Acțiune introdusă la 21 noiembrie 2008 - Volkswagen/OAPI - Deutsche BP (SunGasoline)
(Cauza T-502/08)
Limba în care a fost formulată acțiunea: germana
Părțile
Reclamantă: Volkswagen AG (Wolfsburg, Germania) (reprezentanți: H.-P. Schrammek, C. Drzymalla și S. Risthaus, avocați)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Deutsche BP AG (Gelsenkirchen, Germania)
Concluziile reclamantei
Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 19 septembrie 2008 în cauza R-513/2007-4 și
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: Reclamanta
Marca comunitară vizată: Marca verbală "SunGasoline" pentru produse și servicii din clasele 4, 7, 12, 35, 37 și 39 (cererea de înregistrare nr. 3 418 647)
Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Deutsche BP AG
Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: Cuvântul german "GASOLIN" (marca înregistrată nr. 763 901) pentru produse din clasa 4
Decizia diviziei de opoziție: Respinge opoziția
Decizia camerei de recurs: Admite recursul pentru anumite produse din clasa 4
Motivele invocate: Încălcarea articolului 15 alineatul (2) litera (b) coroborat cu articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94
1, întrucât nu a fost suficient dovedită utilizarea serioasă a mărcii invocate în sprijinul opoziției și încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, întrucât nu există niciun risc de confuzie între mărcile în cauză.
____________1 - Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146.