HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

8 octombrie 2014

Cauza T‑530/12 P

Moises Bermejo Garde

împotriva

Comitetului Economic și Social European (CESE)

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Hărțuire morală – Activități ilegale care aduc atingere intereselor Uniunii – Încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor – Articolele 12a și 22a din statut – Denunțare de către reclamant – Schimbarea repartizării în urma acestei denunțări – Lipsa sesizării OLAF de către superiorul ierarhic care a primit informații – Acte care lezează – Bună‑credință – Dreptul la apărare – Competența autorului actului”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 25 septembrie 2012, Bermejo Garde/CESE (F‑41/10), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia:      Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 25 septembrie 2012, Bermejo Garde/CESE (F‑41/10), în măsura în care respinge concluziile domnului Moises Bermejo Garde prin care se solicită anularea Deciziei Comitetului Economic și Social European (CESE) nr. 133/10 A din 24 martie 2010 privind încetarea atribuțiilor anterioare ale acestuia și a Deciziei CESE nr. 184/10 A din 13 aprilie 2010 referitoare la schimbarea repartizării sale. Respinge în rest recursul. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Drepturi și obligații – Libertatea de exprimare – Divulgare a unor fapte care pot permite să se prezume existența unei activități ilegale sau a unei încălcări grave a obligațiilor – Obligație – Excepție în situația unui funcționar care se consideră victimă a unei hărțuiri

(Statutul funcționarilor, art. 12a și 22a)

2.      Funcționari – Hărțuire morală – Semnalare a unor fapte de hărțuire, nu numai în cadrul articolului 12a, ci și în cadrul articolului 22a din statut – Protecție împotriva cercetărilor disciplinare – Condiție – Buna‑credință a funcționarului – Factori care trebuie luați în considerare – Respectarea condițiilor prevăzute de dispozițiile citate anterior – Respectarea celorlalte obligații statutare

(Statutul funcționarilor, art. 12a și 22a)

3.      Funcționari – Drepturi și obligații – Libertatea de exprimare – Divulgare a unor fapte care pot permite să se prezume existența unei activități ilegale sau a unei încălcări grave a obligațiilor – Protecție împotriva cercetărilor disciplinare – Condiție – Buna‑credință a funcționarului – Factori care trebuie luați în considerare – Obligația de a lua în considerare contextul care stă la baza transmiterii informațiilor

(Statutul funcționarilor, art. 22a)

1.      Articolul 22a alineatul (1) din statut prevede, în interesul Uniunii, o obligație care se impune în principiu tuturor funcționarilor. În cazurile speciale în care ilegalitățile sau încălcările grave rezultă din comportamente care pot fi calificate și ca hărțuire în sensul articolului 12a alineatele (3) și (4) din statut, funcționarul vizat beneficiază de drepturile conferite de articolul 12a din statut și dispune în această privință de posibilitatea de a prezenta o cerere de asistență în temeiul articolului 24 din statut. Obligația generală de informare impusă de articolul 22a alineatul (1) din statut se poate dovedi, așadar, incompatibilă cu protecția specială pe care articolul 12a alineatul (2) prima teză din statut înțelege să o confere în mod explicit victimei hărțuirii. Prin urmare, trebuie să se aprecieze că funcționarul care se consideră hărțuit nu poate fi obligat să denunțe faptele de hărțuire. Totuși, nu poate fi exclus că el poate, dacă dorește, să denunțe faptele de hărțuire în temeiul articolului 22a, în interesul Uniunii, întrucât hărțuirea „poate constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor” în sensul acestui articol.

(a se vedea punctul 106)

2.      Rezultă atât din articolul 12a alineatul (2) din statut, cât și din articolul 22a alineatul (3) din statut că funcționarul care furnizează informații în sensul acestor două dispoziții nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției în măsura în care a acționat cu bună‑credință. Astfel, buna‑credință este impusă ca o condiție de aplicare a celor două dispoziții.

Desigur, articolele 12a și 22a din statut au domenii de aplicare diferite. În acest sens, noțiunea de hărțuire este definită explicit la alineatele (3) și (4) ale articolului 12a și se distinge de noțiunile de activitate ilegală care aduce atingere intereselor Uniunii și de încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Uniunii, menționate la articolul 22a alineatul (1) din statut.

Totuși, atunci când un funcționar semnalează fapte de hărțuire nu numai în cadrul unei cereri de asistență în temeiul articolelor 12a și 24 din statut, ci și în temeiul articolului 22a din statut, el este de asemenea obligat să se conformeze condițiilor prevăzute de acest ultim articol.

În această privință, articolul 22a alineatul (1) din statut vizează acte ilegale care aduc atingere intereselor Uniunii, ceea ce implică în mod necesar că respectivele acte prezintă un anumit grad de gravitate. De asemenea, exemplele date în această dispoziție, și anume frauda și corupția, sunt grave în mod intrinsec. În asemenea condiții, în conformitate cu finalitatea sa, mecanismul de alertă prevăzut la articolul 22a nu ar trebui să fie declanșat decât în situații în care informațiile aduse vizează comportamente care au o anumită gravitate. Astfel, această dispoziție trebuie să corespundă obligațiilor de obiectivitate și de imparțialitate impuse funcționarilor, obligației de a veghea la demnitatea funcției lor și datoriei lor de loialitate, precum și obligației de a respecta onoarea și prezumția de nevinovăție a persoanelor vizate.

Prin urmare, atunci când un funcționar comunică informații în temeiul articolelor 12a și 22a din statut, el nu se poate elibera de celelalte obligații și îndatoriri. Dimpotrivă, trebuie să dea dovadă de discernământ pentru a nu provoca daune în mod nejustificat colegilor săi sau bunei funcționări a serviciului. Or, comunicarea de informații neverosimile sau de fapte lipsite de orice temei poate produce astfel de efecte prejudiciabile.

De asemenea, opțiunea de a divulga aceste informații în afara sferei persoanelor desemnate în mod explicit la articolul 22a din statut este relevantă pentru a aprecia dacă funcționarul a acționat cu bună‑credință.

(a se vedea punctele 114-116, 118, 123, 128, 129 și 135)

3.      Problema dacă un funcționar, atunci când a comunicat informații în temeiul articolului 22a din statut, a acționat cu bună‑credință nu poate fi apreciată în mod abstract și necesită luarea în considerare a tuturor elementelor contextului în care funcționarul a transmis informațiile care denunță anumite fapte superiorilor săi ierarhici.

În această privință, în măsura în care articolul 22a alineatul (1) din statut prevede în principiu o obligație de informare, iar nu un drept sau o posibilitate, existența unei obligații poate avea o influență asupra răspunsului care trebuie dat la întrebarea dacă un funcționar a acționat cu bună‑credință, în sensul articolului 22a alineatul (3) din statut, atunci când a comunicat informații vizate la alineatul (1) al respectivului articol. Așadar, marja de apreciere a funcționarului care are cunoștință de fapte care pot intra în domeniul de aplicare al alineatului (1) este mai puțin extinsă într‑o situație în care este supus obligației de comunicare decât într‑o situație în care poate decide în mod liber să o facă. În primul caz, se expune riscului de a i se aplica o sancțiune în sensul articolului 86 din statut, în timp ce un asemenea risc nu există dacă decide să nu facă uz de o astfel de posibilitate.

Prin urmare, funcționarul care are îndoieli în privința aplicabilității articolului 22a alineatul (1) din statut va fi mai tentat să comunice informații atunci când este supus unei obligații decât în caz contrar.

Pe de altă parte, nivelul de răspundere ridicat al funcționarului vizat poate implica faptul că acesta este mai sensibil la obligațiile sale statutare.

(a se vedea punctele 148-150 și 152)