Cauzele conexate T‑101/05 și T‑111/05

BASF AG și UCB SA

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Concurență — Înțelegeri în sectorul produselor vitaminice — Clorură de colină (vitamina B4) — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European — Amenzi — Efect descurajator — Încălcări repetate — Cooperare în timpul procedurii administrative — Încălcare unică și continuă”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Caracter descurajator — Luarea în considerare a dimensiunii întreprinderii sancționate — Relevanță – Obligație de a lua în considerare probabilitatea săvârșirii unor încălcări repetate de întreprinderea sancționată și amenzile deja aplicate pentru alte activități anticoncurențiale sau într‑un stat terț — Lipsă

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A)

2.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării — Circumstanțe agravante — Încălcări repetate — Noțiune — Lipsa unui termen de prescripție — Încălcarea principiului securității juridice — Lipsă — Control jurisdicțional — Competență de fond

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

3.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Metodă de calcul definită în liniile directoare adoptate de Comisie

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

4.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Comunicarea Comisiei privind neaplicarea sau reducerea amenzilor în schimbul cooperării întreprinderilor incriminate — Caracter imperativ pentru Comisie

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

5.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate — Condiții

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 și art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, secțiunea D]

6.      Concurență — Procedură administrativă — Audieri — Lipsa procesului‑verbal și a înregistrării sonore a unei reuniuni desfășurate cu o întreprindere, în cadrul comunicării privind cooperarea — Formalități nesolicitate de întreprindere — Încălcarea principiului bunei administrări — Lipsă

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 65 lit. (c); Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 și art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

7.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Circumstanțe atenuante — Încetarea încălcării anterior intervenției Comisiei

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 și art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

8.      Concurență — Înțelegeri — Interzicere — Încălcări — Acorduri și practici concertate care pot fi considerate o încălcare unică — Noțiune

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

9.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Puterea de apreciere a Comisiei — Control jurisdicțional — Competență de fond

[art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

10.    Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Linii directoare pentru calcularea amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență — Obligație de aplicare a „lex mitior” — Lipsă

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

1.      Comisia nu încalcă Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat atunci când, în vederea aplicării majorării cuantumului inițial al amenzii, pentru a‑i asigura un efect suficient de descurajator, aceasta nu efectuează o evaluare a probabilității unor încălcări repetate din partea întreprinderii sancționate, ci se limitează să ia în considerare dimensiunea întreprinderii, acest din urmă element putând fi utilizat drept indicator al influenței pe care întreprinderea menționată a putut‑o exercita pe piață.

Astfel, caracterul real al încălcării săvârșite nu ar putea fi afectat de măsurile adoptate de întreprinderea vizată în vederea prevenirii unor încălcări repetate, adoptarea unui program de conformare neobligând Comisia să acorde o reducere a amenzii. În aceste condiții, trebuie respinsă afirmația potrivit căreia, în urma amenzilor aplicate întreprinderii respective pe o altă piață printr‑o altă decizie a Comisiei, această întreprindere nu mai are nevoie să fie descurajată. Într‑adevăr, nici aplicarea unei amenzi pentru alte activități anticoncurențiale nu afectează realitatea încălcării săvârșite și, în consecință, nu obligă Comisia să acorde o reducere în acest temei.

Situația este aceeași în ceea ce privește sancțiunile suportate în țări terțe. Într‑adevăr, obiectivul de descurajare pe care Comisia este întemeiată să îl urmărească la momentul stabilirii cuantumului unei amenzi vizează să asigure respectarea de către întreprinderi a normelor de concurență stabilite de tratat pentru desfășurarea activităților acestora în cadrul Comunității sau al Spațiului Economic European. Drept consecință, caracterul descurajator al unei amenzi aplicate pe motivul unei încălcări a normelor comunitare de concurență nu poate fi stabilit nici în funcție doar de situația particulară a întreprinderii sancționate, nici în funcție de respectarea de către aceasta a normelor de concurență stabilite în state terțe în afara Spațiului Economic European.

(a se vedea punctele 46, 47, 50, 52 și 53)

2.      Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat constituie bazele juridice relevante în temeiul cărora Comisia poate aplica amenzi întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi pentru încălcarea articolelor 81 CE și 82 CE. În temeiul acestor dispoziții, la stabilirea cuantumului amenzii se iau în considerare gravitatea și durata încălcării. Gravitatea încălcării este determinată prin referire la numeroși factori, pentru care Comisia dispune de o marjă de apreciere. Luarea în considerare a circumstanțelor agravante în momentul stabilirii amenzii este în conformitate cu sarcina Comisiei de a asigura respectarea normelor de concurență. În plus, analiza gravității încălcării săvârșite trebuie să țină cont de eventuale încălcări repetate, acestea din urmă putând justifica o majorare considerabilă a cuantumului de bază al amenzii.

Pentru recunoașterea unui caz de încălcări repetate, este suficient pentru Comisie să fie confruntată cu încălcări care intră în sfera de aplicare a aceleiași dispoziții din Tratatul CE, fără a fi necesar ca acestea să vizeze aceeași piață de produse.

Absența unui termen maxim pentru constatarea încălcărilor repetate în Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 sau în Liniile directoare adoptate de Comisie pentru calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu încalcă principiul securității juridice. Într‑adevăr, constatarea și aprecierea caracteristicilor specifice ale unor încălcări repetate fac parte din puterea de apreciere de care dispune Comisia în ceea ce privește alegerea elementelor care trebuie luate în considerare pentru stabilirea cuantumului amenzilor. În acest cadru, Comisia nu poate fi legată de un eventual termen de prescripție pentru a face o astfel de constatare. În această privință, încălcările repetate constituie un element important pe care Comisia trebuie să îl evalueze, având în vedere că luarea în considerare de aceasta are drept scop să incite întreprinderile care au manifestat o tendință de a încălca normele de concurență să își modifice comportamentul. Prin urmare, Comisia poate ține cont, în fiecare caz, de indiciile care tind să confirme o astfel de tendință, inclusiv, de exemplu, de intervalul de timp care a trecut între încălcările în cauză.

Atunci când instanța comunitară trebuie să se pronunțe asupra evaluării de către Comisie a unor încălcări repetate, exercitarea competenței sale de fond poate justifica prezentarea și luarea în considerare a unor informații complementare a căror menționare în decizie nu este impusă ca atare în temeiul obligației de motivare prevăzute la articolul 253 CE. În consecință, instanța comunitară poate lua în considerare faptul că întreprinderea vizată a participat la o încălcare, chiar dacă o astfel de circumstanță nu a fost menționată în decizia Comisiei.

(a se vedea punctele 64-67, 70 și 71)

3.      În cadrul Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, procentele corespunzătoare majorărilor sau reducerilor, reținute în temeiul circumstanțelor agravante sau atenuante, trebuie aplicate la cuantumul de bază al amenzii, stabilit în funcție de gravitatea și de durata încălcării.

(a se vedea punctul 73)

4.      Având în vedere încrederea legitimă pe care întreprinderile ce doresc să coopereze cu Comisia au putut să o dobândească din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, Comisia este obligată să se conformeze acesteia la momentul aprecierii cooperării întreprinderii în cauză, în cadrul stabilirii cuantumului amenzii impuse acesteia.

(a se vedea punctul 89)

5.      Pentru ca o întreprindere să poată beneficia de o reducere a amenzii pentru cooperarea sa în cursul procedurii administrative, comportamentul acesteia trebuie să faciliteze sarcina Comisiei constând în descoperirea și în sancționarea încălcărilor normelor de drept comunitar al concurenței. În consecință, nu constituie o cooperare ce intră în domeniul de aplicare al secțiunii D din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, care se referă în special la transmiterea de informații, de documente sau de alte elemente de probă care contribuie la confirmarea existenței încălcării săvârșite, faptul ca, în cadrul investigației unei înțelegeri de către Comisie, o întreprindere să pună la dispoziția acesteia informații referitoare la o procedură pentru încălcarea normelor de concurență inițiată într‑un stat membru terț care nu este parte la Spațiul Economic European și care nu au fost utilizate de către Comisie nici direct, nici indirect în vederea stabilirii existenței unei încălcări în acest spațiu.

Pe de altă parte, o reducere întemeiată pe această comunicare nu ar putea fi justificată decât în cazul în care s‑ar putea considera că informațiile furnizate și, mai general, comportamentul întreprinderii vizate ar demonstra o adevărată cooperare din partea sa. Astfel cum rezultă din însăși noțiunea de cooperare, astfel cum este prevăzută în textul comunicării și în special în introducerea și în secțiunea D punctul 1 din această comunicare, într‑adevăr, doar atunci când comportamentul întreprinderii vizate demonstrează un astfel de spirit de cooperare poate fi acordată o reducere pe baza comunicării respective. În consecință, nu ar putea fi considerat reflectarea acestui spirit de cooperare nici, pe de o parte, comportamentul unei întreprinderi care, deși nu a fost obligată să răspundă unei întrebări adresate de Comisie, a răspuns la aceasta în mod incomplet și înșelător, nici, pe de altă parte, comportamentul unei întreprinderi care a furnizat documente Comisiei drept răspuns la o solicitare de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17, întreprinderea acționând în această ipoteză în temeiul unei obligații legale, chiar dacă aceste informații au putut avea rolul de a stabili, împotriva întreprinderii care le a furnizat sau împotriva unei alte întreprinderi, existența unui comportament anticoncurențial.

(a se vedea punctele 90-92, 108 și 111)

6.      Nu i se poate imputa Comisiei încălcarea principiului bunei administrări drept consecință a faptului că nu a redactat un proces‑verbal sau că nu a efectuat o înregistrare sonoră a unei reuniuni desfășurate cu o întreprindere, în vederea unei cooperări care poate fi recompensată în temeiul Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, atunci când această întreprindere nu a solicitat efectiv instituției să efectueze aceste formalități.

Cu privire la aprecierea unei declarații scrise de o persoană care a participat la reuniune drept mijloc de probă privind cuprinsul reuniunii, Regulamentul de procedură al Tribunalului nu se opune prezentării de către părți a unor astfel de declarații. Totuși, aprecierea acestora este de competența Tribunalului care, dacă faptele care îi sunt prezentate sunt cruciale pentru soluționarea litigiului, poate dispune, sub formă de măsuri de cercetare judecătorească, audierea ca martor a autorului unui astfel de document.

(a se vedea punctele 96 și 97)

7.      Încetarea încălcărilor normelor de concurență încă de la primele intervenții ale Comisiei, prevăzută la punctul 3 a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, nu poate, în mod logic, să constituie o circumstanță atenuantă decât dacă există motive pentru a se presupune că întreprinderile în cauză au fost determinate să înceteze comportamentele lor anticoncurențiale prin intervențiile în cauză, cazul în care încălcarea a încetat deja anterior datei primelor intervenții ale Comisiei nefiind acoperit de această dispoziție. Această din urmă ipoteză este luată suficient în considerare la calcularea duratei perioadei de încălcare reținute.

Nici concedierea persoanelor care au avut un rol esențial în încălcare nu constituie o acțiune de natură să justifice reducerea amenzii aplicate. Într‑adevăr, este vorba despre o măsură având ca scop impunerea respectării normelor de concurență de către angajații întreprinderii, aspect care, în orice caz, constituie o obligație a acesteia din urmă și nu poate fi, așadar, privită ca fiind o circumstanță atenuantă.

(a se vedea punctele 128 și 129)

8.      Calificarea anumitor comportamente ilicite drept acțiuni constitutive ale aceleiași încălcări sau a unei pluralități de încălcări afectează, în principiu, sancțiunea care poate fi impusă, din moment ce constatarea unei pluralități de încălcări poate determina aplicarea mai multor amenzi distincte, de fiecare dată în limitele stabilite la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat. Totuși, constatarea unei pluralități de încălcări poate fi în beneficiul autorilor acestora atunci când unele dintre acestea sunt prescrise.

În această privință, noțiunea de încălcare unică se poate raporta la calificarea juridică a unui comportament anticoncurențial care constă în acorduri, în practici concertate și în decizii ale asocierilor de întreprinderi. Aceasta se poate raporta și la caracterul personal al răspunderii pentru încălcările normelor de concurență. Într‑adevăr, o întreprindere care a participat la o încălcare prin comportamente proprii, care intrau în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE și care aveau drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi de asemenea răspunzătoare, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. Acesta este cazul atunci când se stabilește că întreprinderea în cauză cunoștea comportamentele ilicite ale celorlalți participanți sau că aceasta putea în mod rezonabil să le prevadă și că era pregătită să accepte riscul ce decurge din comportamentele respective. Această concluzie își are originea într‑o concepție larg răspândită în ordinile juridice ale statelor membre în ceea ce privește imputarea răspunderii pentru încălcările săvârșite de mai mulți autori în funcție de participarea acestora la încălcare în ansamblul său. În consecință, aceasta nu este contrară principiului potrivit căruia răspunderea pentru astfel de încălcări are un caracter personal, nu neglijează analiza individuală a probelor incriminatorii și nu încalcă dreptul la apărare al întreprinderilor implicate. Astfel, un caz de încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE poate rezulta dintr‑o serie de acte sau dintr‑un comportament continuu care se înscriu într‑un „plan de ansamblu” ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. Într‑un astfel de caz, Comisia are dreptul să impute răspunderea acestor acțiuni în funcție de participarea la încălcare considerată în ansamblul său, chiar dacă se stabilește că întreprinderea vizată nu a participat direct decât la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale încălcării. De asemenea, faptul că diferitele întreprinderi au avut roluri diferite în urmărirea unui obiectiv comun nu înlătură identitatea de obiect anticoncurențial și, în consecință, și de încălcare, cu condiția ca fiecare întreprindere să fi contribuit la propriul său nivel la urmărirea obiectivului comun.

Noțiunea de obiectiv unic nu poate fi stabilită prin referirea generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare, din moment ce afectarea concurenței constituie, ca obiect sau ca efect, un element consubstanțial pentru orice comportament care intră în domeniul de aplicare al articolului 81 alineatul (1) CE. O asemenea definiție a noțiunii de obiectiv unic ar risca să priveze noțiunea de încălcare unică și continuă de o parte din sensul ei, în măsura în care aceasta ar avea drept consecință faptul că mai multe comportamente referitoare la un sector economic interzise de articolul 81 alineatul (1) CE ar trebui calificate în mod sistematic drept elemente constitutive ale unei încălcări unice. Astfel, în vederea calificării diferitelor comportamente drept încălcare unică și continuă, trebuie verificat dacă acestea prezintă o legătură de complementaritate, în sensul că fiecare dintre acestea este destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului de efecte anticoncurențiale dorite de către autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic, diferitele comportamente anticoncurențiale fiind, în consecință, „strâns legate”. În această privință, trebuie să se țină cont de orice împrejurare care poate să stabilească sau să repună în discuție legătura menționată, precum perioada de aplicare, conținutul (inclusiv metodele utilizate) și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acorduri și comportamente în cauză.

În consecință, o înțelegere mondială având ca obiect împărțirea piețelor mondiale prin retragerea producătorilor nord‑americani de pe piața europeană în schimbul retragerii producătorilor europeni de pe piața nord‑americană, pe de o parte, și o înțelegere pusă în aplicare de producătorii europeni după încetarea definitivă a înțelegerii mondiale și având ca obiect împărțirea pieței și a clienților și stabilirea prețurilor în întreg Spațiul Economic European, pe de altă parte, trebuie să fie considerate două încălcări distincte ale articolului 81 alineatul (1) CE, iar nu o încălcare unică și continuă, având în vedere lipsa punerii în aplicare concomitente a acestora, faptul că urmăresc obiective diferite și că au fost puse în aplicare prin metode distincte și în lipsa probelor care să demonstreze intenția producătorilor europeni de a adera la acordurile mondiale în vederea realizării ulterioare a împărțirii pieței Spațiului Economic European.

(a se vedea punctele 157-161, 179-181, 199-201 și 209)

9.      În ceea ce privește determinarea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, competența de fond conferită instanței comunitare de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat o împuternicește, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să elimine, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată atunci când îi este supusă aprecierii problema cuantumului acestora. În acest cadru, Liniile directoare adoptate de Comisie privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu afectează aprecierea amenzii de către instanța comunitară atunci când aceasta se pronunță în temeiul competenței menționate.

(a se vedea punctul 213)

10.    Principiul neretroactivității nu se opune aplicării liniilor directoare care au, prin ipoteză, un efect agravant în ceea ce privește nivelul amenzilor aplicate pentru încălcări săvârșite înaintea adoptării acestora, cu condiția ca politica pe care acestea o pun în aplicare să poată fi prevăzută în mod rezonabil la momentul la care au fost săvârșite încălcările. În consecință, dreptul, chiar condiționat, al Comisiei de a aplica în mod retroactiv în detrimentul persoanelor interesate normele de conduită care au drept scop producerea de efecte externe, precum liniile directoare, exclude orice obligație pentru această instituție de a aplica „lex mitior”.

(a se vedea punctele 233 și 234)