Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2013 – ANKO/Comisia

(Cauza T-117/12)1

[„Clauză compromisorie – Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Contracte privind proiectele PERFORM și OASIS – Suspendarea plăților – Nereguli constatate în cadrul auditurilor privind alte proiecte – Dobânzi de întârziere”]

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias (Atena, Grecia) (reprezentant: V. Christianos, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Lyal şi B. Conte, agenţi, asistaţi de S. Drakakakis, avocat)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolului 272 TFUE, prin care se urmărește în primul rând, constatarea de către Tribunal a faptului că suspendarea rambursării costurilor efectuate de reclamantă în executarea contractelor referitoare la proiectele PERFORM și OASIS, încheiate în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013), constituie o încălcare de către Comisie a obligațiilor sale contractuale, iar în al doilea rând, obligarea acesteia din urmă, pe de o parte, la plata sumei de 637 117,17 euro în temeiul proiectului PERFORM, majorată cu dobânzi de întârziere, și, pe de altă parte, constatarea faptului că reclamanta nu este obligată să ramburseze suma de 56 390 de euro care i-a fost plătită în temeiul proiectului OASIS

Dispozitivul

Obligă Comisia Europeană la plata către societatea ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias a sumelor a căror plată a fost suspendată în temeiul punctului II.5 alineatul 3 litera (d) din Condițiile generale anexate convențiilor de subvenționare referitoare la proiectele OASIS și PERFORM, încheiate în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013), fără ca această plată să afecteze caracterul eligibil al cheltuielilor declarate de ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias și punerea în aplicare de către Comisie a concluziilor raportului final de audit 11-INFS-0035. Cuantumul sumelor care trebuie plătite trebuie să se încadreze în limitele soldului contribuției financiare disponibile la momentul suspendării plăților, iar sumele respective trebuie majorate cu dobânzi de întârziere care încep să curgă, pentru fiecare perioadă, la expirarea termenului de plată de 105 zile de la primirea de către Comisie a rapoartelor corespunzătoare. Rata majorării aplicabilă dobânzilor este cea în vigoare în prima zi a lunii termenului de plată, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.Respinge în rest acțiunea.ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată.Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de ANKO AE Antiprosopeion, Emporiou kai Viomichanias.