Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 25 ianuarie 2024(1)
Cauza C‑27/23 [Hocinx](i)
FV
împotriva
Caisse pour l’avenir des enfants
[cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Curtea de Casație, Luxemburg)]
„Trimitere preliminară – Articolul 45 TFUE – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 1 litera (i) – Libera circulație a persoanelor – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 alineatul (2) – Alocație familială – Directiva 2004/38/CE – Articolul 2 punctul 2 – Noțiunea de «membru de familie» – Excluderea copilului care face obiectul unei hotărâri judecătorești de plasament – Diferență de tratament între copilul care face obiectul unei astfel de hotărâri pe teritoriul statului membru de reședință și copilul nerezident – Lipsa unei justificări”
I. Introducere
1. Un stat membru poate exclude un lucrător transfrontalier de la beneficiul unei alocații familiale legate de exercitarea activității sale salariate în acest stat membru pentru copilul fără legătură de filiație care a fost plasat prin hotărâre judecătorească în căminul său și pe care îl are în îngrijire, în condițiile în care copiii care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească în statul membru respectiv au dreptul să primească această alocație, plătită persoanei fizice sau juridice căreia i-au fost încredințați?
2. Aceasta este în esență întrebarea adresată de Cour de cassation (Curtea de Casație, Luxemburg) în cadrul unui litigiu între FV, lucrător frontalier cu reședința în Belgia, pe de o parte, și Caisse pour l’avenir des enfants (Casa pentru Viitorul Copiilor, denumită în continuare „CAE”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a acorda o alocație familială unui copil plasat prin hotărâre judecătorească în căminul lui FV, care nu prezintă o legătură de filiație cu acesta din urmă.
3. În acest context, se solicită Curții să interpreteze din nou articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011(2) coroborate cu articolul 67 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004(3) și cu articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009(4) și să stabilească dacă există o discriminare indirectă, interzisă de principiul egalității de tratament a lucrătorilor.
4. Prezenta cauză se înscrie în continuarea cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants (Copil al soțului unui lucrător frontalier)(5), care privea aceeași alocație familială a CAE, și oferă Curții ocazia de a preciza în ce măsură soluția reținută în această hotărâre poate fi transpusă în speță, analizând în special aspectul dacă, în scopul acordării alocației familiale menționate, noțiunea de „membru de familie” trebuie să includă și un copil plasat în căminul unui lucrător frontalier.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Regulamentul nr. 492/2011
5. Articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011 prevede:
„(1) Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.
(2) Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.
[…]”
2. Regulamentul nr. 883/2004
6. Potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 883/2004:
„În sensul prezentului regulament:
[…]
(i) prin «membru de familie» se înțelege:
1. (i) orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie sau desemnată ca membru al gospodăriei de către legislația în temeiul căreia sunt acordate prestațiile;
(ii) în ceea ce privește prestațiile în natură în temeiul titlului III, capitolul 1 pentru boală, maternitate și prestațiile de paternitate asimilate, orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie sau desemnată ca membru al gospodăriei de către legislația statului membru în care este rezidentă;
2. în cazul în care legislația statului membru, care este aplicabilă în temeiul punctului (1), nu face deosebire între membrii de familie și alte persoane cărora li se aplică legislația menționată, soțul/soția, copiii minori și copiii aflați în întreținere care au atins vârsta majoratului se consideră a fi membri de familie;
3. în cazul în care, în conformitate cu legislația aplicabilă în temeiul punctelor (1) și (2), o persoană este considerată membru de familie sau membru al gospodăriei doar în cazul în care locuiește în aceeași gospodărie cu persoana asigurată sau titularul de pensie, această condiție se consideră îndeplinită dacă persoana respectivă se află în principal în întreținerea asiguratului sau titularului de pensie;
[…]”
7. Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Egalitatea de tratament”, prevede:
„Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat membru, ca și resortisanții acelui stat membru.”
8. Potrivit articolului 67 din Regulamentul nr. 883/2004:
„Persoana are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care își au reședința în alt stat membru, ca și cum aceștia și‑ar avea reședința în primul stat membru. Cu toate acestea, titularul unei pensii are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent pentru pensia sa.”
3. Regulamentul nr. 987/2009
9. Articolul 60 din Regulamentul nr. 987/2009, intitulat „Procedura de punere în aplicare a articolelor 67 și 68 din regulamentul de bază”, prevede la alineatul (1):
„Cererea pentru prestații familiale este adresată instituției competente. În scopul aplicării articolelor 67 și 68 din regulamentul de bază, se ia în considerare situația întregii familii, ca și când toate persoanele implicate ar fi supuse legislației statului membru în cauză și ar avea reședința pe teritoriul acestuia, în special în ceea ce privește dreptul unei persoane de a solicita aceste prestații. Atunci când o persoană care are dreptul de a solicita prestații nu își exercită acest drept, autoritatea competentă din statul membru a cărui legislație se aplică ia în considerare cererea pentru prestații familiale depusă de celălalt părinte, o persoană asimilată acestuia sau o persoană sau instituție care acționează în calitate de tutore al copilului sau al copiilor.”
4. Directiva 2004/38/CE
10. Potrivit articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38/CE(6):
„În sensul prezentei directive:
[…]
2. prin «membru de familie» se înțelege:
[…]
(c) descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b);
(d) ascendenții direcți care se află în întreținere și cei ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b).”
5. Directiva 2014/54/UE
11. Articolul 1 din Directiva 2014/54/CE(7) prevede:
„Prezenta directivă stabilește dispoziții care facilitează aplicarea și asigurarea respectării, în mod uniform, a drepturilor conferite prin articolul 45 [TFUE] și prin articolele 1-10 din Regulamentul [nr. 492/2011]. Prezenta directivă se aplică cetățenilor Uniunii care își exercită drepturile respective și membrilor familiilor lor […]”
12. Potrivit articolului 2 din această directivă:
„(1) Prezenta directivă se aplică următoarelor aspecte care țin de libera circulație a lucrătorilor, menționate la articolele 1-10 din Regulamentul [nr. 492/2011]:
[…]
(c) accesul la avantajele sociale și fiscale;
[…]
(2) Domeniul de aplicare al prezentei directive este identic cu cel al Regulamentului [nr. 492/2011].”
B. Dreptul luxemburghez
13. Dispozițiile relevante sunt articolele 269 și 270 din code de la sécurité sociale (Codul securității sociale)(8).
14. Articolul 269 din cod, intitulat „Condiții de acordare”, prevede la alineatul (1):
„Se introduce o alocație pentru viitorul copiilor, denumită în continuare «alocație familială».
Alocația familială se cuvine:
a) oricărui copil care are reședința efectivă și continuă în Luxemburg și domiciliul legal în acest stat;
b) membrilor de familie, astfel cum sunt definiți la articolul 270, ai oricărei persoane supuse legislației luxemburgheze și care intră în domeniul de aplicare al regulamentelor europene sau al altui instrument bilateral sau multilateral încheiat de Luxemburg în materia securității sociale și care prevede plata alocațiilor familiale potrivit legislației țării de încadrare în muncă. Membrii de familie trebuie să aibă reședința într‑o țară vizată de regulamentele sau de instrumentele în cauză.”
15. Articolul 270 din acest cod prevede:
„Pentru aplicarea articolului 269 alineatul (1) litera b), sunt considerați membri de familie ai unei persoane și dau dreptul la alocație familială copiii din căsătorie, copiii din afara căsătoriei și copiii adoptați ai acestei persoane.”
16. Articolul 273 alineatul (4) din codul menționat precizează în ceea ce privește copiii rezidenți:
„În cazul plasamentului unui copil prin hotărâre judecătorească, alocația familială se plătește persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul și la care copilul are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă.”
III. Situația de fapt din litigiul principal, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
17. FV, care lucrează în Luxemburg și are reședința în Belgia, beneficiază de statutul de lucrător frontalier și intră, astfel, sub incidența regimului luxemburghez pentru alocațiile familiale. De la 26 decembrie 2005, copilul FW este plasat în căminul lui FV în temeiul unei hotărâri judecătorești belgiene. FV beneficia de alocațiile familiale luxemburgheze pentru copilul FW de mai mulți ani, ca urmare a calității sale de lucrător frontalier.
18. Începând cu data intrării în vigoare a Legii din 23 iulie 2016 de modificare a codului, FV a încetat să primească alocațiile familiale pentru copilul plasat în căminul său. Prin decizia din 7 februarie 2017, Comitetul director al CAE i‑a retras lui FV, cu efect retroactiv de la 1 august 2016, beneficiul alocațiilor familiale primite pentru copilul FW pentru motivul că acest copil, întrucât nu prezintă o legătură de filiație cu FV, nu ar avea calitatea de „membru de familie” în sensul articolului 270 din acest cod.
19. La 27 ianuarie 2022, conseil supérieur de la sécurité sociale (Consiliul Superior al Securității Sociale) a confirmat, prin reformare, decizia CAE din 7 februarie 2017. FV a formulat recurs la Cour de cassation (Curtea de Casație).
20. În aceste condiții, prin decizia din 19 ianuarie 2023, primită de Curte la 23 ianuarie 2023, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Principiul egalității de tratament, garantat de [articolul] 45 TFUE și de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 492/2011], precum și [articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004] și [articolul 60 din Regulamentul nr. 987/2009] se opun unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii frontalieri nu pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în statul membru respectiv pentru copiii plasați la ei prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care toți copiii care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească și care au reședința în statul membru respectiv au dreptul să primească această alocație care se plătește persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul și la care copilul are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă? Răspunsul la întrebarea adresată ar putea fi influențat de faptul că lucrătorul frontalier asigură întreținerea acestui copil?”
21. FV, CAE, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise în fața Curții. Curtea a decis să nu organizeze o ședință de audiere a pledoariilor în prezenta cauză.
IV. Analiză
22. Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 coroborate cu articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004 și cu articolul 60 din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia lucrătorii transfrontalieri nu pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în statul membru respectiv pentru copiii care au fost plasați la ei și pe care îi au în îngrijire, în condițiile în care copiii care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească în statul membru menționat au dreptul să primească această alocație plătită persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul, și dacă faptul că lucrătorul frontalier asigură întreținerea copilului are o influență asupra răspunsului la această întrebare.
23. În ceea ce privește situația în discuție în litigiul principal, amintim că, prin decizia din 7 februarie 2017, CAE a declarat, întemeindu‑se pe articolele 269 și 270 din cod, că FV nu mai beneficia, cu efect retroactiv de la 1 august 2016, de alocația familială pentru copilul FW, pentru motivul că acest copil nu avea nicio legătură de rudenie cu el și, în consecință, nu putea fi considerat membru al familiei sale în temeiul articolului 270 din acest cod(9). Astfel, după cum arată instanța de trimitere, situația unui copil plasat prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier nu este prevăzută de codul menționat și, prin urmare, nu dă dreptul la această prestație familială(10).
24. În ceea ce privește legislația în cauză, instanța de trimitere arată că un copil rezident are, în toate cazurile, un drept direct la plata prestațiilor familiale(11). În schimb, în cazul copiilor nerezidenți, un asemenea drept este prevăzut numai cu titlu de drept derivat pentru „membrii de familie” ai lucrătorului transfrontalier, care nu includ copiii plasați prin hotărâre judecătorească în căminul unui astfel de lucrător(12). Prin urmare, instanța menționată, făcând trimitere în special la Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, urmărește să se stabilească dacă această diferență de tratament este conformă cu dreptul Uniunii. Astfel, din hotărârea menționată reiese că, prin expresia „copil al unui lucrător transfrontalier” care poate beneficia indirect de avantajele sociale trebuie să se înțeleagă și copilul care are o legătură de rudenie cu soțul sau cu partenerul înregistrat al lucrătorului respectiv.
25. FV și Comisia consideră că dispozițiile în discuție în litigiul principal constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie. În schimb, CAE arată că, în speță, copilul FW nu are nicio legătură de rudenie cu lucrătorul transfrontalier sau cu soțul acestuia. Aceasta susține, prin urmare, că FV nu poate invoca principiul egalității de tratament nici în mod direct și personal, nici pentru membrii familiei sale.
26. Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, vom examina pe scurt, în primul rând, aplicabilitatea Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 492/2011 în cazul unor fapte precum cele în discuție în litigiul principal (secțiunea A), în al doilea rând, vom prezenta jurisprudența relevantă a Curții referitoare la principiul egalității de tratament în cadrul liberei circulații a lucrătorilor, referindu‑ne în special la Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants (secțiunea B), în al treilea rând, vom aborda noțiunea de „membru de familie” în scopul acordării alocației familiale (secțiunea C), în al patrulea rând, vom analiza, în lumina jurisprudenței, interpretarea articolului 45 TFUE coroborat în special cu Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 492/2011 pentru a stabili dacă legislația în discuție în litigiul principal constituie o discriminare indirectă în sensul articolului 45 TFUE și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, examinând în special argumentele invocate de CAE (secțiunea D) și, în sfârșit, în al cincilea și ultimul rând, vom preciza care este influența împrejurării că lucrătorul frontalier asigură întreținerea copilului asupra răspunsului propus (secțiunea E).
A. Cu privire la aplicabilitatea Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 492/2011 în cazul unor fapte precum cele în discuție în litigiul principal
27. Ținând seama de jurisprudența bogată a Curții referitoare la prestațiile de securitate socială și la avantajele sociale de care pot beneficia lucrătorii migranți și transfrontalieri pentru copiii lor(13) și, în special, de faptul că Curtea s‑a pronunțat deja, în Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, cu privire la aplicabilitatea Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 492/2011 în cazul unei alocații familiale precum cea în discuție în litigiul principal, vom fi succinți în ceea ce privește această chestiune(14).
28. Arătăm mai întâi că un lucrător precum FV cu reședința în Belgia(15), care, deși lucrează în Luxemburg și este, ca urmare a acestui fapt, supus legislației luxemburgheze în materie de securitate socială, intră, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, în domeniul de aplicare ratione personae al acestui regulament(16).
29. În ceea ce privește, în continuare, domeniul de aplicare ratione materiae al Regulamentului nr. 883/2004, Curtea a statuat deja, în Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, că o alocație familială precum cea prevăzută la articolul 269 alineatul (1) litera a) din cod constituie o prestație de securitate socială care intră în sfera prestațiilor familiale, în sensul articolului 1 litera (z) din acest regulament(17). Pe de o parte, Curtea a precizat că o astfel de alocație familială este plătită pentru toți copiii care au reședința în Luxemburg, precum și pentru toți copiii lucrătorilor nerezidenți care au o legătură de filiație cu aceștia din urmă. Această prestație este acordată, în consecință, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege(18). Pe de altă parte, Curtea a arătat că rezultă că prestația menționată reprezintă o contribuție publică la bugetul familial, destinată să reducă cheltuielile care decurg din întreținerea copiilor(19).
30. În sfârșit, în ceea ce privește Regulamentul nr. 492/2011(20), Curtea a amintit în mod repetat că din obiectivul egalității de tratament urmărit de articolul 7 alineatul (2) din acest regulament rezultă că noțiunea de „avantaj social” extinsă prin dispoziția menționată la lucrătorii resortisanți ai altor state membre cuprinde toate avantajele care, legate sau nu de un contract de muncă, sunt recunoscute, în general, în favoarea lucrătorilor naționali, în principal datorită calității lor obiective de lucrători sau pentru simplul fapt că au reședința pe teritoriul național, și a căror extindere la lucrătorii resortisanți ai altor state membre este, prin urmare, aptă să faciliteze mobilitatea acestora în cadrul Uniunii și, în consecință, integrarea lor în statul membru gazdă(21).
31. În lumina acestei noțiuni, Curtea a considerat de asemenea că o alocație familială legată de desfășurarea unei activități salariale de către un lucrător frontalier, precum în speță FV, constituie un avantaj social în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011(22).
32. Prin urmare, nu există nicio îndoială că o alocație familială precum cea prevăzută la articolul 269 alineatul (1) litera a) din cod intră în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii ca prestație familială, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004, și ca avantaj social, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011(23).
B. Jurisprudența Curții
1. Scurtă prezentare a jurisprudenței referitoare la principiul egalității de tratament în cadrul liberei circulații a lucrătorilor
33. După cum știm, articolul 45 TFUE asigură libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii. Această libertate constituie unul dintre fundamentele Uniunii. În special, alineatul (2) al acestui articol prevede că libera circulație a lucrătorilor implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
34. Curtea a evocat pentru prima dată în Hotărârea Kempf(24) principiul potrivit căruia dispozițiile care consacră libera circulație a lucrătorilor trebuie interpretate în sens larg(25). O astfel de interpretare în sens larg este tributară faptului că noțiunea de „lucrător” – precum și cea de „activitate salariată” – definesc domeniul de aplicare al uneia dintre libertățile fundamentale garantate de tratat(26).
35. În acest context, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 reprezintă, în domeniul specific al acordării avantajelor sociale, expresia particulară a principiului egalității de tratament consacrat prin articolul 45 TFUE și trebuie interpretat în același mod ca și această a doua dispoziție(27). Astfel, lucrătorii care au intrat deja pe piața muncii, cum este cazul lui FV, au dreptul, în temeiul acestei dintâi dispoziții, la aceleași avantaje sociale ca lucrătorii naționali(28). Astfel, Curtea a considerat în mod repetat că de această dispoziție beneficiază, fără distincție, atât lucrătorii migranți, cât și lucrătorii frontalieri(29).
36. În plus, astfel cum a amintit Curtea în repetate rânduri, principiul egalității de tratament înscris la articolul 45 alineatul (2) TFUE și la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 interzice nu numai discriminările directe, întemeiate pe cetățenie, ci și orice forme indirecte de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat(30).
37. În special, Curtea a statuat, în Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, care se află în centrul întrebărilor instanței de trimitere, că dreptul Uniunii se opune unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii frontalieri pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în acest stat membru numai pentru propriii copii, fiind excluși cei ai soțului lor cu care nu au o legătură de filiație, cărora le asigură însă întreținerea, în condițiile în care toți copiii cu reședința în respectivul stat membru au dreptul să primească această alocație(31).
38. După cum am arătat în introducere, se ridică problema dacă un astfel de răspuns al Curții poate fi transpus situației lui FV în discuție în litigiul principal, și anume cea a unui copil care a fost plasat în căminul unui lucrător transfrontalier prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă, având în vedere principiile fundamentale care rezultă din jurisprudența Curții amintită mai sus, legislația în cauză poate crea o diferență de tratament în defavoarea lucrătorilor frontalieri care ar putea constitui o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie.
39. În aceste condiții, ținând seama de diferențele dintre situația juridică a unui copil aflat în plasament prin hotărâre judecătorească și cea a unui copil având o legătură de filiație, inclusiv adoptivă, cu unul sau cu ambii părinți împreună cu care locuiește, se impune o problemă prealabilă: aceea dacă noțiunea de „membru de familie” trebuie să includă, în scopul acordării alocației familiale în cauză, și un copil plasat în căminul lucrătorului frontalier.
40. Pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare, avem convingerea că această întrebare necesită un răspuns afirmativ.
2. Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants: noțiunea de „membru de familie” în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38
41. Problema dacă noțiunea de „membru de familie” trebuie să includă, în scopul acordării alocației familiale, și un copil plasat în căminul lucrătorului frontalier este importantă în măsura în care, în Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, Curtea s‑a întemeiat pe noțiunea de „membru de familie” în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38(32).
42. În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, spre deosebire de prezenta cauză(33), instanța de trimitere urmărea să se stabilească, prin intermediul celei de a doua întrebări, dacă definiția noțiunii de „membru de familie” prevăzută la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38 era aplicabilă alocației familiale vizate la articolul 269 alineatul (1) litera a) din cod și, în cazul unui răspuns afirmativ, prin intermediul celei de a treia întrebări, dacă excluderea copilului soțului din definiția noțiunii de „membru de familie” de la articolul 270 din cod constituia o discriminare indirectă.
43. Pentru a răspunde la aceste două întrebări, Curtea s‑a întemeiat în special pe punctele 40 și 64 din Hotărârea Depesme și alții, amintind, pe de o parte, că membrii familiei unui lucrător migrant sunt beneficiari indirecți ai egalității de tratament acordate acestui lucrător prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 și, pe de altă parte, că articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat trebuie interpretate în sensul că prin copil al unui lucrător frontalier, care poate beneficia indirect de avantajele sociale prevăzute de această din urmă dispoziție, trebuie să se înțeleagă nu numai copilul care are o legătură de filiație cu acest lucrător, ci și copilul soțului sau al partenerului înregistrat al lucrătorului respectiv, atunci când acesta din urmă asigură întreținerea copilului respectiv(34). Curtea a statuat, așadar, că noțiunea de „membru de familie” al lucrătorului frontalier care poate beneficia în mod indirect de egalitatea de tratament, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, corespunde noțiunii de „membru de familie”, în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38, care cuprinde, printre altele, soțul sau partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat(35).
44. Suntem de acord cu această concluzie. Amintim că, în această privință, Curtea a luat în considerare în special, pe de o parte, evoluția legislației Uniunii(36) și faptul că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 nu a făcut decât să reia, fără modificări, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 și, pe de altă parte, considerentul (1), articolul 1 și articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2014/54. Aceste din urmă dispoziții confirmă voința legiuitorului Uniunii de a prelua la articolul 2 din Directiva 2004/38 noțiunea de „membru de familie” astfel cum a fost definită de jurisprudența Curții referitoare la Regulamentul nr. 1612/68, abrogat și înlocuit prin Regulamentul nr. 492/2011(37).
45. Desigur, faptul că, în această hotărâre, Curtea s‑a întemeiat pe noțiunea de „membru de familie” în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38 ar putea sugera că această împrejurare împiedică să se considere că noțiunea de „membru de familie” poate include printre altele, în scopul acordării unei alocații familiale în contextul liberei circulații a lucrătorilor, un copil plasat prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier.
46. Totuși, suntem convinși că nu aceasta este situația, pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare.
C. Cu privire la noțiunea de „membru de familie” în contextul specific al egalității de tratament a lucrătorilor transfrontalieri
47. În primul rând, astfel cum am arătat deja(38), spre deosebire de situația din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, instanța de trimitere nu solicită Curții să stabilească dacă, în conformitate cu articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38, domeniul de aplicare al articolului 270 din cod trebuie extins la copiii plasați prin hotărâre judecătorească. Această instanță se limitează să ridice problema dacă, în ceea ce privește dreptul la alocațiile familiale în discuție, diferența de tratament dintre copilul nerezident plasat prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier și copilul rezident aflat în plasament prin hotărâre judecătorească este conformă cu dreptul Uniunii.
48. Problema juridică aflată în centrul litigiului principal nu este, așadar, posibilitatea de a considera copiii plasați prin hotărâre judecătorească ca „membri de familie” în ordinea juridică a statelor membre, ci dreptul la liberă circulație și la egalitate de tratament al unui lucrător transfrontalier. Or, deși persoanele care au dreptul la prestații familiale sunt stabilite în conformitate cu dreptul național(39), nu este mai puțin adevărat că, astfel cum a amintit Curtea în repetate rânduri, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii, în speță dispozițiile referitoare la libera circulație a lucrătorilor(40).
49. În acest context, pentru a stabili „membrii de familie” ai unui lucrător, trebuie amintit, așa cum am arătat deja(41), că libertatea de circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii se întemeiază pe un anumit număr de principii, printre care cel al egalității de tratament. Punerea în aplicare a acestui principiu în domeniul securității sociale este asigurată, pe de altă parte, printr‑o reglementare a Uniunii care se întemeiază în special pe principiul unicității legislației aplicabile în această materie(42). Astfel, pentru a garanta cât mai bine posibil egalitatea de tratament a tuturor persoanelor încadrate în muncă pe teritoriul unui stat membru, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 883/2004, interpretat în lumina considerentului (8) al acestuia(43), persoana care desfășoară printre altele o activitate salariată într‑un stat membru se supune, în general, legislației acestui stat membru și trebuie, în conformitate cu articolul menționat, să beneficieze de aceleași prestații ca resortisanții aceluiași stat. Curtea a statuat în mod repetat că lucrătorii contribuie la finanțarea politicilor sociale ale statului membru gazdă prin contribuțiile fiscale și sociale pe care le plătesc în acest stat, în temeiul activității salariate pe care o desfășoară pe teritoriul acestuia. Prin urmare, ei trebuie să poată profita de acestea în aceleași condiții ca lucrătorii naționali(44).
50. În același mod, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede că lucrătorul dintr‑un alt stat membru beneficiază de aceleași avantaje sociale ca lucrătorii naționali. Astfel cum am amintit deja, aceste două dispoziții concretizează, în domeniul fiecăreia dintre ele, principiul egalității de tratament prevăzut la articolul 45 alineatul (2) TFUE, care protejează lucrătorii respectivi împotriva oricărei discriminări, directe sau indirecte, pe motiv de cetățenie, ce rezultă din legislațiile naționale ale statelor membre și trebuie interpretate în același mod ca și această din urmă dispoziție(45).
51. În al doilea rând, trebuie să se țină seama de principiul potrivit căruia dispozițiile care consacră libera circulație a lucrătorilor, ce constituie unul dintre fundamentele Uniunii, trebuie interpretate în sens larg(46). În opinia noastră, aceasta înseamnă că, în contextul egalității de tratament a lucrătorilor, noțiunea de „membru de familie” trebuie înțeleasă în sens larg, astfel încât să includă, dacă este cazul, și alte persoane decât cele enumerate la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38, printre altele un copil plasat în mod durabil sub tutelă legală printr‑o hotărâre judecătorească, atunci când acestea se află într‑o situație comparabilă cu un copil vizat de dispoziția menționată(47).
52. În această privință, amintim că considerentul (31) al Directivei 2004/38 enunță că aceasta respectă drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
53. Principiul prevalenței interesului superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din cartă, este unul dintre principiile care impregnează ordinea juridică a Uniunii(48). Curtea a considerat acest principiu ca fiind baza de referință prin intermediul căreia trebuie interpretate dispozițiile dreptului Uniunii(49). În jurisprudența sa, Curtea ține seama de asemenea de interesul copiilor de a‑și continua viața de familie, protejat de articolul 7 din cartă(50), care corespunde articolului 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(51). Or, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că existența unei vieți de familie de fapt între părinții substitutivi și un copil plasat în căminul lor trebuie să țină seama de un anumit număr de elemente, precum timpul în care au locuit împreună, calitatea relațiilor, precum și rolul asumat de adult față de copil(52).
54. În speță, din decizia de trimitere, precum și din dosarul aflat la dispoziția Curții reies următoarele elemente. În primul rând, copilul FW a fost plasat prin hotărâre judecătorească a unui stat membru, și anume Belgia, în căminul lui FV și al soției sale, iar cuplul are împreună doi copii biologici, în al doilea rând, acest plasament prin hotărâre judecătorească are un caracter durabil, întrucât copilul FW locuiește în căminul lui FV din 2005, și anume încă din prima copilărie(53), în al treilea rând, lui FV i s-a încredințat copilul FW și asigură în mod direct întreținerea acestuia și, în sfârșit, în al patrulea rând, copilul FW are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă la FV.
55. Aceste elemente trebuie luate în considerare de autoritățile competente pentru a stabili, după o examinare a situației familiale efective a lucrătorului în cauză, dacă copilul plasat în căminul unui lucrător transfrontalier este, în fapt, un „membru de familie” al acestui lucrător în scopul acordării alocațiilor familiale.
56. În sfârșit, în al treilea rând, amintim că din articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 2019/1111(54) reiese că plasamentul unui copil în îngrijire într‑o familie substitutivă intră în domeniul de aplicare al acestuia și că din articolul 30 alineatul (1) din regulamentul menționat rezultă că hotărârile pronunțate într‑un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură specială. Prin urmare, în speță, autoritățile competente luxemburgheze sunt obligate să recunoască o hotărâre judecătorească de plasament în scopul acordării alocației familiale în discuție.
57. Ținând seama de aceste considerații, apreciem că un copil care este plasat prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător frontalier trebuie, în scopul acordării alocației familiale, să intre în sfera noțiunii de „membru de familie”, această noțiune acoperind și alte persoane decât cele enumerate la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38.
58. Mai este necesar să se examineze dacă, având în vedere principiile fundamentale care se desprind din jurisprudența Curții pe care le‑am amintit(55), legislația în cauză poate crea o diferență de tratament în defavoarea lucrătorilor frontalieri care ar putea constitui o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie.
D. Legislația în cauză constituie o discriminare indirectă în sensul articolului 45 TFUE și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011?
1. Cu privire la diferența de tratament pe motiv de reședință
59. CAE susține, întemeindu‑se pe punctul 51 din Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants, că, în măsura în care un copil plasat prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier nu are o legătură de filiație cu acest lucrător sau cu soțul acestuia, lucrătorul respectiv nu poate invoca principiul egalității de tratament pentru acest copil. CAE susține că prezenta cauză trebuie, așadar, diferențiată de cea în care s‑a pronunțat hotărârea menționată.
60. Nu suntem de acord cu această poziție. Deși cele două cauze pot fi diferențiate într‑o anumită măsură, considerăm că această distincție nu privește însă comparabilitatea situației copiilor în cauză în raport cu acordarea alocației familiale în discuție.
61. Mai întâi, este adevărat, desigur, că situația copiilor care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier se distinge din punct de vedere juridic de cea a copiilor care au o legătură de filiație, inclusiv adoptivă, cu unul sau cu ambii părinți cu care locuiesc. Totuși, conform jurisprudenței, există discriminare atunci când norme diferite sunt aplicate unor situații comparabile sau când aceeași normă este aplicată unor situații diferite(56). Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul comparabil a două grupuri trebuie analizat ținând cont de obiectivul urmărit prin reglementarea respectivă(57). Așa cum am arătat deja, alocația familială în discuție în litigiul principal constituie un avantaj social care intră în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011(58), care interzice orice formă indirectă de discriminare.
62. Potrivit jurisprudenței Curții, o distincție întemeiată pe reședință, care este susceptibilă să producă efecte mai ales în detrimentul resortisanților altor state membre, în măsura în care nerezidenții sunt, cel mai adesea, persoane care nu au cetățenia statului respectiv, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie care nu ar putea fi admisă decât cu condiția de a fi justificată în mod obiectiv(59).
63. În ceea ce privește prezenta cauză, amintim că din decizia de trimitere reiese că, potrivit articolului 269 alineatul (1) litera a) din cod, toți copiii care au reședința efectivă și continuă în Luxemburg și care au domiciliul legal în acest stat au dreptul la alocația familială. În cadrul acestei categorii de copii rezidenți, articolul 273 alineatul (4) din codul menționat prevede că, în cazul plasamentului prin hotărâre judecătorească, această alocație se plătește persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul și la care acest copil are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă. În schimb, un copil plasat prin hotărâre judecătorească la un lucrător frontalier și, prin urmare, nerezident, care îl are în îngrijire nu dă dreptul la alocația menționată. Astfel, în conformitate cu articolul 269 alineatul (1) litera b) și cu articolul 270 din cod, dau dreptul la alocația familială pentru un lucrător frontalier numai copiii din căsătorie, copiii din afara căsătoriei și copiii adoptați ai acestei persoane.
64. Din legislația națională în discuție în litigiul principal rezultă că toți copiii care au reședința în Luxemburg au dreptul la alocația familială în cauză, ceea ce implică faptul că toți copiii care fac parte din gospodăria unui lucrător rezident în Luxemburg au dreptul la această alocație, inclusiv copiii plasați în căminul acestui lucrător prin hotărâre judecătorească. În schimb, lucrătorii nerezidenți nu au acest drept pentru copiii plasați în căminul lor prin hotărâre judecătorească cu care nu au o legătură de filiație.
65. Considerăm, așadar, că această legislație instituie două regimuri diferite în ceea ce privește dreptul la alocația familială după cum copiii au sau nu au reședința în Luxemburg, instituind astfel o diferență de tratament întemeiată pe un criteriu privind reședința și, prin urmare, interzisă de articolul 45 alineatul (2) TFUE și de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011. O astfel de distincție întemeiată pe reședință în ceea ce privește acordarea unui avantaj social este, în opinia noastră, susceptibilă să producă efecte mai ales în detrimentul lucrătorilor transfrontalieri și, prin urmare, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie care nu ar putea fi admisă decât cu condiția de a fi justificată în mod obiectiv(60).
66. În încheiere, Curtea a arătat că este irelevant în acest sens faptul că dreptul la o alocație familială precum cea în discuție în litigiul principal este conferit în mod direct de legislația națională în discuție în litigiul principal copilului cu reședința în Luxemburg, inclusiv copiilor aflați în plasament prin hotărâre judecătorească, în timp ce, în ceea ce îi privește pe lucrătorii nerezidenți, acest drept este conferit lucrătorului frontalier pentru membrii familiei sale, astfel cum sunt definiți de această legislație. Astfel, din jurisprudența Curții reiese că prestațiile familiale nu pot, prin însăși natura lor, să fie considerate ca fiind datorate unei persoane independent de situația sa familială(61).
2. Cu privire la justificarea discriminării indirecte împotriva lucrătorilor transfrontalieri
67. Din jurisprudența constantă a Curții reiese că, pentru a fi justificată, o discriminare indirectă trebuie să fie de natură să asigure realizarea unui obiectiv legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv(62).
68. Or, în speță, instanța de trimitere nu menționează nicio justificare și, sub rezerva verificărilor pe care aceasta trebuie să le efectueze, nu vedem niciun obiectiv legitim care să permită justificarea unei discriminări între copilul aflat în plasament prin hotărâre judecătorească pe teritoriul luxemburghez și copilul plasat printr‑o hotărâre judecătorească în căminul unui lucrător transfrontalier.
69. Prin urmare, apreciem că articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 coroborate cu articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004 și cu articolul 60 din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia lucrătorii transfrontalieri nu pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în statul membru respectiv pentru copiii care au fost plasați la ei și pe care îi au în îngrijire, în condițiile în care copiii care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească în statul membru menționat au dreptul să primească această alocație plătită persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul.
E. Cu privire la influența asupra răspunsului propus a împrejurării că lucrătorul frontalier asigură întreținerea copilului
70. Instanța de trimitere solicită de asemenea să se stabilească dacă răspunsul la întrebarea preliminară este influențat de faptul că lucrătorul frontalier asigură întreținerea copilului.
71. Trebuie arătat că din cuprinsul punctului 50 din Hotărârea Caisse pour l’avenir des enfants reiese că, în ceea ce privește cerința ca lucrătorul frontalier să asigure întreținerea copilului, Curtea a considerat că această cerință trebuie să rezulte și dintr‑o situație de fapt, a cărei apreciere revine administrației și, dacă este cazul, instanțelor naționale, pe baza elementelor de probă furnizate de persoana interesată, fără a fi necesar ca acestea să determine motivele contribuției respective și nici să cuantifice întinderea sa exactă.
72. În această privință, considerăm că este relevant să precizăm că, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, această condiție trebuie aplicată în ceea ce privește acordarea unei alocații familiale unui lucrător nerezident numai dacă legislația națională prevede o astfel de condiție pentru acordarea alocației menționate unei persoane rezidente căreia i s-a încredințat copilul plasat în căminul său și la care acest copil are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă. O concluzie diferită ar fi contrară egalității de tratament între lucrătorii nerezidenți și lucrătorii rezidenți. În această ordine de idei, considerăm că eventuala cerință, în ceea ce privește acordarea unei alocații familiale, ca lucrătorul frontalier să asigure în întregime întreținerea copilului plasat nu poate fi admisă dacă această cerință nu se aplică persoanei rezidente căreia i s-a încredințat copilul plasat, din moment ce obligația de întreținere sau eventuala participare la întreținerea copilului de către părinții biologici, dacă sunt cunoscuți, nu determină în fapt neparticiparea la întreținere a lucrătorului transfrontalier la care a fost plasat copilul. În orice caz, participarea la întreținerea acestui copil de către părinții biologici poate fi fie foarte limitată, fie inexistentă, din cauza situației lor adesea foarte precare(63).
V. Concluzie
73. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Cour de cassation (Curtea de Casație, Luxemburg) după cum urmează:
Articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii coroborate cu articolul 67 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și cu articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială
trebuie interpretate în sensul că
se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia lucrătorii transfrontalieri nu pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în statul membru respectiv pentru copiii care au fost plasați la ei și pe care îi au în îngrijire, în condițiile în care copiii care au făcut obiectul unui plasament prin hotărâre judecătorească în statul membru menționat au dreptul să primească această alocație plătită persoanei fizice sau juridice căreia i s-a încredințat copilul. Aplicarea unei condiții în ceea ce privește acordarea unei alocații familiale unui lucrător nerezident, potrivit căreia acest lucrător trebuie să asigure întreținerea copilului, trebuie impusă numai în cazul în care legislația națională prevede o astfel de condiție pentru acordarea acestei alocații unei persoane rezidente căreia i s-a încredințat copilul plasat în căminul său și la care acest copil are domiciliul legal și reședința efectivă și continuă.