Language of document :

Acțiune introdusă la 17 februarie 2012 - Zavvar/Consiliul

(Cauza T-69/12)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Seyed Hadi Zavvar (Dubai, Emiratele Arabe Unite) (reprezentanţi: S. Zaiwalla, P. Reddy şi F. Zaiwalla, Solicitors, D. Wyatt, QC, şi R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului să dispună:

anularea punctului 22 din tabelul A din Anexa la Decizia 2011/783/PESC2, în măsura în care i se aplică;

anularea punctului 22 din tabelul A din Anexa la Regulamentul nr. 1245/2011, în măsura în care i se aplică;

declararea ca inaplicabil în privința sa, a articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/783/PESC;

declararea ca inaplicabil în privința sa, a articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 961/2010, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul nr. 1245/2011 și

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă patru motive.

În cadrul primului motiv, reclamantul susține

că criteriile de desemnare prevăzute în Decizia 2010/413/PESC și în Regulamentul (UE) nr. 961/2010 nu sunt îndeplinite în speță.

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantul susține

că adoptarea de măsuri restrictive împotriva sa aduce în mod vădit atingere drepturilor sale fundamentale și drepturilor omului precum și principiului proporționalității.

În cadrul celui de al treilea motiv reclamantul susține

că măsurile restrictive adoptate împotriva sa încalcă dreptul la apărare precum și obligațiile procedurale care incumbă Consiliului.

În cadrul celui de al patrulea motiv reclamantul susține

că Tribunalul trebuie să anuleze desemnarea sa, în cazul în care ar admite acțiunile formulate de băncile listate în vederea obținerii anulării propriei desemnări.

____________

1 - Decizia 2011/783/PESC a Consiliului din 1 decembrie 2011 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 319 din 2 decembrie 2011, p. 71).

2 - Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1245/2011 al Consiliului din 1 decembrie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 319 din 2 decembrie 2011, p. 11).