HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
24 noiembrie 2010(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale R10 – Marcă națională verbală R10 neînregistrată – Cesiunea mărcii naționale – Viciu de procedură”
În cauza T‑137/09,
Nike International Ltd, cu sediul în Beaverton, Oregon (Statele Unite), reprezentată de M. de Justo Bailey, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul J. Crespo Carrillo, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI fiind
Aurelio Muñoz Molina, cu domiciliul în Petrer (Spania),
având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 21 ianuarie 2009 (cauza R 551/2008‑1), privind o procedură de opoziție între DL Sports & Marketing Ltda și domnul Aurelio Muñoz Molina,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus la deliberare din domnul O. Czúcz (raportor), președinte, doamna I. Labucka și domnul K. O’Higgins, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea depusă la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2009,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 23 iulie 2009,
având în vedere că nicio cerere de stabilire a unei ședințe de judecată nu a fost formulată de părți în termenul de o lună de la comunicarea terminării procedurii scrise și hotărând, prin urmare, pe baza raportului judecătorului raportor și în temeiul articolului 135a din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 2 ianuarie 2006, Aurelio Muñoz Molina a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare s‑a solicitat este semnul verbal R10.
3 Cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 30/2006 din 24 iulie 2006.
4 La 24 octombrie 2006, DL Sports & Marketing Ltda a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate, în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009). Opoziția menționată era întemeiată pe marca neînregistrată sau pe semnul utilizat în comerț R10 și era îndreptată împotriva tuturor produselor vizate de marca a cărei înregistrare s‑a solicitat. Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (2) litera (c) și la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94 [devenite articolul 8 alineatul (2) litera (c) și articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009].
5 La 28 noiembrie 2006, divizia de opoziție a acordat DL Sports & Marketing un termen de patru luni, până la 29 martie 2007, cu scopul de a dovedi în special existența și valabilitatea dreptului anterior invocat. La 29 martie 2007, DL Sports & Marketing a solicitat o prorogare a termenului, care i‑a fost acordată la 8 iunie 2007, până la 9 august 2007. La 24 octombrie 2007, divizia de opoziție a constatat că nu a fost prezentată nicio dovadă în susținerea opoziției.
6 Prin scrisoarea din 31 octombrie 2007, avocatul reclamantei, Nike International Ltd, a informat divizia de opoziție că, prin contractul din 20 iunie 2007, DL Sports & Marketing a transmis reclamantei, prin intermediul Nike, Inc., proprietatea asupra mai multor mărci și drepturi de proprietate industrială (denumit în continuare „contract de cesiune”). Avocatul reclamantei arăta că a primit de la noul titular al dreptului anterior indicații în sensul de a continua procedura de opoziție și, în consecință, solicita să participe în cadrul acestei proceduri în calitate de reprezentant.
7 La 19 februarie 2008, divizia de opoziție a respins opoziția pentru motivul că DL Sports & Marketing nu a justificat în termenul acordat existența dreptului anterior invocat în susținerea opoziției menționate (denumită în continuare „decizia diviziei de opoziție”).
8 La 28 martie 2008, reclamanta a introdus o cale de atac în fața OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94 (devenite articolele 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009).
9 Prin decizia din 21 ianuarie 2009 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a respins calea de atac ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității sale de parte în procedura de opoziție și, în consecință, aceasta nu avea dreptul să introducă o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție. Astfel, camera de recurs a considerat că, în fața organului menționat, avocatul reclamantei nu a indicat și nici nu a dovedit că dreptul anterior invocat în susținerea opoziției se regăsește printre mărcile transmise reclamantei. Aceasta a precizat că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească, nici în cursul procedurii căii de atac, faptul că era titulara dreptului anterior. Astfel, camera de recurs a apreciat că în contractul de cesiune se stabilea doar că reclamanta dobândise anumite mărci comunitare, iar nu în special dreptul anterior invocat.
Concluziile părților
10 Reclamanta solicită Tribunalului:
– modificarea deciziei atacate declarând că respectiva cale de atac introdusă în fața camerei de recurs este admisibilă și obligarea acesteia să acționeze în consecință, procedând la soluționarea fondului respectivei căi de atac;
– cu titlu subsidiar, constatarea încălcării de către camera de recurs a articolului 73 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009) și a celorlalte dispoziții aplicabile, dispunându‑se revenirea la o fază anterioară a procedurii în vederea remedierii faptului că reclamanta nu a avut posibilitatea de a corecta neregularitățile referitoare la calitatea sa de cesionară a dreptului anterior și/sau, cel puțin, corecta notificare a deciziei reprezentantului titularului dreptului anterior.
11 În esență, OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
12 Reclamanta invocă, în esență, patru motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea de către divizia de opoziție a obligației de motivare, în al doilea rând, pe o încălcare a dreptului la apărare recunoscut de articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94, precum și a altor dispoziții aplicabile, atât de către divizia de opoziție, cât și de către camera de recurs, în al treilea rând, pe o încălcare de către camera de recurs a Liniilor directoare privind procedurile aflate pe rolul OAPI (denumite în continuare „Liniile directoare ale OAPI”) și, în al patrulea rând, pe o eroare de apreciere referitoare la cesiunea dreptului anterior.
13 În primul rând, trebuie să se respingă primul motiv, precum și al doilea motiv în măsura în care acesta privește decizia diviziei de opoziție. Astfel, în temeiul articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], numai deciziile camerelor de recurs pot forma obiectul unei acțiuni în fața instanței comunitare, astfel încât, în cadrul unei astfel de acțiuni, sunt admisibile numai motivele care se referă la însăși decizia camerei de recurs [Hotărârea Tribunalului din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., p. II‑1917, punctul 59].
14 În continuare, trebuie să se examineze al treilea motiv în măsura în care reclamanta subliniază, în esență, că, în conformitate cu Liniile directoare ale OAPI, camera de recurs nu putea să examineze în mod legal dacă reclamanta a dobândit în mod efectiv dreptul anterior invocat în susținerea opoziției.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a Liniilor directoare ale OAPI
Argumentele părților
15 Reclamanta subliniază că, în speță, camera de recurs nu putea să respingă ca inadmisibilă calea de atac formulată pentru motivul că aceasta nu ar fi titulara dreptului pe care se întemeia opoziția. Astfel, reclamanta arată că, în temeiul Liniilor directoare ale OAPI, în special al punctului A. V.2.5.3 din „Partea 1: Aspecte privind procedura” din „Partea C: Opoziția”, atunci când copia certificatului de înregistrare a mărcii pe care se întemeiază o opoziție menționează ca titulară o societate diferită de cea care a formulat opoziția, aceasta este admisibilă pe baza prezumției că marca anterioară a fost transferată persoanei care a formulat opoziția înainte de depunerea opoziției. Reclamanta consideră că aceeași prezumție ar trebui să fie aplicată în cadrul unei căi de atac împotriva unei decizii a diviziei de opoziție.
16 OAPI contestă aceste argumente.
Aprecierea Tribunalului
17 Trebuie să se observe că, spre deosebire de ipoteza în care cesiunea are loc înainte de formularea opoziției, în situația în care cesiunea mărcii invocate are loc după formularea opoziției și înainte ca OAPI să adopte decizia sa definitivă, acesta din urmă trebuie să asigure protejarea drepturilor părții care a formulat inițial opoziția sau cererea de înregistrare a unei mărci, admiterea cesionarului mărcii având ca scop finalizarea din punctul de vedere al părții menționate a unei proceduri pe care aceasta a inițiat‑o. Pe de altă parte, camera de recurs este obligată să se asigure că persoana care a introdus calea de atac are calitate procesuală activă în cadrul unei căi de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 28 iunie 2005, Canali Ireland/OAPI – Canal Jean (CANAL JEAN CO. NEW YORK), T‑301/03, Rec., p. II‑2479, punctele 19 și 20]. În consecință, în mod contrar celor invocate de reclamantă, trebuie să se considere că, pe de o parte, Liniile directoare ale OAPI invocate nu pot fi aplicate prin analogie în ceea ce privește admisibilitatea unei căi de atac formulate împotriva deciziei unei divizii de opoziție și, pe de altă parte, camera de recurs a putut examina în mod legal calitatea procesuală activă a reclamantei.
18 În aceste împrejurări, este necesar să se respingă prezentul motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare recunoscut de articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94, precum și a altor dispoziții aplicabile, în ceea ce privește decizia atacată
Argumentele părților
19 Reclamanta subliniază că decizia atacată a fost adoptată, pe de o parte, cu încălcarea dreptului său la apărare, din moment ce aceasta se bazează pe o interpretare a contractului de cesiune cu privire la care reclamanta nu a putut prezenta observații, și, pe de altă parte, cu încălcarea altor dispoziții aplicabile, printre care a normei 31 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), în măsura în care reclamanta nu a avut posibilitatea de a remedia neregularitățile privind dovada transferului dreptului anterior.
20 OAPI subliniază că, în speță, camera de recurs nu a putut încălca dreptul la apărare al reclamantei din moment ce aceasta nu era parte în procedura din fața diviziei de opoziție. În această privință, OAPI subliniază că reclamanta nu a solicitat să îi fie recunoscută calitatea de parte decât după 10 august 2007, dată de la care procedura menționată s‑a încheiat ca urmare a expirării ultimei prorogări a termenului pentru depunerea probelor referitoare la existența, validitatea și întinderea dreptului anterior invocat și în pofida faptului că decizia de respingere a opoziției nu a fost adoptată decât cu câteva luni mai târziu. În plus, reclamanta nu ar fi prezentat nicio probă de natură să dovedească cesiunea în favoarea sa a dreptului anterior invocat în sprijinul opoziției. Potrivit OAPI, camera de recurs nu a încălcat nici norma 31 alineatul (6) din Regulamentul nr. 2868/95, nici alte dispoziții aplicabile, întrucât ar fi putut să invite părțile să remedieze neregularitățile constatate numai dacă procedura de opoziție nu era încheiată.
21 În orice caz, OAPI consideră că, presupunând chiar că dreptul la apărare al reclamantei a fost încălcat, această încălcare nu poate să determine anularea deciziei atacate întrucât, chiar dacă reclamanta ar fi fost invitată să depună observații cu privire la expirarea termenului și la încheierea procedurii de opoziție, respectiva procedură nu ar fi putut conduce la un alt rezultat decât respingerea opoziției și inadmisibilitatea căii de atac.
Aprecierea Tribunalului
22 Reclamanta subliniază, în esență, că nu se putea respinge ca inadmisibilă de către camera de recurs calea de atac pe care a formulat‑o, fără ca, în special, să i se acorde acesteia posibilitatea de a răspunde rezervelor referitoare la caracterul suficient al probei prezentate de reclamantă în scopul de a dovedi faptul că dobândise dreptul pe care se întemeia opoziția.
23 Norma 31 alineatul (6) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede, în ceea ce privește transferul unor mărci sau al cererilor de înregistrare a unor mărci comunitare, că atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de înregistrare a transferului, printre care obligația de a depune documentele prin care s‑a realizat transferul menționat, OAPI informează solicitantul cu privire la neregulile constatate și că, „[î]n cazul în care neregulile constatate nu sunt remediate în termenul acordat de [OAPI], acesta respinge cererea de înregistrare a transferului”.
24 În lipsa unei dispoziții legale referitoare la dovada transferului dreptului național anterior invocat în susținerea unei opoziții, Liniile directoare ale OAPI – pe care acesta este, în principiu, obligat să le respecte [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 mai 2009, Jurado Hermanos/OAPI (JURADO), T‑410/07, Rep., p. II‑1345, punctul 20] – se inspiră, în această privință, din dispozițiile prevăzute de norma 31 alineatul (6) din Regulamentul nr. 2868/95. Astfel, aceste linii directoare, în „Partea 1: Aspecte privind procedura” din „Partea C: Opoziția”, aplicabilă în speță, precum amintește reclamanta în cadrul celui de al treilea motiv, prevăd că, dacă noul titular al dreptului național anterior „informează [OAPI] cu privire la transfer, dar nu face dovada (suficientă) referitoare la acest transfer, procedura de opoziție trebuie să fie suspendată și noul titular dispune de un termen de două luni pentru a dovedi transferul” (punctul E.VIII.1.3.1). Această aplicare prin analogie a normei 31 alineatul (6) din Regulamentul nr. 2868/95 în privința cesiunii mărcilor naționale nu poate fi contestată, întrucât, în situația în care dreptul național nu prevede o procedură de înregistrare a transferului de proprietate asupra mărcilor înregistrate, analiza pe care o efectuează divizia de opoziție sau camera de recurs în scopul de a verifica faptul că transferul mărcii invocate în susținerea opoziției a avut loc în mod efectiv este, în esență, identică cu cea efectuată de organul OAPI competent pentru a examina cererile de transfer referitoare la mărcile comunitare. Pe de altă parte, chiar dacă această procedură privește în mod explicit mărcile naționale înregistrate, ea trebuie să se aplice, prin analogie, în privința transferului mărcilor naționale neînregistrate, tipul de analiză care trebuie realizată de către OAPI fiind identică.
25 În sfârșit, potrivit normei 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95, dispozițiile privind procedurile derulate în fața autorității care a pronunțat decizia atacată se aplică mutatis mutandis procedurii căii de atac.
26 În speță, camera de recurs a considerat că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească faptul că era titulară a dreptului anterior și că, în consecință, nu a făcut dovada calității sale de parte în cadrul procedurii de opoziție și nu avea dreptul să formuleze o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție. Totuși, cu încălcarea normelor anterior menționate, camera de recurs nu a acordat reclamantei posibilitatea de a depune dovezi suplimentare în susținerea transferului dreptului anterior pe care reclamanta l‑a invocat pentru justificarea calității sale procesuale active.
27 Nu poate fi reținut argumentul OAPI care urmărește să justifice modul în care a procedat camera de recurs și care se întemeiază pe faptul că reclamanta a solicitat să se substituie persoanei care a formulat inițial opoziția ulterior finalizării procedurii de opoziție. Trebuie să se constate că, presupunând chiar că cererea de substituire depusă de cesionarul mărcii naționale anterioare între momentul încheierii cercetării judecătorești din cadrul procedurii de opoziție și momentul adoptării deciziei diviziei de opoziție nu poate fi acceptată, putând fi total ignorată fără a fi în mod explicit respinsă ca inadmisibilă, această împrejurare nu poate priva cesionarul menționat de dreptul de a introduce o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție. Astfel, în calitate de titular al mărcii invocate în susținerea opoziției, cesionarul dispune în mod necesar de calitate procesuală activă pentru a ataca decizia prin care se finalizează procedura de opoziție (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea CANAL JEAN CO. NEW YORK, citată la punctul 17 de mai sus, punctele 18 și 19), indiferent dacă a introdus în fața diviziei de opoziție o cerere de substituire și dacă o astfel de cerere era admisibilă. În măsura în care camera de recurs este cu certitudine obligată să se asigure că cesionarul este într‑adevăr titularul mărcii anterioare, aceasta trebuie să efectueze respectiva analiză cu respectarea normelor procedurale aplicabile, printre care se regăsesc și Liniile directoare ale OAPI.
28 Nu poate fi reținut nici argumentul OAPI întemeiat pe faptul că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă de natură să probeze cesiunea în favoarea sa a dreptului anterior invocat în susținerea opoziției. Astfel, trebuie să se constate că obiecția invocată de reclamantă urmărește în mod clar să susțină faptul că ar fi trebuit să i se permită de către camera de recurs să prezinte observații privind interpretarea probelor depuse sau să remedieze caracterul insuficient al probelor menționate.
29 În aceste împrejurări, trebuie să se analizeze argumentul OAPI potrivit căruia încălcarea săvârșită de camera de recurs nu poate, în speță, să determine anularea deciziei atacate, întrucât aceasta nu are relevanță cu privire la conținutul deciziei, fiind necesar ca, în orice caz, opoziția să fie respinsă pentru motivul că persoana care a formulat inițial opoziția nu a prezentat probe privind existența dreptului anterior invocat în susținerea opoziției.
30 Trebuie să se arate că rezultă cu certitudine din jurisprudență că o neregularitate de procedură nu este de natură să vicieze un act decât dacă se stabilește că, în lipsa acestei neregularități, actul respectiv ar fi putut avea un conținut diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 5 martie 2003, Staelen/Parlamentul European, T‑24/01, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑423, punctul 53). Cu toate acestea, în speță, prin decizia atacată s‑a respins calea de atac a reclamantei ca inadmisibilă, fără a se pronunța cu privire la temeinicia argumentelor sale referitoare la decizia diviziei de opoziție privind respingerea opoziției. În aceste împrejurări, nu prezintă relevanță argumentul invocat de OAPI privind faptul că respingerea opoziției ar fi, în opinia sa, în mod vădit corectă. Nu poate fi contestat că o decizie de respingere a căii de atac ca inadmisibilă nu are același conținut ca o decizie privind fondul. Pe de altă parte, Tribunalul nu poate analiza în mod direct legalitatea deciziei diviziei de opoziție și, astfel, argumentele neluate în considerare de camera de recurs, pentru a verifica dacă încălcarea normelor procedurale săvârșită de camera de recurs putea avea o influență cu privire la respingerea în final a opoziției [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 25 martie 2009, Kaul/OAPI – Bayer (ARCOL), T‑402/07, Rec., p. II‑737, punctele 47 și 49].
31 În consecință, trebuie admis prezentul motiv în ceea ce privește decizia atacată, fără a fi necesar să se analizeze dacă a fost încălcat dreptul de apărare al reclamantei, considerat independent de dispozițiile anterior menționate.
32 Or, în ceea ce privește consecințele care trebuie să se deducă din aceasta, trebuie să se amintească că reclamanta solicită Tribunalului, în esență, în principal, să reformeze decizia atacată constatând admisibilitatea căii de atac formulate și, cu titlu subsidiar, să anuleze decizia menționată.
33 Cu toate acestea, chiar presupunând că, de altfel, competența de reformare presupune posibilitatea Tribunalului de a adopta o decizie contrară celei adoptate de camera de recurs, în speță, acesta nu poate remedia încălcarea săvârșită de camera de recurs. Astfel, Tribunalul nu poate să invite în mod regulamentar reclamanta să prezinte argumente și probe suplimentare privind cesionarea în favoarea sa a dreptului național invocat în susținerea opoziției și să se pronunțe cu privire la admisibilitatea căii de atac formulate în fața camerei de recurs în lumina acestor noi elemente [a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, Rep., p. I‑2213, punctul 54, și Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2003, DaimlerChrysler/OAPI (Calandre), T‑128/01, Rec., p. II‑701, punctul 18]. În aceste împrejurări, trebuie să se anuleze decizia atacată și să se respingă concluziile referitoare la reformarea acesteia, fără a mai fi necesară examinarea celui de al patrulea motiv invocat de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
34 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, întrucât OAPI a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, însă reclamanta nu a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, fiecare dintre părți va fi obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 21 ianuarie 2009 (cauza R 551/2008‑1).
2) Respinge acțiunea cu privire la restul capetelor de cerere.
3) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 noiembrie 2010.
Semnături