Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iulie 2009 - Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel/OAPI - Schwarzbräu (Alaska)

(Cauza T-226/08)1

("Marcă comunitară - Procedură de declarare a nulității - Marca comunitară figurativă Alaska - Motiv absolut de refuz - Lipsa caracterului descriptiv - Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009]")

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH (Ebersburg, Germania) (reprezentant: P. Wadenbach, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: G. Schneider, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Schwarzbräu GmbH (Zusmarshausen, Germania) (reprezentant: L. Schlarmann, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 8 aprilie 2008 (cauza R 1124/2004-4) referitoare la o procedură de declarare a nulității, între Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH, pe de o parte, și Schwarzbräu GmbH, pe de altă parte

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).

Schwarzbräu GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 233, 30.8.2008.