Language of document : ECLI:EU:T:2014:92

Cauza T‑91/11

InnoLux Corp.

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața mondială a ecranelor cu cristale lichide (LCD) – Acorduri și practici concertate în materie de prețuri și de capacități de producție – Competență teritorială – Vânzări interne – Vânzări de produse finite care încorporează produsele care fac obiectul cartelului – Încălcare unică și continuă – Amenzi – Metodă de rotunjire – Competență de fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 27 februarie 2014

1.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Calculul cuantumului de bază al amenzii – Stabilirea valorii vânzărilor – Criterii – Luare în considerare a vânzărilor care nu sunt afectate în mod real de practicile ilicite– Admisibilitate – Luare în considerare a valorii produselor care fac obiectul cartelului care au fost încorporate în produse finite vândute terților de filiale – Admisibilitate

[art. 101 alin. (1) TFUE, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2), Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 13]

2.      Concurență – Norme ale Uniunii – Domeniu de aplicare teritorial – Înțelegere între întreprinderi stabilite în afara Uniunii, dar care este pusă în aplicare și își produce efectele pe piața internă – Competența Comisiei de a aplica normele de competență ale Uniunii – Admisibilitate în raport cu dreptul internațional public – Intervenția filialelor, a agenților sau a sucursalelor stabilite în afara Uniunii – Irelevanță

(art. 101 TFUE)

3.      Concurență – Amenzi – Orientări privind calcularea amenzilor – Metodă de calcul care ia în considerare diverse elemente de flexibilitate – Putere de apreciere a Comisiei – Respectarea principiului egalităţii de tratament

[art. 101 alin. (1) TFUE, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2), Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

4.      Concurență – Amenzi – Putere de apreciere a Comisiei – Apreciere în funcție de comportamentul individual al întreprinderii – Relevanța lipsei unei sancțiuni aplicate unui alt operator economic – Inexistenţă – Revendicarea beneficiului unei nelegalități de care a profitat alt operator economic – Inadmisibilitate

[art. 101 alin. (1) TFUE]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecţiunile – Caracter provizoriu – Obligația Comisiei de a explica în decizia finală diferențele existente între aceasta și aprecierile sale provizorii – Lipsă

[art. 101 alin. (1) TFUE, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

6.      Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Imputarea unei răspunderi în sarcina unei întreprinderi pentru ansamblul încălcării – Condiții

[art. 101 alin. (1) TFUE]

7.      Înțelegeri – Definirea pieței – Obiect – Aprecierea impactului înțelegerii asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre – Consecințe cu privire la obiecțiunile formulate în privința sa

[art. 101 alin. (1) TFUE]

8.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Încălcare unică și continuă – Obligația Comisiei de a investiga printr‑o singură procedură comportamente care fac parte dintr‑o încălcare unică și continuă – Lipsă – Putere de apreciere a Comisiei cu privire la întinderea procedurilor – Limite – Respectarea principiului ne bis in idem

[art. 101 alin. (1) TFUE]

9.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie de constatare a unei încălcări – Obligația de motivare – Conţinut

[art. 101 alin. (1) TFUE și art.102 TFUE și 296 TFUE]

10.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Limite – Respectarea principiului egalităţii de tratament – Obligația Comisiei de a‑și respecta practica decizională anterioară – Lipsă

[art. 101 alin. (1) TFUE]

11.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Calculul cuantumului de bază al amenzii – Luare în considerare a caracteristicilor încălcării apreciate în ansamblu

[art. 101 alin. (1) TFUE, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2), Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 19-25]

12.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond a instanței Uniunii – Domeniu de aplicare – Luare în considerare a lipsei de colaborare din partea unei întreprinderi în cursul procedurii administrative – Majorarea amenzii – Condiție

[art. 101 TFUE, 102 TFUE și 261 TFUE, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 alin. (2) și (3), art. 23 alin. (1) și art. 31].

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 36-48 și 53)

2.      În materie de concurență, atunci când întreprinderile care au sediul în afara Spațiului Economic European (SEE), dar care produc bunuri care sunt vândute terților în SEE, se concertează cu privire la prețurile pe care le acordă clienților lor stabiliți în SEE și pun în aplicare această concertare prin vânzări la prețuri coordonate în mod efectiv, participă la o concertare care are ca obiect și ca efect restrângerea concurenței pe piața internă, în sensul articolului 101 TFUE, și cu privire la care Comisia are competență teritorială de investigare. Astfel, o încălcare a articolului 101 TFUE implică două elemente privind comportamentul, mai precis formarea înțelegerii și punerea în aplicare a acesteia. Faptul ca aplicabilitatea interdicțiilor prevăzute de dreptul concurenței să depindă de locul formării înțelegerii ar conduce în mod evident la punerea la dispoziția întreprinderilor a unui mijloc facil de a se sustrage de la interdicțiile respective. Prin urmare, ceea ce este important este locul în care înțelegerea este pusă în aplicare.

Pe de altă parte, pentru a determina dacă acest loc este situat în SEE, nu contează că participanții la înțelegere au recurs sau nu au recurs la filiale, agenți, subagenți sau sucursale stabilite în SEE pentru a pune bazele unor contacte între ei și cumpărătorii care sunt stabiliți în SEE. Din moment ce condiția privind punerea în aplicare este îndeplinită, competența Comisiei de a aplica normele de concurență ale Uniunii în privința unor astfel de comportamente este acoperită de principiul teritorialității care este universal recunoscut în dreptul internațional public.

Atunci când o înțelegere de dimensiune mondială are un obiect anticoncurențial, aceasta este pusă în aplicare pe piața internă prin simplul fapt că produsele care fac obiectul cartelului sunt comercializate pe această piață. Astfel, punerea în aplicare a unei înțelegeri nu implică în mod necesar ca ea să producă efecte reale. În realitate, problema dacă înțelegerea a avut efecte concrete asupra prețurilor practicate de participanți nu este relevantă decât în cadrul stabilirii gravității înțelegerii, în vederea calculului amenzii, cu condiția ca Comisia să decidă să se întemeieze pe acest criteriu. Noțiunea de punere în aplicare se întemeiază, în esență, pe noțiunea de întreprindere din dreptul concurenței, căreia trebuie să i se recunoască un rol determinant în stabilirea limitelor competenței teritoriale a Comisiei de a aplica dreptul concurenței. În special, dacă o întreprindere a participat la o înțelegere concepută în afara SEE, Comisia trebuie să poată să cerceteze repercusiunile pe care le‑a avut comportamentul acestei întreprinderi asupra concurenței pe piața internă și să îi aplice o amendă proporțională cu nocivitatea acestei înțelegeri asupra concurenței de pe piața respectivă.

(a se vedea punctele 58-60, 66, 67, 69, 70 și 75)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 78-80 și 88)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 93 și 142)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 95 și 96)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 101-103, 126 și 128)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 129-134)

8.      În materie de concurență, dacă interpretarea noțiunii de încălcare unică și continuă permite Comisiei să investigheze printr‑o singură procedură și o singură decizie, în același timp, mai multe comportamente care ar fi putut fi investigate în mod individual, aceasta nu are drept consecință obligația Comisiei de a proceda astfel. Prin urmare, Comisia dispune de o putere de apreciere cu privire la întinderea procedurilor pe care le inițiază. În această privință, Comisia nu poate fi obligată să constate și să sancționeze toate comportamentele anticoncurențiale și instanțele Uniunii nu ar putea să se pronunțe – chiar dacă numai în scopul reducerii amenzii – cu privire la faptul că, în lumina probelor aflate la dispoziția sa, Comisia ar fi trebuit să stabilească existența unei încălcări săvârșite de‑a lungul unei anumite perioade și de o anumită întreprindere.

Exercitarea acestei puteri face obiectul controlului jurisdicțional. Totuși, numai în cazul în care s‑ar putea demonstra că, fără un motiv obiectiv, Comisia a inițiat două proceduri distincte referitoare la o situație de fapt unitară alegerea sa ar putea fi considerată abuz de putere. Atunci când Comisia nu dispune sau nu dispune încă de probe suficiente împotriva anumitor întreprinderi bănuite că au participat la aceeași încălcare unică, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, care justifică alegerea Comisiei de a urmări operatori diferiți prin proceduri distincte, Comisia fiind obligată în mod special să respecte, eventual, principiul ne bis in idem.

(a se vedea punctele 136-139)

9.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 141)

10.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 144)

11.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 150 și 151)

12.    În materie de concurență, controlul de legalitate a deciziilor adoptate de Comisie este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Prin urmare, revine Tribunalului, în cadrul competenței sale de fond, sarcina de a aprecia, la data la care adoptă decizia sa, dacă întreprinderilor în cauză li s‑a aplicat o amendă al cărei cuantum reflectă corect gravitatea încălcării în cauză. Deși revine Tribunalului sarcina de a aprecia circumstanțele speței pentru a stabili cuantumul amenzii, exercitarea unei competențe de fond nu poate antrena, la momentul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate, o discriminare între întreprinderile care au participat la o înțelegere contrară articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Totuși, pentru a păstra efectul util al articolului 18 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia are dreptul să oblige o întreprindere să furnizeze toate informațiile necesare privind faptele de care aceasta poate avea cunoștință și să îi comunice, dacă este cazul, documentele aferente care sunt în posesia sa, singura condiție aplicabilă fiind aceea de a nu impune întreprinderii obligația de a furniza răspunsuri prin care ar fi determinată să admită existența încălcării, sarcina probării acesteia revenind Comisiei. Unei întreprinderi căreia Comisia îi adresează o solicitare de informații în temeiul dispozițiilor articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 îi revine, în consecință, o obligație de colaborare activă și poate fi sancționată cu o amendă specifică, prevăzută de dispozițiile articolului 23 alineatul (1) din acest regulament, care poate reprezenta până la 1 % din cifra sa de afaceri totală, dacă furnizează, în mod intenționat sau din neglijență, informații inexacte sau care induc în eroare. Rezultă că, în exercitarea competențelor sale de fond, Tribunalul poate lua în considerare, dacă este cazul, lipsa de cooperare din partea unei întreprinderi și să majoreze, în consecință, cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată pentru încălcarea articolului 101 TFUE sau a articolului 102 TFUE, cu condiția ca această întreprindere să nu fi fost sancționată pentru același comportament cu o amendă specifică în temeiul dispozițiilor articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr.1/2003.

Aceasta ar putea fi, de exemplu, situația în ipoteza în care, ca răspuns la o cerere în acest sens din partea Comisiei, o întreprindere ar fi omis să prezinte, în mod intenționat sau din neglijență, în cursul procedurii administrative, elemente determinante în vederea stabilirii cuantumului amenzii și de care dispunea sau ar fi putut să dispună la momentul adoptării deciziei atacate. Deși, în cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul nu este împiedicat să ia în considerare astfel de elemente, nu este mai puțin adevărat că întreprinderea care le invocă numai în etapa contencioasă, aducând astfel atingere finalității și bunei desfășurări a procedurii administrative, riscă luarea în considerare a acestei circumstanțe cu ocazia determinării de către Tribunal a cuantumului adecvat al amenzii.

Or, împrejurarea că o întreprindere a săvârșit erori atunci când a furnizat Comisiei datele necesare pentru calculul valorii vânzărilor relevante, întrucât a inclus în aceasta vânzări ale altor produse decât produsele care fac obiectul cartelului, nu permite să se considere că această întreprindere nu și‑a îndeplinit obligația de colaborare rezultată din dispozițiile articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 în așa măsură încât să trebuiască să se țină seama de acest aspect la stabilirea cuantumului amenzii. Astfel, întreprinderea în cauză nu a încercat să inducă în eroare Comisia și nici nu i‑a prezentat date brute, pornind de la care Comisia ar fi trebuit să calculeze valoarea vânzărilor relevante, fără să îi furnizeze în același timp precizările necesare pentru a obține, din acestea, datele nete. Ea a recurs la consultanți externi specializați pentru a putea furniza Comisiei datele necesare, dar a comis neglijența de a nu explica acestor consultanți diferențele existente între anumite tipuri de produse în cauză. În această privință, ea nu avea în mod evident niciun interes ca Comisia să primească date eronate, care includeau vânzările altor produse decât produsele care fac obiectul cartelului, din moment ce aceste inexactități nu puteau fi decât în detrimentul său, conducând la un cuantum mai ridicat al amenzii pe care i‑o va aplica Comisia.

(a se vedea punctele 156, 157, 165 și 167-172)