Language of document :

Acțiune introdusă la 23 iulie 2021 – Thomas și Julien/Consiliul

(Cauza T-442/21)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Rhiannon Thomas (Londra, Regatul Unit), Michaël Julien (Weybridge, Regatul Unit) (reprezentant: J. Fouchet, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

Anularea Acordului comercial semnat la 30 decembrie 2020 de Consiliul Uniunii Europene și de guvernul britanic și a Deciziei 2021/689 de a-l semna, adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 29 aprilie 2021, în măsura în care acestea aprobă articolul Comprov16 și în măsura în care nu mențin libertatea de circulație pentru britanicii care au legături strânse familiale și patrimoniale pe teritoriul Uniunii Europene în temeiul articolului VSTV 1;

obligarea Uniunii Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat care se ridică la suma de 5000 de euro.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanții invocă două motive.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea statului de drept prin Acordul comercial de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). În această privință, reclamanții susțin că articolul COMPROV.16 din acest acord exclude cvasi-totalitatea dispozițiilor de la orice posibilitate de contestare în fața instanțelor și în special în fața instanțelor Uniunii.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care au menținut în Uniunea Europeană legături strânse familiale și patrimoniale. Acest motiv se împarte în trei aspecte.

Primul aspect se întemeiază pe o încălcare a dreptului reclamanților la securitate juridică, întrucât situația stabilă de care au beneficiat fără tulburări și constrângeri de-a lungul deceniilor a fost înlocuită cu o situație instabilă.

Al doilea aspect se întemeiază pe o încălcare a principiului egalității, pentru motivul că acordul pune pe picior de egalitate situații foarte diferite, ceea ce dă naștere unor discriminări pe motive de cetățenie.

Al treilea aspect se întemeiază pe o încălcare a principiului proporționalității, în măsura în care acordul nu ține seama de consecințele produse de obligativitatea unei vize de lungă ședere asupra situației reclamanților, în special din perspectiva vieții private și de familie a acestora.

____________