Language of document :

Acțiune introdusă la 14 martie 2012 - ANKO/Comisia

(Cauza T-118/12)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: ANKO Anonymos Etairia Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias (Atena, Grecia) (reprezentant: V. Christianos, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

constatarea faptului că decizia Comisiei de a nu efectua plata soldului contribuției financiare acordate reclamantei în temeiul contractului referitor la proiectul "PERceptive Spaces promoting iNdependent Aging (PERSONA)", în sumă de 6 752,74 euro, constituie o încălcare a obligațiilor sale contractuale;

obligarea Comisiei la plata către reclamantă a sumei de 6 752,74 euro, pentru cheltuielile pe care aceasta din urmă le-a efectuat în cursul celei de a patra perioade de referință a proiectului PERSONA, majorată cu dobânzile prevăzute în clauza II.28 alineatul 7 din anexa II la contractul principal, începând de la data notificării prezentei acțiuni;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acțiune privește răspunderea Comisiei care rezultă din contractul nr. 045459 de executare a proiectului "PERceptive Spaces promoting iNdependent Aging (PERSONA)", în temeiul articolului 272 TFUE.

În special, reclamanta susține că, deși aceasta și-a îndeplinit pe deplin și în mod corespunzător obligațiile contractuale, Comisia a suspendat plata în favoarea ANKO, fără a fi autorizată în acest sens și cu încălcarea contractului menționat anterior, precum și a principiului bunei-credințe. Pentru acest motiv, ANKO susține că Comisia trebuie să îi plătească suma de 6 752,74 euro, majorată cu dobânzile prevăzute în clauza II.28 alineatul 7 din anexa II la contractul principal.

____________