Language of document :

Acțiune introdusă la 19 ianuarie 2010 - Steinberg/Comisia

(Cauza T-17/10)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Gerald Steinberg (Ierusalim, Israel) (reprezentant: T. Asserson, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei atacate;

divulgarea, într-un termen de 15 zile, a tuturor documentelor specificate în cerere;

obligarea la plata cheltuielilor de judecată;

impunerea oricărei alte măsuri pe care Tribunalul o consideră adecvată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul acţiunii formulate, reclamantul solicită anularea Deciziei Comisiei din 15 mai 2009, care i-a fost notificată la 22 noiembrie 2009, prin care i se respinge în parte cererea, formulată în temeiul Regulamentului nr. 1049/20011, de acces la documentele privind deciziile de finanţare pentru subvenţii acordate unor organizaţii neguvernamentale din Israel şi din Palestina în ultimii trei ani în cadrul programelor "Parteneriat pentru pace" (PPP) şi "Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului" (IEDDO).

În susţinerea acţiunii, reclamantul invocă patru motive.

În primul rând, reclamantul susţine că, prin neacordarea accesului la documentele solicitate, pârâta a încălcat articolul 2 din Regulamentul nr. 1049/2001.

În al doilea rând, reclamantul susţine că prin refuzarea accesului integral la documentele solicitate, pârâta a încălcat articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 întrucât cererea sa nu intră în domeniul de aplicare al niciuneia dintre excepţiile prevăzute la acest articol. În plus, reclamantul susţine că şi în cazul în care excepţiile ar fi aplicabile cererii sale, quod non, ar trebui să se considere că dreptul organizaţiilor societăţii civile de a avea acces la documentele solicitate constituie un "interes public superior care justifică divulgarea".

În al treilea rând, reclamanta afirmă că, prin scurgerea unui termen de aproape şase luni pentru a răspunde cererii sale confirmative în pofida faptului că Regulamentul nr. 1049/2001 impune să se răspundă într-un termen de 15 zile lucrătoare, pârâta a încălcat articolul 7 din Regulamentul nr. 1049/2001.

În al patrulea rând, reclamantul susţine că pârâta nu a examinat cererea cu "promptitudine" şi, prin urmare, a încălcat articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001.

____________

1 - - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001 L 145, p. 43, Ediţie specială, 01/vol.3, p. 76)