HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
1 iulie 2009(*)
„Marcă comunitară – Procedură de decădere – Marca comunitară verbală OKATECH – Revocare parțială – Termen de introducere a acțiunii – Articolele 57 și 77a din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenite articolele 58 și 80 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] – Principiile protecției încrederii legitime și securității juridice – Dreptul de a fi ascultat”
În cauza T‑419/07,
Okalux GmbH, cu sediul în Marktheidenfeld (Germania), reprezentată de M. Beckensträter, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul S. Schäffner, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Messe Düsseldorf GmbH, cu sediul în Düsseldorf (Germania), reprezentată inițial de I. Friedhoff și ulterior de S. von Petersdorff‑Campen, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 3 septembrie 2007 (cauza R 766/2007‑2) privind o procedură de decădere între Messe Düsseldorf GmbH și Okalux GmbH,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera întâi),
compus din doamna V. Tiili, președinte, domnul F. Dehousse (raportor) și doamna I. Wiszniewska‑Białecka, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2007,
având în vedere memoriul în replică depus de OAPI la grefa Tribunalului la 26 februarie 2008,
având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 30 ianuarie 2008,
având în vedere scrisoarea intervenientei și cea a reclamantei din 17 martie, respectiv 25 martie 2008, prin care se arată că acestea nu vor participa la ședință,
având în vedere decizia din 11 aprilie 2008 prin care se refuză autorizarea depunerii unui memoriu în replică,
având în vedere scrisoare reclamantei din 16 decembrie 2008 prin care se indică faptul că aceasta va participa la ședință,
în urma ședinței din 13 ianuarie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 25 august 1998, reclamanta, Okalux GmbH, a depus o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)]. Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal OKATECH. Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 6, 19 și 42 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare. Marca a fost înregistrată la 15 decembrie 2000.
2 La 16 decembrie 2005, reclamanta, Messe Düsseldorf GmbH, a depus o cerere de decădere parțială a mărcii verbale OKATECH, în temeiul articolului 50 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009], arătând că marca nu a făcut obiectul unei utilizări cu bună‑credință pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani. Această cerere se limita la serviciile menționate, și anume la cele din clasa 42 în sensul Aranjamentului de la Nisa și care corespund descrierii „arhitectură, proiectare”.
3 Prin Decizia din 21 decembrie 2006, notificată în aceeași zi, divizia de anulare a admis cererea de decădere parțială a intervenientei și a dispus ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli legate de procedură.
4 În urma unei cereri a intervenientei, divizia de anulare a informat părțile prin scrisoarea din 6 februarie 2007 despre intenția sa de a revoca decizia, în temeiul articolului 77a din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 80 din Regulamentul nr. 207/2009), în termenii următori:
„Prin prezenta vă informăm că divizia de anulare are intenția de a revoca decizia sa din [21] decembrie 2006 în procedura menționată mai sus […]
Motivul acestei revocări este faptul că decizia conține o eroare vădită de procedură imputabilă [OAPI]. În decizia sa, acesta a stabilit, în mod eronat, că fiecare parte suportă propriile cheltuieli, deși [intervenienta] a avut câștig de cauză pentru totalitatea cererii sale, și anume decăderea parțială a mărcii comunitare atacate pentru serviciile menționate mai sus.
Prin urmare, divizia de anulare va revoca decizia sa conform articolului 77a din Regulamentul [nr. 44/94] și va corecta eventual decizia sa, stabilind că titularul mărcii comunitare trebuie să plătească cheltuielile și costurile efectuate de [intervenientă] în cadrul procedurii.
Vă autorizăm să depuneți observații în răspuns într‑un termen care nu poate fi prelungit de o lună de la primirea prezentei notificări.
După primirea eventualelor observații de către [OAPI], acesta va revoca decizia sa legată de stabilirea cheltuielilor și va adopta o nouă decizie.”
5 La 7 februarie 2007, reclamanta a contactat prin telefon OAPI pentru a afla informații în legătură cu continuarea procedurii și cu termenul de introducere a acțiunii.
6 La 5 martie 2007, reclamanta a prezentat observații scrise în urma scrisorii diviziei de anulare din 6 februarie 2007.
7 Prin Decizia din 21 martie 2007, divizia de anulare a revocat Decizia din 21 decembrie 2006 numai în măsura în care privea stabilirea costurilor legate de procedură, în temeiul articolului 77a din Regulamentul nr. 40/94 și al normei 53a din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 (JO L 303, p. 1). Prin aceasta s‑a stabilit că reclamanta este obligată să plătească cheltuielile legate de procedură efectuate de intervenientă în cadrul procedurii în care a fost adoptată Decizia din 21 decembrie 2006. Divizia de anulare a constatat astfel că Decizia din 21 decembrie 2006 era viciată de o eroare vădită de procedură care îi era imputabilă, întrucât a decis, în mod eronat, că fiecare parte suportă propriile cheltuieli legate de procedură, deși intervenienta avusese câștig de cauză. Divizia de anulare a amintit de asemenea, în Decizia din 21 martie 2007, că părțile fuseseră informate despre această revocare prin scrisoarea din 6 februarie 2007 și fuseseră invitate să prezinte observații, că observațiile reclamantei din 5 martie 2007 nu priveau problema cheltuielilor legate de procedură și că intervenienta nu formulase observații.
8 La 16 mai 2007, reclamanta a formulat o acțiune împotriva OAPI, în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94 (devenite articolele 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009), împotriva Deciziei din 21 martie 2007, în care aceasta susține că a demonstrat utilizarea cu bună‑credință a mărcii OKATECH pentru serviciile contestate și, în consecință, a solicitat anularea Deciziei diviziei de anulare din 21 decembrie 2006.
9 Printr‑o scrisoare din 30 mai 2007, OAPI a confirmat primirea acțiunii formulate de reclamantă și, prin scrisoarea din aceeași zi, intervenienta a fost informată despre existența acestei acțiuni. Intervenienta a depus observații la 26 iunie 2007.
10 Printr‑o a doua scrisoare din 30 mai 2007, trimisă prin fax la 31 mai 2007, OAPI a informat reclamanta despre înscrierea decăderii parțiale a mărcii sale OKATECH. La 11 iunie 2007, reprezentantul reclamantei a adresat OAPI o scrisoare prin care se rezuma convorbirea telefonică din 7 februarie 2007 legată de termenele de introducere a acțiunii (a se vedea punctul 5 de mai sus) și a subliniat existența acțiunii sale din 16 mai 2007, prin care solicita retragerea înscrierii revocării parțiale până la data la care își produce efectele decizia privind cererea de decădere parțială din 16 decembrie 2005.
11 Prin scrisoarea din 19 iunie 2007, OAPI a informat reclamanta că acțiunea sa din 16 mai 2007 a fost repartizată Camerei a doua de recurs, care urma să se pronunțe asupra admisibilității sale. Prin scrisorile din 3 și din 10 iulie 2007, reclamanta a formulat observații adresate OAPI. În scrisoarea sa din 3 iulie 2007, aceasta invocă printre altele încălcarea articolului 60a din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 62 din Regulamentul nr. 207/2009), aspectul că scrisoarea din 30 mai 2007 nu a fost trimisă reprezentantului său, ci direct societății, faptul că o revocare parțială era contrară articolului 77a din Regulamentul nr. 40/94 și faptul că în scrisoarea din 6 februarie 2007, prin care se anunță revocarea, se arăta că urma să fie adoptată o nouă decizie. În scrisoarea din 10 iulie 2007, reclamanta insistă asupra expresiei „și va adopta o nouă decizie”, utilizată în scrisoarea din 6 februarie 2007, și afirmă că decizia privind cheltuielile legate de procedură nu ar putea face obiectul unei acțiuni separate.
12 Prin Decizia din 3 septembrie 2007, notificată reclamantei la 18 septembrie 2007 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a OAPI a respins acțiunea ca inadmisibilă. Mai întâi, aceasta a subliniat că acțiunea amintită, prin care se solicita anularea Deciziei din 21 decembrie 2006 ce dispunea o decădere parțială, fusese introdusă după trecerea termenului de două luni prevăzut la articolul 59 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009) și că memoriul în care se prezintă motivele fusese depus după expirarea termenului de patru luni prevăzut la articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95. Camera de recurs a constatat apoi că Decizia diviziei de anulare din 21 martie 2007 anulase numai partea din Decizia din 21 decembrie 2006 care se referea la costurile legate de procedură și că partea legată de fond nu mai putea să facă obiectul unei acțiuni după 21 februarie 2007.
Concluziile părților
13 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– respingerea cererii de decădere parțială a mărcii comunitare OKATECH;
– în subsidiar, trimiterea cauzei la divizia de anulare a OAPI pentru a se pronunța asupra acțiunii din 16 mai 2007;
– obligarea OAPI sau a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în acțiunea principală.
14 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea anumitor capete de cerere
Argumentele părților
15 OAPI susține că al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă, prin care solicită respingerea cererii de decădere parțială a mărcii comunitare, este inadmisibil.
16 Pe de altă parte, OAPI susține că reclamanta a formulat în subsidiar concluzii care încalcă articolul 130 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 135 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], potrivit căruia camerele de recurs au competența de a se pronunța asupra acțiunilor.
17 În sfârșit, OAPI invocă inadmisibilitatea cererii reclamantei privind cheltuielile legate de procedură efectuate în primă instanță în fața OAPI.
18 Reclamanta nu a formulat observații în această privință.
Aprecierea Tribunalului
19 Al doilea capăt de cerere al reclamantei, prin care solicita respingerea de către Tribunal a cererii de decădere parțială a mărcii sale comunitare și a cererii sale formulate în subsidiar având ca obiect trimiterea cauzei la divizia de anulare pentru a se pronunța asupra acțiunii sale, pot fi interpretate în sensul că vizează, în esență, ca OAPI să fie somat să respingă cererea de decădere. Or, potrivit articolului 63 alineatul (6) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009], OAPI are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii instanței comunitare. Prin urmare, nu este de competența Tribunalului să adreseze OAPI somații [Hotărârea Tribunalului din 31 ianuarie 2001, Mitsubishi HiTec Paper Bielefeld/OAPI (Giroform), T‑331/99, Rec., p. II‑433, punctul 33, Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL), T‑34/00, Rec., p. II‑683, punctul 12, și Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Institut für Lernsysteme/OAPI – Educational Services (ELS), T‑388/00, Rec., p. II‑4301, punctul 19].
20 Pe de altă parte, dacă aceste cereri ar trebui interpretate în sensul că urmăresc ca Tribunalul să reformeze decizia atacată, trebuie subliniat că, deși articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 65 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009] conferă Tribunalului competența de a reforma deciziile camerelor de recurs, această posibilitate este, în principiu, limitată la situațiile în care cauza se află în stare de judecată. Or, în speță, camera de recurs nu a examinat nici faptele și dovezile în cauză legate de decăderea parțială a mărcii OKATECH, nici argumentele corespunzătoare formulate de reclamantă. Într‑adevăr, modificarea deciziei atacate ar presupune ca Tribunalul să examineze pentru prima dată fondul cererii cu privire la care camera de recurs a omis să se pronunțe. Or, o astfel de examinare nu intră în sfera competenței Tribunalului definite la articolul 63 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 65 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009] [Hotărârea Tribunalului din 10 iunie 2008, Gabel Industria Tessile/OAPI – Creaciones Garel (GABEL), T‑85/07, Rec., p. II‑823, punctul 28].
21 Prin urmare, al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă și cererea sa subsidiară sunt inadmisibile.
22 În sfârșit, reclamanta solicită obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în acțiunea principală. OAPI susține că această cerere având ca obiect cheltuielile legate de procedura în primă instanță în fața sa este inadmisibilă.
23 Potrivit articolului 136 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, „[c]heltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs […] sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile”. Rezultă de aici că nu pot fi considerate cheltuieli de judecată recuperabile cheltuielile legate de procedura desfășurată în fața diviziei de anulare [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 21 aprilie 2005, Ampafrance/OAPI – Johnson & Johnson (monBeBé), T‑164/03, Rec., p. II‑1401, punctul 27].
24 Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins ca inadmisibil, întrucât se referă la cheltuielile efectuate în cadrul procedurii desfășurate în fața diviziei de anulare.
Cu privire la fond
25 În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă, în principal, cinci motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolelor 57 și 77a din Regulamentul nr. 40/94, în al doilea rând, pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice, în al treilea rând, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, în al patrulea rând, pe existența unor nereguli procedurale și, în al cincilea rând, pe caracterul nefondat al decăderii parțiale.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 57 și 77a din Regulamentul nr. 40/94
– Argumentele părților
26 Reclamanta susține că procedura de decădere nu a fost încheiată prin Decizia din 21 martie 2007, Decizia din 21 decembrie 2006 neputând fi atacată mod izolat în temeiul articolului 57 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 58 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009]. În plus, articolul 77a din Regulamentul nr. 40/94 nu ar prevedea posibilitatea revocării parțiale a unei unice decizii.
27 OAPI și intervenienta contestă argumentarea reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
28 Articolul 57 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009] prevede că deciziile diviziilor de anulare pot face obiectul unei căi de atac, care are efect suspensiv.
29 Articolul 59 din Regulamentul nr. 40/94 prevede că acțiunea împotriva unei decizii a OAPI trebuie formulată în termen de două luni de la data notificării deciziei.
30 În speță, prin Decizia din 21 decembrie 2006, divizia de anulare a admis cererea de decădere parțială a intervenientei împotriva mărcii reclamantei și a dispus ca fiecare parte să suporte cheltuielile legate de procedură. Această decizie a încheiat astfel procedura în fața diviziei de anulare. Prin urmare, este vorba de o decizie care poate face obiectul unei căi de atac în condițiile prevăzute la articolele menționate anterior, astfel cum menționează în mod expres această decizie.
31 Scrisoarea din 6 februarie 2007, prin care divizia de anulare a informat părțile despre intenția sa de a revoca această decizie în ceea ce privește repartizarea cheltuielilor legate de procedură, nu modifică în niciun fel punctul de plecare al termenului de introducere a acțiunii, amintit în mod expres în Decizia din 21 decembrie 2006.
32 Astfel, această scrisoare arată (a se vedea punctul 4 de mai sus):
„[A]cesta a stabilit, în mod eronat, că fiecare parte suportă propriile cheltuieli, deși [intervenienta] a avut câștig de cauză pentru totalitatea cererii sale, și anume decăderea parțială a mărcii comunitare atacate pentru serviciile menționate mai sus. Prin urmare, divizia de anulare va revoca decizia sa conform articolului 77a din Regulamentul [nr. 44/94] și va corecta eventual decizia sa, stabilind că titularul mărcii comunitare trebuie să plătească cheltuielile și costurile menționate de [intervenientă] în cadrul procedurii [...] După primirea eventualelor observații de către [OAPI], acesta va revoca decizia sa legată de stabilirea cheltuielilor și va adopta o nouă decizie.”
33 Din termenii acestei scrisori reiese că revocarea nu privește decât repartizarea cheltuielilor legate de procedură și că decizia legată de decăderea parțială a mărcii nu este repusă în discuție prin revocarea anunțată, și aceasta în pofida expresiei „nouă decizie” utilizate la sfârșitul scrisorii. În plus, o reexaminare a problemei de fond a decăderii parțiale a mărcii, chiar o modificare a deciziei adoptate în această privință, nu poate fi efectuată decât de camera de recurs și nu în temeiul articolului 77a din Regulamentul nr. 40/94.
34 Decizia din 21 decembrie 2006 constituie, prin urmare, un act care cauzează un prejudiciu reclamantei. Dacă ar fi dorit să conteste această decizie referitoare la decăderea parțială a mărcii sale, aceasta ar fi trebuit să introducă o acțiune în termenul de două luni prevăzut la articolul 59 din Regulamentul nr. 40/94 și amintit expres în decizia respectivă. O interpretare diferită ar încălca termenele imperative prevăzute în Regulamentul nr. 40/94.
35 Prin urmare, acțiunea introdusă la 16 mai 2007 la camera de recurs prin care se contestă decizia de decădere parțială din 21 decembrie 2006 trebuie considerată tardivă.
36 Argumentul reclamantei legat de imposibilitatea revocării parțiale a Deciziei din 21 decembrie 2006 nu poate repune în discuție această concluzie.
37 Astfel, trebuie subliniat mai întâi că, dacă articolul 77a din Regulamentul nr. 40/94 nu prevede expres revocarea parțială, litera acestei dispoziții nu o exclude. În plus, norma 53a din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că, înainte de a proceda la revocare, OAPI „informează partea afectată despre revocarea prevăzută”. Partea afectată poate prezenta observații „privind revocarea prevăzută” în termenul stabilit, iar în cazul în care partea afectată nu acceptă revocarea prevăzută, OAPI ia o hotărâre „privind revocarea”. Procedura aplicabilă permite, prin urmare, ca revocarea să fie, dacă este cazul, limitată la o parte a deciziei, atât timp când principiul contradictorialității este respectat. Aceasta a fost situația în speță, întrucât reclamanta a fost informată prin scrisoarea din 6 februarie 2007 despre revocarea ce urma să aibă loc, despre motivele și obiectul său, a avut posibilitatea să prezinte observații, ceea ce a și făcut la 5 martie 2007 (a se vedea punctul 6 de mai sus). În această privință, nu prezintă relevanță că observațiile nu se refereau la cheltuielile legate de procedură (a se vedea punctul 7 de mai sus).
38 În speță, repartizarea cheltuielilor de procedură, care au un caracter divizibil, pare ca fiind vădit eronată în Decizia diviziei de anulare din 21 decembrie 2006, aspect necontestat de reclamantă. Astfel, întrucât intervenienta a avut câștig de cauză în întregime în legătură cu cererea sa de decădere parțială a mărcii, cheltuielile legate de procedură trebuiau imputate reclamantei în temeiul articolului 81 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul 207/2009], fără ca divizia de anulare să dispună în această privință de o marjă de decizie.
39 În sfârșit, interpretarea în sensul admiterii posibilității de revocare parțială a deciziilor se înscrie în spiritul Regulamentelor nr. 40/94 și nr. 2868/95, care prevăd posibilitatea de modificare a deciziilor OAPI înainte ca litigiul să fie soluționat de instanța de recurs, în special la articolul 60a din Regulamentul nr. 40/94 referitor la revizuire, prin norma 53 din Regulamentul nr. 2868/95 privind rectificarea erorilor și prin norma 53a din Regulamentul nr. 2868/95 privind revocarea.
40 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se admită că revocarea Deciziei din 21 decembrie 2006 putea fi numai parțială, sub rezerva respectării normelor de procedură și a principiilor generale de drept. Prin urmare, revocarea deciziei privind repartizarea cheltuielilor legate de procedură nu putea repune în termen dreptul de a exercita acțiunea împotriva Deciziei din 21 decembrie 2006, pentru introducerea căreia termenul se împlinise la 21 februarie 2007.
41 Prin urmare, Camera de recurs a respins acțiunea ca tardivă fără să încalce articolele 57 și 77a din Regulamentul nr. 40/94.
42 Pe de altă parte, presupunând chiar că revocarea parțială nu ar fi posibilă, după cum susține reclamanta, și că a doua decizie din 21 martie 2007 nu este legală, legalitatea primei decizii din 21 decembrie 2006 nu a repus în discuție termenul de introducere a acțiunii.
43 Prin urmare, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice
– Argumentele părților
44 Reclamanta susține că analiza sa privind termenele de introducere a acțiunii a fost confirmată de un angajat al OAPI, care ar fi declarat, la 7 februarie 2007, că termenul de introducere a acțiunii reîncepea să curgă de la data adoptării unei noi decizii. Aceasta invocă, în consecință, încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice la care se referă articolul 79 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 83 din Regulamentul nr. 207/2009).
45 OAPI contestă argumentarea reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
46 Dreptul de a invoca protecția încrederii legitime, care constituie un principiu general al dreptului comunitar, aparține oricărei persoane private aflate într‑o situație din care reiese că administrația comunitară, prin furnizarea unor asigurări precise, a determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate. Constituie astfel de asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate și corespunzătoare, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise [Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctul 147, Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Kachakil Amar/OAPI (Linie longitudinală terminată în triunghi), T‑388/04, Rec., p. II‑35, punctul 26, și Hotărârea Tribunalului din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T‑271/04, Rec., p. II‑1375, punctele 108 și 138].
47 În speță, reclamanta susține că un agent al OAPI a asigurat‑o prin telefon că o nouă decizie urmează să fie adoptată în privința cheltuielilor legate de procedură și că un nou termen de introducere a acțiunii urma să curgă din acel moment. Reclamanta prezintă în această privință, pe de o parte, o notă manuscrisă din 7 februarie 2007 pe care a întocmit‑o și care rezumă discuția sa telefonică din aceeași zi și, pe de altă parte, scrisoarea sa din 11 iunie 2007 adresată OAPI (a se vedea punctul 10 de mai sus) prin care se evocă această convorbire telefonică din 7 februarie 2007. OAPI nu contestă existența acestei convorbiri telefonice din 7 februarie 2007 și a menționat, în cadrul ședinței, că era vorba de o reacție la scrisoarea din 6 februarie 2007 care nu se referea decât la noua decizie ce urma să fie adoptată în privința cheltuielilor.
48 Prin urmare, în speță se impune totuși respingerea primului aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
49 În primul rând, într‑adevăr, Decizia din 21 decembrie 2006 constituie un act cauzator de prejudiciu, al cărui caracter atacabil este neîndoielnic și care, în plus, menționa expres posibilitatea de introducere a unei acțiuni, precum și termenul aplicabil, care este de ordine publică.
50 În al doilea rând, scrisoarea din 6 februarie 2007, prin care se anunța revocarea Deciziei din 21 decembrie 2006, constituie o informare precisă, care provine de la o sursă autorizată și de încredere, din care reiese că efectul revocării se limitează la repartizarea cheltuielilor legate de procedură (a se vedea punctul 4 de mai sus). Efectul limitat al revocării anunțate ar rezulta, prin urmare, în mod clar din cuprinsul aceleiași scrisori și, având în vedere ansamblul său, această concluzie nu este repusă în discuție prin mențiunea finală a scrisorii, potrivit căreia divizia de anulare „va revoca decizia sa legată de stabilirea cheltuielilor și va adopta o nouă decizie”.
51 Ținând cont de aceste elemente, convorbirea telefonică din 7 februarie 2007, astfel cum a fost relatată de reclamantă, nu ar putea fi asimilată unor informații precise, necondiționate și corespunzătoare în sensul jurisprudenței citate la punctul 46 de mai sus, de natură să poată să determine o încredere legitimă privind faptul că un nou termen de introducere a acțiunii împotriva deciziei de decădere parțială urma să curgă de la data deciziei de revocare parțială.
52 În al treilea rând, în ceea ce privește posibilitatea de a invoca principiile protecției încrederii legitime pentru a evita decăderea ce rezultă din depășirea termenului de introducere a acțiunii, din jurisprudență reiese că reclamantul trebuie să dovedească speranțe întemeiate pe asigurări precise furnizate de administrația comunitară sau pe o conduită a acestei administrații de natură să provoace, prin ea însăși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 13 decembrie 2000, Sodima/Comisia, C‑44/00 P, Rec., p. I‑11231, punctul 50).
53 În speță, ținând cont de caracterul imperativ al termenului de introducere a acțiunii și având în vedere motivele prezentate în scrisoarea din 6 februarie 2007, convorbirea telefonică cu OAPI, presupunând chiar că a fost de natură să producă o anumită confuzie în percepția reclamantei, nu poate totuși să îi permită să evite decăderea care rezultă din depășirea termenului prevăzut pentru contestarea Deciziei din 21 decembrie 2006. Astfel, reclamanta, care nu a solicitat OAPI o confirmare scrisă a conținutului acestei convorbiri telefonice, ar fi dovedit diligența cerută unui operator normal informat, introducând, chiar cu titlu asigurător, o acțiune în termenul menționat în Decizia din 21 decembrie 2006, care prezintă un caracter de ordine publică, astfel încât nu este de competența părților să îl stabilească în mod liber (a se vedea în acest sens Hotărârea Sodima/Comisia, punctul 52 de mai sus, punctul 51).
54 Prin urmare, se impune respingerea primului aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
55 Întrucât nu a fost invocat niciun argument distinct în susținerea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice, al doilea motiv trebuie respins în întregime ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat
– Argumentele părților
56 Reclamanta reproșează Camerei de recurs că nu a amintit scrisorile sale din 11 iunie, din 3 și din 10 iulie 2007 care se refereau la imposibilitatea de a respecta în speță termenul de introducere a acțiunii și că nu s‑a pronunțat asupra aspectului juridic pe care îl invoca.
57 OAPI și intervenienta contestă argumentarea reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
58 Potrivit articolului 73 a doua teză din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009), hotărârile OAPI nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.
59 Din jurisprudență reiese că, deși dreptul de a fi ascultat, astfel cum este consacrat în dispoziția menționată, cuprinde toate elementele de fapt sau de drept, precum și elementele de probă care constituie temeiul deciziei, acesta nu se aplică totuși poziției finale pe care administrația înțelege să o adopte [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., p. II‑1917, punctul 62].
60 În speță, în legătură cu argumentele reclamantei privind imposibilitatea de a respecta termenul de introducere a acțiunii și imposibilitatea de revocare parțială, evocate în esență în scrisorile adresate OAPI la 11 iunie 2007 (a se vedea punctul 10 de mai sus) și la 3 și la 10 iulie 2007 (a se vedea punctul 11 de mai sus), trebuie subliniat că decizia atacată menționează, în rezumatul faptelor, nu numai memoriul reclamantei din 16 mai 2007 privind problema decăderii parțiale a mărcii sale, ci și observațiile depuse ulterior (a se vedea punctul 6 din decizia atacată).
61 Camera de recurs a făcut trimitere astfel la observațiile din 11 iunie, din 3 și din 10 iulie 2007, care sunt singurele observații posterioare memoriului din 16 mai 2007 trimis de reclamantă la OAPI și care au fost, prin urmare, luate în considerare de Camera de recurs.
62 În plus, decizia atacată precizează că Decizia diviziei de anulare din 21 martie 2007 privește numai „partea din decizie care se referă la cheltuieli”. Aceasta confirmă, prin urmare, implicit, dar în mod necesar, posibilitatea revocării parțiale a Deciziei din 21 decembrie 2006 aplicată de divizia de anulare și răspunde, prin aceasta, argumentului reclamantei legat de acest aspect.
63 Prin urmare, reclamanta nu a demonstrat încălcarea dreptului său de a fi ascultată, în special în legătură cu problema termenului de introducere a acțiunii și cu posibilitatea revocării parțiale.
64 În consecință, se impune respingerea celui de al treilea motiv.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe existența unor nereguli procedurale
– Argumentele părților
65 Reclamanta invocă încălcarea articolului 60a alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009] și subliniază, în esență, o lipsă de transparență în funcționarea internă a OAPI. Aceasta susține de asemenea că OAPI a înscris radierea parțială a mărcii OKATECH fără a ține cont de acțiunea sa pendinte, cu încălcarea articolului 77a din Regulamentul nr. 40/94, și că i‑a notificat această radiere parțială direct, și nu reprezentantului său. În plus, potrivit reclamantei, deși camera de recurs considera că poate să declare inadmisibilă acțiunea sa din 16 mai 2007 din cauza depășirii termenului, aceasta ar fi trebuit, conform normelor 49 și 51 din Regulamentul nr. 2868/95, să dispună rambursarea taxei pentru calea de atac, plătită, în consecință, după expirarea termenului.
66 OAPI contestă argumentarea reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
67 În primul rând, în ceea ce privește primul aspect al celui de al patrulea motiv invocat de reclamantă, întemeiat pe diferite nereguli procedurale care ar fi fost săvârșite în cursul procedurii în fața OAPI, trebuie amintit că, în temeiul articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], numai deciziile camerelor de recurs pot forma obiectul unei acțiuni în fața instanței comunitare. Prin urmare, trebuie să se considere că, în cadrul unei astfel de acțiuni, sunt admisibile numai motivele care se referă la însăși decizia camerei de recurs (Hotărârea Salvita, punctul 59 de mai sus, punctul 59).
68 Or, chiar presupunând că neregulile procedurale invocate, și anume lipsa de transparență a procesului decizional și înscrierea radierii parțiale a mărcii, sunt dovedite, aspectele motivelor prezentate de reclamantă nu se referă la decizia atacată a camerei de recurs.
69 În consecință, se impune respingerea primului aspect al celui de al patrulea motiv ca inadmisibil.
70 În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, care se întemeiază pe încălcarea articolului 60a alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94, privind revizuirea deciziilor în cauzele inter partes, trebuie amintit că o acțiune introdusă la Tribunal în temeiul articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs. Acest control trebuie exercitat cu privire la situația de fapt și de drept a litigiului, astfel cum a fost prezentată în fața camerei de recurs [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 11 decembrie 2007, Portela & Companhia/OAPI – Torrens Cuadrado și Sanz (Bial), T‑10/06, Rec., p. II‑166, punctul 61 și jurisprudența citată]. Pe de altă parte, potrivit articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs (Hotărârea Bial, citată anterior, punctul 62).
71 Or, în speță, pe lângă faptul că nu este în discuție procedura de revizuire prevăzută la articolul 60a din Regulamentul 40/94, trebuie să se constate că camera de recurs nu era sesizată cu un astfel de argument.
72 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 60a alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94, este de asemenea inadmisibil.
73 În legătură cu al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor 49 și 51 din Regulamentul nr. 2868/95 și pe faptul că decizia atacată ar fi trebuit să dispună rambursarea taxei pentru calea de atac, plătită de asemenea după expirarea termenului, trebuie amintit că norma 49 alineatul (4) din Regulamentul 2868/95 prevede că, „[î]n cazul în care taxa pentru calea de atac este achitată după expirarea termenului căii de atac prevăzut la articolul 59 din regulament, calea de atac se consideră a nu fi fost înaintată, iar taxa respectivă se restituie solicitantului”.
74 În speță, acțiunea reclamantei din 16 mai 2007 ar avea în mod formal ca obiect decizia de revocare parțială din 21 martie 2007 (a se vedea punctul 8 de mai sus) și a fost introdusă în termen de două luni de la data acestei decizii. Prin urmare, taxa pentru calea de atac nu a fost achitată de reclamantă după expirarea termenului de două luni prevăzut la articolul 59 din Regulamentul nr. 40/94.
75 În plus, norma 51 litera (b) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede restituirea taxei pentru calea de atac în cazul în care calea de atac este admisă de către camera de recurs, în măsura în care echitatea impune restituirea pentru motivul încălcării unor norme fundamentale de procedură. Or, în speță nu se regăsește această situație, întrucât camera de recurs a respins acțiunea reclamantei.
76 Prin urmare, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 49 și 51 din Regulamentul nr. 2868/95, trebuie respins ca nefondat.
77 În consecință, se impune respingerea celui de al patrulea motiv în ansamblul său ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe caracterul nefondat al decăderii parțiale
– Argumentele părților
78 Reclamanta susține că a făcut proba utilizării mărcii OKATECH pentru serviciile contestate și consideră că camera de recurs ar fi trebuit să îi admită acțiunea anulând Deciziile diviziei de anulare din 21 decembrie 2006 și din 21 martie 2007.
79 OAPI invocă inadmisibilitatea acestui motiv, întrucât sunt admisibile numai motivele care au ca obiect decizia camerei de recurs.
– Aprecierea Tribunalului
80 Trebuie amintit că, în decizia atacată, camera de recurs a declarat inadmisibilă acțiunea reclamantei și nu s‑a pronunțat, prin urmare, asupra problemei decăderii parțiale a mărcii sale.
81 Or, Tribunalul nu ar putea să se substituie OAPI în această privință și nu ar putea, prin urmare, să se pronunțe asupra argumentării formulate cu privire la acest punct de către reclamantă [Hotărârea Tribunalului din 4 octombrie 2007, Advance Magazine Publishers/OAPI – Capela & Irmãos (VOGUE), T‑481/04, Rec., p. II‑129, punctul 22].
82 În consecință, în măsura în care urmărește susținerea unui capăt de cerere inadmisibil (a se vedea punctele 19-21 de mai sus), al cincilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.
83 Din ansamblul considerațiilor de mai sus reiese că acțiunea trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
84 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Okalux GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Tiili | Dehousse | Wiszniewska‑Białecka |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 1 iulie 2009.
Semnături