Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 25 aprilie 2024(1)
Cauza C‑159/23
Sony Computer Entertainment Europe Ltd
împotriva
Datel Design and Development Ltd,
Datel Direct Ltd,
JS
[cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania)]
„Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală – Drept de autor și drepturi conexe – Protecția juridică a programelor pentru calculator – Directiva 2009/24/CE – Articolul 1 – Domeniu de aplicare – Acte restricționate – Articolul 4 alineatul (1) – Transformarea unui program pentru calculator – Schimbarea conținutului variabilelor stocate în memoria locală și utilizate în timpul rulării programului”
Introducere
1. Atât în temeiul dreptului Uniunii, cât și în temeiul dreptului internațional care se aplică în Uniune(2), programele pentru calculator trebuie protejate ca opere literare în sensul Convenției de la Berna(3). Această calificare poate ridica îndoieli. Deși, într‑adevăr, un program pentru calculator se poate prezenta sub forma unui „text”, cu alte cuvinte a unei liste de instrucțiuni care trebuie executate de calculator, acesta este un text specific în multe privințe și nu seamănă cu nicio altă categorie de opere literare.
2. Destinația unui asemenea program nu este de a fi citit sau exploatat în orice alt mod direct de utilizator, ci de a controla funcționarea unei mașini capabile să prelucreze date, cu alte cuvinte a unui calculator. Forma utilă a unui program pentru calculator, cea în care aceste programe sunt distribuite în mod normal utilizatorilor, nu este nici măcar lizibilă pentru om, întrucât este destinată să fie executată de mașină. De altfel, însăși forma lizibilă pentru om a unui program pentru calculator nu este comprehensibilă decât pentru persoanele calificate, întrucât este formulată într‑un limbaj artificial (limbajul de programare), care, cel mai adesea, nu este accesibil utilizatorilor medii ai acestor programe. Rezultă de aici o caracteristică deosebit de importantă din punctul de vedere al dreptului de autor asupra programelor pentru calculator în calitate de opere protejate, și anume că, din cauza modalității de funcționare a calculatoarelor, în mod normal fiecare utilizare a unui program necesită unul sau mai multe acte de reproducere a acestuia, acte care sunt supuse autorizării de către titularul dreptului de autor asupra programului respectiv.
3. Prin urmare, nu este surprinzător că protecția programelor pentru calculator, așa cum este concepută în dreptul Uniunii, diferă în mare măsură de normele „generale” ale dreptului de autor și se apropie mai degrabă de un sistem de protecție special(4). Astfel, acest sistem de protecție oferă titularilor un control mai mare, pe de o parte, cu privire la acțiunile utilizatorilor în sfera lor privată, sferă care este în mod normal în afara domeniului de aplicare al dreptului de autor, și, pe de altă parte, cu privire la actele care nu țin în mod normal de monopolul autorului, precum transformarea operei de către utilizator pentru propriile nevoi. Acest control este atât de extins încât chiar și simpla cunoaștere a operei, care este fundamentală în cazul normal al unei opere literare, nu este permisă decât în temeiul unei excepții, într‑o măsură limitată și în anumite condiții. Pe de altă parte, excepțiile prevăzute în mod normal în privința dreptului de autor, începând cu excepția denumită a „copiei private”, sunt excluse din sistemul de protecție a programelor pentru calculator.
4. Nu este mai puțin adevărat că protecția în calitate de opere literare presupune o limită intrinsecă importantă, și anume că această protecție este în principiu limitată la forma de exprimare a operei, altfel spus la text.
5. În prezenta cauză, se pune problema dacă și, eventual, în ce măsură protecția conferită de dreptul Uniunii programelor pentru calculator se poate aplica și dincolo de textul însuși. Cu alte cuvinte: până la ce punct poate fi extinsă noțiunea de „text” în cazul unor asemenea programe?
6. În mod concret, trebuie să se stabilească, în contextul jocurilor video, dacă terții pot să creeze, iar utilizatorii să folosească, fără autorizarea titularilor drepturilor de autor asupra acestor jocuri, programe care să permită facilitarea unui joc prin eludarea anumitor dificultăți concepute de autorul său, denumite în mod obișnuit „software folosit pentru trișat” (cheat software). Titularii drepturilor de autor asupra acestor jocuri video ar urmări, în opinia noastră, să aibă „ce este mai bun în ambele lumi”, cu alte cuvinte să supună protecției foarte extinse a programelor pentru calculator elemente care ar putea necesita, în cel mai bun caz, o protecție mult mai limitată în temeiul dispozițiilor „generale” ale dreptului de autor.
7. Implicațiile prezentei cauze depășesc însă domeniul strict al jocurilor video, întrucât software‑urile care permit o utilizare diferită a programelor pentru calculator față de concepția lor original pot exista în alte sectoare.
Cadrul juridic
Dreptul internațional
8. În temeiul articolului 4 din Tratatul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) privind drepturile de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996(5):
„Programele pentru calculator sunt protejate ca opere literare în sensul articolului 2 din Convenția de la Berna. Protecția prevăzută se aplică programelor pentru calculator oricare ar fi modul sau forma lor de exprimare.”
9. O dispoziție similară figurează la articolul 10 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală(6), potrivit căruia:
„Programele pentru calculator, fie că sunt exprimate în cod sursă, fie în cod obiect, vor fi protejate ca opere literare în temeiul [Convenției de la Berna].”
Dreptul Uniunii
10. Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/29/CE(7) prevede:
„Cu excepția cazurilor menționate la articolul 11, prezenta directivă lasă intacte și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor comunitare privind:
(a) protecția juridică a programelor pentru calculator.”
11. În temeiul articolului 2 litera (a) din această directivă:
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
(a) pentru autori, a operelor lor.”
12. Articolul 1 din Directiva 2009/24/CE(8) prevede:
„(1) În conformitate cu dispozițiile prezentei directive, statele membre protejează programele pentru calculator, prin dreptul de autor, în calitate de opere literare în înțelesul [Convenției de la Berna]. În înțelesul prezentei directive, noțiunea «program pentru calculator» include materialul de concepție pregătitor.
(2) Protecția în conformitate cu prezenta directivă se aplică oricărei forme de exprimare a unui program pentru calculator. Ideile și principiile care se află la baza unui element al oricărui program pentru calculator, inclusiv cele care se află la baza interfețelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive.
(3) Un program pentru calculator este protejat dacă este original, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului. Niciun alt criteriu nu se aplică pentru a stabili dacă acesta poate beneficia de protecție.
[…]”
13. În temeiul articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (b) din această directivă:
„Sub rezerva articolelor 5 și 6, drepturile exclusive ale titularului în înțelesul articolului 2 cuprind dreptul de a efectua sau de a autoriza:
(a) reproducerea permanentă sau provizorie a unui program pentru calculator, în totalitate sau parțial, prin orice mijloc și sub orice formă. În măsura în care încărcarea, prezentarea, rularea, transmiterea sau stocarea programului pentru calculator necesită o astfel de reproducere a programului, aceste acte de reproducere sunt supuse autorizării de către titularul dreptului;
(b) traducerea, adaptarea, dispunerea și orice altă transformare a programului pentru calculator și reproducerea rezultatelor acestor acte, fără a aduce atingere drepturilor persoanei care transformă programul pentru calculator.”
14. În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din directiva menționată:
„În absența unor clauze contractuale speciale, nu necesită autorizarea de către titular actele menționate la articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b), în cazul în care aceste acte sunt necesare pentru a permite dobânditorului legal să utilizeze programul pentru calculator conform destinației sale, inclusiv pentru a corecta erorile.”
Dreptul german
15. Dispozițiile menționate mai sus din Directiva 2009/24 au fost transpuse în dreptul german în special la articolele 69a și 69c din Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte – Urheberrechtsgesetz (Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe) din 9 septembrie 1965(9), astfel cum a fost modificată prin Legea din 23 iunie 2021(10).
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
16. Sony Computer Entertainment Europe Ltd (denumită în continuare „Sony”), societate stabilită în Regatul Unit, comercializează, în calitate de beneficiară a unei licențe exclusive pentru Europa, console de jocuri PlayStation, precum și jocuri pentru aceste console. Până în anul 2014, Sony comercializa astfel printre altele PlayStation Portable (PSP) și jocul „MotorStorm: Arctic Edge”, pentru această consolă.
17. Societățile Datel Design and Development Ltd și Datel Direct Ltd (denumite în continuare, împreună, „Datel”), stabilite de asemenea în Regatul Unit, dezvoltă, produc și comercializează software, în special produse complementare pentru consolele de jocuri ale Sony, printre care software‑ul „Action Replay PSP”, precum și un dispozitiv, Tilt FX, care permite controlul PSP prin mișcare în spațiu.
18. Produsul software al Datel funcționează exclusiv cu jocurile originale ale Sony. Executarea acestui program software se efectuează prin conectarea PSP la un calculator și prin introducerea în PSP a unui USB pe care este înscris software‑ul respectiv. După repornirea PSP, utilizatorul poate accesa de pe această consolă o rubrică de meniu suplimentară, care permite să se aducă modificări la jocurile Sony. Printre aceste modificări figurează, de exemplu, în cazul jocului „MotorStorm: Arctic Edge”, opțiuni ce permit anularea restricțiilor atunci când se folosește modul „turbo” (booster) sau când se selectează șoferii, o parte dintre ei putând fi în mod normal activați numai după acumularea unui anumit număr de puncte.
19. În primă instanță în cauza principală, Sony a solicitat în esență să se interzică societății Datel comercializarea software‑ului destinat să funcționeze cu jocurile și consolele Sony. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2012, Landgericht Hamburg (Tribunalul Regional din Hamburg, Germania) a admis în parte cererile formulate de Sony. Această hotărâre a fost însă modificată în apel de Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg, Germania), care a respins în totalitate acțiunea formulată de Sony.
20. Instanța de trimitere, care este sesizată cu recurs introdus împotriva hotărârii pronunțate de Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg), arată că admiterea acestui recurs depinde de aspectul dacă utilizarea software‑ului în discuție al Datel încalcă dreptul exclusiv de transformare a unui program pentru calculator. Or, această chestiune ar ridica incertitudini cu privire la interpretarea articolului 1 alineatele (1)-(3) și a articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/24.
21. Potrivit acestei instanțe, în cauza principală, Sony susține printre altele că, prin intermediul produselor software ale Datel, utilizatorii transformă programele pentru calculator aferente jocurilor sale într‑un mod nepermis de dreptul de autor, iar Datel este responsabil pentru această transformare. Totuși, părțile nu contestă că nici software‑ul în discuție al Datel, nici utilizatorii acestuia nu accesează și nici nu modifică în vreun fel codul programelor respective. Astfel, acest software, rulat în același timp cu programul pentru calculator al Sony, modifică doar conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memorie și pe care le utilizează în timpul rulării acestui program.
22. În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Se aduce atingere sferei de protecție a unui program pentru calculator în conformitate cu articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 2009/24 în cazul în care nu se modifică codul obiect sau codul sursă al unui program pentru calculator sau reproducerea acestuia, ci un alt program, care rulează concomitent cu programul pentru calculator protejat, modifică conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memorie și pe care le utilizează în timpul rulării programului?
2) Există o transformare în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/24 în cazul în care nu se modifică codul obiect sau codul sursă al unui program pentru calculator sau reproducerea acestuia, ci un alt program, care rulează concomitent cu programul pentru calculator protejat, modifică conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memorie și pe care le utilizează în timpul rulării programului?”
23. Cererea de decizie preliminară a fost primită la Curte la 15 martie 2023. Părțile din litigiul principal, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți au fost reprezentate în ședința care a avut loc la 25 ianuarie 2024.
Analiză
24. Litigiul principal privește pretinsa încălcare a dreptului exclusiv al Sony, întemeiat pe articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/24, de a autoriza orice transformare a unui program pentru calculator asupra căruia această societate deține drepturi de autor. Instanța de trimitere adresează două întrebări preliminare pe care le consideră independente. Răspunsul la prima întrebare preliminară îl determină însă, în mod necesar, pe cel care va fi dat la a doua întrebare. Prin urmare, vom aborda această a doua întrebare doar foarte succint.
25. Cu titlu de observație introductivă, trebuie să remarcăm că procedura principală și, așadar, întrebările preliminare privesc numai pretinsele încălcări de către Datel ale drepturilor exclusive ale Sony asupra programelor sale pentru calculator care rezultă din utilizarea de către utilizatorii acestor programe a software‑ului Datel. Prin urmare, aceste întrebări nu se referă nici la eventualele încălcări ale drepturilor Sony săvârșite de Datel în timpul dezvoltării programului său, nici la responsabilitatea Datel pentru o eventuală încălcare a altor drepturi ale Sony decât drepturile de autor, cum ar fi încălcarea mărcii sau concurența neloială, și nici la răspunderea utilizatorilor software‑urilor în litigiu. Nu vom aborda, așadar, aceste aspecte în prezentele concluzii.
26. În schimb, deși litigiul principal nu privește, astfel cum s‑a confirmat în ședință, nici o eventuală încălcare a drepturilor de autor ale Sony asupra altor elemente ale jocurilor sale video decât programele pentru calculator aferente acestor jocuri, vom examina pe scurt această chestiune în măsura în care a fost ridicată de Comisie și a fost discutată de părți în ședință.
Cu privire la prima întrebare preliminară
27. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 2009/24 trebuie interpretat în sensul că protecția conferită de această directivă în temeiul dispoziției menționate se extinde la conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memoria calculatorului și pe care le utilizează în timpul rulării sale, în situația în care un alt program care rulează concomitent cu programul pentru calculator protejat modifică conținutul respectiv, fără să se modifice însă codul obiect sau codul sursă al acestui din urmă program.
28. Cu alte cuvinte, instanța de trimitere solicită Curții să clarifice obiectul protecției conferite programelor pentru calculator de Directiva 2009/24.
Cu privire la obiectul protecției conferite de Directiva 2009/24
29. Directiva 2009/24 nu definește noțiunea de „program pentru calculator”. Potrivit expunerii de motive a Directivei 91/250/CEE(11), directivă care a fost codificată prin Directiva 2009/24, această absență a definiției se explică prin preocuparea de a evita eventuala obsolescență a unei asemenea definiții odată cu progresul tehnic(12). Această prudență pare superfluă, întrucât se poate face trimitere în continuare la definiția conținută în expunerea de motive respectivă, potrivit căreia această noțiune desemnează „un ansamblu de instrucțiuni având ca scop îndeplinirea unor funcții de un sistem de prelucrare a informațiilor, numit calculator”(13). Această definiție, a cărei pertinență nu a avut de suferit în niciun fel din cauza progresului tehnic, constituie un punct de plecare perfect pentru analiza obiectului protecției conferite de Directiva 2009/24.
30. În pofida lipsei unei definiții legale a noțiunii de „program pentru calculator”, Directiva 2009/24 conține o serie de precizări privind obiectul și natura protecției pe care o conferă.
31. Astfel, în primul rând, articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede că programele pentru calculator sunt protejate prin dreptul de autor, în calitate de opere literare. Această afirmație are consecințe în ceea ce privește atât întinderea, cât și natura protecției în cauză.
32. În al doilea rând, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din directiva menționată, protecția se aplică oricărei forme de exprimare a unui program pentru calculator, cu excluderea tuturor ideilor și principiilor care se află la baza unui element al unui asemenea program. Având în vedere că acesta este un principiu general al dreptului de autor, este semnificativ faptul că legiuitorul a considerat necesar să îl enunțe în mod expres în partea normativă a Directivei 2009/24.
33. În sfârșit, în al treilea rând, articolul 1 alineatul (3) din această directivă definește nivelul de exigență pentru a putea beneficia de protecție, prevăzând că este protejat orice program pentru calculator care este original, cu alte cuvinte care reprezintă o creație intelectuală proprie autorului, iar aplicarea oricărui alt criteriu este exclusă. Deși această dispoziție nu stabilește un nivel de exigență deosebit de ridicat pentru ca un program pentru calculator să poată beneficia de protecția în cauză, eliminând printre altele, în conformitate cu considerentul (8) al Directivei 2009/24, orice evaluare a calității sau a valorii sale estetice, aceasta pare însă să excludă protecția elementelor, luate în considerare izolat, care nu reprezintă creația intelectuală a autorului programului.
34. Aceste elemente ale definiției obiectului protecției cuprinse chiar în Directiva 2009/24 au fost dezvoltate și clarificate în jurisprudența Curții.
35. Astfel, făcând trimitere la articolul 10 alineatul (1) din Acordul TRIPS, Curtea a considerat, în Hotărârea Bezpečnostní softwarová asociace(14), că protecția conferită de Directiva 91/250, ale cărei dispoziții relevante erau identice cu cele ale Directivei 2009/24, cuprinde programul pentru calculator în toate formele sale, care permit reproducerea sa în diferite limbaje informatice, precum codul sursă și codul obiect(15). În această hotărâre, Curtea a statuat că o interfață cu utilizatorul nu constituie o asemenea formă de exprimare a programului pentru calculator, ci doar un element al acestui program prin intermediul căruia utilizatorii exploatează funcționalitățile programului respectiv și nu beneficiază, așadar, de protecția prevăzută de Directiva 91/250(16).
36. Întemeindu‑se pe aceste considerații, Curtea a exclus în continuare de la protecția conferită de Directiva 91/250 elemente precum funcționalitățile unui program pentru calculator, limbajul de programare și formatul fișierelor de date utilizate în cadrul unui asemenea program(17). Singura excepție ar privi situația în care ar fi recopiate părțile codului sursă sau ale codului obiect referitoare la limbajul de programare sau la formatul de fișier de date, caz în care ar fi vorba despre o reproducere parțială a programului pentru calculator(18). Această precizare nu privește însă funcționalitățile unui program, întrucât distincția între codul (sursă sau obiect) al unui program și funcționalitățile sale este clară și netă.
37. Din această jurisprudență reiese că, în practică, formele de exprimare a programelor pentru calculator protejate în temeiul Directivei 2009/24 sunt codul sursă și codul obiect(19), întrucât permit reproducerea, în tot sau în parte, a programului dat. În schimb, alte elemente ale unui program pentru calculator în sens larg, cum ar fi în special funcționalitățile acestuia, nu sunt protejate de această directivă.
38. O astfel de interpretare a Directivei 2009/24 sau a celei care a precedat‑o, în sensul că limitează protecția la codul sursă și la codul obiect al unui program pentru calculator, este conformă cu natura protecției prin dreptul de autor, ca opere literare, regimul de protecție ales de legiuitorul Uniunii. O asemenea protecție vizează în mod necesar textul operei, în măsura în care, în ceea ce privește o operă literară, expresia creației intelectuale a autorului se reflectă în text. Or, în cazul programelor pentru calculator, textul este codul, cu alte cuvinte un ansamblu structurat de instrucțiuni în funcție de care mașina trebuie să efectueze sarcinile prevăzute de autorul programului.
39. Este, desigur, adevărat că un program pentru calculator în sens larg nu se poate rezuma la codul său. De fapt, ceea ce interesează utilizatorul și ceea ce îl determină să plătească prețul de achiziție a unui program de calculator nu este posibilitatea de a cunoaște codul acestui program, posibilitate pe care, în mod normal, nu o va avea în niciun caz, programul fiindu‑i livrat numai sub formă de cod obiect, ci funcționalitățile programului respectiv care permit obținerea, cu ajutorul calculatorului, a unui anumit rezultat.
40. Acesta este însă tocmai specificul protecției programelor pentru calculator prin dreptul de autor de a fi limitat în mod voluntar la expresia „literală” a programului sub forma codului. În cazul Directivei 2009/24, această intenție a legiuitorului Uniunii transpare foarte clar din articolul 1 alineatele (1) și (2) din directivă, potrivit căruia programele pentru calculator sunt protejate în calitate de opere literare și această protecție se aplică numai formei lor de exprimare, cu excluderea ideilor și a principiilor care se află la baza lor. Aceste clarificări lasă puțină marjă de manevră în interpretarea dispozițiilor directivei în ceea ce privește obiectul protecției și limitele acesteia.
41. Limitarea protecției programelor pentru calculator la exprimarea acestora sub formă de cod este conformă și cu obiectivul protecției respective. Acesta constă în protejarea autorilor de programe împotriva reproducerii neautorizate și copierii acestor programe, care au devenit foarte ușoare și ieftine în mediul digital, precum și împotriva distribuirii copiilor „piratate” ale acestora. În schimb, protecția programelor pentru calculator nu trebuie să împiedice nici dezvoltarea produselor de software concurente sau compatibile, dacă acestea nu constituie simple copii ale programelor existente, nici utilizarea programelor de către utilizatorii legitimi în sfera lor privată(20). Prin urmare, este logic că Curtea a limitat protecția la formele de exprimare care permit reproducerea totală sau parțială a programului pentru calculator(21).
42. În lumina acestor observații trebuie analizată problema ridicată prin intermediul primei întrebări preliminare.
Cu privire la aplicarea în prezenta cauză
43. Amintim că prima întrebare preliminară vizează aspectul dacă protecția programelor pentru calculator conferită de Directiva 2009/24 se extinde la „conținutul variabilelor” pe care un astfel de program le introduce în memoria calculatorului și le utilizează apoi în timpul rulării sale. Prin urmare, este necesar, în prealabil, să se ridice problema semnificației termenilor „conținutul variabilelor” utilizați de instanța de trimitere.
44. După cum explică Sony în observațiile sale, în informatică, prin „variabilă” se înțelege o locație în memoria calculatorului în care sunt salvate informații, altfel spus date, în timpul rulării unui program pentru calculator și la care poate avea acces acest program pentru a utiliza informațiile respective în realizarea sarcinilor sale. Codul programului definește în mod normal parametrii variabilei, precum locația sa în memorie, denumirea sa, tipul de date care pot fi salvate acolo etc.(22). Informația concretă salvată într‑o asemenea locație este numită „valoare” a variabilei. Deși parametrii variabilei nu se schimbă în timpul rulării programului, valoarea acesteia se poate schimba, în funcție de informațiile pe care programul le obține din exterior, de exemplu de la utilizator.
45. După cum am arătat, parametrii variabilelor constituie elemente integrale ale codului programului și, sub rezerva originalității lor, beneficiază de protecția conferită de Directiva 2009/24.
46. Cu toate acestea, din expunerea situației de fapt reiese că parametrii respectivi nu sunt modificați prin software‑ul în discuție al Datel. Ceea ce se schimbă este valoarea variabilelor, cu alte cuvinte datele care sunt salvate în aceste locații ale memoriei calculatorului și pe care programul Sony le ia ulterior în considerare pentru a executa, în conformitate cu instrucțiunile înscrise în codul său, diferite sarcini. Prin termenii „conținutul variabilelor”, instanța de trimitere vizează, așadar, în mod necesar valoarea variabilelor. Prin urmare, prima întrebare privește aspectul dacă Directiva 2009/24 permite titularului dreptului de autor asupra unui program pentru calculator să se opună ca valoarea variabilelor salvate în memoria calculatorului în momentul rulării acestui program să fie modificată, în urma funcționării unui alt program, în raport cu valoarea care ar fi fost introdusă numai în urma rulării primului program.
47. În opinia noastră, răspunsul la această întrebare ar trebui să fie negativ, din mai multe motive.
48. În primul rând, valoarea variabilelor nu constituie un element al codului unui program pentru calculator. Acestea sunt doar date exterioare codului, pe care calculatorul le produce și le reutilizează atunci când îl rulează. În același mod, conținutul prezentelor concluzii constituie date externe din punctul de vedere al software‑ului de procesare a textului cu ajutorul căruia sunt redactate. Aceste date nu există în momentul creării programului de către autorul său, nici în timpul încărcării sale în memoria calculatorului, deoarece sunt generate numai în timpul rulării programului. Prin urmare, datele nu pot permite reproducerea programului, nici măcar a unei părți din acesta. Or, după cum am menționat(23), protecția conferită de Directiva 2009/24 este, potrivit jurisprudenței Curții, limitată la codul programelor pentru calculator, întrucât codul, atât codul sursă, cât și codul obiect, este cel care permite reproducerea programului.
49. În al doilea rând, valoarea variabilelor nu îndeplinește criteriul de originalitate prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2009/24, întrucât nu constituie o creație intelectuală proprie autorului programului. Astfel, în cazul programelor precum jocurile video ale Sony, valoarea variabilelor în cauză este rezultatul rulării jocului și, așadar, în final, rezultatul comportamentului jucătorului. Este, desigur, adevărat că autorul a conceput categoriile variabilelor care sunt înregistrate, precum și regulile care determină valoarea lor în cursul jocului. Totuși, această valoare în sine nu intră în sfera controlului creativ al autorului, întrucât depinde în mod necesar de factori care nu pot fi avuți în vedere în avans, precum comportamentul jucătorului. Prin urmare, valoarea respectivă nu poate beneficia de protecția prin dreptul de autor.
50. În al treilea rând, după cum observă și Comisia, valoarea variabilelor generată de program nu are decât un caracter pasager, temporal și provizoriu, în măsura în care aceasta se poate schimba în timpul rulării programului și este adesea redusă la zero în timpul rulării ulterioare a programului respectiv. Or, deși Curtea a admis că expresia creației autorului nu trebuie în mod obligatoriu să fie permanentă pentru a beneficia de protecția conferită de Directiva 2009/24, ea a impus însă ca obiectul protecției să fie identificabil în mod suficient de precis și de obiectiv(24). Nu îndeplinește această cerință, în opinia noastră și contrar celor susținute de Sony, un element, precum valoarea variabilelor generată de un program pentru calculator în timpul rulării sale, care este nu numai efemer, ci se și modifică constant, atât în timpul acestei rulări, cât și al fiecărei rulări ulterioare, cu atât mai mult dacă aceste modificări nu depind de creația autorului, ci de factori externi precum acțiunile utilizatorilor operei.
51. Trebuie să observăm că, în prezenta cauză, această problemă nu poate fi soluționată considerând că protecția prin dreptul de autor se extinde la toate valorile posibile ale variabilelor conținute într‑un program pentru calculator, întrucât, în acest caz, nu ar exista nicio încălcare. Un software precum cel al Datel nu modifică parametrii variabilelor, ci doar valoarea acestora. În consecință, dacă toate valorile posibile ar face parte din programul protejat, nu ar exista nicio transformare.
52. Cu toate acestea, din lectura observațiilor prezentate de Sony rezultă că această societate urmărește să protejeze nu atât valorile variabilelor luate în considerare în mod izolat, cât mai degrabă efectele pe care aceste valori diferite le au asupra desfășurării jocului sau, după cum se exprimă Sony, „experiența jocului creată de programator”.
53. Potrivit Sony, creativitatea inventatorului se manifestă pe întreg parcursul derulării programului. Or, valoarea variabilelor este cea care indică, printre diferitele derulări posibile ale programului, pe cea care va fi efectiv aleasă. Aceste etape ale derulării programului sunt necesare pentru a ajunge la realizarea formei de exprimare a programului respectiv, a cărui rulare urmează astfel anumite reguli de joc care sunt stocate în codul sursă ca rezultat esențial al muncii furnizate de dezvoltatorul jocului.
54. Cu toate acestea, considerăm că prin termenii „experiența jocului”, „derularea programului”, „realizarea formei de exprimare” a programului ori „regulile jocului”, Sony vizează în fapt funcționarea programului sau ideile și principiile care stau la baza acestui program. Sony admite de altfel în observațiile sale că, în speță, modificarea variabilelor privește funcționarea programului și că modificarea unei variabile echivalează cu o intervenție în rularea programului.
55. Or, contrar celor susținute de Sony, jurisprudența citată la punctele 35 și 36 din prezentele concluzii nu privește „în mod specific protecția independentă a funcționalităților […] și a interfețelor cu utilizatorul”, astfel încât anumite modificări ale funcționării programului ar putea fi supuse monopolului autorului. Această jurisprudență definește domeniul de aplicare al protecției conferite de Directiva 2009/24 prin excluderea, printre altele, a funcționalităților programelor pentru calculator, cu alte cuvinte a sarcinilor pe care aceste programe le pot realiza prin intermediul unui calculator și a modalității în care vor fi efectuate.
56. În schimb, este adevărat că jurisprudența în cauză nu privește transformarea, precum în speță, ci reproducerea sau imitarea unor elemente a căror protecție era urmărită. Nu vedem însă niciun motiv pentru a nu transpune această jurisprudență în prezenta cauză. Astfel, în primul rând, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în textul Directivei 2009/24, obiectul protecției nu poate fi diferit în funcție de dreptul exclusiv în cauză. În al doilea rând, din punctul de vedere al obiectivului protecției, transformarea modalității de funcționare a unui program pentru calculator de către utilizatorul său legitim este mult mai puțin prejudiciabilă pentru interesele titularului dreptului de autor asupra acestui program decât reproducerea funcționalităților programului respectiv de către producătorul unui program concurent. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru ca protecția împotriva unei astfel de transformări să fie mai extinsă decât cea prevăzută împotriva reproducerii.
57. Considerăm, așadar, că, ținând seama atât de modul de redactare a dispozițiilor relevante ale Directivei 2009/24, cât și de jurisprudența relevantă(25), nu constituie o atingere adusă dreptului de autor asupra unui program pentru calculator faptul că un utilizator legitim al acestui program modifică, cu ocazia utilizării programului și fără a modifica codul acestuia, modalitatea de funcționare a programului respectiv, într‑o manieră care nu este conformă cu intențiile creatorului său, cu sau fără ajutorul unui software terț. Tot astfel, autorul unui roman polițist nu poate interzice cititorului să parcurgă sfârșitul romanului pentru a verifica cine este criminalul, chiar dacă acest lucru ar strica plăcerea lecturii și ar anula eforturile autorului de a menține suspansul. De altfel, protecția solicitată de Sony este iluzorie: un jucător poate pur și simplu să nu dorească sau să nu fie capabil să progreseze în joc în modalitatea imaginată de autorul său și acesta nu se va desfășura după cum s‑a prevăzut. Am vorbi și în acest caz despre o ingerință în drepturile titularului?
58. În sfârșit, Sony susține, și considerăm că aici apare o problemă, că programul în discuție al Datel „se grefează pe cel [al Sony] în mod parazitar”. Cu toate acestea, trebuie să se observe că argumentul respectiv vizează mai degrabă un aspect de drept al concurenței neloiale. În schimb, în ceea ce privește dreptul de autor, deși acesta protejează împotriva contrafacerii și pirateriei, el nu protejează nicidecum împotriva utilizării operei altei persoane ca bază pentru propria creație, atât timp cât nu există o reproducere ilicită a operei protejate.
Propunere de răspuns
59. Rezultă din considerațiile care precedă că, în opinia noastră, articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 2009/24 trebuie interpretat în sensul că protecția conferită de această directivă în temeiul dispoziției menționate nu se extinde la conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memoria calculatorului și pe care le utilizează în timpul rulării acestui program, în situația în care un alt program care funcționează concomitent cu programul pentru calculator protejat modifică acest conținut, fără a se modifica însă codul obiect sau codul sursă al acestui din urmă program.
Cu privire la a doua întrebare preliminară
60. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în situația descrisă în prima întrebare preliminară, este vorba despre un act supus dreptului exclusiv al autorului în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/24, și anume un act de transformare a unui program pentru calculator. În conformitate cu explicațiile cuprinse în cererea de decizie preliminară, această a doua întrebare este independentă de răspunsul care va fi dat la prima întrebare. Prin urmare, se pune problema dacă poate exista o transformare a unui program pentru calculator în pofida faptului că conținutul variabilelor nu face obiectul protecției conferite de Directiva 2009/24.
61. Răspunsul la a doua întrebare astfel formulată nu poate fi decât negativ. Întinderea drepturilor exclusive în temeiul Directivei 2009/24 nu poate fi mai largă decât obiectul protecției conferite de această directivă. Cu alte cuvinte, atunci când articolul 4 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată se referă la „transformarea programului pentru calculator”, este necesar în mod obligatoriu să se înțeleagă prin „programe pentru calculator” elementele protejate în temeiul articolului 1 din aceeași directivă. Prin urmare, răspunsul la a doua întrebare preliminară se desprinde în mod direct din cel care va fi dat la prima întrebare, astfel încât nu este necesar să se răspundă separat la a doua întrebare.
Observații complementare
62. Dorim să completăm analiza prezentei cauze cu câteva observații referitoare, pe de o parte, la împrejurările litigiului principal și, pe de altă parte, la aspectele ridicate în observațiile Comisiei.
Cu privire la persoana responsabilă de transformare
63. În cazul în care, în pofida răspunsului pe care îl propunem la prima întrebare preliminară, Curtea va considera că protecția conferită de Directiva 2009/24 se extinde la conținutul variabilelor în discuție în litigiul principal, aceasta ar trebui, în opinia noastră, pentru a oferi instanței de trimitere un răspuns complet și util pentru soluționarea acestui litigiu, să analizeze cine ar fi responsabil de o eventuală încălcare a drepturilor de autor asupra acestor variabile ca urmare a utilizării unui software precum cel al Datel.
64. Astfel, litigiul principal dintre Sony, pe de o parte, și Datel, pe de altă parte, privește responsabilitatea Datel. Totuși, această responsabilitate nu ar decurge dintr‑o încălcare a dreptului de autor al Sony cu ocazia dezvoltării produsului software de către Datel, ci din transformarea neautorizată a programului pentru calculator al Sony cu ajutorul, desigur, al acestui software, dar de către utilizatorii respectivului program pentru calculator, dintre care majoritatea sunt, fără îndoială, dobânditori legali, în sensul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2009/24. Prin urmare, acești utilizatori sunt, în principiu, cei care ar trebui considerați responsabili, întrucât ei sunt cei care săvârșesc actul supus autorizării, și anume transformarea programului pentru calculator. Datel nu face decât să le pună la dispoziție instrumentul necesar, sub forma software‑ului său.
65. Părțile au fost întrebate cu privire la acest aspect în ședință. Sony și Comisia consideră că Curtea ar trebui să extindă sfera persoanelor responsabile la producătorii de software, precum Datel, prin analogie cu jurisprudența sa consacrată dreptului de comunicare publică, prevăzută la articolul 3 din Directiva 2001/29.
66. Este adevărat că, în această jurisprudență, Curtea a considerat direct responsabili de încălcările dreptului de comunicare publică anumite categorii de intermediari în procesul de comunicare, despre care se putea pretinde că erau, cel mult, doar indirect responsabili(26). Astfel, Curtea a considerat că aceste persoane „interv[eneau], pe deplin conștient de consecințele comportamentului [lor], pentru a oferi clienților [lor] accesul la o operă protejată, și aceasta în special atunci când, în lipsa acestei intervenții, clienții respectivi nu ar putea, în principiu, să beneficieze de opera difuzată”, ceea ce caracterizează, în opinia Curții, un „act de comunicare”(27). Astfel, Curtea a statuat că realizează un act de comunicare administratorii diferitor unități echipate cu posturi de televiziune accesibile publicului(28), persoanele care postează pe internet hiperlinkuri care fac trimitere la conținuturi care nu sunt în mod liber accesibile, chiar distribuie echipamente cu asemenea hiperlinkuri preinstalate(29) ori persoane care administrează un site internet de partajare de conținuturi care contribuie la actele de comunicare publică nelegale(30).
67. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de specificitatea dreptului de comunicare publică și a actelor care țin de acesta. Astfel, o comunicare publică necesită prezența a două părți, autorul comunicării și publicul. Un intermediar(31) care fie facilitează o comunicare, care ar fi imposibilă sau extrem de dificilă fără el, fie extinde sfera membrilor publicului care au acces la operă, realizând, așadar, o comunicare secundară destinată unui public nou, acordă astfel acces la obiectele protejate unui anumit public. Prin urmare, există o confuzie între rolurile respective ale diferiților actori și un risc crescut pentru interesele substanțiale ale titularilor dreptului de autor. În acest context și pentru a garanta titularilor nivelul ridicat de protecție impus de Directiva 2001/29, Curtea a admis responsabilitatea directă a acestor persoane în anumite situații.
68. În prezenta cauză, nu este vorba despre dreptul de comunicare publică, ci despre dreptul de a autoriza „orice transformare” a unui program pentru calculator, un drept specific al Directivei 2009/24, care nu are echivalent în Directiva 2001/29. Or, actele de transformare, cel puțin acte precum cele în discuție în litigiul principal, nu acordă utilizatorilor accesul la opera protejată, întrucât aceștia din urmă au deja acces la opera respectivă, în majoritatea cazurilor în mod licit. Aceste acte nu necesită nici prezența a două părți, întrucât utilizatorii le îndeplinesc în forul lor intern, în cadrul utilizării programelor pentru calculator ale Sony. Prin urmare, nu există un intermediar, iar Datel nu este un astfel de intermediar. Faptul că software‑ul în discuție al Datel este conceput în special pentru a funcționa cu programele pentru calculator ale Sony și permite utilizatorilor să le transforme(32) nu schimbă această constatare. Rolurile sunt repartizate în mod clar, iar interesele titularilor drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator suficient protejate, în special ca urmare a modului de distribuire a acestora larg răspândit în prezent, și anume licențele de utilizare și prevederile contractuale care sunt obligatorii pentru utilizatori. Pe de altă parte, după cum am menționat deja, Directiva 2009/24 are ca scop protejarea acestor titulari nu împotriva fabricării și utilizării produselor software compatibile cu ale lor, ci împotriva contrafacerii și pirateriei.
69. Prin urmare, nu există o simplă analogie între situația din prezenta cauză și cele analizate de Curte în cauzele privind dreptul de comunicare publică. Nu considerăm nici că este de dorit ca Curtea să încerce să stabilească o asemenea analogie, implicațiile privind cele două drepturi exclusive în cauză fiind foarte diferite. Astfel, în cazul în care Curtea ar trebui să considere că protecția conferită de Directiva 2009/24 se extinde la conținutul variabilelor în discuție în speță, ea ar trebui, în opinia noastră, și să atragă atenția instanței de trimitere asupra faptului că numai utilizatorii de software care permit modificarea acestora sunt direct responsabili pentru eventuale încălcări ale dreptului de autor asupra acestui conținut și că producătorii acestor produse software, precum Datel, nu pot suporta decât o răspundere secundară, care nu este însă armonizată în dreptul Uniunii și, prin urmare, poate rezulta numai din dreptul național.
Cu privire la protecția în temeiul Directivei 2001/29
70. În observații, Comisia apreciază ca fiind necesar să analizeze un aspect care nu a fost ridicat în cererea de decizie preliminară, și anume eventuala protecție a unor elemente, altele decât programul pentru calculator însuși al jocurilor video ale Sony, precum elementele grafice, sonore, vizuale și textuale, chiar „structura narativă” a acestora(33). Comisia se întemeiază pe jurisprudența Curții potrivit căreia jocurile video constituie un material complex, ale cărui elemente, altele decât programul pentru calculator însuși, pot fi protejate în temeiul Directivei 2001/29(34) și pot beneficia de o asemenea protecție printre altele interfețele cu utilizatorul ale programelor pentru calculator(35).
71. Este, cu siguranță, un exercițiu intelectual interesant la care ne invită astfel Comisia. Propunem totuși să nu se analizeze acest aspect, pentru următoarele motive.
72. În primul rând, obiectul litigiului principal este limitat la o pretinsă încălcare a drepturilor de care dispune Sony în temeiul Directivei 2009/24, singurul act de drept al Uniunii a cărui interpretare este solicitată de instanța de trimitere. Este adevărat că aspectul dacă acest obiect ar putea fi extins pentru a include Directiva 2001/29 a fost dezbătut între părți în ședință. Nu este mai puțin adevărat că toate întrebările legate de această directivă rămân ipotetice și fără utilitate certă pentru soluționarea litigiului.
73. În al doilea rând, în măsura în care încălcarea drepturilor întemeiate pe Directiva 2001/29 nu a fost invocată în procedura principală, nu știm nici care elemente ale jocurilor video ale Sony ar fi eventual vizate, nici în ce ar consta eventuala încălcare. Ipotezele avute în vedere de Comisie în această privință sunt, așadar, pur teoretice și nu au niciun temei în pretențiile și în argumentele invocate în prezenta cauză.
74. În al treilea rând, este, în opinia noastră, foarte probabil ca, asemenea unei eventuale încălcări a drepturilor întemeiate pe Directiva 2009/24, încălcarea drepturilor întemeiate pe Directiva 2001/29, într‑o situație precum cea din speță, să poată fi atribuită în mod direct utilizatorilor de jocuri video și numai în mod indirect unui producător de software precum Datel. Toate observațiile pe care le‑am prezentat la punctele 63-69 din prezentele concluzii rămân valabile.
75. În sfârșit, în al patrulea rând, nu suntem de acord cu convingerea exprimată de Comisie că o încălcare a dreptului de reproducere, protejat în temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29, ar fi săvârșită prin utilizarea software‑ului Datel de către dobânditorii legali ai jocurilor video ale Sony.
76. Astfel, în ceea ce privește elementele grafice ale jocurilor respective, este adevărat că acestea sunt reproduse pe ecranele de calculator ale utilizatorilor în timpul rulării programului. Cu toate acestea, în special atunci când reproducerea respectivă este atribuită utilizatorilor(36), nu vedem niciun motiv să excludem, după cum procedează Comisia, aplicarea în cazul acestei reproduceri a excepției prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2001/29. Curtea a statuat deja că intră sub incidența acestei dispoziții reproducerea unei opere pe ecran în timpul recepționării emisiunilor de televiziune într‑un cerc privat(37). Or, la fel ca reproducerea pe ecran a unei emisiuni de televiziune, reproducerea elementelor grafice ale unui joc video pe ecranul calculatorului îndeplinește de asemenea condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2001/29. Astfel, aceasta are caracter provizoriu și tranzitoriu, constituie o parte integrantă și esențială a unui procedeu tehnic, urmărește numai să permită o utilizare licită a operei(38) și nu are o semnificație economică independentă, dobânditorul legal al unui joc video plătind deja prețul achiziției sale.
77. În ceea ce privește, în schimb, „structura narativă” a jocului video, considerăm că este chiar dificil să se vorbească, în aceste împrejurări, despre o „reproducere”. Deși această structură poate fi modificată de către dobânditorul legal al jocului cu ocazia utilizării lui, acest lucru nu dă însă naștere drepturilor exclusive ale titularului dreptului de autor în temeiul Directivei 2001/29.
78. Prin urmare, propunem limitarea analizei în prezenta cauză doar la interpretarea Directivei 2009/24.
Concluzie
79. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) după cum urmează:
Articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru calculator
trebuie interpretat în sensul că
protecția conferită de această directivă în temeiul dispoziției menționate nu se extinde la conținutul variabilelor pe care programul pentru calculator protejat le‑a salvat în memoria calculatorului și pe care le utilizează în timpul rulării acestui program, în situația în care un alt program care funcționează concomitent cu programul pentru calculator protejat modifică acest conținut, fără a se modifica însă codul obiect sau codul sursă al acestui din urmă program.