ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

21 septembrie 2015

Cauza T‑848/14 P

Carlo De Nicola

împotriva

Băncii Europene de Investiții (BEI)

„Recurs – Funcție publică – Personal al BEI – Notare –Promovare – Exercițiile de evaluare și de promovare 2006 – Hărțuire morală – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 11 noiembrie 2014, De Nicola/BEI (F‑55/08 RENV, RepFP, EU:F:2014:244), și având ca obiect anularea în parte a acestei hotărâri

Decizia:      Respinge recursul. Îl obligă pe domnul Carlo De Nicola să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Banca Europeană de Investiții (BEI) în prezenta cauză.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs – Motive – Motiv prin care se urmărește rectificarea hotărârii Tribunalului Funcției Publice – Necompetența Tribunalului

[art. 270 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 122 alin. (1)]

2.      Recurs – Motive – Concluzii prin care se urmărește să se obțină modificarea motivării unei hotărâri a Tribunalului Funcției Publice – Criticarea unor motive lipsite de influență asupra dispozitivului hotărârii atacate – Inadmisibilitate

(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 9)

1.      Articolul 122 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, privind îndreptarea erorilor materiale sau de calcul ori a inexactităților vădite, nu este aplicabil procedurii în fața Tribunalului, care este reglementată exclusiv de propriul regulament de procedură. Prin urmare, un reclamant nu poate remedia abținerea sa de a acționa în temeiul articolului menționat solicitând Tribunalului să corecteze sau să rectifice pretinsele erori materiale sau inexactități vădite cuprinse în deciziile atacate ale Tribunalului Funcției Publice.

(a se vedea punctul 29)

Trimitere la:

Tribunal: Ordonanța din 13 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, T‑116/13 P și T‑117/13 P, RepFP, EU:T:2014:21, punctele 44 și 45

2.      Nu revine instanței de recurs atribuția de a completa motivările deciziilor pronunțate de Tribunalul Funcției Publice. În plus, în ipoteza în care tribunalul menționat a admis cererea reclamantului și a anulat decizia în litigiu, un motiv întemeiat pe faptul că Tribunalul Funcției Publice nu ar fi examinat al doilea argument invocat în fața sa și că hotărârea ar trebui completată ținând seama de acest argument nu poate avea o influență asupra dispozitivului hotărârii vizate și nu poate aduce un beneficiu reclamantului. În această privință, întrucât un recurs în sensul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție nu poate fi formulat decât de o parte care a căzut în pretenții cu privire la totalitatea capetelor de cerere sau la o parte din acestea, un astfel de motiv trebuie respins ca vădit inadmisibil.

(a se vedea punctul 35)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 19 octombrie 1995, Rendo și alții/Comisia, C‑19/93 P, Rec., EU:C:1995:339, punctul 13, și Hotărârea din 13 iulie 2000, Parlamentul/Richard, C‑174/99 P, Rec., EU:C:2000:412, punctul 33