Language of document :

Acțiune introdusă la 26 septembrie 2011 - Peek & Cloppenburg/OAPI - Peek & Cloppenburg (Peek & Cloppenburg)

(Cauza T-506/11)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Peek & Cloppenburg KG (Düsseldorf, Germania) (reprezentant: S. Abrar, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Peek & Cloppenburg (Hamburg, Germania)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anulare Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)din 28 februarie 2011 în cauza R 53/2005-1;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca verbală "Peek & Cloppenburg" pentru produse din clasa 25

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: Peek & Cloppenburg

Marca sau semnul invocat: un drept anterior, respectiv denumirea societății"Peek & Cloppenburg", valabilă în Germania

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât nu se poate interzice utilizarea mărcii anterioare "Peek & Cloppenburg", iar articolul 12 din Legea germană privind mărcile (MarkenG) nu prevede dreptul de a invoca această interdicție la nivel federal, precum și încălcarea articolului 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, deoarece camera de recurs ar fi trebuit să aștepte o decizie pronunțată de Bundesgerichtshofs și hotărârea cu autoritate de lucru judecat pronunțată în procedura de anulare a mărcii desfășurată în Germania.

____________