HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
9 iunie 2016(*)
„Neexecutarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Penalitate cu titlu cominatoriu – Decizie de lichidare a penalității cu titlu cominatoriu – Metodă de calcul al dobânzilor aplicabile recuperării ajutoarelor ilegale – Dobândă compusă”
În cauza T‑122/14,
Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Fiorentino, avvocato dello Stato,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de V. Di Bucci, de G. Conte și de B. Stromsky, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și vizând anularea Deciziei C(2013) 8681 final a Comisiei din 6 decembrie 2013, prin care, în executarea Hotărârii din 17 noiembrie 2011, Comisia/Italia (C‑496/09, EU:C:2011:740), Comisia a stabilit cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorate de Republica Italiană pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen (raportor), președinte, F. Dehousse și A. M. Collins, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 27 ianuarie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
Decizia privind ajutoarele ilegale și incompatibile (decizia de recuperare)
1 Prin Decizia 2000/128/CE din 11 mai 1999 privind schema de ajutoare pusă în aplicare de Italia pentru măsuri în favoarea încadrării în muncă (JO 2000, L 42, p. 1, denumită în continuare „decizia de recuperare”), Comisia Europeană a dispus ca Republica Italiană să recupereze ajutoarele ilegale și incompatibile cu piața internă acordate în cadrul unor măsuri în favoarea încadrării în muncă. Prin nota SG(99) D/4068 din 4 iunie 1999, Comisia a notificat decizia de recuperare Republicii Italiene.
2 Acțiunea formulată de Republica Italiană împotriva deciziei de recuperare a fost respinsă prin Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia (C‑310/99, EU:C:2002:143).
Acțiunea și hotărârea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
3 Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 15 martie 2002, Comisia a introdus, în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE, o acțiune având ca obiect constatarea faptului că, întrucât nu a adoptat, în termenele stabilite, toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele care, potrivit deciziei în litigiu, fuseseră declarate ilegale și incompatibile cu piața comună și, în orice caz, întrucât a omis să o informeze cu privire la măsurile adoptate, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul deciziei de recuperare, precum și al Tratatului CE.
4 Prin Hotărârea din 1 aprilie 2004, Comisia/Italia (C‑99/02, denumită în continuare „hotărârea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor”, EU:C:2004:207), Curtea a admis acțiunea introdusă de Comisie și a statuat că, întrucât nu a adoptat, în temenele stabilite, toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele care, potrivit deciziei de recuperare, fuseseră declarate ilegale și incompatibile cu piața internă, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul deciziei de recuperare.
Noua acțiune și hotărârea care face obiectul executării
5 Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 30 noiembrie 2009, Comisia a solicitat Curții, pe de o parte, declararea faptului că, prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul deciziei de recuperare și al articolului 228 alineatul (1) CE și, pe de altă parte, obligarea Republicii Italiene la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu pe zi de întârziere stabilite inițial la 285 696 de euro, redusă ulterior la 244 800 de euro, pentru întârzierea executării hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, începând de la data la care se va pronunța hotărârea în această nouă cauză și până la data executării hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
6 Prin Hotărârea din 17 noiembrie 2011, Comisia/Italia (C‑496/09, denumită în continuare „hotărârea care face obiectul executării”, EU:C:2011:740), Curtea a admis acțiunea introdusă de Comisie.
7 În hotărârea care face obiectul executării, Curtea a formulat următoarele aprecieri:
„52. [… T]trebuie ca Republica Italiană să fie obligată la plata periodică a unei sume calculate prin înmulțirea unui cuantum de bază cu procentul din ajutoarele ilegale a cărui recuperare nu a fost încă efectuată sau nu a fost probată în raport cu cuantumurile totale nerecuperate încă la data pronunțării prezentei hotărâri […]
53. În această privință, pentru calculul penalității cu titlu cominatoriu[,] recuperarea ajutoarelor menționate poate fi luată în considerare numai cu condiția ca Comisia să fi fost informată despre aceasta și să fi putut aprecia caracterul corespunzător al probei care i‑a fost astfel comunicată în această privință […]
54. Prin urmare, trebuie stabilită periodicitatea penalității cu titlu cominatoriu pe o bază semestrială pentru a permite Comisiei să aprecieze evoluția operațiunilor de recuperare față de situația existentă la sfârșitul perioadei în cauză, permițând totodată statului membru pârât să dispună de timpul necesar pentru a aduna și pentru a transmite Comisiei elemente de natură să stabilească, pentru perioada respectivă, recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat.
55. În consecință, cuantificarea penalității cu titlu cominatoriu va fi efectuată pe o bază semestrială și cuantumul acesteia va fi calculat prin înmulțirea unui cuantum de bază cu procentul din ajutoarele ilegale a cărui recuperare nu a fost încă efectuată sau nu a fost probată la sfârșitul perioadei în cauză în raport cu cuantumurile totale nerecuperate încă la data pronunțării prezentei hotărâri.
[…]
67. [… C]urtea consideră că, în speță, impunerea unor penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de bază de 30 de milioane de euro pe semestru este adecvată.
68. În consecință, se impune obligarea Republicii Italiene la plata către Comisie, în contul «Resurse proprii ale Uniunii Europene», a unei penalități cu titlu cominatoriu într‑un cuantum care corespunde înmulțirii cuantumului de bază de 30 de milioane de euro cu procentul din ajutoarele ilegale incompatibile a cărui recuperare nu a fost încă efectuată sau nu a fost probată la sfârșitul perioadei în cauză, calculat în raport cu cuantumurile totale nerecuperate încă la data pronunțării prezentei hotărâri, pe semestru de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma [h]otărârii [în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (EU:C:2004:207)], începând de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data executării hotărârii menționate [în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (EU:C:2004:207)].
[…]
69. Trebuie amintit […] că revine statului membru în cauză sarcina de a prezenta Comisiei dovada directă și fiabilă a punerii în aplicare a [d]eciziei [de recuperare] și a recuperării efective a cuantumurilor ajutoarelor ilegale în cauză.
[…]
72. În ceea ce privește ipotezele în care ajutoarele în cauză trebuie recuperate de la întreprinderi aflate în stare de faliment sau aflate într‑o procedură de faliment al cărei obiect este realizarea activului și lichidarea pasivului, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că unele întreprinderi se află în dificultate sau în faliment nu afectează obligația de recuperare […]
73. Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, restabilirea situației anterioare și eliminarea denaturării concurenței care rezultă din ajutoarele plătite în mod ilegal pot fi îndeplinite, în principiu, prin înscrierea în tabelul creanțelor a celei corespunzătoare restituirii ajutoarelor vizate […]
74. Prin urmare, pentru calculul penalităților cu titlu cominatoriu în prezentul litigiu, revine Republicii Italiene sarcina de a prezenta Comisiei dovada înregistrării creanțelor în cauză în cadrul procedurii de faliment. În situația în care nu poate prezenta această dovadă, revine acestui stat membru sarcina de a prezenta orice element de natură să stabilească faptul că a efectuat toate demersurile necesare în acest scop. În special, în cazul în care cererea de înregistrare a unei creanțe ar fi fost deja respinsă, revine acestuia sarcina de a prezenta dovada că a inițiat, în temeiul dreptului național, toate procedurile de natură să conteste refuzul menționat.
75. În consecință și contrar susținerilor Comisiei, nu poate fi reținută în sarcina Republicii Italiene, pentru calcularea penalității cu titlu cominatoriu în prezentul litigiu și în cazul unor întreprinderi aflate în stare de faliment sau aflate într‑o procedură de faliment, obligația de a prezenta atât dovada înregistrării creanțelor în masa falimentului a acestora, cât și a vânzării activelor întreprinderilor respective în condiții de piață. Astfel cum arată în mod întemeiat acest stat membru, nu trebuie luate în considerare, pentru a admite cererea Comisiei privind plata unor penalități cu titlu cominatoriu datorate în temeiul prezentei hotărâri, sume nerecuperate încă de la întreprinderi aflate în stare de faliment, dar pentru recuperarea cărora statul membru menționat a efectuat toate demersurile necesare. În caz contrar, penalitatea cu titlu cominatoriu respectivă și‑ar pierde caracterul adaptat și proporțional cu neîndeplinirea obligațiilor constatată […] întrucât ar impune Republicii Italiene o obligație pecuniară care decurge din însăși natura procedurii de faliment, precum și din durata care nu poate fi redusă a acesteia și asupra căreia acest stat membru nu are control direct.”
8 La finalul aprecierii sale, Curtea a statuat, pe de o parte, că, prin neadoptarea, la data expirării termenului stabilit în avizul motivat emis la 1 februarie 2008 de Comisie în temeiul articolului 228 CE, a tuturor măsurilor pe care le impunea executarea hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul deciziei de recuperare și al articolului 228 alineatul (1) CE (hotărârea care face obiectul executării, punctul 1 din dispozitiv).
9 Pe de altă parte, la punctul 2 din dispozitivul hotărârii care face obiectul executării, Curtea a statuat că Republica Italiană era obligată la plata către Comisie, în contul „Resurse proprii ale Uniunii Europene”, a unei penalități cu titlu cominatoriu într‑un cuantum care corespunde înmulțirii cuantumului de bază de 30 de milioane de euro cu procentul din ajutoarele ilegale incompatibile „a cărui recuperare nu [fusese] încă efectuată sau nu [fusese] probată la sfârșitul perioadei în cauză” (denumit în continuare „cuantumul ajutoarelor nerecuperate încă”), calculat în raport cu „cuantumurile totale nerecuperate încă la data pronunțării hotărârii [care face obiectul executării (EU:C:2011:740)]” (denumit în continuare „cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011”), pe semestru de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, începând de la data pronunțării hotărârii care face obiectul executării și până la data executării hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Cererea de interpretare și ordonanța de interpretare
10 Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 14 februarie 2013, Republica Italiană, în temeiul articolului 43 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 158 din Regulamentul de procedură al Curții, a formulat o cerere de interpretare a punctelor 52, 55 și 68 din cadrul motivării, precum și a punctului 2 din dispozitivul hotărârii care face obiectul executării.
11 În cererea introductivă depusă la grefa Curții la 14 februarie 2013, Republica Italiană a solicitat astfel Curții să interpreteze, pe de o parte, expresia „cuantumuri nerecuperate încă la data pronunțării […] hotărâri[i care face obiectul executării (EU:C:2011:740)]”, care figurează la punctele 52, 55 și 68 din cadrul motivării și la punctul 2 din dispozitivul acestei hotărâri, în sensul că vizează cuantumurile nerecuperate încă la data la care s‑a încheiat, în cursul procedurii, etapa administrării elementelor de probă, și anume la momentul cristalizării situației de fapt procedurale pe baza căreia Curtea a soluționat litigiul, și, pe de altă parte, expresia „a cărui recuperare nu a fost încă efectuată sau nu a fost probată la sfârșitul perioadei în cauză”, utilizată la punctele 52, 55 și 68 din cadrul motivării și la punctul 2 din dispozitivul aceleiași hotărâri, în sensul că impune Comisiei să țină seama, în scopul evaluării semestriale a progreselor realizate de Republica Italiană în legătură cu recuperarea ajutoarelor în cauză, nu doar de documentele referitoare la acest semestru aduse la cunoștința Comisiei anterior expirării semestrului menționat, ci și de orice document referitor la semestrul de referință.
12 Prin Ordonanța din 11 iulie 2013, Comisia/Italia (C‑496/09 INT, denumită în continuare „ordonanța de interpretare”, EU:C:2013:461), Curtea a respins cererea de interpretare formulată de Republica Italiană ca inadmisibilă.
13 Astfel, Curtea a considerat că „trebui[a] să se constate că dispozitivul hotărârii [care face obiectul executării (EU:C:2011:740)], în conformitate cu motivarea reținută la punctele 52, 55 și 68 din aceasta, viz[a] în mod expres data pronunțării hotărârii menționate ca dată de referință pentru stabilirea cuantumului total al ajutoarelor încă nerecuperate […] destinat să servească drept bază de calcul pentru penalitatea cu titlu cominatoriu degresivă la a cărei plată a fost obligat acest stat membru” (ordonanța de interpretare, punctul 9).
14 De asemenea, Curtea a considerat că „e[ra] cert că o lectură strict literală a dispozitivului hotărârii [care face obiectul executării (EU:C:2011:740)] e[ra] de natură să justifice luarea în considerare de către Comisie, în scopul calculării procentului din ajutoare care trebuie considerate ca fiind nerecuperate la sfârșitul unui anumit semestru, doar a mijloacelor de probă scrise care îi parvin înainte de expirarea perioadei în cauză” (ordonanța de interpretare, punctul 10).
15 Curtea a decis că „cererea formulată de Republica Italiană urmăre[a] să repună în discuție consecințele unei astfel de lecturi strict literale a dispozitivului hotărârii [care face obiectul executării (EU:C:2011:740)], o asemenea repunere în discuție [neputând] fi conciliată nici cu articolul 43 din Statutul Curții și cu articolul 158 alineatul (1) din Regulamentul de procedură [al Curții], nici cu autoritatea de lucru judecat aferentă hotărârilor Curții” (ordonanța de interpretare, punctul 11).
16 Astfel, „întrucât nu se [întemeia] pe nicio dificultate privind înțelegerea sensului și a domeniului de aplicare ale hotărârii [care face obiectul executării (EU:C:2011:740)], cererea […] trebui[a] să fie, așadar, respinsă ca inadmisibilă” (ordonanța de interpretare, punctul 12).
Prima decizie și hotărârea privind prima penalitate cu titlu cominatoriu
17 La 11 martie 2013, Republicii Italiene i s‑a notificat Decizia C(2013) 1264 final a Comisiei din 7 martie 2013, prin care a fost obligată să vireze în contul „Resurse proprii ale Uniunii Europene” suma de 16 533 000 de euro cu titlu de penalitate cu titlu cominatoriu pentru primul semestru următor hotărârii care face obiectul executării.
18 La 21 mai 2013, Republica Italiană a sesizat Tribunalul cu o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE împotriva acestei decizii (cauza T‑268/13).
19 Prin Hotărârea din 21 octombrie 2014, Italia/Comisia (T‑268/13, denumită în continuare „hotărârea privind prima penalitate cu titlu cominatoriu”, nepublicată, EU:T:2014:900), Tribunalul a respins acțiunea formulată de Republica Italiană.
A doua decizie privind cuantumul penalității cu titlu cominatoriu (decizia atacată)
20 După ce a dat autorităților italiene posibilitatea de a prezenta observații cu privire la evaluările sale preliminare, Comisia a adoptat Decizia C(2013) 8681 final din 6 decembrie 2013, prin care, în executarea hotărârii care face obiectul executării, Comisia a stabilit cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorat de Republica Italiană pentru al doilea semestru următor acestei hotărâri (denumită în continuare „decizia atacată”).
21 În decizia atacată, Comisia a evaluat în special progresele făcute de Republica Italiană în ceea ce privește recuperarea ajutoarelor în cursul perioadei avute în vedere (între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012) și a stabilit că ajutoarele rămase de recuperat la 17 noiembrie 2012 reprezentau 20,84 % din ajutoarele care rămâneau să fie recuperate la data hotărârii care face obiectul executării. Pe acest temei, Comisia a aplicat Republicii Italiene o penalitate cu titlu cominatoriu egală cu 20,84 % din cuantumul de bază de 30 de milioane de euro, și anume 6 252 000 de euro.
Procedura și concluziile părților
22 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 februarie 2014, Republica Italiană a introdus prezenta acțiune.
23 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat mai multe întrebări părților și a solicitat prezentarea mai multor înscrisuri referitoare la cauză.
24 În primul rând, Tribunalul a invitat Republica Italiană să precizeze dacă, în urma hotărârii privind prima penalitate cu titlu cominatoriu, prin care Tribunalul a respins un motiv similar primului motiv invocat în prezenta cauză, Republica Italiană își menținea acest prim motiv.
25 În termenul acordat, Republica Italiană a indicat Tribunalului că renunța la primul motiv al acțiunii, aspect de care Tribunalul a luat act.
26 În al doilea rând, Tribunalul a invitat părțile să precizeze în ce mod aplicarea unei dobânzi compuse în prezenta cauză a putut avea o incidență asupra cuantumului penalității cu titlu cominatoriu care face obiectul deciziei atacate. În cazul unui răspuns afirmativ, se solicita Comisiei să ofere mai multe detalii cu privire la teza sa potrivit căreia al doilea motiv invocat în prezenta cauză trebuia să fie declarat inadmisibil sau inoperant, întrucât nu era de competența Tribunalului să se pronunțe cu privire la legalitatea luării în considerare a dobânzii compuse.
27 Părțile au comunicat Tribunalului răspunsurile lor la această întrebare în termenul acordat.
28 În al treilea rând, Tribunalul a invitat părțile să îi comunice observațiile cu privire la incidența pe care ar putea să o aibă Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537), asupra răspunsului care trebuie dat celui de al doilea motiv.
29 Părțile au comunicat Tribunalului răspunsurile lor la această întrebare în termenul acordat.
30 În al patrulea rând, Tribunalul a solicitat Comisiei să îi comunice documentele care îi permiteau să afirme, în esență, că Republica Italiană a acceptat să deroge de la norma prevăzută de articolele 1282 și 1283 din Codice civile (Codul civil italian) în ceea ce privește aplicarea unei dobânzi compuse la recuperarea ajutorului de stat în litigiu (a se vedea în special decizia atacată, punctele 29 și 32), iar aceasta pentru întreaga perioadă avută în vedere.
31 Comisia a comunicat Tribunalului în termenul acordat documentele solicitate, care au fost de asemenea comunicate Republicii Italiene. Aceste documente sunt următoarele:
– o scrisoare a Comisiei către Republica Italiană din data de 12 iunie 2013, care cuprindea o evaluare preliminară privind evoluția recuperării efectuate în al doilea semestru ulterior hotărârii care face obiectul executării;
– o scrisoare a Comisiei către Republica Italiană din data de 31 octombrie 2003, care amintea că, „pentru calculul cuantumului rambursării, trebui[a] luată în considerare dobânda compusă în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind ratele dobânzilor aplicabile în cazul recuperării de ajutoare ilegale […]”;
– o scrisoare a Comisiei către Republica Italiană din data de 29 ianuarie 2004, care amintea de asemenea că dobânda compusă trebuia luată în considerare pentru calculul cuantumului rambursării în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind ratele dobânzilor aplicabile în cazul recuperării de ajutoare ilegale (JO 2003, C 110, p. 21);
– o scrisoare a Republicii Italiene către Comisie din data de 17 ianuarie 2005, care cuprindea în anexă o notă prin care se transmiteau Comisiei cifrele privind ajutoarele ilegale cu precizarea că „dobânzile [fuseseră] calculate pe o bază compusă, astfel cum au indicat serviciile Comisiei, întemeindu‑se pe rata de referință pusă în aplicare în condițiile menționate pe site‑ul internet al Uniunii Europene”.
32 Republica Italiană solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
33 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
34 În această etapă, Republica Italiană invocă un singur motiv în susținerea acțiunii formulate (a se vedea punctele 24 și 25 de mai sus). Aceasta arată că decizia atacată încalcă reglementarea aplicabilă în măsura în care, pentru a defini cuantumul penalității cu titlu cominatoriu, Comisia a impus luarea în considerare a unei dobânzi compuse asupra cuantumurilor ajutoarelor care urmează să fie recuperate. Or, potrivit jurisprudenței, pentru deciziile de recuperare anterioare datei de intrare în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 2004, L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p.42), astfel cum a fost rectificat (JO 2004, L 286, p. 3), dobânda compusă ar putea fi luată în considerare numai dacă aceasta corespunde regimului aplicat în mod normal în dreptul național. Situația nu s‑ar prezenta astfel în speță în aplicarea articolului 1283 din Codul civil italian, potrivit căruia dobânzile scadente nu produc în mod automat dobânzi.
35 Comisia susține că acest motiv trebuie să fie declarat inadmisibil sau inoperant sau, în orice caz, că trebuie să fie respins ca nefondat. Cu titlu preliminar, Comisia susține că calculul penalităților cu titlu cominatoriu efectuat în decizia atacată nu a fost influențat de cererea făcută la punctul 34 din decizia atacată, într‑un obiter dictum, de a ține seama de dobânda compusă la ajutoarele ilegale. Astfel, această invitație nu ar modifica cuantumul penalității cu titlu cominatoriu stabilit de Comisie, care ar fi luat în considerare numai datele furnizate anterior de autoritățile italiene. Pe de altă parte, Republica Italiană nu poate contesta cererea referitoare la luarea în considerare a dobânzii compuse depusă la momentul respectiv din cadrul procedurii administrative, întrucât Curtea a făcut referire la date furnizate de Italia care luau în considerare dobânda compusă atunci când a stabilit cuantumul de bază al penalității cu titlu cominatoriu în hotărârea care face obiectul executării (punctul 64). Prin urmare, luarea în considerare a unei dobânzi compuse ar fi nu numai legală, având în vedere criteriile prevăzute de reglementarea Uniunii Europene privind recuperarea ajutoarelor și acordul între părți în această privință, dar ar beneficia de asemenea de autoritatea de lucru judecat a hotărârii care face obiectul executării.
Observații introductive
Cadrul juridic
– Regulamentul nr. 659/1999
36 Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), intitulat „Recuperarea ajutorului”, prevede la alineatele (2) și (3):
„(2) Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale.
(3) […] recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei […]”
– Comunicarea Comisiei privind ratele dobânzilor aplicabile în cazul recuperării ajutoarelor ilegale
37 Comunicarea Comisiei privind ratele dobânzilor aplicabile în cazul recuperării ajutoarelor ilegale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 8 mai 2003 (JO 2003, C 110, p. 21), prevede:
„[…]
În cadrul procesului de colaborare loială dintre Comisie și statele membre cu ocazia executării anumitor decizii de recuperare, s‑a pus însă problema dacă aceste dobânzi trebuiau să fie simple sau compuse […] Ținând seama de obiectivul de recuperare a ajutoarelor ilegale și de importanța sa în sistemul de control al ajutoarelor de stat prevăzut de Tratatul CE, Comisia consideră urgentă clarificarea poziției sale în această privință.
[…]
Potrivit practicilor pieței, dobânzile simple sunt calculate în mod normal atunci când beneficiarul fondurilor nu utilizează cuantumul acestor dobânzi înainte de finalul perioadei avute în vedere, de exemplu în cazul în care cuantumul în discuție a fost plătit numai la finalul acestei perioade; în schimb, dobânzile compuse sunt calculate în mod normal dacă se poate considera că, în fiecare an (sau perioadă), cuantumul dobânzilor este plătit beneficiarului, crescând în aceeași măsură capitalul pe care l‑a perceput inițial. În acest caz, astfel, acesta încasează dobânzi la dobânzile plătite pentru fiecare perioadă.
[…] Rezultă, în consecință, în pofida diversității situațiilor posibile, că un ajutor ilegal are ca efect furnizarea de fonduri către beneficiar în aceleași condiții în care se acordă un împrumut pe termen mediu care nu poartă dobânzi. Prin urmare, aplicarea unor dobânzi compuse pare necesară pentru a garanta neutralizarea totală a avantajelor financiare ce rezultă dintr‑o asemenea situație.
În consecință, Comisia dorește să informeze statele membre și părțile interesate că în orice decizie de recuperare a unui ajutor ilegal pe care ar putea să o adopte în viitor va aplica dobânda de referință pentru calcularea echivalentului‑subvenție netă al ajutoarelor regionale potrivit formulei compuse. Potrivit practicilor uzuale de pe piață, această compunere se va face pe o bază anuală. În același mod, Comisia va aștepta din partea statelor membre ca acestea să aplice dobânzi compuse la executarea oricărei decizii de recuperare în instanță, cu excepția situației în care acest fapt ar fi contrar unui principiu general al dreptului [Uniunii]”. [traducere neoficială]
– Regulamentul nr. 794/2004
38 Articolele 9 și 11 din Regulamentul nr. 794/2004, care figurează în capitolul V din acesta, privesc rata dobânzii aplicabilă recuperării unor ajutoare ilegale.
39 Articolul 9 din regulamentul menționat, intitulat „Metoda de stabilire a ratei dobânzii”, prevede la alineatul (1):
„Dacă nu se prevede altfel într‑o decizie specifică, rata dobânzii aplicabilă recuperării ajutorului de stat acordat prin încălcarea articolului 88 alineatul (3) din tratat este o rată procentuală anuală stabilită pentru fiecare an calendaristic.”
40 Articolul 11 din Regulamentul nr. 794/2004, intitulat „Metoda de aplicare a dobânzii”, prevede la alineatul (2):
„Rata dobânzii se aplică pe o bază compusă până la data recuperării ajutorului. Dobânzile acumulate pe parcursul anului precedent produc dobânzi în fiecare an următor.”
41 Articolul 13 primul paragraf din Regulamentul nr. 794/2004, care figurează în capitolul VI, intitulat „Dispoziții finale”, prevede că acest regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Întrucât acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 30 aprilie 2004, el a intrat în vigoare la 20 mai 2004. Pe de altă parte, potrivit articolului 13 al cincilea paragraf din regulamentul menționat, articolul 11 din acesta din urmă se aplică cu privire la orice decizie de recuperare notificată după data intrării în vigoare a aceluiași regulament.
– Decizia de recuperare
42 La 11 mai 1999, Comisia a adoptat decizia de recuperare, care a fost notificată Republicii Italiene la 4 iunie 1999 (a se vedea punctul 1 de mai sus). La articolele 1 și 2 din această decizie, Comisia a constatat că unele măsuri pentru ocuparea forței de muncă puse în aplicare de Republica Italiană, care nu îndeplineau condițiile menționate la aceste articole, erau incompatibile cu piața internă. Potrivit articolului 3 din decizia de recuperare:
„Italia adoptă toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele care nu îndeplinesc condițiile menționate la articolele 1 și 2 acordate deja în mod ilegal.
Recuperarea se efectuează conform procedurilor prevăzute de legislația națională. La sumele care trebuie recuperate se aplică dobânzi, care se datorează de la data la care aceste sume au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării lor efective. Dobânzile se calculează pe baza ratei de referință utilizate pentru calculul echivalentului‑subvenție în cadrul ajutoarelor regionale.”
– Dreptul italian
43 Articolul 1283 din Codul civil italian prevede:
„În lipsa unor uzanțe contrare, dobânzile scadente pot produce dobânzi numai de la data cererii de chemare în judecată sau în temeiul unei convenții ulterioare scadenței acestora și în măsura în care este vorba despre dobânzi datorate pentru o perioadă de cel puțin șase luni.”
44 Spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537, punctele 13 și 14), nicio altă dispoziție din dreptul italian nu a fost invocată de vreuna dintre părți ca dispoziție aplicabilă în prezenta cauză.
Elemente referitoare la stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu
45 La 17 noiembrie 2011, în hotărârea care face obiectul executării, Curtea a obligat Republica Italiană la plata unei „penalități cu titlu cominatoriu […] pe semestru de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii [în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (EU:C:2004:207)]”.
46 La punctul 2 din dispozitivul hotărârii care face obiectul executării, elementele referitoare la stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu sunt următoarele:
– pentru fiecare semestru de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor,
– penalitatea cu titlu cominatoriu corespunde înmulțirii cuantumului de bază de 30 de milioane de euro,
– cu procentul din cuantumul ajutoarelor care nu au fost încă recuperate,
– calculat în raport cu cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011.
47 La 7 martie 2013, în prima decizie privind cuantumul penalității cu titlu cominatoriu (a se vedea punctul 17 de mai sus și punctele 3 și 4 din decizia atacată), Comisia a stabilit cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorate pentru perioada cuprinsă între 17 noiembrie 2011 și 17 mai 2012 la 16 533 000 de euro în considerarea următoarelor elemente:
– cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011 a fost stabilit la 118 175 296 de euro;
– cuantumul ajutoarelor încă nerecuperate la 17 mai 2012 a fost stabilit la aproximativ 65 130 279 de euro, și anume 55,11 % din suma corespunzătoare cuantumului ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011;
– înmulțirea procentului din ajutoarele care nu fuseseră încă recuperate la 17 mai 2012 (55,11 %) cu 30 de milioane de euro a condus la obținerea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu datorat pentru perioada cuprinsă între 17 noiembrie 2011 și 17 mai 2012, și anume 16 533 000 de euro.
48 La 6 decembrie 2013, la punctele 77-79 din decizia atacată, Comisia a stabilit cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorate pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012 la 6 252 000 de euro în considerarea următoarelor elemente:
– cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011 a fost stabilit la 118 175 296 de euro;
– cuantumul ajutoarelor care nu fuseseră încă recuperate la 17 noiembrie 2012 a fost stabilit la 24 627 937,21 euro, și anume 20,84 % din suma corespunzătoare cuantumului ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011;
– înmulțirea procentului din ajutoarele care nu fuseseră încă recuperate la 17 noiembrie 2012 (20,84 %) cu 30 de milioane de euro a condus la obținerea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu datorate pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012, și anume 6 252 000 de euro.
49 Este necesar să se aprecieze argumentele părților având în vedere aceste observații introductive cu privire la cadrul juridic și elementele referitoare la stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu.
Aprecierea Tribunalului
50 În esență, prin intermediul acestui motiv, Republica Italiană susține că decizia atacată trebuie să fie anulată în măsura în care, pentru a stabili cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorat pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012, Comisia a luat în considerare în mod nelegal sume care includeau dobânda compusă.
51 În această privință, în primul rând, se constată că, pentru a stabili cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011, data pronunțării hotărârii care face obiectul executării, datele luate în considerare de Comisie includeau dobânda compusă.
52 Astfel, la punctul 25 din decizia atacată, Comisia a arătat că „toate cifrele indicate de autoritățile italiene corespund[eau] cuantumurilor măsurilor de ajutor existente în anul 2007, dată la care [fuseseră] emise dispozițiile de recuperare”. La punctul 32 din decizia atacată, se precizează în acest sens că, „până în anul 2007, autoritățile italiene au aplicat la cuantumurile ajutoarelor existente dobânda compusă, astfel cum s‑a convenit cu serviciile Comisiei”.
53 De asemenea, în răspunsul la a doua măsură de organizare a procedurii (a se vedea punctul 26 de mai sus), Comisia a menționat că „sumele care corespund[eau] cuantumurilor ajutoarelor în vigoare în anul 2007 fuseseră calculate de autoritățile italiene prin aplicarea dobânzii compuse la ajutoarele ilegale”.
54 În acest răspuns, Comisia a amintit ceea ce rezultă din cuprinsul punctelor 29-33 din decizia atacată, și anume că, la 21 martie 2013, autoritățile italiene au informat‑o că, contrar celor convenite anterior, acestea au încetat să calculeze, începând din 2007, dobânzi, simple sau compuse, și să aplice dobânzile respective la ajutoarele ilegale care urmau să fie recuperate. Comisia a precizat de asemenea că „cuantumurile datorate în anul 2007 nu au fost niciodată actualizate pentru a lua în considerare dobânzile aplicabile” și că, pentru acest motiv, ea a invitat autoritățile italiene, la punctul 34 din decizia atacată, să calculeze dobânda compusă la ajutoarele ilegale începând din 2007.
55 În ședință, părțile au căzut de acord cu privire la faptul că cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011 care a fost luat în considerare în decizia atacată reprezintă situația exprimată în valoarea aferentă anului 2007 la data la care Curtea a pronunțat hotărârea. Prin urmare, datele luate în considerare la momentul respectiv au fost stabilite la 17 noiembrie 2011 plecând de la datele furnizate de Republica Italiană când a transmis dispoziții de recuperare oficiale în anul 2007. Nu se contestă că aceste date includeau, cel puțin până în anul 2007, dobânda compusă.
56 Ținând seama de faptul că cuantumul ajutoarelor care urmau să fie recuperate la 17 noiembrie 2011 includea dobânda compusă, este necesar să se considere că cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorate pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012, calculat prin aplicarea formulei prezentate la punctele 46 și 48 de mai sus, a luat de asemenea în considerare date care includeau dobânda compusă. Decizia atacată încheie, în sine, procedura de lichidare a penalității cu titlu cominatoriu datorate pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012 și critică Republica Italiană, care îi poate contesta, prin urmare, în mod admisibil legalitatea și poate invoca în acest scop toate motivele de fapt și de drept în condițiile prevăzute de Regulamentul de procedură al Tribunalului.
57 În al doilea rând, trebuie să se stabilească, în consecință, dacă există o bază juridică ce permite aplicarea unei dobânzi compuse în speță, aspect pe care Republica Italiană îl contestă în cererea introductivă.
58 Potrivit articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Ajutorul care trebuie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include, potrivit articolului 14 alineatul (2) din acest regulament, dobânzi. Această din urmă dispoziție nu precizează însă dacă dobânzile respective trebuie să fie aplicate pe o bază simplă sau pe o bază compusă (Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 26).
59 În această privință, trebuie să se arate în primul rând că, deși articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 794/2004 prevede că rata dobânzii se aplică pe o bază compusă până la data recuperării ajutorului și că dobânzile acumulate pe parcursul anului precedent produc dobânzi în fiecare an următor, trebuie să se constate totuși că această dispoziție este aplicabilă, conform articolului 13 al cincilea paragraf din acest regulament, numai deciziilor de recuperare notificate după data intrării în vigoare a acestui regulament, respectiv după 20 mai 2004 (Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 27).
60 Prin urmare, dat fiind că decizia de recuperare, prin care ajutoarele care fac obiectul unei recuperări în prezenta cauză au fost declarate incompatibile cu piața internă, a fost notificată Republicii Italiene la 4 iunie 1999, respectiv înaintea intrării în vigoare a Regulamentului nr. 794/2004, articolul 11 alineatul (2) din acest regulament nu este, ca atare, aplicabil ratione temporis în această cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 28).
61 În al doilea rând, în ceea ce privește determinarea reglementării care era aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 794/2004 pentru a stabili dacă dobânzile trebuie să fie simple sau compuse, trebuie amintit că, în Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C-295/07 P, EU:C:2008:707, punctul 46), Curtea a constatat că, la data adoptării deciziei în discuție în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, respectiv la 12 iulie 2000, nici dreptul Uniunii, nici jurisprudența Curții sau a Tribunalului nu precizau dacă era necesar ca dobânzile pe care trebuie să le cuprindă un ajutor ce trebuie recuperat să fie calculate pe o bază simplă sau pe o bază compusă. În lipsa unei dispoziții a dreptului Uniunii în materie, Curtea a considerat că practica Comisiei, detaliată în special în scrisoarea sa către statele membre SG(91) D/4577 din 4 martie 1991, lega aspectul privind impozitarea dobânzilor de modalitățile procedurale ale recuperării și făcea trimitere, în această privință, la dreptul național (Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret, C‑295/07 P, EU:C:2008:707, punctele 82-84, și Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 29).
62 Abia în Comunicarea privind ratele dobânzii aplicabile în cazul recuperării unor ajutoare ilegale, publicată la 8 mai 2003, Comisia a anunțat în mod expres că ar aplica o rată a dobânzii compusă în orice decizie prin care se dispunea recuperarea unui ajutor ilegal pe care ar putea‑o adopta în viitor și că aștepta de la statele membre să aplice dobânzi compuse cu ocazia executării oricărei decizii de recuperare (Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret, C‑295/07 P, EU:C:2008:707, punctul 46, și Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 30).
63 În ceea ce privește decizia de recuperare, aceasta impune, la articolul 3 al doilea paragraf, ca recuperarea ajutorului să intervină conform procedurilor naționale, ca la sumele ce urmează a fi recuperate să fie aplicate dobânzi începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor, până la recuperarea lor efectivă, și ca dobânzile să fie calculate pe baza ratei de referință utilizate pentru calculul echivalentului‑subvenție în cadrul ajutoarelor regionale, fără a face însă precizări suplimentare cu privire la aspectul dacă aceste dobânzi trebuie să fie aplicate pe o bază simplă sau pe o bază compusă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 31).
64 Întrucât această decizie a fost notificată Republicii Italiene la 4 iunie 1999, cu alte cuvinte înainte de schimbarea practicii Comisiei anunțată în Comunicarea privind ratele dobânzilor aplicabile în cazul recuperării unor ajutoare ilegale, trebuie să se concluzioneze, pe baza jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C-295/07, EU:C:2008:707), că, în speță, sarcina de a stabili dacă rata dobânzii trebuia să fie aplicată pe o bază simplă sau pe o bază compusă revenea dreptului național (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C‑89/14, EU:C:2015:537, punctul 32).
65 Cu privire la acest aspect, astfel cum susține Republica Italiană, rezultă în mod distinct din jurisprudența inițiată prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C‑295/07 P, EU:C:2008:707), și prin Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537), că, pentru deciziile de recuperare anterioare intrării în vigoare a Regulamentului nr. 794/2004, dobânda compusă poate fi luată în considerare numai dacă aceasta corespunde regimului aplicat în mod normal în dreptul național.
66 În consecință, în lipsa oricărei alte dispoziții de drept național invocate în prezenta cauză, este necesar să se considere că reglementarea aplicabilă în prezenta cauză este cea prevăzută de articolul 1283 din Codul civil italian, în conformitate cu care, potrivit celor prezentate în acest sens de Republica Italiană fără a fi contrazisă de Comisie, dobânzile scadente nu produc în mod automat dobânzi.
67 Reiese din cele de mai sus că, în consecință, în măsura în care a luat în considerare, pentru a stabili cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorat pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și la 17 noiembrie 2012, sume în legătură cu cuantumurile ajutoarelor care urmau să fie recuperate ce includeau dobânda compusă, Comisia a săvârșit o eroare de drept.
68 Niciun argument invocat de Comisie în această privință nu este de natură să repună în discuție această concluzie.
69 În primul rând, Comisia invocă existența unui acord intervenit între părți în ceea ce privește luarea în considerare a dobânzii compuse. Astfel, punctul 32 din decizia atacată menționează un acord cu privire la acest aspect arătând că acordul respectiv a fost încheiat „în anul 2003 și […] în anul 2004, în temeiul Regulamentului nr. 794/2004 (a se vedea scrisorile serviciilor Comisiei din 31 octombrie 2003 și din 29 ianuarie 2004, urmate de scrisoarea autorităților italiene din 17 ianuarie 2005)”.
70 Cu toate acestea, în urma lecturii documentelor citate în decizia atacată care au fost prezentate ca răspuns la a patra măsură de organizare a procedurii (a se vedea punctul 31 de mai sus), trebuie să se constate că, deși Republica Italiană a luat în considerare dobânda compusă, a făcut acest lucru la cererea expresă a Comisiei, formulată într‑o scrisoare din 31 octombrie 2003 care invoca drept bază juridică dispoziții din dreptul Uniunii. În aceste împrejurări, ceea ce este prezentat de Comisie drept un acord intervenit între părți constituie mai degrabă un simplu act de adeziune a destinatarului la scrisoarea Comisiei, în considerarea unor dispoziții despre care s‑a constatat că nu erau aplicabile. Astfel, cererea formulată de Comisie precedă pronunțarea Hotărârii din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C‑295/07 P, EU:C:2008:707), și a Hotărârii din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537), din care rezultă că dreptul aplicabil deciziei de recuperare în discuție în speță în ceea ce privește stabilirea metodei de aplicare a dobânzilor este dreptul național, iar nu dreptul Uniunii.
71 În astfel de împrejurări, întrucât decizia de recuperare a fost notificată Republicii Italiene la 4 iunie 1999, cererea formulată de Comisie cu privire la dreptul Uniunii nu poate avea ca efect repunerea în discuție a domeniului de aplicare al reglementării naționale aplicabile. A admite acest lucru ar însemna să se aducă atingere principiului protecției încrederii juridice și ar contraveni soluțiilor adoptate de Curte în Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C‑295/07 P, EU:C:2008:707), și în Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537).
72 În al doilea rând, în memoriile sale și în răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii, Comisia face trimitere la punctul 64 din hotărârea care face obiectul executării, pentru a susține că Curtea s‑ar fi întemeiat în mod explicit pe date care includ dobânda compusă furnizate de autoritățile italiene și elaborate în acord cu Comisia.
73 În această privință, trebuie subliniat că, la punctul menționat, Curtea a precizat, pe de o parte, că, „[după cum] rezul[ta] din dezbaterile din cadrul ședinței [din 12 mai 2011], [trebuia] arătat că Republica Italiană și Comisia [erau] de acord cu privire la cuantumul total al ajutoarelor distribuite, care [se ridica] la 251 271 032,37 euro”, și, pe de altă parte, că „[Comisia] admit[ea] că ajutoare în cuantum cumulat de 63 062 555 de euro [trebuiau] considerate ca fiind recuperate” (hotărârea care face obiectul executării, punctul 64).
74 Aceste observații au permis Curții să ia act de evoluția intervenită în cadrul ședinței în argumentarea părților. Astfel, inițial, „Comisia […] apreci[a] că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, Republica Italiană nu recuperase integral cuantumul ajutoarelor plătite ilegal, respectiv 519 958 761,97 euro […]”, în timp ce „Republica Italiană contest[a] cuantumul total al sumelor care trebuie să fie recuperate, pe care îl stabile[a] la 251 271 032,37 euro, admițând în același timp că, în luna iulie 2010, aceasta obținuse rambursarea a numai 63 062 555,46 euro, la care [trebuiau] totuși să se adauge 73 353 387,28 euro cu diferite titluri […]” (hotărârea care face obiectul executării, punctele 21, 23 și 24).
75 Punctul 64 din hotărârea care face obiectul executării se înscrie de asemenea în continuarea punctului 63, în cuprinsul căruia Curtea a arătat că „[era] cert că o parte substanțială a sumelor în cauză nu [făcuse] încă obiectul unei recuperări sau că proba acesteia nu [fusese] prezentată Comisiei”. Cifrele prezentate la punctul 64 în ceea ce privește cuantumul total al ajutoarelor distribuite și cuantumul ajutoarelor care pot fi considerate ca fiind recuperate în luna iulie 2010 permit astfel Curții să orienteze dezbaterea referitoare la cuantumul sumelor care urmează să fie recuperate. Totuși, contrar celor susținute de Comisie, nu rezultă nicidecum din hotărârea care face obiectul executării că aceasta abordează problema dobânzii compuse. Nu se face nicio referire la elementele care trebuie luate în considerare pentru a stabili cuantumul sumelor care urmează să fie recuperate. În aceste împrejurări, nu se poate deduce din hotărârea care face obiectul executării că aceasta urmărește să deroge în ceea ce privește stabilirea metodei de aplicare a dobânzilor de la principiile menționate mai sus în hotărârea anterioară din 11 decembrie 2008, Comisia/Département du Loiret (C‑295/07 P, EU:C:2008:707), care a fost confirmată ulterior prin Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A (C‑89/14, EU:C:2015:537). Prin urmare, rezultă din ceea ce precedă că, în hotărârea care face obiectul executării, Curtea nu s‑a pronunțat, nici în dispozitiv și nici în motivarea acesteia, cu privire la problema dobânzii compuse.
76 În al treilea rând, nu poate fi acceptată poziția Comisiei atunci când consideră cu titlu introductiv că, în motivul invocat, Republica Italiană contestă în realitate numai un obiter dictum, și anume punctul 34 din decizia atacată, în care Republica Italiană este invitată să „calculeze și să aplice dobânzile aferente recuperării pentru perioada în cauză (sau începând din 2007) pentru toate cuantumurile ajutoarelor existente, și anume cuantumurile corespunzătoare tuturor beneficiarilor, inclusiv cei care au restituit ajutorul parțial sau integral, pentru a-și respecta obligațiile”. Astfel, reiese din cele de mai sus că, la solicitarea Comisiei, rata dobânzii a fost aplicată pe o bază compusă pentru toate cuantumurile ajutoarelor care au făcut obiectul unor date luate în considerare pentru a calcula elementele referitoare la stabilirea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu, cel puțin până în anul 2007, și că penalitatea cu titlu cominatoriu stabilită în decizia atacată a fost calculată în considerarea unor date care includeau dobânda compusă. În plus, rezultă din cererea introductivă că Republica Italiană contestă într‑adevăr această luare în considerare a dobânzii compuse și impactul pe care l‑a putut avea asupra stabilirii cuantumului penalității cu titlu cominatoriu. Prin urmare, Comisia susține în mod greșit că prezentul motiv este inoperant.
77 În consecință, decizia atacată trebuie să fie anulată în măsura în care Comisia a luat în considerare, pentru a stabili cuantumul penalității cu titlu cominatoriu datorat de Republica Italiană pentru semestrul cuprins între 17 mai 2012 și 17 noiembrie 2012, sume referitoare la cuantumurile ajutoarelor care urmau să fie recuperate care includeau dobânda compusă, contrar celor prevăzute de dreptul național aplicabil.
Cu privire la cheltuielile de judecată
78 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Republica Italiană, în conformitate cu concluziile acesteia.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia C(2013) 8681 final a Comisiei din 6 decembrie 2013.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 iunie 2016.
Semnături