ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
4 iunie 2012(*)
„Acțiune în anulare — Mediu — Directiva 2003/87/CE — Alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră începând cu anul 2013 — Decizie a Comisiei de stabilire a produselor de referință care trebuie utilizate pentru calcularea alocării cotelor de emisii — Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE –Lipsa afectării individuale — Act normativ care presupune măsuri de executare — Inadmisibilitate”
În cauza T‑381/11,
Europäischer Wirtschaftsverband der Eisen- und Stahlindustrie (Eurofer) ASBL, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg), reprezentată de S. Altenschmidt și de C. Dittrich, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Wilms, de K. Herrmann și de K. Mifsud‑Bonnici, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 130, p. 1),
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnul A. Dittrich (raportor), președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul M. Prek, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Europäischer Wirtschaftsverband der Eisen- und Stahlindustrie (Eurofer) ASBL, este o asociație profesională care, în conformitate cu statutele sale, reprezintă interesele industriei siderurgice europene. Membrii Eurofer exploatează furnale înalte și oțelării în scopul fabricării de fontă brută și de oțel. Acest proces de fabricație generează emisii de gaze reziduale combustibile.
2 La 13 octombrie 2003, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), care a fost modificată ultima dată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (JO L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”). Acest sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră a fost instituit în vederea reducerii unor astfel de emisii în Uniunea Europeană. Conform articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2003/87 și anexelor I și II la această directivă, instalațiile membrilor Eurofer intră în domeniul de aplicare al acestei directive, astfel încât aceștia din urmă sunt obligați să participe la sistemul de comercializare a cotelor de emisii.
3 În temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87, Comisia Europeană adoptă dispoziții de punere în aplicare integral armonizate la nivelul Uniunii pentru o alocare armonizată a cotelor de emisii cu titlu gratuit. În această privință, Comisia este obligată să stabilească, în special, criteriile de referință pentru fiecare sector și să considere drept punct de plecare în acest sens performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector al Uniunii între anii 2007 și 2008. Pe baza acestor criterii de referință se calculează numărul de cote de emisii care urmează să fie alocate cu titlu gratuit începând cu anul 2013 fiecăreia dintre instalațiile în cauză.
4 Conform articolului 10a alineatul (1) al cincilea paragraf și articolului 10a alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/87, la definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector și la determinarea punctului de plecare pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector sau subsector, Comisia consultă părțile interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele în cauză. Eurofer a participat la această consultare.
5 La 27 aprilie 2011, Comisia a adoptat Decizia 2011/278/UE de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87 (JO L 130, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”). Conform articolului (2) din decizia atacată, aceasta se aplică alocării cu titlu gratuit a cotelor de emisii referitoare la instalațiile staționare menționate în capitolul III din Directiva 2003/87 în perioade de comercializare începând din 2013, cu excepția alocării tranzitorii cu titlu gratuit a cotelor de emisii pentru modernizarea producției de energie electrică în temeiul articolului 10c din această directivă. În temeiul considerentului (1) al deciziei atacate, alocările trebuie fixate înaintea perioadei de comercializare, astfel încât să se permită funcționarea corectă a pieței. În anexa I la decizia atacată, Comisia a stabilit produsele de referință. Astfel, pentru produsul de referință „metal lichid” [a se citi „fontă lichidă”], Comisia a stabilit o valoare de 1,328 de cote pe tonă.
Procedura și concluziile părților
6 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 iulie 2011, Eurofer a formulat prezenta acțiune.
7 Prin act separat, depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, Eurofer a formulat o cerere de măsuri provizorii, prin care a solicitat, în esență, președintelui Tribunalului să dispună suspendarea executării deciziei atacate.
8 Prin act separat depus de asemenea la 21 iulie 2011, Eurofer a solicitat Tribunalului judecarea prezentei cauze potrivit procedurii accelerate, în conformitate cu articolul 76a din Regulamentul de procedură al Tribunalului. La 8 august 2011, Comisia a depus observații cu privire la această cerere.
9 Prin act separat, depus la grefa Tribunalului la 7 septembrie 2011, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
10 Prin Decizia din 14 septembrie 2011, Tribunalul (Camera a șaptea) a respins cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate.
11 Prin Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 septembrie 2011, Eurofer/Comisia (T‑381/11 R, nepublicată în Repertoriu), s‑a respins cererea de măsuri provizorii și s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
12 La 30 septembrie 2011, Eurofer a depus observații cu privire la excepția de inadmisibilitate.
13 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 28 octombrie 2011, Euroalliages, asociație a producătorilor europeni de feroaliaje, a formulat o cerere de intervenție în susținerea Eurofer.
14 Prin cererea sa introductivă, Eurofer solicită Tribunalului:
¾ anularea deciziei atacate;
¾ obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
15 În cadrul excepției de inadmisibilitate, Comisia solicită Tribunalului:
¾ respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
¾ obligarea Eurofer la plata cheltuielilor de judecată.
16 În observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate, Eurofer solicită Tribunalului:
¾ respingerea excepției de inadmisibilitate;
¾ în subsidiar, unirea excepției de inadmisibilitate cu fondul.
În drept
17 În temeiul articolului 114 alineatele (1) și (4) din Regulamentul de procedură, la cererea unei părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra excepției de inadmisibilitate fără a intra în dezbaterea fondului. Conform alineatului (3) al aceluiași articol, în continuare, procedura este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel. Tribunalul consideră că, în speță, înscrisurile din dosar sunt suficient de lămuritoare și că nu este necesară deschiderea procedurii orale.
18 Întrucât Eurofer este o asociație care reprezintă interesele industriei siderurgice europene, conform jurisprudenței, ea nu poate introduce, în principiu, o acțiune în anulare admisibilă decât dacă întreprinderile pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au calitate procesuală activă în mod individual sau dacă asociația poate invoca un interes propriu (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctul 56 și jurisprudența citată).
19 În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii pentru motivul afectării unui interes propriu al Eurofer, aceasta din urmă susține că a participat la procedura de consultare prevăzută la articolul 10a alineatul (1) al cincilea paragraf și la articolul 10a alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/87.
20 În această privință, în primul rând, trebuie arătat că, în temeiul articolului 10a alineatul (1) al cincilea paragraf din Directiva 2003/87, la definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector, Comisia trebuia să consulte părțile interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele în cauză. În plus, conform articolului 10a alineatul (2) primul paragraf din această directivă, Comisia trebuia să consulte persoanele interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele vizate, pentru a stabili performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector al Uniunii între 2007 și 2008 drept punct de plecare pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector sau subsector. Rezultă că părțile interesate în sensul acestor dispoziții erau operatorii instalațiilor care au un interes în stabilirea criteriilor de referință menționate, cum ar fi membrii Eurofer. Întrucât Comisia a stabilit produsele de referință în anexa I la decizia atacată, aceasta trebuia să consulte membrii Eurofer cu privire la principiile menționate mai sus anterior adoptării acestei decizii. În consecință, Eurofer putea să aibă dreptul de a fi consultată numai în rolul său care consta în valorificarea intereselor membrilor săi.
21 În al doilea rând, trebuie subliniat că Eurofer a afirmat că a luat parte la consultarea în cauză în interesul membrilor săi în calitate de participant care reprezenta interesele întreprinderilor din domeniul siderurgic. Ea a transmis pozițiile acestor întreprinderi și opiniile lor în cursul acestei proceduri de consultare, întrucât, în opinia sa, stabilirea produsului de referință pentru fonta lichidă afecta în mod grav membrii respectivi. Făcând referire la participarea sa la procedura de consultare, Eurofer nu valorifica, așadar, în esență, un interes propriu, ci urmărea interesele membrilor săi.
22 În al treilea rând, trebuie constatat că prezenta cauză se diferențiază de cele în care instanța Uniunii a recunoscut, în cadrul unei acțiuni în anulare, că a fost afectat un interes propriu al unei asociații care reprezintă întreprinderi sau organisme. Astfel, spre deosebire de cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea Curții din 2 februarie 1988, Kwekerij van der Kooy și alții/Comisia (67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219, punctele 20‑24), și Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia (C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 29 și 30), în speță, Eurofer nu demonstrează că ar fi desfășurat în mod activ negocieri cu Comisia în cursul procedurii care a determinat adoptarea deciziei atacate. În plus, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Ordonanța Curții din 5 mai 2009, WWF‑UK/Consiliul (C‑355/08 P, nepublicată în Repertoriu), în prezenta cauză, Eurofer nu era desemnată nominal în cadrul dispozițiilor menționate la punctul 19 de mai sus.
23 În consecință, făcând referire la dispozițiile menționate la punctul 19 de mai sus, Eurofer nu poate invoca un interes propriu, ci numai interesele membrilor săi, pe care, pe de altă parte, le‑a evocat în cursul procedurii de consultare.
24 Rezultă că, în lipsa afectării unui interes propriu, prezenta acțiune formulată de Eurofer este admisibilă numai dacă membrii săi sau unii dintre aceștia au calitate procesuală activă în mod individual.
25 Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și la al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
26 În speță, este clar că decizia atacată a fost adresată, astfel cum se prevede la articolul 25 din această decizie, statelor membre. Nici Eurofer, nici membrii săi nu sunt, așadar, destinatarii acestui act. În aceste condiții, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, Eurofer poate formula o acțiune în anulare împotriva actului respectiv numai dacă actul îi privește direct și individual pe membrii săi sau dacă decizia atacată constituie un act normativ care îi privește direct și care nu presupune măsuri de executare.
27 În susținerea concluziilor sale, Comisia invocă trei cauze de inadmisibilitate, care se întemeiază, în primul rând, pe lipsa calității procesuale active a Eurofer ca urmare a absenței afectării directe și individuale a membrilor săi, în al doilea rând, pe faptul că decizia atacată nu ar fi un act normativ care îi privește direct pe membrii Eurofer și care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, precum și, în al treilea rând, pe lipsa interesului Eurofer de a exercita acțiunea, întrucât anularea deciziei atacate nu ar putea să îi aducă un avantaj.
Cu privire la prima cauză de inadmisibilitate, întemeiată pe lipsa calității procesuale active ca urmare a absenței afectării directe și individuale a membrilor Eurofer
28 Comisia susține, în esență, că Eurofer nu are calitate procesuală activă, deoarece decizia atacată nu îi privește nici direct, nici individual pe membrii săi.
29 În ceea ce privește problema dacă decizia atacată îi privește în mod individual pe membrii Eurofer, trebuie să se constate mai întâi că aceasta constituie un act cu aplicabilitate generală, întrucât se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice față de o categorie de persoane avute în vedere la modul general și abstract. Astfel, conform articolului 2 din decizia atacată, aceasta se aplică alocării cu titlu gratuit a cotelor de emisii referitoare la instalațiile staționare menționate în capitolul III din Directiva 2003/87 în perioade de comercializare începând din 2013, cu excepția alocării tranzitorii cu titlu gratuit a cotelor de emisii pentru modernizarea producției de energie electrică în temeiul articolului 10c din directiva menționată. Prin urmare, decizia atacată îi privește pe toți operatorii instalațiilor în cauză care, precum membrii Eurofer, sunt obligați să participe la sistemul de comercializare a cotelor de emisii conform articolului 2 alineatul (1) și anexelor I și II la Directiva 2003/87, în mod general și abstract, în temeiul normelor prevăzute de decizia atacată și de directiva menționată.
30 Cu toate acestea, nu poate fi exclus ca, în anumite împrejurări, dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală să poată viza individual anumite persoane fizice sau juridice, având, prin urmare, un caracter decizional în ceea ce le privește. Potrivit unei jurisprudențe constante, o persoană fizică sau juridică diferită de destinatarul unui act nu poate să pretindă că este vizată în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, decât dacă actul în cauză o afectează în considerarea anumitor calități care îi sunt specifice sau a unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, o individualizează în mod analog cu destinatarul (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctul 36, și Hotărârea Curții din 1 aprilie 2004, Comisia/Jégo‑Quéré, C‑263/02 P, Rec., p. I‑3425, punctul 45).
31 Or, faptul că membrii Eurofer sunt operatori ai unor instalații staționare menționate în capitolul III din Directiva 2003/87 nu este de natură să îi individualizeze, întrucât, având în vedere dispozițiile deciziei atacate menționate la punctul 29 de mai sus, decizia respectivă nu îi privește pe aceștia decât în calitatea lor obiectivă de operatori ai instalațiilor în cauză, la fel ca pe orice alt operator economic care se află în prezent sau potențial într‑o situație identică.
32 Eurofer afirmă că decizia atacată îi privește în mod individual pe membrii săi în considerarea garanțiilor procedurale menționate la articolul 10a alineatul (1) al cincilea paragraf și la articolul 10a alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/87. Conform acestor dispoziții, Comisia ar fi obligată să consulte părțile interesate la definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector. În lipsa acestei consultări, Comisia nu ar fi dispus de informațiile necesare și nu s‑ar garanta respectarea principiului proporționalității. În temeiul acestor dispoziții, Comisia ar trebui să ia cunoștință și să examineze pozițiile părților interesate ascultate. În orice caz, recurgerea la această consultare i‑ar caracteriza pe membrii Eurofer în raport cu orice altă persoană.
33 Prin urmare, trebuie examinată problema dacă, în temeiul dispozițiilor procedurale menționate la punctul 32 de mai sus, decizia atacată îi privește în mod individual pe membrii Eurofer.
34 Conform jurisprudenței, faptul că o persoană intervine în procesul de adoptare a unui act al Uniunii nu este de natură să o individualizeze în raport cu actul în cauză decât în cazul în care reglementarea Uniunii a prevăzut garanții procedurale în beneficiul acestei persoane. Pe de altă parte, din moment ce, pentru adoptarea unei decizii, o dispoziție de drept al Uniunii impune aplicarea unei proceduri în cadrul căreia o persoană poate revendica eventuale drepturi, printre care acela de a fi ascultată, poziția juridică specială de care beneficiază aceasta are ca efect individualizarea sa în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea Ordonanța Curții din 16 septembrie 2005, Schmoldt și alții/Comisia, C‑342/04 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 39 și 40 și jurisprudența citată).
35 Cu toate acestea, trebuie să se constate că unei persoane sau unei entități care dispune de un astfel de drept procedural nu i se poate recunoaște de principiu, în cazul în care există o anumită garanție procedurală, calitatea procesuală de a exercita o acțiune împotriva unui act al Uniunii pentru a contesta legalitatea pe fond a acestuia. Astfel, întinderea exactă a dreptului la acțiune a unui particular împotriva unui act al Uniunii depinde de poziția juridică recunoscută în favoarea sa de dreptul Uniunii care urmărește protejarea intereselor legitime astfel recunoscute (a se vedea Ordonanța WWF‑UK/Consiliul, punctul 22 de mai sus, punctul 44 și jurisprudența citată).
36 Or, astfel cum s‑a constatat la punctul 20 de mai sus, din articolul 10a alineatul (1) al cincilea paragraf și alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2003/87 rezultă că membrii Eurofer, în calitate de părți interesate în sensul acestor dispoziții, dispuneau de un drept de a fi ascultați de Comisie și că Comisia trebuia, așadar, să consulte membrii Eurofer cu privire la principiile menționate în dispozițiile respective anterior adoptării deciziei atacate.
37 Cu toate acestea, acest drept de a fi ascultat nu creează în sarcina Comisiei o obligație de a pune în aplicare propunerile cuprinse în observațiile transmise de Eurofer în numele membrilor săi. Astfel, o obligație de consultare a membrilor Eurofer nu poate fi asimilată unei obligații de a urma observațiile prezentate de aceștia. În plus, din dispozițiile legislative relevante nu reiese că membrilor Eurofer li se poate recunoaște dreptul de a contesta validitatea pe fond a deciziei atacate (a se vedea în acest sens Ordonanța WWF‑UK/Consiliul, punctul 22 de mai sus, punctele 45 și 46).
38 Astfel, simplul fapt de a invoca existența unei garanții procedurale în fața instanței Uniunii nu poate determina admisibilitatea acțiunii în măsura în care se întemeiază pe motive bazate pe încălcarea normelor materiale (a se vedea în acest sens Ordonanța WWF‑UK/Consiliul, punctul 22 de mai sus, punctul 47; a se vedea, prin analogie, Ordonanța Tribunalului din 11 ianuarie 2012, Phoenix‑Reisen și DRV/Comisia, T‑58/10, punctul 33). Astfel, motivele invocate de Eurofer în susținerea cererii sale de anulare a deciziei atacate nu privesc o pretinsă încălcare a obligației de consultare. În schimb, aceste motive se întemeiază pe o încălcare a articolului 10a din Directiva 2003/87, întrucât produsul de referință pentru fonta lichidă nu ar fi fost stabilit în mod corect de Comisie, pe o încălcare a obligației de motivare a deciziei atacate, precum și pe o încălcare a principiului proporționalității. Pe de altă parte, Eurofer nu contestă faptul că Comisia și‑ar fi îndeplinit obligația de consultare. Astfel, Eurofer precizează că, în calitate de participantă la procedura de consultare reprezentând interesele membrilor săi, a transmis pozițiile și opiniile acestora în cursul procedurii menționate.
39 Având în vedere considerațiile care precedă și întrucât, în speță, Eurofer nu urmărește protejarea drepturilor procedurale ale membrilor săi, ci contestarea legalității pe fond a deciziei atacate, membrii Eurofer nu sunt afectați individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța WWF‑UK/Consiliul, punctul 22 de mai sus, punctele 48 și 49).
40 În măsura în care condiția afectării individuale a membrilor Eurofer nu este îndeplinită, trebuie constatat, fără a fi, prin urmare, necesar să se examineze dacă aceștia din urmă sunt afectați direct de decizia atacată, că Eurofer nu are calitate procesuală activă prin invocarea faptului că membrii săi sunt afectați direct și individual în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
Cu privire la a doua excepție de inadmisibilitate, întemeiată pe lipsa calității procesuale active ca urmare a absenței unui act normativ care îi privește direct pe membrii Eurofer și care nu presupune măsuri de executare
41 Comisia susține, în esență, că Eurofer nu are calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, întrucât decizia atacată nu constituie un act normativ care îi privește direct pe membrii Eurofer și care nu presupune măsuri de executare.
42 În primul rând, în ceea ce privește problema dacă decizia atacată constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie amintit că noțiunea de act normativ în sensul acestei dispoziții trebuie interpretată în sensul că privește orice act cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative.
43 În speță, decizia atacată are aplicabilitate generală deoarece se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unor categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea punctul 29 de mai sus).
44 În plus, decizia atacată nu constituie un act legislativ întrucât nu a fost adoptat nici conform procedurii legislative ordinare, nici conform procedurii legislative speciale în sensul articolului 289 alineatele (1)‑(3) TFUE. Astfel, decizia atacată este un act al Comisiei adoptat în temeiul articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87.
45 În consecință, decizia atacată constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
46 În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă decizia atacată presupune sau nu presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie amintit că, în temeiul articolului 1, decizia stabilește, pentru întreaga Uniune, normele tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul Directivei 2003/87/CE începând din 2013.
47 Pentru a examina această problemă, trebuie să se sublinieze, cu titlu introductiv, rolul și competențele care revin Comisiei și statelor membre în cadrul regimului stabilit de Directiva 2003/87 și de decizia atacată privind alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii în perioadele de comercializare începând din anul 2013.
48 Mai întâi, trebuie amintit că din articolul 1 primul paragraf din Directiva 2003/87 reiese că aceasta are drept obiectiv esențial instituirea unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic. Conform celui de al doilea paragraf al aceluiași articol, această directivă prevede de asemenea creșterea nivelului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să contribuie la obținerea unor niveluri de reducere considerate necesare din punct de vedere științific pentru a evita schimbări climatice periculoase.
49 În acest scop, articolul 9 primul paragraf din Directiva 2003/87 prevede că cantitatea de cote emise anual la nivelul Uniunii începând din 2013 se diminuează linear pornind de la mijlocul perioadei 2008‑2012. Conform celui de al doilea paragraf al aceluiași articol, Comisia publică, până la 30 iunie 2010, cantitatea totală la nivelul Uniunii a cotelor pentru 2013. Această cantitate totală se distribuie în conformitate cu normele prevăzute la articolele 10, 10a și 10c din Directiva 2003/87. Astfel, o parte a cotelor este alocată cu titlu gratuit în temeiul articolului 10a din această directivă și al deciziei atacate. O altă parte a cotelor este alocată cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, conform articolului 10c din directiva menționată. Toate cotele care nu sunt alocate cu titlu gratuit în conformitate cu articolele 10a și 10c sunt scoase la licitație de către statele membre începând din 2013, în temeiul articolului 10 din această directivă.
50 În ceea ce privește, în special, procedura alocării cu titlu gratuit în conformitate cu articolul 10a din Directiva 2003/87 și cu decizia atacată, fiecare stat membru identifică, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din decizia atacată, toate instalațiile situate pe teritoriul său care sunt eligibile pentru alocarea cu titlu gratuit în temeiul articolului 10a din această directivă. Conform articolului 6 alineatul (1) din decizia atacată, statele membre divizează fiecare instalație eligibilă conform condițiilor menționate în una sau mai multe subinstalații, astfel cum sunt definite la această dispoziție, după caz. Una dintre categoriile de subinstalații care este menționată la dispoziția respectivă este subinstalația unui produs de referință. Pentru fiecare dintre aceste instalații, statele membre colectează de la operator date de referință, în conformitate cu articolul (7) din decizia atacată. Conform articolului 9 alineatul (1) din decizia atacată, pentru instalațiile autorizate, statele membre determină nivelurile activității istorice a fiecărei instalații în perioada de referință 1 ianuarie 2005‑31 decembrie 2008 sau, în cazul în care acestea sunt mai mari, în perioada de referință 1 ianuarie 2009‑31 decembrie 2010, pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7. Articolul 9 alineatul (2) din decizia atacată prevede că nivelul activității istorice legat de produs se referă, pentru fiecare produs pentru care a fost definit un produs de referință menționat în anexa I la această decizie, la producția anuală medie istorică a acestui produs în instalația respectivă în perioada de referință.
51 În temeiul articolului 10 alineatul (1) din decizia atacată, pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7, statele membre calculează în fiecare an numărul de cote de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate de pe teritoriul lor începând din 2013, în conformitate cu alineatele (2)‑(8) ale articolului 10 menționat. Articolul 10 alineatul (2) litera (a) din decizia atacată prevede că, în acest scop, statele membre determină mai întâi, pentru fiecare subinstalație a unui produs de referință, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit pentru un an dat, care corespunde valorii acestui produs de referință menționate în anexa I la decizia atacată, înmulțită cu nivelul activității istorice legat de produsul respectiv.
52 Conform articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2003/87 și articolului 15 alineatul (1) din decizia atacată, statele membre transmit Comisiei, până la 30 septembrie 2011, o listă a instalațiilor de pe teritoriul lor care intră sub incidența directivei menționate, în care includ instalațiile identificate în conformitate cu articolul 5 din decizia atacată. Articolul 15 alineatul (2) litera (e) din decizia menționată precizează în această privință că lista menționată la alineatul (1) al acestui articol trebuie să conțină, pentru fiecare subinstalație, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013‑2020, determinat în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din decizia atacată. În temeiul articolului 15 alineatul (3) primul paragraf din această decizie, Comisia evaluează includerea fiecărei instalații în listă, precum și cantitățile anuale totale preliminare corespunzătoare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit.
53 Potrivit articolului 15 alineatul (3) al doilea paragraf din decizia atacată, Comisia determină factorul de corecție transsectorial uniform menționat care se aplică, după caz, întrucât, în temeiul articolului 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87, cantitatea anuală maximă de cote care urmează să fie alocate cu titlu gratuit este limitată.
54 Conform articolului 15 alineatul (4) din decizia atacată, dacă Comisia nu respinge înscrierea unei instalații pe această listă și cantitățile anuale totale preliminare corespunzătoare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit instalației respective, statul membru în cauză poate determina cantitatea anuală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013‑2020 în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) din decizia atacată. Conform primului paragraf al acestei din urmă dispoziții, cantitatea anuală totală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate este cantitatea anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații înmulțită cu factorul de corecție transsectorial.
55 În sfârșit, articolul 15 alineatul (5) din decizia atacată prevede că, după ce determină cantitatea anuală finală pentru toate instalațiile autorizate de pe teritoriul lor, statele membre transmit Comisiei o listă a cantităților anuale finale ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013‑2020, determinate în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) din această decizie.
56 Având în vedere rolul și competențele care revin Comisiei și statelor membre, precum și diferitele etape ale procesului decizional în cadrul regimului stabilit prin Directiva 2003/87 și prin decizia atacată, astfel cum sunt descrise la punctele 47‑55 de mai sus, trebuie să se constate că decizia atacată presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
57 Astfel, articolul 15 din decizia atacată presupune măsuri de executare pe care statele membre și Comisia trebuie să le adopte în temeiul deciziei menționate. Așadar, în primul rând, conform articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2003/87 și articolului 15 alineatul (1) din decizia atacată, statele membre trebuie să transmită Comisiei o listă a instalațiilor de pe teritoriul lor care intră sub incidența directivei menționate, care trebuie să conțină, potrivit articolului 15 alineatul (2) litera (e) din decizia respectivă, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013‑2020, determinat în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din decizia atacată. În al doilea rând, conform articolului 15 alineatul (3) al doilea paragraf din această decizie, Comisia trebuie să determine factorul de corecție transsectorial uniform. În al treilea rând, în temeiul articolului 15 alineatul (4) din decizia atacată, Comisia poate respinge înscrierea unei instalații pe această listă, inclusiv cantitățile anuale totale preliminare corespunzătoare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit instalației respective. În al patrulea rând, statele membre trebuie să determine cantitatea anuală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit în fiecare an în perioada 2013‑2020 în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) din decizia atacată.
58 În consecință, decizia atacată prevede că statele membre și Comisia adoptă mai multe măsuri de executare care urmăresc determinarea de către statele membre a cantității anuale finale a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit pentru fiecare dintre instalațiile în cauză în privința cărora înscrierea pe lista respectivă nu a fost respinsă de Comisie. În consecință, decizia atacată nu constituie un act normativ care nu presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
59 În această privință, trebuie subliniat că problema dacă decizia atacată conferă sau nu conferă o putere de apreciere autorităților însărcinate cu adoptarea măsurilor de executare este lipsită de relevanță. Astfel, este adevărat că lipsa puterii de apreciere este un criteriu care trebuie examinat pentru a constata dacă este îndeplinită condiția afectării directe a unui reclamant (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 23 septembrie 2008, Lafarge Cement/Comisia, T‑195/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 22 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, cerința privind existența unui act care nu presupune măsuri de executare menționată la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE constituie o condiție diferită de cea care privește afectarea directă. Prin urmare, argumentarea Eurofer, conform căreia decizia atacată nu presupune măsuri de executare din cauza unei pretinse lipse a puterii de apreciere, trebuie respinsă.
60 Spre deosebire de ceea ce susține Eurofer, concluzia conform căreia decizia atacată nu constituie un act care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE nu este repusă în discuție prin obiectivul urmărit de această dispoziție. Astfel, este adevărat că acest din urmă obiectiv este de a permite unei persoane fizice sau juridice să formuleze o acțiune împotriva actelor cu aplicabilitate generală care nu sunt acte legislative, care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare, evitând astfel situațiile în care o astfel de persoană ar trebui să încalce legea pentru a avea acces la instanță. Însă nu situația membrilor Eurofer este cea vizată de obiectivul menționat. În speță, membrii Eurofer pot, în principiu, să conteste măsurile naționale de executare a deciziei atacate și, în acest context, să invoce nelegalitatea acestei decizii în fața instanțelor naționale, care pot recurge, înainte de a pronunța o hotărâre, la dispozițiile articolului 267 TFUE, fără să fi încălcat în prealabil decizia atacată.
61 În sfârșit, în ceea ce privește argumentarea Eurofer conform căreia posibilitatea formulării unei acțiuni îndreptate exclusiv împotriva determinării de către statele membre a cantității anuale finale a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit pentru toate instalațiile în cauză ar genera consecințe nesigure ca urmare a epuizării cantității totale a cotelor care trebuie alocate cu titlu gratuit în momentul respectiv și ar aduce, așadar, atingere principiului protecției jurisdicționale efective, trebuie arătat, în primul rând, că nu s‑a dovedit o astfel de epuizare și, în al doilea rând, că aceste împrejurări nu pot modifica condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare prevăzute de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 17 februarie 2009, Galileo Lebensmittel/Comisia, C‑483/07 P, Rep., p. I‑959, punctul 59).
62 În consecință, întrucât decizia atacată constituie un act normativ care presupune măsuri de executare, nu este necesar să se analizeze eventuala afectare directă a membrilor Eurofer.
63 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că Eurofer nu are calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, fără a fi necesar să se examineze temeinicia celei de a treia excepții de inadmisibilitate, întemeiată pe absența interesului Eurofer de a exercita acțiunea.
64 În aceste împrejurări, nu mai este necesară pronunțarea asupra cererii de intervenție formulate de Euroalliages.
Cu privire la cheltuielile de judecată
65 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Eurofer a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura măsurilor provizorii, conform concluziilor formulate de Comisie.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2) Constată lipsa necesității de a se pronunța asupra cererii de intervenție formulate de Euroalliages.
3) Obligă Europäischer Wirtschaftsverband der Eisen- und Stahlindustrie (Eurofer) ASBL la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate în procedura măsurilor provizorii.
Luxemburg, 4 iunie 2012.