Cauza T‑194/06

SNIA SpA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Înțelegeri — Peroxid de hidrogen și perborat de sodiu — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE — Imputabilitatea comportamentului ilicit — Absorbția unei societăți responsabile de încălcare — Dreptul la apărare — Concordanță între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată — Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere

(art. 81 CE)

2.      Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Persoana juridică responsabilă pentru exploatarea întreprinderii la momentul încălcării — Dispariție

[art. 81 alin. (1) CE]

3.      Procedură — Invocarea de motive noi pe parcursul procesului — Condiții — Motiv nou — Noțiune

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 48 alin. (2)]

4.      Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Decizie care nu este identică cu comunicarea privind obiecțiunile — Încălcarea dreptului la apărare — Condiție

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

1.      În cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care este autorul unui comportament ilicit, există o prezumție simplă potrivit căreia societatea‑mamă menționată exercită efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale.

În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei menționate. Comisia va fi în măsură, prin urmare, să considere societatea‑mamă responsabilă în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care această societate‑mamă, căreia îi revine sarcina de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.

(a se vedea punctele 49 și 50)

2.      Atunci când o entitate care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență face obiectul unei modificări de natură juridică sau organizatorică, această modificare nu are în mod necesar ca efect crearea unei noi întreprinderi exonerate de răspunderea pentru încălcare în cazul în care, din punct de vedere economic, există o identitate între cele două entități.

Astfel, în scopul aplicării eficiente a normelor de concurență, poate fi necesară stabilirea răspunderii în sarcina noului operator care a săvârșit încălcarea, în ipoteza în care acesta poate fi efectiv considerat succesorul operatorului inițial.

Acest criteriu, denumit „al continuității economice”, este aplicabil în circumstanțe specifice, precum în special în cazul în care persoana juridică responsabilă de exploatarea întreprinderii a încetat să existe din punct de vedere juridic după săvârșirea încălcării sau în cazul restructurării interne a unui grup, având în vedere legăturile structurale dintre operatorul inițial și noul operator al întreprinderii, atunci când operatorul inițial nu încetează în mod necesar să existe din punct de vedere juridic, însă nu mai exercită o activitate economică semnificativă pe piața relevantă.

O întreprindere nu se poate prevala în mod valabil de faptul că, în pofida fuziunii sale cu una dintre societățile care constituie entitatea economică responsabilă de încălcare, nu a preluat, în realitate, elementele materiale și umane care au concurat la săvârșirea încălcării. Astfel, în cazul în care o întreprindere își încetează existența ca urmare a absorbției de către o întreprindere absorbantă, aceasta din urmă preia activele și pasivele sale, inclusiv responsabilitățile care decurg din încălcarea dreptului Uniunii. În această ipoteză, răspunderea pentru încălcarea săvârșită de întreprinderea absorbită poate fi stabilită în sarcina întreprinderii absorbante.

(a se vedea punctele 56-58, 61 și 62)

3.      Invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil.

(a se vedea punctul 73)

4.      Garanția procedurală prevăzută la articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 aplică principiul respectării dreptului la apărare, care impune în special ca o comunicare privind obiecțiunile adresată de Comisie unei întreprinderi căreia intenționează să îi aplice o sancțiune pentru încălcarea normelor de concurență să conțină elementele esențiale reținute în privința sa precum faptele reproșate, calificarea acestora și elementele de probă pe care se întemeiază Comisia pentru ca respectiva întreprindere să fie în măsură să își valorifice în mod eficient argumentele în cadrul procedurii administrative inițiate împotriva sa.

Totuși, calificarea juridică a faptelor reținute în comunicarea privind obiecțiunile nu poate fi, prin definiție, decât provizorie, iar o decizie ulterioară a Comisiei nu poate fi anulată pentru simplul motiv că concluziile definitive întemeiate pe aceste fapte nu corespund în mod precis acestei calificări intermediare. Atunci când procedează la precizarea, din punct de vedere legal, a acestei calificări în decizia sa finală, Comisia trebuie să poată acorda o importanță mai mare elementelor care au fost considerate anterior secundare, cu condiția să nu rețină însă decât faptele cu privire la care cei în cauză au avut ocazia să își exprime punctul de vedere și să fi furnizat, în cursul procedurii administrative, elementele necesare apărării. Astfel, Comisia are obligația de a‑i audia pe destinatarii unei comunicări privind obiecțiunile și, dacă este cazul, de a ține cont, prin modificarea analizei sale, de observațiile acestora, care urmăresc să răspundă la obiecțiunile formulate, tocmai pentru a respecta dreptul lor la apărare.

O decizie întemeiată pe elemente esențiale pentru care întreprinderea în cauză nu a fost în măsură să își asigure apărarea trebuie să fie anulată, indiferent de problema dacă răspunderea întreprinderii poate fi reținută în raport cu alte elemente.

(a se vedea punctele 79-81 și 87)