Cauza T‑54/14

Goldfish BV și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, franceză și neerlandeză de creveți din Marea Nordului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Stabilire a prețurilor și repartizare a volumelor de vânzări – Admisibilitatea probelor – Utilizare ca probă a înregistrărilor secrete ale conversațiilor telefonice – Aprecierea capacității de plată – Competență de fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 8 septembrie 2016

1.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Elemente de probă care pot fi reținute – Elemente colectate în mod legal de Comisie care în prealabil au fost obținute în mod nelegal de un terț – Admisibilitate – Condiții – Respectarea principiilor procesului echitabil și dreptului la apărare

(art. 101 TFUE și 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2 și 20)

2.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie – Serie de indicii – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării

(art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Principiul liberei aprecieri a probelor – Limite – Respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor generale de drept – Acțiune limitată la norme și noțiuni de drept național

(art. 101 TFUE)

4.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Utilizarea ca mijloace de probă a declarațiilor altor întreprinderi care au participat la încălcare – Admisibilitate – Forța probantă a depozițiilor voluntare efectuate de participanții principali la o înțelegere pentru a beneficia de aplicarea Comunicării privind cooperarea

(art. 101 TFUE; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Obligația de a lua în considerare situația financiară precară a întreprinderii în cauză – Inexistență – Capacitatea de plată reală a întreprinderii, într‑un context social și economic specific – Luare în considerare – Condiții – Control jurisdicțional care se încadrează în competența de fond

[art. 101 TFUE și 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23, alin. (2) și (3) și art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 35]

1.      În lipsa unei reglementări a Uniunii privind noțiunea de probă, toate mijloacele de probă pe care dispozițiile de drept procesual ale statelor membre le admit în proceduri similare sunt, în principiu, admisibile.

Cu toate acestea, anumite probe pot fi înlăturate din dosar, în special dacă subzistă o îndoială atât cu privire la caracterul însuși al documentului contestat, cât și cu privire la problema dacă acesta a fost obținut prin mijloace legitime de cel care îl invocă.

Pe de altă parte, examinarea legalității elementelor de probă contestate nu poate face abstracție de obligația instituțiilor de a respecta drepturile fundamentale ale persoanelor interesate. În consecință, dreptul Uniunii nu poate admite probe obținute cu nerespectarea totală a procedurii prevăzute pentru stabilirea acestora și care urmărește protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Prin urmare, recurgerea la această procedură trebuie privită ca fiind o normă fundamentală de procedură în sensul articolului 263 al doilea paragraf TFUE.

În acest context, înregistrări ale unor conversații telefonice care, pe de o parte, au fost obținute de Comisie în cursul unei inspecții în birourile uneia dintre întreprinderile implicate într‑o înțelegere contrară normelor de concurență ale Uniunii și care nu au fost, prin urmare, efectuate nici de Comisie, nici de o altă autoritate publică, ci de o parte privată care a participat la conversațiile menționate și care, pe de altă parte, au fost colectate în mod legal de Comisie, constituie elementele de probă pe care Comisia le‑a obținut în mod legal și care sunt, în principiu, admisibile în cadrul unei investigații privind încălcarea dreptului concurenței.

În ceea ce privește problema dacă elementele de probă administrate în mod legal de Comisie pot fi utilizate de aceasta, chiar dacă inițial au fost obținute de un terț, după caz, în mod ilegal, de exemplu cu încălcarea dreptului la respectarea vieții private a persoanei care a făcut obiectul înregistrărilor în litigiu, utilizarea ca mijloc de probă a unei înregistrări nelegale nu este în sine incompatibilă cu principiile echității consacrate de articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și, prin urmare, cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nici chiar atunci când acest element de probă a fost obținut cu încălcarea cerințelor articolului 8 din această convenție, echivalent cu articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale, dacă, pe de o parte, reclamantul nu a fost privat nici de un proces echitabil, nici de dreptul său la apărare și, pe de altă parte, acest element nu a constituit singurul mijloc de probă reținut pentru motivarea unei condamnări.

(a se vedea punctele 43-45, 47, 57-60, 62, 73 și 76)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 71, 91-95, 112-114 și 127)

3.      Aprecierea probelor de către Comisie în litigiile privind concurența este guvernată de dreptul Uniunii. În această privință, chiar dacă prevalează principiul liberei aprecieri a probelor, este necesar să se țină cont de drepturile fundamentale, precum și de principiile generale ale dreptului Uniunii.

În acest context, este, desigur, adevărat că instanța Uniunii se poate inspira și din dreptul statelor membre. Totuși, aceasta nu înseamnă că trebuie aplicat dreptul statului membru a cărui reglementare privind administrarea probelor ar fi mai strictă, cu atât mai mult cu cât se presupune că atât ordinile juridice naționale, cât și dreptul Uniunii integrează garanțiile consacrate de Convenția europeană a drepturilor omului.

Astfel, atunci când nu poate fi identificată în ordinile juridice ale statelor membre ale Uniunii nicio tendință dominantă cu privire la o problemă juridică, interpretarea și aplicarea uniforme ale principiului liberei administrări a probelor în Uniune sunt indispensabile pentru ca investigațiile efectuate de Comisie în cadrul unor proceduri în materie de înțelegeri să se poată desfășura în condiții de egalitate de tratament pentru întreprinderile în cauză. Dacă situația nu ar fi astfel, aplicarea unor norme sau a unor noțiuni juridice din dreptul național și care fac parte din legislația unui stat membru ar aduce atingere unității dreptului Uniunii.

(a se vedea punctele 77-79)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 96-100, 123 și 125)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 134-148)