ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
21 martie 2012(*)
„Acțiune în anulare — Ajutoare de stat — Schemă de ajutoare care permite amortizarea fiscală a fondului comercial în cazul achiziționării unor titluri de participare străine — Decizie prin care schema de ajutoare este declarată incompatibilă cu piața comună și prin care nu se dispune recuperarea ajutoarelor — Lipsa afectării individuale — Inadmisibilitate”
În cauza T‑174/11,
Modelo Continente Hipermercados, SA, sucursal en España, cu sediul în Madrid (Spania), reprezentată de J. Buendía Sierra, de E. Abad Valdenebro, de M. Muñoz de Juan și de R. Calvo Salinero, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată R. Lyal și de C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a articolului 1 alineatul (1) din Decizia 2011/5/CE a Comisiei din 28 octombrie 2009 privind amortizarea fiscală a Fondului comercial financiar în cazul achiziționării unor titluri de participare străine C 45/07 (ex NN 51/07, ex CP 9/07), pusă în aplicare de Spania (JO 2011, L 7, p. 48),
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul L. Truchot (raportor), președinte, doamna M. E. Martins Ribeiro și domnul A. Popescu, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 Prin intermediul mai multor întrebări cu solicitare de răspuns în scris, adresate în anii 2005 și 2006 (E‑4431/05, E‑4772/05, E‑5800/06 și P‑5509/06), anumiți membri ai Parlamentului European au interpelat Comisia Comunităților Europene cu privire la calificarea drept ajutor de stat a schemei prevăzute la articolul 12 alineatul (5), introdusă în Legea spaniolă privind impozitul pe profit prin Legea 24/2001 din 27 decembrie 2001 de adoptare a unor măsuri fiscale, administrative și de ordin social (Ley 24/2001, de Medidas Fiscales, Administrativas y del Orden Social) (BOE nr. 313 din 31 decembrie 2001, p. 50493) și preluată în Decretul legislativ regal 4/2004 din 5 martie 2004 de aprobare a textului modificat al Legii privind impozitul pe profit (Real Decreto Legislativo 4/2004, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Impuesto sobre Sociedades) (BOE nr. 61, din 11 martie 2004, p. 10951) (denumită în continuare „schema în litigiu”). Comisia a răspuns în esență că, potrivit informațiilor de care dispunea, schema în litigiu nu părea să intre în domeniul de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat.
2 Prin scrisorile din 15 ianuarie 2007 și din 26 martie 2007, Comisia a invitat autoritățile spaniole să îi furnizeze informații în vederea aprecierii întinderii și a efectelor schemei în litigiu. Prin scrisorile din 16 februarie 2007 și din 4 iunie 2007, Regatul Spaniei a comunicat Comisiei informațiile solicitate.
3 Prin faxul din 28 august 2007, Comisia a primit o plângere din partea unui operator privat, în care se afirma că schema în litigiu constituie un ajutor de stat incompatibil cu piața comună.
4 Prin decizia din 10 octombrie 2007 (rezumat publicat în JO C 311, p. 21), Comisia a deschis o procedură oficială de investigare privind schema în litigiu.
5 Prin scrisoarea din 5 decembrie 2007, Comisia a primit observațiile Regatului Spaniei cu privire la această decizie de deschidere a procedurii oficiale. Între 18 ianuarie și 16 iunie 2008, Comisia a primit de asemenea observațiile a 32 de părți terțe interesate. Prin scrisorile din 30 iunie 2008 și din 22 aprilie 2009, Regatul Spaniei și‑a prezentat comentariile cu privire la observațiile formulate de părțile terțe interesate.
6 La 18 februarie 2008, la 12 mai 2009 și la 8 iunie 2009, au fost organizate reuniuni tehnice cu autoritățile spaniole. Alte reuniuni tehnice au fost organizate și cu unele dintre cele 32 de părți terțe interesate.
7 Prin scrisoarea din 14 iulie 2008 și prin e‑mailul din 16 iunie 2009, Regatul Spaniei a prezentat Comisiei informații suplimentare.
8 Comisia a finalizat procedura privind titlurile de participare achiziționate în cadrul Uniunii Europene prin Decizia 2011/5/CE din 28 octombrie 2009 privind amortizarea fiscală a Fondului comercial financiar în cazul achiziționării unor titluri de participare străine C 45/07 (ex NN 51/07, ex CP 9/07), pusă în aplicare de Spania (JO 2011, L 7, p. 48, denumită în continuare „decizia atacată”).
9 Prin decizia atacată, se declară incompatibilă cu piața comună schema în litigiu, care constă într‑un avantaj fiscal ce permite societăților spaniole să amortizeze fondul comercial care rezultă din achiziționarea unor titluri de participare în întreprinderi străine, atunci când aceasta se aplică în privința achiziționării unor titluri de participare în societăți stabilite în cadrul Uniunii.
10 Cu toate acestea, articolul 1 alineatele (2) și (3) din decizia atacată permite ca schema în litigiu să continue să se aplice, în temeiul principiului protecției încrederii legitime, în privința achizițiilor de titluri de participare realizate înaintea publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare, la 21 decembrie 2007, precum și în privința unor titluri de participare a căror achiziționare, subordonată condiției autorizării din partea unei autorități de reglementare căreia operațiunea i‑a fost notificată anterior acestei date, a fost irevocabil inițiată înainte de 21 decembrie 2007.
Procedura și concluziile părților
11 Printr‑o cerere introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 martie 2011, reclamanta, Modelo Continente Hipermercados, SA, sucursal en España, a introdus prezenta acțiune.
12 Printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 26 mai 2011, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
13 La 8 iulie 2011, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie.
14 Reclamanta solicită, în esență, Tribunalului:
— declararea admisibilității acțiunii și dispunerea continuării procedurii;
— anularea articolului 1 alineatul (1) din decizia atacată;
— obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
15 Comisia solicită Tribunalului:
— declararea inadmisibilității acțiunii;
— obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
16 Potrivit articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la cererea unei părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra excepției de inadmisibilitate fără a intra în dezbaterea fondului. Conform alineatului (3) al aceluiași articol, în continuare, procedura este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel. În speță, Tribunalul s‑a considerat suficient de lămurit de înscrisurile din dosar și a decis că nu se impune deschiderea procedurii orale.
17 Comisia susține că prezenta acțiune este inadmisibilă pentru motivul că reclamanta nu a demonstrat nici că avea un interes de a exercita acțiunea, nici că era vizată în mod individual de decizia atacată.
18 Trebuie să se înceapă prin examinarea celei de a doua cauze de inadmisibilitate invocate de Comisie.
19 Conform articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.
20 Întrucât decizia atacată a fost adoptată la finalizarea procedurii oficiale de investigare și întrucât nu a fost adresată reclamantei, afectarea individuală a acesteia din urmă trebuie apreciată conform criteriilor definite în Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, Rec., p. 197, 223). Astfel, reclamanta trebuie să demonstreze că decizia atacată îi aduce atingere în temeiul anumitor calități care îi sunt specifice sau al unei situații de fapt care o particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, o individualizează în mod similar destinatarului acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑298/00 P, Rec., p. I‑4087, punctul 36 și jurisprudența citată).
21 Reclamanta invocă calitatea sa de beneficiară a schemei în litigiu pentru a demonstra că este afectată în mod individual de decizia atacată, prin care schema respectivă este declarată nelegală și incompatibilă cu piața comună, atunci când aceasta se aplică în privința achiziționării unor titluri de participare în cadrul Uniunii.
22 Conform unei jurisprudențe constante, o întreprindere nu poate, în principiu, să introducă o acțiune în anularea unei decizii a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare sectorială dacă nu este vizată de această decizie decât în temeiul apartenenței sale la sectorul în cauză și al calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Astfel, o asemenea decizie se prezintă, față de această întreprindere, ca o măsură cu aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea Hotărârea Italia/Comisia, citată anterior, punctul 37 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 11 iunie 2009, Acegas/Comisia, T‑309/02, Rep., p. II‑1809, punctul 47 și jurisprudența citată).
23 Cu toate acestea, întrucât întreprinderea reclamantă nu este vizată de decizia în cauză numai în calitate de întreprindere aparținând sectorului avut în vedere, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie, ea este vizată în mod individual de decizia menționată, iar acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei este admisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia, C‑15/98 și C‑105/99, Rec., p. I‑8855, punctele 34 și 35, și Hotărârea Tribunalului din 10 septembrie 2009, Banco Comercial dos Açores/Comisia, T‑75/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 44).
24 Trebuie verificat, așadar, dacă reclamanta are calitatea de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul schemei de ajutoare avute în vedere în decizia atacată și a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, Rep., p. I‑4727, punctul 53 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 8 martie 2012, Iberdrola/Comisia, T‑221/10, punctul 27).
25 Reclamanta susține că ar fi vizată în mod individual de decizia atacată ca urmare a achiziționării unor titluri de participare într‑o societate stabilită în Portugalia. Reclamanta precizează că, la 26 iulie 2007, societatea sa mamă, stabilită în Portugalia, a încheiat cu o societate olandeză un contract de cumpărare, cu condiția obținerii unei aprobări din partea autorității portugheze de concurență. Aceasta a aprobat operațiunea în discuție la 27 decembrie 2007, după ce a fost informată asupra faptului că „poziția contractuală” a societății‑mamă a reclamantei fusese cesionată acesteia din urmă în temeiul contractului de cumpărare. Operațiunea a fost în final realizată la 31 decembrie 2007, iar reclamanta a prezentat în anexa la cererea introductivă mai multe documente care atestă că aceasta aplicase schema în litigiu în privința operațiunii menționate. Astfel, reclamanta a dovedit calitatea sa de beneficiar efectiv al schemei în litigiu. Totuși, aceasta precizează că nu este supusă unei obligații de restituire.
26 Reclamanta, întemeindu‑se pe jurisprudență, susține în această privință că recunoașterea afectării individuale a beneficiarului unui ajutor acordat în temeiul unei scheme de ajutoare declarate nelegale și incompatibile nu poate fi limitată la cazurile în care acestuia i se impune restituirea ajutorului. Astfel, în opinia sa, obligația de recuperare nu ar fi examinată de jurisprudență decât cu titlu neesențial.
27 Acest argument trebuie respins. Hotărârile citate la punctul 23 de mai sus, precum și deciziile citate de reclamantă utilizează termeni identici pentru a condiționa afectarea individuală a unui reclamant printr‑o decizie prin care o schemă de ajutoare este declarată incompatibilă de demonstrarea calității sale de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme și a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie (Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Salvat père & fils și alții/Comisia, T‑136/05, Rep., p. II‑4063, punctul 70, Hotărârea Tribunalului din 11 iunie 2009, Confservizi/Comisia, T‑292/02, Rep., p. II‑1659, punctul 44, și Hotărârea Tribunalului din 11 iunie 2009, AEM/Comisia, T‑301/02, Rep., p. II‑1757, punctul 45). Din această formulare, care situează obligația de recuperare pe același plan ca și calitatea de beneficiar efectiv a reclamantului, nu se poate deduce că cerința referitoare la o astfel de obligație ar fi de o importanță secundară sau ar fi superfluă.
28 Pe de altă parte, trebuie evidențiat că Hotărârea Tribunalului din 28 noiembrie 2008, Hôtel Cipriani și alții/Comisia (T‑254/00, T‑270/00 și T‑277/00, Rep., p. II‑3269, punctul 84), citată de asemenea de reclamantă, se limitează să repete cele două condiții menționate mai sus și acordă chiar o importanță deosebită ordinului de recuperare, considerând că individualizarea rezultă în speță din atingerea specifică adusă de ordinul de recuperare intereselor membrilor perfect identificabili ai acestui cerc închis. Pronunțându‑se asupra recursului formulat împotriva acestei hotărâri, Curtea a apreciat că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că întreprinderile reclamante aveau calitate procesuală activă întrucât erau vizate individual prin decizia în litigiu, ca urmare a atingerii speciale aduse situației lor juridice prin ordinul de recuperare a ajutoarelor vizate (Hotărârea Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, citată anterior, punctul 51).
29 În plus, contrar celor susținute de reclamantă, din cuprinsul punctului 56 din Hotărârea Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, citată anterior, nu se poate deduce că Curtea confirmă în mod indubitabil faptul că recuperarea avantajului nu este o condiție sine qua non pentru a considera un reclamant ca fiind vizat în mod individual. Astfel, în cuprinsul acestui punct, Curtea afirmă că ordinul de recuperare privește deja în mod individual toți beneficiarii schemei respective, întrucât sunt expuși, din momentul adoptării deciziei în litigiu, riscului ca avantajele pe care le‑au primit să fie recuperate, iar astfel situația lor juridică este afectată, fără a fi necesară examinarea unor condiții suplimentare referitoare la situații în care decizia Comisiei nu este însoțită de un ordin de recuperare. De asemenea, Curtea precizează, în cuprinsul aceluiași punct, că eventualitatea ca, ulterior, avantajele declarate ilegale să nu fie recuperate de la beneficiari nu exclude ca aceștia să fie considerați ca fiind vizați individual. Astfel, Curtea se limitează să precizeze că ordinul de recuperare care figurează în decizia în litigiu este suficient pentru a individualiza beneficiarii avuți în vedere, fără a fi necesar să se examineze dacă acest ordin va avea efecte la nivel național.
30 Rezultă din aceasta că, atunci când un act atacat impune recuperarea ajutoarelor acordate în temeiul unei scheme de ajutoare, doar reclamanții la care se referă obligația de recuperare sunt vizați în mod individual de acest act.
31 În consecință, întrucât reclamanta nu este supusă unei obligații de restituire, aceasta nu poate fi considerată ca fiind vizată în mod individual de decizia atacată.
32 Dacă argumentul reclamantei potrivit căruia respingerea ca inadmisibilă a prezentei acțiuni echivalează cu a o priva de o protecție jurisdicțională efectivă, deși figurează în partea din argumentația sa consacrată interesului de a exercita acțiunea, trebuie interpretat ca fiind invocat și în susținerea calității sale de persoană vizată în mod individual, trebuie amintit că Uniunea este o uniune de drept, în care actele instituțiilor sale sunt supuse controlului conformității cu tratatul și cu principiile generale de drept din care fac parte drepturile fundamentale. Prin urmare, particularii trebuie să poată beneficia de o protecție jurisdicțională efectivă a drepturilor care le sunt conferite de ordinea juridică a Uniunii. Cu toate acestea, în speță, reclamanta nu este nicidecum lipsită de orice protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, chiar dacă prezenta acțiune este declarată inadmisibilă, nimic nu se opune ca reclamanta să propună instanței naționale, în cadrul unor litigii în fața unei instanțe naționale a căror existență o afirmă, în care ar fi invocate motive de natură să repună în discuție inexistența obligației de recuperare de care beneficiază în temeiul deciziei atacate, să adreseze o trimitere preliminară în temeiul articolului 267 TFUE pentru a contesta validitatea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta se constată incompatibilitatea schemei în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 24 martie 2011, Freistaat Sachsen și alții/Comisia, T‑443/08 și T‑455/08, Rep., p. II‑1311, punctul 55 și jurisprudența citată). Contrar celor susținute de reclamantă, existența altor acțiuni formulate la Tribunal împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizia atacată nu afectează o astfel de protecție jurisdicțională. Astfel, Tribunalul fie anulează dispoziția respectivă și această anulare se impune instanței naționale, fie respinge acțiunile, iar obligația instanței naționale de a sesiza Curtea cu o întrebare preliminară în cazul în care există îndoieli cu privire la validitatea dispoziției în cauză persistă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 octombrie 1987, Foto‑Frost, 314/85, Rec., p. 4199, 4225, punctul 15).
33 Se impune, așadar, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără a fi necesar să se examineze prima cauză de inadmisibilitate invocată de Comisie, întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea.
Cu privire la cheltuielile de judecată
34 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Modelo Continente Hipermercados, SA, sucursal en España, la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată la Luxemburg, la 21 martie 2012.