HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

14 iulie 2011(*)

„Concurență – Înțelegeri – Peroxid de hidrogen și perborat de sodiu – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Principiul bunei administrări – Amenzi – Comunicarea privind cooperarea”

În cauza T‑189/06,

Arkema France SA, cu sediul în Colombes (Franța), reprezentată inițial de A. Winckler, de S. Sorinas Jimeno și de P. Geffriaud și ulterior de S. Sorinas Jimeno și de E. Jégou, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnul F. Arbault și de doamna O. Beynet și ulterior de domnii V. Bottka, P. J. Van Nuffel și B. Gencarelli, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect, cu titlu principal, o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2006) 1766 final a Comisiei din 3 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/38.620 – Peroxid de hidrogen și perborat), în măsura în care o vizează pe reclamantă, și, în subsidiar, o cerere de anulare sau de reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă),

compus din domnii V. Vadapalas (raportor), îndeplinind funcția de președinte, M. Prek, A. Dittrich, L. Truchot și K. O’Higgins, judecători,

grefier: doamna C. Kristensen, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 3 septembrie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

1        Reclamanta, Arkema France SA (fostă Atofina SA), este o societate de drept francez care comercializa, între altele, la data faptelor, peroxid de hidrogen (denumit în continuare „PH”) și perborat de sodiu (denumit în continuare „PBS”).

2        Între data de început a încălcării și luna aprilie 2000, principalul acționar al acesteia, în proporție de 97,5 %, era Elf Aquitaine SA. Începând cu luna aprilie 2000, reclamanta a fost deținută în proporție de 96,48 % de Elf Aquitaine, aceasta din urmă fiind ea însăși deținută în proporție de 99,43 % de Total SA.

3        În noiembrie 2002, Degussa AG a informat Comisia Comunităților Europene cu privire la existența unei înțelegeri pe piețele PH și PBS și a solicitat aplicarea Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”).

4        Degussa a prezentat Comisiei probe materiale care i‑au permis să realizeze inspecții, la 25 și la 26 martie 2003, la sediile a trei întreprinderi, inclusiv la sediul reclamantei.

5        În urma acestor inspecții, mai multe întreprinderi, între care în special EKA Chemicals AB, reclamanta și Solvay SA, au solicitat aplicarea Comunicării privind cooperarea și au transmis Comisiei elemente de probă privind înțelegerea în cauză.

6        La 26 ianuarie 2005, Comisia a transmis reclamantei și celorlalte întreprinderi vizate o comunicare privind obiecțiunile.

7        Ca urmare a audierii întreprinderilor în cauză, care s‑a desfășurat la 28 și la 29 iunie 2005, Comisia a adoptat Decizia C(2006) 1766 final din 3 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE împotriva Akzo Nobel NV, a Akzo Nobel Chemicals Holding AB, a EKA Chemicals, a Degussa, a Edison SpA, a FMC Corp., a FMC Foret SA, a Kemira Oyj, a L’Air liquide SA, a Chemoxal SA, a SNIA SpA, a Caffaro Srl, a Solvay SA, a Solvay Solexis SpA, a Total, a Elf Aquitaine și a reclamantei (cazul COMP/F/38.620 – Peroxid de hidrogen și perborat) (denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13 decembrie 2006 (JO L 353, p. 54). Aceasta i‑a fost notificată reclamantei printr‑o scrisoare din 8 mai 2006.

 Decizia atacată

8        Comisia a precizat în decizia atacată că destinatarii acesteia au participat la o încălcare unică și continuă a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) referitoare la PH și la produsul din aval, PBS [considerentul (2) al deciziei atacate].

9        Încălcarea constatată a constat, în principal, în realizarea, între concurenți, a unui schimb de informații importante din punct de vedere comercial și de informații confidențiale privind piețele și întreprinderile, în limitarea și în controlul producției și al capacităților potențiale și reale ale acesteia, în împărțirea cotelor de piață și a clienților, precum și în stabilirea și în supravegherea respectării obiectivelor privind prețurile.

10      Reclamanta a fost ținută responsabilă de încălcare „în comun și în solidar” cu Total și cu Elf Aquitaine [considerentul (441) al deciziei atacate].

11      În scopul calculării cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat metodologia prezentată în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „liniile directoare”).

12      Comisia a stabilit cuantumurile de bază ale amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării [considerentul (452) al deciziei atacate], aceasta fiind calificată drept foarte gravă [considerentul (457) al deciziei atacate].

13      Prin aplicarea unui tratament diferențiat, reclamanta, Total și Elf Aquitaine au fost clasate în cea de a treia categorie, care corespunde unui cuantum de plecare de 20 de milioane de euro [considerentele (460)-(462) ale deciziei atacate].

14      În scopul asigurării unui efect suficient de descurajator, s‑a aplicat la acest cuantum de plecare un coeficient de multiplicare de 3, având în vedere cifra de afaceri semnificativă a celor mai importante societăți din cadrul grupului, și anume Elf Aquitaine și Total [considerentul (463) al deciziei atacate].

15      Întrucât, potrivit Comisiei, reclamanta a luat parte la încălcare între 12 mai 1995 și 31 decembrie 2000, și anume pentru o perioadă de cinci ani și șapte luni, cuantumul amenzii sale a fost majorat cu 55 % în considerarea duratei [considerentul (467) al deciziei atacate]. Această majorare nu a fost efectuată asupra cuantumului amenzii imputabile Total, a cărei răspundere pentru încălcarea în cauză a fost reținută pentru perioada 30 aprilie-31 decembrie 2000 [considerentul (468) al deciziei atacate].

16      Comisia a reținut în privința reclamantei o circumstanță agravantă, având în vedere încălcările repetate în raport cu încălcările constatate în Decizia 85/74/CEE a Comisiei din 23 noiembrie 1984 privind o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CEE (cazul IV/30.907 – Peroxigen) (JO 1985, L 35, p. 1) și în Decizia 94/599/CE a Comisiei din 27 iulie 1994 privind o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CE (cazul IV/31.865 – PVC) (JO L 239, p. 14). În consecință, aceasta a aplicat la cuantumul de bază al amenzii imputabile reclamantei o majorare de 50 % din cuantumul de bază care i‑ar fi fost aplicat dacă cele mai importante societăți din cadrul grupului nu ar fi fost destinatari ai deciziei atacate [considerentele (469)-(471) și nota de subsol 409 din decizia atacată].

17      Comisia a considerat că reclamanta era a doua întreprindere care a îndeplinit condiția prevăzută la punctul 21 din Comunicarea privind cooperarea și i‑a acordat în acest temei o reducere a cuantumului amenzii de 30 %, această reducere fiind aplicată la cuantumul total al amenzii impuse reclamantei, Total și Elf Aquitaine [considerentele (509)-(514) și (529) ale deciziei atacate].

18      Articolul 1 literele (o)-(q) din decizia atacată prevede că cele trei societăți au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la încălcarea în cauză, în privința Total, în perioada 30 aprilie-31 decembrie 2000, iar în privința reclamantei și a Elf Aquitaine, în perioada 12 mai 1995-31 decembrie 2000.

19      Articolul 2 litera (i) din decizia atacată impune reclamantei o amendă de 78,663 milioane de euro, la care Total și Elf Aquitaine sunt ținute responsabile „în comun și în solidar” în limita a 42 de milioane de euro și, respectiv, a 65,1 milioane de euro.

 Procedura și concluziile părților

20      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 iulie 2006, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

21      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea și, după ascultarea părților, prezenta cauză a fost atribuită Camerei a șasea extinse.

22      Întrucât doi membri ai camerei extinse au fost împiedicați să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a desemnat alți doi judecători pentru a completa camera.

23      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința care a avut loc la 3 septembrie 2010.

24      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în ceea ce o privește;

–        cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

25      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

26      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă, în esență, șase motive întemeiate, primul, pe încălcarea normelor privind imputabilitatea încălcării săvârșite de o filială în sarcina societății sale mamă și a principiului egalității de tratament, al doilea, pe erori de fapt în ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru încălcare în sarcina Total și a Elf Aquitaine, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare și a principiului bunei administrări, al patrulea, pe erori de drept și de fapt în ceea ce privește majorarea cuantumului amenzii în scop de descurajare, al cincilea, pe erori de drept și de fapt în ceea ce privește majorarea cuantumului amenzii pentru încălcări repetate și, al șaselea, pe erori de drept și de fapt în ceea ce privește reducerea cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor privind imputabilitatea încălcării săvârșite de o filială în sarcina societății sale mamă și a principiului egalității de tratament

 Observații introductive

27      Trebuie amintit că dreptul concurenței al Uniunii vizează activitățile întreprinderilor și că noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare (a se vedea Hotărârea Curții din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, Rep., p. I‑8237, punctul 54 și jurisprudența citată).

28      Curtea a precizat de asemenea că noțiunea de întreprindere, plasată în acest context, trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează o unitate economică chiar dacă, din punct de vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 55 și jurisprudența citată).

29      În cazul în care o astfel de entitate economică încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine entității respective, potrivit principiului răspunderii personale (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 56 și jurisprudența citată).

30      Răspunderea pentru încălcarea dreptului concurenței al Uniunii trebuie să fie stabilită fără echivoc în sarcina unei persoane juridice căreia i se vor putea aplica amenzi și comunicarea privind obiecțiunile trebuie să fie adresată acesteia din urmă. De asemenea, este important ca în comunicarea privind obiecțiunile să fie indicată calitatea în care unei persoane juridice îi sunt reproșate faptele invocate (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 57 și jurisprudența citată).

31      Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că răspunderea pentru comportamentul unei filiale poate fi stabilită în sarcina societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere, mai ales, legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 58 și jurisprudența citată).

32      Astfel, situația este aceasta deoarece, într‑un asemenea caz, societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul menționat mai sus. Prin urmare, faptul că o societate‑mamă și filiala sa constituie o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE permite Comisiei să adreseze o decizie care să impună amenzi societății‑mamă fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia din urmă în cadrul încălcării (Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 59).

33      Curtea a hotărât de asemenea că, în cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea‑mamă respectivă exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 60 și jurisprudența citată).

34      Curtea a precizat, așadar, că, în aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a se prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei în cauză. Comisia va fi în măsură, prin urmare, să considere societatea‑mamă responsabilă în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care societatea‑mamă, căreia îi revine sarcina de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 61 și jurisprudența citată).

35      În speță, în considerentele (370)-(379) ale deciziei atacate, Comisia a rezumat, făcând trimitere la jurisprudența Curții și a Tribunalului, principiile pe care înțelegea să le aplice pentru a identifica destinatarii deciziei atacate.

36      Aceasta a amintit în special că se poate considera că o societate‑mamă răspunde pentru comportamentul ilegal al unei filiale în măsura în care aceasta din urmă nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care i‑au fost date de societatea‑mamă. Comisia a precizat că putea, în fapt, să prezume că o filială deținută în proporție de 100 % aplică, în esență, instrucțiunile date de societatea sa mamă, aceasta din urmă putând să răstoarne prezumția aducând proba contrară [considerentul (374) al deciziei atacate].

37      În ceea ce privește răspunderea Elf Aquitaine, Comisia a arătat că aceasta deținea 98 % din capitalul reclamantei și că a numit întotdeauna membrii consiliului de administrație al acesteia din urmă. Astfel, Comisia a prezumat că Elf Aquitaine a exercitat o influență decisivă asupra comportamentului reclamantei [considerentul (427) al deciziei atacate].

38      Referitor la Total, Comisia a precizat că a preluat controlul asupra a 99,43 % din capitalul Elf Aquitaine în luna aprilie 2000, că aceasta controla direct sau indirect capitalul societății din cadrul grupului care a jucat un rol direct în comportamentele ilicite și că, având în vedere aceste circumstanțe, a prezumat exercitarea unei influențe decisive de către Total asupra comportamentului filialelor sale, Elf Aquitaine și reclamanta [considerentele (428) și (429) ale deciziei atacate].

39      În considerentele (430)-(432) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat argumentele invocate de reclamantă, precum și pe cele invocate de Total și de Elf Aquitaine împotriva stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina acestora din urmă și le‑a examinat în considerentele (433)-(440) din decizie.

40      În considerentul (441) al deciziei atacate, Comisia a confirmat concluzia sa că reclamanta, Total și Elf Aquitaine constituiau o întreprindere unică și a reținut răspunderea acestora pentru încălcarea în cauză, precizând că Total răspundea pentru încălcare numai începând de la data la care a preluat controlul asupra capitalului ELF Aquitaine, și anume pentru perioada 30 aprilie-31 decembrie 2000.

41      Contestând această apreciere, reclamanta invocă, în esență, două critici, întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea normelor privind imputabilitatea și, pe de altă parte, pe încălcarea principiului egalității de tratament.

 Cu privire la pretinsa încălcare a normelor privind imputabilitatea încălcării săvârșite de o filială în sarcina societății sale mamă

42      Reclamanta a precizat în ședință că nu contestă constatarea încălcării în cauză, ci numai stabilirea răspunderii pentru încălcarea menționată în sarcina Total și a Elf Aquitaine, în măsura în care această stabilire a răspunderii a avut consecințe asupra cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

43      Reclamanta susține, în esență, că deținerea totalității și, a fortiori, a cvasi‑totalității capitalului filialei nu permite, în sine, să se concluzioneze în mod automat că societatea mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale și să i se atribuie răspunderea pentru încălcarea săvârșită de aceasta din urmă. Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a atribuit răspunderea pentru încălcare societăților‑mamă ale reclamantei numai pe baza prezumției legate de deținerea de către acestea a cvasi‑totalității capitalului său.

44      Trebuie constatat, în această privință, că metoda utilizată de Comisie pentru a stabili răspunderea pentru încălcarea în litigiu în sarcina Total și a Elf Aquitaine, în măsura în care se întemeiază pe prezumția în cauză, este conformă cu jurisprudența citată la punctele 27-34 de mai sus.

45      Pe de o parte, spre deosebire de ceea ce pare să sugereze reclamanta, această stabilire a răspunderii nu s‑a întemeiat numai pe structura deținerii capitalului, ci și pe constatarea că prezumția de exercitare a unei influențe decisive nu a fost răsturnată [a se vedea în special considerentele (437) și (441) ale deciziei atacate].

46      Pe de altă parte, reiese din această jurisprudență (a se vedea în special punctele 33 și 34 de mai sus) că structura deținerii capitalului unei filiale constituie un criteriu suficient pentru aplicarea prezumției menționate, fără a exista o obligație a Comisiei de a prezenta indicii suplimentare privind exercitarea efectivă a unei influențe de către societatea mamă, astfel cum solicită reclamanta.

47      Această concluzie nu este readusă în discuție de faptul că asemenea indicii suplimentare au putut fi prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia (T‑112/05, Rep., p. II‑5049, punctele 13 și 54). Reiese astfel fără nicio ambiguitate, atât din Hotărârea din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, citată anterior (punctele 61 și 62), cât și din Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus (punctele 61 și 62), că aplicarea prezumției în cauză nu este condiționată de existența unor astfel de indicii. De asemenea, nu este necesară stabilirea de către Comisie, în acest scop, a faptului că societatea mamă a cunoscut, la data faptelor, comportamentul ilicit al filialei sale.

48      Trebuie arătat, în plus, că jurisprudența avută în vedere mai sus vizează în mod specific cazul particular în care o societate mamă deține 100 % din capitalul filialei sale (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctul 60). Or, în speță, Total și Elf Aquitaine nu dețineau totalitatea capitalului reclamantei (a se vedea punctul 2 de mai sus).

49      Totuși, trebuie subliniat că reclamanta nu invocă niciun argument întemeiat pe faptul că participațiile Total și ale Elf Aquitaine nu erau de 100 %. Dimpotrivă, aceasta a precizat, în ședință, că nu contesta că acest fapt „schimb[a] fundamental lucrurile în ceea ce privește controlul juridic” al filialei, confirmând astfel că nu se opunea aplicării aceluiași regim probatoriu în situațiile de control total și cvasi‑total al capitalului.

50      În consecință, prezenta critică trebuie respinsă.

 Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității de tratament

51      Reclamanta susține că, întrucât s‑a bazat numai pe prezumția în cauză în privința societăților sale mamă, Comisia a realizat o „discriminare nejustificată” în administrarea probelor. Astfel, reclamanta ar fi fost singura filială în raport cu care Comisia s‑ar fi mulțumit să invoce prezumția, în timp ce, în privința celorlalte întreprinderi în cauză, aceasta ar fi adus elemente suplimentare referitoare la exercitarea unei influențe decisive de către societățile‑mamă.

52      Trebuie observat în această privință că, potrivit considerentelor (370)-(379) ale deciziei atacate, Comisia a reținut, în raport cu toți destinatarii, aceeași regulă conform căreia controlul totalității sau al cvasi‑totalității capitalului filialei este suficient pentru aplicarea unei prezumții relative care să permită stabilirea răspunderii în sarcina societății‑mamă. Prezumția în cauză a fost astfel aplicată atât grupului din care face parte Total, cât și celorlalte grupuri de societăți vizate în decizia atacată.

53      Faptul că, în privința anumitor destinatari ai deciziei atacate, și anume Akzo Nobel, FMC, L’Air liquide, SNIA și Edison, Comisia a invocat, pe lângă prezumția amintită, anumite indicii suplimentare privind influența decisivă exercitată de societățile‑mamă nu poate însemna că principiile aplicate nu au fost aceleași pentru toți destinatarii.

54      Astfel, în ceea ce privește Akzo Nobel, din considerentul (384) al deciziei atacate reiese că, „având în vedere că [ea] controlează EKA [Chemicals] în proporție de 100 %, Comisia consideră că [aceasta] a exercitat o influență decisivă asupra EKA [Chemicals], întrucât nu s‑a prezentat niciun element de natură să răstoarne această prezumție”. Această apreciere nu este contrazisă de faptul că, în considerentul (385) din aceeași decizie, Comisia s‑a referit la anumite indicii suplimentare prin care se urmărește confirmarea sa.

55      În ceea ce privește FMC, Comisia a precizat că și‑a întemeiat concluzia în sensul stabilirii răspunderii acesteia „pe faptul că FMC Foret [era] o filială controlată (indirect) în proporție de 100 % de FMC” [considerentul (390) al deciziei atacate]. Această apreciere nu aduce atingere faptului că, în considerentul (391) al deciziei atacate, Comisia a invocat un indiciu suplimentar privind influența decisivă exercitată de FMC asupra filialei sale.

56      În ceea ce privește L’Air liquide, Comisia a arătat, în considerentul (403) al deciziei atacate, că, „având în vedere că [aceasta] deținea 100 % din capitalul Chemoxal la data încălcării și avea puterea de a desemna membrii consiliului de administrație al Chemoxal, a prezumat că [aceasta] exercita o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale”. Comisia a detaliat această observație arătând, în considerentul (405) al deciziei atacate, că „participarea de 100 % la capital dă[dea] naștere unei prezumții care [putea] fi răsturnată prin proba că […] filiala [beneficia] de […] autonomie”.

57      În ceea ce privește SNIA, din considerentul (411) al deciziei atacate rezultă că răspunderea acesteia a fost reținută având în vedere fuziunea sa cu societatea care era societatea‑mamă în proporție de 100 % a entității direct implicate în încălcare, situația invocată nefiind comparabilă, așadar, cu cea a reclamantei.

58      În sfârșit, în ceea ce privește Edison, Comisia a arătat, în considerentul (418) al deciziei atacate, că, „în lipsa unui argument care să răstoarne prezumția, deținerea capitalului în proporție de 100 % a fost considerată [de jurisprudență] un element suficient”. În plus, în considerentele (419)-(421) ale deciziei atacate, Comisia a invocat anumite elemente suplimentare, precizând că acestea contrazic argumentul invocat de Edison, întemeiat pe autonomia filialei sale.

59      Astfel, potrivit considerentelor deciziei atacate citate anterior, Comisia a apreciat că, în raport cu toți destinatarii deciziei atacate, controlul totalității sau al cvasi‑totalității capitalului filialei era suficient, în lipsa unui argument care să răstoarne prezumția care rezultă din acesta, pentru stabilirea răspunderii în sarcina unei societăți‑mamă, indicii suplimentare privind influența exercitată de anumite societăți‑mamă în cauză asupra filialelor lor fiind prezentate, atunci când erau disponibile, fie pentru a întări concluzia care reiese deja în mod valabil din controlul total asupra capitalului filialei, fie pentru a răspunde argumentelor dezvoltate de întreprinderile în cauză.

60      Pe de altă parte, în ceea ce privește grupul din care face parte reclamanta, Comisia a arătat de asemenea, pe lângă legătura la nivelul capitalului, că membrii consiliului de administrație al reclamantei au fost numiți de Elf Aquitaine [considerentul (427) al deciziei atacate], fără să condiționeze însă de existența unor elemente suplimentare stabilirea răspunderii pentru comportamentul ilicit al unei filiale deținute în proporție de 100 % sau aproape 100 % în sarcina societății sale mamă.

61      În consecință, trebuie respinsă prezenta critică și, implicit, primul motiv trebuie respins în întregime ca fiind nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori de fapt în ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru încălcare în sarcina Total și a Elf Aquitaine

62      În opinia reclamantei, chiar dacă se presupune că metoda constând în recurgerea la prezumția în cauză ar fi valabilă, Comisia nu putea, în fapt, să stabilească în mod întemeiat răspunderea pentru încălcare în sarcina Total și a Elf Aquitaine.

63      În primul rând, aceasta susține că a readus în discuție această stabilire a răspunderii, demonstrând lipsa oricărei implicări a membrilor conducerii Elf Aquitaine și a Total în practicile ilicite în cauză.

64      În această privință, trebuie arătat că răspunderea Total și a Elf Aquitaine pentru încălcarea în litigiu a fost stabilită de Comisie pentru motivul că, la data faptelor, acestea formau o singură întreprindere împreună cu reclamanta. Pentru a ajunge la această concluzie, Comisia s‑a bazat pe prezumția care rezultă din controlul exercitat de acestea asupra cvasi‑totalității capitalului reclamantei și a constatat că nu a fost răsturnată în cursul procedurii administrative.

65      Or, întrucât această considerație nu se întemeia pe participarea societăților‑mamă ale reclamantei la comportamentele ilicite, argumentarea reclamantei întemeiată pe lipsa de implicare directă a membrilor conducerii acestor societăți și pe necunoașterea de către aceștia a faptelor incriminate nu o poate readuce în discuție.

66      În al doilea rând, reclamanta susține că a răsturnat prezumția în cauză prin faptul că, în cursul procedurii administrative, și‑a demonstrat autonomia în stabilirea politicii sale comerciale.

67      Potrivit jurisprudenței citate la punctul 34 de mai sus, pentru a răsturna prezumția în cauză, revine societății‑mamă sarcina de a prezenta elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.

68      În această privință, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor pertinente referitoare la legăturile economice, organizaționale și juridice care unesc această filială de societatea‑mamă, care pot varia în funcție de fiecare caz în parte (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctele 61 și 74).

69      Între altele, această apreciere nu trebuie să se limiteze la elementele care se raportează la politica comercială stricto sensu a filialei, precum strategia de distribuție sau de prețuri. În special, prezumția în cauză nu poate fi răsturnată prin simpla demonstrare a faptului că filiala este cea care gestionează aceste aspecte specifice ale politicii sale comerciale fără a primi instrucțiuni în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 27 de mai sus, punctele 65 și 75).

70      În speță, reiese din dosar că, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta a arătat, în esență, că politica sa comercială nu a fost niciodată definită de societățile‑mamă, având în vedere în special structura grupului, precum și proporția redusă a activităților sale implicate în încălcare în raport cu cifra sa de afaceri globală.

71      Trebuie arătat de la bun început că această argumentație nu se întemeiază decât pe simple afirmații, întrucât reclamanta nu a adus niciun element de probă concret în susținerea tezei întemeiate pe autonomia sa pe piață. În special, partea avută în vedere din răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile nu face trimitere la niciun document în susținerea afirmațiilor pe care le conține.

72      Așadar, argumentarea invocată de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile nu era în mod vădit de natură să constituie un ansamblu de indicii suficient pentru a răsturna prezumția în cauză.

73      În plus, trebuie arătat că argumentarea în cauză, pe lângă faptul că nu era susținută de elemente de probă pertinente, nu era de natură să demonstreze autonomia reclamantei.

74      În primul rând, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia Total și Elf Aquitaine nu erau decât holdinguri neoperaționale, trebuie observat că această simplă circumstanță nu poate fi suficientă pentru a exclude că acestea din urmă au exercitat o influență decisivă asupra reclamantei, în special prin coordonarea investițiilor financiare în cadrul grupului. Astfel, în contextul unui grup de societăți, un holding este o societate destinată să grupeze participații în diverse societăți și care are rolul să asigure o conducere unitară (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, T‑69/04, Rep., p. II‑2567, punctul 63).

75      Or, reclamanta însăși recunoaște că Elf Aquitaine intervenea în cele mai importante decizii care puteau avea un impact la nivelul întregului grup și că aceasta impunea o politică foarte generală referitoare la compatibilitatea activităților diferitelor ramuri între ele, la schimbarea activităților și la implantarea geografică a activităților pe plan internațional. Aceste afirmații tind să confirme că rolul Elf Aquitaine era acela de a asigura o conducere unitară și o coordonare de natură să influențeze comportamentul reclamantei pe piață.

76      În al doilea rând, în măsura în care reclamanta arată că Total și Elf Aquitaine nu au intervenit în stabilirea politicii comerciale referitoare la PH și la PBS, trebuie să se constate că, în cadrul unui grup de societăți, împărțirea sarcinilor constituie un fenomen normal care nu este suficient pentru a răsturna prezumția că reclamanta, Total și Elf Aquitaine constituiau o singură întreprindere, în sensul articolului 81 CE.

77      Nu se poate trage nicio concluzie nici din faptul că societățile‑mamă nu au avut niciodată clienți comuni cu reclamanta, că au fost absente de pe piețele pe care acționa aceasta și de pe piețele conexe și că activitatea aferentă produselor în cauză nu reprezenta decât o parte foarte redusă din cifra de afaceri globală a grupului.

78      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe inexistența unui sistem de informare și de raportare între ea însăși și societățile sale mamă, cu excepția unei informări care rezultă din obligațiile legale în materie de contabilitate și de regularizare financiară, trebuie observat că, având în vedere că autonomia filialei nu se apreciază numai în raport cu aspectele gestiunii operaționale a întreprinderii, faptul că filiala nu a aplicat niciodată, în favoarea societății‑mamă, o politică specifică de informare pe piața relevantă nu poate fi suficient pentru a se demonstra autonomia acesteia.

79      În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul invocat de reclamantă pentru prima dată în fața Tribunalului, întemeiat pe faptul că s‑a separat din punctul de vedere al capitalului de grupul Total la 18 mai 2006, trebuie arătat că această separare, ulterioară încălcării și adoptării deciziei atacate, nu poate servi drept indiciu pertinent în vederea aprecierii legăturilor dintre societățile în cauză în perioada încălcării.

80      În al cincilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia poziția adoptată de Comisie în decizia atacată se îndepărtează de cea adoptată în Decizia C(2003) 4570 din 10 decembrie 2003 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/E-2/37.857 – Peroxizi organici), trebuie arătat că, potrivit considerentelor (373)-(391) ale deciziei menționate, Comisia nu a analizat în niciun mod problematica răspunderii societății‑mamă a reclamantei și, în special, nu s­-a pronunțat cu privire la problema autonomiei acesteia în raport cu societatea‑mamă.

81      Trebuie amintit, în această privință, că Comisia nu este obligată să verifice în mod sistematic dacă răspunderea pentru comportamentul ilicit al unei filiale poate fi stabilită în sarcina societății sale mamă (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, T‑259/02-T‑264/02 și T‑271/02, Rec., p. II‑5169, punctele 330 și 331). Prin urmare, simplul fapt că Comisia nu a avut în vedere posibilitatea de a adresa Decizia C(2003) 4570 societății‑mamă a reclamantei nu o împiedica să procedeze astfel în speță, în conformitate cu principiile rezultate din jurisprudența în materie de imputabilitate.

82      Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie să se considere că s‑a stabilit în mod întemeiat de către Comisie că elementele furnizate de reclamantă, chiar dacă sunt privite în ansamblu, nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția în cauză.

83      În ceea ce privește documentul prezentat de reclamantă în anexa la cererea introductivă, intitulat „Competențe interne și angajamente de cheltuieli”, prin care se urmărește susținerea argumentului că Total se limita la aprobarea celor mai importante investiții realizate de filialele sale, trebuie arătat că acest document nu a fost invocat de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile și, în consecință, nu poate fi invocat pentru a contesta aprecierea efectuată de Comisie în decizia atacată.

84      În orice caz, trebuie arătat că documentul în cauză nu constituie un element de probă de natură să stabilească autonomia reclamantei în măsura în care, pe de o parte, astfel cum reiese din răspunsul la cererea de informații adresată de Comisie în cursul procedurii administrative, acesta conține regulile privind dreptul de a angaja grupul, aplicabile „din 2001”, și nu se referă, așadar, la perioada încălcării în cauză și că, pe de altă parte, aprecierea potrivit căreia intervenția celei mai importante societăți din cadrul grupului în politica comercială a filialei sale este limitată la investiții de o anumită valoare nu este suficientă pentru a dovedi autonomia acesteia din urmă.

85      Având în vedere aceste considerații, trebuie să se aprecieze că s-­a stabilit în mod întemeiat de către Comisie că elementele furnizate de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile nu erau suficiente pentru a răsturna prezumția în cauză.

86      Prin urmare, cel de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și a principiului bunei administrări

87      Reclamanta pretinde că, omițând să răspundă la argumentele prezentate în susținerea autonomiei sale, Comisia ar fi încălcat obligația de motivare și principiul bunei administrări.

88      În primul rând, în ceea ce privește obligația de motivare, aceasta susține că Comisia nu a luat poziție cu privire la argumentele rezumate în considerentul (431) al deciziei atacate, întemeiate pe faptul că numirea membrilor consiliului său de administrație de către Elf Aquitaine nu dovedea în sine exercitarea unui control efectiv și că reclamanta beneficia de o totală autonomie în stabilirea politicii sale comerciale. În plus, aceasta ar fi omis să prezinte anumite argumente invocate de reclamantă referitoare la faptul că membrii conducerii societăților Total și Elf Aquitaine nu au fost niciodată implicați în practicile vizate în decizia atacată, iar controlul exercitat de societățile‑mamă se limita la autorizarea celor mai importante investiții.

89      Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 63 și jurisprudența citată).

90      Atunci când, precum în speță, o decizie de aplicare a articolului 81 CE privește o pluralitate de destinatari și ridică problema imputabilității încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu aceia dintre destinatari care, potrivit deciziei respective, trebuie să poarte răspunderea pentru această încălcare. Astfel, în privința societății‑mamă ținute responsabilă în solidar pentru încălcare, o asemenea decizie trebuie să conțină o prezentare detaliată a motivelor de natură să justifice imputabilitatea încălcării în sarcina acestei societăți (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, SCA Holding/Comisia, T‑327/94, Rec., p. II‑1373, punctele 78-80).

91      Rezultă că atunci când, precum în speță, Comisia se întemeiază pe prezumția că o societate‑mamă exercită o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale, iar societățile vizate au invocat, în cadrul procedurii administrative, elemente prin care se urmărește răsturnarea acestei prezumții, decizia trebuie să conțină o expunere suficientă a motivelor de natură să justifice poziția Comisiei potrivit căreia aceste elemente nu erau suficiente pentru a răsturna respectiva prezumție.

92      Trebuie arătat în această privință că, potrivit considerentelor (430)-(441) ale deciziei atacate, Comisia a adoptat o poziție motivată cu privire la elementele invocate de reclamantă și de societățile sale mamă în cadrul procedurii administrative.

93      Astfel, după ce a descris, în considerentele (430)-(432) ale deciziei atacate, argumentarea prezentată de întreprinderile în cauză în răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a răspuns la argumentele invocate, întemeiate în principal pe caracterul nelegal al stabilirii răspunderii pentru comportamentul în cauză pe baza prezumției, în special în lumina principiilor autonomiei unei entități juridice, al personalității pedepselor, al răspunderii personale, al prezumției de nevinovăție și al egalității armelor.

94      În plus, în considerentele (433)-(441) ale deciziei atacate, aceasta a constatat că prezumția legată de deținerea de către Elf Aquitaine și de către Total a cvasi‑totalității capitalului reclamantei nu a fost răsturnată, iar concluzia privind răspunderea acestora pentru încălcarea în cauză trebuie menținută pe baza acestei prezumții.

95      Trebuie să se considere că, pentru aceste motive, Comisia a răspuns și cu privire la aspectele esențiale ale argumentelor invocate de reclamantă.

96      În plus, întrucât Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate (Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, Rec., p. II‑2197, punctul 64; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 89 de mai sus, punctul 64), nu i se poate imputa că nu a adus un răspuns precis cu privire la fiecare argument invocat de reclamantă. Astfel, un răspuns global, precum cel care a fost dat în prezenta cauză, poate fi suficient, în funcție de circumstanțele speței, pentru ca întreprinderea să își poată apăra în mod eficient drepturile și pentru ca Tribunalul să își poată exercita controlul.

97      Caracterul succint al motivării deciziei atacate cu privire la acest aspect este de altfel justificat prin faptul că argumentarea invocată de reclamantă consta în simple afirmații și nu era susținută de elemente de probă concrete referitoare la pretinsa ei autonomie pe piață.

98      În această privință, în ceea ce privește mai concret argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că, în considerentele (430)-(432) ale deciziei atacate, Comisia nu a prezentat afirmația reclamantei potrivit căreia controlul exercitat de societățile mamă se limita la autorizarea investițiilor celor mai importante, trebuie să se observe că această afirmație este cuprinsă în cea potrivit căreia „[reclamanta] benefici[a] de o totală autonomie în stabilirea politicii sale comerciale și a comportamentului său pe piață”, care este reprodusă în considerentul (431) a patra liniuță al deciziei atacate, afirmație care este respinsă ca insuficientă în cadrul răspunsului global adus elementelor contrare în cauză în considerentul (437) al acestei decizii, care precizează că „prezumția [în cauză] nu a fost respinsă”.

99      În plus, trebuie amintit că faptul că afirmațiile în cauză nu erau susținute de niciun element de probă concret justifică acest caracter succint al răspunsului.

100    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia membrii conducerii Total și Elf Aquitaine nu au fost niciodată implicați în practicile incriminate, reiese din cuprinsul punctelor 64 și 65 de mai sus că nu pe acest element s‑a bazat Comisia pentru a stabili răspunderea pentru încălcarea în litigiu în sarcina societăților‑mamă ale reclamantei, lipsa unei luări de poziție explicite cu privire la argumentul în cauză neputând, așadar, să antreneze o încălcare a obligației de motivare.

101    Referitor la faptul că nu s‑a răspuns explicit de către Comisie la argumentul, reprodus în considerentul (431) al deciziei atacate, potrivit căruia numirea membrilor consiliului de administrație al reclamantei de către Elf Aquitaine nu dovedea exercitarea unui control efectiv, trebuie arătat că din considerentele (427)-(429) ale deciziei atacate reiese că acest element a fost menționat în plus față de prezumția în cauză și că nu a constituit o condiție a stabilirii răspunderii pentru încălcarea în litigiu în sarcina societăților‑mamă ale reclamantei. Prin urmare, lipsa unui răspuns explicit la argumentul în cauză nu a împiedicat reclamanta să ia cunoștință de justificările stabilirii acestei răspunderi, nici să o conteste la Tribunal.

102    În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia obligația de motivare în cauză era mai importantă în speță, având în vedere că decizia atacată se baza pe o abordare novatoare, trebuie arătat că prezumția privind exercitarea unei influențe decisive de către o societate‑mamă asupra filialei sale, întemeiată numai pe legătura la nivelul capitalului, a fost aplicată deja de Comisie, în special în Decizia C(2004) 4876 din 19 ianuarie 2005 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE împotriva Akzo Nobel, a Akzo Nobel Nederland BV, a Akzo Nobel Chemicals BV, a Akzo Nobel Functional Chemicals BV, a Akzo Nobel Base Chemicals AB, a EKA Chemicals, a Akzo Nobel AB, a Atofina, a Elf Aquitaine, a Hoechst AG, a Clariant GmbH, a Clariant AG (cazul E-1/37.773 – AMCA), în care aceasta a stabilit răspunderea pentru încălcarea săvârșită de reclamantă în sarcina Elf Aquitaine. Prin urmare, reclamanta nu poate susține că, în speță, Comisia a aplicat o poziție radical diferită în privința societăților sale mamă.

103    În orice caz, în decizia atacată, Comisia nu s‑a limitat să furnizeze o motivare sumară, ci a prezentat în mod explicit, făcând referire la jurisprudența Curții și a Tribunalului, atât principiile pe care înțelegea să le aplice în vederea identificării destinatarilor [considerentele (370)-(379) ale deciziei atacate], cât și aplicarea acestor principii în raport cu grupul Total [considerentele (427)-(441) ale deciziei atacate].

104    Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare nu este fondată.

105    În al doilea rând, reclamanta susține că, prin faptul că s‑a întemeiat pe o simplă prezumție de influență decisivă și nu a examinat cu atenție elementele prezentate în vederea răsturnării acestei prezumții, în special cele referitoare la lipsa de relevanță a numirii membrilor consiliului de administrație al reclamantei de către Elf Aquitaine și la autonomia reclamantei în stabilirea politicii sale comerciale, Comisia a încălcat principiul bunei administrări.

106    Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 98-101 de mai sus, răspunsul succint adus în decizia atacată acestor elemente este justificat, în ceea ce privește afirmația întemeiată pe autonomia reclamantei, de faptul că această afirmație nu era susținută de niciun element de probă concret și, în ceea ce privește argumentul prin care se contestă relevanța numirii membrilor consiliului de administrație, de caracterul accesoriu al acestui element care nu a reprezentat o condiție a stabilirii răspunderii în cauză. În consecință, caracterul succint al acestui răspuns nu permite nici constatarea unei încălcări a obligației de a examina cu atenție și cu imparțialitate elementele pertinente care reies din procedura administrativă.

107    În plus, lectura considerentelor (434)-(441) ale deciziei atacate permite să se constate că argumentele reclamantei și ale societăților‑mamă ale acesteia rezumate în considerentul (431) al deciziei atacate, prin care se urmărește contestarea stabilirii răspunderii încălcării în cauză, au fost examinate de Comisie. Analiza răspunsului la comunicarea privind obiecțiunile nu permite identificarea altor elemente pertinente care ar fi fost ignorate de Comisie.

108    Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiului bunei administrări nu este fondată.

109    Având în vedere cele prezentate mai sus, al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la majorarea cuantumului amenzii în scop de descurajare

110    În primul rând, reclamanta susține că prin aplicarea majorării în cauză, în temeiul aprecierii legate de cifra de afaceri realizată de Elf Aquitaine și de Total, Comisia a săvârșit o eroare de drept în măsura în care răspunderea pentru încălcare nu ar putea fi atribuită acestora.

111    Trebuie observat că această critică se bazează în totalitate pe premisa că răspunderea pentru încălcarea în litigiu nu putea fi atribuită societăților‑mamă ale reclamantei, premisă care a fost respinsă în cadrul examinării primului și al celui de al doilea motiv. Prin urmare, critica menționată trebuie înlăturată de la bun început.

112    În al doilea rând, reclamanta susține că principiile proporționalității și egalității de tratament au fost încălcate de Comisie, întrucât, în cadrul majorării în cauză, aceasta a luat în considerare dimensiunea și cifra de afaceri a grupului, fără a dovedi că membrii conducerii societăților‑mamă au participat la încălcare sau că resursele grupului au fost utilizate de filială.

113    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, la stabilirea cuantumului amenzii, Comisia trebuie să asigure caracterul descurajator al acesteia și, în această privință, poate lua în considerare în special dimensiunea și puterea economică a întreprinderii în cauză (Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctele 106 și 120, și Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P‑C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 243).

114    Trebuie amintit că necesitatea de a asigura amenzii un efect suficient de descurajator impune ca respectivul cuantum al amenzii să fie adaptat, pentru ca amenda să nu devină neglijabilă sau, dimpotrivă, excesivă, în special din punctul de vedere al capacității financiare a întreprinderii în cauză, în conformitate cu cerințele întemeiate, pe de o parte, pe necesitatea asigurării efectivității amenzii și, pe de altă parte, pe respectarea principiului proporționalității (Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Degussa/Comisia, T‑279/02, Rec., p. II‑897, punctul 283, și Hotărârea Tribunalului din 18 iunie 2008, Hoechst/Comisia, T‑410/03, Rep., p. II‑881, punctul 379).

115    În special posibilitatea întreprinderii în cauză de a mobiliza mai ușor fondurile necesare pentru plata amenzii sale poate justifica, în vederea unui efect suficient de descurajator al acesteia din urmă, aplicarea unui factor de multiplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 iunie 2006, Showa Denko/Comisia, C‑289/04 P, Rec., p. I‑5859, punctul 18, și Hotărârile Degussa/Comisia, punctul 114 de mai sus, punctul 284, și Hoechst/Comisia, punctul 114 de mai sus, punctul 379).

116    Astfel, în speță, Comisia a putut majora în mod legal cuantumul de plecare al amenzii în cauză, având în vedere dimensiunea globală a întreprinderii, care era constituită din reclamantă, Total și Elf Aquitaine.

117    În plus, în ceea ce privește aprecierea justificată, în special, de posibilitatea întreprinderii în cauză de a mobiliza mai ușor fondurile necesare pentru plata amenzii, Comisia nu era ținută, spre deosebire de ceea ce pretinde reclamanta, să stabilească o legătură între utilizarea resurselor întreprinderii vizate și încălcarea în cauză, dar putea să ia în considerare în mod legal dimensiunea globală a întreprinderii.

118    Având în vedere că majorarea respectivă se întemeiază în mod legal pe dimensiunea întreprinderii în cauză, iar resursele utilizate în cadrul încălcării nu reprezintă un criteriu pertinent, aplicarea acestei majorări nu poate constitui o încălcare a principiului egalității de tratament pentru simplul fapt că nu se face distincție între întreprinderile incriminate potrivit criteriului menționat.

119    În ceea ce privește susținerea reclamantei întemeiată pe pretinsul caracter disproporționat al majorării în cauză, trebuie arătat, mai întâi, că încălcarea sancționată corespunde unor comportamente a căror ilegalitate a fost afirmată de Comisie în mai multe rânduri de la primele sale intervenții în materie, comportamente care justifică pe deplin stabilirea cuantumului amenzii la un nivel suficient de descurajator (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rep., p. II‑4949, punctele 46 și 47).

120    Trebuie să se arate, în continuare, că Comisia dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului amenzilor pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. În această privință, având în vedere dimensiunea întreprinderii în cauză, atestată de cifra de afaceri mondială deosebit de importantă a Total și a Elf Aquitaine obținută în cursul celui mai recent exercițiu financiar care precedă decizia atacată [considerentul (463) al deciziei atacate], nu se poate considera că majorarea respectivă, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 3, este disproporționată în raport cu obiectivul de descurajare.

121    Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la majorarea amenzii pentru încălcări repetate

122    Acest motiv se împarte în două aspecte.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului legalității incriminării și a pedepsei și a principiului securității juridice

123    În cererea introductivă, reclamanta arată că, întrucât s‑a întemeiat pe condamnări anterioare, referitoare la fapte datând de mai mult de 20 de ani înainte de adoptarea deciziei atacate, Comisia a încălcat principiul legalității incriminării și a pedepsei și principiul securității juridice.

124    În ședință, reclamanta a precizat că, luând cunoștință despre Hotărârea Curții din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia (C‑3/06 P, Rep., p. I‑1331), și despre Hotărârea Curții din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia (C‑413/08 P, Rep., p. I‑5361), s‑a desistat de prezentul aspect al celui de al șaselea motiv, menținând însă argumentația dezvoltată în cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv, întemeiată pe încălcarea principiului non bis in idem și a principiului proporționalității, aspecte de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.

125    Prin urmare, nu mai este necesară examinarea primului aspect al motivului.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului non bis in idem și a principiului proporționalității

126    În primul rând, reclamanta arată că principiul non bis in idem a fost încălcat de Comisie în măsura în care aceleași condamnări anterioare precum cele invocate în decizia atacată fuseseră deja luate în considerare în privința sa pentru încălcări repetate în două decizii anterioare, și anume Deciziile C(2003) 4570 și C(2004) 4876.

127    Trebuie amintit că aplicarea principiului non bis in idem este supusă unei triple condiții de identitate a faptelor, de identitate a contravenientului și de identitate a interesului juridic protejat. Acest principiu interzice, așadar, sancționarea aceleiași persoane mai mult de o dată pentru același comportament ilicit în scopul protejării aceleiași valori juridice (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 338).

128    Or, pe de o parte, trebuie arătat că, în măsura în care luarea în considerare de Comisie, în decizia atacată, a unor încălcări anterioare nu urmărește să sancționeze din nou respectivele încălcări, ci numai să sancționeze reclamanta pentru participarea sa la înțelegerea în cauză în decizia atacată având în vedere comportamentul său constând în încălcări repetate, faptul că aceleași încălcări au fost luate în considerare de Comisie în cele două decizii anterioare invocate nu constituie o încălcare a principiului non bis in idem.

129    Pe de altă parte și în orice caz, este necesar să se arate că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative de aplicabilitate a principiului non bis in idem prezentate la punctul 127 de mai sus în cazul în care lipsește condiția privind identitatea faptelor. Astfel, prin decizia atacată, Comisia a sancționat reclamanta pentru participarea sa la înțelegere, pentru care aceasta nici nu inițiase în prealabil urmăriri, nici nu adoptase sancțiuni, aspect de altfel necontestat de reclamantă.

130    În consecință, Comisia nu a încălcat principiul non bis in idem atunci când a luat în considerare Deciziile 85/74 și 94/599 pentru a constata comportamentul constând în încălcări repetate al reclamantei în decizia atacată, deși luase deja în considerare aceeași circumstanță agravantă în Deciziile C(2003) 4570 și C(2004) 4876.

131    Prin urmare, se impune respingerea ca nefondată a acestei critici invocate de reclamantă.

132    În al doilea rând, în măsura în care reclamanta susține că, prin aplicarea, în decizia atacată, a unei majorări a cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate, Comisia a încălcat principiul proporționalității, trebuie, în primul rând, respins ca nefondat, în această privință, argumentul său potrivit căruia, prin faptul că a luat în considerare aceeași circumstanță agravantă în Deciziile C(2003) 4570 și C(2004) 4876, obiectivul de descurajare a fost deja atins.

133    Astfel, faptul că Comisia a ținut deja seama de Deciziile 85/74 și 94/599 pentru a constata încălcările repetate în contextul altor încălcări nu o împiedica, în decizia atacată, să ia în considerare aceste două decizii în cadrul examinării gravității încălcării în cauză în scopul de a descuraja reclamanta să repete comportamentul ilicit în viitor.

134    Fiecare dintre încălcările menționate constituia, independent de cealaltă, o repetare a comportamentului ilicit în raport cu normele de concurență, astfel cum a fost constatat acesta în cadrul Deciziilor 85/74 și 94/599, repetare care dovedea tendința reclamantei de a nu acționa în conformitate cu aceste condamnări (a se vedea în acest sens Hotărârea Groupe Danone/Comisia, punctul 124 de mai sus, punctul 40).

135    În al doilea rând, trebuie respins ca inoperant argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia a încălcat principiul proporționalității prin faptul că i‑a aplicat o nouă majorare pentru încălcări repetate, deși aceeași circumstanță a fost luată în considerare în Deciziile C(2003) 4570 și C(2004) 4876 și că, prin urmare, acest fapt nu i‑ar fi oferit nicio posibilitate să își adapteze comportamentul. Astfel, întrucât Comisia nu s‑a întemeiat pe deciziile menționate pentru a stabili comportamentul constând în încălcări repetate al reclamantei, faptul că acestea au fost adoptate după încetarea încălcării sancționate prin decizia atacată este lipsit de incidență în speță.

136    Având în vedere aceste considerații, trebuie respinsă critica reclamantei potrivit căreia Comisia a încălcat principiul proporționalității și, în consecință, se impune respingerea celui de al doilea aspect, precum și a prezentului motiv în totalitate.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la reducerea cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea

137    Comunicarea privind cooperarea prevede, la punctele 21-23:

„21. Pentru a putea îndeplini condițiile necesare pentru o [reducere a cuantumului amenzii], o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei elementele cu privire la presupusa încălcare care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei și trebuie să înceteze participarea la presupusa activitate ilicită cel mai târziu la momentul la care furnizează elementele de probă.

22. Noțiunea «valoare adăugată» se referă la măsura în care probele furnizate întăresc, prin natura și/sau prin nivelul de detaliere al acestora, capacitatea Comisiei de a demonstra existența faptelor în cauză. În această evaluare, Comisia consideră în general că probele scrise care datează din perioada la care se raportează faptele au o valoare mai mare decât [cea a] probe[lor] stabilite ulterior. De asemenea, se consideră în general că probele care sunt direct relevante pentru faptele în cauză au o valoare mai mare decât cele care au o relevanță indirectă.

23. Comisia stabilește în cazul oricărei decizii finale adoptate la finalul procedurii administrative:

a)      dacă probele furnizate de o întreprindere reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu probele aflate în posesia Comisiei la acea dată;

b)      nivelul reducerii de care va beneficia întreprinderea, care se va stabili după cum urmează, în funcție de cuantumul amenzii care i‑ar fi fost aplicată în mod normal de Comisie:

–        prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21: o reducere de 30 %-50 %;

–        a doua întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21: o reducere de 20 %-30 %;

–        alte întreprinderi care îndeplinesc condiția prevăzută la punctul 21: o reducere de maximum 20 %.

Pentru a stabili nivelul reducerii în cadrul fiecăreia dintre aceste marje, Comisia ia în considerare data la care probele care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 21 au fost prezentate și măsura în care acestea reprezintă valoare adăugată. De asemenea, Comisia poate lua în considerare întinderea și continuitatea cooperării oferite de întreprindere ulterior datei contribuției sale.

În plus, în cazul în care o întreprindere furnizează elemente de probă cu privire la fapte necunoscute până atunci Comisiei, care au un impact direct asupra gravității sau a duratei presupusului cartel, Comisia nu le va lua în considerare atunci când va stabili cuantumul amenzii aplicate întreprinderii care le‑a furnizat.” [traducere neoficială]

138    În speță, Comisia a constatat că Degussa îndeplinea condițiile pentru a beneficia de o imunitate totală la amendă. EKA Chemicals, reclamanta și Solvay, fiind considerate prima, a doua și, respectiv, a treia întreprindere care a îndeplinit condiția prevăzută la punctul 21 din Comunicarea privind cooperarea, au obținut reduceri ale cuantumului amenzii de 40 %, de 30 % și, respectiv, de 10 % [considerentele (501)-(524) ale deciziei atacate].

139    Prin intermediul prezentului motiv, reclamanta susține, în esență, că decizia atacată este viciată de erori de fapt și de drept și că Tribunalul ar trebui să îi acorde o reducere suplimentară a cuantumului amenzii având în vedere întinderea și importanța cooperării sale în cursul procedurii administrative.

140    Prezentul motiv se împarte în patru aspecte.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la interpretarea Comunicării privind cooperarea

141    Reclamanta susține că, în considerentul (512) al deciziei atacate, Comisia a săvârșit o eroare de drept efectuând o interpretare „pur cronologică” a Comunicării privind cooperarea și reținând data la care a fost adusă contribuția drept criteriu esențial în vederea aplicării acesteia. În special, reclamanta pretinde că a adus contribuția cea mai importantă la constatarea încălcării, valoarea adăugată semnificativă a contribuției sale justificând ca ea să fie considerată „prima întreprindere” în sensul punctului 23 din Comunicarea privind cooperarea.

142    Trebuie să se observe că din elementele necontestate ale deciziei atacate reiese că EKA Chemicals a introdus cererea de clemență la 29 martie 2003, a dat o declarație orală la 31 martie 2003 și a furnizat elemente de probă privind încălcarea în cursul aceleiași săptămâni [considerentele (67), (503) și (505) ale deciziei atacate].

143    Este de asemenea cert că ulterior acestor fapte reclamanta a transmis Comisiei cererea sa de clemență, însoțită de treisprezece anexe care indicau că includ documente privind înțelegerea în cauză, prin faxul transmis la 3 aprilie 2003, ora 15.50. La 26 mai 2003, aceasta a prezentat Comisiei noi elemente referitoare la cererea sa de clemență, între care figurau explicații cu privire la documentele transmise la 3 aprilie 2003 [considerentele (69), (510) și (516) ale deciziei atacate].

144    În decizia atacată, Comisia a arătat că EKA Chemicals a fost prima care a îndeplinit condițiile prevăzute la punctul 21 din Comunicarea privind cooperarea, întrucât aceasta din urmă a furnizat, la 29 și la 31 martie 2003, elemente de probă care prezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei la data contribuției sale [considerentul (503) al deciziei atacate] și că reclamanta a fost a doua întreprindere care a îndeplinit aceste condiții prin elementele furnizate la 3 aprilie 2003 [considerentul (509) al deciziei atacate].

145    În considerentul (512) al deciziei atacate, criticat de reclamantă, Comisia a precizat:

„[…] reiese cu claritate din cuprinsul punctului 23 din Comunicarea privind [cooperarea] că data oricărei comunicări care depășește pragul de la care se consideră că elementele de probă aduc o valoare adăugată semnificativă este determinantă în vederea calculării marjei de reducere. Elementele de probă sunt comparate cu cele aflate deja în posesia Comisiei la data la care sunt furnizate. În consecință, pentru a stabili dacă respectiva comunicare aduce o valoare adăugată semnificativă, sunt luate în considerare numai elementele care au fost deja aduse la dosarul Comisiei și probele furnizate de întreprinderea în cauză. Astfel [Comisia …] consideră că comunicarea EKA [Chemicals] din 29 martie 2003, împreună cu declarația acesteia din 31 martie 2003, depășește pragul menționat anterior conform punctului 21 din Comunicarea privind [cooperarea]. Rezultă că EKA [Chemicals] poate beneficia de o reducere în cadrul primei marje prevăzute la punctul 23 din Comunicarea privind [cooperarea]. Aceasta înseamnă că valoarea comunicărilor [reclamantei] nu poate fi relevantă decât în vederea stabilirii unui eventual nivel de reducere în cadrul marjei următoare.”

146    Trebuie arătat, în această privință, că din cuprinsul punctelor 21 și 23 din Comunicarea privind cooperarea reiese că, pentru a putea îndeplini condițiile necesare pentru o reducere a cuantumului amenzii, o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei elemente de probă care să reprezinte o valoare adăugată semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia acesteia.

147    În plus, în vederea aplicării marjelor de reducere a cuantumului amenzii prevăzute la punctul 23 litera (b) din comunicarea menționată, Comisia trebuie să stabilească momentul la care întreprinderea a îndeplinit această condiție.

148    Această interpretare este confirmată de economia regimului prevăzut de comunicarea menționată, care prevede trei marje distincte pentru „prima”, pentru „a doua” și pentru „celelalte” întreprinderi care au îndeplinit condiția în cauză ceea ce implică, așadar, stabilirea de către Comisie a momentului exact la care condițiile de reducere a cuantumului amenzii sunt îndeplinite de întreprinderea în cauză, prin compararea elementelor de probă furnizate cu cele aflate deja în posesia sa la data cererii.

149    Având în vedere aceste considerații, Comisia a stabilit în mod întemeiat marjele prevăzute la punctul 23 din Comunicarea privind cooperarea, în considerentele (503) și (509) ale deciziei atacate, ținând seama de momentul la care EKA Chemicals și, respectiv, reclamanta au îndeplinit condițiile prevăzute la punctul 21 din Comunicarea privind cooperarea.

150    Aceste considerații nu sunt readuse în discuție de argumentele prin care reclamanta contestă această abordare pentru diverse motive.

151    În primul rând, interpretarea susținută de reclamantă, potrivit căreia referirea la „prima” întreprindere din cuprinsul punctului 23 din Comunicarea privind cooperarea trebuie înțeleasă în sensul că vizează contribuția care reprezintă valoarea adăugată cea mai ridicată, nu reiese în niciun mod din formularea punctului menționat, care are în vedere în mod specific „prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21”, și anume condiția de a furniza elementele de probă care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia Comisiei la momentul cererii.

152    În al doilea rând, reclamanta reproșează în mod greșit Comisiei că s‑ar fi întemeiat pe o abordare „pur cronologică”, al cărei rezultat ar fi recompensarea primei întreprinderi cooperante și, astfel, s‑ar acorda prioritate „numai criteriului cronologic, independent de măsura în care contribuția reprezintă o valoare adăugată”.

153    Astfel, după cum rezultă din considerentele (503), (509) și (515) ale deciziei atacate, la clasarea întreprinderilor care au formulat o cerere de clemență în funcție de marjele prevăzute la punctul 23 din Comunicarea privind cooperarea, Comisia nu s‑a întemeiat numai pe ordinea în care întreprinderile au formulat cererile, ci a ținut seama de valoarea contribuțiilor acestora, examinând, în conformitate cu condiția prevăzută la punctul 21 din comunicarea menționată, dacă elementele de probă aduse reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia sa la data depunerii cererii respective.

154    Spre deosebire de cele pretinse de reclamantă, această abordare, care ține seama atât de aspectul temporal, cât și de aspectul calitativ al contribuției și recompensează întreprinderea care a îndeplinit, prima, condițiile de reducere, răspunde obiectivelor avute în vedere de Comunicarea privind cooperarea, în măsura în care stimulează întreprinderile care doresc să coopereze să intervină cât mai curând în investigație, furnizând, în cadrul primei cereri, ansamblul elementelor de probă care se află la dispoziția lor. În special, prin faptul că stimulează depășirea pragului valorii adăugate semnificative de la prima cerere, aceasta permite să se evite ca întreprinderea care formulează o cerere de clemență să își fragmenteze efortul de cooperare pe tot parcursul procedurii.

155    În al treilea rând, întrucât Comunicarea privind cooperarea se bazează pe o abordare care necesită stabilirea unei ordini cronologice precise a cererilor, abordare care corespunde obiectivelor de transparență și de securitate juridică, aplicarea sa nu poate fi diferită după cum intervalul dintre cereri este lung sau scurt. Prin urmare, reclamanta nu poate invoca în mod valabil circumstanța că, în speță, cererile au intervenit la interval de câteva zile, în ceea ce privește cererea EKA Chemicals și cererea sa, sau chiar la interval de câteva ore, în ceea ce privește cererea sa și cea formulată de Solvay.

156    În al patrulea rând, reclamanta nu poate invoca un argument întemeiat pe soluția din Hotărârea Tribunalului din 6 mai 2009, Wieland‑Werke/Comisia (T‑116/04, Rep., p. II‑1087, punctul 127), potrivit căreia, în cadrul aprecierii gradelor de cooperare a două întreprinderi, elementul cronologic nu poate fi luat în considerare în cazul în care informațiile au fost transmise de părțile în cauză într‑un interval relativ scurt și într‑un stadiu aproape identic al procedurii administrative.

157    Este suficient să se amintească faptul că soluția invocată privește secțiunea D din Comunicarea Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4), care nu face nicio referire la criteriul anteriorității cooperării unei întreprinderi în raport cu altă întreprindere, precizându‑se de altfel că, în hotărârea invocată, Tribunalul a respins argumentul întemeiat pe aplicarea, prin analogie, a punctului 23 din Comunicarea privind cooperarea aplicabil în prezenta cauză (Hotărârea Wieland‑Werke/Comisia, punctul 156 de mai sus, punctele 126 și 129).

158    În al cincilea rând, în măsura în care reclamanta se prevalează de normele aplicabile în anumite state membre, este suficient să se constate că, întrucât programul de clemență adoptat de Comisie este autonom, programele aplicate de autoritățile de concurență din statele membre nu pot infirma interpretarea care reiese din dispozițiile prevăzute la punctele 21 și 23 din Comunicarea privind cooperarea.

159    În al șaselea rând, în ceea ce privește modelul de program de clemență elaborat de rețeaua europeană de concurență în septembrie 2006, trebuie să se arate că acest model, prin care se urmărește în special armonizarea voluntară a programelor de clemență aplicate de membrii rețelei, este ulterior adoptării Comunicării privind cooperarea și nu poate servi, așadar, drept element util în vederea interpretării acesteia.

160    În orice caz, punctul 11 din acest model, invocat de reclamantă, potrivit căruia, „în vederea definirii nivelului adecvat de reducere a amenzii, autoritatea de concurență va lua în considerare data la care probele au fost comunicate (precum și ordinea de sosire în care întreprinderile au depus cererea) și valoarea adăugată globală pe care o reprezintă aceste probe”, nu exclude în niciun mod abordarea aplicată de Comisie în speță, care se bazează tocmai pe acești factori. În ceea ce privește modul exact în care se combină acești factori temporali și calitativi, punctul 24 din același model prevede posibilitatea „de a combina acești parametri în diverse moduri pentru a recompensa persoana care a formulat cererea pentru contribuția sa”, subliniind în același timp importanța unei „nete diferențe între imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului acestora pentru a face cererile de imunitate mult mai interesante”, ceea ce nu este cazul în speță.

161    În sfârșit, în măsura în care reclamanta arată, în cererea formulată, că „solicită Tribunalului să examineze din oficiu posibilul caracter nelegal al dispozițiilor în cauză din comunicarea menționată în raport cu principiile generale de drept, în special principiile egalității de tratament, proporționalității și echității”, este suficient să se arate că acest din urmă raționament nu se bazează pe niciun argument distinct de cele analizate și respinse mai sus și, în consecință, nu poate fi primit.

162    Prin urmare, primul aspect al motivului trebuie respins.

 Cu privire la cel de al doilea aspect, întemeiat pe valoarea adăugată a elementelor de probă furnizate de reclamantă, superioară valorii adăugate a elementelor de probă furnizate de EKA Chemicals

163    Reclamanta susține că, dacă ar fi interpretat corect Comunicarea privind cooperarea, Comisia ar fi concluzionat în mod necesar că ea era prima întreprindere care a îndeplinit condițiile pentru a obține o reducere a amenzii. Elementele de probă furnizate de reclamantă ar fi contribuit în mare măsură la constatarea încălcării de către Comisie și, în special, ar reprezenta o valoare adăugată cu mult mai importantă decât cea a elementelor furnizate de EKA Chemicals.

164    Din analiza primului aspect al prezentului motiv reiese că în mod întemeiat Comisia a stabilit ordinea întreprinderilor care au îndeplinit condițiile pentru a obține o reducere a amenzii, analizând dacă întreprinderea în cauză a furnizat elementele de probă care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea înainte ca o altă întreprindere să îndeplinească această condiție.

165    Având în vedere că a constatat că elementele furnizate de EKA Chemicals între 29 și 31 martie 2003 au îndeplinit această condiție, ceea ce reclamanta nu contestă în cadrul prezentului aspect al motivului, Comisia a clasat‑o, în mod întemeiat, ca fiind prima întreprindere, în sensul punctului 23 litera (b) din Comunicarea privind cooperarea, indiferent de valoarea contribuțiilor intervenite ulterior, între care cea a reclamantei.

166    Așadar, al doilea aspect al motivului nu poate fi primit.

 Cu privire la al treilea aspect, prezentat cu titlu subsidiar, întemeiat pe lipsa unei valori adăugate semnificative a elementelor furnizate de EKA Chemicals

167    Reclamanta susține că, atunci când a apreciat că elementele furnizate de EKA Chemicals între 29 și 31 martie 2003 au adus o „valoare adăugată semnificativă” în sensul punctelor 21-23 din Comunicarea privind cooperarea, Comisia a săvârșit o eroare de fapt. În opinia reclamantei, aceste elemente nu fac decât să confirme elementele furnizate de Degussa și vizează, în esență, piața scandinavă și reuniunile bilaterale de la începutul încălcării, înainte de instaurarea „regulilor jocului” în ceea ce privește înțelegerea multilaterală în cauză.

168    Trebuie amintit în această privință că, deși, în cadrul aprecierii cooperării furnizate de membrii unei înțelegeri, Comisia nu poate încălca principiul egalității de tratament, aceasta beneficiază totuși de o marjă largă de apreciere pentru evaluarea calității și a utilității cooperării unei anumite întreprinderi. În consecință, numai o eroare vădită de apreciere din partea Comisiei este susceptibilă de a fi cenzurată (a se vedea Hotărârea Wieland‑Werke/Comisia, punctul 156 de mai sus, punctul 124 și jurisprudența citată).

169    În speță, Comisia a constatat că EKA Chemicals a furnizat elemente de probă care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu cele care se aflau deja în posesia sa la data la care a fost adusă contribuția în cauză [considerentul (503) al deciziei atacate].

170    În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că din considerentul (506) al deciziei atacate rezultă că EKA Chemicals a furnizat documente de la data faptelor, care se raportează la anumite reuniuni și la alte contacte cu caracter coluziv, referitoare la fapte necunoscute până atunci de Comisie și care au avut o incidență directă asupra stabilirii duratei înțelegerii pentru perioada 31 ianuarie 1994-14 octombrie 1997, precum și elemente care confirmă și completează elementele furnizate de Degussa pentru perioada 14 octombrie 1997-31 decembrie 1999.

171    În ceea ce privește constatarea unei încălcări unice care a avut loc la scara SEE, care nu este contestată de reclamantă, aprecierea informațiilor EKA Chemicals nu poate fi infirmată de faptul că acestea au avut în vedere în principal piața scandinavă. În plus, trebuie amintit că EKA Chemicals a transmis informații privind anumite contacte cu producătorii de pe „continent” și că, în plus, anumite comportamente ilicite au vizat, fără distincție, piețele scandinavă și „continentală” [a se vedea în special considerentele (106) și (144) ale deciziei atacate].

172    În continuare, faptul, invocat de reclamantă, că respectiva contribuție a EKA Chemicals privea în mare măsură perioada inițială a înțelegerii nu este de natură să readucă în discuție valoare adăugată semnificativă a acestei contribuții. Trebuie să se observe că elementele furnizate de EKA Chemicals i‑au permis Comisiei să stabilească începutul înțelegerii la 31 ianuarie 1994 și să constate faptele referitoare la perioada inițială a înțelegerii, și anume 31 ianuarie 1994-14 octombrie 1997. Astfel, spre deosebire de cele pretinse de reclamantă, aceste elemente nu s‑au limitat să confirme informațiile de care Comisia dispunea deja la momentul la care a fost formulată cererea în cauză. În plus, astfel cum reiese din considerentul (506) al deciziei atacate, contribuția EKA Chemicals a inclus elemente care confirmă și completează elementele furnizate de Degussa, pentru perioada ulterioară, și anume 14 octombrie 1997-31 decembrie 1999.

173    Întrucât această apreciere nu este condiționată de valoarea contribuției aduse de reclamantă, aceasta din urmă nu o poate contesta în mod valabil arătând că a adus elemente mai detaliate cu privire la mecanismul precis de funcționare al înțelegerii în cauză pentru perioadele respective.

174    În sfârșit, valoarea adăugată semnificativă a elementelor furnizate de EKA Chemicals nu poate fi readusă în discuție nici de argumentul reclamantei întemeiat pe numărul, pretins redus, al considerentelor deciziei atacate în care aceste elemente au fost reținute.

175    Având în vedere aceste considerații, trebuie să se constate că argumentele invocate de reclamantă nu demonstrează că Comisia a săvârșit o eroare vădită apreciind că EKA Chemicals a furnizat elemente de probă care reprezintă o valoare adăugată semnificativă, în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea, înainte de data la care a fost formulată cererea de clemență a reclamantei.

176    Prin urmare, cel de al treilea aspect al motivului trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect, prezentat cu titlu încă mai subsidiar, întemeiat pe o reducere suplimentară a cuantumului amenzii în afara domeniului de aplicare al Comunicării privind cooperarea

177    Reclamanta arată că Comisia ar fi trebuit să îi acorde o reducere suplimentară a cuantumului amenzii în temeiul colaborării sale efective, în afara domeniului de aplicare al Comunicării privind cooperarea, în conformitate cu liniile directoare, în scopul de a reflecta „justa valoare” a contribuției sale, având în vedere caracterul vădit insuficient al reducerii acordate în temeiul comunicării menționate.

178    Este suficient să se amintească în această privință că, în ceea ce privește încălcările care țin de domeniul de aplicare al Comunicării privind cooperarea, în principiu, persoana interesată nu îi poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a luat în considerare drept circumstanță atenuantă gradul cooperării sale în afara cadrului juridic al Comunicării privind cooperarea (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T‑15/02, Rec., p. II‑497, punctul 586 și jurisprudența citată).

179    În speță, această apreciere este aplicabilă cu atât mai mult cu cât Comisia a luat în considerare cooperarea reclamantei, reducând cuantumul amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea. În aceste condiții, nu i se poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a aplicat o reducere suplimentară a cuantumului amenzii impuse reclamantei, în afara domeniului de aplicare al comunicării menționate.

180    În plus, în măsura în care reclamanta invocă existența unor pretinse circumstanțe care justifică o derogare de la aceste considerații, susținând că nu s‑a ținut seama decât parțial de valoarea contribuției sale în aplicarea Comunicării privind cooperarea, trebuie amintit că Comisia i‑a acordat reclamantei reducerea maximă de 30 % în cadrul marjei care îi era aplicabilă în temeiul punctului 23 din comunicarea menționată, în pofida faptului că aceasta a comunicat elemente suplimentare abia la 26 mai 2003, mai multe săptămâni după formularea cererii sale inițiale, limitate la treisprezece anexe care indicau că includ documente privind înțelegerea în cauză [considerentele (510) și (513) ale deciziei atacate].

181    În consecință, întrucât cooperarea reclamantei a fost recompensată printr‑o reducere maximă în cadrul marjei aplicabile, în temeiul Comunicării privind cooperarea, aceasta nu poate în niciun caz să revendice în mod valabil o reducere suplimentară în același temei, conform liniilor directoare.

182    Prin urmare, al șaselea motiv trebuie respins.

183    În sfârșit, în ceea ce privește cererea prezentată cu titlu subsidiar prin care se urmărește reformarea cuantumului amenzii impuse reclamantei, Tribunalul consideră că, întrucât niciun element invocat în speță nu este de natură să justifice o reducere a cuantumului amenzii, nu este necesar să admită această cerere, în exercitarea competenței sale de fond.

184    Rezultă din ansamblul celor prezentate mai sus că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

185    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamata a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Arkema France SA la plata cheltuielilor de judecată.

Vadapalas Prek Dittrich

Truchot        O’Higgins

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 iulie 2011.

Semnături

Cuprins

Situația de fapt

Decizia atacată

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor privind imputabilitatea încălcării săvârșite de o filială în sarcina societății sale mamă și a principiului egalității de tratament

Observații introductive

Cu privire la pretinsa încălcare a normelor privind imputabilitatea încălcării săvârșite de o filială în sarcina societății sale mamă

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității de tratament

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori de fapt în ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru încălcare în sarcina Total și a Elf Aquitaine

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și a principiului bunei administrări

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la majorarea cuantumului amenzii în scop de descurajare

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la majorarea amenzii pentru încălcări repetate

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului legalității incriminării și a pedepsei și a principiului securității juridice

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului non bis in idem și a principiului proporționalității

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt referitoare la reducerea cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la interpretarea Comunicării privind cooperarea

Cu privire la cel de al doilea aspect, întemeiat pe valoarea adăugată a elementelor de probă furnizate de reclamantă, superioară valorii adăugate a elementelor de probă furnizate de EKA Chemicals

Cu privire la al treilea aspect, prezentat cu titlu subsidiar, întemeiat pe lipsa unei valori adăugate semnificative a elementelor furnizate de EKA Chemicals

Cu privire la al patrulea aspect, prezentat cu titlu încă mai subsidiar, întemeiat pe o reducere suplimentară a cuantumului amenzii în afara domeniului de aplicare al Comunicării privind cooperarea

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: franceza.