Acțiune introdusă la 11 iulie 2014 – Laboratoire Nuxe/OAPI – NYX, Los Angeles (NYX)
(Cauza T-537/14)
Limba în care a fost formulată acțiunea: franceza
Părțile
Reclamantă: Laboratoire Nuxe (Paris, Franţa) (reprezentant: M. Antoine-Lalance, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: NYX, Los Angeles Inc. (California, Statele Unite)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
anularea Deciziei Camerei a cincea de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) din 8 aprilie 2014 în cauza R 1575/2013-5;
obligarea Oficiului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: NYX, Los Angeles Inc.Marca comunitară vizată: înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii figurative care conține elementul verbal „NYX” pentru produse din clasa 3 – înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 11 052 316.Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: reclamanta.Marca sau semnul invocat: marca verbală „NUXE” pentru produse și servicii din clasele 3 și 44.Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția.Decizia camerei de recurs: anulează decizia diviziei de opoziție și respinge opoziția.Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.