HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
30 martie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Piața internă a energiei electrice – Directiva 2009/72/CE – Articolul 37 – Anexa I – Atribuțiile și competențele autorității naționale de reglementare – Protecția consumatorilor – Cheltuieli administrative de gestiune – Competența autorității naționale de reglementare de a dispune rambursarea sumelor plătite de clienții finali în temeiul unor clauze contractuale sancționate de această autoritate”
În cauza C‑5/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin decizia din 31 decembrie 2021, primită de Curte la 3 ianuarie 2022, în procedura
Green Network SpA
împotriva
SF,
YB,
Autorità di Regolazione per Energia Reti e Ambiente (ARERA),
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, și domnii D. Gratsias, M. Ilešič, I. Jarukaitis (raportor) și Z. Csehi, judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Green Network SpA, de V. Cerulli Irelli și A. Fratini, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Aiello și F. Fedeli, avvocati dello Stato;
– pentru Comisia Europeană, de O. Beynet, G. Gattinara și T. Scharf, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 37 alineatele (1) și (4) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55), precum și a anexei I la aceasta.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Green Network SpA, pe de o parte, și Autorità di Regolazione per Energia Reti e Ambiente (Autoritatea de Reglementare în materie de Energie, Rețele și Mediu, Italia) (ARERA), pe de altă parte, în legătură cu decizia celei din urmă de impunere a unei sancțiuni administrative pecuniare de 655 000 de euro în sarcina Green Network și de obligare a acesteia la restituirea către clienții săi finali a sumei de 13 987 495,22 euro corespunzătoare anumitor cheltuieli de gestiune administrativă pe care le facturase acestora.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (37), (42), (51) și (54) ale Directivei 2009/72 aveau următorul cuprins:
„(37) Autoritățile de reglementare din domeniul energiei ar trebui să poată emite decizii obligatorii în ceea ce privește întreprinderile din domeniul energiei electrice, precum și să impună sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare împotriva întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu își respectă obligațiile sau să propună unei instanțe competente să impună astfel de sancțiuni întreprinderilor respective. Autorităților de reglementare din domeniul energiei ar trebui să li se confere, de asemenea, puterea de a decide, independent de aplicarea normelor în materie de concurență, cu privire la măsurile corespunzătoare care să garanteze beneficii clienților prin intermediul promovării unei concurențe efective, necesare unei funcționări corespunzătoare a pieței interne a energiei electrice. […]
[…]
(42) Toate sectoarele industriale și comerciale din [Uniunea Europeană], inclusiv întreprinderile mici și mijlocii, precum și toți cetățenii Uniunii care beneficiază de avantajele economice ale pieței interne ar trebui, de asemenea, să poată beneficia de un nivel înalt de protecție a consumatorilor și, în special, clienții casnici, precum și întreprinderile mici, atunci când statele membre consideră oportun acest lucru, ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de garanții specifice serviciului public, în special în ceea ce privește siguranța alimentării și tarifele rezonabile, din motive de echitate, competitivitate și, indirect, pentru crearea de locuri de muncă. Clienții în cauză ar trebui să beneficieze, de asemenea, de posibilitatea de a alege, de echitate, de reprezentare și de mecanisme de soluționare a litigiilor.
[…]
(51) Interesele consumatorilor ar trebui să se afle în centrul prezentei directive, iar calitatea serviciilor ar trebui să reprezinte una dintre principalele responsabilități ale întreprinderilor din sectorul energiei electrice. Drepturile actuale ale consumatorilor trebuie să fie consolidate și garantate și ar trebui să includă o mai mare transparență. Protecția consumatorilor ar trebui să garanteze că toți consumatorii din spațiul [Uniunii] extins beneficiază de o piață competitivă. Respectarea drepturilor consumatorilor ar trebui asigurată de statele membre sau, atunci când un stat membru a stabilit astfel, de autoritățile de reglementare.
[…]
(54) Existența unor căi de soluționare a litigiilor eficace și accesibile tuturor reprezintă garanția unei mai mari protecții a consumatorilor. Statele membre ar trebui să instituie proceduri rapide și eficiente de gestionare a plângerilor.”
4 Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:
„Prezenta directivă stabilește norme comune pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și dispoziții privind protecția consumatorilor, în vederea îmbunătățirii și integrării piețelor de energie competitive, conectate printr‑o rețea comună, în [Uniune]. […] Directiva stabilește, în același timp, obligațiile de serviciu universal și drepturile consumatorilor de energie electrică și clarifică obligațiile privind concurența.”
5 Potrivit articolului 2 din directiva menționată, intitulat „Definiții”:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
7. «client» înseamnă clientul angro și final de energie electrică;
8. «client angro» înseamnă persoana fizică sau juridică care cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită;
9. «client final» înseamnă clientul care cumpără energie electrică pentru uz propriu;
[…]”
6 Articolul 3 din aceeași directivă, intitulat „Obligațiile de serviciu public și protecția consumatorului”, prevedea:
„[…]
(7) Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru protecția clienților finali, garantând, în special, protecția adecvată a clienților vulnerabili. […] statele membre garantează un nivel înalt de protecție a consumatorilor, în special în ceea ce privește transparența condițiilor contractuale, a informațiilor generale și a mecanismelor de soluționare a litigiilor. […]
[…]
(9) […]
Autoritatea de reglementare sau altă autoritate națională competentă ia măsurile necesare pentru a garanta fiabilitatea informațiilor oferite de către furnizori clienților lor, în temeiul prezentului articol, precum și faptul că aceste informații sunt transmise, la nivel național, într‑un mod clar comparabil.
[…]”
7 Articolul 36 din Directiva 2009/72, intitulat „Obiectivele generale ale autorităților de reglementare”, avea următorul cuprins:
„În îndeplinirea atribuțiilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă, autoritățile de reglementare iau toate măsurile rezonabile în vederea realizării următoarelor obiective în cadrul atribuțiilor și competențelor prevăzute la articolul 37, în cooperare strânsă, după caz, cu alte autorități naționale competente, inclusiv cu autoritățile din domeniul concurenței, și fără a aduce atingere competențelor acestora:
[…]
(g) garantarea unor avantaje pentru consumatori de pe urma funcționării eficiente a piețelor interne, promovarea concurenței efective și sprijinirea asigurării protecției consumatorilor;
[…]”
8 Articolul 37 din această directivă, intitulat „Atribuțiile și competențele autorităților de reglementare”, prevedea la alineatele (1) și (4):
„(1) Autoritățile de reglementare au următoarele atribuții:
[…]
(i) să monitorizeze nivelul de transparență, inclusiv al prețurilor angro, garantând respectarea de către întreprinderile din domeniul energiei electrice a obligațiilor referitoare la transparență;
(j) să monitorizeze gradul și eficiența deschiderii piețelor și a concurenței la nivelul comerțului angro și cu amănuntul, inclusiv în ceea ce privește bursele de energie electrică, prețurile pentru clienții casnici, inclusiv sistemele de plată anticipată, tarifele percepute la migrarea către un alt furnizor, tarifele de deconectare, executarea serviciilor de întreținere și tarifele percepute pentru acestea și plângerile înaintate de clienții casnici, […]
[…]
(n) să contribuie, împreună cu alte autorități competente, la asigurarea eficacității și aplicării măsurilor de protecție a consumatorilor, inclusiv a celor cuprinse în anexa I;
[…]
(4) Statele membre se asigură că autorităților de reglementare le sunt conferite competențele care să le permită să își îndeplinească în mod eficient și rapid atribuțiile prevăzute la alineatele (1), (3) și (6). În acest scop, autoritățile de reglementare au cel puțin următoarele competențe:
[…]
(d) să impună sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare asupra întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu își respectă obligațiile care le revin în temeiul prezentei directive sau al oricărei decizii relevante și cu forță juridică obligatorie a autorității de reglementare sau a agenției sau să propună unei instanțe competente să impună astfel de sancțiuni. Aceasta include competența de a impune sau de a propune impunerea de sancțiuni de până la 10 % din cifra de afaceri anuală a operatorului de transport și de sistem asupra operatorului de transport și de sistem sau de până 10 % din cifra de afaceri anuală asupra întreprinderii integrate vertical, după caz, pentru nerespectarea obligațiilor respective care le revin în temeiul prezentei directive; […]
[…]”
9 Anexa I la directiva menționată, intitulată „Măsuri de protecție a consumatorilor”, prevedea la punctul 1:
„1. Fără a aduce atingere normelor [Uniunii] privind protecția consumatorilor, […] măsurile prevăzute la articolul 3 au scopul de a garanta clienților:
(a) dreptul de a încheia cu furnizorul de energie electrică un contract care să specifice:
[…]
– eventualele compensații și formule de rambursare care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite nivelurile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte și realizate cu întârziere;
[…]
[…]
(c) primirea de informații transparente privind prețurile și tarifele practicate, precum și privind condițiile generale de acces la serviciile de energie electrică și de utilizare a acestora;
[…]
(f) posibilitatea de a beneficia de proceduri transparente, simple și ieftine de soluționare a plângerilor. În special, toți consumatorii au dreptul la un standard ridicat de furnizare a serviciilor și gestionare a plângerilor de către furnizorul lor de energie electrică. Aceste proceduri de soluționare extrajudiciară a litigiilor permit soluționarea corectă și promptă a litigiilor, preferabil în termen de trei luni, și prevăd, în toate cazurile justificate, un sistem de rambursare și/sau compensare. […]
[…]”
Dreptul italian
10 Articolul 2 alineatul 12 litera g) din legge n. 481 – Norme per la concorrenza et la regolazione dei servizi di pubblica utilità. Istituzione delle Autorità di regolazione dei servizi di pubblica utilità (Legea nr. 481 privind normele de concurență și reglementarea serviciilor de utilitate publică, precum și privind instituirea autorităților de reglementare a serviciilor de utilitate publică) din 14 noiembrie 1995 (supliment ordinar nr. 136 la GURI nr. 270 din 18 noiembrie 1995) încredințează ARERA funcția de „[a controla] prestarea serviciilor, având competențe de inspecție, de acces și de obținere a documentelor și a informațiilor utile, stabilind de asemenea cazurile de despăgubire automată a utilizatorului de către operatorul serviciului în cazul în care acest operator nu respectă clauzele contractuale sau prestează serviciul la niveluri calitative inferioare celor prevăzute în reglementarea privind serviciul”.
11 În temeiul articolului 2 alineatul 20 litera d) din această lege, ARERA are competența de a dispune ca operatorul serviciului să înceteze orice comportament care aduce atingere drepturilor utilizatorilor și de a impune acestuia, în conformitate cu articolul 2 alineatul 12 litera g) din legea menționată, obligația de a plăti o despăgubire.
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 În urma primirii unui raport din partea Sportello per il consumatore Energia e Ambiente (birou de informare a consumatorilor cu privire la energie și mediu, Italia), în care se arăta că Green Network, o societate de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, menționase pe facturile adresate clienților săi o contribuție pe care aceștia din urmă o contestau pentru motivul că nu era clară, ARERA a inițiat o procedură împotriva acestei societăți.
13 Ulterior raportului respectiv, ARERA a efectuat alte controale prin care a constatat că această contribuție era prevăzută de o clauză din condițiile generale aplicabile contractelor de furnizare de energie propuse de Green Network atât pentru electricitate, cât și pentru gazele naturale. Potrivit acestei clauze, cheltuielile de gestiune administrativă nu erau incluse în tarifele prevăzute pentru furnizarea de energie, furnizorul putând factura în acest sens clientului o contribuție care nu depășea 5 euro sau, în cazul anumitor clienți, 10 euro pe lună.
14 Întrucât a constatat că definirea de către Green Network a acestei contribuții în condițiile generale menționate era nelegală deoarece contribuția amintită nu era indicată în fișa de comparație care permite compararea diferitelor oferte comerciale pe piață și în sistemul de căutare a ofertelor, ARERA a aplicat societății Green Network, prin decizia din 20 iunie 2019, o sancțiune administrativă pecuniară de 655 000 de euro pentru că a comunicat clienților săi finali informații contractuale care încălcau normele administrative emise de ARERA. În decizia respectivă, aceasta a dispus ca Green Network să ramburseze clienților menționați suma de 13 987 495,22 euro primită de la aceștia din urmă cu titlu de cheltuieli de gestiune administrativă.
15 Împotriva deciziei menționate, Green Network a formulat o acțiune în fața Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia), care a fost respinsă.
16 Green Network a declarat apel împotriva hotărârii de respingere la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), instanța de trimitere, susținând printre altele că competența ARERA de a impune restituirea unei contribuții clienților era contrară Directivei 2009/72, întrucât această contribuție fusese stabilită în cadrul unor raporturi contractuale private.
17 Instanța de trimitere arată că litigiul aflat pe rolul său privește aspectul dacă competența ARERA de a dispune rambursarea unor sume facturate clienților poate fi dedusă din Directiva 2009/72. Dispozițiile pertinente ale acestei directive, invocate de Green Network și a căror interpretare corectă nu este clară, nu ar părea să fi făcut deja obiectul unei interpretări de către Curte.
18 În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Reglementarea europeană cuprinsă în [Directiva 2009/72] – în special la articolul 37 alineatele (1) și (4), care reglementează competențele autorităților de reglementare, și în anexa I la aceasta – poate fi interpretată în sensul că include și puterea de constrângere exercitată de [ARERA] față de societățile care își desfășoară activitatea în domeniul energiei electrice, în temeiul căreia aceste societăți sunt obligate să restituie clienților, inclusiv foștilor clienți și clienților insolvabili, suma corespunzătoare contraprestației economice plătite de aceștia pentru acoperirea unor cheltuieli de gestiune administrativă, în temeiul unei clauze contractuale sancționate de [ARERA] însăși?
2) Reglementarea europeană cuprinsă în [Directiva 2009/72] – în special la articolul 37 alineatele (1) și (4), care reglementează competențele autorităților de reglementare, și în anexa I la aceasta – poate fi interpretată în sensul că include în sfera compensațiilor și a formulelor de rambursare care se aplică clienților pe piața energiei electrice, în cazul în care operatorii de pe piață nu îndeplinesc nivelurile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, și restituirea unei contraprestații economice plătite de aceștia, care este reglementată în mod expres printr‑o clauză a contractului semnat și acceptat și este absolut independentă de calitatea serviciului respectiv, dar care este prevăzută pentru acoperirea unor costuri de gestiune administrativă ale operatorului economic?”
Cu privire la întrebările preliminare
19 Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 37 alineatul (1) literele (i) și (n) și alineatul (4) litera (d) din Directiva 2009/72, precum și anexa I la aceasta trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru să confere autorității naționale de reglementare competența de a obliga întreprinderile din domeniul energiei electrice să ramburseze clienților lor finali suma corespunzătoare contraprestației plătite de aceștia cu titlu de „cheltuieli de gestiune administrativă” în temeiul unei clauze contractuale considerate nelegală de această autoritate, chiar și în cazurile în care această somație de rambursare nu se bazează pe motive de calitate a serviciului în cauză prestat de întreprinderile respective, ci pe încălcarea unor obligații de transparență tarifară.
20 În această privință, după cum a arătat deja Curtea, din articolul 1 din Directiva 2009/72, precum și din considerentele (37), (42), (51) și (54) ale directivei respective rezultă că aceasta urmărește să confere autorităților de reglementare în materie de energie electrică competența de a asigura eficiența deplină a măsurilor de protecție a consumatorilor, să permită tuturor sectoarelor industriale și comerciale, precum și tuturor cetățenilor Uniunii să beneficieze de un nivel înalt de protecție a consumatorilor și de mecanisme de soluționare a litigiilor, să plaseze interesele consumatorilor în centrul directivei menționate, să determine autoritatea națională de reglementare să asigure respectarea drepturilor consumatorilor de energie electrică atunci când statul membru îi conferă această competență, precum și să instituie mijloace de soluționare a litigiilor eficiente și accesibile tuturor consumatorilor (Hotărârea din 8 octombrie 2020, Crown Van Gelder, C‑360/19, EU:C:2020:805, punctul 26).
21 Potrivit articolului 3 alineatul (7) din Directiva 2009/72, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru protecția clienților finali și trebuie să garanteze printre altele un nivel înalt de protecție a consumatorilor, în special în ceea ce privește transparența condițiilor contractuale, a informațiilor generale și a mecanismelor de soluționare a litigiilor. Potrivit acestei dispoziții, în ceea ce privește cel puțin clienții casnici, măsurile menționate trebuie să le includă pe cele care figurează în anexa I la această directivă, printre care se numără măsurile care au scopul de a garanta clienților primirea de informații transparente privind prețurile și tarifele practicate, precum și privind condițiile generale aplicabile.
22 În plus, Curtea a constatat deja că, în scopul urmăririi obiectivelor menționate anterior, Directiva 2009/72 impune statelor membre să confere autorităților lor naționale de reglementare prerogative largi în materie de reglementare și de monitorizare a pieței energiei electrice (Hotărârea din 11 iunie 2020, Prezident Slovenskej republiky, C‑378/19, EU:C:2020:462, punctul 23). După cum reiese din articolul 36 litera (g) din această directivă, printre obiectivele generale a căror realizare trebuie să fie încredințată de statele membre autorităților lor naționale de reglementare în cadrul exercitării atribuțiilor și competențelor lor figurează cel de asigurare a protecției consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2020, Energiavirasto, C‑578/18, EU:C:2020:35, punctul 35, și Hotărârea din 8 octombrie 2020, Crown Van Gelder, C‑360/19, EU:C:2020:805, punctul 27).
23 În special, articolul 37 alineatul (1) literele (i) și (n) din Directiva 2009/72 prevede că autoritatea națională de reglementare are atribuții constând în garantarea respectării de către întreprinderile din domeniul energiei electrice a obligațiilor referitoare la transparență și în contribuirea, împreună cu alte autorități competente, la asigurarea eficacității și aplicării măsurilor de protecție a consumatorilor, inclusiv a celor cuprinse în anexa I la această directivă. În această privință, articolul 37 alineatul (4) din directiva menționată prevede că statele membre trebuie să se asigure că autorităților de reglementare le sunt conferite competențe care să le permită să își îndeplinească în mod eficient și rapid atribuțiile prevăzute la articolul 37 alineatele (1), (3) și (6) din aceeași directivă și că, în acest scop, acestea au cel puțin competențele enumerate de dispoziția menționată. Or, deși printre aceste competențe figurează cea prevăzută la articolul 37 alineatul (4) litera (d) din Directiva 2009/72, de a impune sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu își respectă obligațiile care le revin în temeiul acestei directive sau al oricărei decizii relevante și cu forță juridică obligatorie a autorității naționale de reglementare, această dispoziție nu menționează competența de a impune întreprinderilor respective să ramburseze orice sumă primită în temeiul unei clauze contractuale considerate nelegale.
24 Cu toate acestea, utilizarea, la articolul 37 alineatul (4) din Directiva 2009/72, a exprimării „autorit[atea] de reglementare [are] cel puțin următoarele competențe” arată că unei asemenea autorități îi pot fi atribuite alte competențe decât cele menționate în mod expres la articolul 37 alineatul (4), pentru a‑i permite să își îndeplinească atribuțiile prevăzute la articolul 37 alineatele (1), (3) și (6) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2020, Energiavirasto, C‑578/18, EU:C:2020:35, punctele 37, 38 și 40).
25 Dat fiind că asigurarea respectării obligațiilor de transparență care revin întreprinderilor din domeniul energiei electrice și protejarea consumatorilor se încadrează în atribuțiile prevăzute la articolul 37 alineatele (1), (3) și (6) din directiva menționată, trebuie să se constate că un stat membru poate acorda unei asemenea autorități competența de a impune operatorilor respectivi restituirea sumelor percepute de aceștia cu încălcarea cerințelor privind protecția consumatorilor, în special a celor privind obligația de transparență și acuratețea facturării.
26 O asemenea interpretare nu este repusă în discuție de faptul că articolul 36 din Directiva 2009/72 prevede în esență că autoritatea națională de reglementare ia măsurile necesare „în cooperare strânsă, după caz, cu alte autorități naționale competente, inclusiv cu autoritățile din domeniul concurenței, și fără a aduce atingere competențelor acestora” sau că articolul 37 din această directivă conține, la alineatul (1) litera (n), expresia „împreună cu alte autorități competente”. Astfel, din aceste dispoziții nu reiese că, într‑un caz precum cel din cauza principală, numai una dintre aceste autorități naționale poate dispune restituirea sumelor percepute în mod nejustificat de la clienții finali de către întreprinderile din domeniul energiei electrice. Dimpotrivă, utilizarea termenilor „după caz” implică faptul că o asemenea consultare este necesară numai atunci când măsura a cărei adoptare este preconizată poate avea implicații pentru alte autorități competente.
27 Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă articolul 37 alineatul (1) literele (i) și (n) și alineatul (4) litera (d) din Directiva 2009/72, precum și anexa I la aceasta trebuie interpretate în sensul că permit autorității naționale de reglementare, în temeiul unei dispoziții naționale care vizează compensarea automată în favoarea clienților a sumelor percepute de o întreprindere din domeniul energiei electrice atunci când nivelurile prevăzute de calitate a serviciilor nu sunt atinse, să oblige această întreprindere din domeniul energiei electrice să ramburseze clienților săi finali sumele care le‑au fost facturate, atunci când somația de rambursare respectivă nu se bazează pe motive de calitate a serviciului în cauză, ci pe nelegalitatea unei clauze contractuale care prevede plata unor „cheltuieli administrative”.
28 În această privință, după cum reiese în esență din cuprinsul punctului 25 din prezenta hotărâre, deși Directiva 2009/72 nu impune statelor membre să prevadă că autoritatea națională de reglementare are competența de a dispune rambursarea de către o întreprindere din domeniul energiei electrice a sumelor percepute în mod nejustificat de la clienții săi, această directivă nu se opune ca un stat membru să acorde o asemenea competență autorității respective. Întrucât protecția consumatorilor și respectarea obligațiilor de transparență intră în sfera atribuțiilor care trebuie să fie conferite autorităților de reglementare în temeiul articolului 37 alineatul (1) literele (i) și (n) din directiva menționată, motivul exact pentru care, pentru îndeplinirea uneia dintre aceste atribuții, se dispune unei asemenea întreprinderi să facă rambursări clienților săi nu este relevant.
29 În aceste condiții, revine instanței naționale sarcina de a aprecia dacă dreptul național conferă efectiv autorității naționale de reglementare competența de a dispune rambursarea sumelor percepute în mod nejustificat în cazuri precum cel în discuție în litigiul principal sau dacă această autoritate a aplicat în mod corect dreptul național respectiv.
30 Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 37 alineatul (1) literele (i) și (n) și alineatul (4) litera (d) din Directiva 2009/72, precum și anexa I la aceasta trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să confere autorității naționale de reglementare competența de a obliga întreprinderile din domeniul energiei electrice să ramburseze clienților lor finali suma corespunzătoare contraprestației plătite de aceștia cu titlu de „cheltuieli de gestiune administrativă” în temeiul unei clauze contractuale considerate nelegală de această autoritate, chiar și în cazurile în care această somație de rambursare nu se bazează pe motive de calitate a serviciului în cauză prestat de întreprinderile respective, ci pe încălcarea unor obligații de transparență tarifară.
Cu privire la cheltuielile de judecată
31 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
Articolul 37 alineatul (1) literele (i) și (n) și alineatul (4) litera (d) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE, precum și anexa I la Directiva 2009/72
trebuie interpretate în sensul că
nu se opun ca un stat membru să confere autorității naționale de reglementare competența de a obliga întreprinderile din domeniul energiei electrice să ramburseze clienților lor finali suma corespunzătoare contraprestației plătite de aceștia cu titlu de „cheltuieli de gestiune administrativă” în temeiul unei clauze contractuale considerate nelegală de această autoritate, chiar și în cazurile în care această somație de rambursare nu se bazează pe motive de calitate a serviciului în cauză prestat de întreprinderile respective, ci pe încălcarea unor obligații de transparență tarifară.
Semnături