HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
13 septembrie 2011
Cauza F‑4/10
Christiana Nastvogel
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Funcție publică – Evaluare – Rapoarte de evaluare – Avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare – Degradare a aprecierilor analitice – Dialog între persoana evaluată și evaluator – Consultare a diferiților superiori ierarhici – Cunoaștere a activității persoanei evaluate de către al doilea evaluator – Motivare – Luare în considerare a concediilor medicale”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care doamna Nastvogel solicită anularea raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru perioada 1 iulie 2006-31 decembrie 2007
Decizia: Anulează raportul de evaluare a reclamantei întocmit pentru perioada 1 iulie 2006-31 decembrie 2007. Consiliul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 43)
2. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
3. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Evaluare mai puțin favorabilă în raport cu evaluarea anterioară – Obligația de motivare – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 43)
4. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Absențe justificate
(Statutul funcționarilor, art. 43)
5. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Consultare obligatorie a superiorilor ierarhici direcți
(Statutul funcționarilor, art. 43)
6. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Al doilea evaluator
(Statutul funcționarilor, art. 43)
7. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Dialog între evaluator și persoana evaluată
(Statutul funcționarilor, art. 43)
1. Nu este de competența Tribunalului Funcției Publice să substituie aprecierea persoanelor însărcinate să evalueze munca persoanei evaluate cu propria apreciere, instituțiile Uniunii dispunând de o largă putere de apreciere pentru evaluarea activității funcționarilor lor. Astfel, cu excepția unei erori de fapt, a unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere, nu este de competența Tribunalului să controleze temeinicia aprecierii efectuate de administrație cu privire la aptitudinile profesionale ale unui funcționar atunci când ea presupune judecăți de valoare complexe care, prin însăși natura lor, nu sunt susceptibile de o verificare obiectivă.
(a se vedea punctul 32)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 25 octombrie 2005, Cwik/Comisia, T‑96/04, punctul 41 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 23 februarie 2010, Faria/OAPI, F‑7/09, punctul 44
2. Al doilea evaluator nu este ținut de avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare. În consecință, numai în ipoteza în care avizul comitetului pentru rapoarte de evaluare ar menționa împrejurări speciale, de natură să dea naștere unei îndoieli privind validitatea sau temeinicia unei aprecieri cuprinse în raportul de evaluare, o divergență între avizul menționat și conținutul raportului de evaluare ar fi susceptibilă de a determina anularea raportului de evaluare atacat. În plus, din moment ce raportul atacat cuprinde o motivare suficientă și avizul comitetului nu menționează împrejurări speciale de natură să dea naștere unei îndoieli privind validitatea sau temeinicia aprecierilor aparținând primului evaluator, nu se poate impune celui de al doilea evaluator să furnizeze explicații suplimentare privind motivele care îl determină să nu urmeze recomandările comitetului pentru rapoarte.
(a se vedea punctele 33 și 63)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 12 iunie 2002, Mellone/Comisia, T‑187/01, punctul 33; 5 noiembrie 2003, Lebedef‑Caponi/Comisia, T‑98/02, punctul 61
Tribunalul Funcției Publice: 10 septembrie 2009, Behmer/Parlamentul European, F‑124/07, punctul 60
3. Administrația are obligația de a motiva suficient și circumstanțiat orice raport de evaluare pentru a permite persoanei interesate să formuleze observații cu privire la această motivare, respectarea acestor cerințe fiind cu atât mai importantă atunci când evaluarea înregistrează un regres în raport cu cea anterioară. În această privință, este îndeplinită această obligație în cazul în care evaluatorul constată că persoana interesată, în perioada vizată de raportul de evaluare contestat, nu a făcut dovada unor calități deosebit de ridicate în îndeplinirea anumitor sarcini ale sale. Pentru a aprecia dacă un raport de evaluare este suficient motivat, trebuie să se țină cont de ansamblul informațiilor aduse la cunoștința funcționarului vizat, iar nu numai de informațiile care figurează în raportul menționat.
(a se vedea punctele 58 și 61)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 16 iulie 1992, Della Pietra/Comisia, T‑1/91, punctul 32; 28 mai 1998, W/Comisia, T‑78/96 și T‑170/96, punctul 141; Mellone/Comisia, citată anterior, punctul 27; 25 octombrie 2005, Micha/Comisia, T‑50/04, punctul 36
Tribunalul Funcției Publice: 10 noiembrie 2009, N/Parlamentul European, F‑93/08, punctul 86
4. Deși aprecierile la adresa unui funcționar cu privire la eficiență pot fi extinse astfel încât să se ia în considerare condițiile în care și‑a exercitat atribuțiile în pofida faptului că a dispus de mai puțin timp de lucru efectiv din cauza unor absențe din motive medicale, această luare în considerare nu este automată. Ea reprezintă numai o posibilitate a persoanelor care întocmesc raportul de evaluare, care nu se transformă în obligație decât atunci când împrejurările o justifică.
Nu este necesar ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept relevante, în măsura în care problema dacă motivarea unui raport de evaluare respectă dispozițiile speciale prevăzute la articolul 43 din statut trebuie apreciată nu numai în raport cu modul său de redactare, ci și cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia vizată. Prin urmare, în împrejurări în care evaluatorul nu are un motiv să considere că absențele justificate ale persoanei evaluate au putut avea o influență semnificativă crescută asupra eficienței sale, nu i se poate reproșa că nu a menționat și nici nu a luat în considerare o astfel de împrejurare în raportul de evaluare.
(a se vedea punctele 65 și 66)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 8 martie 2005, Vlachaki/Comisia, T‑277/03, punctul 83 și jurisprudența citată; 6 octombrie 2009, Sundholm/Comisia, T‑102/08 P, punctele 39 și 40
5. Pentru a aprecia pe deplin meritele unui funcționar pe întreaga perioadă de evaluare, orice evaluator trebuie să întrebe superiorii ierarhici sub autoritatea cărora acesta a lucrat într‑o perioadă semnificativă. Or, transmiterea în scris a opiniei unei persoane echivalează cu o consultare.
(a se vedea punctele 85 și 86)
Trimitere la:
Curte: 21 martie 1985, Turner/Comisia, 263/83, punctele 18 și 20
6. În cazul unei cereri de revizuire a raportului întocmit de primul evaluator, reiese din articolul 2 alineatul (2) și din articolul 8 alineatul (4) din Dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 43 din statut, adoptate de Consiliu, că, pe de o parte, al doilea evaluator trebuie să beneficieze de o distanță suficientă pentru a aprecia ansamblul dosarului, iar nu, spre deosebire de primul evaluator, să fie suficient de apropiat de funcționar pentru a putea aprecia în cunoștință de cauză meritele persoanei evaluate, și, pe de altă parte, că este obligat să se refere în mod expres la raportul menționat pentru a redacta raportul de evaluare definitiv. Prin urmare, misiunea celui de al doilea evaluator este să verifice complet independent aprecierile formulate de primul evaluator, astfel încât să poată, în cazul în care consideră indicat, să se limiteze la a confirma aprecierea primului evaluator.
(a se vedea punctul 89)
Trimitere la:
Curte: 1 iunie 1983, Seton/Comisia, 36/81, 37/81 și 218/81, punctul 20
Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2009, Wenning/Europol, F‑114/07, punctul 100
7. Organizarea unui dialog între persoana evaluată și evaluatorul său intră în sfera dreptului la apărare al funcționarului în procedura de evaluare care îl vizează și, în consecință, un raport de evaluare nu poate fi adoptat fără ca funcționarului vizat să i se oferit posibilitatea de a fi ascultat în mod util.
În cadrul procedurii de evaluare, însăși natura dialogului și obiectul său presupun un contact direct între persoana evaluată și evaluator în cadrul exercițiului de evaluare. În lipsa unui schimb direct între evaluator și persoana evaluată, evaluarea nu poate îndeplini pe deplin funcția sa de instrument de gestionare a resurselor umane și de instrument de însoțire a dezvoltării profesionale a persoanei interesate. În plus, numai acest contact direct este de natură să favorizeze un dialog deschis și aprofundat între evaluator și persoana evaluată, care le permite, pe de o parte, să măsoare cu exactitate natura, motivele și conținutul eventualelor lor divergențe și, pe de altă parte, ajungerea la o mai bună înțelegere reciprocă.
(a se vedea punctele 90 și 93)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, punctul 156; 25 octombrie 2006, Carius/Comisia, T‑173/04, punctul 71; 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T‑27/05, punctul 49