HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
15 iulie 2015(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Cooperare pe parcursul procedurii administrative – Termen rezonabil”
În cauza T‑423/10,
Redaelli Tecna SpA, cu sediul în Milano (Italia), reprezentată de R. Zaccà, de M. Todino, de E. Cruellas Sada și de S. Patuzzo, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de B. Gencarelli, de L. Prete și de V. Bottka, ulterior de V. Bottka, de G. Conte și de P. Rossi, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare și de reformare a Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen (raportor), președinte, F. Dehousse și A. M. Collins, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 iulie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
[omissis]
1. Evocarea conținutului deciziei atacate
75 Considerentele (1122)-(1125) ale deciziei atacate expun motivele pentru care Comisia a considerat că nu era necesar să i se acorde Redaelli, în temeiul Comunicării privind clemența, o reducere a amenzii care i‑a fost aplicată, după cum urmează:
„(1122) Redaelli a răspuns la o solicitare de informații la 21 octombrie 2002 și a introdus o cerere de clemență la 20 martie 2003, admițând în principal existența anumitor acorduri la nivel italian între anii 1990 și 1993 și între anii 1995 și 2002, iar la nivel paneuropean între anii 1995 și 2002. Contribuțiile Redaelli includ anumite probe scrise contemporane. Cu toate acestea, ele nici nu au adăugat un element important, nici nu au clarificat aspectele în privința cărora Comisia nu dispunea încă de probe suficiente. Prin urmare, la 19 septembrie 2008, Comisia a respins cererea de clemență a Redaelli în conformitate cu punctul 23 din Comunicarea privind clemența.
(1123) În răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Redaelli contestă concluzia Comisiei potrivit căreia probele pe care le‑a furnizat nu reprezentau o valoare adăugată semnificativă. Redaelli arată că a colaborat total cu Comisia, în pofida dificultăților legate de restructurarea societăților în cursul anilor, nu numai prin transmiterea, în luna octombrie 2002, a informațiilor care o incriminau și prin integrarea acestora într‑o cerere de clemență la 20 martie 2003, ci și prin răspunsurile la mai multe solicitări de informații ale Comisiei. Redaelli declară că, în comunicarea privind obiecțiunile, Comisia s‑a referit frecvent la informațiile comunicate de această întreprindere. Redaelli contestă faptul că nu i‑a fost acordată nicio reducere provizorie a amenzii, spre deosebire de alte întreprinderi, în special față de Nedri, care a introdus cererea sa de clemență la 23 octombrie 2003.
(1124) Trebuie amintit că, pentru a solicita o reducere a amenzii în temeiul Comunicării privind clemența, o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei probe care aduc o valoare adăugată semnificativă în raport cu probele aflate deja în posesia Comisiei. Deși Comisia s‑a referit uneori în mod efectiv, în comunicarea privind obiecțiunile și în prezenta decizie, la probele și la declarațiile prezentate de Redaelli, niciunul dintre elementele furnizate de Redaelli nu a reprezentat o valoare adăugată semnificativă, spre deosebire de probele prezentate de alte societăți precum Nedri […]
(1125) În ceea ce privește afirmația Redaelli potrivit căreia a cooperat întotdeauna în totalitate cu Comisia, răspunzând la numeroase solicitări de informații, Comisia arată că întreprinderile au o obligație legală de a răspunde la solicitările de informații ale Comisiei. Acest fapt, în sine, nu le dă așadar dreptul la o reducere a amenzii.”
2. Cu privire la aprecierea eronată a valorii adăugate semnificative a elementelor de probă furnizate de Redaelli în cursul procedurii administrative
76 În esență, Redaelli amintește că, în cursul procedurii, a cooperat pe deplin cu Comisia. Aceasta arată deopotrivă că, în numeroase situații, decizia atacată evidențiază documente și declarații date cu acest titlu. Aceste trimiteri ar constitui uneori unica probă citată de Comisie în susținerea argumentației sale. Mai multe exemple ar ilustra valoarea adăugată semnificativă a acestor elemente de probă, ceea ce ar justifica reducerea cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența.
77 În această privință, trebuie amintit că, în Comunicarea privind clemența (a se vedea punctul 23 de mai sus), Comisia a definit condițiile în care întreprinderile care cooperează cu aceasta în cursul investigației sale asupra unei înțelegeri pot fi scutite de amendă sau pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii pe care ar fi trebuit să o plătească.
78 Această comunicare a înlocuit o primă Comunicare a Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4, denumită în continuare „Comunicarea din 1996”) pentru a‑i permite să își adapteze politica în materie, având în vedere experiența dobândită după cinci ani de aplicare. În special, Comisia a considerat că, deși validitatea principiilor de bază ale Comunicării din 1996 a fost confirmată, experiența a arătat că, dacă reducerile cuantumului acestor amenzi ar fi acordate în condiții crescute de transparență și certitudine, eficacitatea acestei comunicări ar fi consolidată. De asemenea, Comisia a arătat că o legătură mai strânsă între nivelul de reducere a cuantumului amenzilor și importanța contribuției întreprinderii la dovedirea încălcării ar putea în egală măsură să amelioreze această eficacitate (Comunicarea privind clemența, punctul 5).
79 Tribunalul are obligația să ia în considerare aceste evoluții dorite de Comisie atunci când a înlocuit Comunicarea din 1996 cu Comunicarea privind clemența.
a) Condițiile prevăzute pentru obținerea unei reduceri a cuantumului amenzii
80 Chiar dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de Comunicarea privind clemența pentru a obține imunitate la amendă, o întreprindere poate totuși să beneficieze de o reducere a cuantumului amenzii care, altfel, i‑ar fi fost aplicată.
81 Astfel, pentru a putea solicita o asemenea reducere, din cuprinsul punctului 21 din Comunicarea privind clemența reiese că o întreprindere trebuie, pe de o parte, „să furnizeze Comisiei elementele de probă cu privire la presupusa încălcare care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei [traducere neoficială]” și, pe de altă parte, „să înceteze participarea la presupusa activitate ilicită cel mai târziu la momentul la care furnizează aceste elemente de probă [traducere neoficială]”.
82 Punctul 23 litera (a) din comunicarea menționată prevede în acest sens că, în orice decizie finală adoptată la finalul procedurii administrative, Comisia va stabili „dacă probele furnizate de o întreprindere reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu probele aflate în posesia Comisiei la acea dată [traducere neoficială]”.
83 La punctul 22 din Comunicarea privind clemența, noțiunea „valoare adăugată” este clarificată după cum urmează:
„Noțiunea «valoare adăugată» se referă la măsura în care probele furnizate întăresc, prin natura și/sau prin nivelul de detaliere al acestora, capacitatea Comisiei de a demonstra existența faptelor în cauză. În această evaluare, Comisia consideră în general că probele scrise care se raportează la perioada din care datează faptele au o valoare mai mare decât probele stabilite ulterior. De asemenea, se consideră în general că probele incriminatoare care sunt direct relevante pentru faptele în cauză au o valoare mai mare decât [cele] care au doar o relevanță indirectă.” [traducere neoficială]
84 La punctul 23 litera (b) primul paragraf din Comunicarea privind clemența sunt prevăzute trei intervale de reducere a cuantumului amenzii. Prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21 din comunicarea menționată va beneficia de o reducere cuprinsă între 30 % și 50 %, a doua întreprindere, de o reducere cuprinsă între 20 % și 30 %, iar întreprinderile următoare de o reducere de până la 20 %.
85 Punctul 23 litera (b) al doilea paragraf din Comunicarea privind clemența prevede că, „[p]entru a stabili nivelul reducerii în cadrul fiecăreia dintre aceste marje, Comisia ia în considerare data la care probele care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 21 au fost prezentate și măsura în care acestea reprezintă valoare adăugată” și că, „[d]e asemenea, ea ține seama de întinderea și de continuitatea cooperării pe care întreprinderea le dovedește de la data contribuției sale”. [traducere neoficială]
86 Prin urmare, potrivit Comunicării privind clemența, trebuie să se facă distincție între două etape (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 mai 2013, MRI/Comisia, T‑154/09, Rep., EU:T:2013:260, punctul 320).
87 În primul rând, pentru a putea beneficia de o reducere a cuantumului amenzii, întreprinderea trebuie să furnizeze elemente de probă care au o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei. Astfel, după cum Comisia a arătat în mod expres în înscrisurile sale (a se vedea, de exemplu, punctul 27 din memoriul în apărare și punctul 10 din duplică), prin constatarea că elementele furnizate de o întreprindere „reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei”, Comunicarea privind clemența impune o comparație între elementele de probă deținute anterior de Comisie și cele dobândite prin intermediul cooperării din partea solicitantului clemenței.
88 În al doilea rând, pentru a stabili eventual cota reducerii cuantumului amenzii care, altfel, ar fi fost aplicată de Comisie, aceasta trebuie să ia în considerare două criterii: data la care elementele de probă au fost comunicate și gradul valorii adăugate semnificative pe care l‑au reprezentat. În această analiză, Comisia poate de asemenea lua în considerare întinderea și continuitatea cooperării oferite de întreprindere ulterior datei contribuției sale.
89 Din moment ce elementele de probă furnizate Comisiei au o valoare adăugată semnificativă, iar întreprinderea nu este prima sau a doua întreprindere care a comunicat asemenea elemente, cota maximă a reducerii cuantumului amenzii care ar fi fost altfel aplicată de Comisie va fi de 20 %. Cu cât cooperarea este oferită dintr‑un stadiu mai de timpuriu și cu cât gradul valorii adăugate este mai important, cu atât va crește cota reducerii, pentru a atinge maximum 20 % din cuantumul pe care, altfel, l‑ar fi aplicat Comisia (a se vedea prin analogie Hotărârea MRI/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:T:2013:260, punctul 322).
90 Ordinea cronologică și rapiditatea cooperării oferite de membrii cartelului constituie, așadar, elemente fundamentale ale sistemului instituit de Comunicarea privind clemența [Hotărârea din 5 octombrie 2011, Transcatab/Comisia, T‑39/06, Rep., EU:T:2011:562, punctul 380, și Hotărârea din 16 septembrie 2013, Roca/Comisia, T‑412/10, Rep. (Extras), EU:T:2013:444, punctul 183]. Această concluzie este valabilă și în ceea ce privește gradul valorii adăugate aferente diferitor elemente de probă furnizate de întreprindere în această privință.
91 Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că, deși Comisia are obligația de a motiva rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul Comunicării privind clemența constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a cuantumului amenzii aplicate, în schimb, întreprinderile care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință au obligația de a demonstra că informațiile furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi au fost decisive pentru a‑i permite acesteia să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi (a se vedea Hotărârea Roca/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2013:444, punctul 184 și jurisprudența citată).
92 Având în vedere rațiunea reducerii, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja (a se vedea Hotărârea Roca/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2013:444, punctul 185 și jurisprudența citată).
93 Atunci când o întreprindere, în cadrul unei cereri de clemență, nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. Astfel, o declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2011, Arkema France/Comisia, T‑343/08, Rep., EU:T:2011:218, punctul 137, și Hotărârea Roca/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2013:444, punctul 186).
94 Din jurisprudență rezultă deopotrivă că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, nu poate fi considerată că reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă (a se vedea Hotărârea Roca/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2013:444, punctul 187 și jurisprudența citată).
95 În sfârșit, chiar dacă ar trebui să se rețină că Comisia ar dispune de o marjă de apreciere în cadrul examinării valorii adăugate semnificative a unor informații care îi sunt furnizate în temeiul Comunicării privind clemența, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul nu se poate întemeia pe această marjă de apreciere pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat, atât de drept, cât și de fapt, privind aprecierea Comisiei în această privință (a se vedea Hotărârea Roca/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2013:444, punctul 188 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 octombrie 2013, Kone și alții/Comisia, C‑510/11 P, EU:C:2013:696, punctele 24 și 92).
96 Acesta se impune cu atât mai mult în cazurile în care Tribunalului i se solicită, precum în speță, să aprecieze valoarea care trebuie recunoscută elementelor de probă prezentate de reclamant în cursul procedurii care a determinat sancționarea acestuia pentru că a săvârșit o încălcare a dreptului concurenței (a se vedea punctul 74 de mai sus).
97 În lumina acestor considerații trebuie analizate argumentele invocate de Redaelli pentru a stabili valoarea adăugată semnificativă a elementelor comunicate Comisiei în cursul procedurii administrative.
b) Examinarea argumentelor referitoare la valoarea adăugată semnificativă
Observații introductive cu privire la context și la cronologie
98 În primul rând, trebuie amintit că, pentru a fi în măsură să se pronunțe asupra argumentelor referitoare la valoarea adăugată semnificativă, Tribunalul a solicitat Comisiei prezentarea, pentru fiecare aspect al încălcării în privința căruia Redaelli invocă valoarea adăugată semnificativă a contribuției sale, diferitor elemente de probă pe care le‑a luat în considerare pentru a concluziona că această contribuție „nici nu a[…] adăugat un element important, nici nu a[…] clarificat punctele în privința cărora [aceasta] nu dispunea încă de probe suficiente” sau că „niciunul dintre elementele furnizate de Redaelli nu a reprezentat o valoare adăugată semnificativă” [a se vedea decizia atacată, considerentele (1122) și (1124)].
99 Comisia a dat curs acestei cereri prin comunicarea elementelor de probă respective la 28 februarie 2014 și la 16 mai 2014.
100 Ulterior, la 8 iulie 2014, Comisia a comunicat Tribunalului o nouă serie de documente pentru a‑și completa răspunsul la măsurile de organizare a procedurii adoptate la 17 decembrie 2013. Aceste documente au fost depuse la dosar în ședință (a se vedea punctele 68 și 69 de mai sus). Documentele respective corespundeau versiunilor complete ale documentelor furnizate de Redaelli în cursul procedurii administrative, care, așadar, erau cât se poate de cunoscute de reclamantă. Acestea au fost depuse anterior de Comisie într‑o formă parțială care nu prelua fie scrisoarea de însoțire, fie anexele la scrisoarea de însoțire.
101 Deși comunicarea versiunii complete a documentelor sus‑menționate a intervenit cu întârziere, totuși trebuie să se arate că, în cererea introductivă, Redaelli prezentase deja în detaliu conținutul acestora, iar Tribunalul avea deja, în special pe baza cercetării care a urmat răspunsurilor la măsurile de organizare a procedurii și la măsurile de cercetare judecătorească, o cunoaștere suficient de exactă a contribuției efectuate de Redaelli.
102 Reiese din cele de mai sus că Tribunalul consideră că este în măsură să își exercite în mod satisfăcător controlul, de fapt și de drept, asupra aprecierilor Comisiei din decizia atacată cu privire la valoarea adăugată semnificativă a diferitor elemente de probă furnizate de Redaelli în cursul procedurii administrative, având în vedere argumentele prezentate de reclamantă în această privință.
103 În al doilea rând, trebuie arătat că, în prezenta cauză, Redaelli solicită Tribunalului doar recunoașterea beneficiului clemenței, prin includerea sa în al treilea grup de întreprinderi vizat la punctul 23 din Comunicarea privind clemența, și anume grupul ce reunește întreprinderile care pot beneficia de o reducere de maximum 20 % din valoarea amenzii aplicate (a se vedea punctele 74 și 84 de mai sus).
104 Procedând astfel, Redaelli nici nu solicită, nici nu contestă tratamentul acordat, primo, în privința DWK, care a obținut exonerarea din partea Comisiei de orice amendă pe care, altfel, această întreprindere ar fi trebuit să o plătească, secundo, în privința ITC, pe care Comisia a considerat‑o prima întreprindere care furnizează elemente de probă ce reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia sa și, de asemenea, tertio, în privința Nedri, pe care Comisia a considerat‑o a doua întreprindere care îndeplinește condiția sus‑menționată, prevăzută la punctul 21 din Comunicarea privind clemența.
105 Redaelli a confirmat această situație într‑un răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în acest sens, despre care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.
106 În al treilea rând, având în vedere diferitele aspecte ale încălcării în privința cărora Redaelli invocă valoarea adăugată semnificativă a contribuției sale, trebuie de asemenea să se facă distincție între elementele de probă referitoare la Clubul Italia și cele referitoare la Clubul din Zürich și la succesorul acestuia, Clubul Europa, și să fie luată în considerare cronologia, care a avut un rol esențial în analiza documentelor relevante.
107 Astfel, în ceea ce privește Clubul Italia, din decizia atacată reiese că Comisia dispunea de numeroase elemente de probă contemporane faptelor, obținute cu ocazia inspecțiilor desfășurate la 19 și la 20 septembrie 2002 sau furnizate ulterior, în special de către ITC. Aceste elemente de probă i‑au permis să demonstreze acest aspect al încălcării începând cu anul 1995 și până în anul 2002 atât în cazul Redaelli, cât și, în special, în cazul celorlalți trei producători italieni: CB, Itas și ITC.
108 În ceea ce privește Clubul din Zürich, faza inițială a încălcării la nivel paneuropean, care cuprinde un actor italian, Redaelli, și actori de pe alte piețe (WDI, Nedri, DWK, Tréfileurope etc.), calitatea elementelor de probă disponibile este mai mică. În privința acestei faze, Comisia evidențiază mai degrabă declarațiile date de diferiți solicitanți de clemență sau notele Emesa obținute la 28 iunie 2007, într‑un stadiu avansat al procedurii sale.
109 În ceea ce privește Clubul Europa, a doua fază a încălcării la nivel paneuropean, decizia atacată evidențiază numeroase surse pentru elementele de probă, care se coroborează adesea între ele. În această privință, se poate arăta că Redaelli este citată în decizia atacată în calitate de întreprindere care confirmă participarea altor întreprinderi la acest aspect al încălcării.
110 Tot în speță și având în vedere distincția sus‑menționată dintre diferitele aspecte ale încălcării, trebuie luat în considerare și faptul că Tribunalul a examinat cele două serii de documente prezentate în cursul procedurii administrative: cele comunicate de Redaelli, care atestă, în opinia sa, valoarea adăugată semnificativă a contribuției sale, și cele depuse de Comisie pentru a atesta că dispunea deja de elemente de probă suficiente pentru a concluziona că contribuția Redaelli era lipsită de valoare adăugată semnificativă.
111 Contribuția Redaelli cuprinde patru documente: primo, răspunsul din 21 octombrie 2002 la o solicitare de informații, secundo, cererea de clemență din 20 martie 2003, tertio, răspunsul din 6 septembrie 2006 la o solicitare de informații și, quarto, răspunsul din 15 iunie 2007 la o solicitare de informații.
112 La rândul lor, elementele de probă invocate de Comisie pentru a atesta lipsa valorii adăugate semnificative a contribuției Redaelli provin, primo, din cererea de imunitate a DWK din 18 iunie 2002, anterioară inspecțiilor, și din declarațiile date ulterior de această întreprindere, secundo, din documentele ridicate cu ocazia inspecțiilor din 19 și din 20 septembrie 2002, în special cu ocazia inspecției efectuate la Redaelli, tertio, din cererile de clemență depuse în urma inspecțiilor, în special de ITC, la 21 septembrie 2002, de Nedri, la 23 octombrie 2002, de Emesa, la 25 octombrie 2002, și de Tréfileurope, la 4 noiembrie 2002, precum și din notele Emesa comunicate Comisiei la 28 iunie 2007, dată ulterioară comunicării ultimului document invocat de Redaelli pentru a atesta conținutul contribuției sale.
113 În acest context și în special având în vedere datele cronologice menționate mai sus trebuie examinate argumentele invocate de Redaelli pentru a stabili valoarea adăugată semnificativă a elementelor comunicate Comisiei în cursul procedurii administrative.
114 O asemenea examinare necesită efectiv plasarea la momentul la care elementele de probă respective au fost comunicate Comisiei, pentru a se ține seama de celelalte elemente de probă care erau disponibile la acel moment.
Analiza documentelor relevante
115 Trebuie examinate pe rând diferitele argumente invocate de Redaelli pentru a stabili valoarea adăugată semnificativă a contribuției sale.
– Reprezentarea CB, a Itas și a ITC în cadrul Clubului din Zürich în intervalul 1993-1995
116 Redaelli susține că, prin contribuția sa, a permis Comisiei să considere că ITC, Itas și CB au participat la Clubul din Zürich în intervalul 1993-1995. Astfel, Redaelli ar fi fost prima și singura întreprindere care a prezentat rolul acesteia de reprezentant al ITC, al Itas și al CB la reuniunile Clubului din Zürich în acea perioadă. De asemenea, în ceea ce privește semnificația expresiei „grupul Assider”, Redaelli, iar nu Nedri, ar fi cea care ar fi permis să se înțeleagă că această expresie identifica un grup limitat de producători italieni implicați în înțelegere, iar nu pe toți membrii asociației denumite în acest fel.
117 A priori, este vorba în acest caz despre unul dintre aspectele cele mai importante ale contribuției Redaelli, din moment ce, pe baza unor asemenea informații, reclamanta susține că Comisia și‑a sporit capacitatea de a dovedi faptele, incriminând CB, Itas și ITC pentru o perioadă mai mare și cu privire la un alt aspect al încălcării decât cele pe care le putea avea în vedere anterior.
118 Totuși, trebuie să se constate, având în vedere decizia atacată și elementele de probă menționate în aceasta, că reclamanta săvârșește o eroare cu privire la rolul avut de contribuția sa în cursul procedurii administrative.
119 Astfel, Comisia demonstrează în mod convingător că avea cunoștință, înainte de indicarea de către reclamantă, la 15 iunie 2007, într‑un stadiu avansat al procedurii și în răspunsul la o solicitare de informații a Comisiei, despre identitatea celor trei întreprinderi italiene producătoare de OPC, membre în trecut ale asociației profesionale Assider, a cărei existență încetase în anul 1988, care erau susceptibile să participe la Clubul din Zürich prin intermediul său.
120 În primul rând, încă din stadiul cererii de imunitate a DWK din 18 iunie 2002, Comisia era în măsură să aibă cunoștință că Redaelli îi reprezenta pe ceilalți trei producători italieni [a se vedea decizia atacată, considerentul (153)].
121 În al doilea rând, având în vedere cererea de clemență a Nedri din 23 octombrie 2002, Comisia avea deopotrivă cunoștință că, din perspectiva acestei întreprinderi, Redaelli reprezenta Assider cu ocazia reuniunilor Clubului din Zürich [a se vedea decizia atacată, considerentul (153)].
122 Considerate în ansamblu, aceste informații furnizau Comisiei un indiciu esențial, și anume acela că, în reuniunile de la Zürich, Redaelli reprezenta și Assider, cu alte cuvinte, trei alți producători italieni.
123 În paralel, Comisia cunoștea că Redaelli și trei producători italieni (CB, Itas și ITC) avuseseră în cadrul Clubului Italia discuții referitoare la un acord cu membrii Clubului din Zürich. Această împrejurare reiese în special din proiectul de acord din 23 ianuarie 1995 descoperit de Comisie cu ocazia inspecției efectuate în incintele Redaelli la 19 și la 20 septembrie 2002, în care se arată că Redaelli este mandatată să reprezinte CB, Itas și ITC pe lângă producătorii paneuropeni [a se vedea decizia atacată, considerentul (166)].
124 În al treilea rând, în replică, însăși reclamanta evidențiază conținutul declarației date de DWK la 8 mai 2007, din care rezultă că, în privința acestei întreprinderi, cu ocazia reuniunilor Clubului din Zürich, Redaelli reprezenta, potrivit propriilor afirmații, trei producători italieni [a se vedea decizia atacată, considerentul (153)]. În această declarație se precizează și că, potrivit amintirilor unuia dintre reprezentanții DWK la aceste reuniuni, Redaelli nu precizase despre ce producători era vorba și că reprezentantul respectiv nu se preocupase de această problemă, arătând că îndoielile sale priveau producătorii CB, Itas și ITC, întrucât ceilalți producători italieni erau mai mici sau nu existau încă (de exemplu, SLM).
125 Reiese din cele de mai sus că, înainte chiar de informațiile date de Redaelli la 15 iunie 2007, Comisia cunoștea că, în reuniunile Clubului din Zürich, Redaelli menționase că reprezenta alți trei producători italieni. De asemenea, Comisia era în măsură să știe care puteau fi acești trei producători italieni.
126 În orice ipoteză, trebuie să se arate că informațiile transmise de Redaelli la 15 iunie 2007 sunt anterioare celor ce reies din notele Emesa depuse ulterior, la puțin timp, la 28 iunie 2007. Astfel, ca urmare a acestor note ale Emesa depuse de ArcelorMittal, Comisia a considerat în special că în reuniunea Clubului din Zürich din 8 și din 9 iunie 1994, în prezența Tréfileurope, a DWK, a WDI, a Tycsa, a Nedri și a Emesa, reprezentantul Redaelli a menționat că reprezintă trei întreprinderi, și anume CB, Itas și ITC [a se vedea decizia atacată, considerentul (159)]. Totuși, spre deosebire de cele susținute de Comisie, pentru a stabili valoarea adăugată semnificativă a contribuției Redaelli, în acest context nu este necesar să fie luate în considerare notele Emesa, ci numai elementele comunicate înainte de 15 iunie 2007.
127 În definitiv, trebuie să se arate că informațiile de mai sus nu au avut efectul invocat de Redaelli, în opinia căreia contribuția sa a permis Comisiei să considere că ITC, Itas și CB au participat la Clubul din Zürich în anii 1993-1995.
128 În ceea ce privește CB, din decizia atacată reiese că aceasta a contestat participarea sa la Clubul din Zürich sau la un acord paneuropean. În opinia sa, Redaelli s‑ar fi „autodesemnat” reprezentanta altor producători italieni în această privință. Având în vedere această contestare și, deși a arătat, luând în considerare informațiile furnizate de ITC în cererea sa de clemență, că CB asistase, ca și Redaelli, Itas, ITC, Tréfileurope Italia, DWK și Tycsa, la o reuniune a Clubului Italia cu producătorii din Clubul din Zürich, care s‑a desfășurat la 24 februarie 1993 și în cursul căreia s‑a discutat nu numai despre prețurile și despre vânzările pe piața italiană, ci și despre consumul de OPC pe celelalte piețe europene, Comisia a preferat să considere că CB a început să participe la încălcare doar la 23 ianuarie 1995, în special din cauza proiectului de acord descoperit de aceasta cu ocazia inspecțiilor organizate la 19 și la 20 septembrie 2002 (a se vedea punctul 123 de mai sus).
129 Așadar, numai începând cu 23 ianuarie 1995, pe baza unor elemente de probă diferite de cele invocate de Redaelli în cererea sa de clemență, a fost demonstrată participarea CB la înțelegere [a se vedea decizia atacată, în special considerentele (155), (165), (166) și (849)-(855)].
130 În ceea ce privește Itas, decizia atacată evidențiază de asemenea că această întreprindere a contestat participarea sa la Clubul din Zürich în anii 1993-1994, deoarece ar fi obținut certificările necesare abia în anul 1995 în Germania și, ulterior, în alte țări. Spre deosebire de CB și pentru motivele arătate în decizia atacată, Comisia a considerat că participarea Itas la încălcare era demonstrată începând cu participarea acestei întreprinderi la reuniunea Clubului Italia cu producătorii din Clubul din Zürich, la 24 februarie 1993. În această privință, Comisia a relevat de asemenea participarea Itas, precum și a Redaelli și a ITC la o reuniune a Clubului Italia din 7 mai 1993, în privința căreia ITC a furnizat informații în cererea sa de clemență. Această reuniune a privit în special patru propuneri referitoare la producătorii paneuropeni. Deși reiese că decizia atacată indică, pe de altă parte, că Itas era „reprezentată de Redaelli la reuniunile Clubului din Zürich” care au urmat reuniunii din 24 februarie 1993, din cele de mai sus reiese că o asemenea informație poate fi dedusă perfect din elementele de probă comunicate de DWK și de Nedri înaintea datei contribuției Redaelli, efectuată la 15 iunie 2007 [a se vedea decizia atacată, în special considerentele (155), (163), (164) și (856)-(861)].
131 Într‑o asemenea situație, ținând seama de faptul că dispunea de mai multe elemente pentru a demonstra momentul de început al participării Itas la încălcare, printre care informațiile esențiale furnizate de ITC în cererea sa de clemență, care a prezentat un proces‑verbal olograf al reuniunii din 24 februarie 1993 a Clubului Italia cu producătorii din Clubul din Zürich, și informațiile transmise de DWK și de Nedri cu privire la rolul îndeplinit de Redaelli în cadrul Clubului din Zürich, Comisia avea dreptul să considere că contribuția Redaelli, efectuată la 15 iunie 2007, nu reprezenta o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă care se aflau deja în posesia sa.
132 În ceea ce privește ITC, din decizia atacată reiese că această întreprindere a aprobat conținutul comunicării privind obiecțiunile care i‑a fost adresată, confirmând că „se armoniza cu declarațiile și cu expunerile prezentate în cererea de clemență și în declarațiile ulterioare” și, prin urmare, că a participat direct la înțelegere, în special la Clubul din Zürich, la Clubul Italia și la integrarea producătorilor italieni în Clubul Europa în perioada cuprinsă între 24 februarie 1993 și 19 septembrie 2002 [a se vedea decizia atacată, în special considerentele (841) și (843)].
133 Tot în acest context și chiar dacă decizia atacată relevă, în considerentele (153) și (155), că ITC nu a contestat că a fost reprezentată de Redaelli în cadrul Clubului din Zürich, Comisia dispunea de alte elemente, printre care cele comunicate de ITC, dar și cele comunicate de DWK și de Nedri, pentru a demonstra momentul de început al participării ITC la încălcare. Într‑o asemenea situație, Comisia avea dreptul să considere că contribuția Redaelli efectuată la 15 iunie 2007 nu îndeplinea condițiile definite de Comunicarea privind clemența pentru a reprezenta o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia sa.
134 Având în vedere argumentele părților și documentele transmise, trebuie să se constate că, în privința acestui aspect al încălcării, Comisia era în măsură să considere că dispunea deja atât pe plan material, cât și pe plan cronologic, de elemente de probă suficiente pentru a demonstra faptele în discuție. Elementele de probă invocate de Redaelli în această privință nu prezentau, așadar, valoarea adăugată semnificativă solicitată pentru a putea beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența.
– Alte aspecte ale încălcării
135 Redaelli susține că contribuția sa a fost printre primele care au confirmat existența sistemului de control al înțelegerii și care au furnizat o descriere completă a acestuia. Redaelli ar fi procedat astfel la 21 octombrie 2002, în răspunsul la o solicitare de informații, și în cererea sa de clemență din 20 martie 2003.
136 Totuși, trebuie să se constate, având în vedere motivele amintite în decizia atacată și luând în considerare elementele furnizate în această privință de Comisie, că aceasta dispunea deja de numeroase elemente de probă ca urmare a inspecțiilor realizate la 19 și la 20 septembrie 2002, a cererii de clemență a ITC din 21 septembrie 2002 și a celei a Tréfileurope din 4 noiembrie 2002 [a se vedea decizia atacată, considerentele (450)-(455)].
137 În special, pe plan cronologic, trebuie amintit că, în răspunsul din 21 octombrie 2002 la o solicitare de informații, Redaelli s‑a limitat să se refere la un distribuitor, domnul Pr., care avea sarcina să colecteze date cu privire la evoluția vânzărilor realizate de diferiți producători. Or, la acel moment, Comisia dispunea mai ales de documente contemporane faptelor, întocmite de această persoană, descoperite cu ocazia inspecțiilor realizate la 19 și la 20 septembrie 2002, care citau în mod clar informațiile menționate de Redaelli.
138 În cererea de clemență din 20 martie 2003, Redaelli dă mai multe detalii despre rolul avut de domnul Pr., menționând în special că acesta putea să stabilească achizițiile efectuate de fiecare client al producătorilor în cauză. Rolul acestuia nu ar fi fost doar de a controla cantitățile vândute, ci de a stabili potențialul în materia clientelei. Deși este adevărat că această a doua componentă a rolului avut de domnul Pr. este menționată în decizia atacată în considerentul (452), în care se arată că informațiile în această privință provin de la Redaelli, nu este mai puțin adevărat că esența rolului avut de această persoană era, astfel cum afirmă Comisia menționând documentele descoperite cu ocazia inspecțiilor, tocmai un rol de supraveghere și de control.
139 Elementele de probă invocate de Redaelli în această privință nu prezentau, așadar, valoarea adăugată semnificativă solicitată pentru a putea beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența.
140 Pe de altă parte, Redaelli susține că contribuția sa a fost prima care a confirmat existența și conținutul mai multor reuniuni, printre care cele ale Clubului Italia din 1 februarie 2002, din 1 martie 2002 și din 26 august 2002, și cele ale Clubului Europa din 28 și din 29 februarie 2000, din 8 și din 9 mai 2000, din 15 mai 2001, din 4 septembrie 2001 și din 24 iulie 2002.
141 Tot în această privință, din dosar reiese că Comisia dispunea în mod global de numeroase informații privind perioada vizată (2000-2002), atât referitoare la Clubul Italia, cât și referitoare la Clubul Europa (a se vedea decizia atacată, anexele 2 și 3 referitoare la descrierile reuniunilor menționate). Astfel, contribuția amintită de Redaelli cu privire la acest aspect nu adaugă nimic sau adaugă foarte puțin la capacitatea Comisiei de a demonstra faptele în discuție, indiferent că este vorba despre perioada vizată, despre cluburile respective sau chiar despre conținutul reuniunilor amintite de Redaelli, în privința cărora Comisia dispunea deja de elemente de probă descoperite cu ocazia inspecțiilor sau furnizate în timp util de alte întreprinderi precum ITC, CB, Tréfileurope, Nedri ori DWK sau era în măsură să considere că elementele furnizate de Redaelli nu demonstrau natura anticoncurențială a reuniunii amintite [precum pretinsa reuniune din 8 și din 9 mai 2000, care s‑a adeverit a fi doar o reuniune a Eurostress Information Service (ESIS), una dintre asociațiile profesionale ale OPC].
142 Așadar, contribuția Redaelli în legătură cu reuniunile sus‑menționate nu poate fi considerată că reprezintă o valoare adăugată semnificativă în sensul Comunicării privind clemența.
143 În sfârșit, Redaelli invocă și faptul că a fost prima care a confirmat mențiunile succinte din cererea de clemență în ceea ce privește legătura dintre acordul de stabilire a cotelor la nivel european (Clubul din Zürich) și acordul la nivel italian (Clubul Italia), că a fost prima care a descris dinamica Clubului Italia la începutul anilor ʼ90 în ceea ce privește în special renunțarea la practica de stabilire a cotelor ca urmare a refuzului ITC de a se alătura acestei inițiative, că a avut o contribuție semnificativă în ceea ce privește data de început a participării Tréfileurope la Clubul Italia și că s‑a aflat la originea diferențierii făcute în decizia atacată între clienții exclusivi și clienții comuni în ceea ce privește Clubul Italia sau în ceea ce privește întâlnirile paneuropene desfășurate „în marja reuniunilor «ESIS»”.
144 Cu privire la aceste chestiuni, trebuie să se constate, astfel cum Comisia a arătat în mod întemeiat în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii și la măsurile de cercetare judecătorească decise de Tribunal, că elementele de probă invocate în acest sens de Redaelli nu au fost concludente sau ele privesc aspecte minore ale încălcării, care nu sunt pertinente ca atare, având în vedere elementele de probă care se aflau deja în posesia Comisiei, provenite din mai multe surse care se coroborau între ele.
145 Astfel, în ceea ce privește legătura dintre Clubul din Zürich și Clubul Italia, deși partea din decizia atacată citată de Redaelli, și anume considerentul (401) și următoarele, evidențiază efectiv documente depuse de Redaelli, tot din dosar reiese că alte documente au fost ridicate cu ocazia inspecțiilor sau au fost comunicate de ITC, în special documentul cel mai relevant în această privință, și anume acordul din 5 decembrie 1995 dintre Redaelli, CB, Itas și ITC.
146 De asemenea, în ceea ce privește descrierea dinamicii Clubului Italia la începutul anilor ʼ90, trebuie amintit că Comisia a stabilit momentul de început al participării Redaelli, a CB, a Itas și a ITC la Clubul Italia numai de la 23 ianuarie 1995, data celui mai vechi proiect de acord aflat în posesia Comisiei ca urmare a inspecțiilor [a se vedea decizia atacată, considerentele (402) și (456)]. Informațiile comunicate de Redaelli cu privire la situația anterioară nu au avut, așadar, efect asupra capacității Comisiei de a demonstra faptele. În ceea ce privește data de început a participării Tréfileurope la Clubul Italia, din considerentul (460) al deciziei atacate reiese cu claritate că Comisia dispunea deja de elemente de probă suficiente pentru a stabili această dată la 3 aprilie 1995, documentele avute în vedere în această privință fiind furnizate de ITC. În ceea ce privește distincția făcută în decizia atacată între clienții exclusivi și clienții comuni, din considerentele (445) și (447) ale deciziei atacate reiese tot în mod diferențiat că Comisia cunoștea deja această distincție prin intermediul documentelor descoperite cu ocazia inspecțiilor și al observațiilor prezentate de Tréfileurope.
147 În sfârșit, în ceea ce privește referirile făcute la întâlnirile paneuropene desfășurate „în marja reuniunilor «ESIS»”, o asemenea informație reieșea deja din documentele furnizate de Bundeskartellamt în stadiul inițial al procedurii și din documentele descoperite cu ocazia inspecțiilor.
c) Concluzie
148 Din cele de mai sus rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate ca nefondat.
3. Cu privire la încălcarea principiului protecției încrederii legitime
149 În esență, Redaelli invocă încălcarea de către Comisie a principiului protecției încrederii legitime, deoarece nu ar fi examinat cererea sa de clemență în raport cu criteriile definite în Comunicarea privind clemența. Atunci când a respins această cerere, la 19 septembrie 2008, Comisia ar fi fost influențată, în realitate, de noua sa comunicare, mai severă, și anume Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3). Or, în perioada de aplicare a Comunicării privind clemența și după cum ar reieși din deciziile de sancționare a altor carteluri, Comisia ar fi fost mai mult dispusă să acorde o reducere a cuantumului amenzii în situația unor cereri întemeiate în principal pe declarații, iar pragul „valorii adăugate” ar fi fost mai mic decât cel utilizat ulterior.
150 Totuși, spre deosebire de cele susținute de Redaelli și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 76-148 de mai sus, statuând asupra cererii de clemență a Redaelli, Comisia a făcut o aplicare exactă a criteriilor definite în Comunicarea privind clemența.
151 Pe de altă parte, Redaelli nu se poate limita, în egală măsură, să invoce soluțiile pronunțate de Comisie în alte cazuri pentru a putea beneficia de acestea fără a prezenta în acest scop niciun element, oricât de nesemnificativ, care să permită stabilirea similitudinii situațiilor de fapt atât în privința încălcărilor în discuție, cât și în privința elementelor prezentate de întreprinderile în cauză în cererile de clemență.
152 În orice caz, chiar dacă se presupune că acestea ar fi fost luate în considerare, precizările privind noțiunea „valoarea adăugată” din Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, adoptată în anul 2006, nu sunt nicidecum de natură să pună în discuție pretinsa încredere legitimă invocată de Redaelli. În materia clemenței, nu poate exista dreptul de a beneficia de o reducere a cuantumului amenzii doar pentru motivul că au fost furnizate Comisiei declarații sau elemente de probă.
153 Astfel, potrivit ambelor comunicări, trebuie să se stabilească valoarea adăugată semnificativă a unor asemenea elemente, având în vedere în special elementele aflate deja în posesia Comisiei, valoarea adăugată fiind cea care întemeiază decizia de acordare sau de neacordare a unei reduceri a cuantumului amenzii în temeiul clemenței.
154 De asemenea, în ambele comunicări, se recunoaște expres că elementele de probă care datează din perioada la care se raportează faptele au o valoare mai mare din punct de vedere calitativ decât elementele de probă stabilite ulterior.
155 Reiese din cele de mai sus că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.
4. Cu privire la încălcarea principiului egalității de tratament
156 În opinia Redaelli, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament prin acordarea unor reduceri a cuantumului amenzilor de 5 %, în cazul unor întreprinderi, Emesa/Galycas și WDI, ale căror colaborări ar fi avut o valoare mai redusă.
157 În ceea ce privește Emesa și Galycas, Redaelli arată că reducerea a fost acordată pe baza informațiilor furnizate în răspunsul la solicitările de informații ale Comisiei. În contribuția lor, Emesa și Galycas nu ar fi făcut altceva decât să admită existența unor întâlniri anticoncurențiale între producătorii europeni și producătorii spanioli și portughezi în marja reuniunilor asociațiilor profesionale, în privința cărora ele au prezentat de asemenea două liste de reuniuni care fac un inventar al datei, al locului și al numelelor participanților „fără a face nicio descriere a conținutului acestora și fără a fi susținute de nicio probă scrisă” [a se vedea decizia atacată, considerentul (1095)]. Deși a recunoscut caracterul limitat al acestei contribuții, foarte vagă pentru a constitui dovada încălcării ca atare, Comisia a considerat însă că aceasta reprezenta o valoare adăugată semnificativă întrucât îi sporea capacitatea de a demonstra anumite fapte constitutive ale înțelegerii dacă era confirmată prin alte elemente de probă.
158 Prin comparație, contribuția furnizată de Redaelli ar fi mai semnificativă. Chiar înainte de a depune o cerere formală de clemență cu alte elemente de probă, încă din 21 octombrie 2002, înaintea Emesa și a Galycas, Redaelli ar fi admis că avuseseră loc reuniuni anticoncurențiale între producătorii europeni și italieni. Redaelli ar fi furnizat și o descriere a acestor reuniuni, precum și o listă în care a indicat data, locul și participanții, mai detaliată decât cea furnizată de Emesa și de Galycas. În sfârșit, declarațiile Redaelli ar fi fost utilizate de Comisie în privința CB, a Itas și a Tréfileurope pentru a stabili în sarcina lor răspunderea pentru o parte a înțelegerii.
159 În ceea ce privește WDI, din decizia atacată ar reieși că contribuția acestei întreprinderi era foarte limitată și nu privea chestiuni decisive. Declarația dată de WDI la 19 mai 2004 ar conține primele informații privind anumite elemente de organizare a Clubului din Zürich și privind faptul că acest club urma exemplul italian. De asemenea, WDI ar fi fost prima care a confirmat declarațiile date de DWK cu privire la existența unei societăți responsabile cu colectarea de date pentru Clubul din Zürich și pentru Clubul Europa și prima care a confirmat declarațiile date de Nedri cu privire la sistemul de compensare al Clubului din Zürich. Ar fi vorba despre simple declarații, care nu ar fi însoțite de elemente scrise probante.
160 Prin comparație, contribuția Redaelli nu ar părea în niciun caz inferioară celei a WDI. Redaelli ar fi fost deopotrivă prima care a furnizat informații cu privire la anumite aspecte ale înțelegerii (în special rolul său de reprezentant al mai multor întreprinderi italiene și situația Clubului Italia la începutul anilor ʼ90) și prima care a confirmat declarațiile sau documentele furnizate de alte întreprinderi (în special cele referitoare la sistemul de control, la legătura dintre Clubul din Zürich și Clubul Italia, precum și cele referitoare la întâlnirile paneuropene și italiene). În plus, Redaelli ar fi contribuit la investigație cu o serie de lămuriri, informații și explicații, care ar lipsi în cererea WDI.
161 În această privință, trebuie să se arate că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că principiul egalității de tratament este încălcat atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situații diferite sunt tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 13 decembrie 1984, Sermide, 106/83, Rec., EU:C:1984:394, punctul 28, și Hotărârea din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, Rep., EU:T:2011:560, punctul 102).
162 În speță, niciun element prezentat de Redaelli nu permite să se concluzioneze în sensul unei inegalități de tratament între ea și Emesa/Galycas sau WDI.
163 Pe de o parte, Redaelli nu prezintă argumente susceptibile să repună în discuție valoarea adăugată semnificativă recunoscută de Comisie contribuțiilor efectuate de Emesa/Galycas și de WDI în cadrul procedurii administrative.
164 Astfel, tocmai ca urmare a aprecierii valorii intrinseci și relative a diferitor declarații sau documente prezentate de Emesa/Galycas și de WDI, Comisia a concluzionat, astfel cum se explică în decizia atacată, că reducerea cu 5 % a cuantumului amenzii aplicate fiecăreia dintre aceste întreprinderi era justificată. Or, argumentele Redaelli nu privesc această valoare adăugată recunoscută de Comisie, ci valoarea adăugată care ar fi trebuit să fie acordată contribuției proprii, pentru motivul că valoarea adăugată a acesteia ar fi „mai semnificativă” decât cea recunoscută Emesa/Galycas sau nu ar părea „în niciun caz inferioară” celei recunoscute în cazul WDI.
165 În această privință, reiese din decizia atacată că valoarea adăugată semnificativă recunoscută de Comisie contribuțiilor Emesa/Galycas și WDI îndeplinește condițiile prevăzute la punctele 21-23 din Comunicarea privind clemența. În special, considerentele (1094) și (1096) ale deciziei atacate, precum și anexa 4 la aceasta permit constatarea rolului avut de contribuția efectuată de Emesa/Galycas, care constituia primul element care a permis demonstrarea conținutului ilicit al mai multor reuniuni ale Clubului España. De asemenea, în considerentul (1113) al deciziei atacate, Comisia expune motivele pentru care a fost determinată să considere că contribuția WDI a permis clarificarea mai multor chestiuni referitoare îndeosebi la organizarea clubului din Zürich.
166 Pe de altă parte, trebuie să se constate că argumentele prezentate de Redaelli nu permit nici compararea în mod util a valorii adăugate semnificative pe care o afirmă cu valoarea adăugată semnificativă recunoscută de Comisie în ceea ce privește contribuțiile Emesa/Galycas și WDI.
167 Deși, pe plan formal, contribuțiile sunt similare, întrucât au fost efectuate în principal sub formă de declarații, din cauza particularităților participării fiecăreia dintre aceste întreprinderi la înțelegere, motivele pentru care Comisia a ajuns la concluzia sus‑menționată în privința Emesa/Galycas și a WDI diferă în mod profund de la o întreprindere la alta. Emesa/Galycas este o întreprindere spaniolă care a participat în special la Clubul Europa și la Clubul España, WDI este o întreprindere germană care a participat la Clubul Europa, iar Redaelli este o întreprindere italiană care a participat la Clubul Europa și la Clubul Italia. Activitățile și gradul lor de implicare în înțelegere, astfel cum sunt menționate în decizia atacată în special prin prisma elementelor care se aflau în posesia Comisiei la acel moment, diferă într‑un mod în care nu este posibilă compararea situației uneia cu situația celeilalte.
168 În consecință, deși Redaelli i s‑a refuzat o reducere a cuantumului amenzii în temeiul clemenței, acest refuz nu s‑a produs din cauza valorii adăugate semnificative recunoscute de Comisie contribuțiilor efectuate de Emesa/Galycas și de WDI, ci întrucât contribuția proprie era lipsită de valoare adăugată semnificativă în sensul punctelor 21-23 din Comunicarea privind clemența.
169 Reiese din cele de mai sus că al treilea aspect al primului motiv trebuie respins, după cum, pe cale de consecință, acest motiv trebuie respins în totalitate.
[omissis]
Cu privire la cheltuielile de judecată
231 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Redaelli Tecna SpA suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Comisiei Europene.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iulie 2015.
Semnături