Language of document :

Acțiune introdusă la 13 noiembrie 2009 - Slovak Telekom/Comisia

(Cauza T-458/09)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Slovak Telekom a.s. (Bratislava, Republica Slovacă) (reprezentanți: M. Maier, L. Kjølbye și D. Geradin, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

anularea deciziei atacate;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În speţă, reclamanta solicită anularea Deciziei C(2009) 6840 a Comisiei din 3 septembrie 2009 prin care reclamanta este obligată, în temeiul articolului 18 alineatul (3) și al articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului1, să furnizeze informaţii în cadrul cauzei COMP/39523 - Slovak Telekom, privind o procedură de aplicare a articolului 82 CE și prin care se aplică penalităţi cu titlu cominatoriu în cazul nerespectării deciziei.

În susţinerea concluziilor sale reclamanta invocă următoarele motive.

În primul rând, reclamanta susţine că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea articolului 18 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 în ceea ce priveşte informaţiile ce acoperă o perioadă anterioară aderării Republicii Slovacia la Uniunea Europeană. Reclamanta consideră că anterior acestei date, Comisia nu avea competenţa să aplice dreptul comunitar în privinţa unui comportament desfăşurat pe teritoriul Republicii Slovacia şi că prin urmare aceasta nu era îndreptăţită să utilizeze competenţa sa de investigare conferită de articolul menţionat pentru a obţine informaţii privind această perioadă.

În al doilea rând, reclamanta arată că decizia atacată încalcă principiul echităţii procedurale consacrat de articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale. Investigaţia Comisiei privind comportamentul reclamantei în cursul unei perioade în care dreptul comunitar nu era aplicabil şi nu trebuia respectat de reclamantă este de natură să îi aducă prejudicii acesteia din urmă.

În al treilea rând, reclamanta susţine că decizia atacată încalcă principiul proporţionalităţii astfel cum este reflectat în cadrul articolului 18 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, potrivit căruia Comisia poate solicita întreprinderilor să furnizeze toate informaţiile necesare. În această privinţă, reclamanta arată că Comisia nu a stabilit legătura cerută între informaţiile solicitate aferente perioadei anterioare aderării şi comportamentul pretins ilegal care a avut loc după 1 mai 2004. În consecinţă, în opinia reclamantei, Comisia nu are nevoie de informaţii sau de documente referitoare la perioada anterioară aderării pentru a evalua dacă respectivul comportament al reclamantei ulterior aderării este conform dreptului comunitar.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 CE, JO L 1, p. 1, Ediţie specială 08/vol. 1, p. 167.