HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)
25 ianuarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2005/212/JAI – Confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea – Articolul 1 a treia liniuță – Noțiunea de «instrument» – Articolul 2 alineatul (1) – Obligația statelor membre de a lua măsuri pentru a permite confiscarea instrumentelor infracțiunilor – Vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii”
În cauza C‑722/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria), prin decizia din 22 noiembrie 2022, primită de Curte la 24 noiembrie 2022, în procedura inițiată de
Sofiyski gradski sad
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul N. Piçarra (raportor), președinte de cameră, și domnii N. Jääskinen și M. Gavalec, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul elen, de L. Kotroni, A. Magrippi și E. Tsaousi, în calitate de agenți,
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent,
– pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid și I. Zaloguin, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 a treia liniuță și a articolului 2 din Decizia‑cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea (JO 2005, L 68, p. 49, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 147).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate din oficiu, în legătură cu confiscarea vehiculelor utilizate de anumiți membri ai unui grup infracțional organizat, a cărui condamnare a rămas definitivă, pentru a transporta produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1) și (10) ale Deciziei‑cadru 2005/212 au următorul cuprins:
„(1) Criminalitatea organizată transfrontalieră urmărește, în principal, scopuri lucrative. Pentru a preveni și combate eficient acest gen de criminalitate, eforturile trebuie concentrate pe depistarea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor având legătură cu infracțiunea. Cu toate acestea, aceste operațiuni sunt dificil de realizat, printre altele, datorită diferențelor existente între legislațiile statelor membre în acest domeniu.
[…]
(10) Scopul prezentei decizii‑cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracțiunea, inter alia, în ceea ce privește sarcina probei privind sursa bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune având legătură cu criminalitatea organizată. […]”
4 Articolul 1 din această decizie‑cadru, intitulat „Definiții”, prevede la a treia liniuță:
„În sensul prezentei decizii‑cadru:
[…]
– «instrument» înseamnă orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, în tot sau în parte, pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni”.
5 Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Confiscare”, prevede, la alineatul (1):
„Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a‑i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unor infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.”
6 Articolul 4 din aceeași decizie‑cadru, intitulat „Căi de atac”, are următorul cuprins:
„Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura că părțile afectate de măsurile prevăzute la articolele 2 și 3 au la dispoziție căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor.”
7 Articolul 5 din Decizia‑cadru 2005/212, intitulat „Garanții”, prevede:
„Prezenta decizie‑cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale, inclusiv în ce privește prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.”
Dreptul bulgar
8 Articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Nakazatelen kodeks (Codul penal) din 1 mai 1968 (DV nr. 26 din 2 aprilie 1968), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (DV nr. 60 din 5 august 2011) (denumit în continuare „NK”), prevede:
„(1) Independent de răspunderea penală, se confiscă în favoarea statului:
(a) bunurile care aparțin făptuitorului și care au fost destinate să fie utilizate sau au fost utilizate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni.
[…]”
9 În temeiul articolului 234 alineatul (1) și alineatul (2) punctul 3 din NK, în cazul în care obiectul infracțiunii privește cantități importante, deținerea de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate de la doi la opt ani și cu interdicția de a exercita anumite profesii sau activități.
10 Potrivit articolului 321 alineatul (2) și alineatul (3) punctul 2 din NK, participarea la un grup infracțional organizat care urmărește scopuri lucrative se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate de la trei la zece ani.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
11 AP, BP, OP și PG au fost condamnați, în temeiul articolului 321 alineatul (3) punctul 2 din NK, la pedepse privative de libertate de trei ani pentru primul, de un an pentru al doilea și al treilea și de șase luni pentru ultimul, pentru că au participat, între luna august 2011 și luna iunie 2012, la un grup infracțional organizat care săvârșea, în scopuri lucrative, infracțiuni prevăzute la articolul 234 din NK.
12 În cadrul acestui grup infracțional organizat, AP, BP și GV au cumpărat, la 20 august 2011, un autotractor în Bulgaria, condus de OP în Grecia, la 21 august 2011, și căruia acesta din urmă i‑a atașat o remorcă încărcată cu pachete de țigări în valoare de 2,348 milioane de leve bulgare (BGN) (aproximativ 1,2 milioane de euro), fără timbru fiscal. La 23 august 2011, OP a condus acest vehicul spre Varna, Bulgaria, unde încărcătura a fost depozitată într‑un depozit. Încărcătura respectivă a fost confiscată de poliție la 24 august 2011. Pentru această infracțiune, AP, BP, OP și GV au fost condamnați, în temeiul articolului 234 alineatul (2) punctul 3 din NK, la pedepse privative de libertate de un an și unsprezece luni pentru primul, de un an pentru al doilea și al treilea și de patru ani pentru ultimul.
13 În acest context, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria), care este instanța de trimitere, a inițiat din oficiu o procedură prin care se urmărește să se stabilească soarta probelor materiale obținute în cursul procedurii penale care a condus la condamnările menționate la punctele 11 și 12 din prezenta hotărâre, care au rămas definitive. Această instanță ridică în special problema dacă autotractorul și remorca, cu ajutorul cărora încărcătura de pachete de țigări fără timbru fiscal a fost transportată din Grecia către Bulgaria, au fost utilizate ca „instrument” al unei infracțiuni, în sensul articolului 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212.
14 Instanța menționată observă, pe de o parte, că reglementarea națională în discuție în litigiul principal califică drept infracțiune deținerea de produse accizabile fără timbru fiscal, însă nu și transportul acestor produse. Ea arată, pe de altă parte, că Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație, Bulgaria), în decizia sa interpretativă nr. 2/13 din 18 decembrie 2013, a considerat că vehiculul sau mijlocul de transport în care sunt găsite produse accizabile fără timbru fiscal, care intră sub incidența articolului 234 din NK, nu constituie un instrument al acestei infracțiuni și, prin urmare, nu pot fi așadar confiscate în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera a) din NK.
15 Instanța de trimitere consideră însă că deținerea este o putere efectivă exercitată asupra unor astfel de produse și că transportul lor este o manifestare a acestei puteri. Prin urmare, în opinia sa, autotractorul și remorca în discuție în litigiul principal au fost utilizate ca „instrumente” ale infracțiunii pe care o constituie deținerea unei „cantități importante” de pachete de țigări fără timbru fiscal.
16 În aceste condiții, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 2 coroborat cu articolul 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212 se opune interpretării unei legi naționale în sensul că nu trebuie să se dispună confiscarea ca instrument al infracțiunii a unui vehicul de transport mărfuri – autotractor și remorcă – folosit de membrii unui grup infracțional organizat pentru deținerea și transportul în cantități mari al unor produse accizabile (țigări) fără timbru fiscal?”
Cu privire la întrebarea preliminară
17 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 a treia liniuță și articolul 2 din Decizia‑cadru 2005/212 trebuie interpretate în sensul că un vehicul utilizat pentru a transporta produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.
18 Potrivit articolului 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212, noțiunea de „instrument” cuprinde „orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, în tot sau în parte, pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni”.
19 Articolul 2 alineatul (1) din această decizie‑cadru impune fiecărui stat membru să ia măsurile necesare pentru a‑i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unor infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.
20 Din aceste dispoziții, în special din termenii „orice obiect” și „în orice mod”, rezultă că, în măsura în care un obiect este utilizat sau destinat să fie utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni care intră în domeniul de aplicare al acestei decizii‑cadru, el constituie un „instrument” al acestei infracțiuni.
21 În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că infracțiunea în discuție în litigiul principal, prevăzută la articolul 234 alineatul (2) punctul 3 din NK, și anume deținerea unor cantități importante de produse accizabile fără timbru fiscal, este pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de la doi la opt ani. Sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, această infracțiune este astfel susceptibilă să intre în domeniul de aplicare al Deciziei‑cadru 2005/212, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din aceasta.
22 Prin urmare, în măsura în care un vehicul este utilizat „în orice mod” pentru a săvârși o astfel de infracțiune, acest vehicul intră în sfera noțiunii de „instrument”, în sensul articolului 1 a treia liniuță din această decizie‑cadru, fără a fi necesar să se distingă după cum vehiculul menționat este utilizat ca mijloc de transport sau ca mijloc de deținere sau de stocare a produselor care fac obiectul infracțiunii în cauză.
23 Ținând seama de incertitudinile instanței de trimitere, trebuie subliniat că caracterul obligatoriu al unei decizii‑cadru precum Decizia‑cadru 2005/212 determină în special în privința instanțelor statelor membre o obligație de a interpreta dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității deciziei‑cadru în cauză, pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Amintim că această obligație este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite acestor instanțe să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, EU:C:2005:386, punctul 43, și Hotărârea din 29 iunie 2017, Popławski, C‑579/15, EU:C:2017:503, punctul 31, precum și jurisprudența citată).
24 Principiul interpretării conforme impune ca instanța națională să ia în considerare, dacă este cazul, ansamblul dreptului național pentru a aprecia în ce măsură acesta poate să primească o aplicare care să nu determine un rezultat contrar celui vizat de decizia‑cadru în cauză. Însă acest principiu nu poate fi utilizat ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, EU:C:2005:386, punctul 47, și Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C‑554/14, EU:C:2016:835, punctul 66, precum și jurisprudența citată).
25 Astfel, obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei decizii‑cadru atunci când interpretează și aplică normele relevante ale dreptului național este limitată de principiile generale ale dreptului, în special ale securității juridice și neretroactivității. Aceste principii se opun ca obligația respectivă să poată conduce la stabilirea sau la agravarea, în temeiul unei decizii‑cadru și independent de o lege adoptată pentru punerea în aplicare a acesteia, a răspunderii penale a celor care au săvârșit o infracțiune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, EU:C:2005:386, punctele 44 și 45, și Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 75, precum și jurisprudența citată).
26 Sub aceste rezerve, obligația de interpretare conformă impune instanțelor naționale să lase neaplicată, din oficiu, orice interpretare reținută de o instanță superioară care le‑ar fi impusă, în temeiul dreptului național, dacă această interpretare nu este compatibilă cu decizia‑cadru în cauză. Prin urmare, o instanță națională nu poate să considere în mod valabil că se găsește în imposibilitatea de a interpreta o dispoziție națională în conformitate cu dreptul Uniunii pentru simplul motiv că această dispoziție a fost interpretată și aplicată constant într‑un sens care nu este compatibil cu dreptul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctele 78 și 79, precum și jurisprudența citată).
27 În speță, este necesar să se arate, pe de o parte, că dispozițiile Deciziei‑cadru 2005/212 care fac obiectul cererii de decizie preliminară nu privesc întinderea răspunderii penale a persoanelor vizate de o eventuală măsură de confiscare și, pe de altă parte, că, potrivit articolului 53 alineatul (1) din NK, confiscarea în beneficiul statului a instrumentelor care au servit la săvârșirea unei infracțiuni are loc „independent de răspunderea penală”.
28 În plus, orice decizie privind o eventuală confiscare în cauza principală trebuie, conform articolului 5 din Decizia‑cadru 2005/212, să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate consacrat la articolul 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 52 alineatul (1) din aceasta. O astfel de confiscare nu poate aduce atingere dreptului de proprietate al unui terț de bună‑credință, care nu știa și nu putea ști că bunul său a fost utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Okrazhna prokuratura – Haskovo și Apelativna prokuratura – Plovdiv, C‑393/19, EU:C:2021:8, punctul 55).
29 Pe de altă parte, articolul 4 din Decizia‑cadru 2005/212, interpretat în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, impune statelor membre să garanteze că persoanele afectate de o măsură de confiscare dispun de căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor. Aceste persoane sunt nu numai cele găsite vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, ci și terții ale căror bunuri sunt vizate de această măsură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Okrazhna prokuratura – Haskovo și Apelativna prokuratura – Plovdiv, C‑393/19, EU:C:2021:8, punctele 60, 61 și 63).
30 Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 a treia liniuță și articolul 2 din Decizia‑cadru 2005/212 trebuie interpretate în sensul că un vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.
Cu privire la cheltuielile de judecată
31 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
Articolul 1 a treia liniuță și articolul 2 din Decizia‑cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea
trebuie interpretate în sensul că
un vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.
Semnături