Cauza T‑186/06
Solvay SA
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Înțelegeri — Peroxid de hidrogen și perborat de sodiu — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE — Durata încălcării — Noțiunile «acord» și «practică concertată» — Acces la dosar — Amenzi — Comunicarea privind cooperarea — Egalitate de tratament — Încredere legitimă — Obligația de motivare”
Sumarul hotărârii
1. Concurență — Înțelegeri — Acorduri între întreprinderi — Noțiune — Concurs de voințe în privința comportamentului care urmează să fie adoptat pe piață — Includere
[art. 81 alin. (1) CE]
2. Concurență — Înțelegeri — Practică concertată — Noțiune — Schimb de informații în cadrul unei înțelegeri sau în vederea pregătirii acesteia
[art. 81 alin. (1) CE]
3. Concurență — Înțelegeri — Încălcare complexă care prezintă elementele unui acord și elementele unei practici concertate — Calificare unică drept „acord și/sau practică concertată” — Admisibilitate
[art. 81 alin. (1) CE]
4. Concurență — Înțelegeri — Atingere adusă concurenței — Criterii de apreciere — Obiect anticoncurențial — Constatare suficientă
[art. 81 alin. (1) CE]
5. Concurență — Înțelegeri — Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică
[art. 81 alin. (1) CE]
6. Concurență — Înțelegeri — Interzicere — Înțelegeri care continuă să producă efecte după încetarea lor formală
(art. 81 CE)
7. Concurență — Înțelegeri — Probă — Indicii prezentate de Comisie — Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial
[art. 81 alin. (1) CE]
8. Concurență — Procedură administrativă — Respectarea dreptului la apărare — Acces la dosar — Domeniu de aplicare — Lipsa comunicării unui document — Consecințe
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
9. Concurență — Procedură administrativă — Respectarea dreptului la apărare — Comunicarea răspunsurilor la o comunicare privind obiecțiunile — Condiții — Limite
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]
10. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]
11. Concurență — Amenzi — Decizie de aplicare a unor amenzi — Obligația de motivare — Conținut
[art. 253 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]
12. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării — Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței — Conținut
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]
13. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Caracter descurajator — Luarea în considerare a dimensiunii întreprinderii sancționate — Pertinență
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]
14. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Luarea în considerare a cooperării cu Comisia a întreprinderii incriminate în afara cadrului stabilit de Comunicarea privind cooperarea — Condiții — Limite
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3, și Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 23 lit. (b) al treilea paragraf]
15. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate — Determinarea datei cererii de clemență — Criterii
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 21 și punctul 23 lit. (b)]
16. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Aprecierea gradului de cooperare a fiecărei întreprinderi în cursul procedurii administrative — Respectarea principiului egalității de tratament
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei)
17. Procedură — Cheltuieli de judecată — Cheltuieli recuperabile — Noțiune
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 91 lit. (b)]
1. Pentru a exista un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod.
Se poate considera că s‑a încheiat un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE în cazul în care există un concurs de voințe cu privire la însuși principiul unei restrângeri a concurenței, chiar dacă elementele specifice ale restricției avute în vedere fac încă obiectul negocierilor.
În această privință, în cazul în care discuțiile au fost clar ghidate de o voință comună a participanților de a se pune de acord cu privire la însuși principiul unei restrângeri a concurenței, această considerație nu poate fi infirmată de faptul că anumite elemente specifice ale restricției avute în vedere au făcut obiectul unor negocieri între participanți și că modalitățile de încheiere a acordului ferm au fost ulterior diferite de cele discutate în cursul reuniunilor anterioare. Astfel, Comisia a putut constata în mod întemeiat că respectivele comportamente ale participanților care țineau de faza inițială a înțelegerii se înscriu în același proiect anticoncurențial și, prin urmare, intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE.
(a se vedea punctele 85, 86, 139, 142 și 143)
2. Noțiunea de practică concertată vizează o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi mers până la realizarea unei convenții propriu‑zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între ele.
În această privință, articolul 81 alineatul (1) CE se opune oricărui contact direct sau indirect între operatorii economici de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care o întreprindere a decis să îl adopte ea însăși pe piață sau pe care intenționează să îl adopte pe piață, atunci când aceste contacte au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței.
Faptul de a comunica informații concurenților săi în vederea pregătirii unui acord anticoncurențial este suficient pentru a dovedi existența unei practici concertate în sensul articolului 81 CE.
În această privință, chiar dacă Comisia nu reușește să demonstreze că întreprinderile au încheiat un acord în sensul strict al termenului, este suficient, pentru a se constata o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE, ca concurenții să fi stabilit contacte directe în scopul de a stabiliza piața.
În orice caz, trebuie să se prezume, sub rezerva dovezii contrare care este în sarcina operatorilor interesați, că întreprinderile care participă la concertare și rămân active pe piață țin seama de informațiile transmise reciproc cu concurenții lor pentru a‑și stabili comportamentul pe această piață.
(a se vedea punctele 87-89, 147, 148 și 160)
3. Noțiunile de acord și de practică concertată, în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, cuprind forme de coluziune care au aceeași natură și nu se disting decât prin intensitatea lor și prin formele în care se manifestă.
În cadrul unei încălcări complexe, care a implicat timp de mai mulți ani mai mulți producători care urmăreau un obiectiv de control în comun al pieței, nu se poate cere Comisiei să încadreze cu precizie încălcarea ca fiind acord sau practică concertată în condițiile în care, în orice caz, ambele forme de încălcare sunt prevăzute la articolul 81 CE.
Dubla calificare a încălcării drept acord „și/sau” practică concertată trebuie interpretată în sensul că desemnează un ansamblu complex de elemente de fapt, dintre care unele au fost calificate drept acord, iar altele drept practică concertată în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, care nu prevede o calificare specifică pentru acest tip de încălcare complexă.
(a se vedea punctele 90-92 și 130)
4. În vederea aplicării articolului 81 alineatul (1) CE, luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord sau ale unei practici concertate este superfluă în cazul în care rezultă că încălcarea a avut ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.
În special, faptul că o practică concertată nu are o incidență directă asupra nivelului prețurilor nu se opune constatării că aceasta a limitat concurența dintre întreprinderile în cauză, în special prin eliminarea presiunilor concurențiale.
(a se vedea punctele 158 și 162)
5. În măsura în care Comisia a calificat o înțelegere drept încălcare unică, aceasta nu este ținută să indice, în contextul acestei calificări, durata diferită a actelor care au vizat una dintre piețele relevante. În măsura în care nu este vorba despre încălcări distincte, ea nu are nici obligația de a ține seama de această diferență la stabilirea duratei încălcării, privită în ansamblu.
Astfel, ar fi artificial să se subdivizeze un comportament continuu, caracterizat printr‑o singură finalitate, în mai multe încălcări distincte pentru motivul că practicile coluzive au variat în intensitate în funcție de piața relevantă. Aceste elemente nu trebuie luate în considerare decât la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii.
(a se vedea punctele 165 și 166)
6. Articolul 81 CE este aplicabil acordurilor care continuă să producă efecte după încetarea lor formală. În special, Comisia poate constata în mod legal că înțelegerea continuă să producă efecte după încetarea formală a reuniunilor coluzive, în măsura în care creșterile de prețuri prevăzute cu ocazia acestor reuniuni se aplică într‑o perioadă ulterioară.
(a se vedea punctele 174 și 175)
7. În fața unei serii de indicii concordante care demonstrează existența înțelegerii, este necesară o explicație cu adevărat convingătoare pentru a demonstra că, în cursul unei anumite reuniuni, s‑au produs fapte total diferite de cele întâmplate în cursul reuniunilor anterioare, deși toate aceste întruniri reuneau același cerc de participanți, aveau loc în cadrul unor circumstanțe exterioare omogene și aveau în mod incontestabil același obiectiv.
(a se vedea punctul 181)
8. Dreptul de acces la dosar, corolar al principiului respectării dreptului la apărare, presupune ca, într‑o procedură administrativă în materie de aplicare a normelor de concurență, întreprinderii în cauză să i se acorde de către Comisie posibilitatea de a examina toate înscrisurile care figurează în dosarul de investigare și care ar putea fi pertinente pentru apărarea sa.
Acestea cuprind atât documentele incriminatoare, cât și pe cele dezincriminatoare, sub rezerva secretelor comerciale ale altor întreprinderi, a documentelor interne ale Comisiei și a altor informații confidențiale.
În ceea ce privește probele incriminatoare, lipsa comunicării unui document constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea vizată demonstrează că, pe de o parte, Comisia s‑a întemeiat pe acest document pentru a‑și susține obiecțiunea privind existența încălcării și că, pe de altă parte, această obiecțiune putea fi dovedită doar prin referire la documentul respectiv. Astfel, revine întreprinderii în cauză sarcina să demonstreze că rezultatul la care a ajuns Comisia în decizia sa ar fi fost diferit dacă acest document care nu a fost comunicat ar fi trebuit să fie îndepărtat ca mijloc de probă.
În schimb, în ceea ce privește lipsa comunicării unui document dezincriminator, întreprinderea în cauză trebuie doar să demonstreze că nedivulgarea acestuia a putut influența, în detrimentul său, derularea procedurii și conținutul deciziei Comisiei. Este suficient ca întreprinderea să demonstreze că ar fi putut utiliza documentele dezincriminatoare respective în apărare, dovedind în special că ar fi putut invoca elemente care nu concordau cu aprecierile efectuate de Comisie în etapa comunicării privind obiecțiunile și ar fi putut influența, așadar, într‑un fel sau altul, aprecierile din decizie.
(a se vedea punctele 205-208)
9. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile nu fac parte din dosarul de investigare propriu‑zis. În ceea ce privește documentele care nu fac parte din dosarul constituit la momentul notificării comunicării privind obiecțiunile, Comisia nu are obligația de a divulga răspunsurile respective altor părți în cauză decât dacă rezultă că acestea conțin noi elemente incriminatoare sau dezincriminatoare.
În plus, deși nu poate reveni numai Comisiei obligația de a stabili înscrisurile utile pentru apărarea întreprinderii în cauză, această apreciere, referitoare la înscrisurile din dosarul Comisiei, nu se poate aplica răspunsurilor date de celelalte întreprinderi în cauză la obiecțiunile comunicate de Comisie.
În consecință, considerațiile întemeiate pe respectarea principiului egalității armelor și pe respectarea dreptului la apărare nu pot conduce, în principiu, la o obligație a Comisiei de a divulga altor părți răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile pentru ca acestea să poată verifica lipsa unor eventuale elemente dezincriminatoare.
În măsura în care întreprinderea în cauză, în calitate de reclamantă, invocă în fața Tribunalului existența pretinselor elemente dezincriminatoare în răspunsuri care nu au fost divulgate, revine acesteia obligația de a furniza un prim indiciu privind utilitatea acestor documente pentru apărarea sa. Reclamanta trebuie să indice în special eventualele elemente dezincriminatoare în discuție sau să furnizeze un indiciu care să ateste existența acestora și, în consecință, utilitatea lor pentru necesitățile procedurii. În această privință, simplul fapt că celelalte întreprinderi în cauză au invocat, în esență, aceleași argumente ca și întreprinderea respectivă în ceea ce privește durata încălcării nu este suficient pentru a considera aceste argumente drept elemente dezincriminatoare. De asemenea, împrejurarea că anumite întreprinderi au reușit să demonstreze, în răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile, că participarea lor la încălcările invocate nu este dovedită în suficientă măsură nu implică în niciun mod faptul că aceste răspunsuri conțin elemente de natură să conducă la o interpretare diferită a probelor scrise directe pe care Comisia se întemeiază cu privire la alte întreprinderi.
(a se vedea punctele 224, 225, 228-231, 233 și 234)
10. Gravitatea unei încălcări a normelor de concurență se stabilește ținând seama de numeroase elemente, cum ar fi circumstanțele particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul descurajator al amenzilor, cu privire la care Comisia dispune de o marjă de apreciere.
Deși cuantumul de plecare al amenzii este stabilit în funcție de gravitatea încălcării în ansamblu, în cazul unei încălcări unice și continue se poate dovedi adecvat să se reflecte, în acest stadiu al stabilirii cuantumului amenzii, intensitatea variabilă a comportamentelor ilicite.
(a se vedea punctele 255 și 260)
11. Referitor la motivarea unei decizii a Comisiei în ceea ce privește stabilirea cuantumului de plecare al amenzii aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, cerințele acestei norme fundamentale de procedură sunt îndeplinite în cazul în care Comisia arată, în decizia sa, elementele de apreciere care i‑au permis să evalueze gravitatea și durata încălcării. Comisia îndeplinește aceste cerințe în cazul în care precizează, în decizia sa, elementele legate de natura încălcării, de întinderea și de dimensiunea piețelor relevante și explică aplicarea acestora în speță.
În plus, în ceea ce privește motivarea cuantumului de plecare în termeni absoluți, amenzile constituie un instrument al politicii de concurență a Comisiei, care trebuie să poată dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului acestora pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. Prin urmare, nu se poate impune Comisiei să furnizeze în această privință alte motive decât cele referitoare la gravitatea și la durata încălcării.
(a se vedea punctele 271-273)
12. În cadrul stabilirii cuantumului unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, deși existența unui impact real al încălcării asupra pieței este un element care trebuie luat în considerare pentru evaluarea gravității încălcării, este vorba despre un criteriu între numeroase alte criterii, precum natura specifică a încălcării și întinderea pieței geografice. De asemenea, din cuprinsul punctului 1 A primul paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO reiese că acest impact trebuie luat în considerare numai atunci când poate fi măsurat.
Înțelegerile orizontale cu privire la prețuri sau la repartizări de piețe pot fi calificate drept încălcări foarte grave numai pe baza naturii lor, Comisia nefiind obligată să demonstreze un impact real al încălcării asupra pieței. Impactul real al încălcării nu constituie decât un element printre altele care, dacă poate fi măsurat, poate permite Comisiei să majoreze cuantumul de plecare al amenzii dincolo de cuantumul minim posibil.
Pe de altă parte, întrucât este vorba despre un element facultativ în cadrul stabilirii cuantumului amenzii, nu se poate reproșa în mod valabil Comisiei faptul că nu a explicitat motivele constatării sale în ceea ce privește caracterul nemăsurabil al impactului real al încălcării.
Astfel, stabilind cuantumul de plecare al amenzii aplicate, Comisia poate, în mod întemeiat, să înlăture factorul în cauză și să se bazeze pe alte elemente, precum natura încălcării, întinderea geografică și dimensiunea pieței, fără a fi ținută să justifice această alegere.
(a se vedea punctele 277, 278, 288 și 289)
13. La stabilirea cuantumului amenzii aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, Comisia trebuie să asigure caracterul descurajator al acesteia. În această privință, Comisia poate lua în considerare în special dimensiunea și puterea economică a întreprinderii în cauză.
Având în vedere că încălcarea sancționată corespunde unor comportamente a căror ilegalitate a fost afirmată de Comisie în mai multe rânduri de la primele sale intervenții în materie, Comisia poate stabili cuantumul amenzii la un nivel suficient de descurajator, fără a avea obligația de a evalua probabilitatea de recidivă din partea reclamantei.
(a se vedea punctele 297, 298 și 300)
14. În ceea ce privește încălcările normelor de concurență care țin de domeniul de aplicare al Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, în principiu, o întreprindere nu poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a luat în considerare drept circumstanță atenuantă gradul cooperării sale în afara cadrului juridic al Comunicării privind cooperarea. Astfel, în cazul în care Comisia a luat în considerare cooperarea unei întreprinderi, reducând cuantumul amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea, nu se poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a aplicat o reducere suplimentară a cuantumului amenzii impuse acestei întreprinderi, în afara domeniului de aplicare al comunicării menționate.
(a se vedea punctele 314 și 315)
15. În vederea aplicării marjelor de reducere a cuantumului amenzii prevăzute la punctul 23 litera (b) din Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, Comisia trebuie să stabilească momentul la care întreprinderea i‑a furnizat efectiv elemente de probă care au o valoare adăugată semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia sa. Comisia are obligația de a stabili momentul exact la care condițiile de reducere a cuantumului amenzii sunt îndeplinite de întreprinderea în cauză, prin compararea elementelor de probă furnizate cu cele aflate deja în posesia sa la data cererii, și trebuie, astfel, să dispună efectiv de elementele respective.
În această privință, trebuie să se considere că întreprinderile care formulează o cerere de clemență în temeiul Comunicării privind cooperarea se află în situații similare, indiferent de modalitățile de prezentare a elementelor de probă, care țin de alegerea autorului cererii. În consecință, aceste situații trebuie să fie tratate în același mod.
Astfel, în cazul în care o întreprindere contactează Comisia în scopul de a face o declarație orală, dar nu prezintă elemente de probă referitoare la încălcarea vizată decât a doua zi, Comisia poate constata, în mod întemeiat, că această din urmă dată este data la care întreprinderea a îndeplinit condiția prevăzută la punctul 21 din Comunicarea privind cooperarea.
Tocmai pentru că transmiterea orală de informații se dovedește a fi o modalitate de cooperare în principiu mai puțin rapidă decât cea constând în transmiterea informațiilor în scris, o întreprindere, atunci când decide să transmită informații pe cale orală, trebuie să țină seama de riscul ca o altă întreprindere să transmită Comisiei, în scris și înaintea sa, elemente determinante pentru dovedirea existenței înțelegerii.
(a se vedea punctele 365, 366, 370-372 și 374)
16. Deși, în cadrul aprecierii cooperării furnizate de membrii unei înțelegeri, Comisia nu poate încălca principiul egalității de tratament, totuși aceasta beneficiază de o marjă largă de apreciere pentru evaluarea calității și a utilității cooperării unei anumite întreprinderi. În consecință, numai o eroare vădită de apreciere din partea Comisiei este susceptibilă de a fi cenzurată. În acest sens, o întreprindere nu se poate limita să propună în anexa la cererea introductivă propria apreciere a contribuțiilor aduse de celelalte întreprinderi, ci trebuie să demonstreze, printr‑o argumentare concretă, în ce mod aprecierea Comisiei este afectată de o eroare vădită.
(a se vedea punctele 394 și 395)
17. Cheltuielile aferente constituirii și menținerii unei garanții bancare în vederea evitării executării forțate a unei decizii a Comisiei nu constituie cheltuieli de judecată.
(a se vedea punctul 444)