ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
27 noiembrie 2012(*)
„Acțiune în anulare – Decizii adresate unui stat membru pentru remedierea unei situații de deficit excesiv – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”
În cauza T‑541/10,
Anotati Dioikisi Enoseon Dimosion Ypallilon (ADEDY), cu sediul în Atena (Grecia),
Spyridon Papaspyros, cu domiciliul în Atena,
Ilias Iliopoulos, cu domiciliul în Atena,
reprezentați de M.‑M. Tsipra, avocat,
reclamanți,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de T. Middleton, de A. De Gregorio Merino și de E. Chatziioakeimidou, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Comisia Europeană, reprezentată de B. Smulders, de J.‑P. Keppenne și de M. Konstantinidis, în calitate de agenți,
intervenientă,
având ca obiect o cerere de anulare, pe de o parte, a Deciziei 2010/320/UE a Consiliului din 10 mai 2010 adresată Greciei în vederea consolidării și a aprofundării supravegherii fiscale și de notificare a Greciei să ia măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situației de deficit excesiv (JO L 145, p. 6, rectificare în JO 2011, L 209, p. 63) și, pe de altă parte, a Deciziei 2010/486/UE a Consiliului din 7 septembrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/320 (JO L 241, p. 12),
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnii J. Azizi (raportor), președinte, și S. Frimodt Nielsen și doamna M. Kancheva, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Cadrul juridic
Tratatul UE
1 Potrivit articolului 3 alineatul (4) TUE:
„Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.”
Tratatul FUE
2 Potrivit articolului 119 TFUE:
„(1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune, în condițiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea obiectivelor comune și conduse în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.
(2) În paralel, în condițiile și în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acțiune presupune o monedă unică, euro, precum și definirea și aplicarea unei politici monetare unice și a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menținerea stabilității prețurilor și, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susținerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.
(3) Această acțiune a statelor membre și a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: prețuri stabile, finanțe publice și condiții monetare sănătoase, precum și o balanță de plăți stabilă.”
3 Articolul 126 TFUE instituie procedura aplicabilă deficitelor excesive, al cărei obiectiv este de a stimula și, dacă este necesar, de a constrânge statul membru în cauză să reducă eventualul deficit public constatat. Părțile relevante ale acestui articol au următorul cuprins:
„(1) Statele membre evită deficitele publice excesive.
(2) Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supraveghează evoluția situației bugetare și a nivelului datoriei publice în statele membre. Comisia examinează în special dacă disciplina bugetară a fost respectată, pe baza următoarelor două criterii:
(a) dacă raportul dintre deficitul public planificat sau real și produsul intern brut depășește o valoare de referință, cu excepția cazului în care:
– raportul s‑a diminuat în mod semnificativ și constant și atinge un nivel apropiat de valoarea de referință, sau
– depășirea valorii de referință este excepțională și temporară și respectivul raport se menține aproape de valoarea de referință;
(b) dacă raportul dintre datoria publică și produsul intern brut depășește o valoare de referință, cu excepția cazului în care acest raport se diminuează suficient și se apropie de valoarea de referință într‑un ritm satisfăcător.
Valorile de referință sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, care este anexat la tratate.
[…]
(6) Consiliul, la propunerea Comisiei, ținând seama de eventualele observații ale statului membru în cauză și după o evaluare globală, decide dacă există sau nu un deficit excesiv.
(7) În cazul în care Consiliul constată că există un deficit excesiv, în conformitate cu alineatul (6), acesta adoptă, la recomandarea Comisiei, fără întârzieri nejustificate, recomandările pe care le adresează statului membru în cauză pentru ca acesta să pună capăt situației într‑un termen dat. Sub rezerva dispozițiilor alineatului (8), aceste recomandări nu sunt făcute publice.
(8) În cazul în care Consiliul constată că în termenul indicat nu s‑a întreprins nici o acțiune eficientă ca răspuns la recomandările sale, acesta poate face publice recomandările sale.
(9) În cazul în care un stat membru continuă să nu dea curs recomandărilor Consiliului, acesta poate hotărî să someze statul membru în cauză ca, într‑un termen dat, să adopte măsurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o consideră necesară pentru remedierea situației.
Într‑un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauză să prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru.
[…]
(11) Atât timp cât un stat membru nu se conformează unei decizii luate în temeiul alineatului (9), Consiliul poate decide să aplice sau, dacă este cazul, să consolideze una sau mai multe dintre măsurile următoare:
– să solicite statului membru în cauză să publice informații suplimentare, care urmează să fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligațiuni și titluri;
– să invite Banca Europeană de Investiții să‑și revizuiască politica de împrumuturi față de statul membru în cauză;
– să solicite statului membru în cauză să constituie, pe lângă Uniune, până la data la care Consiliul consideră că deficitul excesiv a fost corectat, un depozit fără dobândă într‑un cuantum corespunzător;
– să aplice amenzi într‑un cuantum corespunzător.
Președintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la deciziile luate.
(12) Consiliul abrogă, în tot sau în parte, deciziile sau recomandările sale menționate la alineatele (6)-(9) și (11) în măsura în care, din punctul său de vedere, consideră că deficitul excesiv din statul membru în cauză a fost corectat. În cazul în care, anterior, Consiliul a făcut publice recomandările sale, acesta declară public, de îndată ce a fost abrogată decizia menționată la alineatul (8), că în statul membru respectiv nu mai există deficit excesiv.
(13) În cazul în care adoptă deciziile sau recomandările menționate la alineatele (8), (9), (11) și (12), Consiliul hotărăște la recomandarea Comisiei.
[…]”
4 Articolul 136 alineatul (1) TFUE prevede:
„(1) În scopul de a contribui la buna funcționare a uniunii economice și monetare și în conformitate cu dispozițiile relevante ale tratatelor, Consiliul adoptă […] măsuri privind statele membre a căror monedă este euro pentru:
(a) a consolida coordonarea și supravegherea disciplinei lor bugetare;
(b) a elabora, în ceea ce le privește, orientările de politică economică, veghind ca acestea să fie compatibile cu cele adoptate pentru întreaga Uniune și asigurând supravegherea acestora.”
5 Potrivit articolului 1 din Protocolul nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat la tratate:
„Valorile de referință menționate la articolul 126 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sunt următoarele:
– 3 % pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat și produsul intern brut la prețurile pieței;
– 60 % pentru raportul dintre datoria publică și produsul intern brut la prețurile pieței.”
Pactul de stabilitate și de creștere
6 La reuniunea de la Amsterdam (Țările de Jos) din 17 iunie 1997, Consiliul European a definit un cadru reglementar pentru coordonarea politicilor bugetare naționale ale statelor membre care participă la uniunea economică și monetară. Acest cadru a luat forma unui pact de stabilitate și de creștere având la bază obiectivul unor finanțe publice solide ca mijloc de consolidare a condițiilor de realizare a stabilității prețurilor și a unei creșteri susținute și durabile care să contribuie la crearea de locuri de muncă [a se vedea Rezoluția Consiliului European din 17 iunie 1997 privind Pactul de stabilitate și de creștere (JO C 236, p. 1)].
7 Pactul de stabilitate și de creștere constă în următoarele trei texte: în primul rând, rezoluția citată la punctul 6 de mai sus, în al doilea rând, Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 84) și, în al treilea rând, Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO L 209, p. 6, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 89).
8 Articolul 3 din Regulamentul nr. 1466/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului din 27 iunie 2005 (JO L 174, p. 1, Ediție specială, 10/vol. 3, p. 152), prevede obligația statelor membre care au adoptat moneda unică să prezinte periodic Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Comunităților Europene un program de stabilitate care cuprinde informații asupra politicilor lor economice.
9 Articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1466/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1055/2005, prevede că programul de stabilitate prezintă:
„[O] evaluare detaliată și cantitativă a măsurilor bugetare și a altor măsuri de politică economică luate și/sau propuse în vederea atingerii obiectivelor programului, incluzând o analiză detaliată costuri‑beneficii a reformelor structurale majore care determină economii directe de costuri pe termen lung, inclusiv prin consolidarea potențialului de creștere[.]”
10 Articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1467/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1056/2005 al Consiliului din 27 iunie 2005 (JO L 174, p. 5, Ediție specială, 10/vol. 3, p. 156), are următorul cuprins:
„Recomandarea Consiliului emisă în conformitate cu articolul [126] alineatul (7) [TFUE] stabilește un termen limită de șase luni pentru ca respectivul stat membru să întreprindă acțiuni eficiente. Recomandarea Consiliului stabilește, de asemenea, un termen limită pentru corectarea deficitului excesiv, care trebuie să se încheie în anul ce urmează după identificarea sa, cu excepția cazului în care există circumstanțe speciale. În recomandare, Consiliul solicită statului membru să realizeze o îmbunătățire anuală minimă de cel puțin 0,5 % din PIB ca valoare de referință, în soldul său ajustat ciclic, din care se deduc măsurile punctuale și cele temporare, pentru a garanta realizarea corectării deficitului excesiv în termenul limită prevăzut de recomandare.”
11 Articolul 5 din Regulamentul nr. 1467/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1056/2005, prevede:
„(1) Orice decizie a Consiliului de a notifica respectivelor state membre necesitatea de a lua măsuri pentru reducerea deficitului în conformitate cu articolul [126] alineatul (9) din [TFUE] se ia în decurs de două luni de la decizia Consiliului care stabilește că nu s‑au întreprins acțiuni eficiente în concordanță cu articolul [126] alineatul (8) [TFUE]. În notificare, Consiliul solicită statului membru să realizeze o îmbunătățire anuală minimă de cel puțin 0,5 % din PIB ca valoare de referință, în soldul său ajustat periodic, din care se deduc măsurile punctuale și cele temporare pentru a garanta realizarea corectării deficitului excesiv în termenul limită prevăzut de notificare.
(2) În cazul în care au fost întreprinse acțiuni eficiente în conformitate cu o notificare emisă în temeiul articolului [126] alineatul (9) [TFUE] și în cazul în care evenimente economice negative și neprevăzute cu consecințe nefavorabile majore pentru finanțele publice survin după adoptarea notificării în cauză, Consiliul poate decide, la recomandarea Comisiei, adoptarea unei notificări revizuite în temeiul articolului [126] alineatul (9) [TFUE]. Notificarea revizuită, care ia în considerare factorii relevanți menționați la articolul 2 alineatul (3) din prezentul regulament, poate prelungi semnificativ termenul limită pentru corectarea deficitului excesiv cu un an. Consiliul evaluează existența evenimentelor economice negative și neprevăzute cu consecințe nefavorabile majore pentru finanțele publice în raport cu previziunile economice în notificarea sa.”
Istoricul cauzei
Criza datoriei grecești și mecanismul interguvernamental de asistență financiară acordată Republicii Elene
12 La 21 octombrie 2009, Republica Elenă a notificat Eurostat (Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene) datele statistice care revizuiau deficitul public pentru anul 2008 de la 5,0 % din produsul intern brut (PIB) (cifră notificată de Republica Elenă în aprilie 2009) la 7,7 % din PIB. În același timp, autoritățile elene au revizuit rata deficitului țării prevăzut pentru anul 2009 de la 3,7 % din PIB (cifră notificată în primăvara 2009) la 12,5 % din PIB.
13 Această revizuire a datelor economice a născut pe piețe îndoieli cu privire la solvabilitatea țării, precipitând criza datoriei sale publice. În cursul primelor luni ale anului 2010, comportamentul investitorilor pe piață a dat naștere unei creșteri a ratelor dobânzilor obligațiunilor grecești. La sfârșitul lunii aprilie 2010, o agenție de rating de credit a coborât ratingul obligațiunilor grecești de la BBB− la BB+, categorie considerată de piețe drept datorie cu risc ridicat.
14 Având în vedere faptul că criza datoriei grecești risca să aibă efecte în alte state membre din zona euro și periclita stabilitatea zonei euro în ansamblu, la summitul Consiliului European din 25 martie 2010, șefii de stat sau de guvern din zona euro au convenit să instituie un mecanism interguvernamental de asistență a Republicii Elene constând în împrumuturi bilaterale coordonate, cu rate ale dobânzii acordate fără concesii, cu alte cuvinte, fără niciun element de subvenționare. Deblocarea împrumuturilor era supusă unor condiții stricte, iar activarea acesteia trebuia să aibă loc în urma unei cereri a Republicii Elene. Mecanismul de asistență includea de asemenea o participare substanțială a Fondului Monetar Internațional (FMI).
15 Mecanismul interguvernamental sus‑menționat se întemeiază pe două instrumente: pe de o parte, un „intercreditor agreement” (acord între creditori) la care statele care furnizează ajutorul sunt părți contractante și care cuprinde regulile esențiale de coordonare între creditori pentru acordarea împrumuturilor și, pe de altă parte, un „loan facility agreement” (acord de împrumut) între statele membre din zona euro care furnizează ajutorul (și o entitate financiară publică germană, care acționează potrivit instrucțiunilor și cu garanția Republicii Federale Germania), Republica Elenă și banca centrală elenă.
16 La 23 aprilie 2010, Republica Elenă a solicitat activarea mecanismului interguvernamental de asistență sus‑menționat.
17 La 2 mai 2010, în temeiul mecanismului de asistență sus‑menționat, statele membre din zona euro și‑au exprimat acordul pentru a furniza Republicii Elene 80 de miliarde de euro din cadrul financiar de 110 miliarde de euro alocat în comun cu FMI.
18 La 3 mai 2010, reprezentanții Republicii Elene și ai Comisiei – aceasta din urmă acționând în numele statelor membre din zona euro – au semnat un document intitulat „Memorandum of Understanding”, în care se descrie un program cu o durată de trei ani elaborat de Ministerul de Finanțe elen în colaborare cu Comisia, cu Banca Centrală Europeană și cu FMI, având ca obiectiv corectarea finanțelor publice elene și restabilirea încrederii piețelor cu privire la situația acestor finanțe publice și a economiei elene. „Memorandum of Understanding” se constituie din trei memorandumuri specifice: un „Memorandum of Economic and Financial Policies”, un „Memorandum of Understanding on Specific Economic Policy Conditionality” și un „Technical Memorandum of Understanding”.
19 La 8 mai 2010, acordul între creditori și acordul de împrumut sus‑menționate (a se vedea punctul 15 de mai sus) au fost semnate.
Procedura de deficit excesiv cu privire la Republica Elenă
Procedura anterioară adoptării actelor atacate
20 La 27 aprilie 2009, Consiliul a decis în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) CE [devenit articolul 126 alineatul (6) TFUE] că în Grecia exista un deficit excesiv și a adresat Republicii Elene recomandări pentru corectarea acestuia până cel târziu în anul 2010, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7) CE [devenit articolul 126 alineatul (7) TFUE] și cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1467/97. Pe de altă parte, Consiliul a stabilit data limită de 27 octombrie 2009 pentru întreprinderea unor acțiuni eficiente de către Republica Elenă.
21 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a constatat, în temeiul articolului 126 alineatul (8) TFUE, că Republica Elenă nu a întreprins nicio acțiune eficientă ca răspuns la recomandările sale din 27 aprilie 2009.
22 La 16 februarie 2010, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 126 alineatul (9) TFUE și al articolului 136 TFUE, Decizia 2010/182/UE de notificare a Greciei să ia măsurile de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situației de deficit excesiv (JO L 83, p. 13).
23 Articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2010/182 prevede că Republica Elenă pune capăt situației de deficit excesiv cât mai repede posibil și cel târziu până în 2012.
24 Articolul 2 din Decizia 2010/182 prevede o serie de măsuri de consolidare fiscală pe care Republica Elenă trebuia să le adopte pentru a pune capăt situației de deficit excesiv, inclusiv pe acelea precizate în programul de stabilitate prezentat de acest stat (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus).
25 Articolul 5 din Decizia 2010/182 stabilește data de 15 mai 2010 drept dată limită pentru întreprinderea unor acțiuni eficiente de către Republica Elenă.
Actele atacate
– Decizia 2010/320/UE
26 La 10 mai 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/320/UE adresată Greciei în vederea consolidării și a aprofundării supravegherii fiscale și de notificare a Greciei să ia măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situației de deficit excesiv (JO L 145, p. 6, rectificare în JO 2011, L 209, p. 63) (denumit în continuare „actul de bază”).
27 Actul de bază are ca temeiuri juridice articolul 126 alineatul (9) TFUE și articolul 136 TFUE.
28 În considerentele (4) și (5) ale actului de bază se precizează, în esență, că în Grecia au survenit evenimente economice negative și neprevăzute, cu consecințe nefavorabile majore pentru finanțele publice și, prin urmare, era justificată modificarea conținutului notificării inițiale efectuate la 16 februarie 2010 prin Decizia 2010/182 și adoptarea unei notificări revizuite în temeiul articolului 126 alineatul (9) din TFUE și al articolului 136 TFUE.
29 Considerentul (8) al actului de bază face trimitere la mecanismul interguvernamental de asistență financiară acordată Republicii Elene, având următorul cuprins:
„Deteriorarea foarte gravă a situației financiare a guvernului grec a convins statele membre din zona euro să decidă acordarea unui sprijin pentru stabilitate Greciei, cu scopul de a proteja stabilitatea financiară a întregii zone euro, la care se adaugă și asistența multilaterală acordată de Fondul Monetar Internațional. Sprijinul statelor membre din zona euro va lua forma unei centralizări a împrumuturilor bilaterale, coordonată de Comisie. Creditorii au decis ca sprijinul acordat de ei să fie condiționat de respectarea de către Grecia a prezentei decizii. În mod concret, se așteaptă ca Grecia să îndeplinească măsurile specificate în prezenta decizie în conformitate cu calendarul stabilit în aceasta.”
30 Articolul 1 din actul de bază prelungește până în 2014 termenul pentru corectarea deficitului excesiv al Greciei (în loc de 2012, astfel cum era prevăzut în Decizia 2010/182).
31 Articolul 2 din actul de bază prevede adoptarea de către Republica Elenă, în conformitate cu calendarul prevăzut la acest articol, a unei serii de măsuri de consolidare fiscală, prin care se urmărește reducerea drastică a cheltuielilor publice și creșterea veniturilor statului, de măsuri care vizează consolidarea supravegherii și a disciplinei bugetare și de măsuri de natură structurală care au ca scop ameliorarea competitivității economiei elene în general.
32 Măsurile prevăzute la articolul 2 din actul de bază privesc mai multe domenii, și anume, în special, politica fiscală, sistemul de pensionare și pensiile, organizarea administrației publice și sistemul bancar.
33 Articolul 4 alineatul (1) din actul de bază prevede obligația pentru Republica Elenă de a prezenta Consiliului și Comisiei, o dată pe trimestru, un raport în care să expună măsurile de politică luate pentru a se conforma actului de bază.
34 Conform articolului 4 alineatul (2) literele (a) și (b) din actul de bază, raportul menționat mai sus trebuie să conțină informații detaliate privind, pe de o parte, măsurile concrete puse în aplicare până la data raportului de către Republica Elenă pentru a se conforma actului de bază, inclusiv impactul bugetar cuantificat, și, pe de altă parte, măsurile concrete a căror punere în aplicare este prevăzută de către Republica Elenă după data raportului pentru a se conforma actului de bază, precum și calendarul punerii în aplicare și estimarea impactului bugetar al acestora.
35 Conform articolului 4 alineatul (3) din actul de bază, Comisia și Consiliul analizează rapoartele sus‑menționate pentru a determina măsura în care Republica Elenă se conformează acestui act. În contextul acestor evaluări, Comisia poate indica măsurile necesare pentru respectarea traiectoriei de ajustare prevăzute de actul de bază pentru corectarea deficitului excesiv.
36 Articolul 5 din actul de bază prevede că el produce efecte de la data notificării.
37 Potrivit articolului 6 din actul de bază, acesta se adresează Republicii Elene.
– Decizia 2010/486/UE
38 La 7 septembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/486/UE de modificare a actului de bază (JO L 241, p. 12) (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”). Decizia 2010/486 are ca temeiuri juridice tot articolul 126 alineatul (9) TFUE și articolul 136 TFUE și se adresează Republicii Elene.
39 Din considerentele (5)-(8) din Decizia 2010/486 rezultă că, ulterior adoptării actului de bază, a fost necesară revizuirea unei serii de prognoze economice pe baza cărora a fost adoptat acest act. În consecință, părea oportună modificarea actului de bază în anumite privințe, cu menținerea termenului stabilit în acest act pentru corectarea deficitului excesiv.
40 Decizia 2010/486 abrogă o serie dintre măsurile prevăzute în actul de bază, adaugă altele și modifică, precizează sau reformează textul anumitor măsuri care sunt prevăzute în acesta.
41 În temeiul articolului 2, Decizia 2010/486 produce efecte de la data notificării.
Procedura și concluziile părților
42 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 noiembrie 2010, reclamanții, Anotati Dioikisi Enoseon Dimosion Ypallilon (ADEDY) și domnii Spyridon Papaspyros și Ilias Iliopoulos, au introdus prezenta acțiune.
43 Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 3 martie 2011, Consiliul a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
44 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 7 martie 2011, Comisia a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 27 iunie 2011.
45 La 29 aprilie 2011, reclamanții au depus la grefa Tribunalului observații cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Consiliu.
46 La 8 septembrie 2011, Comisia a depus la grefa Tribunalului un memoriu în intervenție.
47 La 27 octombrie 2011, reclamanții au depus la grefa Tribunalului observații cu privire la memoriul în intervenție al Comisiei.
48 În cererea introductivă formulată, reclamanții solicită Tribunalului:
– declararea prezentei acțiuni ca fiind admisibilă și întemeiată;
– anularea actelor atacate;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
49 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca fiind în mod vădit inadmisibilă în ceea ce privește actele atacate;
– în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind în mod vădit inadmisibilă în ceea ce privește actul de bază;
– obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
50 Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii ca fiind în mod vădit inadmisibilă.
51 În observațiile formulate cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamanții solicită Tribunalului respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de Consiliu și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
52 Potrivit articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la cererea unei părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității fără a intra în dezbaterea fondului. Conform alineatului (3) al aceluiași articol, în continuare, procedura este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel.
53 În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pe baza examinării înscrisurilor de la dosar pentru a se pronunța asupra cererii prezentate de Consiliu fără deschiderea procedurii orale.
54 Reiese din dosar că primul dintre reclamanți, ADEDY, este o confederație sindicală elenă care cuprinde în calitate de membri federațiile uniunilor lucrătorilor angajați în sectorul public, de persoane juridice de drept public și de colectivități teritoriale, care sunt legate de aceste entități prin raporturi de muncă de drept public și de drept privat. Potrivit reclamanților, ADEDY cuprinde în calitate de membri, în concluzie, toți funcționarii și salariații persoanelor juridice de drept public, ale căror interese le reprezintă.
55 Al doilea și al treilea reclamant sunt funcționari și, respectiv, președinte și secretar general al ADEDY. Ei au formulat prezenta acțiune cu titlu personal și în numele ADEDY.
56 În acțiunea formulată, reclamanții susțin că actele atacate cuprind anumite dispoziții care afectează interesele financiare și condițiile de muncă ale funcționarilor greci.
57 Consiliul, susținut de Comisie, arată că acțiunea este inadmisibilă. Acesta susține, cu titlu principal, că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul lipsei calității procesuale active a reclamanților, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și își limitează argumentele la problema afectării individuale a reclamanților prin actele atacate, în timp ce Comisia examinează și admisibilitatea acțiunii din perspectiva condiției afectării directe. În subsidiar, Consiliul, susținut de Comisie, susține că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește actul de bază întrucât a fost introdusă tardiv.
58 Reclamanții pretind că actele atacate îi privesc direct și individual. Aceștia contestă, pe de altă parte, teza susținută de Consiliu și de Comisie cu titlu subsidiar referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce privește actul de bază întrucât a fost introdusă tardiv. În sfârșit, susțin că, în ipoteza în care acțiunea lor ar fi declarată inadmisibilă, ar fi privați de dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă.
59 Trebuie analizată mai întâi admisibilitatea acțiunii care are ca obiect actele atacate din perspectiva calității procesuale active a reclamanților.
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților
60 Conform articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula […] o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.
61 Dispoziția limitează acțiunile în anulare formulate de o persoană fizică sau juridică la trei categorii de acte, și anume, în primul rând, actele al căror destinatar este, în al doilea rând, actele care o privesc direct și individual și, în al treilea rând, actele normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
62 În speță, nu se contestă că reclamanții nu sunt destinatarii actelor atacate, însă ei pretind că acestea îi privesc direct și individual.
63 Având în vedere împrejurările din cauză, trebuie mai întâi să se aprecieze criteriul afectării directe a reclamanților, care este comun celei de a doua și a celei de a treia categorii de acte prezentate la punctul 61 de mai sus.
64 Potrivit unei jurisprudențe constante întemeiate pe articolul 230 al patrulea paragraf CE, condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii impune, în principiu, două criterii cumulative, și anume ca măsura contestată, primo, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, secundo, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor, care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii Europene, fără aplicarea unor alte norme intermediare (Hotărârea Curții din 22 martie 2007, Regione Siciliana/Comisia, C‑15/06 P, Rep., p. I‑2591, punctul 31, Hotărârea Curții din 10 septembrie 2009, Comisia/Ente per le Ville Vesuviane și Ente per le Ville Vesuviane/Comisia, C‑445/07 P și C‑455/07 P, Rep., p. I‑7993, punctul 45, și Ordonanța Curții din 15 septembrie 2009, Município de Gondomar/Comisia, C‑501/08 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 25).
65 În măsura în care, în ceea ce privește examinarea prezentei acțiuni, condiția afectării directe prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE nu a fost modificată, trebuie constatat că această jurisprudență se aplică și în speță.
66 În speță, trebuie arătat că, prin capetele concluziilor, reclamanții solicită anularea în totalitate a actelor atacate. Cu toate acestea, ei identifică în cererea introductivă o serie de dispoziții care privesc situația juridică a funcționarilor și care le‑ar cauza un prejudiciu, și anume, mai întâi, ADEDY în calitate de organizație sindicală care reprezintă toți funcționarii și, în continuare, domnilor Papaspyros și Iliopoulos în calitate de funcționari ei înșiși.
67 Astfel, în cererea introductivă, reclamanții precizează că prejudiciul suferit constă, pe de o parte, în reducerea primelor de Paște, pentru vară și de Crăciun, care este prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază, și, pe de altă parte, în creșterea vârstei de pensionare și în reducerea pensiilor care trebuie plătite funcționarilor în prezent în funcție, care rezultă din reforma sistemului de pensii prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază. De asemenea, reclamanții menționează în calitate de prejudiciu suferit degradarea funcționării serviciilor publice care rezultă din restricția de înlocuire a funcționarilor care se pensionează, care este prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486.
68 Trebuie, în consecință, să se examineze, mai întâi, afectarea directă a reclamanților prin cele trei dispoziții de mai sus, identificate clar, care le‑ar cauza un prejudiciu și, în continuare, afectarea directă a acestora de către celelalte dispoziții ale actelor atacate.
Cu privire la afectarea directă a reclamanților de articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază, de articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază și de articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486
– Articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază
69 Articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază prevede:
„(1) Grecia trebuie să adopte următoarele măsuri înainte de sfârșitul lunii iunie 2010:
[…]
(f) reducerea primelor și indemnizațiilor de Paște, pentru vară și de Crăciun acordate funcționarilor publici, în scopul de a economisi 1 500 milioane EUR într‑un an complet (1 100 milioane EUR în 2010)[.]”
70 Trebuie arătat că această dispoziție este neclară în măsura în care nu precizează detaliile reducerii prevăzute, modul în care aceasta ar fi aplicată și categoriile de funcționari care vor fi vizate. În schimb, această dispoziție stabilește un obiectiv clar care trebuie atins prin reducerea primelor plătite funcționarilor, și anume realizarea unui anumit cuantum de economii pe an. Astfel, această dispoziție nu împiedică Republica Elenă, în special, să excludă de la principiul reducerii primelor anumite categorii de funcționari, cu condiția să fie atins obiectivul economiilor care trebuie realizate. În consecință, această dispoziție lasă autorităților elene o marjă de manevră pentru precizarea tuturor detaliilor reducerii primelor prin intermediul măsurilor naționale de aplicare, iar acestea din urmă vor fi cele care, eventual, vor afecta direct situația juridică a reclamanților. Astfel, conținutul acestor măsuri va determina dacă sau în ce măsură anumiți reclamanți vor suferi o reducere a primelor. Aceștia din urmă vor putea formula și o acțiune împotriva măsurilor naționale de aplicare în fața instanțelor naționale.
71 În susținerea afirmației potrivit căreia sunt vizați direct de articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază, reclamanții invocă jurisprudența consacrată potrivit căreia persoana interesată este afectată direct de actul în cauză atunci când posibilitatea destinatarilor acestui act de a nu îi da curs este pur teoretică, voința acestora de a acționa în conformitate cu acesta fiind incontestabilă (Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1985, Piraiki‑Patraiki și alții/Comisia, 11/82, Rec., p. 207, punctele 8-10, Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, Rec., p. I‑2309, punctul 44, și Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 1998, Oleifici Italiani și Fratelli Rubino/Comisia, T‑54/96, Rec., p. II‑3377, punctul 56). În această privință, reclamanții arată, în esență, că Republica Elenă nu putea să nu dea curs actelor atacate în măsura în care respectarea acestor acte ar fi condiția pentru acordarea sprijinului financiar acestui stat prin intermediul mecanismului interguvernamental, astfel cum o atestă în special considerentul (8) al actului de bază.
72 Această argumentație nu poate fi admisă. Astfel, din chiar modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază rezultă că această dispoziție impune obligația Republicii Elene de a atinge un obiectiv bugetar, și anume economisirea a 1 500 de milioane de euro pe an (1 100 de milioane de euro în anul 2010) prin intermediul reducerii primelor plătite funcționarilor. În schimb, această dispoziție nu stabilește nici modalitățile de calcul al acestei reduceri, nici categoriile de funcționari vizați de aceasta, elemente care sunt lăsate la aprecierea Republicii Elene, astfel cum s‑a arătat la punctul 70 de mai sus.
73 Rezultă că articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază nu este de natură să producă direct efecte asupra situației juridice a reclamanților și că, în cadrul punerii sale în aplicare, autoritățile elene dispun de o marjă importantă de apreciere. Trebuie astfel să se conchidă că această dispoziție nu afectează direct reclamanții în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
– Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază
74 Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază prevede obligația Republicii Elene de a adopta înainte de sfârșitul lunii septembrie 2010 o lege care să asigure o reformă a sistemului de pensii pentru a garanta sustenabilitatea acestuia pe termen mediu și lung. Această dispoziție definește de asemenea liniile generale de conținut al acestei legi. Această dispoziție stipulează în special că legea ar trebui să stabilească vârsta obligatorie de pensionare la 65 de ani, regruparea fondurilor de pensii existente în trei fonduri, reducerea limitei superioare a pensiilor, creșterea graduală a stagiului minim de cotizare necesar pentru a primi pensia completă și introducerea unor condiții mai stricte de eligibilitate pentru pensiile de invaliditate. În sfârșit, se precizează că, grație punerii în aplicare a acestei legi, creșterea prognozată a ponderii cheltuielilor cu pensiile în PIB ar trebui să se reducă la un nivel inferior mediei din zona euro în următoarele decenii, iar creșterea cheltuielilor sectorului public cu pensiile în perioada 2010-2060 ar trebui limitată la mai puțin de 2,5 % din PIB.
75 Trebuie să se constate că articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază a fost abrogat prin articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2010/486. În lipsa oricărei afirmații a reclamanților potrivit căreia dispoziția abrogată ar fi produs efecte juridice prejudiciabile în ceea ce îi privește în mod specific în perioada de validitate, și anume în perioada dintre data notificării actului de bază Republicii Elene și data notificării Deciziei 2010/486 către Republica Elenă, trebuie să se conchidă că reclamanții invocă în mod inutil articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază pentru a demonstra calitatea procesuală activă a acestora de a formula o acțiune împotriva actului respectiv.
76 În orice caz, această dispoziție nu privea direct reclamanții în perioada sa de validitate. Astfel, din modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că ea necesita adoptarea unei legi naționale pentru a fi pusă în aplicare. Fixa obiectivul pe care trebuia să îl atingă această lege, și anume sustenabilitatea sistemului elen de pensii, și definea, în mod general, câteva dintre măsurile pe care această lege trebuia să le prevadă. Ținând seama în special de amploarea sa, în măsura în care nu privea numai funcționarii, ci totalitatea lucrătorilor din sectoarele privat și public care ar fi urmat să se pensioneze, această dispoziție nu avea vocația să constituie o reglementare completă a sistemului elen de pensii care ar fi suficientă ei înseși, care nu ar necesita măsuri de aplicare și a cărei punere în aplicare ar avea un caracter pur automat și care rezultă numai din această dispoziție. În consecință, articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază lăsa o marjă de apreciere foarte importantă autorităților elene pentru definirea conținutului legii care trebuia să o pună în aplicare, cu condiția ca aceasta să asigure sustenabilitatea pe termen mediu și lung a sistemului elen de pensii. Prin urmare, respectiva lege ar fi fost cea care, eventual, ar fi afectat direct situația juridică a reclamanților. În consecință, articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază nu privește direct reclamanții, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
– Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486
77 Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486, prevede:
„Grecia trebuie să adopte următoarele măsuri înainte de sfârșitul lunii septembrie 2010:
(a) […] înlocuirea a numai 20 % din personalul sectorului public care se pensionează (administrația centrală, administrațiile locale, fondurile de asigurări sociale, societățile de stat, agențiile de stat și alte instituții publice) […]”
78 Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486, nu privește direct reclamanții întrucât constituie o măsură generală de organizare și de gestionare a administrației publice, care nu afectează direct situația lor juridică. În măsura în care această dispoziție ar provoca o degradare a funcționării serviciilor publice și ar deteriora condițiile de muncă ale reclamanților, astfel cum arată aceștia din urmă, ar fi vorba despre o împrejurare care nu ar privi situația lor juridică, ci numai situația lor de fapt (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 21 mai 2010, ICO Services/Parlamentul European și Consiliul, T‑441/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 62 și jurisprudența citată).
79 Având în vedere cele prezentate mai sus, este necesar să se conchidă că niciuna dintre cele trei dispoziții ale actelor atacate identificate clar de reclamanți nu îi afectează direct în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
Cu privire la afectarea directă a reclamanților de către celelalte dispoziții ale actelor atacate
80 În ceea ce privește prezenta acțiune, celelalte dispoziții ale actelor atacate prevăd adoptarea de către Republica Elenă a unui anumit număr de măsuri de consolidare fiscală, de măsuri prin care se urmărește consolidarea supravegherii și a disciplinei bugetare, precum și de măsuri de natură structurală care vizează în special creșterea competitivității economiei elene în general, obiectivul final fiind reducerea deficitului public excesiv al țării.
81 Printre aceste celelalte dispoziții, figurează dispoziții care privesc în general funcționarii și care au fost doar menționate de reclamanți în cererea introductivă, fără să explice în mod precis în ce mod i‑ar afecta acestea pe funcționari și le‑ar cauza prejudicii în general.
82 Cu titlu indicativ, Tribunalul arată că reclamanții au făcut trimitere la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din actul de bază, care prevede adoptarea de către Republica Elenă, înainte de sfârșitul lunii iunie 2010, a unei legi prin care se abrogă toate scutirile și dispozițiile de impozitare autonomă ale sistemului fiscal, inclusiv pentru veniturile care corespund alocațiilor speciale plătite funcționarilor, la articolul 2 alineatul (5) litera (a) din actul de bază, care prevede în esență adoptarea de către Republica Elenă, până la sfârșitul lunii iunie 2011, a unei grile unificate și raționalizate a salariilor din sectorul public, cu remunerații care reflectă productivitatea și atribuțiile, la articolul 2 alineatul (3) litera (m) din actul de bază, astfel cum a fost introdus prin Decizia 2010/486, care prevede adoptarea de către Republica Elenă, înainte de sfârșitul lunii decembrie 2010, a unui act normativ care să interzică administrațiilor locale, cel puțin până în 2014, să înregistreze deficite, și, în sfârșit, la articolul 2 alineatul (5) litera (e) din actul de bază, astfel cum a fost introdus prin Decizia 2010/486, care prevede o reexaminare de către autoritățile elene, înainte de sfârșitul lunii iunie 2011, a funcționării sistemelor publice de pensii suplimentare/auxiliare în scopul stabilizării cheltuielilor și al garantării neutralității bugetare a acestor sisteme.
83 În ceea ce privește dispozițiile sus‑menționate și, în general, toate celelalte dispoziții ale actelor atacate, trebuie făcute două constatări.
84 În primul rând, toate aceste dispoziții, ținând seama de amploarea lor, necesită măsuri naționale de punere în aplicare care vor preciza conținutul acestora. În cadrul acestei puneri în aplicare, autoritățile elene dispun de o marjă importantă de apreciere, cu condiția ca obiectivul final de reducere a deficitului excesiv să fie respectat. Măsurile naționale sunt cele care, eventual, vor afecta direct situația juridică a reclamanților.
85 În al doilea rând, în ceea ce privește eventualele consecințe negative pe care aceste dispoziții le pot avea pentru reclamanți și funcționari în general în calitate de membri ai ADEDY, pe planul economic sau al condițiilor de muncă, trebuie arătat că acestea nu privesc situația lor juridică, ci numai situația lor de fapt (a se vedea punctul 78 de mai sus).
86 În consecință și în lipsa unei argumentații mai precise din partea reclamanților, este necesar să se conchidă că celelalte dispoziții ale actelor atacate nu îi afectează direct în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
87 Din cele de mai sus rezultă că reclamanții nu sunt direct vizați de actele atacate.
88 Prin urmare, este necesar să conchidă că reclamanții nu respectă una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, și anume aceea referitoare la afectarea directă, care este comună acțiunilor formulate împotriva celei de a doua și celei de a treia categorii de acte avute în vedere de această dispoziție (a se vedea punctul 61 de mai sus), astfel încât nu este necesar să se examineze problema dacă reclamanții sunt vizați individual de actele atacate sau dacă actele atacate reprezintă acte de reglementare în sensul dispoziției sus‑menționate (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 15 iunie 2011, Ax/Consiliul, T‑259/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 25).
Cu privire la protecția jurisdicțională efectivă a reclamanților
89 În ceea ce privește susținerile reclamanților potrivit cărora, în ipoteza în care acțiunea lor ar fi declarată inadmisibilă, ar fi privați de dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, trebuie arătat că, astfel cum s‑a constatat printr‑o jurisprudență consacrată, tratatul, prin articolele 263 TFUE și 277 TFUE, pe de o parte, și prin articolul 267 TFUE, pe de altă parte, a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri destinate să asigure controlul legalității actelor instituțiilor, atribuindu‑le instanței Uniunii. În acest sistem, persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 TFUE, să atace direct acte ale Uniunii cum sunt cele în discuție în speță, au posibilitatea, în special, să invoce nevaliditatea unor asemenea acte în fața instanțelor naționale și să le determine pe acestea din urmă, care nu sunt competente să constate ele însele nevaliditatea actelor respective, să se adreseze Curții în această privință pe calea întrebărilor preliminare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctul 40, Hotărârea Curții din 1 aprilie 2004, Comisia/Jégo‑Quéré, C‑263/02 P, Rec., p. I‑3425, punctul 30, și Hotărârea Curții din 23 aprilie 2009, Sahlstedt și alții/Comisia, C‑362/06 P, Rec., p. I‑2903, punctul 43).
90 Astfel, în prezenta cauză, având în vedere că actele atacate necesită măsuri de aplicare din partea Republicii Elene, reclamanții au posibilitatea să atace aceste măsuri de aplicare în fața instanței naționale și, în contextul acestui contencios, să invoce nevaliditatea actelor atacate, determinând astfel instanța națională să adreseze o întrebare preliminară Curții.
91 Pentru a justifica teza lor referitoare la o protecție jurisdicțională efectivă, reclamanții evocă lentoarea procedurilor în fața instanțelor administrative elene și faptul că respingerea acțiunii de către Tribunal ca inadmisibilă ar conferi o prezumție de legalitate actelor atacate.
92 Aceste argumente nu pot fi admise.
93 Pe de o parte, din jurisprudență rezultă că admisibilitatea unei acțiuni în anulare în fața instanței Uniunii nu poate depinde de problema dacă există o cale de atac în fața unei instanțe naționale care permite examinarea validității actului a cărui anulare se solicită (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 28 noiembrie 2005, EEB și alții/Comisia, T‑94/04, Rec., p. II‑4919, punctul 63 și jurisprudența citată). A fortiori, admisibilitatea acțiunii în fața instanței Uniunii nu poate depinde de pretinsa lentoare a procedurilor naționale. În această privință, trebuie amintit de altfel că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE prevede că revine statelor membre să stabilească căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
94 Pe de altă parte, respingerea prezentei acțiuni ca inadmisibilă nu creează niciun precedent cu privire la fond pentru instanța națională.
95 Din considerațiile de mai sus rezultă că trebuie respinsă afirmația reclamanților potrivit căreia eventuala respingere de către Tribunal a acțiunii lor ca inadmisibilă ar aduce atingere dreptului lor la o protecție jurisdicțională efectivă.
96 În sfârșit, afirmația reclamanților conform căreia acțiunea trebuie examinată pe fond, în măsura în care actele atacate sunt atât de grave încât clatină încrederea cetățenilor în organismele Uniunii, trebuie înlăturată. Astfel, instanța Uniunii nu poate nesocoti condițiile de admisibilitate ale acțiunii în anulare prevăzute la articolul 263 TFUE.
97 Ținând seama de toate cele de mai sus, prezenta acțiune trebuie declarată inadmisibilă. În consecință, nu este necesar să se statueze asupra cauzei de inadmisibilitate invocate de Consiliu cu titlu subsidiar și referitoare la introducerea tardivă a acțiunii cu privire la actul de bază.
Cu privire la cheltuielile de judecată
98 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.
99 Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din același regulament, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Anotati Dioikisi Enoseon Dimosion Ypallilon (ADEDY) și domnii Spyridon Papaspyros și Ilias Iliopoulos suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.
3) Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Luxemburg, 27 noiembrie 2012.
E. CoulonJ. Azizi
Cuprins
Cadrul juridic
Tratatul UE
Tratatul FUE
Pactul de stabilitate și de creștere
Istoricul cauzei
Criza datoriei grecești și mecanismul interguvernamental de asistență financiară acordată Republicii Elene
Procedura de deficit excesiv cu privire la Republica Elenă
Procedura anterioară adoptării actelor atacate
Actele atacate
– Decizia 2010/320/UE
– Decizia 2010/486/UE
Procedura și concluziile părților
În drept
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților
Cu privire la afectarea directă a reclamanților de articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază, de articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază și de articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486
– Articolul 2 alineatul (1) litera (f) din actul de bază
– Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din actul de bază
– Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din actul de bază, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2010/486
Cu privire la afectarea directă a reclamanților de către celelalte dispoziții ale actelor atacate
Cu privire la protecția jurisdicțională efectivă a reclamanților
Cu privire la cheltuielile de judecată