HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
9 martie 2012(*)
„Marcă comunitară — Procedură de opoziție — Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative ELLA VALLEY VINEYARDS — Mărcile națională și comunitară anterioare ELLE — Motiv relativ de refuz — Risc de asociere — Legătura între semne — Renume — Lipsa de similitudine între semne — Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑32/10,
Ella Valley Vineyards (Adulam) Ltd, cu sediul în Ierusalim (Israel), reprezentată de C. de Haas și de O. Vanner, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de A. Folliard‑Monguiral, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Hachette Filipacchi Presse (HFP), cu sediul în Levallois‑Perret (Franța), reprezentată de C. Moyou Joly, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 11 noiembrie 2009 (cauza R 1293/2008‑1) privind o procedură de opoziție între Hachette Filipacchi Presse (HFP) și Ella Valley Vineyards (Adulam) Ltd,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul J. Azizi, președinte, doamna E. Cremona (raportor) și domnul S. Frimodt Nielsen, judecători,
grefier: doamna B. Pastor, grefier adjunct,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 ianuarie 2010,
având în vedere memoriul în răspuns depus de OAPI la grefa Tribunalului la 21 mai 2010,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 19 mai 2010,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului 19 august 2010,
în urma ședinței din 13 ianuarie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 4 martie 2005, reclamanta, Ella Valley Vineyards (Adulam) Ltd, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Vinuri”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 37/2005 din 12 septembrie 2005.
5 La 12 decembrie 2005, intervenienta, Hachette Filipacchi Presse (HFP), a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009).
6 Opoziția era întemeiată pe cele două mărci anterioare corespunzătoare semnului figurativ de mai jos:
7 Pe de o parte, era vorba despre marca comunitară figurativă, depusă la 30 octombrie 2003 și înregistrată la 11 octombrie 2005 cu numărul 3475365, care desemnează, printre altele, produsele din clasa 13, corespunzătoare următoarei descrieri: „Periodice” și „Cărți”, și, pe de altă parte, era vorba despre marca franceză figurativă depusă la 27 iunie 1989 și înregistrată la 27 iunie 1999 cu numărul 1538354 și care desemnează, printre altele, produsele din clasa 13, corespunzătoare următoarei descrieri: „Periodice” și „Cărți”.
8 Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009].
9 La 8 iulie 2008, divizia de opoziție a respins opoziția, apreciind că semnele în conflict nu erau într‑atât de similare încât să existe riscul ca publicul să asocieze mărcile sau să stabilească o legătură între ele, ceea ce excludea aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94.
10 La 8 septembrie 2008, intervenienta a formulat o cale de atac la OAPI, în temeiul articolelor 57‑62 din Regulamentul nr. 40/94 (devenite articolele 58‑64 din Regulamentul nr. 207/2009), împotriva deciziei diviziei de opoziție.
11 Prin Decizia din 11 noiembrie 2009 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a admis calea de atac în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 și a anulat decizia diviziei de opoziție.
12 Camera de recurs a considerat, mai întâi, că, dată fiind similitudinea dintre semnele în cauză, publicul relevant poate să stabilească o legătură între semnele respective. Potrivit camerei de recurs, marca solicitată este compusă din elementul verbal dominant „ella”, care prezintă pe plan vizual o similitudine cu semnele anterioare, inclusiv în privința prezentării tipografice particulare. Celelalte elemente ale mărcii solicitate nu ar fi distinctive, deoarece ar fi utilizate în mod obișnuit în domeniul vinurilor. În plus, elementele „ella” și „valley” ale mărcii solicitate nu ar avea aceeași importanță pe plan conceptual. Publicul relevant nu ar percepe cuvântul „ella” ca pe o indicație geografică asociată cuvântului „valley”, ci ca fiind un prenume sau un pronume feminin. Camera de recurs a considerat de asemenea că renumele mărcilor anterioare a fost stabilit pe teritoriul Uniunii Europene pentru reviste.
13 În continuare, camera de recurs a considerat că revista Elle, care se bucură de un mare prestigiu în rândul publicului, este asociată cu o imagine deosebită de eleganță, legată de stilul de viață francez, care nu se limitează la modă, ci se extinde și la gastronomie. Or, ar exista o conexitate între publicațiile care au legătură cu gastronomia și cele referitoare la vinuri. În plus, revista Elle ar cuprinde și reviste tematice referitoare la gastronomie și la vinuri precum Elle À TABLE și rețete culinare. Totodată, pe de o parte, revista Elle ar fi fost asociată în mod direct cu o patronare de vinuri (Cuvée ELLE) și, pe de altă parte, ar propune cu regularitate cititorilor săi să achiziționeze vinuri selecționate pentru calitatea lor. În aceste condiții, faptul de a oferi publicului vinuri sub o marcă având ca element dominant un cuvânt foarte asemănător cuvântului „elle”, scris cu același font, ar implica un risc serios ca reclamanta să obțină un profit necuvenit din renumele mărcilor anterioare. Astfel, consumatorul de vin din Uniune ar cunoaște revista Elle și ar putea să stabilească o legătură între aceasta și vinurile reclamantei.
Concluziile părților
14 Reclamanta solicită Tribunalului:
— anularea deciziei atacate;
— obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
15 OAPI solicită Tribunalului:
— respingerea acțiunii;
— obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
16 Intervenienta solicită Tribunalului respingerea acțiunii.
În drept
17 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un singur motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94. Reclamanta susține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile precizate în jurisprudență pentru ca publicul relevant să poată stabili o legătură între mărcile anterioare și marca solicitată. Astfel, în primul rând, semnele în cauză nu ar prezenta nicio similitudine deosebită, în al doilea rând, produsele în cauză ar fi diferite și, în al treilea rând, mărcile anterioare s‑ar bucura de un renume limitat. Cu titlu subsidiar, reclamanta arată că marca solicitată nu ar obține în niciun caz un profit necuvenit din renumele mărcilor anterioare.
18 Or, din modul de redactare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 rezultă că aplicarea acestuia este supusă următoarelor trei condiții, și anume: în primul rând, identitatea sau similitudinea dintre mărcile în conflict, în al doilea rând, existența unui renume al mărcii anterioare invocat în sprijinul opoziției și, în al treilea rând, existența riscului ca utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate să genereze un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau să aducă atingere acestora. Aceste trei condiții sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele este suficientă pentru a face inaplicabilă prevederea amintită [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 8 decembrie 2011, Aktieselskabet af 21. november 2001/OAPI – Parfums Givenchy (only givenchy), T‑586/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 57 și jurisprudența citată].
19 În această privință, rezultă din jurisprudență că atingerile prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, atunci când au loc, sunt consecința unui anumit grad de similitudine între mărcile în conflict, din cauza căreia publicul vizat realizează o asociere între aceste mărci, cu alte cuvinte, stabilește o legătură între acestea, chiar dacă nu le confundă [Hotărârea Tribunalului din 12 noiembrie 2009, Spa Monopole/OAPI – De Francesco Import (SpagO), T‑438/07, Rep., p. II‑4115, punctul 15; a se vedea, prin analogie, și Hotărârea Curții din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, Rep., p. I‑8823, punctul 30 și jurisprudența citată].
20 Existența, în percepția publicului vizat, a unei legături între mărcile în conflict trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Intel Corporation, punctul 19 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată).
21 Curtea a precizat care factori pot fi pertinenți la aprecierea globală a existenței respectivei legături între mărcile în conflict. Astfel, printre acești factori, Curtea a citat în primul rând gradul de similitudine între mărcile în conflict, în al doilea rând, natura produselor sau a serviciilor pentru care fiecare dintre mărcile în conflict este înregistrată, inclusiv gradul de asemănare sau de diferențiere a acestor produse sau servicii, precum și publicul vizat, în al treilea rând, intensitatea renumelui mărcii anterioare, în al patrulea rând, gradul caracterului distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare, al mărcii anterioare, în al cincilea rând, existența unui risc de confuzie în percepția publicului (Hotărârea Intel Corporation, punctul 19 de mai sus, punctul 42).
22 Legalitatea deciziei atacate trebuie apreciată în speță în lumina acestor considerații.
Cu privire la publicul relevant
23 În ceea ce privește publicul relevant, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, existența unei legături între mărcile în conflict care condiționează comportamentele abuzive prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 presupune ca între categoriile de consumatori vizate de produsele sau de serviciile pentru care au fost înregistrate respectivele mărci să existe o identitate sau acestea „să se suprapună” într‑o anumită măsură (Hotărârea Intel Corporation, punctul 19 de mai sus, punctele 46‑49).
24 Or, în speță, pe de o parte, publicul țintă al produselor desemnate de mărcile anterioare al căror renume se invocă, mai precis „periodicele” și „cărțile”, este constituit din publicul larg [a se vedea în acest sens Hotărârile Tribunalului din 19 noiembrie 2009, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI (100 și 300), T‑425/07 și T‑426/07, Rep., p. II‑4275, punctul 24, și Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI (222, 333 și 555), T‑200/07-T‑202/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 26]. În această privință, deoarece una dintre cele două mărci anterioare pe care și‑a întemeiat opoziția intervenienta este o marcă comunitară, publicul relevant este publicul larg din Uniune.
25 Pe de altă parte, trebuie să se arate că și produsele vizate de marca solicitată, mai precis vinurile, sunt destinate publicului larg din Uniune. Astfel, potrivit jurisprudenței, deoarece vinurile fac, în general, obiectul unei distribuții generalizate, de la rafturile de alimente ale marilor magazine și până la restaurante și cafenele, acestea sunt produse de consum curent, pentru care publicul relevant este consumatorul mediu al produselor de larg consum, care este presupus a fi normal informat și suficient de atent și de avizat [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2009, Dominio de la Vega/OAPI – Ambrosio Velasco (DOMINIO DE LA VEGA), T‑458/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 27, și Hotărârea Tribunalului din 23 septembrie 2009, Viñedos y Bodegas Príncipe Alfonso de Hohenlohe/OAPI – Byass (ALFONSO), T‑291/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 29 și jurisprudența citată].
26 În aceste condiții, deoarece consumatorii vizați de produsele desemnate prin semnele în conflict constituie publicul larg al Uniunii, trebuie să se concluzioneze că în speță categoriile de public vizate „se suprapun”, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 23 de mai sus.
27 Nu poate fi primit argumentul reclamantei în sensul că publicul vizat de produsele la care se referă marca solicitată ar face dovada unui grad de atenție superior mediei, acest public fiind deosebit de exigent deoarece produsele respective prezintă specificitatea de a fi vinuri de tip „cușer”.
28 Astfel, mai întâi rezultă din jurisprudența constantă citată la punctul 25 de mai sus că, în general, consumatorul de vin are un nivel de atenție mediu. Or, pentru a repune în discuție aprecierea camerei de recurs, nu este suficient ca reclamanta să afirme că, într‑un anumit sector, consumatorul este deosebit de atent la mărci, ci trebuie să dovedească susținerea respectivă [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011, La Sonrisa de Carmen și Bloom Blothes/OAPI – Harald Heldmann (BLOOMCLOTHES), T‑118/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 21 și 22 și jurisprudența citată], ceea ce, în speță, nu a făcut corespunzător cerințelor legale.
29 În continuare, se impune constatarea că marca solicitată desemnează vinul în general, iar nu tipuri specifice de vin. Astfel, împrejurarea că reclamanta intenționează să utilizeze marca solicitată pentru a vinde vinuri de tip „cușer”, ceea ce reprezintă una dintre modalitățile de comercializare specifice produselor desemnate de marca respectivă care pot varia în timp și depind de opțiunile titularilor acesteia, nu schimbă cu nimic faptul, recunoscut de reclamanta însăși în cadrul ședinței, că protecția mărcii solicitate, dacă aceasta ar fi înregistrată, s‑ar întinde la toate categoriile de vin, astfel că publicul relevant trebuie definit pentru ansamblul produselor „vin” [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2009, Zero Industry/OAPI – zero Germany (zerorh+), T‑400/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 38 și jurisprudența citată].
Cu privire la renumele mărcilor anterioare
30 În ceea ce privește renumele mărcilor anterioare, reclamanta susține că acesta nu este suficient pentru ca, în domeniul vinului, publicul vizat să stabilească o legătură între respectivele mărci și marca solicitată. Împrejurarea că revista Elle dedică articole sau rubrici vinurilor nu ar conferi mărcilor anterioare o notorietate în acest domeniu.
31 În această privință, pentru a îndeplini condiția referitoare la renume, o marcă anterioară trebuie să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau serviciile la care se referă marca. În examinarea acestei condiții, trebuie să se ia în considerare toate elementele relevante ale cauzei, în special cota de piață deținută de marca anterioară, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării sale, precum și importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru promovarea acesteia, fără a fi necesar ca această marcă să fie cunoscută de un procentaj determinat al publicului astfel definit sau ca renumele său să se extindă la totalitatea teritoriului în cauză, prin urmare, ca renumele să existe pe o parte substanțială a acestuia [a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 14 septembrie 1999, General Motors, C‑375/97, Rec., p. I‑5421, punctele 24, 25 și 27‑29, și, în ceea ce privește articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, Hotărârea Tribunalului din 19 iunie 2008, Mülhens/OAPI – Spa Monopole (MINERAL SPA), T‑93/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 33].
32 În speță se impune constatarea că reclamanta admite că, dat fiind succesul de care se bucură revista Elle, mărcile anterioare sunt mărci de renume în domeniul periodicelor și al cărților pe teritoriul Uniunii sau cel puțin pe o parte semnificativă a acestui teritoriu.
33 Or, nu rezultă nicidecum din jurisprudență că, pentru a demonstra că publicul relevant poate să realizeze o asociere între mărcile în conflict stabilind o legătură între ele, ar fi necesar să se dovedească că mărcile anterioare au dobândit un renume în domeniul produselor sau serviciilor vizate de marca solicitată. Astfel, în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs nu era obligată să stabilească dacă mărcile anterioare aveau un renume în domeniul vinurilor.
34 În această privință, trebuie să se arate totodată că, potrivit jurisprudenței, numai în cazul în care publicul vizat de produsele desemnate prin marca anterioară este distinct de publicul vizat de produsele desemnate de marca solicitată poate fi necesară luarea în considerare a intensității renumelui mărcii anterioare pentru a determina dacă acest renume depășește sfera publicului vizat de marca respectivă (Hotărârea Intel Corporation, punctul 19 de mai sus, punctele 51‑53). În speță însă, după cum s‑a arătat la punctul 26 de mai sus, produsele desemnate de marca anterioară și cele desemnate de marca solicitată vizează, cel puțin în parte, același public.
35 În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat că, prin faptul că a considerat că renumele mărcilor anterioare era suficient pentru ca publicul vizat să poată stabili o legătură între respectivele mărci și marca solicitată, camera de recurs a comis o eroare.
Cu privire la similitudinea semnelor în conflict
36 În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei identități sau a unei similitudini între semnele în conflict, trebuie să se compare mărcile anterioare și marca solicitată.
37 În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv că, pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la similitudinea dintre mărci prevăzută la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, nu este necesar să se demonstreze că există, în percepția publicului interesat, riscul de confuzie între marca anterioară, care se bucură de renume, și marca solicitată. Este suficient ca gradul de similitudine între cele două mărci să aibă ca efect faptul că publicul interesat stabilește o legătură între acestea (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 23 octombrie 2003, Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, C‑408/01, Rec., p. I‑12537, punctele 27 și 31, și Hotărârea Curții din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții/Bellure și alții, C‑487/07, Rep., p. I‑5185, punctul 36; Hotărârea Tribunalului din 16 aprilie 2008, Citigroup și Citibank/OAPI – Citi (CITI), T‑181/05, Rep., p. II‑669, punctele 64 și 65]. În această privință, cu cât mărcile în conflict sunt mai asemănătoare, cu atât este mai probabil ca marca solicitată să evoce, în percepția publicului relevant, marca anterioară de renume (Hotărârea Intel Corporation, punctul 19 de mai sus, punctul 44).
38 Aprecierea globală pentru a stabili existența unei legături între mărcile în cauză trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală a semnelor în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante [Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2007, La Perla/OAPI – Worldgem Brands (NIMEI LA PERLA MODERN CLASSIC), T‑137/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 35, și Hotărârea Tribunalului din 25 martie 2009, L’Oréal/OAPI – Spa Monopole (SPALINE), T‑21/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 18].
39 În plus, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciate fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale [a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2009, Trubion Pharmaceuticals/OAPI – Merck (TRUBION), T‑412/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 35 și jurisprudența citată].
40 Din perspectiva acestor principii trebuie să se examineze dacă camera de recurs a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că semnele în cauză erau suficient de similare pentru ca publicul relevant să poată stabili o legătură între mărcile în cauză.
41 În decizia atacată, camera de recurs a constatat mai întâi că cuvântul „ella” este elementul dominant al mărcii solicitate, deoarece acest cuvânt este scris cu majuscule de dimensiune mare, iar celelalte elemente verbale și figurative au un caracter distinctiv redus. În continuare, plecând de la această premisă, camera de recurs a concluzionat că publicul vizat putea stabili o legătură între mărcile în cauză, dată fiind apropierea dintre elementul dominant „ella” al mărcii solicitate și semnul unic care constituie mărcile anterioare ELLE.
42 În speță, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 2 de mai sus, marca solicitată este constituită dintr‑un dreptunghi de culoare neagră având o margine subțire de culoare albă care reproduce eticheta unei sticle de vin. Cuvintele „ella” și „valley” sunt scrise cu majuscule de culoare albă în interiorul dreptunghiului. Cuvântul „vineyards” este scris cu majuscule negre sub dreptunghi.
43 Or, deși, astfel cum a arătat camera de recurs, în cadrul mărcii solicitate, cuvântul „ella” are o dimensiune mai mare decât cuvântul „valley” și, cu toate că este poziționat deasupra acestuia, trebuie să se considere că, în speță, configurația mărcii solicitate este de așa natură încât cele două cuvinte nu pot fi percepute separat. Astfel, se impune constatarea că ambii termeni, „ella” și „valley”, sunt incluși în dreptunghiul de culoare neagră și sunt scriși cu un font și o culoare identice. Prin urmare, dat fiind caracterul contiguu al celor două cuvinte în dreptunghiul de culoare neagră, precum și culoarea și fonturile lor identice, și în pofida diferenței de dimensiune, publicul relevant va percepe expresia „ella valley” ca pe un tot indisociabil. În această privință, trebuie să se amintească că, potrivit unei jurisprudențe constante, consumatorul percepe marca în mod normal ca pe un tot, fără să facă o examinare a diverselor detalii (a se vedea Ordonanța Curții din 29 iunie 2011, adp Gauselmann/OAPI, C‑532/10 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24 și jurisprudența citată).
44 Aceste considerații sunt cu atât mai pertinente într‑un context vinicol. Astfel, într‑un asemenea context, consumatorul este adesea, la momentul achiziționării produsului, pus în fața unor etichete care conțin denumiri constituite dintr‑o expresie cuprinzând un cuvânt urmat de termenul „valley”, care desemnează o vale. De altfel, se impune constatarea că această împrejurare a fost confirmată de însăși camera de recurs atunci când a menționat, atât la punctul 16, cât și la punctul 19 din decizia atacată, o serie de indicații de origine pentru vinuri, precum, printre altele, „Napa Valley”, „Sonoma Valley” sau „Barrosa Valley”, alcătuite în această modalitate. Or, aceste numeroase indicații de origine arată cu claritate că astfel de denumiri sunt comune în sectorul vinicol.
45 Rezultă din aceste considerații că, la citirea expresiei „ella valley”, privită în ansamblu, consumatorul relevant va avea tendința să înțeleagă că aceasta face referire la un toponim care indică originea vinului. În această privință, trebuie să se considere de asemenea că, deși consumatorul de vin face dovada unui nivel de atenție mediu, astfel cum s‑a arătat la punctele 25 și 28 de mai sus, originea vinului îi este rareori indiferentă atunci când cumpără produsul. În consecință, consumatorul respectiv acordă în mod normal o anumită atenție indicației privind originea vinului pe care îl cumpără.
46 Pe de altă parte, trebuie să se mai arate că reclamanta a indicat în fața Tribunalului că expresia „ella valley” face trimitere, în limba engleză, la Valea Elah din Israel – menționată în Biblie ca fiind locul în care David l‑ar fi învins pe Goliat – în care se produce vinul pe care îl comercializează reclamanta sub marca solicitată. Or, indiferent de aspectul dacă o astfel de împrejurare poate avea drept consecință faptul că marca solicitată se compune exclusiv din semne cu caracter descriptiv – acest aspect nefăcând obiectul prezentei cauze –, se impune totuși să se constate că faptul că expresia „ella valley” se referă la o vale care există în realitate pledează în favoarea constatării că această expresie reprezintă un toponim. În această privință, astfel cum au recunoscut părțile în cursul ședinței, atât cuvântul „ella”, cât și cuvântul „elah” reprezintă numai transcrieri aproximative ale unui termen din ebraică, ceea ce permite să se explice diferențele de scriere dintre cele două cuvinte.
47 În lumina considerațiilor precedente, trebuie să se concluzioneze că, în speță, contrar celor reținute de camera de recurs, publicul relevant va percepe expresia „ella valley” în ansamblu, fără să separe elementele verbale care o constituie, și, în consecință, va înțelege că aceasta face trimitere la un toponim care indică originea vinului.
48 Cu privire la termenul „vineyards”, nu se contestă faptul că acest termen, în măsura în care trimite la ideea de „podgorie”, se referă, cel puțin pentru publicul anglofon din Uniune, la originea produsului desemnat de marca solicitată și are, prin urmare, un caracter distinctiv redus. Astfel, având în vedere de asemenea dimensiunea sa redusă și poziția sa în cadrul semnului solicitat, termenul menționat nu va putea fi perceput de consumator ca fiind elementul care indică originea comercială a produselor în cauză, ceea ce nu înseamnă totuși în mod necesar că trebuie să se considere că acest termen este neglijabil în impresia de ansamblu pe care o creează marca solicitată.
49 În aceste condiții, se impune, așadar, constatarea că expresia „ella valley”, privită în ansamblu – iar nu, astfel cum a considerat camera de recurs, numai elementul „ella” –, constituie elementul dominant al mărcii solicitate. Rezultă că, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală a semnelor în conflict, aprecierea globală pentru a stabili existența unei legături între mărcile în cauză trebuie să se efectueze, în speță, între mărcile anterioare și marca solicitată, elementul dominant constituindu‑l expresia „ella valley”, fără ca celelalte elementele să fie totuși neglijabile.
50 Or, într‑un astfel de context, trebuie să se constate că, pe plan vizual, semnele în cauză au numai un grad redus de similitudine. Astfel, deși este adevărat că primele trei litere ale mărcii solicitate sunt identice cu cele ale mărcilor anterioare, această împrejurare nu este suficientă pentru a neutraliza numeroasele diferențe care există între semnele în discuție. În fapt, în timp ce mărcile anterioare sunt compuse dintr‑un cuvânt alcătuit din patru litere, elementul dominant al mărcii solicitate este compus din două cuvinte dispuse pe două linii și totalizând 10 litere. În plus, trebuie arătat totodată că primul cuvânt din expresia „ella valley” nu este identic cu cuvântul „elle” din mărcile anterioare și că diferă în privința ultimei litere. Elementul verbal „vineyards” și elementele figurative ale mărcii solicitate adaugă alte elemente de diferențiere pe plan vizual, deși mai reduse, între semnele în discuție.
51 În această privință, deși este adevărat, astfel cum a arătat camera de recurs și după cum subliniază OAPI și intervenienta, că fonturile utilizate în mărcile anterioare și în marca solicitată sunt identice, se impune totuși constatarea că acest font este unul mai degrabă comun și utilizat în mod frecvent. În consecință, fontul utilizat în cazul elementelor verbale ale semnelor în conflict nu poate constitui în speță un element de natură să neutralizeze numeroasele elemente de diferențiere care există între mărcile în cauză.
52 Pe plan fonetic, mărcile în cauză prezintă de asemenea diferențe care sunt mai importante decât elementele de similitudine. Astfel, trebuie să se constate că diferența de lungime dintre mărcile anterioare – compuse dintr‑un cuvânt alcătuit din patru litere – și marca solicitată – compusă dintr‑un element verbal dominant alcătuit din două cuvinte care totalizează 10 litere și dintr‑un cuvânt alcătuit din nouă litere – produce o sonoritate diferită și un ritm diferit, care nu pot fi neutralizate prin identitatea dintre primele trei litere ale elementului verbal care constituie mărcile anterioare și primul cuvânt care constituie elementul dominant al mărcii solicitate.
53 Nici pe plan conceptual semnele în cauză nu prezintă un nivel suficient de similitudine pentru ca publicul relevant să poată stabili o legătură între mărcile în litigiu. Astfel, după cum rezultă din considerațiile prezentate la punctele 43‑47 de mai sus, marca solicitată poate evoca în percepția publicului relevant un toponim legat de originea vinului comercializat sub această marcă, în timp ce acest lucru nu este nicidecum valabil în privința mărcilor anterioare. Astfel, chiar dacă nu este exclus ca, ținând seama de renumele de care se bucură mărcile anterioare, cuvântul „elle” să evoce revista Elle pentru o parte a publicului din Uniune, acest lucru nu afectează cu nimic constatarea că semnele în cauză nu prezintă o similitudine pe plan conceptual.
54 În ceea ce privește similitudinea semnelor în conflict, trebuie să se arate totodată, referitor la deciziile instanțelor naționale prezentate de intervenientă în susținerea tezei sale privind similitudinea care există între termenii „elle” și „ella”, că dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, deși nici părțile, nici Tribunalul nu pot fi împiedicate să se inspire, în interpretarea dreptului Uniunii, din elemente extrase din jurisprudența națională [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2011, Evonik Industries/OAPI (Dreptunghi purpuriu cu o latură convexă), T‑499/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 42 și jurisprudența citată], aceasta nu este totuși obligatorie pentru instanța Uniunii, deoarece sistemul mărcii comunitare este un sistem autonom, a cărui aplicare este independentă de orice sistem național [Hotărârea Tribunalului din 5 decembrie 2000, Messe München/OAPI (electronica), T‑32/00, Rec., p. II‑3829, punctul 47, și Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2006, Rossi/OAPI – Marcorossi (MARCOROSSI), T‑97/05, nepublicată în Recueil, punctul 53].
55 Din toate aceste considerații rezultă că, în mod contrar concluziilor camerei de recurs, semnele în discuție în prezenta cauză nu sunt suficient de similare pentru ca publicul relevant să poată asocia marca solicitată cu mărcile anterioare.
56 Astfel, aprecierea globală pentru a stabili existența în percepția publicului vizat a unei legături între mărcile în conflict, precum cea impusă de jurisprudența menționată la punctele 19‑21 de mai sus, trebuie să conducă la concluzia că, având în vedere diferențele dintre semnele în cauză și în pofida renumelui mărcilor anterioare, nu există în speță riscul ca publicul menționat să poată stabili o legătură de această natură.
57 În consecință, trebuie să se concluzioneze că în speță nu este îndeplinită una dintre condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, mai precis similitudinea dintre mărcile în conflict, care să aibă ca efect faptul că publicul vizat stabilește o legătură între mărcile respective.
58 În aceste împrejurări, întrucât condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele face inaplicabilă dispoziția respectivă (a se vedea punctul 18 de mai sus), acțiunea trebuie admisă și decizia atacată trebuie anulată fără a fi necesară examinarea condiției referitoare la existența riscului ca utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate să genereze un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
60 Întrucât OAPI a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei. Întrucât intervenienta a căzut în pretenții în ceea ce privește concluziile sale, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 11 noiembrie 2009 (cauza R 1293/2008‑1).
2) OAPI suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Ella Valley Vineyards (Adulam) Ltd.
3) Hachette Filipacchi Presse (HFP) suportă propriile cheltuieli de judecată.
Azizi | Cremona | Frimodt Nielsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 martie 2012.
Semnături