CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
EVGENI TANCHEV
prezentate la 6 decembrie 2017(1)
Cauza C‑472/16
Jorge Luís Colino Sigüenza
împotriva
Ayuntamiento de Valladolid
IN‑PULSO MUSICAL Sociedad Cooperativa
Administrador Concursal de Músicos y Escuela S.L.
Músicos y Escuela S.L.
FOGASA
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León (Curtea Superioară de Justiție, Castilla y León, Spania)]
„Trimitere preliminară – Transfer de întreprindere – Interzicerea concedierii ca urmare a unui transfer – Concediere din motive economice – Directiva 2001/23/CE – Expirarea concesiunii privind administrarea unei școli de muzică – Pierderea unui contract de servicii în favoarea unui concurent – Unitate economică – Unitate economică care își menține identitatea – Concediere colectivă – Dreptul la o cale de atac efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE”
1. Cererea de decizie preliminară a fost formulată de Sala de lo Social del Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León din Valladolid (Secția pentru litigii de muncă, Curtea Superioară de Justiție, Castilla y León, Valladolid, denumită în continuare „Tribunal Superior”) și privește o cerere de reangajare formulată de un profesor de muzică angajat anterior de o întreprindere care administra o școală municipală de muzică. Cu puțin timp înainte ca municipalitatea să fi selecționat o altă întreprindere care să desfășoare serviciul de administrare, apelantul din procedura principală a fost concediat.
2. După o serie lungă de cauze soluționate de către Curte, această cerere ridică încă o dată întrebarea în ce circumstanțe pierderea unui contract de servicii în fața unui concurent trebuie considerată un transfer al unei unități economice în sensul Directivei 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (denumită în continuare „directiva”), în sensul că impune ca noul contractant să preia personal de la contractantul anterior. Particularitățile prezentei cauze constau într‑o concesiune care a expirat înainte de preluarea activității respective de către concurent, o întârziere de cinci luni înainte ca competitorul să își reia activitatea și în faptul că niciuna dintre persoanele angajate de angajatorul apelantului nu a fost preluată.
3. Instanța de trimitere adresează de asemenea o întrebare de ordin procedural: întrucât prima școală de muzică a disponibilizat întregul său personal, a avut loc o procedură de concediere colectivă în cursul căreia reprezentanții colectivi statutari ai lucrătorilor au contestat fără succes decizia angajatorului. Tribunal Superior se întreabă dacă ar fi contrar articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) ca angajatul individual să fie obligat să respecte o hotărâre pronunțată în cadrul acestor proceduri colective în care nu a putut să fie parte și să își apere drepturile în temeiul directivei.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
4. Articolul 47 primul și al doilea paragraf din cartă prevede:
„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.”
5. Articolul 1 literele (a) și (b) din directivă prevede:
„(a) Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni.
(b) Sub rezerva literei (a) și a următoarelor dispoziții ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.”
6. Articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din directivă prevede:
„Drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului.”
7. Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf din directivă prevede:
„Transferul unei întreprinderi, unități sau al unei părți din întreprindere sau unitate nu constituie în sine un motiv de concediere pentru cesionar sau cedent. Această dispoziție nu împiedică concedierile care pot interveni din motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.”
B. Dreptul național
8. Articolul 124 din Legea privind organizarea instanțelor pentru litigii de muncă (Ley reguladora de la Jurisdicción Social, denumită în continuare „LJS”) prevede la alineatele 1 și 13:
„1. Decizia angajatorului poate fi atacată de reprezentanții legali ai lucrătorilor prin intermediul procedurii prevăzute la alineatele următoare.
[…]
13. […] În cazul în care procedura are ca obiect o acțiune individuală introdusă în fața Juzgado de lo Social împotriva unei concedieri, se aplică dispozițiile articolelor 120-123 din prezenta lege, cu următoarele precizări particulare: […] b) În cazul în care, în temeiul dispozițiilor alineatului precedent, reprezentanții lucrătorilor introduc o acțiune împotriva deciziei angajatorului după deschiderea procedurii individuale, această procedură se suspendă până în momentul în care acțiunea introdusă de reprezentanții lucrătorilor face obiectul unei decizii jurisdicționale care, odată ce devine definitivă, dobândește puterea de lucru judecat în ceea ce privește procedura individuală, în conformitate cu dispozițiile articolului 160 alineatul 5 din prezenta lege.”
9. Articolul 160 alineatul 5 din LJS prevede:
„Hotărârea definitivă are putere de lucru judecat în ceea ce privește acțiunile individuale aflate pe rol sau susceptibile de a fi introduse, care au obiect identic sau prezintă o legătură de conexitate directă cu această hotărâre, fie că țin de ordinea juridică a litigiilor de muncă sau de cea a contenciosului administrativ. Astfel, aceste acțiuni se suspendă pe durata acțiunii colective. Suspendarea este impusă chiar dacă hotărârea a fost pronunțată și există pe rol o acțiune în apel sau în ultimă instanță, tribunalul competent fiind obligat să respecte hotărârea definitivă pronunțată în cadrul acțiunii colective chiar dacă nu s‑a invocat caracterul contradictoriu al acestei hotărâri în recursul care vizează unificarea cauzelor.”
II. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
10. La 11 noiembrie 1996, Jorge Luis Colino Sigüenza (denumit în continuare „apelantul”) a început să își desfășoare activitatea în calitate de profesor de muzică în cadrul Școlii Municipale de Muzică (denumită în continuare „școala”) din Valladolid.
11. Inițial, școala era administrată de Ayuntamiento de Valladolid (municipalitatea Valladolid, denumită în continuare „Ayuntamiento”).
12. În 1997, Ayuntamiento nu a mai administrat în mod direct școala și a organizat o procedură de cerere de ofertă pentru administrarea acesteia. Pe această bază, contractul a fost atribuit Músicos y Escuela, S.L. (denumită în continuare „Músicos”), o întreprindere care fusese înființată la 7 iulie 1997, cu un capital social de 500 000 ESP (aproximativ 3 000 de euro), având ca obiect de activitate predarea de lecții de muzică, organizarea de spectacole și vânzarea de instrumente muzicale; în cele din urmă, singurul scop al întreprinderii a fost acela de a participa la procedurile de achiziții publice organizate de către Ayuntamiento(2). Músicos a preluat instalațiile, spațiile și resursele necesare pentru prestarea serviciilor, a angajat o parte dintre lucrătorii care au prestat servicii pentru Ayuntamiento, printre care și pe apelant, și a continuat să desfășoare activitatea școlii de muzică sub denumirea Școala Municipală de Muzică, care a fost considerată în continuare un serviciu prestat în favoarea cetățenilor de către Ayuntamiento.
13. În anii următori, municipalitatea, acționând în numele Ayuntamiento, a organizat proceduri de cerere de ofertă în mod regulat, și anume în septembrie 2000, în septembrie 2004, în iulie 2008 și septembrie 2012(3). Întreprinderii Músicos i‑au fost atribuite în continuare contractele(4). Ultimul său contract a acoperit perioada de până la 31 august 2013, cu posibilitatea prelungirii exprese pentru încă un an școlar.
14. Ca urmare a scăderii pronunțate a numărului de elevi ai școlii de muzică în anul școlar 2012-2013(5), diferența dintre taxele plătite de elevi și prețul serviciului convenit între Ayuntamiento și Músicos a devenit evidentă. Atunci când, în decembrie 2012, Músicos a solicitat compensarea a diferenței în cauză, respectiv o sumă de peste 100 000 de euro(6), municipalitatea a refuzat să plătească.
15. În aceste condiții, la 19 februarie 2013, Músicos a solicitat rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către Ayuntamiento, precum și plata despăgubirilor aferente. Municipalitatea a respins, la rândul său, aceste solicitări, invocând neexecutarea de către cealaltă parte, solicitându‑i acesteia din urmă să continue să presteze în continuare serviciile convenite până la sfârșitul anului școlar 2012-2013 și a refuzat, de asemenea, să restituie garanția de 15 000 de euro pe care Músicos a depus‑o pentru utilizarea echipamentului și a spațiului.
16. La 4 martie 2013, Músicos a inițiat o procedură de concediere colectivă, ca urmare a situației economice cauzate de conflictul cu municipalitatea. La 27 martie 2013, după perioada obligatorie de negociere și consultare, care nu a dus la un acord cu reprezentanții angajaților, Músicos a luat decizia de a concedia întregul personal. La 31 martie 2013, Músicos și‑a încetat activitatea, iar la 1 aprilie 2013 a restituit spațiile, instrumentele și resursele alocate școlii de către municipalitate. La 4 aprilie 2013, întreprinderea a transmis scrisori de concediere întregului personal al școlii, inclusiv apelantului, cu efect de la 8 aprilie 2013. Astfel, Músicos a concediat 26 de salariați, respectiv 23 de profesori și 3 angajați cu sarcini administrative.(7)
17. Reprezentanții personalului (reprezentanți aleși ai personalului întreprinderii) au atacat decizia Músico privind concedierea colectivă în fața Tribunal Superior, audierea părților având loc la 22 mai 2013. La 19 iunie 2013, acțiunea a fost respinsă. Tribunal Superior a constatat printre altele că Ayuntamiento nu avea obligația de a continua să mențină activitatea școlii și că, în perioada de consultări, Músicos a negociat cu bună-credință și cu scopul de a ajunge la un acord, în limitele impuse de situația sa economică. Instanța a admis motivele economice invocate de Músicos, luând în considerare reducerea veniturilor ca urmare a scăderii numărului elevilor înscriși pentru a proceda la concediere, deoarece nu a existat o compensare financiară din partea municipalității pentru, ceea ce a dat naștere astfel unui dezechilibru economic care justifica închiderea școlii și încetarea activității. Reprezentanții personalului au formulat recurs împotriva deciziei respective la Tribunal Supremo, care l‑a respins la 17 noiembrie 2014.
18. Între timp, la 30 iulie 2013, Músicos a fost declarată insolventă, iar după finalizarea procedurii de lichidare, întreprinderea a fost dizolvată prin ordonanța emisă de Juzgado de lo Mercantil (Tribunalul Comercial) în septembrie 2013.
19. În luna august 2013, municipalitatea, acționând în numele Ayuntamiento a decis să rezilieze contractul administrativ încheiat cu Músicos pentru motivul că Músicos a renunțat prematur la prestarea serviciului de administrare a școlii la 1 aprilie 2013. În plus, municipalitatea a reținut garanția depusă de Músicos și a solicitat daune interese pentru neexecutarea contractului.
20. Ulterior, municipalitatea a publicat o nouă cerere de ofertă pentru asigurarea serviciului de administrare a școlii. Aceasta a evaluat șapte ofertanți, dintre care patru au fost invitați să prezinte informații despre ei și despre serviciile pe care le pot oferi, prin intermediul unui set de criterii. În cele din urmă, contractul de administrare a școlii pentru anul școlar 2013-2014 a fost atribuit întreprinderii In‑pulso Musical Sociedad Cooperativa (denumită în continuare „In‑pulso”), care fusese înființată la 19 iulie 2013, având ca obiect de activitate exclusiv furnizarea serviciului care a făcut obiectul acestui contract(8).Municipalitatea a acordat In‑pulso dreptul de utilizare a spațiilor, a instrumentelor și a resurselor necesare pentru administrarea școlii, care și‑a reluat activitatea în luna septembrie 2013, cu un personal complet diferit(9).În luna iunie 2014, In‑pulso a câștigat și următoarea procedură de atribuire a administrării școlii și a fost încheiat un contract pentru continuarea administrării școlii pentru anii școlari 2014-2015 și 2015-2016.
21. În ceea ce privește litigiul dintre municipalitate și Músicos cu privire la rezilierea contractului dintre aceste părți, Sala de lo Contencioso Administrativo de Valladolid del Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León (Secția de contencios administrativ, Valladolid, Curtea Supremă de Justiție, Castilla y León) a pronunțat hotărâri în lunile octombrie 2014 și, respectiv, aprilie 2015, care au devenit definitive. S‑a reținut că municipalitatea a interpretat în mod eronat contractul de atribuire a serviciilor, încălcând condițiile convenite prin acesta, în sensul că prevedeau un venit garantat indiferent de numărul elevilor înscriși. În consecință, Tribunal Superior a admis cererea formulată de Músicos privind rezilierea contractului, a respins cererile de natură patrimonială formulate de Ayuntamiento și de asemenea a recunoscut dreptul acestei întreprinderi de a‑și recupera garanția. Cu toate acestea, instanța a respins cererea Músico privind plata daunelor interese, considerând că societatea nu și‑a îndeplinit obligațiile atunci când a renunțat în mod unilateral să presteze serviciul fără să aștepte soluționarea procesului.
22. După ce activitatea școlii a fost reluată sub administrarea In‑pulso, apelantul, precum și câțiva dintre foștii săi colegi au formulat acțiuni individuale împotriva Músicos, a Ayuntamiento și a In‑pulso, contestând măsura concedierii luată împotriva lor. După ce hotărârea colectivă menționată mai sus a rămas definitivă, procedurile individuale în fața Juzgados de lo Social (instanțele pentru litigii de muncă) au continuat. Acestea au fost însă respinse.
23. În decizia din 30 septembrie 2015 prin care s‑a respins cererea apelantului, Juzgado de lo Social n° 4 de Valladolid (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 4, Valladolid) a considerat că este ținută de hotărârea pronunțată de Tribunal Superior la 19 iunie 2013, prin care această din urmă instanță a respins acțiunea colectivă introdusă de reprezentanții personalului și care a fost confirmată de Tribunal Supremo. În această hotărâre a Juzgado de lo Social, făcându‑se referire la dispozițiile articolului 124 alineatul 13 litera b) din LJS, s‑a reținut că, în temeiul puterii de lucru judecat, existau motive suficiente pentru concedierea colectivă și că aceasta s‑a desfășurat în mod corect, iar că acest lucru a permis Músicos să procedeze la concedierea individuală ulterioară a apelantului. Juzgado de lo Social a statuat că nu a existat un transfer de întreprindere întrucât activitățile au fost reluate abia la 5 luni ulterior concedierii.
24. Apelantul a declarat apel împotriva hotărârii respective la instanța de trimitere.
25. Apelantul contestă puterea de lucru judecat în ceea ce privește acele ultime evenimente, susținând că acestea nu ar fi putut fi luate în considerare de către instanță atunci când s‑a pronunțat în cadrul procedurii colective, întrucât acestea au avut loc la un moment ulterior, și anume la reluarea activităților școlii sub administrarea In‑pulso în septembrie 2013, precum și cu ocazia pronunțării hotărârilor în care Músicos a avut câștig de cauză, în octombrie 2014 și în aprilie 2015, prin care s‑a dispus obligarea Ayuntamiento să plătească diferența dintre taxe și suma convenită în contractul de atribuire a serviciilor. De asemenea, apelantul susține că puterea de lucru judecat nu îi este opozabilă, deoarece nu a fost parte în procedura colectivă în care a fost pronunțată respectiva hotărâre.
26. În acest context, Tribunal Superior a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Trebuie să se considere că există un transfer în sensul Directivei 2001/23/CE, în cazul în care concesionarul unei școli de muzică a unei municipalități, care primește toate resursele materiale de la această municipalitate (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier), are angajați proprii și prestează servicii în timpul anilor școlari, renunță să desfășoare activitatea la 1 aprilie 2013, cu două luni înainte de încheierea anului școlar, restituind toate resursele materiale municipalității, iar aceasta nu reia activitatea în vederea încheierii anului școlar 2012-2013, ci efectuează o nouă atribuire unui nou contractant – care reia activitatea în luna septembrie 2013, la începutul noului an școlar 2013-2014 –, transferându‑i în acest scop resursele materiale necesare, aflate anterior la dispoziția contractantului precedent (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier)?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, în condițiile prezentate, în care încălcarea obligațiilor de către entitatea principală (municipalitatea) determină primul contractant să își înceteze activitatea și să concedieze tot personalul, iar ulterior, entitatea principală transferă resursele materiale unui al doilea contractant, care continuă să desfășoare aceeași activitate, trebuie să se interpreteze, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE, că concedierea angajaților celui dintâi contractant a avut loc din «motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă» sau că aceasta a avut ca motiv «transferul unei întreprinderi, unități sau al unei părți din întreprindere sau din unitate», care este interzis de acest articol?
3) În cazul în care răspunsul la întrebarea anterioară este în sensul că motivul concedierii a fost transferul și, prin urmare, acesta este contrar Directivei 2001/23/CE, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu permite ca legislația națională să interzică unei instanțe să se pronunțe pe fond cu privire la argumentele invocate de un angajat care contestă concedierea sa, care s‑a realizat cu ocazia unei concedieri colective, în cadrul unui proces individual, cu scopul de a‑și apăra drepturile care rezultă din aplicarea Directivei 2001/23/CE și a Directivei 98/59/CE din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, ca urmare a faptului că s‑a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la concedierea colectivă într‑un proces în care lucrătorul nu a putut fi parte, cu toate că sindicatele din cadrul întreprinderii și/sau reprezentanții statutari colectivi ai angajaților au fost parte sau puteau fi parte în proces?”
27. In‑pulso, guvernul spaniol și Comisia Europeană au depus observații scrise. Curtea a adresat întrebări scrise la care apelantul, In‑pulso, Regatul Spaniei, precum și Comisia au dat răspunsuri scrise. În ședința din 27 septembrie 2017, reprezentanții Regatului Spaniei și ai Comisiei au prezentat observații orale.
III. Evaluare
A. Apreciere generală
28. Se pare că, la momentul când școala a reînceput cursurile, Músicos încetase să mai existe ca unitate, astfel încât nu exista la momentul respectiv o unitate care ar fi putut fi transferată In‑pulso. Chiar presupunând că fosta unitate ar fi putut să fie încă considerată o unitate existentă, în orice caz, se pare că majoritatea indiciilor care arată dacă există identitate între vechea și noua unitate, în cazul de față, se opun unui „transfer” în sensul directivei. Deși vom prezenta interpretarea noastră cu privire la indiciile relevante în speță, aprecierea finală cu privire la factorii relevanți trebuie să fie lăsată la latitudinea instanței de trimitere.
29. Răspunsul la cea de a doua întrebare preliminară, cu privire la aspectul dacă motivul concedierii apelantului a fost transferul, trebuie dat în ipoteza în care Curtea va răspunde afirmativ la prima întrebare sau va aprecia că un răspuns afirmativ din partea instanței de trimitere este posibil. În opinia noastră, chiar și în acest caz, răspunsul la cea de a doua întrebare preliminară trebuie să fie negativ.
30. Se solicită un răspuns la cea de a treia întrebare numai în cazul în care răspunsul la ambele întrebări precedente este afirmativ. Cu toate acestea, vom aborda a treia întrebare, pentru cazul în care Curtea nu ar fi de acord cu opinia noastră cu privire la primele două întrebări. La o analiză mai atentă a detaliilor normelor naționale spaniole referitoare la puterea de lucru judecat, în contextul actual al concedierilor colective, astfel cum au fost prezentate de părți, reiese că posibilitatea apelantului de a‑și apăra drepturile care decurg din directivă nu a fost, de fapt, îngrădită, iar dreptul său la o cale de atac eficientă în temeiul articolului 47 din cartă nu pare, în opinia noastră, să fie afectat.
B. Prima întrebare
31. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă prezenta situație intră în domeniul de aplicare al directivei. Guvernul spaniol și In‑pulso propun să se răspundă negativ la prima întrebare și susțin că, în prezenta cauză, nu a avut loc niciun transfer, în timp ce Comisia are o opinie contrară.
32. Pentru analiza noastră privind noțiunea „transfer” în sensul directivei, va trebui să stabilim sensul noțiunii „unitate economică” și apoi vom evalua factorii speciali care caracterizează o astfel de unitate, astfel cum s‑a stabilit în jurisprudența Curții, în scopul de a stabili în cele din urmă dacă unitatea și‑a „menținut identitatea” după ce activitatea fost reluată de In-pulso.
1. „Transfer”
33. Astfel cum s‑a stabilit la articolul 1 alineatul (1) litera (a), directiva „se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni”.
34. Pentru ca un transfer să intre în domeniul de aplicare al directivei, trebuie să fie îndeplinite trei condiții: (1) transferul trebuie să aibă ca rezultat o schimbare a angajatorului; (2) aceasta trebuie să vizeze o întreprindere, o unitate sau o parte a unei întreprinderi și (3) aceasta trebuie să fie rezultatul unui contract(10).
35. În prezenta cauză, prima condiție este în mod evident îndeplinită: există doi angajatori, și anume Músicos și In‑pulso.
36. Nici a treia condiție nu ridică probleme: posibila schimbare a angajatorului este cauzată de o situație contractuală, și anume de faptul că Ayuntamiento, în urma unei cereri de ofertă, a încheiat un nou contract de atribuire a serviciilor cu un alt furnizor de servicii, atunci când contractul cu furnizorul anterior a luat sfârșit. Potrivit unei jurisprudențe constante, contractul de bază nu este necesar să fie încheiat direct între cei doi angajatori. Situația actuală, în care municipalitatea a atribuit unui concurent contractul fostului său furnizor de servicii, intră, prin urmare, în sfera directivei(11).
37. În plus, elementele de drept public prezente în cauză nu exclud aplicarea directivei(12).Participarea Ayuntamiento și a municipalității ca organism public și ca autoritate publică în transfer, precum și de asemenea natura de drept public a contractelor administrative pe baza cărora a fost furnizat serviciul nu reprezintă, așadar, obstacole în a constata efectuarea unui transfer.
38. Singura condiție prealabilă cu privire la care pot exista dubii în speță este cea de a doua, și anume cerința să existe un transfer de „întreprinderi […] sau părți de întreprinderi”.
39. Curtea a decis deja în mai multe rânduri că simplul transfer al unei activități nu constituie un transfer în sensul directivei: pierderea unui contract de atribuire a serviciilor în fața unui concurent nu poate, prin ea însăși, să dovedească existența unui transfer în sensul directivei(13).
40. În schimb, obiectul transferului trebuie să fie întreprinderea în forma și conținutul său concret.
41. La articolul 1 alineatul (1) litera (b), directiva prevede că „se consideră transfer […] cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică”.
2. „Unitate economică”
a) Definiție
42. Textul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din directivă reprezintă o codificare a jurisprudenței anterioare care a oferit o descriere mai clară și potrivit căreia „noțiunea de unitate face trimitere la un ansamblu organizat de persoane și de elemente ce permite exercitarea unei activități economice care urmărește un obiectiv propriu”(14).
b) Activitate
43. Conceptul care stă la baza acestei definiții utilizează drept punct de referință, în mod evident, activitatea specifică pe care o desfășoară unitatea(15).Unitatea constă din anumite persoane și bunuri, care sunt organizate în vederea desfășurării activității economice relevante.
44. Pentru a stabili dacă persoanele și bunurile din cadrul Músicos formau sau nu formau o unitate în sensul directivei, unitate care putea fi transferată, este necesar, prin urmare, să se identifice activitatea specifică.
45. După cum se descrie în actul constitutiv, activitatea Músicos consta în administrarea școlii prin predarea de lecții de muzică, organizarea de spectacole și vânzarea de instrumente muzicale; până la urmă, unicul scop al societății era acela de a participa la procedurile de achiziții publice organizate de către Ayuntamiento de Valladolid(16).
c) Organizare
46. Această activitate a fost organizată prin înființarea unei societăți cu un capital social deosebit de scăzut, de aproximativ 3 000 de euro, adică o societate care putea funcționa cu 26 de angajați numai deoarece, în temeiul contractului cu Ayuntamiento, acesta din urmă suporta în întregime riscul economic(17). Astfel, întrucât existența acesteia depindea în totalitate de procedurile de cerere de ofertă pe care municipalitatea le organiza în mod regulat pentru perioade determinate de timp, Músicos trebuia să își organizeze activitățile în consecință.
47. De fiecare dată când contractul încheiat cu Ayuntamiento lua sfârșit, în mod necesar, activitatea Músicos înceta de asemenea. Acest lucru se datora faptului că procedurile de cerere de ofertă erau organizate, de fapt, la intervale regulate (1997, 2000, 2004, 2008, 2012, 2013), iar acest lucru însemna că exista riscul de a pierde contractul în fața unui concurent. Consacrată în actul său constitutiv, necesitatea de a i se atribui contractul era o trăsătură organizatorică inerentă, „cvasigenetică” a Músicos, care, spre deosebire de întreprinderile mai stabile, nu căuta alți clienți(18).
48. În cazul în care organizarea unei activități este cea care leagă elementele materiale, imateriale și personale pentru a forma o unitate, această unitate s‑ar destrăma în momentul în care se materializează riscul previzibil și anticipat de a nu obține contractul. Întreaga structură a întreprinderii a depins de cooperarea cu municipalitatea, care a furnizat toate bunurile materiale și de asemenea mijloacele financiare în cazul în care numărul de elevi este mai redus decât se anticipa, iar această cooperare a durat doar pe perioada ultimei cereri de ofertă, care a fost în mare parte de patru ani, dar în perioada relevantă de numai un an.
49. Deoarece ultimul contract administrativ încheiat de Músicos a expirat la 31 august 2013, aceasta a fost data la care – indiferent de dificultățile economice și de procedurile de insolvență și de dizolvare care au urmat sau de returnarea fizică a spațiilor și a instrumentelor muzicale care intervenise deja la 31 martie 2013 – o unitate în sensul directivei a încetat să mai existe.
d) Permanența
50. Curtea a analizat deja cauze care prezentau specificități organizaționale similare.
51. Principala hotărâre în care Curtea a statuat că o întreprindere a cărei activitate este limitată la un anumit proiect nu este suficientă pentru a produce efectele unui transfer odată ce acest proiect este finalizat, dar că este necesar ca unitatea să fie proiectată pentru o perioadă mai îndelungată, este Hotărârea Rygaard(19).În cauza respectivă, unitatea consta În doi ucenici și un angajat, precum și În materialele alocate pentru realizarea lucrărilor respective, și anume punerea în aplicare a unui proiect de construcție a unei cantine(20).Această unitate a fost creată pentru a finaliza lucrările de construcție începute de un alt contractant, care lăsase materialele pe șantier(21).Toate elementele unității au aparținut celuilalt contractant și au fost transferate pentru încheierea lucrărilor.
52. Citând jurisprudența anterioară, Curtea a statuat că, pentru a intra sub incidența directivei, transferul trebuia să privească o unitate economică stabilă, a cărei activitate nu se limitează la executarea unui contract specific de lucrări(22).
53. Cu toate acestea, exact acesta a fost și cazul Músicos și al In‑pulso, în care unitate creată prin utilizarea temporară a spațiilor și a echipamentelor școlii, pe de o parte, și a serviciilor diferitor profesori, pe de altă parte, s‑a limitat la executarea exclusiv a contractului în vigoare la un moment dat. Înainte ca transferul să aibă loc, întreprinderii Músicos i s‑a atribuit un contract de un an (septembrie 2012-august 2013), iar după transfer, întreprinderii In‑pulso i s‑a atribuit un contract pentru o perioadă chiar mai scurtă (septembrie 2013-iunie 2014). Niciuna dintre întreprinderi, potrivit actelor lor constitutive, nu și‑a utilizat activele sau personalul pentru a executa alte lucrări.
54. În opinia noastră, faptul că aceste contracte individuale atribuite de municipalitate pot fi privite în contextul unei întregi serii de contracte atribuite succesiv nu justifică un rezultat diferit.
55. Angajatorul și personalul său nu puteau să se bazeze pe reînnoirea contractelor. Ori de câte ori un contract a expirat, activele corporale și necorporale – printre acestea concesiunea de a administra școala – nu mai erau la dispoziția întreprinderii. Prin urmare, unitatea a prezentat permanența și stabilitatea necesare numai pentru perioada în care i s‑a atribuit contractul administrativ în vigoare la momentul respectiv. Dependența completă de atribuirea de către municipalitate a unui nou contract a împiedicat ca o noțiune globală să cuprindă mai mult de o singură lucrare. În pofida faptului că, în 2012, se pare că nu a existat niciun concurent care să participe la procedura de cerere de ofertă, Músicos nu putea pleca de la premisa că i se vor atribui contractele. Acest lucru este demonstrat de procedura de cerere de ofertă care a avut loc în 2013 cu șapte ofertanți, care evidențiază faptul că procedurile de cerere de ofertă au fost realizate cu seriozitate și nu au fost considerate o simplă formalitate.
56. Astfel, ori de câte ori a luat sfârșit un contract, legătura dintre elementele unității a devenit prea laxă pentru ca aceasta să fie considerată în continuare o unitate. Atunci când se atribuia un nou contract, trebuia să se creeze o nouă unitate, în pofida faptului că componentele sale puteau fi cele vechi, cum ar fi dreptul de utilizare (acordat din nou cu ocazia respectivă) a spațiilor și a instrumentelor muzicale ale școlii, precum și a personalului propriu al întreprinderii.
57. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că în jurisprudența care a abordat aspectul legat de elementele individuale care constituie o unitate, Curtea statuează că gruparea lor trebuie să fie permanentă(23).
e) Economia generală și obiectivul directivei
58. Interpretarea noastră cu privire la faptul că o unitate este potențial limitată de elementul temporal este, de asemenea, în conformitate cu economia și cu contextul general, precum și cu scopul directivei.
59. Un argument sistematic bazat pe economia generală a directivei este că directiva urmează ideea că evoluțiile care au apărut înainte ca transferul să fi avut loc trebuie să fie respectate și că soarta unei unități care urmează să fie transferate sau cea a unui anumit angajat din cadrul acesteia nu trebuie „schimbată”: articolul 3 alineatul (1) din directivă nu lasă nicio îndoială asupra faptului că este transferat numai un raport de muncă „existent la data transferului”(24).În acest sens, atunci când cei care au părăsit unitatea înainte ca transferul să fi avut loc nu sunt protejați, nu poate fi protejată nici o unitate sau o activitate care este concepută ca atare să ia sfârșit înainte ca acest transfer să aibă loc nu poate face obiectul unui transfer.
60. Această idee potrivit căreia punctul de referință este situația unității, inclusiv cu privire la forța de muncă înainte de transfer este confirmată de articolul 4 alineatul (1) din directivă, care prevede că concedierile care pot interveni din motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă trebuie să fie respectate în temeiul directivei și nu determină o evaluare diferită numai pentru că urmează un transfer(25).
61. În ceea ce privește scopul directivei, ar trebui avut în vedere faptul că, în pofida accentului clar asupra angajaților și protecției lor(26), această protecție nu este nelimitată; dimpotrivă, directiva are un obiectiv bine definit. Curtea a constatat că această directivă are drept obiectiv să garanteze, în măsura posibilului, că contractul de muncă continuă cu cesionarul în aceeași formă, pentru a evita ca lucrătorii în cauză să fie plasați într‑o poziție mai puțin favorabilă doar ca urmare a transferului(27). În speță, cu toate acestea, afirmarea unui transfer în sensul directivei ar pune angajații într‑o poziție mai favorabilă decât cea în care s‑au aflat cu angajatorul lor, a cărui activitate, care corespunde conceptului său de afaceri, s‑a încheiat la 31 august 2013.
62. În plus, directiva nu ignoră preocupările întreprinderilor. Astfel cum se arată în considerentul (5), este plasată în contextul realizării pieței interne, ceea ce înseamnă că interesele de afaceri nu pot fi complet ignorate. În cele din urmă, este în interesul lucrătorilor ca o activitate viabilă să se mențină, deoarece nu există un raport de muncă fără un angajator care are mijloacele de a face angajări(28).Dreptul cedentului, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din directivă, de a disponibiliza angajații pentru motive economice, tehnice sau organizatorice este un exemplu al considerațiilor de acest tip din directivă. Astfel cum a subliniat avocatul general Lenz în Concluziile prezentate în cauza Dethier Équipement, acordarea acestei posibilități angajatorului are un efect benefic indirect, sporind protecția lucrătorilor, în măsura în care locurile de muncă rămase vor fi astfel asigurate(29).
63. Ori de câte ori modificarea unui prestator de servicii este considerată un transfer în sensul directivei, acest lucru va limita în mod considerabil libertatea contractuală a întreprinderilor implicate. Noul furnizor de servicii trebuie să preia personalul fostei întreprinderi și de asemenea, deoarece nu fiecare întreprindere poate susține sarcina respectivă, persoanele care urmăresc să intre în servicii contractuale vor avea mai puțini concurenți dintre care să aleagă(30).
64. Atunci când, într‑un caz precum cel analizat, o autoritate publică precum Ayuntamiento s‑a protejat de această restricție prin acordarea contractelor pe perioade limitate de un an, de trei ani sau de patru ani, găsind totodată contractanți dispuși să își conceapă întreprinderile în mod corespunzător, înființându‑le numai în momentul primei proceduri de ofertare și incluzând în actul lor constitutiv o clauză privind dependența completă de atribuirea unui contract, impunerea restricțiilor menționate mai sus, în pofida tuturor acestor lucruri, având în vedere punerea în balanță a intereselor în cauză potrivit directivei, nu pare justificată. În aceste cazuri, angajații primului prestator de servicii nu se pot aștepta, de fapt, în mod rezonabil că locul lor de muncă va fi menținut pentru că angajatorul lor, încă de la început, a optat pentru conceptul de societate cu capital social redus, care se află la discreția unui singur partener contractual care atribuie contracte doar pe perioade limitate și organizează proceduri de cerere de ofertă în mod regulat(31). Într‑un astfel de caz, ar părea excesiv să se limiteze libertatea contractuală a respectivului partener atunci când acesta, astfel cum a fost cazul Ayuntamiento, se folosește de dreptul său de a trece la un alt prestator de servicii, drept pe care primul prestator de servicii l‑a acceptat el însăși în actul său constitutiv.
65. În final, directiva vizează întreprinderea sau unitatea în situația în care se află la momentul respectiv; poziția angajaților la fostul angajator urmează să fie menținută, dar nu urmează a fi consolidată. Directiva se referă la transferuri, dar nu prevede revirimente(32).
f) Concluzie
66. O examinare mai atentă a prezentei cauze arată că (independent de alte evenimente, precum insolvența Músicos), în orice caz, odată cu expirarea contractului de administrare a școlii la 31 august 2013, existența unității a luat sfârșit și că acest sfârșit a fost unul structural, corespunzând obiectului de activitate al Músicos și organizării sale, desfășurarea activității fiind condiționată de atribuirea unui contract valabil numai pentru o anumită perioadă și care, prin urmare, presupunea un interval de timp. În consecință, la 1 septembrie 2013, când ar fi putut avea loc un transfer, nu mai exista o unitate în sensul directivei.
67. Trebuie făcută o distincție între acest caz, în care activitatea a fost concepută ab initio numai pentru perioade determinate, și cazurile în care reatribuirea unui contract de servicii se referă la un prestator de servicii care are o multitudine de contracte și proiecte, în care furnizorul de servicii primește cereri de noi contracte în mod curent și caută clienți noi drept parte a desfășurării normale a afacerilor(33).
68. În cazul în care Curtea va adopta un punct de vedere diferit cu privire la inexistența unei unități la momentul respectiv, am dori să abordăm aspectele pe care părțile le‑au discutat. Acestea se referă la problema dacă, presupunând că exista o unitate la momentul transferului, identitatea unității respective a fost menținută după transfer. Acesta este motivul pentru care vom continua analiza.
3. O unitate care „își menține identitatea”
69. Atunci când există o unitate la momentul transferului, dar această unitate nu a fost transferată în totalitate, cu alte cuvinte nu au fost preluate în întregime toate componentele primei unități, sau atunci când în cadrul transferului au intervenit unele modificări, cum ar fi o întrerupere a activității, se pune întrebarea dacă transferul unității doar cu componentele rămase este suficient pentru ca transferul să intre sub incidența directivei.
70. Astfel cum a precizat Curtea în Hotărârile Spijkers și Redmond Stichting, criteriul decisiv este constituit de aspectul dacă unitatea în cauză își păstrează identitatea, astfel cum indică printre altele faptul că funcționarea sa continuă sau este reluată(34).
71. Criteriul pentru menținerea identității unității este o comparație între unitate astfel cum se prezenta aceasta înainte de efectuarea transferului și după efectuarea transferului(35).Identitatea este determinată de o multitudine de factori, a căror importanță depinde de relevanța acestora pentru activitatea și scopul specifice ale întreprinderii.
a) Indicatori
72. Pentru a stabili dacă aceste criterii sunt într‑adevăr îndeplinite, trebuie să se ia în considerare totalitatea împrejurărilor de fapt care caracterizează operațiunea în cauză, printre care se numără (1) tipul de întreprindere sau de unitate în cauză, (2) dacă sunt sau nu sunt transferate active corporale precum clădirile și bunurile mobile, (3) care este valoarea activelor necorporale la momentul transferului, (4) dacă majoritatea personalului a fost sau nu a fost preluat de noul angajator, (5) dacă a fost sau nu a fost transferată clientela, precum și (6) gradul de similitudine dintre activitățile exercitate înainte și după transfer și (7) durata unei eventuale suspendări a acestor activități(36). Ar trebui observat totuși că aceste elemente nu constituie decât aspecte parțiale ale evaluării globale care se impune și de aceea nu pot fi apreciate izolat(37).În cele din urmă, acest lucru necesită o apreciere de fapt care, prin urmare, trebuie să fie realizată de instanța națională(38).
73. Este, cu toate acestea, de competența Curții să precizeze criteriile în funcție de care trebuie efectuată această evaluare.(39)
74. În prezenta cauză, se pare că dintre factorii care s‑au stabilit prin jurisprudența Curții, unii au fost menținuți în mod clar atunci când In‑pulso a preluat administrarea școlii, și anume tipul de întreprindere, activele corporale, precum și clienții și similitudinea activităților desfășurate. Cu toate acestea, în opinia noastră, celelalte elemente lipsesc.
b) Activele corporale
75. În ceea ce privește activele corporale, trebuie menționat faptul că Músicos nu a deținut niciun fel de active corporale relevante, ci a utilizat spațiile și echipamentele Ayuntamiento. Gama de active care trebuia luată în considerare în sensul directivei nu se limitează, totuși, la proprietatea angajatorului. Dovada titlului juridic Dreptul de proprietate al întreprinderii asupra activelor nu este necesar(40).
76. Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când definește unitatea economică, Curtea poate analiza dincolo de personalitatea juridică și de proprietatea întreprinderii sau a unității. În loc de o abordare formală, de analizare a persoanei juridice și a activelor deținute de aceasta, Curtea a adoptat mai degrabă o abordare economică. Aceasta a inclus în evaluarea sa toate activele pe care angajatorul le folosește pentru ca angajații să își desfășoare activitatea, chiar fără a analiza dacă aceste active sunt deținute sau închiriate de către angajator sau dacă cocontractantul vizat permite pur și simplu angajatorului să le utilizeze(41).De asemenea, nu se distinge dacă angajatorul poate face uz comercial independent de bunurile lăsate la dispoziția sa sau dacă le poate utiliza numai în beneficiul partenerului comercial care este proprietarul lor(42).
77. Prin urmare, în prezenta cauză, spațiile, instrumentele muzicale, sălile de clasă și mobilierul școlii, deși nu erau nici deținute de Músicos, nici transmise direct de către aceasta către In‑pulso, trebuie totuși să fie considerate active corporale ale cedentului care au fost transferate cesionarului.
c) Activ necorporal
78. Activul necorporal decisiv în această tranzacție este contractul încheiat cu Ayuntamiento, pe care instanța de trimitere, în prima sa întrebare preliminară, l‑a numit de asemenea „concesiune”. În fapt, acesta poate fi considerat o concesiune pentru administrarea Școlii. Totuși, acest contract nu a fost preluat de In‑pulso, ci In‑pulso a luat parte la următoarea procedură de cerere de ofertă în urma căreia a obținut propriul contract. Músicos nu a transferat concesiunea și nici nu ar fi putut proceda astfel deoarece concesiunea sa efectivă expirase la 31 august 2013, înainte ca In‑pulso să reia activitatea la 1 septembrie 2013. În plus, municipalitatea nu a transferat concesiunea Músico către In‑pulso, ci a acordat o nouă concesiune pentru o perioadă diferită (2013-2014, iar nu 2012-2013) și o durată diferită (10 luni în loc de 12 luni) în care concesiunea Músico nu mai era în vigoare. Prin urmare, concesiunea de care a dispus In‑pulso nu era aceeași cu cea de care a dispus Músicos: poate cele două concesiuni diferite au fost echivalente, dar nu au fost identice.
d) Personalul
79. În ceea ce privește personalul, Curtea nu analizează dacă „vreunul” dintre angajații cedentului a fost preluat, ci dacă „majoritatea” angajaților au fost preluați de noul angajator(43).În condițiile în care nu a fost preluat niciun angajat, precum în cauza Süzen(44), Curtea a stabilit că nu a existat un transfer. În majoritatea cauzelor precedente în care Curtea a susținut că a avut loc un transfer, majoritatea angajaților, uneori toți, cu excepția unuia sau a doi dintre aceștia(45), fuseseră preluați.
80. În cazul de față, Músicos avea 26 de angajați, dintre care niciunul nu a fost preluat de In‑pulso.
81. Deși, potrivit jurisprudenței menționate mai sus(46) care stabilește cei șapte indicatori de identitate, personalul este în mod clar una dintre caracteristicile definitorii ale unității, relevanța sa pentru păstrarea identității acesteia variază de la caz la caz.
82. Motivul pentru aceasta este că, fiind o caracteristică sau un element al unității, forța de muncă poate avea un impact diferit asupra activităților specifice ale unității. Nu numai că acest impact este mai puternic atunci când calificarea și educația sau expertiza și experiența personalului este mai mare, ci depinde, de asemenea, de valoarea și importanța relativă a activelor corporale și necorporale, pe de o parte, și de forța de muncă, pe de altă parte. Atunci când, de exemplu, se exploatează autobuze pentru transportul în comun(47) sau o cantină de spital bine echipată(48), personalul nu este un element definitoriu pentru activitatea desfășurată, iar persoanele individuale sunt substituibile într‑un grad mai mare. Cu cât este mai individualizat raportul cu clientul, cu atât este mai puțin fezabil transferul unei activități către un alt angajator fără a prelua personalul sau o parte semnificativă a acestuia. Criteriul este dacă prin schimbarea forței de muncă s‑ar modifica natura serviciului. În acest sens, trebuie realizată o evaluare obiectivă, având în vedere, în cazul de față, perspectiva elevilor și a părinților lor.
83. Pentru cei 3 angajați cu sarcini administrative concediați de Músicos, raportul personal dintre agent și client putea fi mai puțin important. În schimb, cei 23 de profesori de muzică au avut de îndeplinit o misiune care se bazează într‑o anumită măsură pe o relație personală între profesor și elev. Acestea fiind spuse, întreprinderea este o școală, iar nu o universitate, în care anumite stiluri și tehnici muzicale ar juca un rol mai mare pentru muzicienii cu cunoștințe avansate. În plus, școala din speță predă lecții de muzică și, prin urmare, un singur obiect de studiu, de obicei numai o dată pe săptămână, în timp ce într‑o școală obișnuită copilul petrece mai mult timp și primește o educație generală.
84. Astfel, deși impactul personalității individuale a profesorului nu ar trebui să fie supraestimat, serviciul asigurat de Músicos are, desigur, mai multe caracteristici individuale decât serviciile pe care Curtea a avut ocazia să le analizeze în cazurile legate de bucătari și ajutoare de bucătari din cantina unui spital, șoferi de autobuz sau personal de curățenie și de securitate(49)Dar chiar și în aceste cazuri factorul „angajați” nu a fost neglijat cu ocazia evaluării dacă unitatea și‑a menținut identitatea.
e) Inactivitatea temporară
85. Având în vedere faptul că Músicos și‑a încetat activitățile didactice la 31 martie 2013, iar In‑pulso le‑a început pe ale sale abia la 1 septembrie 2013, In‑pulso consideră că o astfel de întrerupere a serviciului pe parcursul a cinci luni exclude un transfer al unității(50).
86. La fel ca în cazul tuturor factorilor, importanța unui anumit factor depinde de relevanța acestuia pentru activitatea respectivă. Duratele diferite de întrerupere pot avea, prin urmare, efecte diferite. În special în cazul activităților sezoniere, o fază de inactivitate între fazele active nu va avea niciun efect negativ asupra transferului(51).Cu toate acestea, în speță, perioada de inactivitate a depășit durata vacanței de vară, care a debutat abia aproximativ în luna iunie. În cursul celui de al treilea trimestru care a început în aprilie 2013, școala nu a funcționat. Totuși, în opinia noastră, chiar și această neregularitate nu duce neapărat la o întrerupere a serviciului care ar împiedica constatarea unei îngrijorări existente(52).
87. În cadrul stabilirii criteriului, în aceste cazuri ar trebui luată în considerare perspectiva clienților, și anume dacă aceștia se așteptau totuși sau nu se așteptau ca activitatea respectivă să fie reluată. În cazul în care neregularitățile ajung la un nivel care ar distruge încrederea clienților în continuarea serviciului, o astfel de pauză ar trebui să fie considerată prea lungă. În această privință, este relevant faptul că școala s‑a prezentat elevilor drept „Școala Municipală de Muzică”, iar nu „Școala de Muzică Músicos” sau „Școala de Muzică In‑pulso”. Astfel, refuzul Músicos de a continua predarea s‑ar plasa într‑o oarecare măsură în spatele scenei. În cele din urmă, stabilirea aspectului dacă inactivitatea temporară înaintea vacanței de vară trebuie considerată o întrerupere prea puternică va trebui să fie lăsată la latitudinea instanței naționale ca instanță cu atribuții în evaluarea situației de fapt. În cazul în care elevii și părinții lor, în calitate de clienți relevanți din Ayuntamiento au perceput întreruperea ca pe o simplă reorganizare, aceasta nu exclude posibilitatea unui transfer. În realitate, municipalitatea a purtat deliberări constante cu Músicos pe parcursul respectivei perioade și apoi a organizat procedura de ofertare din dorința de a găsi un alt prestator, astfel încât prezența municipalității pe fundal ar fi putut să contribuie la crearea impresiei că școala reprezintă o preocupare constantă.
88. Cu acest element de continuitate pe fundal, din punctul de vedere al clientului, activitatea școlii de muzică nu ar fi încetat odată cu pierderea prestatorului de servicii. Criteriul constă în a stabili dacă o unitate ar fi supraviețuit unei asemenea etape fără a pierde un număr semnificativ de clienți, având în vedere de asemenea că clientela face ea însăși parte dintre cei șapte indicatori de identitate(53) stabiliți de Curte.
f) Evaluarea întregului set de factori
89. Evaluarea factorilor, în opinia noastră, conduce la un rezultat destul de clar în speță: chiar dacă presupunem că exista o unitate înainte de tranzacție, această unitate nu și‑a păstrat identitatea atunci când In‑pulso a preluat activitatea.
90. În timp ce activele corporale au fost transferate, niciunul dintre angajați nu a fost preluat, deși în cazul unei școli de muzică personalul nu poate fi complet ignorat. În plus, concesiunea ca activ necorporal principal, fără de care activitatea unității, respectiv administrarea școlii, nu ar fi posibilă, nu a fost transferată: In‑pulso deține o concesiune, dar această concesiune nu a fost primită de la cedent nici direct, nici indirect, caz în care municipalitatea ar fi acționat în calitate de intermediar. Cu toate acestea, faptul că școala a fost inactivă timp de cinci luni nu pare să fi generat o ruptură care ar putea împiedica transferul.
91. Întrucât aspectul central este dacă s‑a păstrat identitatea, numai elementele nesemnificative pot fi lăsate deoparte atunci când o activitate este preluată de altă persoană: nu poate exista un transfer în care numai o parte sau un anumit procentaj din unitate este preluată. Dimpotrivă, unitatea, în esența sa, trebuie să fie transferată în întregime. În prezenta cauză, nici personalul, nici concesiunea nu au făcut obiectul transferului: au fost preluate numai bunurile materiale, după ce au fost separate de rest. Astfel, unitatea anterioară și cea ulterioară atribuirii noului contract nu pot fi considerate identice.
92. Prin urmare, considerăm că în prezenta cauză nu se poate vorbi de transfer.
C. A doua întrebare
93. Prin intermediul celei de a doua întrebări se solicită să se stabilească dacă concedierea apelantului a fost cauzată de transfer. Această întrebare depinde de răspunsul la întrebarea anterioară, astfel încât nu este necesar să răspundem. Vom da totuși un răspuns scurt pentru eventualitatea în care Curtea nu împărtășește opinia noastră cu privire la prima întrebare preliminară și va da un răspuns afirmativ la aceasta.
94. În ceea ce privește a doua întrebare, guvernul spaniol arată că, chiar dacă s‑ar presupune că a existat un transfer, acest transfer nu a constituit motivul concedierii, deoarece au existat motive economice. Comisia este de acord, dar menționează că ar trebui de asemenea să se ia în considerare dacă motivele pot fi artificiale și în fapt vizează să priveze lucrătorii de drepturile lor legale.
95. Evaluând împrejurările din speță, este evident că municipalitatea nu se aștepta la încetarea activităților de către Músicos și nu a fost în niciun caz pregătită pentru această situație, nefiind în măsură să furnizeze servicii similare în timpul trimestrului al treilea, deși anul școlar nu se încheiase, iar cursurile trebuiau să aibă loc pentru încă două luni înainte de vacanța de vară. Abia după acest răspuns din partea Músicos, municipalitatea a început să caute o altă soluție. Concurentul care a continuat activitatea școlii nici măcar nu luase ființă în momentul concedierii angajaților Músicos, înființarea sa survenind de abia în iulie 2013.
96. Prin urmare, chiar presupunând că un transfer a avut loc ulterior concedierii, nu există o legătură de cauzalitate între acel transfer și concediere, iar preluarea administrării școlii, care a avut loc în septembrie 2013, nu poate repune în discuție legalitatea concedierilor efectuate în aprilie 2013. Nu există nicio legătură vizibilă între neplata de către municipalitate a sumelor solicitate de Músicos și procedura de ofertare care a condus la obținerea contractului de către In‑pulso. De fapt, niciuna dintre părți, nici măcar apelantul, nu are îndoieli cu privire la faptul că situația economică a Músicos, care a fost în cele din urmă dizolvată pentru insolvabilitate, a constituit un motiv de concediere colectivă.
97. Astfel cum a subliniat Curtea în Hotărârea Dethier Équipement(54), un transfer ulterior nu afectează concedierile care au avut loc pentru motive economice, tehnice sau organizatorice.
D. A treia întrebare
98. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă o normă prevăzută de reglementarea spaniolă încalcă articolul 47 din cartă în cazul în care o astfel de normă obligă instanța solicitantă, în virtutea puterii de lucru judecat, să respecte o hotărâre anterioară care menține decizia angajatorului privind concedierea colectivă.
99. Instanța de trimitere solicită un răspuns la această a treia întrebare în cazul unui răspuns afirmativ la primele două întrebări. Întrucât, în opinia noastră, în situația din speță nu se poate vorbi despre un transfer (prima întrebare) și chiar dacă s‑ar putea vorbi despre un transfer, un astfel de transfer nu ar fi cauzat concedierea (a doua întrebare), vom răspunde la întrebare numai pe scurt, deoarece nu are nicio relevanță în speță în cazul în care Curtea împărtășește opinia noastră cu privire la cel puțin una dintre întrebările de mai sus.
100. În ceea ce privește a treia întrebare, In‑pulso invocă principiul puterii de lucru judecat și susține că era suficient să se dispună de întreaga panoplie de recursuri în prima procedură, în timp ce guvernul spaniol subliniază că nu este necesar să se răspundă la această întrebare și că, în orice caz, reglementarea procesuală spaniolă relevantă nu a încălcat articolul 47 din cartă. Comisia subliniază că legislația spaniolă este în conformitate cu articolul 47 din cartă.
101. Astfel cum arată în mod corect instanța de trimitere, articolul 47 din cartă, care stabilește dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, este direct aplicabil în măsura în care se pune problema punerii în aplicare a drepturilor care decurg din directivă(55).Apelantul invocă dreptul său în temeiul articolului 3 alineatul (1) din directivă de a‑și continua raportul de muncă cu cesionarul In‑pulso în cazul unui transfer de întreprindere.
102. Părțile la procedură, în răspunsurile scrise și orale formulate la întrebările adresate de Curte, au confirmat, cu toate acestea, că, potrivit dreptului spaniol, puterea de lucru judecat a hotărârii de concediere colectivă pronunțate în soluționarea acțiunii promovate de reprezentanții statutari colectivi în temeiul articolului 124 alineatul 13 litera b) coroborat cu articolul 160 LJS nu se opune invocării în mod individual a căilor de atac prevăzute de directivă. În conformitate cu legislația spaniolă, forța juridică obligatorie se referă exclusiv la obiectul procedurii. Articolul 160 alineatul 5 din LJS prevede că puterea de lucru judecat în acest context se aplică acțiunilor individuale „care au obiect identic sau prezintă o legătură de conexitate directă”. Chestiunea acțiunii individuale prezente, respectiv transferul unei unități de la Músicos la In‑pulso, nu a făcut totuși obiectul procedurii colective.
103. Hotărârea colectivă din 19 iunie 2013 prevede că această concediere era justificată de motive economice și că nu a existat un transfer al școlii către Ayuntamiento. În partea introductivă din considerentele acesteia(56), hotărârea de apel a Tribunal Supremo din 17 noiembrie 2014, care menține hotărârea Tribunal Superior din 19 iunie 2013 definește clar obiectul procedurii colective, stabilind că, pe lângă motivele economice invocate de Músicos, s‑a pus problema dacă încetarea activității de către Músicos a condus la un transfer al școlii către Ayuntamiento. Totuși, prezenta întrebare nu privește un transfer către Ayuntamiento, ci către In‑pulso. Aceste aspecte din procedura principală nu au fost analizate în procedurile colective. Procedura principală privește fapte care au intervenit la un moment ulterior și cu alt posibil cesionar. Pârâta In‑pulso, care este cesionarul în discuție în procedura principală, nici nu exista la momentul pronunțării hotărârii colective din 19 iunie 2013. Faptele care au intervenit ulterior nu au putut fi analizate în procedura colectivă care, potrivit explicațiilor instanței de trimitere din decizia de trimitere, era limitată la faptele care s-au desfășurat până la data audierii orale din procedura colectivă. Aceasta a avut loc la 22 mai 2013 și, prin urmare, reînceperea școlii în septembrie 2013 de către In-pulso nu făcea parte din obiectul procedurii colective.
104. Astfel, o constatare ulterioară a unui transfer în cadrul procedurilor individuale, în temeiul reglementării spaniole, nu este exclusă în temeiul puterii de lucru judecat, dat fiind că problema unui transfer către In‑pulso nu a fost abordată în cadrul hotărârii colective anterioare. Acest aspect a fost confirmat nu numai de guvernul spaniol și de Comisie, ci și, astfel cum a prezentat corect Comisia, și de instanța de prim grad din procedura principală (Juzgado de lo Social no. 4 de Valladolid) care nu și‑a întemeiat aprecierile cu privire la transferul către In‑pulso pe considerații privind puterea de lucru judecat, ci a statuat pe fond cu privire la acest aspect, statuând că, în opinia sa, faza de inactivitate de 5 luni a fost prea îndelungată pentru a stabili existența unui transfer.
105. În cele din urmă, subliniem că instanța de trimitere nu a solicitat Curții să stabilească dacă faptul că în decizia sa privind concedierea individuală era ținută de identificarea motivelor economice din hotărârea colectivă anterioară a Tribunal Superior din 19 iunie 2013 încalcă articolul 47 din cartă, ci și‑a limitat întrebarea la aspectul transferului(57).
IV. Concluzie
106. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Sala de lo Social del Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León (Secția pentru litigii de muncă, Curtea Superioară de Justiție, Castilla y León) după cum urmează:
„1) Trebuie să se considere că nu există un transfer în sensul Directivei 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități în cazul în care concesionarul unei școli de muzică a unei municipalități, care primește toate resursele materiale de la această municipalitate (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier), are angajați proprii și prestează servicii în timpul anilor școlari, își încetează activitatea la 1 aprilie 2013, cu două luni înainte de sfârșitul anului școlar, restituind toate resursele materiale municipalității, care nu continuă activitatea în vederea încheierii anului școlar 2012-2013, ci efectuează o nouă atribuire unui nou contractant, care își începe activitatea în luna septembrie 2013, la începutul noului an școlar 2013-2014, transferându‑i în acest scop noului contractant resursele materiale necesare, puse anterior la dispoziția contractantului precedent (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier) de către municipalitate.
2) În condițiile prezentate, în care încălcarea obligațiilor de către entitatea principală (municipalitatea) determină primul contractant să își înceteze activitatea și să concedieze întregul personal, iar ulterior entitatea principală transferă resursele materiale unui al doilea contractant, care continuă să desfășoare aceeași activitate, trebuie să se interpreteze, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/23, că concedierea angajaților celui dintâi contractant a avut loc din «motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă» și aceasta nu a avut ca motiv «transferul unei întreprinderi, unități sau al unei părți din întreprindere sau din unitate», care este interzis de acest articol.
3) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca legislația națională care interzice unei instanțe să se pronunțe pe fond cu privire la argumentele invocate de un angajat care contestă concedierea sa, care s‑a realizat cu ocazia unei concedieri colective, în cadrul unui proces individual, cu scopul de a‑și apăra drepturile care rezultă din aplicarea Directivei 2001/23 și a Directivei 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, în situația în care s‑a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la concedierea colectivă într‑un proces în care angajatul nu a putut fi parte, cu toate că sindicatele din cadrul întreprinderii și toți reprezentanții colectivi statutari au fost parte sau ar fi putut fi parte, în măsura în care, în temeiul dreptului național, caracterul obligatoriu al acestei hotărâri nu depășește limitele obiectului procedurii și, astfel, nu se aplică în cauza individuală.”