HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
25 iunie 2015(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Eroare de apreciere – Obligația de motivare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Abuz de putere – Drept de proprietate – Egalitate de tratament”
În cauza T‑95/14,
Iranian Offshore Engineering & Construction Co., cu sediul în Teheran (Iran), reprezentată de J. Viñals Camallonga, de L. Barriola Urruticoechea și de J. Iriarte Ángel, avocați,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de Á. de Elera‑San Miguel Hurtado și de V. Piessevaux, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2013/661/PESC a Consiliului din 15 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 306, p. 18) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1154/2013 al Consiliului din 15 noiembrie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 306, p. 3), în măsura în care aceste acte o privesc pe reclamantă,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnul M. van der Woude (raportor), președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul I. Ulloa Rubio, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 ianuarie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Iranian Offshore Engineering & Construction Company, cu sediul în Teheran (Iran), își desfășoară activitatea în domeniul ingineriei, al construcțiilor și al montajului de infrastructuri, pe mare și pe uscat, pentru proiecte din sectorul petrolului și al gazelor naturale.
2 La 9 iunie 2010, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1929 (2010) (denumită în continuare „Rezoluția 1929”), destinată să extindă domeniul de aplicare al măsurilor restrictive impuse prin Rezoluția 1737 (2006), prin Rezoluția 1747 (2007) și prin Rezoluția 1803 (2008) ale Consiliului de Securitate și a introdus măsuri restrictive suplimentare împotriva Republicii Islamice Iran.
3 La 17 iunie 2010, Consiliul European a subliniat îngrijorarea sa crescândă cu privire la programul nuclear al Iranului și a salutat adoptarea Rezoluției 1929. Reamintind declarația sa din 11 decembrie 2009, Consiliul European a invitat Consiliul Uniunii Europene să adopte măsuri de punere în aplicare a măsurilor prevăzute în Rezoluția 1929, precum și măsuri de însoțire, pentru a contribui la soluționarea tuturor preocupărilor rămase în privința dezvoltării de către Republica Islamică Iran a unor tehnologii sensibile în sprijinul programelor sale nucleare și de rachete, prin intermediul negocierilor. Aceste măsuri trebuiau să se axeze pe domeniul comerțului, pe sectorul financiar, pe sectorul iranian al transporturilor, pe sectoarele‑cheie ale industriei gazelor naturale și petrolului și pe desemnări suplimentare în special de persoane aparținând Gărzii Revoluționare Islamice.
4 La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), care, în anexa II, enumeră persoanele și entitățile – altele decât cele desemnate de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite sau de Comitetul pentru Sancțiuni creat prin Rezoluția 1737, menționate în anexa I – ale căror active sunt înghețate. Considerentul (22) al acesteia se referă la Rezoluția 1929 și menționează că această rezoluție observă legătura potențială dintre veniturile Iranului derivate din sectorul energetic și finanțarea activităților sale nucleare sensibile cu risc de proliferare.
5 În cadrul sancțiunilor pe care Uniunea Europeană le‑a adoptat împotriva Iranului în ultimii ani, Decizia 2011/783/PESC a Consiliului din 1 decembrie 2011 (JO L 319, p. 71) a modificat Decizia 2010/413/PESC prin includerea numelor unor noi persoane și entități pe lista persoanelor supuse unor măsuri restrictive prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413.
6 Astfel, prin Decizia 2011/783, numele reclamantei a fost inclus pentru prima dată pe lista prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413, pentru motivele următoare:
„Companie din sectorul energetic care a participat la construcția sitului de îmbogățire a uraniului de la Qom/Fordow. Face obiectului refuzului de export din partea Regatului Unit, Italiei și Spaniei.”
7 De asemenea, Consiliul a adoptat, la 1 decembrie 2011, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1245/2011 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 319, p. 11), care modifică, în conformitate cu Decizia 2011/783, anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (JO L 281, p. 1), printre altele prin includerea numelui reclamantei pentru aceleași motive prevăzute și în Decizia 2011/783.
8 Reclamanta a contestat, la 27 februarie 2012, includerea numelui său pe listele în cauză, prin introducerea unei acțiuni în anulare vizând Decizia 2011/783 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1245/2011, în măsura în care acestea o priveau. Această acțiune a fost înregistrată sub numărul T‑110/12.
9 La 23 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/35/PESC de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 19, p. 22). Considerentul (8) al acestei decizii reia, în esență, cuprinsul considerentului (22) al Deciziei 2010/413 (punctul 4 de mai sus). În plus, potrivit considerentului (13) al Deciziei 2012/35, restricțiile privind admisia și înghețarea fondurilor și resurselor economice ar trebui aplicate unui număr suplimentar de persoane și entități care oferă sprijin guvernului Iranului permițându‑i să continue activitățile sale nucleare sensibile cu risc de proliferare sau perfecționarea vectorilor de transport al armamentelor nucleare, în special persoanele și entitățile care oferă sprijin financiar, logistic sau material guvernului Iranului.
10 Articolul 1 alineatul (7) litera (a) punctul (ii) din Decizia 2012/35 a adăugat la articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413 o literă, prevăzând înghețarea fondurilor aparținând următoarelor persoane și entități:
„c) alte persoane și entități care nu sunt vizate de anexa I care oferă sprijin guvernului Iranului și persoane și entități asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexa II.”
11 În consecință, Consiliul a adoptat, la 23 martie 2012, Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 (JO L 88, p. 1). Pentru punerea în aplicare a articolului 1 alineatul (7) litera (a) punctul (ii) din Decizia 2012/35, articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 267/2012 prevede înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor prevăzute în anexa IX, care au fost identificate ca:
„(d) fiind alte persoane, entități sau organisme care oferă sprijin, de exemplu sprijin material, logistic sau financiar, guvernului Iranului și persoanelor și entităților asociate cu acestea.”
12 La 15 octombrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/635/PESC de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 282, p. 58). Potrivit considerentului (16) al acestei decizii, pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413/PESC, ar trebui să fie incluse și alte persoane și entități, în special entitățile aflate în proprietatea statului iranian care desfășoară activități în sectorul petrolului și gazelor naturale, deoarece acestea reprezintă o sursă semnificativă de venituri pentru guvernul iranian.
13 Articolul 1 alineatul (8) litera (a) din Decizia 2012/635 a modificat articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, care prevede astfel că vor face obiectul unor măsuri restrictive:
„(c) alte persoane și entități care nu intră sub incidența anexei I, care acordă sprijin guvernului Iranului și entități[le] deținute sau controlate de acesta ori persoanele și entitățile asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexa II.”
14 La 21 decembrie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1263/2012 de modificare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO L 356, p. 34). Articolul 1 alineatul (11) din Regulamentul nr. 1263/2012 a modificat articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012, care prevede astfel înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor prevăzute în anexa IX, care au fost identificate ca fiind:
„(d) alte persoane, entități sau organisme care oferă sprijin, de exemplu sprijin material, logistic sau financiar, guvernului Iranului și entități deținute sau controlate de acestea, sau persoane și entități asociate cu acestea”.
15 În Hotărârea din 6 septembrie 2013, Iranian Offshore Engineering & Construction/Consiliul (T‑110/12, Rep., EU:T:2013:411, denumită în continuare „Hotărârea din 6 septembrie 2013”), Tribunalul a anulat Decizia 2011/783 și Regulamentul nr. 1245/11 în măsura în care acestea o priveau pe reclamantă.
16 La 10 octombrie 2013, Consiliul a adresat o scrisoare reclamantei informând‑o că a luat cunoștință de Hotărârea din 6 septembrie 2013, punctul 15 de mai sus (EU:2013:411), și că considera că reclamanta îndeplinea condițiile necesare pentru a face obiectul măsurilor restrictive în cauză în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și cu articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012, care vizează persoanele sau entitățile care oferă sprijin, în special financiar și logistic, guvernului Iranului, ca urmare a activităților sale în sectorul energetic și în special a rolului său important în dezvoltarea zăcământului Sud Pars.
17 La 14 octombrie 2013, reclamanta a solicitat Consiliului să îi acorde acces la dosarul cuprinzând probele pe baza cărora acesta a decis să îi includă din nou numele pe listele persoanelor și entităților sancționate (denumite în continuare „listele în litigiu”).
18 La 31 octombrie 2013, reclamanta și‑a prezentat observațiile și a afirmat că nu existau motive de drept sau de fapt care să justifice includerea numelui său pe listele în litigiu pentru motivele invocate de Consiliu.
19 La 15 noiembrie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/661/PESC de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 306, p. 18). Prin această decizie, numele reclamantei a fost inclus pe lista prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413.
20 În aceeași zi, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1154/2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO L 306, p. 3), prin care numele reclamantei a fost inclus în anexa II la Regulamentul nr. 267/12.
21 În Decizia 2013/661 și în Regulamentul nr. 1154/2013 (denumite în continuare „actele atacate”), includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu este motivată după cum urmează:
„Entitate importantă din sectorul energiei; furnizează venituri substanțiale guvernului Iranului. În această calitate, IOEC furnizează sprijin financiar și logistic guvernului Iranului.”
22 La 18 noiembrie 2013, Consiliul a transmis o scrisoare reclamantei, în care afirma că aprecia că a avut motive pentru a include din nou numele acesteia pe listele în litigiu.
Procedura și concluziile părților
23 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 februarie 2014, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
24 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea actelor atacate în măsura în care o privesc;
– retragerea numelui său din anexele respective la actele menționate;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
25 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
26 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă, în esență, următoarele trei motive. În primul rând, reclamanta arată că actele atacate nu sunt motivate, denunțând astfel o încălcare a articolului 296 TFUE și a principiului protecției jurisdicționale efective. În al doilea rând, reclamanta reproșează Consiliului că a săvârșit o eroare de apreciere și un abuz de putere, precum și că a încălcat normele juridice aplicabile și principiul egalității de tratament prin includerea numelui său pe listele în litigiu fără niciun temei de fapt și fără să fi furnizat nicio probă. În al treilea rând, reclamanta arată că, procedând pentru a doua oară la această includere, Consiliul a încălcat dreptul său de proprietate și principiul proporționalității.
27 Înainte de a aborda aceste diferite motive, este necesar să se observe că, prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită Tribunalului să retragă numele său din anexele la actele atacate. În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 263 TFUE, competențele Tribunalului sunt limitate la controlul legalității actelor adoptate de instituții și că, potrivit articolului 266 TFUE, îi revine instituției emitente a actului anulat să ia măsurile impuse de executarea hotărârilor Tribunalului. În lumina acestor dispoziții, care nu îi permit Tribunalului să retragă un act, al doilea capăt de cerere trebuie interpretat în sensul că aduce numai o simplă precizare primului capăt de cerere.
Cu privire la primul motiv, referitor la motivarea actelor atacate
[omissis]
Cu privire la al doilea motiv, referitor la temeinicia motivelor actelor atacate
40 Reclamanta contestă temeinicia motivelor actelor atacate invocând trei argumente. În primul rând, aceasta susține că nu este o întreprindere din sectorul energiei, ci o întreprindere de inginerie și montaj, specializată în construirea și întreținerea instalațiilor marine fixe și mobile. În al doilea rând, reclamanta susține că este o întreprindere privatizată integral începând din 2010. Sprijinul său financiar acordat guvernului iranian s‑ar limita, ca pentru orice altă întreprindere, la plata impozitelor și a părții care îi revine din contribuțiile sociale. Reclamanta precizează în această privință că reglementarea Uniunii nu permite sancționarea unei întreprinderi ca urmare a simplului fapt că își îndeplinește obligațiile legale. În al treilea rând, reclamanta susține că Consiliul nu a prezentat nicio probă care să permită să se afirme că ea furniza sprijin logistic guvernului iranian.
41 În ceea ce privește primul argument, este cert că reclamanta nici nu vinde, nici nu comercializează produse energetice precum petrolul sau gazele naturale. Totuși, activitățile sale de inginerie, de construcții și de întreținere sunt indispensabile pentru exploatarea acestor resurse. Astfel, reiese atât din site‑ul internet, ale cărui extrase sunt incluse în anexa la cererea introductivă, cât și din statutul reclamantei, în special din al doilea articol din acest statut, că domeniul de expertiză al reclamantei se referă la extragerea și tranzitarea petrolului și a gazelor naturale, în special prin construirea de platforme marine, precum și de gazoducte și de oleoducte. Aceste extrase nu numai că menționează că reclamanta este primul contractant general iranian pentru producerea și instalarea de infrastructuri pe mare pentru industria gazelor naturale și petrolieră iraniană și că oferă de asemenea aceste servicii maritime și terestre la scară internațională, ci furnizează și numeroase exemple de proiecte, cum ar fi dezvoltarea zăcământului Sud Pars.
42 Prin urmare, trebuie respins primul argument, potrivit căruia reclamanta nu este o „entitate importantă în sectorul energiei”, cum afirmă Consiliul în motivarea actelor atacate.
43 În ceea ce privește al doilea argument, referitor la sprijinul financiar acordat guvernului iranian, mai întâi trebuie amintit că acest criteriu nu vizează orice formă de sprijin acordat guvernului iranian, ci numai formele de sprijin care, prin importanța lor cantitativă sau calitativă, contribuie la continuarea activităților nucleare iraniene.
44 Un astfel de sprijin poate rezulta în special din legăturile de capital care leagă o întreprindere de statul iranian, astfel încât acesta beneficiază in fine de dividendele și de valoarea adăugată care rezultă din activitatea exercitată de această întreprindere.
45 În continuare, reiese din jurisprudență că, în caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, Rep., EU:C:2013:518, punctul 121).
46 În sfârșit, trebuie amintit că legalitatea actelor atacate nu poate fi apreciată decât în temeiul elementelor de fapt și de drept pe baza cărora au fost adoptate, iar nu în temeiul unor elemente care au fost aduse la cunoștința Consiliului ulterior adoptării actelor menționate, chiar dacă acesta consideră că adoptarea actelor în cauză se putea întemeia în mod valabil pe elementele respective. Astfel, Tribunalul nu poate accepta invitația Consiliului de a înlocui, de fapt, motivele pe care se întemeiază aceste acte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2012, Oil Turbo Compressor/Consiliul, T‑63/12, Rep., EU:T:2012:579, punctul 29).
47 În speță, Consiliul recunoaște că statul iranian nu mai era unicul acționar al reclamantei la data la care a inclus numele acesteia pe listele în litigiu. Consiliul susține totuși că reclamanta a furnizat probele privind componența exactă a acționariatului său numai în replică. Or, din aceste informații tardive ar reieși că 51 % din acțiunile reclamantei sunt deținute de Oil Pension Fund Investment Company, care este de asemenea o entitate al cărei nume este inclus pe listele în litigiu ca urmare a sprijinului financiar pe care îl acordă guvernului iranian. Prin urmare, Consiliul apreciază că reclamanta este controlată de o entitate parastatală controlată în final de guvernul iranian, aspect pe care reclamanta îl contestă.
48 În ceea ce privește jurisprudența menționată la punctul 46 de mai sus, trebuie să se constate că argumentația Consiliului nu poate fi acceptată.
49 Astfel, rezultă din argumentația fluctuantă a Consiliului că acesta nu cunoștea exact componența acționariatului reclamantei la data adoptării actelor atacate și că solicită, în esență, Tribunalului să efectueze o înlocuire a motivării inițiale a actelor atacate cu motivarea dezvoltată în memoriul în duplică.
50 În consecință, Consiliul nu a dovedit la un standard juridic corespunzător motivul potrivit căruia reclamanta furnizează guvernului iranian venituri substanțiale.
51 Totuși, în măsura în care motivarea actelor atacate se bazează nu numai pe motivul întemeiat pe sprijinul financiar acordat guvernului iranian, ci și pe motivul referitor la sprijinul logistic, trebuie să se examineze și acest motiv. Astfel, în ceea ce privește controlul legalității unei decizii prin care se adoptă măsuri restrictive, Curtea a decis că, având în vedere natura preventivă a acestora, dacă instanța Uniunii consideră că cel puțin unul dintre motivele menționate este suficient de precis și de concret, că este întemeiat și că reprezintă prin el însuși un temei suficient pentru susținerea acelei decizii, împrejurarea că altele dintre acele motive nu ar îndeplini aceste condiții nu poate justifica anularea deciziei menționate (Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, Rep., EU:C:2013:776, punctul 72).
52 În ceea ce privește al treilea argument, reclamanta susține că nu este o întreprindere care are ca obiect de activitate logistica, astfel încât nu poate fi acuzată că furnizează sprijin logistic guvernului iranian.
53 În această privință, contrar celor susținute de reclamantă, este necesar să se considere că definiția termenului „logistic” menționat la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 nu se limitează la activități de transport de mărfuri sau de persoane. Astfel, acest termen este înțeles în mod obișnuit ca incluzând orice activitate care se raportează la organizarea și la executarea unei operațiuni sau a unui proces complex. Logistica este astfel o noțiune transversală care poate să cuprindă diferite tipuri de operațiuni, precum furnizarea de materii prime, gestionarea de materiale, livrarea de produse sau chiar manutențiunea. În consecință, trebuie considerat drept sprijin logistic în sensul dispozițiilor de mai sus orice activitate care, chiar dacă nu are, în sine, nicio legătură directă sau indirectă cu proliferarea nucleară, este totuși susceptibilă, prin importanța sa cantitativă și calitativă, să o favorizeze, permițând guvernului iranian să răspundă unor nevoi logistice determinate, precum în speță în sectorul petrolului și al gazelor naturale, care generează venituri substanțiale pentru guvernul respectiv.
54 Or, astfel cum s‑a arătat deja mai sus, activitățile de inginerie, de construcții și de întreținere desfășurate de reclamantă, care se prezintă drept primul contractant iranian în domeniul construcției și al instalării de infrastructuri pe mare, sunt indispensabile pentru buna funcționare a industriei gazelor naturale și petroliere din Iran. Fără instalațiile de forare, de extracție și de tranzit, în special gazoductele și oleoductele, această industrie nu poate să funcționeze. Prin urmare, instalațiile și realizările reclamantei, prin importanța lor cantitativă și calitativă, sunt necesare pentru a răspunde nevoilor sectorului petrolului și gazelor naturale din Iran, care este controlat de guvernul iranian prin intermediul diferitor întreprinderi de stat. Un astfel de sprijin logistic acordat de reclamantă guvernului menționat îndeplinește deci criteriul prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012, din moment ce, potrivit considerentului (22) al Deciziei 2010/413 și considerentului (8) al Deciziei 2012/35, Iranul încasează din sectorul său energetic venituri substanțiale care îi permit să își finanțeze activitățile nucleare care prezintă un risc de proliferare.
55 Prin urmare, Consiliul nu a săvârșit nicio eroare de apreciere prin includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu pentru motivul că aceasta acordă sprijin logistic guvernului iranian.
56 În consecință, este necesar să se respingă de asemenea afirmațiile reclamantei potrivit cărora Consiliul a săvârșit un abuz de putere și a încălcat principiul egalității de tratament. Aceste afirmații se întemeiază astfel în esență pe faptul că niciun motiv nu justifica înghețarea fondurilor reclamantei. Or, după cum s‑a concluzionat la punctul 55 de mai sus, prin includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu pentru motivul că aceasta acorda sprijin logistic guvernului iranian, Consiliul a aplicat corect criteriul de includere prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2012/635 (a se vedea punctul 13 de mai sus), și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 (a se vedea punctul 14 de mai sus).
57 În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, referitor la dreptul de proprietate și la principiul proporționalității
[omissis]
67 Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate
Cu privire la cheltuielile de judecată
68 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la toate concluziile sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Consiliului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Iranian Offshore Engineering & Construction Co. suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 iunie 2015.
Semnături