Cauza T‑435/09

(publicare în extras)

GL2006 Europe Ltd

împotriva

Comisiei Europene

„Clauză compromisorie – Contracte de sprijin financiar încheiate în cadrul celui de Al cincilea și al celui de Al șaselea program‑cadru pentru acțiuni comunitare de cercetare și de dezvoltare tehnologică și în cadrul Programului eTEN – Proiectele Highway, J WeB, Care Paths, Cocoon, Secure Justice, Qualeg, Lensis, E Pharm Up, Liric, Grace, Clinic și E2SP – Rezilierea contractelor – Rambursarea sumelor plătite – Note de debit – Cerere reconvențională – Reprezentarea reclamantei”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 16 septembrie 2013

1.      Procedură jurisdicțională – Acțiune rămasă fără obiect – Menținerea tăcerii de către reclamant în urma unei măsuri de organizare a procedurii privind desemnarea de noi reprezentanți – Nepronunțare asupra fondului – Incidență asupra cererii reconvenționale

(art. 225 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113)

2.      Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Competența Tribunalului – Domeniu de aplicare și limite – Competența de a judeca o cerere reconvențională – Temei

(art. 225 CE și 238 CE)

1.      Tribunalul poate constata din oficiu, în conformitate cu articolul 113 din regulamentul său de procedură, că o acțiune a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului atunci când reclamantul menține tăcerea în urma măsurii de organizare a procedurii privind desemnarea de noi reprezentanți.

Cu toate acestea, atunci când pârâtul a introdus o cerere reconvențională, iar nepronunțarea asupra fondului acțiunii principale nu este de natură să îi dea satisfacție, rezultă că, pe de o parte, cererea reconvențională își păstrează obiectul, în pofida faptului că acțiunea principală este lipsită de obiect, și, pe de altă parte, pârâtul își menține interesul de a‑i fi admisă cererea. Această situație se regăsește în cazul unei cereri reconvenționale având ca obiect obligarea reclamantului la rambursarea sumelor care i‑au fost plătite.

(a se vedea punctele 33, 45 și 46)

2.      Potrivit articolului 238 CE, instanțele Uniunii sunt competente să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniune sau în numele acesteia. Competența Tribunalului pentru soluționarea, în temeiul unei clauze compromisorii, a unui litigiu privitor la un contract se apreciază prin raportare la această dispoziție și la conținutul clauzei înseși. Această competență este derogatorie de la dreptul comun și, prin urmare, trebuie să fie interpretată în mod restrictiv. Astfel, Tribunalul nu se poate pronunța cu privire la un litigiu contractual decât în cazul exprimării voinței părților de a‑i atribui această competență și, pe de altă parte, nu poate soluționa decât cereri care decurg din contractul care conține clauza compromisorie sau care au o legătură directă cu obligațiile care decurg din acesta.

Pe de altă parte, în sistemul comunitar al căilor de atac, competența de a soluționa cererea principală implică existența unei competențe de a soluționa orice cerere reconvențională introdusă în cursul aceleiași proceduri care derivă din același act sau fapt ce constituie obiectul cererii introductive. Această competență se întemeiază pe interesul economiei procedurale și pe prioritatea acordată primei instanțe sesizate, considerații recunoscute în mod obișnuit și în sistemele procedurale ale statelor membre.

(a se vedea punctele 37, 38 și 42)