HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
28 februarie 2008(*)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a unei mărci figurative comunitare reprezentând o frunză de arțar – Motiv absolut de refuz – Marcă de servicii – Articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Articolul 6 ter din Convenția de la Paris – Elemente de drept prezentate în fața organelor OAPI și a Tribunalului”
În cauza T‑215/06,
American Clothing Associates SA, cu sediul în Evergem (Belgia), reprezentată de P. Maeyaert și N. Clarembeaux, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul A. Folliard‑Monguiral, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 4 mai 2006 (cauza R 1463/2005‑1) privind o cerere de înregistrare ca marcă comunitară a unui semn reprezentând o frunză de arțar,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea),
compus din domnul M. Vilaras (raportor), președinte, domnii F. Dehousse și D. Šváby, judecători,
grefier: doamna B. Pastor, grefier adjunct,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 august 2006,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 24 octombrie 2006,
în urma ședinței din 6 noiembrie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat, prevede:
„(1) Se respinge înregistrarea următoarelor:
[…]
(h) mărci care, în lipsa autorizației autorităților competente, trebuie respinse în temeiul articolului 6 ter din Convenția de la Paris;
[…]”
2 Articolele 1, 6, 6 ter, 6 sexies și 7 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, astfel cum a fost revizuită și modificată (Recueil des traités des Nations unies, vol. 828, nr. 11847, p. 108, denumită în continuare „Convenția de la Paris”), prevăd:
Art. 1
[…]
„2) Protecția proprietății industriale are ca obiect brevetele de invenție, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerț, mărcile de serviciu, numele comercial și indicațiile de proveniență sau denumirile de origine, precum și reprimarea concurenței neloiale.
[…]
Art. 6
1) Condițiile de depunere și de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerț vor fi stabilite în fiecare țară a uniunii [constituită din țările cărora li se aplică Convenția de la Paris] de legislația națională.
[…]
Art. 6 ter
„1) a) Țările uniunii convin să refuze sau să invalideze înregistrarea și să interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea, fără autorizația organelor competente, fie ca mărci de fabrică sau de comerț, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, a drapelelor și a altor embleme de stat ale țărilor uniunii, a semnelor și a sigiliilor oficiale de control și de garanție adoptate de către ele, precum și a oricăror imitații de blazoane.
b) Dispozițiile de sub litera a) de mai sus se aplică de asemenea stemelor, drapelelor și altor embleme, inițialelor sau denumirilor organizațiilor internaționale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe țări ale uniunii, cu excepția stemelor, a drapelelor și a altor embleme, inițiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaționale în vigoare, menite să asigure protecția lor.
c) Nicio țară a uniunii nu este obligată să aplice dispozițiile de sub litera b) de mai sus în dauna titularilor de drepturi câștigate cu bună‑credință înainte de intrarea în vigoare, în țara respectivă, a prezentei convenții. Țările uniunii nu sunt obligate să aplice aceste dispoziții atunci când folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera a) de mai sus nu este de natură să sugereze publicului existența unei legături între organizația în cauză și stemele, drapelele, emblemele, inițialele sau denumirile respective ori dacă această folosire sau înregistrare nu este în mod vădit de natură a înșela publicul cu privire la existența unei legături între cel care le folosește și organizație. […]
3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziții, țările uniunii convin să își comunice reciproc, prin intermediul biroului internațional, lista emblemelor de stat, a semnelor și a sigiliilor oficiale de control și de garanție pe care doresc sau vor dori să le pună, în măsură absolută sau în anumite limite, sub protecția prezentului articol, precum și orice modificări ulterioare ale acestei liste. Fiecare țară a uniunii va pune în timp util la dispoziția publicului listele care i‑au fost notificate.
Totuși, în ceea ce privește drapelele statelor, această notificare nu este obligatorie. [...]
Art. 6 sexies
Țările uniunii se obligă să protejeze mărcile de serviciu. Ele nu sunt obligate să prevadă înregistrarea acestor mărci.
Art. 7
Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrică sau de comerț nu poate, în nici un caz, să constituie un obstacol pentru înregistrarea mărcii. […]”
Istoricul cauzei
3 La 23 iulie 2002, reclamanta a prezentat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului nr. 40/94.
4 Marca a cărei înregistrare s‑a solicitat, compusă din imaginea unei frunze de arțar și din grupul de majuscule „rw”, amplasat sub această imagine, este reprodusă în continuare:
5 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea sunt din clasele 18, 25 și 40 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarelor descrieri:
– „Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale neincluse în alte clase; piei de animale; geamantane și valize; umbrele și bastoane; bice și articole de șelărie.” (clasa 18);
– „Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului.” (clasa 25);
– „Servicii de croitorie, taxidermie; legătorie; lucrări, tratarea și finisarea pielăriei, a pielii, a blănurilor și a materialelor textile; developarea de pelicule fotografice și imprimare de fotografii; lucrări în lemn; stoarcerea fructelor; morărit; tratarea, turnarea și finisarea de suprafețe metalice.” (clasa 40).
6 Prin Decizia din 7 octombrie 2005, examinatorul a refuzat înregistrarea mărcii solicitate pentru toate produsele și serviciile vizate în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94, întrucât respectiva marcă era susceptibilă să inducă publicului impresia că există o legătură între această marcă și Canada, din moment ce frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată este o imitație a emblemei statului canadian.
7 Această emblemă, astfel cum rezultă din comunicatul de la 1 februarie 1967 al Biroului internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) adresat statelor părți la Convenția de la Paris, precum și din baza de date a OMPI, este reprodusă în continuare:
8 La 6 decembrie 2005, reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei examinatorului în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94.
9 Prin Decizia din 4 mai 2006 (denumită în continuare „decizia atacată”), comunicată reclamantei la 29 mai 2006, Camera întâi de recurs a respins recursul reclamantei și a confirmat decizia examinatorului.
10 Pe baza elementelor evocate la punctul 7 de mai sus, camera de recurs a constatat că frunza de arțar de culoare roșie este emblema Canadei (punctul 11 din decizia atacată). Având în vedere jurisprudența [Hotărârea Tribunalului din 21 aprilie 2004, Concept/OAPI (ECA), T‑127/02, Rec., p. II‑1113, punctul 40], camera de recurs a apreciat că trebuia analizat, în speță, dacă marca solicitată conține un element care să poată fi considerat ca fiind emblema canadiană sau o imitație „de blazon” a acesteia. Existența elementului verbal „rw” în cadrul mărcii solicitate nu ar putea împiedica aplicarea articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris (punctele 12-14 din decizia atacată).
11 În această privință, camera de recurs a respins argumentul reclamantei întemeiat pe diferența de culoare dintre frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată și emblema canadiană. Întrucât în cererea de înregistrare a reclamantei nu s‑a specificat o anumită culoare, marca solicitată ar putea fi reprodusă prin orice combinație de culori, inclusiv prin culoarea roșie a emblemei canadiene (punctul 15 din decizia atacată).
12 În plus, camera de recurs a apreciat că nu există vreo diferență grafică importantă între cele două frunze de arțar. În ambele cazuri, ar fi vorba de aceeași frunză cu unsprezece crestături, în formă de stea cu cinci lobi pe un pețiol, cu o spațiere vizibil identică între crestături sau între lobi. În consecință, publicul vizat ar percepe frunza de arțar a mărcii solicitate drept o imitație heraldică a emblemei canadiene (punctul 16 din decizia atacată). Prin urmare, înregistrarea mărcii solicitate ar putea induce publicul în eroare în privința originii produselor și a serviciilor vizate de această marcă, având în vedere și varietatea largă de produse și de servicii pe care le poate oferi și promova Canada (punctul 17 din decizia atacată).
13 Potrivit camerei de recurs, pretinsa notorietate a mărcii reclamantei RIVER WOODS în Belgia nu poate repune în discuție considerentele precedente, dat fiind că dobândirea caracterului distinctiv al unei mărci prin utilizare nu s‑ar aplica în cazul vizat de articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94 (punctul 19 din decizia atacată). Camera de recurs a înlăturat și celelalte argumente ale reclamantei, care susținea că a înregistrat mai multe mărci naționale similare, inclusiv mărci canadiene, și a invocat practica decizională anterioară a OAPI în materie de mărci care conțin un drapel sau o emblemă de stat (punctele 20-22 din decizia atacată).
Concluziile părților
14 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
15 OAPI a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
16 În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă un motiv unic întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94. Tribunalul apreciază ca fiind necesară analizarea acestui motiv mai întâi cu privire la serviciile din clasa 40 vizate în cererea de înregistrare și ulterior cu privire la produsele din clasele 18 și 25 vizate în aceeași cerere.
Cu privire la serviciile din clasa 40
Argumentele părților
17 Reclamanta precizează că, deși problema aplicării articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii poate provoca unele neclarități, în expunerea argumentației sale, nu va face distincție între produsele și serviciile vizate în cererea de înregistrare în litigiu.
18 În ceea ce privește OAPI, acesta admite că, literal, articolul 6 ter din Convenția de la Paris nu se aplică decât în cazul mărcilor de fabrică sau de comerț, mai precis, nu se aplică mărcilor de produse. Prin urmare, această dispoziție nu ar obliga statele părți la Convenția de la Paris, precum și statele sau organizațiile internaționale – inclusiv Uniunea Europeană − membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, care sunt ținute să respecte articolul 6 ter, să refuze sau să invalideze înregistrarea, ca mărci de servicii sau ca elemente ale mărcilor de servicii, a semnelor care conțin sau care imită embleme de stat sau alte semne oficiale. Cu toate acestea, în opinia OAPI, statele, precum și OAPI însuși sunt în mod incontestabil libere să o facă.
19 Mai întâi, OAPI, care administrează Convenția de la Paris, ar admite în mod expres această posibilitate, astfel cum rezultă din alineatul 7) al „informații[lor] generale cu privire la articolul 6 ter din Convenția de la Paris” disponibile pe site‑ul internet al OMPI. Apoi, articolul 1 din Regulamentul nr. 40/94 s‑ar referi în mod expres la protecția „[m]ărcil[or] de produse sau de servicii”, în timp ce articolul 7 din același regulament, privind motivele absolute de refuz, nu ar face distincție între mărcile de produse și mărcile de servicii. În sfârșit, Tribunalul însuși ar fi confirmat în Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, că articolul 6 ter din Convenția de la Paris se aplică și în cazul mărcilor de servicii, din moment ce marca în discuție în acea cauză desemna atât produse din clasa 9, cât și servicii din clasa 41, iar Tribunalul nu ar fi făcut distincție între produse și servicii atunci când a concluzionat că înregistrarea acelei mărci fusese în mod corect refuzată în temeiul articolului 6 ter din Convenția de la Paris.
20 În ședință, OAPI a pledat pentru o interpretare extensivă a articolului 6 ter din Convenția de la Paris, care ar include în domeniul său de aplicare și mărcile de servicii, și aceasta întrucât, de la data adoptării articolului 6 ter din Convenția de la Paris, această ultimă categorie de mărci ar fi dobândit o importanță sporită, comparabilă cu cea a mărcilor de produse. Pe de altă parte, în opinia OAPI, OMPI recomandă o astfel de interpretare a dispoziției în discuție.
21 În memoriul în răspuns, OAPI a susținut de asemenea că, în orice caz, problema aplicării articolului 6 ter din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii nu a făcut obiectul dezbaterilor de la Tribunal din moment ce, pe de o parte, această problemă nu ar fi fost niciodată abordată în cursul procedurii în fața organelor OAPI și, pe de altă parte, în cererea sa introductivă, reclamanta nu ar fi explicat suficient teza potrivit căreia respectiva dispoziție nu s‑ar aplica în cazul mărcilor de servicii. Cu toate acestea, OAPI a admis în ședință că Tribunalul poate analiza această problemă în pofida lipsei unei argumentări specifice în acest sens din partea reclamantei, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
Aprecierea Tribunalului
22 Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, atât în fața organelor OAPI, cât și în fața Tribunalului, reclamanta a invocat, în esență, un singur motiv întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94, deoarece înregistrarea mărcii solicitate nu poate fi refuzată în temeiul articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris, întrucât marca nu este nici emblema statului canadian, nici o imitație „de blazon” a acesteia.
23 Or, problema aplicabilității articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii constituie o chestiune prealabilă, a cărei soluționare este necesară pentru a asigura o aplicare corectă a Regulamentului nr. 40/94 în raport cu motivul invocat de reclamantă. Astfel, pentru a stabili dacă marca solicitată, în măsura în care se referă la servicii, este o marcă a cărei înregistrare ar fi eventual contrară articolului 6 ter alineatul 1) litera a), trebuie să se determine dacă această dispoziție se aplică în cazul mărcilor de servicii. Dacă răspunsul este negativ, refuzul OAPI de a înregistra această marcă pentru servicii ar constitui într‑adevăr o încălcarea a articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94, astfel cum susține reclamanta, și aceasta chiar fără a mai fi nevoie să se analizeze dacă marca solicitată conține emblema de stat a Canadei sau o imitație „de blazon” a acesteia.
24 Prin urmare, problema aplicabilității articolului 6 ter din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii s‑a numărat printre elementele de drept care au făcut obiectul litigiului în fața camerei de recurs, chiar dacă reclamanta nu și‑a exprimat punctul de vedere cu privire la această problemă și chiar dacă a omis camera de recurs să se pronunțe cu privire la acest aspect [Hotărârea Tribunalului din 1 februarie 2005, SPAG/OAPI – Dann și Backer (HOOLIGAN), T‑57/03, Rec., p. II‑287, punctul 21]. În consecință, această problemă poate fi invocată pentru prima dată în fața Tribunalului (Hotărârea HOOLIGAN, citată anterior, punctul 22).
25 Din motivelele enunțate la punctul 23 de mai sus, această problemă se numără de asemenea printre elementele de drept care fac obiectul litigiului în fața Tribunalului. Astfel, trebuie subliniat că, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, cărora le revine stabilirea cadrului litigiului, instanța nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate (Ordonanța Curții din 27 septembrie 2004, UER/M6 și alții, C‑470/02 P, nepublicată în Recueil, punctul 69, și Ordonanța Curții din 13 iunie 2006, Mancini/Comisia, C‑172/05 P, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. I‑77*, punctul 41). Acesta este cazul în speță cu atât mai mult cu cât reclamanta și‑a exprimat rezerve cu privire la aplicabilitatea articolului 6 ter din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii. Astfel cum OAPI însuși a admis în ședință, această problemă face parte din sfera dezbaterilor și trebuie analizată de Tribunal, această analiză fiind necesară în vederea pronunțării asupra singurului motiv invocat de reclamantă.
26 În consecință, trebuie analizat dacă articolul 6 ter din Convenția de la Paris se aplică și în cazul mărcilor de servicii. În această privință, se impune constatarea faptului că textul acestei dispoziții se referă doar la „mărcile de fabrică sau de comerț”. Rezultă în mod clar din articolul 1 alineatul 2), din articolul 6 alineatul 1) și, în sfârșit, din articolul 6 sexies din Convenția de la Paris, că este instituită o distincție între, pe de o parte, „mărcile de fabrică sau de comerț” care, după cum rezultă din articolul 7, sunt înregistrate pentru produse și, pe de altă parte, „mărcile de serviciu”. Întrucât articolul 6 ter nu se referă decât la mărcile de fabrică sau de comerț, mai exact la mărcile de produse, trebuie concluzionat că interdicția de înregistrare și de utilizare instituită prin această dispoziție nu privește mărcile de servicii.
27 Cu toate acestea, OAPI susține că legiuitorul comunitar poate interzice înregistrarea și pentru servicii a mărcilor care au ca element o emblemă de stat, chiar dacă nu ar fi obligat să o facă în temeiul articolului 6 ter din Convenția de la Paris.
28 Or, se impune constatarea faptului că articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94 se limitează la o simplă trimitere la articolul 6 ter din Convenția de la Paris, precizând că „[s]e respinge înregistrarea […] mărcil[or] care […] trebuie respinse în temeiul articolului 6 ter din Convenția de la Paris”. Întrucât articolul 6 ter din Convenția de la Paris nu vizează mărcile de servicii, acestea din urmă nu pot constitui mărci care „trebuie respinse” în temeiul acestei dispoziții și, prin urmare, nu pot intra în sfera motivului absolut de refuz instituit de articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94. Simplul fapt invocat de OAPI că articolul 7 din Regulamentul nr. 40/94 nu introduce vreo distincție între mărcile de produse și cele de servicii nu este suficient pentru a conduce la o concluzie diferită, din moment ce această distincție este introdusă prin articolul 6 ter din Convenția de la Paris, la care face trimitere articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94.
29 Astfel, dacă legiuitorul comunitar ar fi avut intenția să interzică înregistrarea mărcilor care conțin „steme, drapele și alte embleme de stat” și pentru servicii, acesta nu s‑ar fi limitat doar să facă referire la articolul 6 ter din Convenția de la Paris, ci ar fi inserat, chiar în textul articolului 7 din Regulamentul nr. 40/94, o interdicție de înregistrare fie ca marcă comunitară, fie ca element al unei astfel de mărci, „a stemelor, a drapelelor și a altor embleme de stat […], precum și a oricăror imitații de blazoane”, fără ca astfel să se facă distincție în mod implicit, dar necesar, între mărcile de produse și mărcile de servicii numai în baza referinței la articolul 6 ter din Convenția de la Paris.
30 Considerentele precedente nu pot fi infirmate de Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, invocată de OAPI, întrucât în acea hotărâre Tribunalul nu a examinat deloc problema aplicabilității articolului 6 ter din Convenția de la Paris în cazul mărcilor de servicii, problemă care, de altfel, nu fusese invocată de părțile la acea cauză.
31 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul invocat de OAPI, potrivit căruia articolul 6 ter din Convenția de la Paris ar trebui interpretat extensiv, acesta trebuie respins. Pe de o parte, unicul document relevant al OMPI invocat de OAPI (a se vedea punctul 19 de mai sus) se limitează să arate că articolul 6 ter din Convenția de la Paris „nu obligă statele părți la Convenția de la Paris să refuze sau să invalideze înregistrarea și să interzică utilizarea emblemelor de stat sau a altor semne oficiale ca mărci de servicii sau ca elemente ale mărcilor de servicii. Statele sunt totuși libere să o facă […]”. Astfel, contrar celor susținute de OAPI, acest document nu susține nicidecum o interpretare extensivă a acestei dispoziții. Trebuie subliniat, pe de altă parte, că s‑a introdus o dispoziție distinctă în articolul 16 din Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994, tocmai pentru a extinde protecția acordată mărcilor de produse prin Convenția de la Paris la mărcile de servicii. Deși Comunitatea Europeană a semnat tratatul amintit la 30 iunie 1995, totuși nu l‑a ratificat.
32 Pe de altă parte și mai ales, se poate prezuma că legiuitorul comunitar, în momentul adoptării relativ recente a Regulamentului nr. 40/94, a fost conștient de importanța mărcilor de servicii în comerțul modern și, prin urmare, ar fi putut extinde și la această categorie de mărci protecția acordată emblemelor de stat prin articolul 6 ter din Convenția de la Paris. Or, întrucât legiuitorul nu a considerat util să extindă astfel domeniul de aplicare al dispozițiilor relevante, instanța comunitară nu are competența să se substituie acestuia și să adopte o interpretare contra legem a respectivelor dispoziții, al căror sens nu este deloc ambiguu.
33 Rezultă din cele de mai sus că, prin faptul că a respins înregistrarea mărcii solicitate pentru serviciile din clasa 40, decizia atacată a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94 și trebuie anulată.
Cu privire la produsele din clasele 18 și 25
Argumentele părților
34 Cu titlu introductiv, reclamanta amintește jurisprudența Tribunalului referitoare la interpretarea articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris (Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 39) și concluzionează că înregistrarea unei mărci nu poate fi refuzată în temeiul acestei dispoziții dacă, la fel ca și marca solicitată, aceasta nu aduce atingere dreptului statului de a exercita controlul asupra utilizării simbolurilor suveranității sale și dacă nu poate induce publicul în eroare în privința originii produselor și a serviciilor pe care aceasta va fi aplicată.
35 În primul rând, reclamanta susține că în mod greșit camera de recurs a înlăturat ca fiind lipsită de relevanță prezența elementului verbal „rw” în cadrul mărcii solicitate. În opinia reclamantei, trebuie avute întotdeauna în vedere percepția consumatorului mediu și, mai ales, impresia de ansamblu produsă de marcă asupra acestuia (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 16 septembrie 2004, Nichols, C‑404/02, Rec., p. I‑8499, punctul 35; a se vedea și Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 64). În plus, în mod normal, consumatorul mediu percepe o marcă ca pe un tot (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1997, SABEL, C‑251/95, Rec., p. I‑6191, punctul 23).
36 În speță, elementul verbal „rw”, abrevierea mărcii principale a reclamantei RIVER WOODS, ar forma un tot împreună cu elementul figurativ al mărcii solicitate. De altfel, ar trebui să se țină cont de modul în care această marcă ar fi percepută de consumatorul mediu în condiții normale de utilizare. În cererea sa introductivă, reclamanta reproduce imagini care, în opinia sa, creează o impresie în privința unei astfel de percepții. Luarea în considerare a impresiei de ansamblu a mărcii solicitate, astfel cum este percepută în condiții normale de utilizare, ar exclude orice posibilitate de aplicare în prezenta cauză a articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94.
37 În al doilea rând, reclamanta susține că a apreciat în mod greșit camera de recurs, la punctul 16 din decizia atacată, și faptul că, referitor la frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată, „publicul vizat poate avea impresia că este vorba de o imitație heraldică a emblemei canadiene”.
38 Reclamanta amintește că protecția acordată emblemelor de stat prin articolul 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris vizează similitudinile dintr‑un domeniu bine determinat, și anume imitațiile „de blazoane”. Reclamanta subliniază în acest sens că „[a]ceastă precizare reduce efectiv domeniul de aplicare al imitației interzise în raport cu ceea ce este considerat în mod normal inacceptabil în dreptul mărcilor. În cazul emblemelor de stat care conțin frecvent simboluri comune, precum un leu, o acvilă sau un soare, imitațiile nu sunt interzise decât dacă privesc caracteristicile heraldice ale semnului statului avut în vedere. În consecință, simbolul ca atare rămâne spre liberă utilizare și poate fi folosit în compunerea mărcilor de fabrică sau de comerț” (lucrările conferinței de revizuire de la Haga din 1925, p. 245). Reclamanta face trimitere și la consultările conferinței de la Lisabona, desfășurată în 1958 în scopul revizuirii Convenției de la Paris, cu privire la aspectul dacă limitarea protecției acordate prin articolul 6 ter alineatul 1) litera a) la imitațiile „de blazoane” trebuie abandonată (lucrările conferinței de la Lisabona, p. 129, 131, 139 și 140).
39 În plus, reclamanta precizează că, în afara unor circumstanțe excepționale, articolul 6 ter din Convenția de la Paris nu urmărește protejarea unei embleme dincolo de funcția sa de emblemă. Or, la fel ca mărcile sau ca orice alt semn distinctiv, o emblemă poate avea caracter mai mult sau mai puțin uzual. În opinia reclamantei, această împrejurare are efecte asupra protecției acordate emblemei în discuție prin articolul 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris. O emblemă care are caracter mai curând uzual și care nu conține decât un număr redus de caracteristici heraldice pronunțate ar beneficia, așadar, de o protecție extrem de limitată.
40 În speță, guvernul canadian ar fi notificat OMPI, ca emblemă de stat, aceeași frunză de arțar de culoare roșie, care apare pe drapelul național canadian. În opinia reclamantei, culoarea roșie a acestei frunze este un element de o importanță capitală, după cum ar demonstra‑o, în primul rând, mențiunea de la rubrica „tipul” de înscriere a acestei embleme în baza de date a OMPI, potrivit căreia emblema în discuție are o „culoare”, în al doilea rând, reprezentarea grafică a aceleiași embleme care există în această bază de date și, în al treilea rând, împrejurarea că nuanța de roșu utilizată ar fi una specifică, și nu una corespunzătoare unei culori des folosite în cazul unei frunze de arțar. Acest ultim element ar distinge emblema canadiană de reprezentarea care apare în mod normal în memorie atunci când ne gândim la frunza de arțar.
41 În opinia reclamantei, este explicabil faptul că articolul 6 ter din Convenția de la Paris nu urmărește să permită instituirea monopolului asupra reprezentării obișnuite a unei frunze de arțar de către Canada, cu atât mai mult cu cât acest arbore nu crește doar în această țară. Or, marca solicitată nu ar conține decât o reprezentare obișnuită a unei frunze de arțar de culoare neagră. Pe de altă parte, făcând o comparație din punct de vedere grafic cu emblema canadiană, frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată ar fi diferită în ceea ce privește dimensiunea pețiolului. În sfârșit, în percepția consumatorului mediu care urmează să se confrunte cu marca solicitată în condiții normale de utilizare, frunza de arțar care se regăsește în această marcă ar forma un tot împreună cu elementul verbal distinctiv și dominant „rw” și nu ar prezenta trăsături heraldice.
42 În aceste condiții, ar fi imposibil să se aprecieze marca solicitată ca fiind o imitație „de blazon” a emblemei canadiene. Astfel, înregistrarea acestei mărci nu ar aduce atingere nici emblemei canadiene înseși, nici controlului asupra utilizării respectivei embleme de către statul canadian.
43 În al treilea rând, reclamanta contestă concluzia din decizia atacată (punctul 17), potrivit căreia înregistrarea mărcii solicitate ar putea induce în eroare publicul în privința originii produselor și a serviciilor pe care această marcă le va desemna.
44 Reclamanta arată că, pentru a aprecia existența riscului de a săvârși o eroare cu privire la originea produselor sau a serviciilor vizate de marca solicitată, trebuie avute în vedere, pe de o parte, percepția consumatorului mediu și, pe de altă parte, produsele sau serviciile în discuție. Ar fi necesar ca, pe de altă parte, legătura pe care marca solicitată o sugerează eventual între produsele sau serviciile vizate de aceasta și o țară să fie atât de directă și de concretă, încât să îl inducă pe consumatorul mediu în eroare [a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 2005, Deutsche Post EURO EXPRESS/OAPI (EUROPREMIUM), T‑334/03, Rec., p. II‑65, punctele 24, 25 și 41].
45 Or, în speță, marca solicitată, luată ca întreg, nu ar putea induce în eroare consumatorul mediu. Referirea existentă în decizia atacată cu privire la varietatea largă de produse și de servicii pe care le poate oferi și promova Canada, una dintre cele mai mari economii mondiale, nu ar fi convingătoare, din moment ce astfel de considerente ar fi valabile și în cazul multor altor țări. Existența unei legături suficient de concrete și de directe între produsele și serviciile vizate de marca solicitată și țara în discuție, mai exact Canada, nu ar fi fost demonstrată în speță.
46 Dimpotrivă, confruntat cu marca solicitată, consumatorul ar percepe, prin raportare la produsele sau la serviciile vizate de această marcă, un element verbal care ar forma un tot împreună cu un element decorativ fantezist, care are cel mult o conotație geografică neînsemnată. Această conotație ar fi mult mai puțin aparentă decât în cazul altor mărci, cum ar fi, spre exemplu, în cazul mărcii Mont Blanc înregistrate pentru stilouri sau pentru cremă. Astfel, în aceste ultime situații, consumatorul nu ar percepe nicio legătură între originea stiloului sau a cremei avute în vedere și regiunea Mont Blanc. De altfel, utilizarea în sectorul vestimentar a semnelor de același fel cu cel al mărcii solicitate ar fi frecventă.
47 În al patrulea rând, reclamanta susține că în mod greșit camera de recurs a înlăturat ca fiind lipsită de relevanță în speță examinarea notorietății mărcii reclamantei RIVER WOODS și a utilizării de către aceasta a mărcilor derivate, precum marca solicitată.
48 În fapt, reclamanta invocă mai multe înscrisuri anexate la cererea introductivă, care demonstrează, în opinia sa, că a utilizat deja extensiv aceste mărci derivate, în special marca solicitată, și că, în plus, marca sa RIVER WOODS este una dintre mărcile notorii în Belgia.
49 În drept, reclamanta precizează că argumentul său invocat în fața camerei de recurs nu s‑ar referi la dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare. Reclamanta admite că o astfel de apreciere ar fi inoportună ținând seama de conținutul articolului 6 ter din Convenția de la Paris.
50 Cu toate acestea, reclamanta apreciază că, din cauza utilizării intensive a acestor mărci derivate și a notorietății mărcii sale RIVER WOODS, consumatorul care se va confrunta cu marca solicitată nu va crede în niciun caz că produsele sau serviciile vizate de această marcă provin din Canada sau că beneficiază de vreo recunoaștere oficială din partea acestui stat. Prin urmare, utilizarea și notorietatea sus‑menționate ar reprezenta o împrejurare relevantă în aprecierea motivului absolut de refuz menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94 și la articolul 6 ter din Convenția de la Paris, și aceasta cu atât mai mult cu cât nicio organizație internațională nu ar fi formulat obiecții cu privire la utilizarea mărcii RIVER WOODS sau a altor mărci derivate ale reclamantei.
51 În ultimul rând, reclamanta susține că nu au fost suficient luate în considerare de către camera de recurs diverse alte mărci naționale și comunitare anterioare, conținând un drapel sau o emblemă de stat și invocate de reclamantă în fața OAPI. Desigur, fiecare marcă ar trebui apreciată în funcție de caracteristicile proprii, și nu pe baza unei practici anterioare a OAPI sau pe baza unei înregistrări anterioare din alte țări europene sau nu. Cu toate acestea, astfel de elemente ar putea constitui indicații relevante în ceea ce privește posibilitatea de a înregistra un semn ca marcă comunitară.
52 Acesta ar fi mai cu atât mai mult cazul atunci când celelalte înregistrări invocate ilustrează aplicarea unor dispoziții din tratatele internaționale, precum cele din Convenția de la Paris, sau practica din țara de origine a emblemei vizate. Această țară ar fi cea mai indicată pentru definirea întinderii protecției propriei embleme și, în plus, ar fi autoarea notificării calității de emblemă vizată de articolul 6 ter din Convenția de la Paris. Prin urmare, o concepție mai exigentă asupra protecției acordate emblemei naționale în afara respectivei țări decât în interiorul acesteia ar fi dificil de justificat. Astfel, întrucât, în speță, OAPI ar reprezenta oarecum Canada, ar fi obligat să ia în considerare practica din Canada în materie de protecție a emblemei vizate.
53 În această privință, reclamanta subliniază că a solicitat înregistrarea ca marcă canadiană a unei mărci identice cu marca solicitată, cu privire la care nu s‑a formulat opoziție pe baza motivului absolut de refuz, dar la care a renunțat ulterior din alte motive. Pentru a accepta înregistrarea mărcii în discuție, oficiul canadian pentru mărci ar fi solicitat numai ca reclamanta să accepte următorul text de renunțare (disclaimer text): „[s]e renunță la dreptul de utilizare exclusivă a reprezentării frunzei de arțar cu unsprezece crestături în afara sferei de acoperire a mărcii”. Această poziție a oficiului canadian pentru mărci ar reflecta exclusiv principiul potrivit căruia „impresia de ansamblu” a mărcii și „percepția ca pe un tot” sunt cele care ar trebui luate în considerare.
54 Pe de altă parte, reclamanta ar fi înregistrat la oficiul canadian pentru mărci alte două mărci, ambele conținând o frunză de arțar, care, în primul caz, era acoperită cu un motiv inspirat din drapelul Statelor Unite ale Americii și, în al doilea caz, avea în interior grupul de litere „rw”. Aceste înregistrări ar fi fost precedate de o renunțare formulată în aceiași termeni precum cea evocată la punctul precedent. Atât cele din urmă două mărci, cât și o marcă identică cu marca solicitată ar fi făcut de asemenea obiectul unei înregistrări în Statele Unite ale Americii.
55 Cu toate acestea, OAPI nu ar fi condiționat înregistrarea mărcii solicitate de acceptarea unei renunțări similare de către reclamantă, deși ar fi trebuit să prevadă o astfel de posibilitate, fiind vorba de mărci conținând elemente împrumutate de la emblemele și de la simbolurile unui stat susceptibile să creeze dubii cu privire la întinderea protecției lor.
56 Reclamanta mai arată că OAPI însuși i‑a înregistrat alte mărci care, în lumina deciziei atacate, ar fi putut fi refuzate. În această privință, reclamanta reproduce în cererea sa introductivă trei dintre mărcile comunitare deținute. Cea dintâi, înregistrată sub nr. 2793479, conține o frunză de arțar având în interior grupul de litere „rw”. Cea de a doua, înregistrată sub nr. 2788115, conține în special o frunză de arțar pe care este aplicat un motiv ce reia modelul drapelului Statelor Unite ale Americii. Cea de a treia conține, printre alte elemente, un drapel asemănător celui al Statelor Unite ale Americii. Pe de altă parte, reclamanta evidențiază că atât marca solicitată, cât și cele trei mărci menționate au fost deja acceptate de Oficiul Benelux din domeniul proprietății intelectuale, precum și de alte oficii naționale pentru mărci.
57 În sfârșit, reclamanta menționează că refuzul OAPI de a înregistra marca solicitată nu este consecvent cu practica acestuia în materie de mărci conținând reprezentarea unei frunze de arțar sau a unei alte embleme de stat. Reclamanta reproduce în cererea sa introductivă 29 de semne conținând o frunză de arțar sau drapele și alte embleme de stat și furnizează dovada că toate aceste semne au fost înregistrate ca mărci comunitare.
58 OAPI contestă argumentele reclamantei.
Aprecierea Tribunalului
59 Articolul 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris are ca scop să împiedice înregistrarea și utilizarea mărcilor de fabrică sau de comerț care ar fi identice cu emblemele de stat sau care ar prezenta anumite similitudini cu acestea (Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 39). Emblemele de stat sunt protejate nu doar împotriva înregistrării și a utilizării mărcilor care le sunt identice sau le încorporează, ci și împotriva inserării în cadrul acestor mărci a oricăror imitații „de blazon” ale emblemelor (Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 40).
60 Prin urmare, în speță, faptul că marca solicitată conține și elementul verbal „rw” nu înlătură în sine aplicarea respectivului articol, contrar celor pretinse de reclamantă (a se vedea în acest sens Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 41).
61 În acest context, reclamanta face în mod greșit trimitere la Hotărârea Nichols, punctul 35 de mai sus (punctul 35). Trebuie constatat de la început că punctul 35 din acea hotărâre invocat de reclamantă este total irelevant. În orice caz, trebuie subliniat că acea hotărâre privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92). Este vorba de o dispoziție al cărei mod de redactare este similar cu cel al articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 40/94, care prevede că sunt refuzate înregistrării ca mărci comunitare, pe de o parte, semnele neconforme cu articolul 4 din același regulament, respectiv cele care nu pot constitui o marcă comunitară, și, pe de altă parte, mărcile fără caracter distinctiv.
62 Or, indiferent de eroarea de citare a reclamantei, rezultă cu certitudine din jurisprudența constantă că, în ceea ce privește o marcă complexă, un eventual caracter distinctiv poate fi examinat, în parte, pentru fiecare dintre termenii sau dintre elementele sale componente, luate separat, însă acesta trebuie să se întemeieze, în orice caz, pe percepția de ansamblu a publicului relevant asupra acestei mărci, și nu pe prezumția că elementele care, în mod separat, nu au caracter distinctiv nu pot avea un astfel de caracter după combinarea lor. Astfel, simpla împrejurare că fiecare dintre aceste elemente, luat separat, este lipsit de caracter distinctiv nu exclude posibilitatea ca rezultatul combinării acestora să poată avea un astfel de caracter (a se vedea Hotărârea Curții din 15 septembrie 2005, BioID/OAPI, C‑37/03 P, Rec., p. I‑7975, punctul 29 și jurisprudența citată).
63 Rezultă, așadar, din această jurisprudență că simplul fapt că un element al unei mărci complexe este lipsit de caracter distinctiv nu împiedică înregistrarea mărcii în discuție ca marcă comunitară dacă aceasta, percepută în ansamblu, are un astfel de caracter.
64 În schimb, situația nu este aceeași în ceea ce privește motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94, care face trimitere la articolul 6 ter din Convenția de la Paris. Astfel, această ultimă dispoziție interzice nu doar înregistrarea mărcilor care constau numai într‑o emblemă de stat sau într‑o imitație „de blazon” a acesteia, ci și înregistrarea sau utilizarea unei embleme de stat ori a unei imitații „de blazon” a unei astfel de embleme ca element al unei mărci complexe.
65 Prin urmare, pentru a aprecia o marcă complexă din perspectiva acestei dispoziții, trebuie avut în vedere fiecare dintre elementele respectivei mărci, fiind suficient ca unul dintre ele să reprezinte o emblemă de stat sau o imitație „de blazon” a acesteia pentru a împiedica înregistrarea mărcii vizate, indiferent de percepția sa de ansamblu.
66 Trimiterea făcută de reclamantă la Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus (punctul 64), este de asemenea eronată. Pe de o parte, la punctul 64 din acea hotărâre, Tribunalul s‑a limitat să amintească considerentele deciziei camerei de recurs care a făcut obiectul acelei cauze. Pe de altă parte, același punct se regăsește în acea parte a hotărârii în care sunt expuse aprecierile privind excepția instituită prin articolul 6 ter alineatul 1) litera c) din Convenția de la Paris și privește în special percepția publicului relevant referitoare la existența unei legături între titularul mărcii solicitate și organizația internațională a cărei emblemă apare în această marcă. Așadar, nu se poate interpreta acest punct din Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, în favoarea înregistrării ca marcă comunitară a unei mărci care, pe lângă emblema unui stat sau a unei organizații internaționale, conține și alte elemente. Astfel, această teză a fost respinsă în mod explicit prin Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus (a se vedea punctul 59 de mai sus).
67 Prin urmare, trebuie examinat, în speță, dacă frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată ar fi percepută ca emblema statului canadian sau ca o imitație „de blazon” a acesteia. Reclamanta susține că situația nu este aceasta, invocând, pe de o parte, diferența de culoare dintre frunza de arțar a mărcii solicitate și cea care constituie emblema statului canadian și, pe de altă parte, diferențe grafice dintre aceste două frunze la nivelul pețiolului.
68 Or, în ceea ce privește diferența de culoare, dat fiind că cererea de înregistrare nu menționează culorile mărcii solicitate, aceasta ar putea fi redată prin orice combinație de culori și implicit și printr‑o frunză de arțar de culoare roșie. Prin urmare, faptul că frunza de arțar a emblemei canadiene este de culoare roșie nu are importanță în cazul din speță (a se vedea în acest sens Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 45). Pe de altă parte, trebuie precizat că emblema canadiană poate apărea în reproduceri, la fel ca frunza de arțar care se regăsește în marca solicitată, în negru și alb (a se vedea în acest sens Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 46).
69 Rezultă că la punctul 15 din decizia atacată s‑a respins în mod întemeiat argumentul reclamantei bazat pe diferența de culoare dintre cele două frunze de arțar.
70 În ceea ce privește diferențele grafice dintre cele două frunze la nivelul pețiolului, pentru a se stabili dacă o marcă încalcă sau nu dispozițiile articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris, trebuie să se efectueze o comparare „de blazoane” între această marcă și emblema de stat vizată.
71 În această privință, trebuie subliniat că stemele și alte embleme heraldice sunt redate plecând de la o descriere relativ simplă, cuprinzând indicații care privesc aranjamentul și culoarea fondului, precum și enumerarea diferitelor elemente (cum ar fi un leu, o acvilă, o floare etc.) care constituie emblema, menționându‑se culorile și poziția lor în cadrul emblemei. În schimb, această descriere heraldică nu cuprinde indicații detaliate privind desenul emblemei și elementele speciale care o alcătuiesc, astfel încât mai multe interpretări artistice ale uneia și aceleiași embleme sunt posibile plecând de la aceeași descriere heraldică. Deși fiecare dintre aceste interpretări poate conține diferențe de detaliu în comparație cu celelalte, nu este mai puțin adevărat că acestea vor fi toate imitații „de blazon” a emblemei vizate.
72 În consecință, în cadrul comparării „de blazoane” în sensul articolului 6 ter din Convenția de la Paris, trebuie făcută referire la descrierea heraldică a emblemei vizate, și nu la o eventuală descriere geometrică a aceleiași embleme, care, prin natura sa, ar fi mult mai detaliată (Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 44).
73 În speță, Canada a notificat biroului internațional al OMPI o reproducere a frunzei de arțar care constituie emblema sa de stat (a se vedea punctul 7 de mai sus), neînsoțită de vreo descriere. Or, este evident că o descriere heraldică a acestei embleme ar cuprinde exclusiv mențiunea că este vorba de o frunză de arțar de culoare roșie, fără alte precizări referitoare la desenul său particular, astfel de precizări nefiind necesare sau curente pentru o descriere heraldică.
74 O comparație între frunza de arțar notificată ca emblemă de stat a Canadei și marca solicitată dezvăluie, desigur, câteva diferențe de desen la nivelul pețiolului celor două frunze, cele două cavități de o parte și de alta a pețiolului frunzei fiind mai adânci în cazul frunzei de arțar a emblemei canadiene. Cu toate acestea, un detaliu precum cel al adâncimii exacte a acestor cavități nu ar apărea niciodată într‑o descriere heraldică a emblemei în discuție, ci, dacă este cazul, într‑o descriere geometrică mult mai detaliată, care este, cu toate acestea, irelevantă în compararea „de blazoane”.
75 Rezultă că în mod întemeiat camera de recurs a concluzionat la punctul 16 din decizia atacată că, în pofida „ușoarei diferențe dintre dimensiunea pețiolurilor” celor două frunze, „publicul interesat din Comunitate va percepe [marca solicitată] esențialmente drept o imitație a emblemei canadiene”. Astfel, deși acest public nu este definit în decizia atacată, nu poate fi vorba decât de publicul larg căruia îi sunt adresate articolele de consum curent vizate de marca solicitată. Or, acest public, constituit din consumatorii medii care, potrivit jurisprudenței [Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2005, Citicorp/OAPI (LIVE RICHLY), T‑320/03, Rec., p. II‑3411, punctul 69], sunt prezumați a fi normal informați și suficient de atenți și de avizați, nu acordă o atenție specială detaliilor unor embleme și ale unor mărci precum, în cazul acesta, diferența de dimensiune a pețiolului celor două frunze de arțar în discuție.
76 Reclamanta contestă și concluzia de la punctul 17 din decizia atacată, potrivit căreia „înregistrarea mărcii solicitate ar putea induce publicul în eroare în privința originii produselor și a serviciilor cărora le va fi aplicată această marcă”.
77 Or, trebuie subliniat în acest sens că aplicarea articolului 6 ter alineatul 1 litera a) din Convenția de la Paris nu este condiționată de posibilitatea pentru publicul vizat de a fi în eroare cu privire la originea produselor desemnate de marca solicitată sau la existența unei legături între titularul acestei mărci și statul a cărui emblemă se regăsește în respectiva marcă.
78 Astfel, articolul 6 ter alineatul 1) litera c) teza a doua care se referă la o astfel de legătură nu privește decât emblemele și alte semne ale organizațiilor internaționale interguvernamentale menționate la același alineat la litera b), și nu emblemele și alte semne de stat menționate la același alineat la litera a). „[A]ceste dispoziții”, de care amintește articolul 6 ter alineatul 1) litera c) teza a doua, sunt, în mod evident, dispozițiile evocate la același alineat 1) litera c) prima teză, respectiv „dispozițiile de sub litera b)” referitoare la emblemele organizațiilor internaționale. Această interpretare se confirmă prin trimiterile făcute în două rânduri la „organizația” în cauză în cuprinsul aceluiași alineat 1) litera c) a doua teză.
79 În ceea ce privește referirea la „înregistrarea prevăzută sub litera a) de mai sus” de la articolul 6 ter alineatul 1) litera c) a doua teză, aceasta urmărește doar să precizeze faptul că este vizată de dispozițiile alineatului 1) litera c) numai înregistrarea sau utilizarea, „fie ca mărci de fabrică sau de comerț, fie ca elemente ale acestor mărci”, a emblemelor organizațiilor menționate la litera b), „precum și a oricăror imitații de blazoane”. În schimb, această unică referire nu poate fi interpretată astfel încât domeniul de aplicare al excepției prevăzute la litera c) să fie extins și la emblemele de stat, o astfel de extindere fiind în contradicție cu restul textului acestei din urmă dispoziții.
80 Rezultă din cele de mai sus că punctele 17 și 18 din decizia atacată referitoare la posibilitatea ca publicul vizat să stabilească o legătură între reclamantă și Canada nu au efect asupra dispozitivului acestei decizii, acest dispozitiv fiind întemeiat în mod corect pe considerentele de la punctele 14-16 din decizia atacată, potrivit cărora marca solicitată conține o imitație „de blazon” a emblemei statului canadian. Prin urmare, trebuie respins ca lipsit de efect argumentul reclamantei întemeiat pe caracterul eronat al concluziei camerei de recurs de la punctul 17 din decizia atacată.
81 Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul privind omisiunea luării în considerare a pretinsei notorietăți a mărcii reclamantei RIVER WOODS. Astfel, rezultă din explicațiile prezentate de reclamantă în această privință la Tribunal (a se vedea punctul 50 de mai sus) că a invocat această pretinsă notorietate ca opoziție la teza potrivit căreia publicul relevant, atunci când se va confrunta cu marca solicitată, va stabili o legătură între reclamantă și Canada. Or, după cum tocmai s‑a menționat, existența unei astfel de legături, presupunând că ar fi stabilită, este irelevantă în prezenta cauză.
82 În sfârșit, sunt de asemenea irelevante argumentele reclamantei întemeiate pe pretinsele înregistrări ale celorlalte mărci naționale sau comunitare, identice sau comparabile cu marca solicitată ori, mai general, care conțin reproduceri ale drapelelor sau ale altor embleme de stat.
83 Astfel, în ceea ce privește practica OAPI însuși, trebuie subliniat că deciziile privind înregistrarea unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în temeiul Regulamentului nr. 40/94 sunt emise în temeiul competențelor reglementate, și nu al vreunei puteri discreționare. Ca urmare, caracterul înregistrabil al unui semn ca marcă comunitară nu poate fi evaluat decât pe baza acestui regulament, astfel cum este acesta interpretat de către instanța comunitară, și nu pe baza unei practici anterioare a camerelor de recurs (a se vedea Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 71 și jurisprudența citată).
84 În ceea ce privește înregistrările naționale anterioare, trebuie amintit că regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom, constituit dintr‑un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național. În consecință, caracterul înregistrabil al unui semn ca marcă comunitară nu trebuie apreciat decât în temeiul reglementării comunitare relevante. Prin urmare, OAPI și, după caz, instanța comunitară nu sunt ținute de o decizie intervenită la nivelul unui stat membru, respectiv a unei țări terțe, prin care se recunoaște caracterul înregistrabil al aceluiași semn ca marcă națională. Înregistrările efectuate deja în statele membre reprezintă doar elemente care, fără a avea caracter determinant, pot fi doar luate în considerare în scopul înregistrării unei mărci comunitare. Aceleași considerente se aplică a fortiori în cazul înregistrării altor mărci decât cea solicitată în speță (a se vedea Hotărârea ECA, punctul 10 de mai sus, punctul 70 și jurisprudența citată).
85 În ceea ce privește în special practica aparent mai restrictivă a oficiului canadian pentru mărci, se impune constatarea faptului că reclamanta nici nu a dovedit, nici nu a afirmat în mod neechivoc faptul că a beneficiat de o autorizare din partea autorităților competente canadiene care să îi permită înregistrarea mărcii solicitate. Împrejurarea invocată că reclamanta ar fi depus în Canada o cerere de înregistrare a unei mărci identice cu marca solicitată, care ulterior ar fi fost retrasă din motive independente de articolul 6 ter din Convenția de la Paris, nu demonstrează nicicum existența unei astfel de permisiuni. În lipsa unei înregistrări definitive a mărcii solicitate în Canada, nu este deloc cert că autoritățile canadiene nu ar fi invocat, într‑o etapă ulterioară a procedurii de înregistrare, o obiecție cu privire la prezența în cadrul mărcii solicitate a aceleiași frunze de arțar precum cea care constituie emblema statului canadian.
86 Rezultă din cele de mai sus că, prin refuzul înregistrării mărcii solicitate pentru produsele din clasele 18 și 25, camera de recurs nu a încălcat dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 40/94 și ale articolului 6 ter alineatul 1) litera a) din Convenția de la Paris. În consecință, acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată în măsura în care se contestă refuzul înregistrării mărcii solicitate pentru produsele din cele două clase.
Cu privire la cheltuielile de judecată
87 În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul articolului 87 alineatul (3), Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli dacă părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere sau pentru motive excepționale.
88 În speță, atât reclamanta, cât și OAPI au căzut în pretenții în parte. În aceste condiții, trebuie să se dispună ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 4 mai 2006 (cauza R 1463/2005‑1), în măsura în care aceasta vizează înregistrarea mărcii solicitate pentru serviciile din clasa 40 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, care corespund următoarei descrieri: „Servicii de croitorie, taxidermie; legătorie; lucrări, tratarea și finisarea pielăriei, a pielii, a blănurilor și a materialelor textile; developarea de pelicule fotografice și imprimare de fotografii; lucrări în lemn; stoarcerea fructelor; morărit; tratarea, turnarea și finisarea de suprafețe metalice”.
2) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
3) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 februarie 2008.