Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 septembrie 2011 — Hüttenwerke Krupp Mannesmann și alții/Comisia
(Cauza T‑379/11 R)
„Măsuri provizorii — Mediu — Alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră conform Directivei 2003/87/CE — Stabilirea criteriilor de referință pentru produsele în cauză prin decizia Comisiei — Cerere de măsuri provizorii — Admisibilitate — Urgență”
1. Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Condiții de admisibilitate — Interesul reclamantului de a obține suspendarea solicitată — Suspendare care are drept consecință plasarea reclamantului într‑o situație mai puțin favorabilă — Cerere prin care se solicită adoptarea unor măsuri care depășesc cadrul litigiului principal — Inadmisibilitate [art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (1) și (2)] (a se vedea punctele 14, 16 și 17)
2. Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Condiții de acordare — Prejudiciu grav și ireparabil — Prejudiciu financiar — Prejudiciu susceptibil de a fi reparat ulterior pe calea unei acțiuni în despăgubire — Prejudiciu care nu poate fi considerat ireparabil [art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)] (a se vedea punctele 23-28)
Obiectul
| Cerere de suspendare a executării Deciziei 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 130, p. 1) |
Dispozitivul
1) | | Respinge cererea de măsuri provizorii. |
2) | | Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul. |