HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
24 noiembrie 2015
Cauza T‑670/13 P
Comisia Europeană
împotriva
Luigi D’Agostino
„Recurs – Recurs incident – Funcție publică – Agent contractual – Decizie de neprelungire – Obligația de solicitudine – Încălcarea articolului 12a alineatul (2) din statut – Obligația de motivare – Denaturarea dosarului”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 23 octombrie 2013, D’Agostino/Comisia (F‑93/12, RepFP, EU:F:2013:155), prin care se solicită anularea acestei hotărâri
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 23 octombrie 2013, D’Agostino/Comisia (F‑93/12), în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a efectuat o aplicare eronată a obligației de solicitudine. Respinge în rest recursul principal. Anulează Hotărârea D’Agostino/Comisia în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a omis să statueze cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv și l‑a denaturat. Respinge în rest recursul incident. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Luarea în considerare a intereselor agentului vizat și serviciului – Control jurisdicțional – Limite
(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 și 3a)
2. Funcționari – Agenţi contractuali – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Motivul neprelungirii – Sarcina probei
3. Funcționari – Hărțuire morală – Neprelungire a unui contract pe perioadă determinată dintr‑un motiv legitim și străin de orice faptă de hărțuire – Încălcarea articolului 12a alineatul (2) din statut – Inexistență
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (2)]
1. Raționamentul dezvoltat de Tribunal pentru agenții recrutați în conformitate cu articolul 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, și anume agenții temporari, în ceea ce privește întinderea obligației de solicitudine, poate fi transpus, a fortiori, celor angajați în temeiul articolului 3a din regimul menționat, și anume agenții contractuali.
În această privință, rezultă din jurisprudență că posibilitatea de a prelungi un contract de agent temporar constituie o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității competente, instituțiile dispunând de o putere largă de apreciere în ceea ce privește organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în ceea ce privește repartizarea, în vederea îndeplinirii acestora, a personalului care se află la dispoziția lor, cu condiția ca această repartizare să se realizeze în interesul serviciului. În plus, atunci când decide cu privire la situația unui agent, autoritatea competentă este obligată să ia în considerare toate elementele care îi pot determina decizia, cu alte cuvinte nu numai interesul serviciului, ci și în special interesul agentului în cauză. Astfel, aceasta rezultă din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, Regimul aplicabil celorlalți agenți le‑au creat în raporturile dintre autoritatea publică și agenții săi. În orice caz, ținând seama de puterea largă de apreciere acordată instituțiilor în acest context, controlul instanței este limitat la verificarea inexistenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere.
În această privință, Regimul aplicabil celorlalți agenți nu impune administrației obligația prealabilă de a examina posibilitatea de a schimba repartizarea unui agent temporar nici în ipoteza rezilierii unui contract pe perioadă nedeterminată, nici în cazul neprelungirii unui contract pe perioadă determinată.
Or, deși administrația nu are obligația prealabilă de a examina posibilitatea de a schimba repartizarea agenților temporari angajați în vederea ocupării unui post cuprins în tabelul efectivelor, situația nu poate fi diferită în privința agenților contractuali, care nu sunt repartizați într‑un post prevăzut în tabelul menționat. În schimb, chiar pentru această categorie de agenți, deși nu ocupă un post cuprins în acest tabel, administrația este obligată, atunci când statuează cu privire la situația unui agent, să ia în considerare ansamblul elementelor care sunt susceptibile să îi determine decizia, și anume nu numai interesul serviciului, ci și în special pe cel al agentului vizat.
(a se vedea punctele 32-34)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., EU:C:1994:273, punctul 38
Tribunal: Hotărârea din 18 aprilie 1996, Kyrpitsis/CES, T‑13/95, RecFP, EU:T:1996:50, punctul 52, Hotărârea din 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, RepFP, EU:T:2008:438, punctul 30, Hotărârea din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., EU:T:2009:313, punctul 162 și jurisprudența citată, Hotărârea din 4 decembrie 2013, ETF/Schuerings, T‑107/11 P, RepFP, EU:T:2013:624, punctul 98, Hotărârea din 4 decembrie 2013, ETF/Michel, T‑108/11 P, RepFP, EU:T:2013:625, punctul 99, și Hotărârea din 21 mai 2014, Comisia/Macchia, T‑368/12 P, RepFP, EU:T:2014:266, punctul 57
2. Părții care susține că o decizie de neprelungire a unui contract pe perioadă determinată este întemeiată pe alte motive decât cele indicate de administrație în decizia atacată îi revine sarcina de a face dovada că aceasta este situația.
(a se vedea punctul 66)
Trimitere la:
Tribunal: Ordonanța din 13 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, T‑116/13 P și T‑117/13 P, RepFP, EU:T:2014:21, punctul 41
3. Articolul 12a alineatul (2) din statut, potrivit căruia funcționarul care este victima unei hărțuiri morale sau sexuale nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției și funcționarul care a adus dovezi ce indică o hărțuire morală sau sexuală nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției, în măsura în care a acționat cu bună‑credință, nu împiedică instituția să înceteze, dintr‑un motiv legitim și străin de orice faptă de hărțuire, un raport contractual.
(a se vedea punctele 59 și 60)