ORDONANȚA PREȘEDINTELUI CAMEREI ÎNTÂI A TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
23 ianuarie 2008
Cauza F‑123/07
Chantal De Fays
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Soluționare amiabilă la inițiativa Tribunalului – Radiere”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna De Fays solicită anularea raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința sa pentru anul 2005, precum și obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a întârzierii întocmirii raportului menționat și ca urmare a continuării aprecierilor cuprinse în acesta din urmă, în contradicție cu performanțele sale reale
Decizia Radiază cauza F‑123/07, De Fays/Comisia, din registrul Tribunalului. Comisia suportă cheltuielile de judecată și alte cheltuieli rezonabile efectuate de reclamantă. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul ordonanței
Funcționari – Acțiune – Soluționare amiabilă a litigiului în fața Tribunalului Funcției Publice – Radiere din registru
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 69 și 74)