Cauza T‑60/05
Union française de l’express (UFEX) și alții
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața curieratului rapid internațional – Decizie de respingere a plângerii – Anularea deciziei de respingere a plângerii de către instanța comunitară – Reexaminare și o nouă respingere a plângerii – Întreprindere publică”
Sumarul hotărârii
1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea
(art. 230 al patrulea paragraf CE)
2. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Stabilirea priorităților de către Comisie
3. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Plângere prin care se denunță un ajutor de stat și un abuz de poziție dominantă
(art. 82 CE, 87 CE și 88 CE)
4. Concurență – Procedură administrativă – Constatarea de către Comisie a încetării încălcării
5. Concurență – Poziție dominantă – Abuz – Acordarea unor subvenții încrucișate care provin de la o întreprindere aflată în situație de monopol legal în beneficiul filialei sale active într‑un sector concurențial
(art. 82 CE)
6. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Plângere care intră în domeniul de competență partajată între Comunitate și autoritățile naționale – Obligația Comisiei de a se pronunța printr‑o decizie cu privire la existența unei încălcări – Lipsă
(art. 82 CE; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei; Comunicarea 2004/C 101/04 a Comisiei)
7. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Luarea în considerare a interesului comunitar la examinarea unei cauze
(art. 81 CE și 82 CE)
8. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Refuzul Comisiei de a continua examinarea unei plângeri prin care i se solicită să acționeze în temeiul articolului 86 alineatul (3) CE – Excludere
[art. 3 lit. (g) CE, art. 10 CE și art. 86 CE; Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului; Regulamentele nr. 2842/98 și nr. 773/2004 ale Comisiei]
1. Interesul de a exercita acțiunea al unui reclamant care a formulat o acțiune în anulare împotriva unei decizii a Comisiei de respingere a plângerii pe care acesta a introdus‑o în scopul de a denunța un comportament susceptibil să constituie un abuz de poziție dominantă îi poate fi negat numai în împrejurări excepționale, în special în cazul în care poate fi stabilită cu certitudine imposibilitatea Comisiei de a adopta o decizie de constatare a unei încălcări imputabile întreprinderii în cauză aflate în poziție dominantă. Aceasta este situația atunci când se stabilește că posibilitățile de apărare de care dispune întreprinderea care face obiectul investigației sunt efectiv limitate de durata excesivă a întregii proceduri administrative.
(a se vedea punctele 54-58)
2. În ceea ce privește examinarea plângerilor prin care se denunță o încălcare a normelor concurenței, atunci când decide să acorde grade de prioritate diferite plângerilor cu care este sesizată, Comisia poate nu numai să stabilească ordinea în care vor fi examinate plângerile, ci și să respingă o plângere pentru lipsă de interes comunitar suficient pentru a continua examinarea cauzei. Deși o plângere prin care sunt denunțate practici pretinse a fi contrare tratatului poate fi clasată fără urmare, pentru lipsă de interes comunitar, de către Comisie, în exercitarea puterii sale discreționare în materie, aceasta nu poate fi totuși clasată numai în temeiul faptului că astfel de practici au încetat, fără să se fi verificat de către Comisie dacă nu persistă anumite efecte anticoncurențiale și, eventual, dacă gravitatea pretinselor atingeri aduse concurenței sau persistența efectelor acestora nu sunt de natură să confere acestei plângeri un interes comunitar. Astfel, dacă persistă anumite efecte anticoncurențiale, Comisia este obligată să examineze dacă fie gravitatea încălcărilor invocate, fie persistența efectelor acestora conferă plângerii un interes comunitar, ceea ce presupune mai ales ca aceasta să țină seama, în fiecare caz, de durata și de importanța încălcărilor denunțate, precum și de influența acestora asupra situației concurenței în Comunitate. Dacă nu există o persistență a efectelor anticoncurențiale, Comisia rămâne obligată să ia în considerare durata și gravitatea încălcărilor invocate.
În cadrul analizei interesului comunitar de a continua examinarea plângerii, Comisia nu este obligată să aprecieze într‑o anumită ordine gravitatea, durata și persistența efectelor încălcării denunțate.
O eroare a Comisiei, care constă în faptul că, la aprecierea interesului comunitar, aceasta consideră că nu are obligația să țină seama de gravitatea și de durata încălcărilor invocate, este inoperantă din punctul de vedere al legalității deciziei de respingere a unei plângeri dacă această eroare nu a putut să aibă o influență determinantă asupra dispozitivului deciziei. Aceasta este situația atunci când, după ce a examinat gravitatea și durata încălcărilor, numai dintr‑o preocupare pentru o bună administrare, însă în mod efectiv, Comisia apreciază că nu există un interes comunitar suficient pentru a continua examinarea unei plângeri.
(a se vedea punctele 65, 69, 70, 73, 74 și 78)
3. În ceea ce privește o plângere prin care se denunță un ajutor de stat și un comportament care poate constitui un abuz de poziție dominantă, Comisia are posibilitatea de a examina separat cele două aspecte ale plângerii. Mai mult, faptul că o procedură în materie de ajutoare de stat a fost deschisă de către Comisie și că aceasta a desfășurat o investigație mai aprofundată în această privință nu înlătură posibilitatea Comisiei de a respinge, pentru lipsă de interes comunitar, partea din plângere referitoare la abuzul de poziție dominantă, potrivit criteriilor aplicabile acestei părți. Într‑adevăr, deși, în exercitarea competenței sale exclusive în ceea ce privește constatarea eventualei incompatibilități a unui ajutor cu piața comună, Comisia are obligația, la încheierea fazei preliminare a examinării, fie să decidă că măsura statală în cauză nu constituie un „ajutor” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, fie să decidă că măsura, cu toate că reprezintă un ajutor, este compatibilă cu piața comună, fie să decidă deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia dispune în schimb, în cadrul competenței sale neexclusive în ceea ce privește o plângere prin care se denunță un abuz de poziție dominantă, de o putere discreționară pentru a stabili priorități și nu este obligată să ia poziție cu privire la eventuala existență a unei încălcări.
(a se vedea punctele 106 și 107)
4. În măsura în care a stabilit lipsa unei justificări economice pentru a continua un comportament care poate constitui un abuz de poziție dominantă, Comisia poate, în principiu, să aprecieze că încălcarea invocată a încetat, dacă nu există indicații contrare suficiente. Aceasta este situația atunci când niciun motiv economic nu justifică faptul ca o întreprindere aflată în poziție dominantă să factureze filialei sale, activă pe piața deschisă concurenței, accesul la rețeaua sa la o valoare inferioară, în măsura în care această întreprindere este obligată să acorde aceleași condiții de acces concurenților.
(a se vedea punctul 109)
5. Simplul fapt că un drept exclusiv este acordat unei întreprinderi în scopul de a garanta prestarea de către aceasta a unui serviciu de interes economic general nu se opune ca această întreprindere să obțină profit din activitățile care îi sunt rezervate și nici nu o împiedică să își extindă activitățile în domenii nerezervate. Dobândirea unei participații într‑o întreprindere și, prin analogie, acordarea de subvenții încrucișate pot ridica probleme din punctul de vedere al regulilor comunitare de concurență în cazul în care fondurile utilizate de către întreprinderea care deține un monopol rezultă din prețuri excesive sau discriminatorii sau din alte practici abuzive pe piața rezervată.
Cu toate acestea, din jurisprudență nu decurge faptul că acordarea de subvenții încrucișate constituie în sine un abuz de poziție dominantă, indiferent de politicile urmate în sectorul rezervat și în sectorul deschis concurenței. Faptul că o întreprindere care deține un monopol legal facturează la o valoare inferioară prestarea propriilor servicii către filiala sa activă într‑un sector deschis concurenței nu constituie în mod necesar un obstacol pentru concurenți, mai ales dacă aceste subvenții sunt utilizate de către filială pentru a obține un profit foarte important sau pentru a plăti dividende substanțiale. Într‑adevăr, faptul că o întreprindere obține un profit foarte important nu are influență asupra alegerii furnizorului de către client.
(a se vedea punctele 113-116)
6. În ceea ce privește examinarea unei plângeri care intră în domeniul de competență partajată între Comisie și autoritățile naționale, Comisia nu are obligația de a iniția o examinare sau de a lua o decizie definitivă cu privire la existența sau la inexistența încălcării invocate. Rezultă că o atitudine subiectivă a autorităților sau a instanțelor naționale, potrivit căreia Comisia ar fi mai bine plasată pentru a examina o plângere, nu este de natură să o oblige să continue examinarea plângerii ca și cum ar intra în competența sa exclusivă. În cazul în care un reclamant nu este mulțumit de modul în care drepturile sale au fost luate în considerare de către autoritățile din domeniul concurenței sau de către instanțele naționale, acestuia îi revine sarcina să efectueze demersurile necesare pe lângă acestea sau să analizeze căile de atac naționale pe care le are la dispoziție.
De asemenea, existența unei colaborări între Comisie și o autoritate națională nu este de natură să creeze o competență exclusivă a Comisiei și nici să anticipeze decizia acesteia cu privire la existența unui interes comunitar al unei cauze. Tot în acest sens, Comisia nu este obligată să acorde prioritate unei cauze atunci când o instanță națională a suspendat judecarea acesteia în așteptarea unei decizii a Comisiei. Pe de altă parte, în măsura în care există o competență concurentă a Comisiei și a autorităților naționale din domeniul concurenței, dimensiunea comunitară a unei piețe nu este de natură să oblige Comisia să rețină un anumit nivel de gravitate a încălcării sau existența unui interes comunitar într‑o anumită cauză.
(a se vedea punctele 152, 153, 155, 156 și 158)
7. În cadrul evaluării interesului comunitar de a continua examinarea unei cauze, Comisia trebuie să țină seama de împrejurările cauzei și mai ales de elementele de fapt și de drept care îi sunt prezentate în plângerea cu care este sesizată. Comisiei îi revine, în special, sarcina de a evalua comparativ importanța încălcării invocate pentru funcționarea pieței comune, probabilitatea de a putea stabili existența acesteia și întinderea măsurilor de investigație necesare în vederea îndeplinirii, în cele mai bune condiții, a misiunii sale de asigurare a respectării articolelor 81 CE și 82 CE.
În consecință, dificultatea de a stabili în mod corespunzător existența unei încălcări în scopul de a adopta o decizie de constatare a acestei încălcări este un element care poate fi luat în considerare în cadrul evaluării interesului comunitar.
(a se vedea punctele 178 și 179)
8. Din modul de formulare a alineatului (3) al articolului 86 CE și din structura tuturor prevederilor acestui articol decurge că nu există o obligație a Comisiei de a iniția o acțiune în sensul acestor prevederi, întrucât particularii nu pot pretinde acestei instituții să ia poziție într‑un anumit sens. O decizie a Comisiei prin care se refuză continuarea examinării unei plângeri prin care i se solicită să acționeze în temeiul articolului 86 alineatul (3) CE nu constituie, așadar, un act atacabil care să poată face obiectul unei acțiuni în anulare.
Prin urmare, nici faptul de a introduce o astfel de plângere în baza unui temei juridic care nu este pertinent, nici o eventuală eroare a Comisiei în această privință, precum examinarea plângerii în cadrul Regulamentului nr. 17, deși nici acesta, nici Regulamentele nr. 1/2003, nr. 2842/98 și nr. 773/2004 nu sunt aplicabile în cazul articolului 86 CE, chiar dacă aplicarea acestora a fost considerată necesară de către Comisie, nici citarea, în plângere și în decizia Comisiei, a unor dispoziții precum articolul 3 litera (g) CE și articolul 10 CE nu sunt de natură să confere unui autor al unei plângeri un drept la acțiune împotriva deciziilor Comisiei care intră în domeniul de aplicare al articolului 86 CE.
De asemenea, faptul că un autor al unei plângeri a combinat o plângere îndreptată împotriva unui stat membru cu o plângere îndreptată împotriva unei întreprinderi nu poate să îi confere dreptul de a ataca acea parte din decizia Comisiei care privește plângerea îndreptată împotriva statului membru. În acest sens, natura juridică a unei astfel de decizii nu este modificată de motivele pe care Comisia le invocă pentru a nu da curs plângerii având în vedere articolul 86 CE și nici de împrejurarea că aceasta nu face distincție între diferitele aspecte ale deciziei sale, informând autorul plângerii cu privire la existența dreptului său la acțiune.
(a se vedea punctele 189 și 191-194)