Language of document : ECLI:EU:T:2010:458





Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 28 octombrie 2010 – Farmeco/OAPI – Allergan (BOTUMAX)

(Cauza T‑131/09)

„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii verbale comunitare BOTUMAX – Mărcile comunitare verbală și figurativă anterioare BOTOX – Motive relative de refuz – Risc de confuzie – Atingere adusă renumelui – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”

1.                     Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Risc de confuzie cu marca anterioară [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)] (a se vedea punctele 46 și 65-67)

2.                     Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare care se bucură de renume – Protecție a mărcii anterioare de renume extinsă la produse sau la servicii nesimilare [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 8 alin. (5)] (a se vedea punctele 82-86 și 92-101)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 2 februarie 2009 (cauza R 60/2008‑4) privind o procedură de opoziție între Allergan Inc. și Farmeco AE Dermokallyntika

Date privind cauza

Solicitantul mărcii comunitare:

Farmeco AE Dermokallyntika

Marca comunitară vizată:

Marca verbală BOTUMAX pentru produse din clasele 3, 5 și 16 – cererea nr. 3218237

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției:

Allergan Inc.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției:

Mai multe înregistrări ale mărcii verbale sau ale semnului BOTOX ca marcă comunitară și națională pentru produse și servicii din clasele 5, 16 și, respectiv, 42

Decizia diviziei de opoziție:

Respinge opoziția.

Decizia camerei de recurs:

Anulează decizia atacată și respinge în parte cererea de înregistrare a mărcii comunitare în cauză


Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Farmeco AE Dermokallyntika la plata cheltuielilor de judecată.