Cauza T‑187/06

Ralf Schräder

împotriva

Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP)

„Protecția comunitară a soiurilor de plante – Soiul de plantă SUMCOL 01 – Respingerea cererii de protecție comunitară – Lipsa caracterului distinctiv al soiului candidat”

Sumarul hotărârii

1.      Agricultură – Legislații uniforme – Protecția soiurilor de plante – Condiții de acordare a protecției

[Regulamentul nr. 2100/94 al Consiliului, art. 7 alin. (1) și (2)]

2.      Agricultură – Legislații uniforme – Protecția soiurilor de plante – Condiții de acordare a protecției

[Regulamentul nr. 2100/94 al Consiliului, art. 7 alin. (2)]

3.      Agricultură – Legislații uniforme – Protecția soiurilor de plante – Decizie de acordare sau de respingere a protecției

(Regulamentul nr. 2100/94 al Consiliului, art. 76 și 78)

1.      Deși instanța comunitară recunoaște administrației o marjă de apreciere în domeniul economic sau tehnic, acest lucru nu implică faptul că respectiva instanță trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către administrație a datelor de această natură. Într‑adevăr, instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante ce trebuie să fie luate în considerare pentru evaluarea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse de aici. Totuși, în cadrul acestui control, nu intră în competența instanței să substituie aprecierea economică a administrației cu propria apreciere.

Aprecierea caracterului distinctiv al unui soi de plantă, în lumina criteriilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante, prezintă o complexitate științifică și tehnică ce poate justifica o limitare a întinderii controlului jurisdicțional. Într‑adevăr, o astfel de apreciere impune o expertiză și cunoștințe tehnice specifice, îndeosebi în domeniul botanicii și al geneticii. În schimb, aprecierea existenței unui alt soi notoriu în raport cu criteriile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat nu impune o expertiză și cunoștințe tehnice specifice și nu prezintă nicio complexitate care să poată justifica o limitare a întinderii controlului jurisdicțional.

(a se vedea punctele 61 și 63-65)

2.      Potrivit chiar directivelor convenției Uniunii internaționale pentru protecția soiurilor de plante (convenția UPOV), publicarea în literatura științifică a unei descrieri detaliate a unui soi de plantă este unul dintre elementele care pot fi luate în considerare pentru a stabili notorietatea sa. Un astfel de element poate fi de asemenea luat în considerare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante. Pe de o parte, într‑adevăr, această dispoziție nu cuprinde o listă exhaustivă a elementelor susceptibile să stabilească notorietatea unui soi de referință, ceea ce confirmă utilizarea locuțiunii adverbiale „printre altele”. Pe de altă parte, potrivit penultimului considerent al Regulamentului nr. 2100/94, regulamentul menționat ține seama în special de convenția UPOV.

(a se vedea punctele 94, 97 și 99)

3.      Camerei de recurs a Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante îi este conferită, prin articolul 76 din Regulamentul nr. 2100/94 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante, puterea de a proceda din oficiu la instrumentarea faptelor, în special prin recurgerea la măsurile enumerate la articolul 78 din regulamentul menționat. În consecință, având în vedere că o măsură poate fi adoptată din oficiu, fără obligația camerei de recurs de a discuta în prealabil cu părțile oportunitatea sau necesitatea acesteia, o astfel de măsură poate fi de asemenea revocată din oficiu, în aceleași condiții, dacă în cursul deliberării camera de recurs ajunge la o apreciere diferită. În această situație nu este vorba despre decizii adoptate prin surprindere, cu încălcarea unui pretins principiu general de drept comunitar, ci de exercitarea de către camera de recurs a puterii discreționare care îi este conferită prin articolul 76 menționat.

(a se vedea punctul 121)