HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

11 iulie 2007

Cauza F‑7/06

B

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din anexa VII la statut”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care domnul B solicită, în esență, anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri a Comisiei din 25 aprilie 2005 prin care i se refuză acordarea indemnizației de expatriere, precum și a deciziei aceleiași autorități din 10 octombrie 2005 prin care se respinge reclamația sa formulată împotriva deciziei menționate din 26 aprilie 2005

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare

[Statutul funcționarilor, anexa VII art. 4 alin. (1) lit. (b)]

În exercitarea puterii de apreciere extinse de care dispune legiuitorul comunitar pentru a stabili condițiile care conferă dreptul de a beneficia de indemnizație de expatriere, acesta are dreptul să supună funcționarii cu dublă cetățenie unor norme comune – chiar dacă aceste persoane nu se află într‑o situație comparabilă cu cea a persoanelor care au numai o cetățenie – în scopul de a limita cercul beneficiarilor indemnizației de expatriere datorate în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut. Astfel, condiții stricte precum lipsa unui domiciliu în țara în care au fost repartizați în perioada de 10 ani care precedă angajarea în muncă urmăresc să garanteze că acordarea acestei indemnizații funcționarilor care au naționalitatea țării în care au fost repartizați nu intervine decât în cazurile în care este răsturnată prezumția potrivit căreia cetățenia unei persoane constituie un indiciu important al existenței unor legături multiple între această persoană și țara al cărei cetățean este și se constată ruperea oricărei legături durabile între funcționar și această țară.

O astfel de limitare a cercului beneficiarilor indemnizației de expatriere nu constituie o discriminare arbitrară sau inadecvată în raport cu obiectivul urmărit la articolul 4 din anexa VII la statut. Împrejurarea că aplicarea categoriilor stabilite prin articolul 4 din anexa VII la statut poate ocaziona situații marginale în care funcționarilor li se refuză acordarea indemnizației de expatriere atunci când se află în situații similare celor menționate la articolul amintit nu permite ca aceste dispoziții să fie interpretate drept o diferențiere arbitrară întrucât, întemeiate pe elemente obiective, acestea se aplică în același mod tuturor funcționarilor care se găsesc în situația luată în considerare în statut.

(a se vedea punctele 39-41, 45 și 46)

Trimitere la:

Curte: 16 octombrie 1980, Hochstrass/Curtea de Justiție, 147/79, Rec., p. 3005, punctul 12; 15 ianuarie 1981, Vutera/Comisia, 1322/79, Rec., p. 127, punctul 9; 2 octombrie 2003, Garcia Avello, C‑148/02, Rec., p. I‑11613, punctele 31-37

Tribunalul de Primă Instanță: 8 aprilie 1992, Costacurta Gelabert/Comisia, T‑18/91, Rec., p. II‑1655, punctul 42; 13 aprilie 2000, Reichert/Parlamentul European, T‑18/98, RecFP, p. I‑A‑73 și II‑309, punctul 25; 27 septembrie 2000, Lemaître/Comisia, T‑317/99, RecFP, p. I‑A‑191 și II-867, punctul 50; 13 decembrie 2004, E/Comisia, T‑251/02, RecFP, p. I‑A‑359 și II‑1643, punctele 124 și 126