HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
24 iunie 2015(*)
„Mediu – Protecția stratului de ozon – Gaze fluorurate cu efect de seră – Regulamentul (UE) nr. 517/2014 – Introducere pe piață de hidrofluorcarburi – Stabilirea unei valori de referință – Alocarea de cote – Obligația de motivare – Metodă de calcul”
În cauza T‑847/14,
GHC Gerling, Holz & Co. Handels GmbH, cu sediul în Hamburg (Germania), reprezentată de D. Lang, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de C. Hermes și de K. Mifsud‑Bonnici, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei de punere în aplicare 2014/774/UE a Comisiei din 31 octombrie 2014 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, a valorilor de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru fiecare producător sau importator care a raportat introducerea pe piață de hidrofluorcarburi, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 318, p. 28), în măsura în care această decizie o privește pe reclamantă,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii S. Papasavvas (raportor), președinte, N. J. Forwood, și E. Bieliūnas, judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 mai 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Hidrofluorcarburile (HFC) sunt o categorie de gaze fluorurate cu efect de seră utilizate printre altele în sistemele de refrigerare și de climatizare, în aerosoli și la fabricarea de spume izolante.
2 Reclamanta, GHC Gerling, Holz & Co. Handels GmbH, este o societate germană care își desfășoară activitatea în domeniul gazelor speciale. Ea nu produce, ci importă HFC din țări terțe și din state membre, iar ulterior le comercializează, în principal pe lângă societăți cu sediul în Uniunea Europeană.
3 În cadrul combaterii emisiilor de gaze cu efect de seră, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul (UE) nr. 517/2014 din 16 aprilie 2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 842/2006 (JO L 150, p. 195).
4 Reducerea treptată a cantităților de HFC care pot fi introduse pe piața Uniunii a fost considerată ca fiind modalitatea cea mai eficientă și mai rentabilă de reducere a emisiilor acestor substanțe pe termen lung.
5 Pentru a pune în aplicare această reducere progresivă, Regulamentul nr. 517/2014 prevede că Comisia Europeană stabilește o cantitate maximă de HFC care poate fi introdusă pe piața Uniunii în fiecare an, o valoare de referință pentru fiecare producător sau importator pe baza mediei anuale a cantităților de HFC pe care producătorul sau importatorul a raportat că le‑a introdus pe piață în perioada 2009-2012 (denumită în continuare „valoarea de referință”) și o cotă de HFC (denumită în continuare „cota”) pe care acesta va fi autorizat să o introducă pe piață în fiecare an începând cu anul 2015.
6 La 31 octombrie 2014, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare 2014/774/UE de stabilire, în conformitate cu Regulamentul nr. 517/2014, a valorilor de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru fiecare producător sau importator care a raportat introducerea pe piață de HFC, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 318, p. 28, denumită în continuare „decizia atacată”).
7 Articolul 1 din decizia atacată are următorul cuprins:
„Articolul 1
Determinarea valorilor de referință
În scopul alocării cotelor, valorile de referință pentru fiecare importator și producător sunt cele prevăzute în anexa la prezenta decizie, calculate pe baza datelor raportate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, prin scăderea din media anuală a cantităților de [HFC] (gaze vrac) introduse pe piața Uniunii în perioada 2009-2012 a cantităților totale de [HFC] (gaze vrac) acoperite de excepțiile prevăzute la articolul 15 alineatul (2) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) nr. 517/2014 pentru această perioadă, acolo unde sunt disponibile aceste date.
Media anuală de gaze vrac plasate pe piața Uniunii menționată la prezentul articol a fost calculată scăzând din totalul cantităților anuale de [HFC] (gaze vrac) produse și importate pe piața Uniunii cantitățile totale de [HFC] (gaze vrac) exportate de pe piața Uniunii, ținând seama de gazele aflate în stoc la sfârșitul anului.”
8 Anexa la decizia atacată acordă reclamantei o valoare de referință de [confidențial](1) tone echivalent dioxid de carbon (CO2) și îi alocă, pentru anul 2015, o cotă de [confidențial] tone echivalent CO2.
9 Anexa menționată indică totodată formula utilizată pentru stabilirea valorii de referință, această formulă cuprinzând printre altele o variabilă în legătură cu variația anuală a stocurilor de HFC.
10 Printr‑un e‑mail din 5 noiembrie 2014, reclamanta a solicitat Comisiei să îi explice motivul pentru care variația anuală a stocurilor de HFC fusese luată în considerare pentru calculul valorii de referință.
11 Printr‑un e‑mail din aceeași zi, Comisia a răspuns arătând printre altele că valoarea de referință fusese stabilită pe baza datelor comunicate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentul European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră (JO L 161, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 73).
12 Printr‑un e‑mail tot din aceeași zi, reclamanta a reacționat arătând că în continuare nu înțelegea motivul pentru care variația anuală a stocurilor de HFC fusese luată în considerare pentru calculul valorii de referință și subliniind că, în opinia ei, această variație afectase în defavoarea sa calculul valorii menționate.
13 Printr‑un e mail din 6 noiembrie 2014, Comisia i‑a răspuns reclamantei amintind că trebuia să calculeze cantitățile de HFC introduse pe piață pe baza datelor disponibile, care nu distingeau între diferitele tipuri de stocuri și originea acestora, și că, prin urmare, utiliza o formulă care trata stocurile fără considerarea statutului acestora. Această formulă ar fi fost comunicată întreprinderilor în cauză și nu ar fi făcut obiectul niciunei obiecții, așadar, nici din partea reclamantei.
14 La 12 decembrie 2014, reprezentantul reclamantei a solicitat Comisiei să modifice decizia atacată.
15 La 16 decembrie 2014, Comisia a indicat reprezentantului reclamantei că urma să ofere un răspuns cât mai curând posibil, însă că trebuia în prealabil să efectueze o consultare juridică.
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 decembrie 2014, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
17 Printr‑un înscris separat depus în aceeași zi, reclamanta a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 76a din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
18 Prin decizia din 23 ianuarie 2015, Tribunalul (Camera a treia) a admis această cerere.
19 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări în scris. Acestea au răspuns la întrebările respective în termenele stabilite.
20 Printr‑un înscris depus la grefa Tribunalului la 21 aprilie 2015, reclamanta a introdus o cerere de măsuri de organizare a procedurii, solicitând acestuia printre altele să dispună prezentarea unor documente. Comisia a depus observațiile cu privire la această cerere de măsuri de organizare a procedurii în termenele stabilite.
21 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 8 mai 2015.
22 În urma ședinței, reclamanta a depus un document, cu privire la care Comisia și‑a prezentat observațiile în termenul stabilit.
23 Procedura orală a fost încheiată la 12 mai 2015.
24 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate și a cotei care i‑a fost alocată pentru anul 2015 pentru introducerea pe piață de HFC, întrucât valoarea de referință stabilită și cota alocată sunt prea reduse;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
26 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive, care se întemeiază, primul, pe o încălcare a Regulamentului nr. 517/2014, al doilea, pe o încălcare a principiului egalității de tratament și, al treilea, pe o încălcare a obligației de motivare.
27 Se impune ca mai întâi să fie analizat al treilea motiv.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare
28 Reclamanta susține că decizia atacată nu respectă cerințele articolului 296 TFUE. Astfel, pe de o parte, decizia atacată nu ar oferi niciun motiv pentru a justifica faptul ca variația anuală a stocurilor să fie luată în considerare. Pe de altă parte, nu ar fi posibil să se înțeleagă cum a fost calculată valoarea de referință care i‑a fost acordată, inclusiv luând în calcul variația anuală a stocurilor, întrucât acest calcul nu este motivat. Calculele furnizate în anexa la cererea introductivă ar conduce de altfel la o altă valoare de referință decât cea stabilită de Comisie.
29 Comisia consideră că decizia atacată respectă cerințele articolului 296 TFUE. Pe de o parte, ea contestă faptul că decizia atacată nu indică motive care explică rațiunea pentru care variația anuală a stocurilor a fost luată în considerare. Astfel, această luare în considerare ar rezulta din articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, iar contextul acesteia ar fi evocat în considerentul (5) al deciziei atacate. Pe de altă parte, Comisia respinge argumentul potrivit căruia calculul valorii de referință ar fi incomprehensibil. Astfel, articolul 1 al doilea paragraf din decizia atacată ar explica metoda folosită, iar valoarea menționată ar fi fost stabilită în mod corect. Calculele furnizate în anexa la cererea introductivă ar fi în schimb eronate.
30 În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze, în mod clar și neechivoc, raționamentul instituției care l‑a emis, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Italia/Comisia, C‑138/03, C‑324/03 și C‑431/03, Rec, EU:C:2005:714, punctul 54 și jurisprudența citată).
31 Această cerință trebuie apreciată în funcție de împrejurările speței, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul pe care destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de act îl pot avea să primească explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Italia/Comisia, punctul 30 de mai sus, EU:C:2005:714, punctul 55 și jurisprudența citată).
32 Reiese de asemenea din jurisprudență că un act de punere în aplicare îndeplinește obligația de motivare din moment ce conține o referire explicită la dispozițiile regulamentului pe care se întemeiază actul respectiv și permite astfel să se recunoască criteriile care au stat la baza adoptării acestuia (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 2012, Polonia/Comisia, T‑333/09, EU:T:2012:449, punctul 88 și jurisprudența citată).
33 În speță trebuie arătat, cu titlu introductiv, că decizia atacată este o decizie de punere în aplicare întemeiată pe Regulamentul nr. 517/2014 și care face trimitere, după cum decurge, printre altele, din a doua referire a acesteia, la articolul 16 alineatul (1) din regulamentul menționat, care prevede că, până la 31 octombrie 2014, Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, pentru fiecare producător sau pentru fiecare importator care a raportat date în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul nr. 842/2006, o valoare de referință pe baza mediei cantităților anuale de HFC pe care producătorul sau importatorul a raportat că le‑a introdus pe piață în perioada 2009-2012 (denumită în continuare „perioada de referință”).
34 Trebuie subliniat apoi că considerentul (4) al deciziei atacate arată că valorile de referință sunt calculate pe baza mediei anuale a cantităților de HFC pe care producătorii sau importatorii au raportat că le‑au introdus pe piață în perioada de referință, cu excluderea cantităților de HFC destinate utilizării menționate la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014 în aceeași perioadă, pe baza datelor disponibile.
35 Articolul 1 primul paragraf din decizia atacată arată de asemenea că, în scopul alocării cotelor, valorile de referință pentru fiecare importator și pentru fiecare producător sunt cele prevăzute în anexa la decizia menționată, calculate pe baza datelor raportate în conformitate cu Regulamentul nr. 842/2006, prin scăderea din media anuală a cantităților de HFC vrac introduse pe piața Uniunii în perioada de referință a cantităților totale de HFC vrac acoperite de scutirile prevăzute la articolul 15 alineatul (2) literele (a)-(e) din Regulamentul nr. 517/2014 pentru această perioadă, acolo unde sunt disponibile aceste date.
36 Articolul 1 al doilea paragraf din decizia atacată precizează că media anuală de gaze vrac plasate pe piața Uniunii a fost calculată scăzând din totalul cantităților anuale de HFC vrac produse și importate pe piața Uniunii cantitățile totale de HFC vrac exportate de pe piața Uniunii, ținând seama de gazele aflate în stoc la sfârșitul anului.
37 În ceea ce privește anexa la decizia atacată, aceasta indică faptul că valoarea de referință (VR) a fost calculată potrivit formulei următoare: VR = media [2009-2012] (MM − EX), soldul (MM − EX) fiind stabilit în fiecare an, ulterior fiind calculată o medie pe perioada de patru ani în cauză. Se precizează că valoarea MM corespunde gazelor vrac introduse pe piață (calculate potrivit formulei următoare: Ρ + I − E + Δs, unde valoarea P corespunde producției, valoarea I corespunde importurilor, valoarea E corespunde exporturilor directe și valoarea Δs corespunde soldului stocurilor la sfârșitul anului, cu alte cuvinte, stocurilor la 1 ianuarie 20XX minus stocurile la 31 decembrie 20XX) și că valoarea EX corespunde gazelor vrac vizate de scutirile în temeiul articolului 15 alineatul (2) literele (a)-(e) din Regulamentul nr. 517/2014, pe baza datelor disponibile.
38 Se impune, prin urmare, constatarea, în primul rând, că, având în vedere cele ce precedă, decizia atacată este motivată corespunzător cerințelor legale în ceea ce privește definirea valorii de referință și metodologia stabilită de Comisie pentru determinarea acestei valori. Acestea reies astfel în mod foarte clar și fără ambiguitate din decizia menționată. Prin urmare, reclamanta susține în mod greșit că calculul valorii de referință care i‑a fost acordată nu este motivat.
39 În al doilea rând, în ceea ce privește luarea în considerare, la determinarea valorii de referință, a variației anuale a stocurilor, este necesar să se constate că reiese din decizia atacată că Comisia a calculat media anuală a HFC vrac introduse pe piața Uniunii prin scăderea din cantitățile anuale totale de HFC produse și importate pe piața Uniunii a cantităților totale de HFC vrac exportate de Uniune, ținând seama de variația anuală a stocurilor. Însă nici decizia atacată și nici chiar Regulamentul nr. 517/2014, la care face trimitere aceasta, nu conțin o motivare referitoare la luarea în calcul specifică a acestei din urmă variabile. În această privință, nu se poate susține că referirea, la articolul 1 din decizia atacată, la „[datele] raportate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006” constituie o motivare a luării în considerare a variabilei în cauză. Astfel, deși această referire permite să se indice originea datelor utilizate în cadrul calculului valorii de referință, ea nu permite prezentarea motivelor specifice ale introducerii variației anuale a stocurilor în calculul respectiv. Cu toate acestea, având în vedere că definirea valorii de referință și metodologia stabilită de Comisie pentru determinarea ei reies din decizia atacată în mod corespunzător cerințelor legale, nu i se poate impune acesteia să arate motivele specifice pentru care metodologia respectivă conține o variabilă specială, fără a se aduce totuși atingere controlului de către instanța Uniunii a temeiniciei luării în considerare a acestei variabile în ceea ce privește definirea valorii de referință. În plus, discuțiile dintre Comisie și reclamantă, ulterioare adoptării deciziei atacate, dar anterioare introducerii prezentei acțiuni, au avut ca obiect în mod specific această chestiune, Comisia pronunțându‑se în special asupra aspectului luării în considerare a variației anuale a stocurilor, astfel încât reclamantei i s‑a oferit posibilitatea de a înțelege motivele acestei luări în considerare și de a contesta temeinicia ei în cadrul respectivei acțiuni, după cum decurge din analiza primului motiv.
40 În ultimul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat, în esență, pe faptul că, chiar luând în considerare variația anuală a stocurilor, rezultatul calculului efectuat potrivit formulei prezentate în decizia atacată ar fi diferit, trebuie să se constate că acesta nu se raportează la motivarea deciziei atacate, ci la temeinicia ei, astfel încât trebuie să fie înlăturat, în cadrul prezentului motiv, ca fiind inoperant.
41 Rezultă din cele ce precedă că al treilea motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a Regulamentului nr. 517/2014
42 Reclamanta susține că, luând în considerare, în mod greșit, în scopul calculării valorii de referință care i‑a fost acordată, variația anuală a stocurilor de HFC, în condițiile în care ar fi trebuit să ia în considerare doar cantitățile de HFC introduse efectiv pe piață, care corespund, în speță, diferenței dintre cantitățile de HFC importate și cele exportate, Comisia a încălcat Regulamentul nr. 517/2014. În susținerea tezei sale, potrivit căreia nimic nu justifică luarea în calcul a variației menționate, ea se întemeiază pe textul regulamentului respectiv, precum și pe o interpretare istorică, sistematică și teleologică a acestuia. În opinia reclamantei, luarea în considerare a acestei variații nu ar avea legătură, pentru importatorii și exportatorii care, asemenea ei, nu sunt nici producători, nici utilizatori, cu cantitățile efectiv introduse pe piață, după cum ar demonstra exemplele de situații evocate de ea. Respectiva luare în considerare ar reduce, în speță, valoarea de referință acordată reclamantei, aceasta trebuind să fie de minimum [confidențial] tone echivalent CO2, iar nu de [confidențial] tone echivalent CO2, cum a reținut Comisia.
43 Comisia apreciază că metoda de calcul a valorii de referință stabilite și aplicate în decizia atacată este conformă cu Regulamentul nr. 517/2014. Astfel, această valoare trebuie să se întemeieze, pe de o parte, pe cantitățile introduse pe piață în perioada de referință, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, și, pe de altă parte, pe cantitățile pe care producătorul sau importatorul a declarat că le‑a introdus pe piață, în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006. Or, datele comunicate în conformitate cu acest din urmă regulament nu ar reflecta în mod exact cantitățile introduse pe piață, singurele date disponibile fiind cele referitoare la producție, la importuri, la exporturi și la soldul stocurilor. În aceste condiții, legiuitorul ar fi lăsat o marjă de apreciere Comisiei pentru calculul valorii de referință, prevăzând că aceasta se întemeiază pe informațiile comunicate. Metoda stabilită la articolul 1 al doilea paragraf din decizia atacată ar fi conformă cu aceste cerințe, precum și cu textul, cu contextul, cu sensul și cu finalitatea articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014. În sfârșit, exemplele de situații evocate de reclamantă s‑ar baza pe calcule eronate.
44 În această privință, trebuie subliniat că Regulamentul nr. 517/2014 are ca obiectiv, după cum decurge din considerentele (13) și (14) ale acestuia, reducerea treptată a cantităților de HFC care pot fi introduse pe piața Uniunii, în scopul reducerii emisiilor acestor substanțe pe termen lung.
45 În acest scop, Regulamentul nr. 517/2014 prevede că Comisia alocă fiecărui producător sau fiecărui importator o cotă pentru introducerea pe piață de HFC, după ce în prealabil a stabilit o valoare de referință.
46 Astfel cum decurge din articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, această valoare de referință se întemeiază pe media anuală a cantităților de HFC pe care producătorul sau importatorul care a comunicat informații în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006 a raportat că le‑a introdus pe piață în perioada de referință, cu excepția anumitor cantități de HFC destinate unei utilizări menționate la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014.
47 Anexa V la Regulamentul nr. 517/2014 confirmă că valoarea de referință se bazează pe cantitățile de HFC pe care producătorul sau importatorul le‑a introdus pe piața Uniunii în perioada de referință, cu excluderea cantităților de HFC destinate unei utilizări menționate la articolul 15 alineatul (2) din acest regulament în aceeași perioadă, pe baza datelor disponibile.
48 În consecință, Regulamentul nr. 517/2014 prevede că valoarea de referință acordată unui producător sau unui importator este legată, pe de o parte, de cantitățile de HFC introduse pe piață în perioada de referință și, pe de altă parte, de cele acoperite de scutirile în temeiul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul menționat.
49 Așadar, prevăzând la articolul 1 primul paragraf că valorile de referință pentru fiecare importator și pentru fiecare producător sunt calculate pe baza datelor raportate în conformitate cu Regulamentul nr. 842/2006, prin scăderea din media anuală a cantităților de HFC introduse pe piața Uniunii în perioada de referință a cantităților totale de HFC acoperite de scutirile prevăzute la articolul 15 alineatul (2) literele (a)-(e) din Regulamentul nr. 517/2014 pentru aceeași perioadă, acolo unde sunt disponibile aceste date, decizia atacată reia, în esență, aceleași criterii precum cele stabilite prin Regulamentul nr. 517/2014 în scopul calculării valorii de referință.
50 În speță, reclamanta contestă luarea în considerare de către Comisie a variației anuale a stocurilor de HFC, și anume valoarea Δs care figurează în formula prezentată în anexa la decizia atacată, în cadrul calculului valorii de referință care i‑a fost acordată, și în special al celui al cantităților de HFC pe care le‑a introdus pe piață în perioada de referință.
51 În această privință, trebuie efectiv să se arate că, astfel cum decurge din articolul 1 al doilea paragraf și din anexa la decizia atacată, cantitățile de HFC pe care producătorii sau importatorii le‑au introdus pe piață în perioada de referință au fost calculate adunând cantitățile produse, cantitățile importate, precum și soldul variației anuale a stocurilor și scăzând cantitățile exportate.
52 Or, pe de o parte, după cum subliniază reclamanta, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 517/2014 nu prevede explicit că soldul variației anuale a stocurilor constituie un element care trebuie luat în considerare în scopul stabilirii valorii de referință.
53 Pe de altă parte, nu este dovedit că soldul variației anuale a stocurilor constituie un criteriu pertinent pentru stabilirea cantităților de HFC „introduse pe piață”, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, în special în cazul întreprinderilor care, precum reclamanta, nu produc și nici nu utilizează HFC, ci se limitează să le importe pentru a le revinde sau pentru a le exporta ulterior în afara Uniunii.
54 În această privință, în primul rând, trebuie constatat că articolul 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014 definește „[introducerea] pe piață” ca fiind furnizarea sau punerea la dispoziția unei alte părți din Uniune, pentru prima dată, contra cost sau în mod gratuit, sau utilizarea pe cont propriu de către un producător și cuprinde eliberarea din vamă în vederea liberei circulații pe teritoriul Uniunii. Or, conform articolului 129 din Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat) (JO L 145, p. 1), punerea în liberă circulație implică perceperea de taxe la import datorate, perceperea, dacă este cazul, a altor taxe conform dispozițiilor relevante în vigoare în materie de percepere a taxelor mai sus amintite, aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau de restricție, cu condiția ca acestea să nu fi fost aplicate într‑un stadiu anterior, și îndeplinirea altor formalități prevăzute pentru importul de mărfuri. Ea conferă mărfurilor necomunitare statutul vamal de mărfuri comunitare. În acest context, trebuie arătat că, în răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, părțile au admis unanim că noțiunea de punere în liberă circulație care figurează la articolul 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014 era identică cu cea care figurează la articolul 129 din Regulamentul nr. 450/2008. În consecință, cantitățile de HFC importate de reclamantă, care corespund condițiilor stabilite prin articolul 129 din Regulamentul nr. 450/2008, trebuie să fie considerate ca fiind puse în liberă circulație și, prin urmare, ca fiind „introduse pe piață”, conform articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014.
55 În al doilea rând, trebuie precizat că nu reiese și că nu poate fi dedus din cuprinsul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014 că, pentru a fi considerate ca fiind „introduse pe piață”, cantitățile de HFC puse în liberă circulație trebuie în plus să fi făcut obiectul unei vânzări efective, astfel încât ar fi excluse cantitățile puse în liberă circulație care sunt stocate și nevândute încă. Nicio altă dispoziție din Regulamentul nr. 517/2014 nu permite de altfel să se susțină o astfel de interpretare a articolului menționat. În definitiv, Comisia nu pretinde acest lucru.
56 În al treilea rând, trebuie arătat că, după cum subliniază Comisia, Regulamentul nr. 842/2006 și Regulamentul nr. 517/2014 nu conțin aceeași definiție a noțiunii „introducere pe piață”. Astfel, deși respectiva noțiune este global identică, cele două regulamente se deosebesc totuși prin aceea că primul se referă la „importul pe teritoriul vamal al Comunității”, în timp ce al doilea se referă la „punerea în liberă circulație în Uniune”. Așadar, în timp ce totalitatea cantităților de HFC importate sunt considerate ca fiind introduse pe piață în temeiul Regulamentului nr. 842/2006, doar cantitățile de HFC importate și puse în liberă circulație sunt considerate ca fiind introduse pe piață în temeiul Regulamentului nr. 517/2014.
57 Trebuie, pe de altă parte, să se admită că anexa V la Regulamentul nr. 517/2014, al cărei obiect este de a preciza calculul valorii de referință, arată că acesta se bazează pe cantitățile de HFC pe care producătorii și importatorii le‑au introdus pe piața Uniunii în perioada de referință sau în perioada de alocare, „pe baza datelor disponibile”. Acestea din urmă erau, după cum decurge dintr‑o lectură de ansamblu a Regulamentului nr. 517/2014, cele comunicate în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006, potrivit modalităților prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1493/2007 al Comisiei din 17 decembrie 2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii și exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră (JO L 332, p. 7).
58 Or, cantitățile de HFC importate și puse în liberă circulație care trebuie să fie considerate, conform articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, ca fiind introduse pe piață nu figurează printre aceste date, întrucât doar cantitățile produse, importate, exportate și stocate au fost comunicate în acest temei.
59 Cu toate acestea, împrejurarea că anexa V la Regulamentul nr. 517/2014 prevede că calculul valorii de referință trebuie să fie efectuat „pe baza datelor disponibile” și că articolul 16 alineatul (1) din regulamentul menționat arată că această valoare „[se bazează pe media anuală a cantităților] de HFC pe care producătorul sau importatorul a raportat că le‑a introdus pe piață” nu poate implica necesitatea efectuării calculului valorii de referință doar pe baza datelor comunicate în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006.
60 Astfel, mai întâi, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 517/2014 nu indică explicit că calculul valorii de referință trebuia să fie efectuat doar pe baza datelor comunicate în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006, de altfel nici chiar că toate aceste date trebuiau în mod necesar utilizate în scopul respectivului calcul.
61 Apoi, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 517/2014 nu prevede că Comisia nu poate, în cazul în care acest lucru se dovedește necesar, să solicite informații suplimentare întreprinderilor în cauză. Comisia a arătat de altfel în ședință că Regulamentul nr. 517/2014 nu conține nicio interdicție explicită în această privință. De asemenea, chiar presupunând, după cum pretinde Comisia, că legiuitorul ar fi renunțat să culeagă ex post date privind perioada de referință, acest lucru nu ar implica o interdicție pentru Comisie de a culege astfel de informații, în cazul în care acestea s‑ar dovedi necesare pentru stabilirea cantităților de HFC introduse pe piață. Nu este de altfel stabilit că, având în vedere numărul redus de întreprinderi în cauză, acest lucru ar fi implicat cheltuieli administrative importante, ar fi întârziat demararea mecanismului sau ar fi indus un risc de manipulare deosebit, după cum lasă să se înțeleagă Comisia. În orice caz, este de observat că, astfel cum reiese din anexa la un e‑mail din 19 mai 2014, transmis de Comisie ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, această instituție a invitat întreprinderile în cauză să îi furnizeze, în contextul stabilirii valorii de referință, anumite date și în special cantitățile de HFC produse sau importate în scopurile enumerate la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, care nu fuseseră comunicate în prealabil și nu erau, așadar, disponibile. Explicațiile date în această privință de Comisie în ședință nu permit să se considere că nu ar fi fost posibil să se solicite întreprinderilor respective să comunice și datele referitoare la cantitățile de HFC importate și puse în liberă circulație care, precum cantitățile de HFC produse sau importate în scopurile enumerate la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, nu fuseseră comunicate în temeiul Regulamentului nr. 842/2006. Acest lucru confirmă deci nu doar că nu era nici interzis, nici imposibil pentru Comisie să culeagă, în caz de nevoie, date nedisponibile ex post, ci și că această situație a avut loc efectiv. În plus, trebuie să se precizeze că nu se poate, în orice caz, reproșa întreprinderilor menționate faptul că nu au comunicat din proprie inițiativă, în perioada de referință, date care nu erau solicitate de Comisie în temeiul Regulamentul nr. 842/2006 și a căror pertinență a fost dezvăluită doar ulterior.
62 În sfârșit, Regulamentul nr. 517/2014 trebuie interpretat în sensul că Comisia nu trebuie să efectueze calculul valorii de referință pe baza datelor declarate [articolul 16 alineatul (1)] sau disponibile (anexa V) decât în măsura în care acestea sunt pertinente în scopul stabilirii valorii respective. Astfel, obiectivul regulamentului menționat este de a reduce progresiv cantitățile de HFC „introduse pe piața” Uniunii. Or, ar fi contrar acestui obiectiv fundamentarea calculului în cauză pe date care nu prezintă o legătură obiectivă cu cantitățile de HFC „introduse pe piața” Uniunii în perioada de referință, pe care trebuie să se întemeieze, după cum decurge din Regulamentul nr. 517/2014, valorile de referință și, in fine, cotele de introducere pe piață acordate.
63 Rezultă, pe de o parte, că nu ar fi conform cu obiectivul urmărit prin Regulamentul nr. 517/2014 să se utilizeze în cadrul calculului valorii de referință date nepertinente pentru stabilirea cantităților de HFC introduse pe piață, în special pentru simplul motiv că este vorba despre „date disponibile”. Împrejurarea că cantitățile stocate au făcut obiectul unei declarații nu implica deci în mod necesar ca acestea să fi fost luate în considerare în cazul în care nu erau pertinente pentru stabilirea cantităților de HFC introduse pe piață. Așadar, pentru identitate de motive, este lipsită de pertinență împrejurarea, evocată de Comisie, că în considerentul (5) al deciziei atacate se arată că stabilirea valorii de referință este limitată de constrângerile inerente datelor comunicate în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006. Rezultă, pe de altă parte, că nu se poate admite ca indisponibilitatea unor date pertinente în scopul calculării valorii de referință să aibă drept consecință faptul că aceasta nu corespunde cantităților de HFC introduse pe piață, astfel cum impun articolul 16 alineatul (1) și anexa V la Regulamentul nr. 517/2014. Or, Comisia recunoaște că legiuitorul era conștient de faptul că era imposibil, pe baza datelor comunicate în conformitate cu Regulamentul nr. 842/2006, să se stabilească cu precizie cantitățile introduse pe piață în sensul Regulamentului nr. 517/2014. Revenea, prin urmare, Comisiei obligația de a apela la întreprinderile în cauză pentru a culege datele pertinente lipsă.
64 În ceea ce privește pretinsa marjă de apreciere, evocată de Comisie, pe care legiuitorul ar fi lăsat‑o acesteia din urmă pentru calculul valorilor de referință, ea nu ar putea în nici un caz să autorizeze instituția menționată să adopte o metodă de calcul care să aibă ca rezultat faptul că valorile de referință nu sunt întemeiate pe cantitățile de HFC introduse pe piață, în conformitate cu Regulamentul nr. 517/2014.
65 În orice caz, Comisia nu a reușit să dovedească faptul că, într‑o situație precum cea din speță, luarea în considerare a variației anuale a stocurilor ar permite să se stabilească, măcar în mod mai precis decât în lipsa acesteia, cantitățile de HFC introduse pe piață, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, pe baza datelor culese în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 842/2006.
66 Astfel, Comisia nu a prezentat niciun element care să permită să se considere că, în situația unei întreprinderi care importă, însă nu produce HFC, luarea în considerare a variației anuale a stocurilor ar permite să se stabilească, împreună cu cantitățile importate și cu cele exportate, cantitățile care au fost introduse pe piață, potrivit articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014. Într‑adevăr, niciun element nu arată că, în cazul unor importuri de HFC, variația stocurilor ar avea vreo legătură cu cantitățile de HFC care au fost puse în liberă circulație și, prin urmare, introduse pe piață, în sensul articolului 2 punctul 10 din regulamentul menționat. Nimic nu permite, așadar, să se considere că luarea în considerare a variației respective contribuie la stabilirea cu mai multă precizie a cantităților de HFC introduse pe piață de un importator decât în lipsa acestei luări în considerare.
67 Aceste considerații nu sunt infirmate nici de argumentul Comisiei potrivit căruia luarea în considerare a importurilor fără corectivul adus prin compararea stocurilor ar determina ca toate cantitățile importate, iar nu doar cele puse în liberă circulație, să fie acoperite, nici de cel potrivit căruia ar fi necesar, pentru a atinge obiectivul urmărit prin Regulamentul nr. 517/2014, să se ia în considerare evoluția stocurilor. Astfel, este, desigur, adevărat că, în sine, cantitățile importate nu permit să se determine cantitățile introduse pe piață de un importator, având în vedere că cele care pot fi considerate ca fiind introduse pe piață, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, sunt cantitățile de HFC importate care au fost puse în liberă circulație. Totuși, nu este mai puțin adevărat că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că luarea în considerare a variației anuale a stocurilor ar permite să se stabilească, astfel cum impune obiectivul urmărit prin regulamentul menționat, cantitatea de HFC introdusă pe piață de o întreprindere care, precum reclamanta, se limitează să efectueze importuri și exporturi de HFC.
68 În plus, trebuie observat că, în speță, ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamanta a afirmat că toate cantitățile de HFC importate în perioada de referință fuseseră puse în liberă circulație. În ședință, Comisia a arătat că nu contesta această afirmație. Prin urmare, cantitățile de HFC pe care reclamanta, în legătură cu care nu se contestă că nu produce astfel de gaze, le‑a introdus pe piață, în sensul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 517/2014, corespund tocmai diferenței dintre cantitățile de HFC importate și deci puse în liberă circulație, și cantitățile de HFC exportate. Or, luând în considerare o informație în legătură cu variația anuală a stocurilor, Comisia a stabilit o valoare de referință care nu corespunde exact cantităților introduse pe piață de reclamantă.
69 Rezultă din ansamblul celor de mai sus că, luând în considerare, în scopul calculării valorii de referință acordate reclamantei, variația anuală a stocurilor, decizia atacată încalcă Regulamentul nr. 517/2014 și că în mod greșit Comisia pretinde că metoda pe care a ales‑o este conformă cu cerințele regulamentului menționat.
70 Prin urmare, primul motiv trebuie să fie admis și decizia atacată trebuie să fie anulată în măsura în care o privește pe reclamantă, fără a fi necesar să se examineze al doilea motiv și nici să se admită cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
71 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
72 Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia de punere în aplicare 2014/774/UE a Comisiei din 31 octombrie 2014 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, a valorilor de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru fiecare producător sau importator care a raportat introducerea pe piață de hidrofluorcarburi, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, în măsura în care privește GHC Gerling, Holz & Co. Handels GmbH.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Papasavvas | Forwood | Bieliūnas |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 iunie 2015.
Semnături