Cauza T‑350/13

Jordi Nogues, SL

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative BADTORO – Mărcile Uniunii Europene verbale și marca națională figurativă anterioare TORO – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Similitudinea semnelor – Similitudinea produselor și a serviciilor – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 20 septembrie 2017

1.      Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Risc de confuzie cu marca anterioară – Marca figurativă BADTORO și mărcile verbale și figurativă TORO

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)]

2.      Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Similitudine între mărcile vizate – Criterii de apreciere – Marcă complexă

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)]

3.      Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Similitudine între mărcile vizate – Similitudine vizuală între o marcă figurativă și o marcă verbală

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)]

4.      Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Similitudine între mărcile vizate – Criterii de apreciere – Marcă complexă – Element comun celor două mărci care prezintă o poziție distinctivă autonomă în marca ulterioară

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 19-21 și 68-70)

2.      Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului menționat. În această privință, consumatorul mediu percepe în mod normal o marcă ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia.

Pe de altă parte, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Este necesar, dimpotrivă, să se efectueze o comparație prin examinarea mărcilor în cauză, fiecare analizată în totalitate, ceea ce nu exclude ca impresia de ansamblu produsă de o marcă complexă în memoria publicului relevant să poată fi dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale. Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile. Aceasta ar putea fi situația în special atunci când această componentă poate domina singură imaginea mărcii respective, pe care publicul relevant o păstrează în memorie, astfel încât toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile în impresia de ansamblu produsă de aceasta.

(a se vedea punctele 23 și 24)

3.      Deși, atunci când o marcă este compusă din elemente verbale și figurative, primele sunt, în principiu, în mai mare măsură distinctive decât cele din urmă, întrucât consumatorul mediu se va referi cu mai multă ușurință la produsele în cauză prin citarea numelui mărcii decât prin descrierea elementului figurativ al acesteia, nu rezultă că elementele verbale ale unei mărci trebuie să fie considerate întotdeauna ca fiind în mai mare măsură distinctive decât elementele figurative. Astfel, în cazul unei mărci complexe, elementul figurativ poate deține un loc echivalent cu cel al elementului verbal. Trebuie examinate atunci calitățile intrinseci ale elementului figurativ și cele ale elementului verbal ale mărcii contestate, precum și pozițiile lor respective pentru a identifica componentul dominant.

(a se vedea punctul 29)

4.      Chiar dacă un element comun semnelor în conflict nu poate fi considerat ca dominând impresia de ansamblu, el trebuie luat în considerare la aprecierea similitudinii acestora, în măsura în care conține în interiorul său marca anterioară și își menține o poziție distinctivă autonomă în marca compusă, concret, din acest element și cel a cărui înregistrare se solicită. Astfel, în ipoteza în care un element comun păstrează o poziție distinctivă autonomă în cadrul semnului compus, impresia de ansamblu produsă de acest semn poate determina publicul să creadă că produsele sau serviciile în discuție provin, cel puțin, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic, caz în care trebuie reținută existența unui risc de confuzie.

Analiza existenței sau a inexistenței unei poziții distinctive autonome a unuia dintre elementele unui semn compus urmărește să le determine pe acelea dintre elementele respective care vor fi percepute de publicul vizat.

În această privință, Curtea a precizat de asemenea că un element al unui semn compus nu păstrează o astfel de poziție distinctivă autonomă în cazul în care acest element formează cu celălalt sau cu celelalte elemente ale semnului, privite împreună, o unitate care are un sens diferit în raport cu sensul acestor elemente privite separat.

(a se vedea punctele 32-34)