Language of document : ECLI:EU:T:2017:622

Cauza T119/10

Regatul Țărilor de Jos

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare – FEDER – Reducerea unei contribuții financiare – Programul Interreg II/C «Bazin de inundare Rin‑Mosela» – Nerespectarea termenului de adoptare a unei decizii – Încălcarea normelor fundamentale de procedură – Acțiune în mod vădit fondată”

Sumar – Ordonanța Tribunalului (Camera a cincea) din 13 septembrie 2017

1.      Acțiune în anulare – Motive – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură – Examinare din oficiu de către instanță – Condiție – Respectarea principiului contradictorialității

(art. 263 TFUE)

2.      Coeziune economică, socială și teritorială – Intervenții structurale – Finanțare de către Uniune – Regulamentul nr. 1083/2006 – Corecții financiare – Termenul de adoptare a deciziei Comisiei – Aplicabilitate în privința programelor instituite înainte de 2007

(Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, art. 100)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 64 și 65)

2.      În ceea ce privește termenele care trebuie respectate de Comisie înainte de a se pronunța asupra unei corecții financiare în materie de verificare a conturilor FEDER, articolul 100 din Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune se aplică și programelor anterioare perioadei 2007-2013, conform principiului potrivit căruia normele de procedură se aplică imediat după intrarea lor în vigoare. Prin urmare, Comisia trebuie să respecte, în vederea adoptării unei decizii de reducere a unui program instituit înainte de 1 ianuarie 2007, termenul de șase luni prevăzut la articolul 100 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1083/2006.

(a se vedea punctele 72 și 75)