Cauzele T‑394/08, T‑408/08, T‑453/08 și T‑454/08
Regione autonoma della Sardegna (Italia) și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Ajutoare de stat — Ajutoare în favoarea industriei hoteliere în regiunea Sardinia — Decizie prin care ajutoarele sunt declarate în parte compatibile și în parte incompatibile cu piața comună și prin care se dispune recuperarea lor — Ajutoare noi — Obligația de motivare — Protecția încrederii legitime — Efect de stimulare — Norma de minimis”
Sumarul hotărârii
1. Procedură — Intervenție — Motive diferite de cele ale părții principale susținute — Admisibilitate — Condiție — Legătura cu obiectul litigiului
[Statutul Curții de Justiție, art. 40 alin. (4); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 116 alin. (4)]
2. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE — Decizie fondată pe fapte incomplete sau pe o calificare juridică eronată a acestor fapte
[art. 88 alin. (2) CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 6 alin. (1) și art. 7]
3. Acțiune în anulare — Acte supuse căilor de atac — Acte care produc efecte juridice obligatorii — Decizie a Comisiei de închidere a procedurii oficiale de investigare a ajutoarelor de stat, prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE
[art. 88 alin. (2) CE și art. 230 CE]
4. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Examinare globală a unei scheme de ajutor — Admisibilitate — Consecință
[art. 87 CE și art. 88 alin. (3) CE]
5. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Deschidere a unei proceduri oficiale de investigare — Termen maxim de două luni — Inaplicabilitate în cazul unui ajutor care nu a fost notificat — Deținerea de către Comisie a unor informații care privesc un ajutor pretins ilegal — Examinare fără întârziere — Întindere
[art. 87 CE și 88 CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 10 alin. (1)]
6. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Obligația de a duce la bun sfârșit într‑un termen rezonabil examinarea preliminară inițiată ca urmare a unei plângeri
(art. 87 CE și 88 CE)
7. Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat
(art. 87 CE, 88 CE și 253 CE)
8. Ajutoare acordate de state — Procedură administrativă — Compatibilitatea ajutorului cu piața comună — Sarcina probei care revine persoanei care a acordat ajutorul și potențialului beneficiar al ajutorului
[art. 88 alin.( 2) CE]
9. Ajutoare acordate de state — Proiecte de ajutoare — Punere în aplicare fără notificarea prealabilă a Comisiei — Decizie a Comisiei prin care se dispune restituirea ajutorului — Obligația de motivare — Conținut
[art. 88 alin. (3) CE și art. 253 CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 14 alin. (1)]
10. Ajutoare acordate de state — Ajutoare existente și ajutoare noi — Măsură de modificare a unei scheme de ajutoare existente — Calificare drept ajutoare noi — Criterii — Apreciere
[art. 87 CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (b) și (c)]
11. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună — Putere de apreciere
(art. 87 CE și 88 CE)
12. Excepție de nelegalitate — Întindere — Acte a căror ilegalitate poate fi invocată — Orientări ale Comisiei privind ajutoarele de stat regionale — Includere — Condiții
[art. 87 alin. (3) lit. (a) și (c) CE, art. 230 CE și 241 CE; Comunicarea 98/C 74/06 a Comisiei)
13. Ajutoare acordate de state — Interzicere — Derogări — Ajutoare de stat regionale — Criterii
[art. 87 CE și 88 CE; Comunicarea 98/C 74/06 a Comisiei, punctul 4.2]
14. Ajutoare acordate de state — Procedură administrativă — Compatibilitatea ajutorului cu piața comună — Sarcina probei care revine persoanei care a acordat ajutorul și potențialului beneficiar al ajutorului
[art. 88 alin. (2) CE]
15. Ajutoare acordate de state — Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună — Încredere legitimă eventuală din partea persoanelor interesate — Protecție — Condiții și limite
(art. 88 CE)
16. Ajutoare acordate de state — Examinarea de către Comisie — Ajutoare de importanță minoră — Fracționarea unui ajutor care depășește plafonul aplicabil pentru a face să beneficieze o parte a acestuia de norma de minimis — Inadmisibilitate
[art. 88 alin. (3) CE; Regulamentul nr. 69/2001 al Comisiei, art. 2 alin. (1) și (2), și Regulamentul nr. 1998/2006 al Comisiei, art. 2 alin.( 2) al doilea paragraf]
1. Articolul 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție și articolul 116 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului conferă intervenientului dreptul de a invoca în mod autonom nu numai argumente, ci și motive, cu condiția ca acestea să fie prezentate în susținerea concluziilor uneia dintre părțile principale și să nu fie cu totul diferite față de considerațiile aflate la baza litigiului, în forma în care acesta a luat naștere între reclamant și pârât, ceea ce ar avea drept rezultat modificarea obiectului acestuia.
Pentru a decide cu privire la admisibilitatea motivelor invocate de un intervenient, revine Tribunalului, așadar, sarcina de a verifica faptul că aceste motive se referă la obiectul litigiului astfel cum a fost definit de părțile principale.
(a se vedea punctele 42 și 43)
2. În cadrul procedurii de examinare a compatibilității cu piața comună a ajutoarelor acordate de statele membre, decizia finală a Comisiei poate prezenta anumite divergențe față de decizia de inițiere, fără ca acest fapt să vicieze totuși decizia finală. Din această perspectivă, nu ar fi, așadar, necesar ca Comisia să procedeze la o rectificare a unei decizii de deschidere a procedurii oficiale de investigare. Cu toate acestea, este logic și, mai mult, în interesul beneficiarilor potențiali ai unei scheme de ajutoare de stat ca, în ipoteza în care Comisia realizează, după adoptarea unei decizii de deschidere a procedurii oficiale de investigare a unui ajutor acordat de un stat membru, că aceasta din urmă se întemeiază fie pe fapte incomplete, fie pe o calificare juridică eronată a acestor fapte, ea să aibă posibilitatea de a‑și adapta poziția, adoptând o decizie de rectificare. Astfel, o asemenea decizie de rectificare, însoțită de o nouă invitație de a depune observații adresată părților interesate, le permite să reacționeze la modificarea intervenită în aprecierea provizorie de către Comisie a măsurii în cauză și să își susțină punctul de vedere în această privință.
În această privință, Comisia ar putea de asemenea să aleagă să adopte mai întâi o decizie de închidere a procedurii și apoi o nouă decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare, întemeiată pe aprecierea sa juridică modificată, care ar avea, în esență, același conținut ca și decizia de rectificare. În aceste condiții, considerații de economie a procedurii și principiul bunei administrări fac să apară ca preferabilă adoptarea unei decizii de rectificare în raport cu închiderea procedurii și deschiderea unei noi proceduri.
În ceea ce privește calificarea juridică a unei asemenea decizii de rectificare, dat fiind că ea vine să se adauge deciziei de deschidere pentru a forma cu aceasta din urmă o decizie de deschidere modificată, ea împărtășește calitatea sa juridică. Astfel, comunicarea cu privire la deschiderea procedurii oficiale de investigare urmărește numai să obțină din partea persoanelor interesate toate informațiile destinate să ofere Comisiei clarificări în cadrul acțiunii ulterioare a acesteia.
(a se vedea punctele 70-73)
3. Decizia finală adoptată de Comisie pentru a încheia procedura oficială de investigare a unui ajutor de stat prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE constituie un act atacabil în temeiul articolului 230 CE. O astfel de decizie produce, într‑adevăr, efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele părților interesate, întrucât încheie procedura respectivă și se pronunță definitiv asupra compatibilității măsurii examinate cu regulile aplicabile ajutoarelor de stat. Prin urmare, părțile interesate dispun întotdeauna de posibilitatea de a ataca decizia finală care încheie procedura oficială de investigare și trebuie, în acest cadru, să poată repune în discuție diferitele elemente care întemeiază poziția adoptată definitiv de Comisie.
Această posibilitate este independentă de întrebarea dacă decizia de a deschide procedura oficială de investigare determină sau nu determină efecte juridice care pot face obiectul unei acțiuni în anulare. Desigur, există posibilitatea de a formula o acțiune împotriva deciziei de deschidere atunci când produce efecte juridice definitive care nu pot fi îndreptate a posteriori prin decizia finală. Aceasta este situația atunci când Comisia deschide procedura oficială de investigare în privința unei măsuri pe care o califică provizoriu drept ajutor nou, această decizie de deschidere producând efecte juridice autonome în raport cu decizia finală. Astfel, suspendarea aplicării măsurii respective care rezultă, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, din calificarea provizorie a acestei măsuri drept ajutor nou prezintă un caracter autonom în raport cu decizia finală, limitat în timp până la închiderea procedurii oficiale.
Cu toate acestea, posibilitatea de a ataca o decizie de deschidere nu poate avea drept consecință reducerea drepturilor procedurale ale părților interesate prin împiedicarea acestora să atace decizia finală și să invoce în sprijinul cererii lor vicii referitoare la toate etapele procedurii care a condus la această decizie.
În consecință, faptul că reclamantele și intervenientele nu au introdus în termenul prevăzut o acțiune împotriva unei decizii de rectificare a Comisiei nu le împiedică să invoce motive întemeiate pe nelegalitatea acesteia din urmă împotriva deciziei finale a Comisiei.
(a se vedea punctele 77-79)
4. În prezența unei scheme de ajutoare de stat, Comisia nu este obligată, în principiu, să efectueze o analiză a ajutoarelor acordate în cazuri individuale, ci se poate limita să studieze caracteristicile schemei în cauză. Pe de altă parte, circumstanțele speciale proprii beneficiarilor individuali ai unei scheme de ajutoare de stat nu pot fi apreciate decât în stadiul recuperării ajutorului de către statul membru în cauză. Într‑adevăr, în caz contrar, sarcina investigării care apasă asupra Comisiei ar fi mai importantă în ipoteza unei scheme puse în aplicare în mod ilegal, cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) CE, decât în ipoteza în care statul membru în cauză ar fi respectat obligația de notificare impusă de dispoziția menționată, deoarece, în acest din urmă caz, circumstanțele speciale ale beneficiarilor potențiali sunt prin definiție necunoscute în etapa investigării.
Prin urmare, Comisia poate să se limiteze la examinarea schemei de ajutoare de stat ca atare și nu este obligată să ia în considerare nici raporturile dintre întreprinderile beneficiare și statul respectiv, nici diferențele existente între diferitele întreprinderi vizate și nici eventuala încredere legitimă care ar putea fi invocată de unele dintre aceste întreprinderi. Aceste împrejurări nu vor putea fi luate în considerare decât în stadiul recuperării ajutoarelor individuale.
(a se vedea punctele 91 și 92)
5. În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, în cazul în care deține informații privind un ajutor pretins ilegal, indiferent de sursa acestora, Comisia va examina aceste informații fără întârziere. Această dispoziție nu trebuie interpretată ca făcând referire la închiderea fazei preliminare de examinare, ci mai degrabă ca raportându‑se la începutul examinării preliminare, teză care este susținută de faptul că Comisia nu este ținută de termenul obișnuit în ipoteza unei examinări preliminare declanșate de o plângere.
Astfel, termenul de două luni în care Comisia trebuie să închidă faza preliminară de examinare se aplică exclusiv în cazul unor ajutoare notificate de statele membre, iar nu în cazurile în care, de exemplu, faza preliminară de examinare a fost declanșată de o plângere.
(a se vedea punctele 97 și 98)
6. În măsura în care deține o competență exclusivă pentru a aprecia compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună, Comisia este obligată, în interesul unei bune administrări a normelor fundamentale din tratat referitoare la ajutoarele de stat, să procedeze la o examinare diligentă și imparțială a unei plângeri care denunță existența unui ajutor incompatibil cu piața comună și, așadar, examinarea preliminară a măsurilor adoptate de stat care fac obiectul unei plângeri referitoare la un ajutor de stat nu poate fi prelungită la infinit de către Comisie.
Caracterul rezonabil al duratei unei asemenea proceduri administrative trebuie apreciat în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze și în special de contextul acesteia, de diferitele etape procedurale pe care trebuie să le urmeze Comisia, de complexitatea cauzei și de importanța acesteia pentru persoanele interesate.
(a se vedea punctul 99)
7. Obligația de motivare a Comisiei nu se aplică duratei procedurii de investigare a unei măsuri de ajutor de stat, ci doar conținutului însuși al deciziei. Astfel, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarului actului sau alte persoane vizate în mod direct și individual de acesta.
Or, durata unei proceduri nu provine dintr‑un raționament al instituției în cauză, susceptibil să justifice această durată, ci este o împrejurare pur factuală care depinde exclusiv de timpul care este necesar instituției pentru a duce la bun sfârșit procedura respectivă. Prin urmare, ea nu face parte din conținutul deciziei, susceptibil de a fi motivat. Ea nu impune decât enumerarea pur factuală a diferitelor etape ale procedurii până la adoptarea deciziei în discuție.
(a se vedea punctele 120-122)
8. Din moment ce decizia de deschidere a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE cuprinde o analiză preliminară suficientă a Comisiei în care sunt prezentate motivele pentru care aceasta are îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutoarelor în cauză cu piața comună, revine statului membru și potențialului beneficiar sarcina de a prezenta elemente de natură să demonstreze că aceste ajutoare sunt compatibile cu piața comună.
Totuși, aceasta nu constituie decât o regulă aferentă sarcinii probei, iar nu obligației de motivare, astfel încât revine Comisiei competența, dacă este cazul, de a face vorbire, în decizia sa, despre motivele care au condus‑o la a considera că, în pofida elementelor furnizate de statul membru sau de beneficiari, ajutoarele în cauză nu sunt compatibile cu piața comună.
(a se vedea punctul 132)
9. În materie de ajutoare de stat, atunci când, contrar dispozițiilor articolului 88 alineatul (3) CE, ajutorul a fost deja acordat, Comisia, care are puterea de a dispune ca autoritățile naționale să ordone restituirea, nu este obligată să expună motive specifice pentru a justifica exercitarea acesteia. Această soluție, anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, își găsește încă aplicarea în cadrul articolului 14 alineatul (1) din acest regulament.
Decizia de recuperare a ajutorului este, așadar, consecința cvasiautomată în caz de constatare a ilegalității sale și a incompatibilității sale — cu unica rezervă, decurgând din a doua teză a dispoziției menționate, ca o somație de recuperare să nu fie contrară unui principiu general de drept comunitar. Comisia nu are, așadar, o marjă de apreciere în această privință. În asemenea împrejurări, odată ce a expus motivele pentru care consideră că ajutorul în cauză este ilegal și incompatibil cu piața comună, ea nu poate fi obligată să motiveze decizia prin care se dispune recuperarea.
(a se vedea punctul 152)
10. În materia ajutoarelor de stat, măsurile care tind la instituirea sau modificarea ajutoarelor constituie ajutoare noi. În special, în cazul în care modificarea afectează schema inițială în însăși substanța sa, această schemă se transformă într‑o schemă de ajutoare de stat nouă. În schimb, în cazul în care modificarea nu este substanțială, atunci doar modificarea în sine este susceptibilă să fie calificată drept ajutor nou.
În special, atunci când o decizie de aprobare a Comisiei menționează expres condiția potrivit căreia orice cerere de ajutor trebuie să preceadă în mod obligatoriu începerea executării proiectelor de investiție, iar statul membru în cauză acordă, în temeiul unei reglementări adoptate ulterior deciziei de aprobare, ajutoare pentru proiecte regionale a căror executare începuse înainte de introducerea cererilor de ajutor, este vorba de ajutoare noi, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE. Astfel, o asemenea modificare nu poate fi calificată drept minoră sau anodină. În măsura în care Comisia subordonează frecvent aprobarea schemelor de ajutoare cu finalitate regională condiției potrivit căreia cererea de ajutor trebuie în mod obligatoriu să preceadă începerea executării proiectelor, este evident că eliminarea acestei condiții era susceptibilă să influențeze evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața comună.
(a se vedea punctele 176-179)
11. Compatibilitatea unei scheme de ajutoare de stat cu piața comună trebuie să fie apreciată exclusiv în funcție de caracteristicile care îi sunt proprii, potrivit politicii pe care o urmează Comisia la momentul acestei aprecieri. În schimb, aprecierea compatibilității unei scheme de ajutoare de stat cu piața comună nu poate fi influențată de împrejurarea că a putut fi precedată de alte scheme cu privire la care Comisia a acceptat anumite modalități. Într‑adevăr, dacă nu ar fi astfel, ar fi imposibil ca Comisia să modifice criteriile în funcție de care apreciază compatibilitatea ajutoarelor de stat, facultate pe care trebuie să o aibă pentru a putea reacționa atât la evoluția practicii statelor membre în materie de acordare de ajutoare de stat, cât și la evoluția pieței comune.
(a se vedea punctul 190)
12. Articolul 241 CE reprezintă expresia unui principiu general care garantează oricărei părți dreptul de a contesta, în vederea obținerii anulării unei decizii care o privește în mod direct și individual, validitatea actelor instituționale anterioare care, chiar dacă nu au forma unui regulament, constituie temeiul juridic al deciziei în litigiu, dacă această parte nu ar dispune de dreptul de a introduce, în temeiul articolului 230 CE, o acțiune directă împotriva respectivelor acte, ale căror consecințe le suportă astfel fără să fi fost în măsură să solicite anularea.
În ceea ce privește Orientările privind ajutoarele de stat regionale, rezultă din partea lor introductivă că acestea fixează, în general și în mod abstract, criteriile pe care Comisia le aplică în vederea aprecierii compatibilității cu piața comună a ajutoarelor cu finalitate regională, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (a) și litera (c) CE, și asigură, în consecință, securitatea juridică a statelor membre care acordă asemenea ajutoare. În special, condiția stabilită la punctul 4.2 din orientările menționate se aplică ansamblului ajutoarelor vizate de acestea, independent de obiectul lor, de forma sau de cuantumul acestora.
Din moment ce, în decizia finală, Comisia s‑a prevalat în mod expres de punctul 4.2 din orientări, în cadrul aprecierii compatibilității cu piața comună a anumitor ajutoare, deși punctul 4.2 nu constituie temeiul juridic al deciziei respective, condiția formulată acolo poate fi considerată că a determinat în general și în mod abstract maniera în care Comisia a apreciat compatibilitatea ajutoarelor în cauză cu piața comună. În acest caz, există o legătură juridică directă între decizia finală a Comisiei și orientări și, întrucât o parte nu era în măsură să solicite anularea acestor orientări, ca act general, acestea pot face obiectul unei excepții de nelegalitate.
(a se vedea punctele 206 și 208-210)
13. Aplicarea criteriului de la punctul 4.2 din Orientările privind ajutoarele de stat regionale, care prevede că schemele de ajutoare trebuie să prevadă că cererea de ajutor trebuie introdusă înainte de începerea executării proiectelor, vizează să stabilească dacă o măsură de ajutor prezintă un efect de stimulare, într‑o situație în care nu este posibil să se procedeze la o examinare completă a tuturor aspectelor economice ale deciziei de investiție a viitorilor beneficiari ai ajutorului.
În această privință, reiese de la punctul 2 al doilea‑al patrulea paragraf din orientări că Comisia nu aprobă, în principiu, ajutoarele cu finalitate regională decât sub forma de scheme de ajutoare, deoarece consideră că ajutoarele individuale ad‑hoc nu îndeplinesc condiția potrivit căreia trebuie să fie asigurat echilibrul între denaturările concurenței care decurg din ajutoare și avantajele ajutoarelor în termeni de dezvoltare a unei regiuni defavorizate.
Or, cu ocazia examinării compatibilității cu piața comună a unei scheme de ajutoare de stat notificate, împrejurările speciale proprii diferiților beneficiari potențiali ai schemei și proiectelor concrete pentru care aceștia vor putea solicita subvenții sunt prin definiție necunoscute de Comisie. În consecință, aceasta din urmă trebuie să se întemeieze, pentru a aprecia compatibilitatea cu piața comună a unei scheme de ajutoare de stat, pe criterii care sunt fie independente de împrejurări particulare proprii viitorilor beneficiari, fie uniforme pentru toți viitorii beneficiari.
Faptul de a pretinde ca cererea de ajutor să preceadă începerea executării proiectului subvenționat permite să se garanteze că întreprinderea respectivă și‑a manifestat în mod clar voința de a beneficia de schema de ajutoare de stat în cauză înainte de a demara executarea respectivului proiect. Aceasta permite, așadar, să se evite să fie prezentate ex post cereri pentru proiecte a căror realizare a fost demarată independent de existența unei scheme de ajutoare de stat. Având în vedere aceste considerații, simpla constatare a anteriorității cererii de ajutor în raport cu începerea executării proiectului de investiție constituie un criteriu simplu, pertinent și adecvat care permite Comisiei să prezume existența unui efect de stimulare.
(a se vedea punctul 215)
14. În materia ajutoarelor de stat, atunci când Comisia decide să deschidă o procedură oficială de investigare, revine statului membru în cauză și beneficiarilor măsurii analizate obligația de a prezenta argumentele care urmăresc să demonstreze că măsura în cauză nu constituie un ajutor sau că aceasta este compatibilă cu piața comună, obiectul procedurii oficiale de investigare fiind chiar acela de a aduce clarificări Comisiei cu privire la ansamblul datelor cauzei. Astfel, deși Comisia este obligată să formuleze cu claritate îndoielile privind compatibilitatea ajutorului atunci când deschide o procedură oficială pentru a permite statului membru și persoanelor interesate să răspundă cât mai bine, nu este mai puțin adevărat că revine acestora din urmă obligația de a disipa aceste îndoieli și de a dovedi că măsura în cauză îndeplinește condițiile unei derogări. În special, în scopul obținerii aprobării pentru ajutoare, prin derogare de la normele tratatului, statului membru vizat îi revine sarcina, în temeiul obligației sale de colaborare cu Comisia, de a furniza toate elementele care să permită acestei instituții să verifice că sunt îndeplinite condițiile derogării solicitate.
(a se vedea punctul 246)
15. Încrederea legitimă în legalitatea unui ajutor nu poate fi invocată, în principiu și afară de cazul unor împrejurări excepționale, decât dacă acest ajutor a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute la articolul 88 CE. Astfel, un operator economic diligent trebuie, în mod normal, să fie în măsură să se asigure că această procedură a fost respectată.
Astfel, beneficiarii ajutoarelor care nu respectă condițiile enunțate în decizia de aprobare a Comisiei nu pot în principiu să invoce o încredere legitimă în legalitatea acelor ajutoare. Desigur, nu este nicidecum exclusă posibilitatea ca beneficiarii unui ajutor ilegal să invoce, în cadrul procedurii de recuperare, împrejurări excepționale care au putut în mod legitim să întemeieze încrederea lor legitimă în caracterul legal al acestui ajutor, pentru a se opune rambursării sale. Totuși, acești beneficiari nu pot invoca asemenea împrejurări excepționale, pe baza dispozițiilor relevante ale dreptului național, decât în cadrul procedurii de recuperare în fața instanțelor naționale, singurele competente să aprecieze împrejurările cauzei, eventual după ce au adresat Curții întrebări preliminare în interpretare.
Pe de altă parte, întrucât principiul general prevăzut la articolul 87 alineatul (1) CE este cel al interzicerii ajutoarelor de stat, iar derogările de la acest principiu sunt de strictă interpretare, decizia de a nu ridica obiecții cu privire la o schemă de ajutoare de stat nu privește decât acordarea efectivă a ajutoarelor care țin de această schemă și nu poate, prin urmare, să întemeieze o încredere legitimă a beneficiarilor potențiali ai viitoarelor proiecte de ajutoare similare în compatibilitatea cu piața comună a ajutoarelor în cauză.
(a se vedea punctele 274-277 și 283)
16. În materia ajutoarelor de stat, obiectivul normei de minimis este de a simplifica procedurile administrative, atât în interesul beneficiarilor de ajutoare de o importanță relativ redusă și, așadar, nesusceptibile să denatureze concurența, cât și în cel al Comisiei, care trebuie să poată să își concentreze resursele asupra cazurilor care prezintă un real interes comunitar.
În această privință, faptul de a admite fracționarea unui ajutor pentru a face să beneficieze o parte a acestuia de norma de minimis nu ar contribui la urmărirea obiectivului sus‑menționat. Astfel, simplul fapt de a deduce din cuantumul unui ajutor proiectat în favoarea unei întreprinderi cuantumul corespunzător plafonului de minimis nu exonerează nici Comisia de sarcina de a trebui să examineze compatibilitatea cu piața comună a ajutorului în cauză pentru cuantumul care depășește acest plafon, nici întreprinderea în cauză de obligația de a aștepta finalizarea acestei examinări înainte de a putea beneficia de acesta sau, în ipoteza unui ajutor ilegal, de obligația, dacă este cazul, de a‑l rambursa.
În plus, noțiunea de ajutor de minimis arată că trebuie să fie vorba de un ajutor într‑un cuantum redus. Or, faptul de a admite ex post fracționarea ajutoarelor care depășesc plafonul aplicabil în această privință ar implica să beneficieze în parte de norma de minimis ajutoare care nu aveau un cuantum redus la momentul acordării lor.
Este adevărat că, în urma recuperării cuantumului total al ajutorului acordat ilegal, statul membru în cauză poate în principiu să acorde imediat întreprinderii un nou ajutor de minimis până la concurența plafonului de 100 000 de euro. Totuși, aceasta impune o nouă decizie de acordare de fonduri publice de către statul membru, care rămâne liber în ceea ce privește decizia sa, astfel încât interdicția fracționării nu poate fi considerată ca o regulă de formă pură.
Trebuie, prin urmare, ca articolul 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 69/2001 de aplicare a articolelor 87 CE și 88 CE la ajutoarele de minimis să fie interpretat în sensul că exonerarea de obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE nu poate fi aplicată unor cuantumuri care fac parte dintr‑un ajutor al cărui cuantum total excedează plafonului de 100 000 de euro pe o perioadă de trei ani. În orice caz, înscrierea expresă a acestei interpretări restrictive la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1998/2006 privind aplicarea articolelor 87 CE și 88 CE ajutoarelor de minimis trebuie, așadar, să fie înțeleasă ca introducând o clarificare, iar nu ca adăugând o nouă condiție la aplicarea normei de minimis.
(a se vedea punctele 304-305 și 308-311)