Language of document :

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 19 martie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Contencioso Administrativo n° 2 de A Coruña - Spania) – Compañía de Tranvías de La Coruña, SA/Ayuntamiento de A Coruña

(Cauza C-45/19)1

[Trimitere preliminară – Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 – Servicii publice de transport feroviar și rutier de călători – Articolul 8 – Regim tranzitoriu – Articolul 8 alineatul (3) – Expirarea contractelor de servicii publice – Calculul duratei maxime a contractelor stabilite la 30 de ani – Determinarea datei de la care începe să curgă durata maximă de 30 de ani]

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Juzgado de lo Contencioso Administrativo n° 2 de A Coruña

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Compañía de Tranvías de La Coruña, SA

Pârât: Ayuntamiento de A Coruña

Dispozitivul

Articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului trebuie interpretat în sensul că durata maximă de 30 de ani prevăzută în această dispoziție pentru contractele menționate la articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din acest regulament începe să curgă la data intrării în vigoare a regulamentului respectiv.

____________

1     JO C 155, 6.5.2019.