la fond
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe necompetența Consiliului de a adopta actele atacate
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe un abuz de putere
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe intrarea retroactivă în vigoare a Deciziei 2010/413
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantei și a dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă
– Cu privire la dreptul la apărare
– Cu privire la dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă
Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește noțiunea de implicare în proliferarea nucleară
Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor în ceea ce privește activitățile reclamantei
Cu privire la cheltuielile de judecată